Sari la conținut

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921/Vechiul Testament/Cartea lui Iov

41660Biblia 1921 — IovDumitru Cornilescu
IOV
(Psalmul 73. Ecl 8.14. Ioan 9.3. Rom 9.20. 1 Cor 4.3-5,9.)
Propășirea lui Iov

1 1 Era în țara[1] Uț un om care se numea Iov[2]. Și omul acesta era fără prihană[3] și curat la suflet. El se temea[4] de Dumnezeu și se abătea de la rău. 2 I s-au născut șapte fii și trei fete. 3 Avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgărițe și un foarte mare număr de slujitori. Și omul acesta era cel mai cu vază dintre toți locuitorii Răsăritului. 4 Fiii săi se duceau unii la alții și dădeau, rând pe rând, câte un ospăț. Și pofteau și pe cele trei surori ale lor să mănânce și să bea împreună cu ei. 5 Și, după ce treceau zilele de ospăț, Iov chema și sfințea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineață și aducea pentru fiecare din ei câte o ardere-de-tot[5]. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit și au supărat[6] pe Dumnezeu în inima lor.” Așa avea Iov obicei să facă.

Satana cere să se atingă de Iov

6 Fiii lui Dumnezeu au venit[7] într-o zi[8] de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor. 7 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea[9] pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 8 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut[10] pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană[11] și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.” 9 Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai[12] ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul[13] mâinilor lui și turmele lui acoperă țara. 11 Dar ia întinde-Ți[14] mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt încredințat că Te va blestema[15] în față.” 12 Domnul a zis Satanei: „Iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Și Satana a plecat dinaintea Domnului.

Răbdarea lui Iov

13 Într-o zi, pe când fiii și fiicele[16] lui Iov mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut, 14 a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei. 15 Și s-au aruncat niște sabeeni asupra lor, i-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” 16 Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a aprins oile și pe slujitorii tăi și i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” 17 Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Niște haldeeni, înșirați în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” 18 Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Fiii[17] tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut. 19 Și deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit în cele patru colțuri ale casei; casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Și am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre.” 20 Atunci, Iov s-a sculat, și-a sfâșiat[18] mantaua și și-a tuns capul. Apoi, aruncându-se[19] la pământ, s-a închinat 21 și a zis: „Gol[20] am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat[21] și Domnul a luat[22]. Binecuvântat[23] fie Numele Domnului!” 22 În toate[24] acestea, Iov n-a păcătuit deloc și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

Satana învinuiește pe Iov

2 1 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi[25] de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor și s-a înfățișat înaintea Domnului. 2 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns[26] Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 3 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană[27] și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare[28] în neprihănirea lui, și tu Mă îndemni să-l pierd[29] fără pricină.” 4 Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui. 5 Dar ia întinde-Ți[30] mâna și atinge-Te de oasele[31] și de carnea lui, și sunt încredințat că Te va blestema în față.” 6 Domnul[32] a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.” 7 Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa[33] piciorului până în creștetul capului. 8 Și Iov a luat un ciob să se scarpine și a șezut pe cenușă[34]. 9 Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi[35] neclintit[36] în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” 10 Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim[37] de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” În toate[38] acestea, Iov n-a păcătuit[39] deloc cu buzele lui.

Cei trei prieteni vin la Iov

11 Trei prieteni[40] ai lui Iov, Elifaz din Teman[41], Bildad din Șuah[42] și Țofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit și au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă[43] și să-l mângâie. 12 Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plâns. Și-au sfâșiat mantalele și au aruncat[44] cu țărână în văzduh deasupra capetelor lor. 13 Și au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte[45] nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Plângerea lui Iov

3 1 După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut. 2 A luat cuvântul și a zis: \v 3
„Blestemată[46] să fie ziua în care m-am născut
și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea,
să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer
și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S-o cuprindă întunericul[47] și umbra morții,
nori groși să vină peste ea
și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,
să piară din an,
să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,
de cei ce[48] știu să întărâte leviatanul\f + \fr 3.8 \ft Sau: \fk crocodil.</ref>
9 să se întunece stelele din amurgul ei,
în zadar să aștepte lumina
și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,
nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11 De ce[49] n-am murit în pântecele mamei mele?
De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12 De ce am găsit genunchi[50] care să mă primească?
Și țâțe care să-mi dea lapte?
13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14 cu împărații și cei mari de pe pământ,
care și-au zidit falnice[51] morminte,
15 cu domnitorii care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint.
16 Sau n-aș mai fi în viață,
aș fi ca o stârpitură[52] îngropată,
ca niște copii care n-au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,
nu mai aud[53] glasul asupritorului;
19 cel mai mic și cel mare sunt totuna acolo,
și robul scapă de stăpânul său.
20 Pentru ce dă[54] Dumnezeu lumină celui ce suferă
și viață celor amărâți[55] la suflet,
21 care așteaptă[56] moartea și nu vine;
măcar că o doresc mai mult decât o comoară[57],
22 care n-ar mai putea de bucurie
și de veselie, dacă ar găsi mormântul?
23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,
pe care îl îngrădește[58] Dumnezeu din toate părțile?
24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele
și jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;
de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,
și necazul dă peste mine.”

Cuvântarea lui Elifaz către Iov

4 1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 De multe ori tu ai învățat pe alții
și ai întărit mâinile[59] slăbite.
4 Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
și ai întărit genunchii[60] care se îndoiau.
5 Și acum, când este vorba de tine, ești slab!
Acum, când ești atins tu, te tulburi!
Nu este frica[61] ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6 Nădejdea[62] ta nu-i neprihănirea ta?
7 Adu-ți aminte, te rog! Care nevinovat[63] a pierit?
Care oameni neprihăniți au fost nimiciți?
8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară[64] fărădelegea
și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciți de vântul mâniei Lui.
10 Mugetul leilor încetează,
dinții[65] puilor de lei sunt zdrobiți!
11 Leul[66] bătrân piere din lipsă de pradă
și puii leoaicei se risipesc.

Toți oamenii sunt vinovați

\v 12
Un cuvânt s-a furișat până la mine,
și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.
13 În clipa când[67] vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc,
14 m-a apucat groaza[68] și spaima,
și toate oasele mi-au tremurat.
15 Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16 Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea încetișor:
17 ‘Fi-va omul[69] fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
18 Dacă n-are încredere Dumnezeu[70] nici în slujitorii Săi,
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,
19 cu cât[71] mai mult la cei ce locuiesc în case[72] de lut,
care își trag obârșia din țărână
și pot fi zdrobiți ca un vierme!
20 De dimineață până seara sunt[73] zdrobiți,
pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei.
21 Li se[74] taie firul vieții:
mor și tot n-au căpătat înțelepciunea![75]

Nelegiuitul piere

5 \v 1
Strigă acum! Cine îți va răspunde?
Căruia dintre sfinți îi vei vorbi?
2 Nebunul piere ucis de mânia lui,
prostul moare ucis de aprinderea lui.
3 Am[76] văzut pe un nebun prinzând rădăcină;
apoi, deodată, i-am blestemat locuința.
4 Fiii[77] lui n-au noroc,
sunt călcați în picioare la poartă,
și nimeni[78] nu-i scapă!
5 Secerișul lui este mâncat de cei flămânzi,
care vin să-l ia chiar și din spini,
și averile lui sunt înghițite de oameni[79] însetați.
6 Nenorocirea nu răsare din țărână,
și suferința nu încolțește din pământ.
7 Omul se naște[80] ca să sufere,
după cum scânteia se naște ca să zboare.

Ajutorul este la Dumnezeu

\v 8
Eu aș alerga la Dumnezeu,
lui Dumnezeu I-aș spune necazul meu.
9 El face lucruri[81] mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
10 El varsă ploaia[82] pe pământ
și trimite apă pe câmpii.
11 El înalță[83] pe cei smeriți
și izbăvește pe cei necăjiți.
12 El nimicește[84] planurile oamenilor vicleni,
și mâinile lor nu pot să le împlinească.
13 El prinde[85] pe cei înțelepți în viclenia lor,
și planurile oamenilor înșelători sunt răsturnate:
14 dau peste întuneric în mijlocul[86] zilei,
bâjbâie ziua nămiaza mare ca noaptea.
15 Astfel, Dumnezeu ocrotește pe cel slab împotriva amenințărilor lor
și-l scapă[87] din mâna celor puternici.
16 Așa[88] încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit,
iar fărădelegea își închide gura.

La adăpostul lui Dumnezeu

\v 17
Ferice[89] de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!
Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
18 El face[90] rana și tot El o leagă;
El rănește și mâna Lui tămăduiește.
19 De șase[91] ori te va izbăvi din necaz
și de șapte[92] ori nu te va atinge răul.
20 El te va scăpa de moarte în vreme de foamete[93]
și de loviturile sabiei în vreme de război.
21 Vei fi la adăpost de biciul[94] limbii,
vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
22 Vei râde de pustiire, ca și de foamete,
și nu vei avea să te temi de fiarele[95] pământului.
23 Căci vei face legământ până și cu pietrele[96] câmpului,
și fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
24 Vei avea fericire în cortul tău,
îți vei găsi turmele întregi,
25 îți vei vedea sămânța[97] crescându-ți
și odraslele înmulțindu-se ca iarba de pe câmp.
26 Vei intra în mormânt la bătrânețe[98], ca snopul strâns la vremea lui.
27 Iată ce am cercetat[99], și așa este!
Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

Răspunsul lui Iov

6 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Oh, de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea
și să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3 ar fi mai grele decât nisipul[100] mării, de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4 Căci[101] săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns,
sufletul meu le suge otrava
și groaza[102] Domnului bagă fiori în mine!
5 Zbiară măgarul sălbatic când are verdeață?
Mugește boul când are de mâncare?
6 Poți mânca ce-i fără gust și fără sare?
Are vreun gust albușul unui ou?
7 Orice lucru de care aș vrea să nu m-ating,
acela-i hrana mea, fie cât de grețoasă!
8 O, de mi s-ar asculta dorința
și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9 De[103] ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
întindă-Și mâna și să mă prăpădească!
10 Îmi va rămâne măcar această mângâiere,
această bucurie în durerile cu care mă copleșește:
[104] niciodată n-am călcat poruncile[105] Celui Sfânt.
11 La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot?
La ce să mai aștept, când sfârșitul se știe?
12 Tăria mea oare este o tărie de piatră?
Trupul meu e de aramă?
13 Nu sunt eu lipsit de ajutor,
și n-a fugit mântuirea de mine?

Iov se tânguiește

\v 14
Cel ce suferă[106] are drept la mila prietenului,
chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.
15 Frații[107] mei s-au arătat înșelători ca un pârâu,
ca albia pâraielor[108] care trec.
16 Un sloi le tulbură cursul,
zăpada se îngrămădește pe ele;
17 vine arșița vremii și seacă,
vine căldura soarelui și li se usucă albia.
18 Cete de călători se abat din drumul lor,
se cufundă în pustie și pier.
19 Cetele celor din Tema[109] se uită țintă la ele,
călătorii din Seba[110] sunt plini de nădejde când le văd.
20 Dar rămân înșelați[111] în nădejdea lor,
rămân uimiți când ajung la ele.
21 Așa sunteți[112] și voi acum pentru mine.
Voi îmi vedeți necazul și vă îngroziți[113]!
22 V-am zis eu oare: ‘Dați-mi ceva,
cheltuiți din averile voastre pentru mine,
23 scăpați-mă din mâna vrăjmașului,
răscumpărați-mă din mâna celor răi!’?
24 Învățați-mă, și voi tăcea;
faceți-mă să înțeleg în ce am păcătuit.
25 O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!
Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26 Vreți să mă mustrați pentru tot ce am zis
și să nu vedeți decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27 Voi năpăstuiți pe orfan,
prigoniți[114] pe prietenul vostru.
28 Uitați-vă la mine, vă rog!
Doar nu voi minți în față!
29 Întoarceți-vă[115], nu fiți nedrepți;
întoarceți-vă și mărturisiți că sunt nevinovat!
30 Este vreo nelegiuire pe limba mea
și nu deosebește gura mea ce este rău?

Iov deznădăjduit

7 \v 1
Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș[116]
și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2 Cum suspină robul după umbră,
cum își așteaptă muncitorul plata,
3 așa am eu parte de luni de durere[117],
și partea mea sunt nopți de suferință.
4 Mă culc și zic:
‘Când mă voi scula[118]?
Când se va sfârși noaptea?’
Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5 Trupul mi se acoperă[119] cu viermi și cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă și se desface.
6 Zilele mele[120] zboară mai iuți decât suveica țesătorului,
se duc și nu mai am nicio nădejde!
7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea[121] este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8 Ochiul[122] care mă privește nu mă va mai privi;
ochiul tău mă va căuta și nu voi mai fi.
9 Cum se risipește norul și trece,
așa nu se va mai ridica cel ce se[123] pogoară în Locuința morților!
10 Nu se va mai întoarce în casa lui
și nu-și va mai cunoaște locul[124] în care locuia.
11 De aceea nu-mi[125] voi ține gura,
ci voi vorbi în neliniștea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12 Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
13 Când[126] zic: ‘Patul mă va ușura,
culcușul îmi va alina durerile’,
14 atunci mă înspăimânți prin vise,
mă îngrozești prin vedenii.
15 Ah, aș vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
16 Le disprețuiesc[127]!… Nu voi trăi în veci…
Lasă-mă[128], căci doar o suflare mi-i viața[129]!
17 Ce este[130] omul ca să-Ți pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
18 să-l cercetezi în toate diminețile
și să-l încerci în toate clipele?
19 Când vei înceta odată să mă privești?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, Păzitorul[131] oamenilor?
Pentru ce m-ai pus[132] țintă săgeților Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21 Pentru ce nu-mi ierți păcatul
și pentru ce nu-mi uiți fărădelegea?
Căci voi adormi în țărână
și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

Cuvântarea lui Bildad

8 1 Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Până când vrei să vorbești astfel
și până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
3 Oare va răsturna[133] Dumnezeu dreptul?
Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4 Dacă fiii tăi au păcătuit[134] împotriva Lui,
i-a dat pe mâna păcatului.
5 Dar tu, dacă[135] alergi la Dumnezeu,
dacă rogi pe Cel Atotputernic,
6 dacă ești curat și fără prihană,
atunci, negreșit, El va veghea asupra ta
și va da înapoi fericirea locuinței tale nevinovate.
7 Vechea ta propășire va fi mică
față de cea de mai târziu.

Învățăminte din pățania celor dinainte

\v 8
Întreabă[136] pe cei din neamurile trecute
și ia aminte la pățania părinților lor.
9 Căci noi[137] suntem de ieri și nu știm nimic,
zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.
10 Ei te vor învăța, îți vor vorbi
și vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11 ‘Crește papura fără baltă?
Crește trestia fără umezeală?’
12 Fiind încă[138] verde și fără să se taie,
ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
13 Așa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu,
și nădejdea[139] celui nelegiuit va pieri.
14 Încrederea lui este zdrobită,
și sprijinul lui este o pânză de păianjen.
15 Se bizuie[140] pe casa lui, dar nu este tare;
se prinde de ea, dar nu ține.
16 Cum dă soarele, înverzește,
își întinde ramurile peste grădina sa,
17 își împletește rădăcinile printre pietre,
pătrunde până în ziduri.
18 Dar, dacă-l smulgi[141] din locul în care stă,
locul acesta se leapădă de el și zice:
‘Nu știu să te fi cunoscut vreodată!’
19 Iată, așa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieții lui;
apoi din[142] același pământ răsar alții după el.
20 Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană
și nu ocrotește pe cei răi.
21 Ba încă, El îți umple gura cu strigăte de bucurie
și buzele cu cântări de veselie.
22 Vrăjmașii tăi vor fi acoperiți[143] de rușine,
iar cortul celor răi va pieri.”

Răspunsul lui Iov

9 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Știu bine că este așa.
Și cum ar putea omul să-și scoată[144] dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3 Dacă ar voi să se certe cu El,
din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
4 Ale Lui[145] sunt înțelepciunea și atotputernicia:
Cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5 El mută deodată munții
și-i răstoarnă în mânia Sa.
6 Zguduie[146] pământul din temelia[147] lui,
de i se clatină stâlpii.
7 Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare
și ține stelele sub pecetea Lui.
8 Numai El[148] întinde cerurile
și umblă pe înălțimile mării.
9 El a făcut[149] Ursul-Mare, Luceafărul de seară și Ralițele,
și stelele din ținuturile de miazăzi.
10 El face[150] lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
11 Iată[151], El trece pe lângă mine și nu-L văd,
se duce și nu-L zăresc.
12 Dacă[152] apucă El, cine-L va opri?
Cine-I va zice: ‘Ce faci?’
13 Dumnezeu nu-Și întoarce mânia;
sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei[153].
14 Și eu cum să-I răspund?
Ce cuvinte să aleg?
15 Chiar dacă aș[154] avea dreptate, nu I-aș răspunde.
Nu pot decât să mă rog judecătorului.
16 Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem,
tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul –
17 El, care mă izbește ca într-o furtună,
care îmi înmulțește fără pricină[155] rănile,
18 care nu mă lasă să răsuflu,
mă satură de amărăciune.
19 Să alerg la putere? El este atotputernic.
La dreptate? Cine mă va apăra?
20 Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi
și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.
21 Nevinovat! Sunt, dar nu țin la viață, îmi disprețuiesc viața.
22 Ce-mi pasă la urma urmei?
Căci îndrăznesc s-o spun:
El nimicește pe cel nevinovat[156] ca și pe cel vinovat.
23 Și dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea…!
Dar El râde de încercările celui nevinovat.
24 Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit;
El acoperă[157] ochii judecătorilor – de nu El, apoi cine altul?
25 Zilele[158] mele aleargă mai iuți decât un alergător;
fug fără să fi văzut fericirea;
26 trec ca și corăbiile cele iuți,
ca vulturul[159] care se repede asupra prăzii.
27 Dacă[160] zic: ‘Vreau să-mi uit suferințele,
să-mi las întristarea și să fiu voios’,
28 sunt îngrozit[161] de toate durerile mele.
Știu că nu mă vei scoate nevinovat[162].
29 Și dacă voi fi judecat vinovat,
pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30 Chiar dacă[163] m-aș spăla cu zăpadă,
chiar dacă mi-aș curăți mâinile cu leșie,
31 Tu tot m-ai cufunda în mocirlă,
de s-ar scârbi până și hainele de mine!
32 Căci El nu[164] este un om ca mine, ca să-I pot răspunde
și să mergem împreună la judecată.
33 Nici nu[165] este vreun mijlocitor între noi,
care să-și pună mâna peste noi amândoi.
34 Să-Și tragă[166] însă varga deasupra mea
și să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35 Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El.
Altfel, nu sunt stăpân pe mine.

10 \v 1
M-am dezgustat[167] de viață! Voi da drum slobod plângerii mele,
voi vorbi[168] în amărăciunea sufletului meu.
2 Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi!
Arată-mi pentru ce Te cerți cu mine!
3 Îți place să chinuiești,
să disprețuiești făptura mâinilor Tale,
în timp ce faci să-Ți strălucească bunăvoința peste sfatul celor răi?
4 Oare ai ochi de carne,
sau vezi[169] cum vede un om?
5 Zilele Tale sunt ca zilele omului și anii Tăi ca anii lui,
6 ca să cercetezi fărădelegea mea
și să cauți păcatul meu,
7 când[170] știi bine că nu sunt vinovat
și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile[171] Tale m-au făcut și m-au zidit,
ele m-au întocmit în întregime…
Și Tu să mă nimicești!
9 Adu-Ți aminte[172] că Tu m-ai lucrat ca lutul!
Și vrei din nou să mă prefaci în țărână?
10 Nu m-ai[173] muls ca laptele?
Nu m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele și carne,
m-ai țesut cu oase și vine;
12 mi-ai dat bunăvoința Ta și viața,
m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.
13 Iată totuși ce ascundeai în inima Ta,
iată, știu acum ce aveai de gând:
14 că, dacă păcătuiesc, să mă[174] pândești
și să nu-mi ierți fărădelegea.
15 Dacă sunt vinovat, vai[175] de mine!
Dacă sunt nevinovat[176], nu îndrăznesc să-mi ridic capul,
sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea.
16 Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești[177] ca un leu,
mă lovești cu lucruri de mirat,
17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă,
Îți crește mânia împotriva mea
și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.
18 Pentru ce[178] m-ai scos din pântecele mamei mele?
O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!
19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost,
și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!
20 Nu sunt[179] zilele mele destul de puține?
Să mă lase[180] dar, să plece[181] de la mine și să răsuflu puțin
21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22 în țara[182] întunericului și a umbrei[183] morții,
în țara negurii adânci,
unde domnesc umbra morții și neorânduiala
și unde lumina este ca întunericul!’ ”

Cuvântarea lui Țofar

11 1 Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns
și să creadă limbutul că are dreptate?
3 Vor face vorbele tale deșarte pe oameni să tacă?
Și-ți vei bate joc de alții, fără să te facă cineva de rușine?
4 Tu zici[184]: ‘Felul meu de a vedea este drept
și sunt curat în ochii Tăi.’
5 Ah, de ar vrea Dumnezeu să vorbească,
de Și-ar deschide buzele să-ți răspundă
6 și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui,
ale înțelepciunii Lui nemărginite,
ai vedea atunci că nu-ți[185] răsplătește totuși după fărădelegea ta!
7 Poți spune tu că poți pătrunde[186] adâncimile lui Dumnezeu,
că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?
8 Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face?
Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?
9 Întinderea ei este mai lungă decât pământul
și mai lată decât marea.
10 Dacă[187] apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11 Căci El[188] cunoaște pe făcătorii de rele,
vede ușor pe vinovați.
12 Omul[189], dimpotrivă, are minte de nebun
și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13 Tu, îndreaptă-ți[190] inima[191] spre Dumnezeu,
întinde-ți[192] mâinile spre El.
14 Depărtează-te de fărădelege
și nu lăsa nedreptatea[193] să locuiască în cortul tău.
15 Și atunci[194], îți vei ridica fruntea fără teamă,
vei fi tare și fără frică;
16 îți vei uita[195] suferințele
și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.
17 Zilele tale vor străluci mai tare[196] decât soarele la amiază,
întunericul tău va fi ca lumina dimineții.
18 Vei fi plin de încredere și nădejdea nu-ți va fi zadarnică.
Te vei uita în jurul tău și vei vedea că te poți odihni[197] liniștit.
19 Te vei culca și nimeni nu te va tulbura,
și mulți vor umbla după bunăvoința ta.
20 Dar ochii[198] celor răi se vor topi;
ei n-au loc de scăpare:
moartea, iată nădejdea lor!”

Răspunsul lui Iov

12 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteți voi
și că odată cu voi va muri și înțelepciunea!
3 Am[199] și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi.
Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi?
4 Eu sunt de batjocura[200] prietenilor mei
când[201] cer ajutorul lui Dumnezeu:
dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5 ‘Dispreț în nenorocire!’ – iată zicerea celor fericiți:
dă brânci cui alunecă cu piciorul!
6 Jefuitorilor li se lasă corturile în pace[202],
celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine,
măcar că Dumnezeul lor este în pumn.
7 Întreabă dobitoacele, și te vor învăța;
păsările cerului, și îți vor spune;
8 vorbește pământului, și te va învăța
și peștii mării îți vor povesti.
9 Cine nu vede în toate acestea
dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10 El ține în mână[203] sufletul a tot ce trăiește,
suflarea oricărui trup omenesc.
11 Nu deosebește[204] urechea cuvintele,
cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12 La bătrâni[205] se găsește înțelepciunea
și într-o viață lungă e priceperea.
13 La Dumnezeu[206] este înțelepciunea și puterea;
sfatul și priceperea ale Lui sunt.
14 Ce dărâmă[207] El nu va fi zidit din nou;
pe cine-l închide[208] El, nimeni nu-l va scăpa.
15 El oprește[209] apele, și totul se usucă;
El le dă[210] drumul, și pustiesc pământul.
16 El[211] are puterea și înțelepciunea;
El stăpânește pe cel ce se rătăcește sau rătăcește pe alții.
17 El ia robi pe sfetnici
și tulbură[212] mintea judecătorilor.
18 El dezleagă legătura împăraților
și le pune o frânghie în jurul coapselor.
19 El ia robi pe preoți;
El răstoarnă pe cei puternici.
20 El taie[213] vorba celor meșteri la vorbă;
El ia mintea celor bătrâni.
21 El varsă[214] disprețul asupra celor mari;
El dezleagă brâul celor tari.
22 El descoperă[215] ce este ascuns în întuneric,
El aduce la lumină umbra morții.
23 El face[216] pe neamuri să crească și El le nimicește;
El le întinde până departe și El le aduce înapoi în hotarele lor.
24 El ia mintea căpeteniilor poporului,
El îi face[217] să rătăcească în pustiuri fără drum,
25 unde[218] bâjbâie prin întuneric și nu văd deslușit;
El îi face să se clatine[219] ca niște oameni beți.

13 \v 1
Iată, ochiul meu a văzut toate acestea,
urechea mea a auzit și a luat seama.
2 Ce[220] știți voi, știu și eu,
nu sunt mai prejos decât voi.
3 Dar[221] vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic,
vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
4 Căci voi sunteți niște făuritori de minciuni,
sunteți cu toții niște doctori[222] de nimic.
5 O, de ați fi tăcut,
ce înțelepciune[223] ați fi arătat!
6 Acum, ascultați, vă rog, apărarea mea
și luați aminte la răspunsul buzelor mele!
7 Vreți să vorbiți lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu
și să spuneți minciuni ca să-L apărați?
8 Vreți să țineți cu El
și să faceți pe apărătorii lui Dumnezeu?
9 Dacă vă va cerceta, El vă va găsi bine oare?
Sau vreți să-L înșelați cum înșelați pe un om?
10 Nu, nu; ci El vă va osândi
dacă în ascuns nu lucrați decât părtinindu-L pe El.
11 Nu vă înfricoșează măreția Lui?
Și nu cade groaza Lui peste voi?
12 Părerile voastre sunt păreri de cenușă,
întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
13 Tăceți, lăsați-mă, vreau să vorbesc!
Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
14 Îmi voi lua carnea[224] în dinți
și îmi voi pune viața[225] în joc.
15 Da, mă va ucide[226]: n-am nimic de nădăjduit;
dar îmi[227] voi apăra purtarea în fața Lui.
16 Chiar și lucrul acesta poate sluji la scăparea mea,
căci un nelegiuit nu îndrăznește să vină înaintea Lui.
17 Ascultați, ascultați cuvintele mele,
luați aminte la cele ce voi spune.
18 Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina,
căci știu că am dreptate.
19 Are cineva[228] ceva de spus împotriva mea?
Atunci tac și vreau să mor.
20 Numai[229] două lucruri fă-mi
și nu mă voi ascunde de Fața Ta:
21 Trage-Ți[230] mâna de pe mine și
nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22 Apoi, cheamă-mă, și-Ți voi răspunde
sau lasă-mă să vorbesc eu și răspunde-mi Tu!
23 Câte fărădelegi și păcate am făcut?
Arată-mi călcările de Lege și păcatele mele.
24 Pentru ce Îți[231] ascunzi Fața
și mă iei drept[232] vrăjmaș?
25 Vrei să[233] lovești o frunză suflată de vânt?
Vrei să urmărești un pai uscat?
26 Pentru ce să mă lovești cu suferințe amare
și să mă pedepsești[234] pentru greșeli din tinerețe?
27 Pentru ce să-mi pui[235] picioarele în butuci,
să-mi pândești toate mișcările,
să pui hotar pașilor mei,
28 când trupul meu cade în putrezire,
ca o haină mâncată de molii?

14 \v 1
Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină[236] de necazuri.
2 Se naște[237] și e tăiat ca o floare;
fuge și piere ca o umbră.
3 Și asupra lui[238] ai Tu ochiul deschis!
Și pe mine mă tragi[239] la judecată cu Tine!
4 Cum ar putea[240] să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul.
5 Dacă[241] zilele lui sunt hotărâte,
dacă i-ai numărat lunile,
dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6 întoarce-Ți[242] măcar privirile de la el și dă-i răgaz,
să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul[243] la sfârșitul zilei.
7 Un copac și tot are nădejde,
căci, când este tăiat[244], odrăslește din nou
și iar dă lăstari.
8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,
când îi piere trunchiul în țărână,
9 înverzește iarăși de mirosul apei
și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10 Dar omul, când moare, rămâne întins.
Omul, când își dă sufletul, unde mai este?
11 Cum pier apele din lacuri
și cum seacă și se usucă râurile,
12 așa se culcă și omul și nu se mai scoală;
cât[245] vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă
și nu se mai scoală din somnul lui.
13 Ah, de m-ai ascunde în Locuința morților,
de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia
și de mi-ai rândui o vreme când Îți
vei aduce iarăși aminte de mine!
14 Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,
[246] mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,
până[247] mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m-ai[248] chema și Ți-aș răspunde
și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeri[249] pașii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de lege[250] sunt pecetluite într-un mănunchi
și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbușește muntele și piere,
cum piere stânca din locul ei,
19 cum este mâncată piatra de ape
și cum este luat pământul de râu,
așa nimicești Tu nădejdea omului.
20 Îl urmărești întruna și se duce;
Îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.
21 De ajung fiii lui la cinste, el[251] nu știe nimic;
de sunt înjosiți, habar n-are.
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui,
numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

A doua cuvântare a lui Elifaz

15 1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Se cade să dea înțeleptul ca răspuns înțelepciune deșartă?
Sau să-și umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3 Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic
și prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4 Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu,
nimicești orice simțire de evlavie față de Dumnezeu.
5 Nelegiuirea ta îți cârmuiește gura
și împrumuți vorbirea oamenilor vicleni.
6 Nu eu, ci gura[252] ta te osândește,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7 Tu ești omul care s-a născut întâi?
Te-ai născut[253] tu înaintea dealurilor?
8 Ai fost tu[254] la sfaturile lui Dumnezeu
și ai sorbit din ele înțelepciune pentru tine?
9 Ce[255] știi tu și să nu știm și noi?
Ce cunoștință ai tu pe care să n-o avem și noi?
10 Între[256] noi sunt peri albi, bătrâni,
oameni mai înziliți decât tatăl tău.
11 Puțin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine
și cuvintele care-ți vorbesc atât de blând…?
12 Încotro te trage inima
și ce înseamnă această privire țintă a ochilor tăi?
13 Ce, împotriva lui Dumnezeu îți îndrepți tu mânia
și-ți ies din gură cuvinte ca acestea?
14 Ce[257] este omul, ca să fie curat?
Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinții[258] Săi,
dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16 cu cât[259] mai puțin ființa urâcioasă și stricată – omul,
care[260] bea nelegiuirea ca apa!
17 Vreau să te învăț, ascultă-mă!
Voi istorisi ce am văzut,
18 ce au arătat înțelepții,
ce au descoperit ei, auzind de la părinții[261] lor,
19 cărora singuri li se dăduse țara
și printre care niciun străin[262] nu venise încă.
20 Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții,
toți[263] anii de care are parte cel nelegiuit.
21 Țipete de spaimă răsună la urechile lui:
În mijlocul fericirii[264] lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22 El nu trage nădejde să scape de întuneric,
vede sabia care-l amenință;
23 aleargă[265] încoace și încolo să caute pâine,
știe că-l așteaptă ziua întunericului[266].
24 Necazul și neliniștea îl înspăimântă
și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25 Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu,
s-a împotrivit Celui Atotputernic
26 și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui
cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27 Avea fața acoperită cu grăsime,
coapsele încărcate cu osânză
28 și locuia în cetăți nimicite,
în case părăsite,
sortite să fie dărâmate.
29 Nu se va mai îmbogăți,
averea nu-i va crește
și avuția nu se va mai întinde pe pământ.
30 Nu va putea ieși din întuneric,
flacăra îi va arde mlădițele,
și Dumnezeu îl va pierde[267] cu suflarea gurii Lui.
31 Dacă se încrede[268] în rău, se înșală,
căci răul îi va fi răsplata.
32 Ea va veni înainte[269] de capătul zilelor lui,
și ramura lui nu va mai înverzi.
33 Va fi ca o viță despuiată de roadele ei încă verzi,
ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34 Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă
și cortul omului stricat îl va mânca focul.
35 El zămislește[270] răul și naște răul;
în sânul lui coace roade care-l înșală.”

Răspunsul lui Iov

16 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Astfel de lucruri am auzit eu des;
voi toți sunteți niște[271] mângâietori supărăcioși.
3 Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?
Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4 Ca voi aș vorbi eu
de ați fi în locul meu?
V-aș copleși cu vorbe,
aș da[272] din cap la voi,
5 v-aș mângâia cu gura
și aș mișca din buze
ca să vă ușurez durerea?
6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,
iar dacă tac, cu ce se micșorează?
7 Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…
Mi-ai pustiit toată casa!
8 M-ai apucat ca pe un vinovat –
dovadă slăbiciunea mea,
care se ridică și mă învinuie în față.
9 Mă sfâșie și mă urmărește în mânia[273] Lui,
scrâșnește din dinți împotriva mea,
mă lovește[274] și mă străpunge cu privirea Lui.
10 Ei deschid[275] gura să mă mănânce,
mă ocărăsc și mă bat[276] peste obraji,
se înverșunează[277] cu toții după mine.
11 Dumnezeu mă lasă[278] la bunul plac al celor nelegiuiți
și mă aruncă în mâinile celor răi.
12 Eram liniștit și m-a scuturat,
m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca[279] într-o țintă.
13 Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile.
El Îmi străpunge rărunchii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăți, bucăți,
Se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele
și mi-am prăvălit capul[280] în țărână.
16 Plânsul mi-a înroșit fața
și umbra morții este pe pleoapele mele.
17 Totuși n-am făcut nicio nelegiuire
și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18 Pământule, nu-mi acoperi sângele,
și vaietele[281] mele să n-aibă margine!
19 Chiar acum martorul[282] meu este în cer,
apărătorul meu este în locurile înalte.
20 Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,
21 să facă dreptate[283] omului înaintea lui Dumnezeu
și fiului omului împotriva prietenilor lui.
22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit
și mă voi duce pe o cărare[284] de unde nu mă voi mai întoarce.

17 \v 1
Mi se pierde suflarea,
mi se sting zilele,
mă așteaptă mormântul[285].
2 Sunt înconjurat de batjocoritori,
și ochiul meu trebuie să privească spre ocările[286] lor.
3 Pune-Te singur zălog[287] pentru mine înaintea Ta.
Altfel cine ar putea răspunde pentru mine?
4 Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii.
De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
5 Cine dă pe prieteni să fie prădați,
copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6 M-a făcut de basmul[288] oamenilor
și ca unul pe care-l scuipi în față!
7 Ochiul[289] mi se întunecă de durere;
toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8 Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta,
și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9 Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui,
cel cu mâinile[290] curate se întărește tot mai mult.
10 Dar voi, toți, întoarceți-vă[291],
veniți iarăși cu cuvântările voastre,
și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept.
11 Ce! Mi s-au dus[292] zilele,
mi s-au nimicit planurile,
planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12 Și ei mai spun că noaptea este zi,
că se apropie lumina, când întunericul a și venit!
13 Când Locuința morților o aștept ca locuință,
când în întuneric îmi voi înălța culcușul;
14 când strig gropii: ‘Tu ești tatăl meu!’
Și viermilor: ‘Voi sunteți mama și sora mea!’
15 Unde mai este atunci nădejdea mea?
Și cine mai poate vedea nădejdea mea?
16 Ea se va pogorî[293] cu mine la porțile Locuinței morților,
când vom merge împreună\f + \fr 17.16 \ft Nădejdea mea și eu.</ref> să ne odihnim[294] în țărână.”

A doua cuvântare a lui Bildad

18 1 Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Când vei pune capăt acestor cuvântări?
Vino-ți în minte, și apoi vom vorbi.
3 Pentru ce ne socotești atât de[295] dobitoci?
Pentru ce ne privești ca pe niște vite?
4 Oare pentru tine, care te sfâșii[296] în mânia ta,
s-ajungă pustiu pământul
și să se strămute stâncile din locul lor?
5 Da, lumina celui rău se va[297] stinge
și flacăra din focul lui nu va mai străluci.
6 Se va întuneca lumina în cortul lui
și se va stinge candela[298] deasupra lui.
7 Pașii lui cei puternici se vor strâmta;
și, cu toate opintirile[299] lui, va cădea.
8 Căci calcă cu picioarele[300] pe laț
și umblă prin ochiuri de rețea;
9 este prins în cursă de călcâi
și lațul[301] pune stăpânire pe el;
10 capcana în care se prinde este ascunsă în pământ
și prinzătoarea îi stă pe cărare.
11 De jur împrejur[302] îl apucă spaima
și-l urmărește pas cu pas.
12 Foamea îi mănâncă puterile,
nenorocirea[303] este alături de el.
13 Mădularele îi sunt mistuite unul după altul,
mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morții.
14 Este smuls din cortul lui, unde se credea la adăpost[304],
și este târât spre împăratul spaimelor.
15 Nimeni din ai lui nu locuiește în cortul lui,
pucioasă este presărată pe locuința lui.
16 Jos[305] i se usucă rădăcinile;
sus îi sunt ramurile tăiate.
17 Îi piere pomenirea[306] de pe pământ,
numele lui nu mai este pe uliță.
18 Este împins din lumină în întuneric
și este izgonit din lume.
19 Nu[307] lasă nici moștenitori, nici sămânță în poporul său,
nicio rămășiță vie în locurile în care locuia.
20 Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea[308] lui,
și neamul de acum va fi cuprins de groază.
21 Aceasta este soarta celui rău,
aceasta este soarta celui ce nu[309] cunoaște pe Dumnezeu.”

Răspunsul lui Iov

19 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Până când îmi veți întrista sufletul
și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
3 Iată că de zece ori m-ați batjocorit[310].
Nu vă este rușine să vă purtați așa?
4 Dacă am păcătuit cu adevărat,
numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5 Credeți că mă puteți lua[311] de sus?
Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?
6 Atunci, să știți că Dumnezeu mă urmărește
și mă învelește cu lațul Lui.
7 Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde;
cer dreptate, și dreptate nu este!
8 Mi-a tăiat orice ieșire[312] și nu pot trece;
a răspândit întuneric pe cărările mele.
9 M-a despuiat de slava[313] mea,
mi-a luat cununa de pe cap,
10 m-a zdrobit din toate părțile și pier,
mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11 S-a aprins de mânie împotriva mea,
S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș[314].
12 Oștile Lui au pornit deodată înainte,
și-au croit drum[315] până la mine
și au tăbărât în jurul cortului meu.
13 A depărtat pe frații mei[316] de la mine,
și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m-au părăsit,
și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15 Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin,
în ochii lor sunt un necunoscut.
16 Chem pe robul meu, și nu răspunde;
îl rog cu gura mea, și degeaba.
17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele
și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18 Până și copiii[317] mă disprețuiesc:
dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19 Aceia[318] în care mă încredeam mă urăsc,
aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20 Oasele mi se țin de piele[319] și de carne;
nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.
21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!
Căci mâna[320] lui Dumnezeu m-a lovit.
22 De ce mă urmăriți[321] ca Dumnezeu?
Și nu vă mai săturați de carnea mea?
23 Oh! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise,
să fie scrise într-o carte;
24 aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier
și cu plumb în stâncă pe vecie…
25 Dar știu că Răscumpărătorul[322] meu este viu
și că Se va ridica la urmă pe pământ.
26 Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne[323],
voi vedea totuși pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor;
ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia.
Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.
28 Atunci veți zice: ‘Pentru ce-l[324] urmăream noi?’
Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29 Temeți-vă de sabie,
căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!
Și să[325] știți că este o judecată.”

A doua cuvântare a lui Țofar

20 1 Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Gândurile mele mă silesc să răspund,
și frământarea mea nu-mi dă pace.
3 Am auzit mustrări care mă umplu de rușine
și din adâncul minții mele duhul mă face să răspund.
4 Nu știi tu
că de mult de tot,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5 biruința celor răi a fost scurtă[326]
și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6 Chiar dacă s-ar înălța[327] până la ceruri
și capul i-ar ajunge până la nori,
7 va pieri pentru totdeauna, ca[328] murdăria lui,
și cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’
8 Va zbura ca[329] un vis și nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
9 Ochiul[330] care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
și mâinile lui[331] vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11 Oasele lui, pline de[332] vlaga tinereții,
își vor avea culcușul[333] cu el în țărână.
12 Dulce era răul în gura lui.
Îl ascundea sub limbă,
13 îl mesteca întruna și nu-l lăsa;
îl ținea în cerul gurii,
14 dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15 Bogățiile înghițite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16 Otravă de aspidă a supt,
și de aceea limba năpârcii îl va ucide.
17 Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele[334]
și râurile de miere și de lapte,
18 va da înapoi[335] ce a câștigat
și nu va mai trage folos din câștig;
va da înapoi tot ce a luat
și nu se va mai bucura de el,
19 căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară,
a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.
20 Lăcomia lui n-a cunoscut[336] margini,
dar nu va scăpa ce are mai scump.
21 Nimic nu scapă de lăcomia lui,
dar bunăstarea lui nu va ține.
22 În mijlocul belșugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23 Și iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
și-l va sătura[337] cu o ploaie de săgeți.
24 Dacă va scăpa[338] de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
25 Își smulge din trup săgeata, care scânteiază[339] la ieșirea din fierea lui,
și îl apucă spaimele[340] morții.
26 Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc[341] pe care nu-l va aprinde omul, și ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27 Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
și pământul se va ridica împotriva lui.
28 Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29 Aceasta[342] este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”

Răspunsul lui Iov

21 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Ascultați, ascultați cuvintele mele,
dați-mi măcar această mângâiere.
3 Lăsați-mă să vorbesc, vă rog,
și, după ce voi vorbi, veți putea să vă bateți[343] joc.
4 Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea?
Și pentru ce n-aș fi nerăbdător?
5 Priviți-mă, mirați-vă
și puneți mâna[344] la gură.
6 Când mă gândesc, mă înspăimânt
și un tremur îmi apucă tot trupul:
7 Pentru ce trăiesc[345] cei răi?
Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere?
8 Sămânța lor se întărește cu ei și în fața lor,
odraslele lor propășesc sub ochii lor.
9 În casele lor domnește pacea, fără umbră de frică;
nuiaua[346] lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10 Taurii lor sunt plini de vlagă și prăsitori,
juncanele lor zămislesc și nu leapădă[347].
11 Își lasă copiii să se împrăștie ca niște oi,
și copiii se zbenguie în jurul lor.
12 Cântă cu sunet de tobă și de harpă,
se desfătează cu sunete de caval.
13 Își petrec zilele[348] în fericire
și se pogoară într-o clipă în Locuința morților.
14 Și totuși[349] ziceau lui Dumnezeu: ‘Pleacă de la noi.
Nu voim să cunoaștem căile Tale.
15 Ce[350] este Cel Atotputernic, ca să-I slujim?
Ce vom[351] câștiga dacă-I vom înălța rugăciuni?’
16 Ce, nu sunt ei în stăpânirea fericirii? –
Departe de mine sfatul celor[352] răi! –
17 Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă[353] candela,
să vină sărăcia peste ei,
să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18 să fie ca paiul[354] luat de vânt,
ca pleava luată de vârtej?
19 Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu[355] pedeapsa.
Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20 el ar trebui să-și vadă nimicirea,
el ar trebui să bea[356] mânia Celui Atotputernic.
21 Căci ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el,
când numărul lunilor i s-a împlinit?
22 Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța[357] minte,
pe El, care cârmuiește duhurile cerești?
23 Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii,
24 cu coapsele încărcate de grăsime
și măduva oaselor plină de suc.
25 Altul moare cu amărăciunea în suflet,
fără să se fi bucurat de vreo fericire,
26 și amândoi adorm[358] în țărână,
amândoi sunt mâncați de viermi.
27 Știu eu bine care sunt gândurile voastre,
ce judecăți nedrepte rostiți asupra mea.
28 Voi ziceți: ‘Unde[359] este casa apăsătorului?
Unde este cortul în care locuiau nelegiuiții?’
29 Dar, ce, n-ați întrebat pe călători
și nu știți ce istorisesc ei?
30 Cum, în ziua nenorocirii, cel rău[360] este cruțat
și, în ziua mâniei, el scapă.
31 Cine îl mustră în față pentru purtarea[361] lui?
Cine îi răsplătește tot ce a făcut?
32 Este dus la groapă
și i se pune o strajă la mormânt.
33 Bulgării din vale îi sunt mai ușori,
căci toți oamenii[362] merg după el
și o mulțime îi merge înainte.
34 Pentru ce dar îmi dați mângâieri deșarte?
Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”

A treia cuvântare a lui Elifaz

22 1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Poate un om[363] să aducă vreun folos lui Dumnezeu?
Nu, ci înțeleptul nu-și folosește decât lui.
3 Dacă ești fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos?
Și dacă trăiești fără vină, ce va câștiga El?
4 Pentru evlavia ta te pedepsește El oare
și intră la judecată cu tine?
5 Nu-i mare răutatea ta?
Și fărădelegile tale, fără număr?
6 Luai[364] fără pricină zăloage de la frații tăi,
lăsai fără haine pe cei goi.
7 Nu dădeai apă omului însetat,
nu voiai[365] să dai pâine omului flămând.
8 Țara era a ta fiindcă erai mai tare,
te așezai în ea fiindcă erai cu vază.
9 Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale
și brațele[366] orfanilor le frângeai.
10 Pentru aceea ești înconjurat[367] de curse
și te-a apucat groaza dintr-odată.
11 Nu vezi dar acest întuneric,
aceste ape multe care te[368] năpădesc?
12 Nu este Dumnezeu sus în ceruri?
Privește vârful stelelor. Ce înalt este!
13 Și tu zici: ‘Ce știe[369] Dumnezeu?
Poate să judece El prin întunericul de nori?
14 Îl înfășoară norii[370], nu vede nimic,
bolta cerească abia dacă o străbate!’
15 Ce, vrei s-apuci pe calea străveche,
pe care au urmat-o cei nelegiuiți,
16 care[371] au fost luați înainte de vreme
și au ținut cât ține un pârâu care se scurge?
17 Ei[372] ziceau lui Dumnezeu: ‘Pleacă de la noi!
Ce ne[373] poate face Cel Atotputernic?’
18 Și totuși Dumnezeu le umpluse casele de bunătăți. –
Departe[374] de mine sfatul celor răi! –
19 Cei fără prihană[375] vor fi martori ai căderii lor și se vor bucura,
cel nevinovat va râde de ei
20 și va zice: ‘Iată pe potrivnicii noștri nimiciți!
Iată-le bogățiile arse de foc!’
21 Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei[376] avea pace;
te vei bucura astfel iarăși de fericire.
22 Primește învățătură din gura Lui
și pune-ți[377] la inimă cuvintele Lui.
23 Vei fi așezat iarăși la locul tău dacă te[378] vei întoarce la Cel Atotputernic,
dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24 Aruncă[379] dar aurul în țărână,
aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25 Și atunci, Cel Atotputernic va fi aurul tău,
argintul tău, bogăția ta.
26 Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta[380],
și îți vei ridica[381] fața spre Dumnezeu.
27 Îl vei[382] ruga, și te va asculta
și îți vei putea împlini juruințele.
28 Pe ce vei pune mâna îți va izbuti,
pe cărările tale va străluci lumina.
29 Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta:
Dumnezeu ajută pe cel[383] cu ochii plecați.
30 El va izbăvi chiar și pe cel vinovat,
care își va datora scăparea curăției mâinilor tale.”

Răspunsul lui Iov

23 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Și acum plângerea mea este tot o răzvrătire.
Dar suferința îmi înăbușă suspinele.
3 Oh, dacă aș[384] ști unde să-L găsesc,
dacă aș putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4 mi-aș apăra pricina înaintea Lui,
mi-aș umple gura cu dovezi!
5 Aș ști ce poate să răspundă,
aș vedea ce are să-mi spună.
6 Și-ar întrebuința El toată puterea ca să lupte[385] împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreșit.
7 Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,
și aș fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8 Dar[386], dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9 dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;
dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10 Dar El știe[387] ce cale am urmat
și, dacă m-ar încerca[388], aș ieși curat ca aurul.
11 Piciorul meu s-a ținut de pașii[389] Lui;
am ținut calea Lui și nu m-am abătut de la ea.
12 N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia[390] la cuvintele gurii Lui.
13 Dar hotărârea Lui este luată. Cine i se va împotrivi?
Ce-I dorește sufletul, aceea[391] face.
14 El Își va împlini dar planurile[392] față de mine
și va mai face și multe altele.
15 De aceea tremur înaintea Lui
și, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16 Dumnezeu[393] mi-a tăiat inima,
Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17 Căci nu întunericul durerii mele mă nimicește,
nici negura în care sunt înfășurat.

24 \v 1
Pentru ce[394] nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată
și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2 Sunt unii care mută hotarele[395], fură turmele și le pasc;
3 iau măgarul orfanului,
iau zălog[396] vaca văduvei;
4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,
silesc pe toți nenorociții[397] din țară să se ascundă.
5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,
ies dimineața la lucru să caute hrană
și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7 Îi apucă[398] noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8 Îi pătrunde ploaia munților
și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc[399] lângă stânci.
9 Aceia smulg pe orfan de la țâță,
iau zălog tot ce are săracul.
10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii și-s flămânzi;
11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul și le este sete;
12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniți strigă…
Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13 Alții sunt vrăjmași ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală în revărsatul[400] zorilor,
ucide pe cel sărac și lipsit
și noaptea fură.
15 Ochiul[401] preacurvarului pândește amurgul:
‘Nimeni nu mă va vedea’, zice[402] el,
și își pune o maramă pe față.
16 Noaptea sparg casele,
ziua stau închiși;
se tem de lumină[403].
17 Pentru ei, dimineața este umbra morții
și, când o văd, simt toate spaimele morții.
18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,
așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20 Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-și mai aduce aminte[404] de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21 el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii,
el care nu face niciun bine văduvei!…
22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,
și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23 El le dă liniște și încredere,
are privirile[405] îndreptate spre căile lor.
24 S-au ridicat și într-o clipă nu mai sunt:
cad, mor ca toți oamenii,
sunt tăiați ca spicele coapte.
25 Nu este așa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”

A treia cuvântare a lui Bildad

25 1 Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Puterea și groaza sunt ale lui Dumnezeu;
El face să împărățească pacea în ținuturile Lui înalte.
3 Cine ar putea să-I numere oștile?
Și peste cine nu răsare lumina[406] Lui?
4 Cum ar putea omul[407] să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?
5 Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare,
și stelele nu sunt curate înaintea Lui;
6 cu cât mai puțin omul, care nu este decât un vierme[408],
fiul omului, care nu este decât un viermișor!”

Răspunsul lui Iov

26 1 Iov a luat cuvântul și a zis: \v 2
„Cât de bine știi tu să vii în ajutorul slăbiciunii!
Cum dai tu ajutor brațului fără putere!
3 Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere!
Ce belșug de înțelepciune dai tu la iveală!
4 Către cine se îndreaptă cuvintele tale?
Și al cui duh vorbește prin tine?
5 Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape
și sub locuitorii lor.
6 Înaintea Lui, Locuința morților este goală[409],
adâncul n-are acoperiș.
7 El întinde[410] miazănoaptea asupra golului
și spânzură Pământul pe nimic.
8 Leagă[411] apele în norii Săi
și norii nu se sparg sub greutatea lor.
9 Acoperă fața scaunului Său de domnie
și Își întinde norul peste el.
10 A tras[412] o boltă pe fața apelor,
ca hotar între lumină și întuneric.
11 Stâlpii cerului se clatină
și se înspăimântă la amenințarea Lui.
12 Prin puterea Lui tulbură[413] marea,
prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.
13 Suflarea Lui[414] înseninează cerul,
mâna Lui străpunge șarpele[415] fugar.
14 Și acestea sunt doar marginile căilor Sale,
și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi!
Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Cel din urmă răspuns al lui Iov

27 1 Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde și a zis: \v 2
„Viu este Dumnezeu, care[416] nu-mi dă dreptate!
Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viața,
3 că, atâta vreme cât voi avea suflet
și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4 buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,
limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5 Departe de mine gândul să vă dau dreptate!
Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra[417] nevinovăția.
6 Țin[418] să-mi scot dreptatea
și nu voi slăbi; inima[419] nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7 Vrăjmașul meu să fie ca cel rău
și potrivnicul meu, ca cel nelegiuit!
8 Ce[420] nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit
când îi taie Dumnezeu firul vieții, când îi ia sufletul?
9 Îi ascultă[421] Dumnezeu strigătele
când vine strâmtorarea peste el?
10 Este[422] Cel Atotputernic desfătarea lui?
Înalță el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11 Vă voi învăța căile lui Dumnezeu,
nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12 Dar voi le cunoașteți și sunteți de același gând;
pentru ce dar vorbiți așa de prostește?
13 Iată[423] soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14 Dacă[424] are mulți fii, îi are pentru sabie
și odraslele lui duc lipsă de pâine.
15 Cei ce scapă din ai lui sunt îngropați de ciumă,
și văduvele[425] lor nu-i plâng.
16 Dacă strânge argint ca țărâna,
dacă îngrămădește haine ca noroiul,
17 el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele
și de argintul lui omul fără prihană[426] are parte.
18 Casa lui este ca aceea[427] pe care o zidește molia,
ca o colibă pe care și-o face un străjer.
19 Se culcă bogat și moare despuiat;
deschide ochii și totul a pierit.
20 Îl apucă groaza ca niște[428] ape
și noaptea îl ia vârtejul.
21 Vântul de răsărit îl ia și se duce;
îl smulge cu putere din locuința lui.
22 Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui,
și cel rău ar vrea să fugă, să scape de ele.
23 Oamenii bat din palme la căderea lui
și-l fluieră la plecarea din locul lui.

28 \v 1
Argintul are o mină de unde se scoate
și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curățit.
2 Fierul se scoate din pământ
și piatra se topește ca să dea arama.
3 Omul pune capăt întunericului[429],
cercetează, până în ținuturile cele mai adânci,
pietrele ascunse în negura și în umbra morții.
4 Sapă o fântână departe de locurile locuite;
picioarele nu-i mai sunt de ajutor,
stă atârnat și se clatină, departe de locuințele omenești[430].
5 Pământul, de unde iese pâinea,
este răscolit înăuntrul lui ca de foc,
6 pietrele lui cuprind safir
și în el se găsește pulbere de aur.
7 Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.
Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8 cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea
și leul n-a trecut niciodată pe ea.
9 Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munții din rădăcină.
10 Sapă șanțuri în stânci
și ochiul lui privește tot ce este de preț în ele.
11 Oprește curgerea apelor
și scoate la lumină ce este ascuns.
12 Dar[431] înțelepciunea unde se găsește?
Unde este locuința priceperii?
13 Omul nu-i cunoaște prețul[432],
ea nu se găsește în pământul celor vii.
14 Adâncul[433] zice: ‘Nu este în mine’,
și marea zice: ‘Nu este la mine’.
15 Ea[434] nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16 nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17 Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18 Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:
înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele.
19 Topazul din Etiopia nu este ca ea
și aurul curat nu se cumpănește cu ea.
20 De unde[435] vine atunci înțelepciunea?
Unde este locuința priceperii?
21 Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
este ascunsă de păsările cerului.
22 Adâncul[436] și moartea zic:
‘Noi am auzit vorbindu-se de ea’.
23 Dumnezeu îi știe drumul,
El îi cunoaște locuința.
24 Căci El vede până la marginile pământului,
zărește[437] totul sub ceruri.
25 Când a rânduit greutatea vântului
și când a hotărât măsura apelor,
26 când a dat legi[438] ploii
și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,
27 atunci a văzut înțelepciunea și a arătat-o,
i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.
28 Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de[439] Domnul, aceasta este înțelepciunea;
depărtarea de rău este pricepere’.”

Iov, mai înainte

29 1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis: \v 2
„Oh, cum nu pot să fiu ca[440] în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3 când[441] candela Lui strălucea deasupra capului meu
și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4 Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,
când Dumnezeu veghea ca un prieten[442] peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic încă era cu mine
și când copiii mei stăteau în jurul meu;
6 când mi se scăldau pașii[443] în smântână
și stânca[444] vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7 Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății
și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,
8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,
bătrânii se sculau și stăteau în picioare.
9 Mai-marii își opreau cuvântările
și își puneau[445] mâna la gură.
10 Glasul căpeteniilor tăcea
și li se lipea limba[446] de cerul gurii.
11 Urechea care mă auzea mă numea fericit,
ochiul care mă vedea mă lăuda.
12 Căci scăpam[447] pe săracul care cerea ajutor
și pe orfanul lipsit de sprijin.
13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,
umpleam de bucurie inima văduvei.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea[448] și-i slujeam de îmbrăcăminte,
neprihănirea îmi era manta și turban.
15 Orbului[449] îi eram ochi
și șchiopului, picior.
16 Celor nenorociți le eram tată
și cercetam pricina[450] celui necunoscut.
17 Rupeam falca[451] celui nedrept
și-i smulgeam prada din dinți.
18 Atunci ziceam: ‘În cuibul[452] meu voi muri,
zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Apa[453] va pătrunde în rădăcinile mele,
roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20 Slava mea va înverzi neîncetat
și arcul[454] îmi va întineri în mână.’
21 Oamenii mă ascultau și așteptau,
tăceau înaintea sfaturilor mele.
22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea
și cuvântul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.
23 Mă așteptau ca pe ploaie,
căscau gura ca după ploaia[455] de primăvară.
24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam,
și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25 Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;
eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,
ca un mângâietor lângă niște întristați.

30 \v 1
Și acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?
3 Sfrijiți de sărăcie și foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după niște hoți.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peșterile pământului și în stânci.
7 Urlă printre tufișuri
și se adună sub mărăcini.
8 Ființe mârșave și disprețuite,
sunt izgoniți din țară.
9 Și acum[456], astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă[457] în față.
11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea
și îmi împing picioarele,
și își croiesc[458] cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea
și lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Și acum, mi se topește[459] sufletul în mine
și m-au apucat zilele suferinței.
17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,
mi se lipește de trup ca o cămașă.
19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;
stau în picioare și nu mă vezi.
21 Ești fără milă împotriva mea,
lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23 Căci știu că mă duci la moarte,
în locul unde[460] se întâlnesc toți cei vii.
24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plângeam[461] eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă așteptam la fericire,
și când colo, nenorocirea[462] a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28 Umblu înnegrit[463], dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.
29 Am ajuns frate[464] cu șacalii,
tovarăș cu struții.
30 Pielea[465] mi se înnegrește și cade,
iar oasele[466] îmi ard și se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
și cavalul meu scoate sunete plângătoare.

31 \v 1
Făcusem un legământ cu ochii[467] mei,
și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare.
2 Dar ce soartă mi-a păstrat[468] Dumnezeu de sus?
Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
3 Pieirea nu-i oare pentru cel rău
și nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
4 N-a cunoscut[469] Dumnezeu căile mele?
Nu mi-a numărat El toți pașii mei?
5 Dacă am umblat cu minciuna,
dacă mi-a alergat piciorul după înșelăciune,
6 să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană,
și-mi va vedea neprihănirea!
7 De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă,
de mi-a urmat inima[470] ochii,
de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
8 atunci eu[471] să semăn, și altul să secere
și odraslele mele să fie dezrădăcinate!
9 Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie,
dacă am pândit la ușa aproapelui meu,
10 atunci nevastă-mea să macine pentru altul[472]
și s-o necinstească alții!
11 Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire,
o fărădelege[473] vrednică să fie pedepsită de judecători,
12 un foc care mistuie până la nimicire
și care mi-ar fi prăpădit toată bogăția.
13 De aș fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele
când se certa cu mine,
14 ce aș putea să fac când se ridică[474] Dumnezeu?
Ce aș putea răspunde când pedepsește El?
15 Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut[475] și pe el?
Oare nu ne-a întocmit același Dumnezeu în pântecele mamei?
16 Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau,
dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
17 dacă mi-am mâncat singur pâinea,
fără ca orfanul să fi avut și el partea lui din ea,
18 eu, care din tinerețe l-am crescut ca un tată,
eu, care de la naștere am sprijinit pe văduvă;
19 dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine,
pe cel lipsit neavând învelitoare,
20 fără ca inima lui să mă fi binecuvântat[476],
fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
21 dacă am ridicat mâna împotriva orfanului[477],
pentru că mă simțeam sprijinit de judecători;
22 atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură,
să-mi cadă brațul și să se sfărâme!
23 Căci mă temeam[478] de pedeapsa lui Dumnezeu
și nu puteam lucra astfel din pricina măreției Lui.
24 Dacă mi-am pus[479] încrederea în aur,
dacă am zis aurului: ‘Tu ești nădejdea mea’;
25 dacă m-am îngâmfat[480] de mărimea averilor mele,
de mulțimea bogățiilor pe care le dobândisem;
26 dacă am privit[481] soarele când strălucea,
luna când înainta măreață
27 și dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină;
dacă le-am aruncat sărutări\f + \fr 31.27 \ft Sărutări, în semn de închinare.</ref>, ducându-mi mâna la gură –
28 și aceasta este tot o fărădelege[482] care trebuie pedepsită de judecători,
căci m-aș fi lepădat de Dumnezeul cel de sus –;
29 dacă m-am bucurat de nenorocirea[483] vrăjmașului meu,
dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
30 eu, care n-am dat voie[484] limbii mele să păcătuiască,
să-i ceară moartea cu blestem;
31 dacă nu ziceau oamenii din cortul meu:
‘Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?’;
32 dacă petrecea străinul[485] noaptea afară,
dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul;
33 dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca[486] oamenii[487],
și mi-am închis nelegiuirile în sân,
34 pentru că mă temeam de mulțime[488],
pentru că mă temeam de disprețul
familiilor, ținându-mă deoparte și necutezând să-mi trec pragul…
35 Oh, de aș găsi pe cineva să[489] m-asculte!
Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel[490] Atotputernic!
Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
36 Ca să-i port scrisoarea pe umăr,
s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
37 să-i dau socoteală de toți pașii mei,
să mă apropii de el ca un domn.
38 Dacă pământul meu strigă împotriva mea
și dacă brazdele lui varsă lacrimi;
39 dacă i-am mâncat[491] roada fără s-o fi plătit
și dacă am[492] întristat sufletul vechilor lui stăpâni,
40 atunci să crească spini[493] din el în loc de grâu
și neghină în loc de orz!”
Sfârșitul cuvintelor lui Iov.

Cuvântarea lui Elihu

32 1 Acești trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea[494] fără vină. 2 Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz[495], din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu. 3 Și s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns, și totuși osândeau pe Iov. 4 Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu așteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov. 5 Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie. 6 Și Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul și a zis: „Eu sunt tânăr, și[496] voi sunteți bătrâni,
de aceea m-am temut
și m-am ferit să vă arăt gândul meu.
7 Eu îmi ziceam: ‘Să vorbească bătrânețea,
marele număr de ani să învețe pe alții înțelepciunea’.
8 Dar, de fapt, în om, duhul,
suflarea[497] Celui Atotputernic, dă priceperea.
9 Nu vârsta[498] aduce înțelepciunea,
nu bătrânețea te face în stare să judeci.
10 Iată de ce zic: ‘Ascultați-mă!’
Îmi voi spune și eu părerea.
11 Am așteptat sfârșitul cuvântărilor voastre,
v-am urmărit dovezile,
cercetarea pe care ați făcut-o cuvintelor lui Iov.
12 V-am dat toată luarea aminte;
și iată că niciunul din voi nu l-a încredințat,
niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.
13[499] nu ziceți însă: ‘În el noi am găsit înțelepciunea’ –
numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!
14 Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul,
de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.
15 Ei se tem, nu mai răspund!
Li s-a tăiat cuvântul!
16 Am așteptat până și-au sfârșit cuvântările,
până s-au oprit și n-au știut ce să mai răspundă.
17 Vreau să răspund și eu la rândul meu,
vreau să spun și eu ce gândesc.
18 Căci sunt plin de cuvinte,
îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
19 lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă,
ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
20 Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele și voi răspunde.
21 Nu voi căuta la înfățișare[500],
nu voi linguși pe nimeni,
22 căci nu știu să lingușesc,
altfel într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu.

33 \v 1
Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele,
ia aminte la toate cuvintele mele!
2 Iată, deschid gura
și mi se mișcă limba în cerul gurii.
3 Cu curăție de inimă voi vorbi,
buzele mele vor spune adevărul curat:
4 Duhul[501] lui Dumnezeu m-a făcut
și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.
5 Dacă poți, răspunde-mi,
apără-ți pricina, fii gata!
6 Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul[502] tău
și eu, ca și tine, am fost făcut din noroi.
7 Astfel, frica de mine[503] nu te va tulbura
și greutatea mea nu te va copleși.
8 Dar tu ai spus în auzul meu
și am auzit sunetul cuvintelor tale:
9 ‘Sunt curat[504], sunt fără păcat,
sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10 Și Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea,
mă socotește[505] vrăjmaș al Lui;
11 îmi pune[506] picioarele în butuci,
îmi pândește toate mișcările.’
12 Îți voi răspunde că aici n-ai dreptate,
căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
13 Vrei dar să te cerți[507] cu El
pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14 Dumnezeu vorbește însă când într-un fel[508], când într-altul,
dar omul nu ia seama.
15 El vorbește prin vise[509], prin vedenii de noapte,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
16 Atunci, El le dă înștiințări[510]
și le întipărește învățăturile Lui,
17 ca să abată pe om de la rău
și să-l ferească de mândrie,
18 ca să-i păzească sufletul de groapă
și viața de loviturile sabiei.
19 Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui,
când o luptă necurmată îi frământă oasele.
20 Atunci îi este greață[511] de pâine,
chiar și de bucatele cele mai alese.
21 Carnea i se prăpădește și piere,
oasele care nu i se vedeau rămân goale;
22 sufletul i se apropie de groapă
și viața, de vestitorii morții.
23 Dar, dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el,
unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24 Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului:
‘Izbăvește-l, ca să nu se pogoare în groapă;
am găsit un preț de răscumpărare pentru el!’
25 Și atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie,
se întoarce la zilele tinereții lui.
26 Se roagă lui Dumnezeu, și Dumnezeu îi este binevoitor,
îl lasă să-I vadă Fața cu bucurie
și-i dă înapoi nevinovăția.
27 Atunci, el cântă înaintea oamenilor și[512] zice:
‘Am păcătuit, am călcat dreptatea
și n-am fost[513] pedepsit după faptele mele;
28 Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul[514] ca să nu intre în groapă
și viața mea vede lumina!’
29 Iată, acestea
le face Dumnezeu de două ori, de trei ori omului,
30 ca să-l ridice[515] din groapă,
ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31 Ia aminte, Iov, și ascultă-mă!
Taci, și voi vorbi!
32 Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi!
Vorbește, căci aș vrea să-ți dau dreptate.
33 Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă[516]!
Taci, și te voi învăța înțelepciunea.”

34 1 Elihu a luat din nou cuvântul și a zis: \v 2
„Ascultați, înțelepților, cuvintele mele!
Luați aminte la mine, pricepuților!
3 Căci urechea[517] deosebește cuvintele
cum gustă cerul gurii bucatele.
4 Să alegem ce este drept,
să vedem între noi ce este bun.
5 Iov a zis: ‘Sunt nevinovat[518]
Și Dumnezeu nu vrea[519] să-mi dea dreptate;
6 am[520] dreptate și trec drept mincinos;
rana mea este jalnică, și sunt fără păcat.’
7 Este vreun om ca Iov,
care[521] să bea batjocura ca apa,
8 care să umble în tovărășia celor ce fac rău,
care să meargă mână în mână cu cei nelegiuiți?
9 Căci[522] el a zis: ‘Nu-i folosește nimic omului
să-și pună plăcerea în Dumnezeu.’
10 Ascultați-mă dar, oameni pricepuți!
Departe[523] de Dumnezeu nedreptatea,
departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
11 El dă omului după[524] faptele lui,
răsplătește fiecăruia după căile lui.
12 Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea;
Cel Atotputernic nu calcă dreptatea[525].
13 Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul?
Cine I-a dat lumea în grija Lui?
14 Dacă nu s-ar gândi decât la El,
dacă Și-ar lua înapoi[526] duhul și suflarea,
15 tot ce este carne[527] ar pieri deodată
și omul s-ar întoarce în țărână.
16 Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta,
ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17 Oare ar putea să domnească[528] un vrăjmaș al dreptății?
Și vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
18 care[529] strigă către împărați: ‘Netrebnicilor!’
Și către domnitori: ‘Nelegiuiților!’
19 Care nu[530] caută la fața celor mari
și nu face deosebire între bogat și sărac,
pentru că toți sunt lucrarea[531] mâinilor Lui?
20 Într-o clipă, ei își pierd viața.
La miezul nopții[532], un popor se clatină și piere. Cel puternic piere,
fără amestecul mâinii vreunui om.
21 Căci Dumnezeu vede[533] purtarea tuturor,
privește pașii fiecăruia.
22 Nu[534] este nici întuneric, nici umbră a morții
unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
23 Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme
ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
24 El[535] zdrobește pe cei mari fără cercetare
și pune pe alții în locul lor.
25 Căci El cunoaște faptele lor:
noaptea îi răstoarnă, sunt zdrobiți.
26 Îi lovește ca pe niște nelegiuiți
în fața tuturor.
27 Abătându-se[536] de la El
și părăsind[537] toate căile Lui,
28 ei au făcut[538] să se înalțe la Dumnezeu strigătul săracului.
I-au îndreptat luarea aminte[539] la strigătul celui nenorocit.
29 Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure?
Dacă Își ascunde El Fața, cine poate să-L vadă?
La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
30 pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească
și să nu mai fie o[540] cursă pentru popor.
31 Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu:
‘Am fost pedepsit, nu[541] voi mai păcătui;
32 arată-mi ce nu văd;
dacă am făcut nedreptăți, nu voi mai face’?
33 Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate?
Tu lepezi, tu alegi, și nu eu;
Spune dar ce știi!
34 Oamenii cu pricepere vor fi de părerea mea,
înțeleptul care m-ascultă va gândi ca mine:
35 Iov[542] vorbește fără pricepere,
și cuvântările lui sunt lipsite de judecată.
36 Să fie încercat dar mai departe,
fiindcă răspunde ca cei răi!
37 Căci adaugă la greșelile lui păcate noi;
bate din palme în mijlocul nostru,
își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”

35 1 Elihu a luat din nou cuvântul și a zis: \v 2
„Îți închipui că ai dreptate
și crezi că te îndreptățești înaintea lui Dumnezeu
3 când[543] zici: ‘La ce-mi folosește,
ce câștig am că nu păcătuiesc?’.
4 Îți voi răspunde și la aceasta, ție
și prietenilor[544] tăi totodată.
5 Uită-te[545] spre ceruri și privește!
Vezi norii cât de sus sunt față de tine?
6 Dacă păcătuiești, ce rău Îi faci Lui?
Și când păcatele ți se înmulțesc, ce-I faci[546] Lui?
7 Dacă ești drept[547], ce-I dai Lui?
Ce primește El din mâna ta?
8 Răutatea ta nu poate vătăma decât pe semenul tău,
dreptatea ta nu folosește decât fiului omului.
9 Oamenii strigă împotriva mulțimii apăsătorilor[548],
se plâng de silnicia multora;
10 dar niciunul nu zice: ‘Unde[549] este Dumnezeu, Făcătorul meu,
care[550] ne insuflă cântări de veselie noaptea,
11 care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului
și ne dă mai multă pricepere[551] decât păsărilor cerului?’
12 Să tot strige[552] ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde
din pricina mândriei celor răi.
13 Degeaba strigă, căci Dumnezeu[553] n-ascultă,
Cel Atotputernic nu ia aminte.
14 Măcar că[554] zici că nu-L vezi,
totuși pricina ta este înaintea Lui:
Așteaptă-L[555]!
15 Dar, pentru că mânia Lui nu pedepsește[556] încă,
nu înseamnă că puțin Îi pasă de nelegiuire.
16 Așa că Iov își deschide[557] gura degeaba
și spune o mulțime de vorbe fără rost.”

36 1 Elihu a urmat și a zis: \v 2
„Așteaptă puțin și voi urma,
căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
3 Îmi voi lua temeiurile de departe
și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
4 Fii încredințat, cuvântările mele nu sunt minciuni,
ci ai de-a face cu un om cu simțăminte curate.
5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni
și este puternic[558] prin tăria priceperii Lui.
6 El nu lasă pe cel rău să trăiască
și face dreptate celui nenorocit.
7 Nu-Și[559] întoarce ochii de la cei fără prihană
și-i pune pe scaunul de domnie cu[560] împărații,
îi așază pentru totdeauna ca să domnească.
8 Se întâmplă să cadă în lanțuri[561]
și să fie prinși în legăturile nenorocirii?
9 Le pune înainte faptele lor,
fărădelegile lor, mândria lor.
10 Îi înștiințează[562] ca să se îndrepte,
îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
11 Dacă ascultă și se supun,
își sfârșesc[563] zilele în fericire
și anii în bucurie.
12 Dacă n-ascultă, pier uciși de sabie,
mor în orbirea lor.
13 Nelegiuiții se mânie[564],
nu strigă către Dumnezeu când îi înlănțuie;
14 își pierd viața în[565] tinerețe,
mor ca cei desfrânați.
15 Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui
și prin suferință îl înștiințează.
16 Și pe tine te va scoate din strâmtoare,
ca să te pună la loc[566] larg, în slobozenie deplină,
și masa[567] ta va fi încărcată cu bucate gustoase[568].
17 Dar, dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit,
pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
18 Supărarea să nu te împingă la batjocură
și mărimea[569] prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
19 Oare ar ajunge strigătele[570] tale să te scoată din necaz
și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?
20 Nu suspina după noapte,
care ia popoarele din locul lor.
21 Ferește-te să faci[571] rău,
căci suferința te îndeamnă[572] la rău.
22 Dumnezeu este mare în puterea Lui;
cine ar putea să învețe[573] pe alții ca El?
23 Cine Îi cere socoteală[574] de căile Lui
și cine îndrăznește să-I[575] spună: ‘Faci rău’?
24 Nu uita să lauzi[576] faptele Lui,
pe care toți oamenii trebuie să le mărească!
25 Orice om le privește,
fiecare muritor le vede de departe.
26 Iată ce mare e Dumnezeu!
Dar noi nu-L putem pricepe[577],
numărul anilor[578] Lui nimeni nu l-a pătruns.
27 Căci El trage[579] la El picăturile de apă,
le preface în abur și dă ploaia,
28 pe care norii[580] o strecoară
și o picură peste mulțimea oamenilor.
29 Și cine poate pricepe ruperea norului
și bubuitul cortului Său?
30 Iată, El Își întinde lumina[581] în jurul Lui
și acoperă adâncimile mării.
31 Prin aceste mijloace[582],
El judecă popoarele
și dă[583] belșug de hrană.
32 Ia fulgerul în mână
și-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
33 Dă de veste că e de față printr-un[584] bubuit
și până și turmele Îi simt apropierea.

37 \v 1
La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot
și sare din locul ei.
2 Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său,
bubuitul care iese din gura Lui!
3 Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor
și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4 Apoi se aude un bubuit[585], tună cu glasul Lui măreț,
și nu mai oprește fulgerul de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;
face lucruri[586] mari pe care noi nu le înțelegem.
6 El zice zăpezii[587]: ‘Cazi pe pământ!’
Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi.
7 Pecetluiește mâna tuturor oamenilor,
pentru ca toți să se recunoască[588] de făpturi ale Lui.
8 Fiara sălbatică se[589] trage într-o peșteră
și se culcă în vizuina ei.
9 Vijelia vine de la miazăzi
și frigul, din vânturile de la miazănoapte.
10 Dumnezeu, prin suflarea[590] Lui, face gheața
și micșorează locul apelor mari.
11 Încarcă norii cu aburi
și-i risipește scânteietori;
12 mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui,
pentru împlinirea[591] a tot ce le poruncește El pe fața pământului locuit.
13 Îi face să pară ca o nuia[592]
cu care lovește pământul[593]
sau ca un semn al[594] dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri!
Privește[595] liniștit minunile lui Dumnezeu!
15 Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii
și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16 Înțelegi[596] tu plutirea norilor,
minunile Aceluia a cărui știință este[597] desăvârșită?
17 Știi pentru ce ți se încălzesc veșmintele
când se odihnește pământul de vântul de miazăzi?
18 Poți tu să întinzi[598] cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să-I spunem.
Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.
20 Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi?
Dar care este omul care-și dorește pierderea?
21 Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor,
dar va trece un vânt și-l va curăți.
22 De la miazănoapte ne vine aurora
și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!
23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge[599],
căci este mare în[600] tărie,
dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.
24 De aceea, oamenii trebuie să se teamă[601] de El;
El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred[602] înțelepți.”

Răspunsul Domnului

38 1 Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul[603] furtunii și a zis: \v 2
„Cine[604] este cel ce Îmi întunecă planurile
prin cuvântări[605] fără pricepere?
3 Încinge-ți mijlocul[606] ca un viteaz,
ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți.
4 Unde[607] erai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.
5 Cine i-a hotărât măsurile, știi?
Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?
Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului
7 atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie
și când toți[608] fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8 Cine[609] a închis marea cu porți
când s-a aruncat din pântecele mamei ei;
9 când i-am făcut haină din nori
și scutece din întuneric;
10 când i-am pus hotar[610]
și când i-am pus zăvoare și porți;
11 când am zis: ‘Până aici să vii, să nu treci mai departe;
aici să ți se oprească[611] mândria valurilor tale’?
12 De când ești, ai poruncit[612] tu dimineții?
Ai arătat zorilor locul lor,
13 ca să apuce capetele pământului
și să scuture pe cei răi[613] de pe el?
14 Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete
și toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
15 Pentru ca cei răi să fie lipsiți de lumina[614] lor
și brațul[615] care se ridică să fie zdrobit?
16 Ai pătruns tu până la izvoarele[616] mării?
Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
17 Ți s-au deschis porțile[617] morții?
Sau ai văzut tu porțile umbrei morții?
18 Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?
Vorbește, dacă știi toate aceste lucruri.
19 Unde este drumul care duce la locașul luminii?
Și întunericul unde își are locuința?
20 Poți să le urmărești până la hotarul lor
și să cunoști cărările locuinței lor?
21 Știi, căci atunci erai născut
și numărul zilelor tale este mare!
22 Ai ajuns tu până la cămările[618] zăpezii?
Ai văzut tu cămările grindinei,
23 pe care[619] le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,
pentru zilele de război și de bătălie?
24 Pe ce cale se împarte lumina?
Și pe ce cale se împrăștie vântul de răsărit pe pământ?
25 Cine a deschis[620] un loc de scurgere ploii
și a însemnat drumul fulgerului și al tunetului,
26 pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori,
pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27 pentru ca să adape[621] locurile pustii și uscate
și ca să facă să încolțească și să răsară iarba?
28 Are ploaia[622] tată?
Cine dă naștere picăturilor de rouă?
29 Din al cui sân iese gheața
și cine naște promoroaca[623] cerului,
30 ca apele să se îngroașe ca o piatră
și fața adâncului să[624] se întărească?
31 Poți să înnozi tu legăturile Găinușei[625]
sau să dezlegi frânghiile Orionului?
32 Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului
și tu cârmuiești Ursa-Mare cu puii ei?
33 Cunoști tu legile[626] cerului?
Sau tu îi orânduiești stăpânirea pe pământ?
34 Îți înalți tu glasul până la nori,
ca să chemi să te acopere râuri de ape?
35 Poți tu să arunci fulgerele ca să plece?
Îți zic ele: ‘Iată-ne!’?
36 Cine[627] a pus înțelepciunea în negura norilor
sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
37 Cine poate să numere norii cu înțelepciune
și să verse burdufurile cerurilor,
38 pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi
și bulgării de pământ să se lipească împreună?
39 Tu[628] izgonești prada pentru leoaică
și tu potolești foamea puilor de lei
40 când stau ghemuiți în vizuina lor,
când stau la pândă în culcușul lor?
41 Cine pregătește corbului[629] hrana,
când puii lui strigă spre Dumnezeu,
când umblă rătăciți și flămânzi?

39 \v 1
Știi tu când își fac caprele sălbatice puii?
Vezi tu pe cerboaice[630] când fată?
2 Numeri tu lunile în care sunt însărcinate
și cunoști tu vremea când nasc?
3 Ele se pleacă, fată puii
și scapă iute de durerile lor.
4 Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod;
pleacă și nu se mai întorc la ele.
5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic,
izbăvindu-l de orice legătură?
6 I-am dat[631] ca locuință pustiul
și pământul sărac ca locaș.
7 El râde de zarva cetăților
și n-aude strigătele stăpânului care-l mână.
8 Străbate munții ca să-și găsească hrana
și umblă după tot ce este verde.
9 Vrea bivolul sălbatic[632] să fie în slujba ta?
Și stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă?
Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?
11 Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare?
Și-i lași tu grija lucrărilor tale?
12 Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale,
ca să le strângă în aria ta?
13 Aripa struțului bate cu veselie,
de-ai zice că este aripa și penișul berzei.
14 Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle
și le lasă să se încălzească în nisip.
15 Ea uită că piciorul le poate strivi,
că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
16 Este aspră[633] cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei.
Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
17 Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune[634]
și nu i-a făcut parte de pricepere.
18 Când se scoală și pornește,
râde de cal și de călărețul lui.
19 Tu dai putere calului
și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
20 Tu-l faci să sară ca lăcusta?
Nechezatul lui puternic răspândește groaza.
21 Scurmă pământul și, mândru de puterea lui,
se aruncă[635] asupra celor înarmați;
22 își bate joc de frică, nu se teme
și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23 Zăngănește tolba cu săgeți pe el,
sulița și lancea strălucesc,
24 fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n-are astâmpăr când răsună trâmbița.
25 La sunetul trâmbiței parcă zice: ‘Înainte!’.
De departe miroase bătălia,
glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă.
26 Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul
și își întinde aripile spre miazăzi?
27 Oare din porunca ta se înalță vulturul
și își așază cuibul[636] pe înălțimi?
28 El locuiește în stânci,
acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților.
29 De acolo descoperă el prada
și își cufundă privirile în depărtare după ea.
30 Puii lui îi beau sângele
și, acolo unde sunt hoituri[637], acolo-i și vulturul.”

40 1 Domnul a vorbit lui Iov și a zis: \v 2
„Ești încredințat acum tu, care vorbești[638] împotriva Celui Atotputernic?
Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3 Iov a răspuns Domnului și a zis:
4 „Iată, eu sunt prea[639] mic. Ce să-Ți răspund?
Îmi pun mâna la gură.
5 Am vorbit o dată, și nu voi mai răspunde;
de două ori, și nu voi mai adăuga nimic.”
6 Domnul[640] a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis:
7 „Încinge-ți mijlocul[641] ca un viteaz
ca Eu[642] să te întreb, și tu să Mă înveți.
8 Vrei[643] să nimicești până și dreptatea Mea?
Și să Mă osândești, ca să-ți scoți dreptatea?
9 Ai tu un braț ca al lui Dumnezeu
și un glas de tunet[644] ca al Lui?
10 Împodobește-te cu[645] măreție și mărime,
îmbracă-te cu strălucire și cu slavă!
11 Varsă-ți valurile mâniei tale
și doboară cu o privire pe cei trufași!
12 Smerește cu o privire pe cei[646] trufași,
zdrobește pe loc pe cei răi,
13 ascunde-i pe toți împreună în țărână,
învelește-le fața în întuneric!
14 Și atunci voi aduce și Eu lauda
puterii dreptei tale.
15 Uită-te la hipopotamul căruia i-am dat viață, ca și ție!
El mănâncă iarbă ca boul.
16 Uită-te ce tărie are în coapse
și ce putere are în mușchii pântecelui său!
17 Își îndoaie coada tare ca un cedru
și vinele coapselor lui sunt întrețesute.
18 Oasele lui sunt ca niște țevi de aramă,
mădularele lui sunt ca niște drugi de fier.
19 El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu.
Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliță.
20 El își găsește hrana[647] în munți,
unde se joacă toate fiarele câmpului.
21 Se culcă sub lotus,
în mijlocul trestiilor și mlaștinilor.
22 Desișul lotusului îl acoperă cu umbra lui,
sălciile pârâului îl înconjoară.
23 Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge:
chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniștit.
24 Crezi că-l poți prinde lovindu-l în față?
Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul lațurilor?

41 \v 1
Poți tu să prinzi leviatanul[648] cu undița
sau să-i legi limba cu o funie?
2 Îi vei putea petrece papura prin nări
sau să-i străpungi cu un cârlig falca?
3 Îți va face el multe rugăminți?
Îți va vorbi el cu un glas dulce?
4 Va face el un legământ cu tine,
ca să-ți fie rob pe vecie?
5 Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre?
Îl vei lega tu ca să-ți înveselești fetele?
6 Fac pescarii negoț cu el?
Îl împart ei între negustori?
7 Îi vei acoperi pielea cu țepușe
și capul cu chingi?
8 Ridică-ți numai mâna împotriva lui,
și nu-ți va mai veni gust să-l lovești.
9 Iată că ești înșelat în așteptarea ta de a-l prinde:
numai să-l vezi, și cazi la pământ!
10 Nimeni nu este atât de îndrăzneț ca să-l întărâte.
Cine Mi s-ar împotrivi în față?
11 Cui sunt dator[649], ca să-i plătesc?
Sub cer totul[650] este al Meu.
12 Vreau să mai vorbesc iarăși de mădularele lui și de tăria lui,
și de frumusețea întocmirii lui.
13 Cine-i va putea ridica veșmântul?
Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
14 Cine va putea deschide porțile gurii lui?
Șirurile dinților lui
cât sunt de înspăimântătoare!
15 Scuturile[651] lui mărețe și puternice
sunt unite împreună ca printr-o pecete;
16 se țin unul de altul
și nici aerul n-ar putea trece printre ele.
17 Sunt ca niște frați care se îmbrățișează,
se apucă și rămân nedespărțiți.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina;
ochii lui sunt ca geana zorilor.
19 Din gura lui țâșnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
20 Din nările lui iese fum,
ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
21 Suflarea lui aprinde cărbunii
și gura lui aruncă flăcări.
22 Tăria lui stă în grumaz
și înaintea lui sare groaza.
23 Părțile lui cele cărnoase se țin împreună,
ca turnate pe el, neclintite.
24 Inima lui este tare ca piatra,
tare ca piatra de moară care stă dedesubt.
25 Când se scoală el, tremură vitejii
și spaima îi pune pe fugă.
26 Degeaba este lovit cu sabia;
căci sulița, săgeata și pavăza nu folosesc la nimic.
27 Pentru el, fierul este ca paiul,
arama, ca lemnul putred.
28 Săgeata nu-l pune pe fugă,
pietrele din praștie sunt ca pleava pentru el.
29 Nu vede în ghioagă decât un fir de pai
și râde la șuieratul săgeților.
30 Sub pântecele lui sunt țepi ascuțiți:
ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.
31 Face să clocotească fundul mării ca un cazan
și-l clatină ca pe un vas plin cu mir.
32 În urmă, el lasă o cărare luminoasă,
și adâncul pare ca pletele unui bătrân.
33 Pe pământ nimic nu-i este stăpân;
este făcut ca să nu se teamă de nimic.
34 Privește cu dispreț tot ce este înălțat,
este împăratul[652] celor mai mândre dobitoace.”

Smerirea și căința lui Iov

42 1 Iov a răspuns Domnului și a zis: \v 2
„Știu că Tu poți[653] totul
și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. –
3 „Cine[654] este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” –
„Da, am vorbit, fără să le înțeleg,
de minuni, care sunt mai pe sus de mine[655] și pe care nu le pricep.” –
4 „Ascultă-Mă și voi vorbi;
te[656] voi întreba și Mă vei învăța.” –
5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine,
dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine[657]
și mă pocăiesc în țărână și cenușă.” 7 După ce a vorbit aceste cuvinte lui Iov, Domnul a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea S-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine cum a vorbit robul Meu Iov. 8 Luați acum șapte[658] viței și șapte berbeci, duceți-vă[659] la robul Meu Iov și aduceți o ardere-de-tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage[660] pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept despre Mine cum a vorbit robul Meu Iov.” 9 Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. 10 Domnul[661] a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit[662] decât tot ce avusese. 11 Frații[663], surorile și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă și au mâncat cu el în casă. L-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, și fiecare i-a dat un chesita și un inel de aur. 12 În cei din urmă ani[664] ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii[665] de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe. 13 A avut șapte[666] fii și trei fete; 14 celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua Cheția și celei de a treia Cheren-Hapuc. 15 În toată țara nu erau femei așa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moștenire printre frații lor. 16 Iov a mai trăit[667] după aceea o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam. 17 Și Iov a murit bătrân și sătul[668] de zile.

  1. Gen 22.20 21
  2. Ezec 14.14; Iac 5.11
  3. Gen 6.9; 17.1; Iov 2.3
  4. Prov 8.13; 16.6
  5. Gen 8.20; Iov 42.8
  6. 1 Împ 21.10 13
  7. 1 Împ 22.19; Iov 38.7
  8. Iov 2.1
  9. Iov 2.2; Mat 12.43; 1 Pet 5.8
  10. Iov 2.3
  11. Iov 1.1
  12. Ps 34.7; Isa 5.2
  13. Ps 128.1 2; Prov 10.22
  14. Iov 2.5; 19.21
  15. Isa 8.21; Mal 3.13 14
  16. Ecl 9.12
  17. Iov 1.4 13
  18. Gen 37.29; Ezra 9.3
  19. 1 Pet 5.6
  20. Ps 49.17; Ecl 5.15; 1 Tim 6.7
  21. Ecl 5.19; Iac 1.17
  22. Mat 20.15
  23. Efes 5.20; 1 Tes 5.18
  24. Iov 2.10
  25. Iov 1.6
  26. Iov 1.7
  27. Iov 1.1 8
  28. Iov 27.5 6
  29. Iov 9.17
  30. Iov 1.11
  31. Iov 19.20
  32. Iov 1.12
  33. Isa 1.6
  34. 2 Sam 13.19; Iov 42.6; Ezec 27.30; Mat 11.21
  35. Iov 21.15
  36. Iov 2.3
  37. Iov 1.21; Rom 12.12; Iac 5.10 11
  38. Iov 1.22
  39. Ps 39.1
  40. Prov 17.17
  41. Gen 36.11; Ier 49.7
  42. Gen 25.2
  43. Iov 42.11; Rom 12.15
  44. Neem 9.1; Plâng 2.10; Ezec 27.30
  45. Gen 50.10
  46. Iov 10.18 19; Ier 15.10; 20.14
  47. Iov 10.21 22; 16.16; 28.3; Ps 23.4; 44.19; 107.10 14; Ier 13.16; Amos 5.8
  48. Ier 9.17 18
  49. Iov 10.18
  50. Gen 30.3; Isa 66.12
  51. Iov 15.28
  52. Ps 58.8
  53. Iov 39.7
  54. Ier 20.18
  55. 1 Sam 1.10; 2 Împ 4.27; Prov 31.6
  56. Apoc 9.6
  57. Prov 2.4
  58. Iov 19.8; Plâng 3.7
  59. Isa 35.3
  60. Isa 35.3
  61. Iov 1.1
  62. Prov 3.26
  63. Ps 37.25
  64. Ps 7.17; Prov 22.8; Osea 10.13; Gal 6.7 8
  65. Ps 58.6
  66. Ps 34.10
  67. Iov 33.15
  68. Hab 3.16
  69. Iov 9.2
  70. Iov 15.15; 25.5; 2 Pet 2.4
  71. Iov 15.16
  72. 2 Cor 4.7; 5.1
  73. Ps 90.5 6
  74. Ps 39.11; 49.14
  75. Iov 36.12
  76. Ps 37.35 36; Ier 12.2 3
  77. Ps 119.155; 127.5
  78. Ps 109.12
  79. Iov 18.9
  80. Gen 3.17-19; 1 Cor 10.13
  81. Iov 9.10; 37.5; Ps 40.5; 72.18; 145.3; Rom 11.33
  82. Iov 28.26; Ps 65.9 10; 147.8; Ier 5.24; 10.13; 51.16; Fapte 14.17
  83. 1 Sam 2.7; Ps 113.7
  84. Neem 4.15; Ps 33.10; Isa 8.10
  85. Ps 9.15; 1 Cor 3.19
  86. Deut 28.29; Isa 59.10; Amos 8.9
  87. Ps 35.10; 1 Sam 2.9
  88. Ps 107.42
  89. Ps 94.12; Prov 3.11 12; Evr 12.5; Iac 1.12; Apoc 3.19
  90. Deut 32.39; 1 Sam 2.6; Isa 30.26; Osea 6.1
  91. Ps 34.19; 91.3; Prov 24.16; 1 Cor 10.13
  92. Ps 91.10
  93. Ps 33.19; 37.19
  94. Ps 31.20
  95. Isa 11.9; 35.9; 65.25; Ezec 34.25
  96. Ps 91.12; Osea 2.18
  97. Ps 112.2; 72.16
  98. Prov 9.11; 10.27
  99. Ps 111.2
  100. Prov 27.3
  101. Ps 38.2
  102. Ps 88.15 16
  103. 1 Împ 19.4
  104. Fapte 20.20
  105. Lev 19.2; Isa 57.15; Osea 11.9
  106. Prov 17.17
  107. Ps 38.11; 41.9
  108. Ier 15.18
  109. Gen 25.15
  110. 1 Împ 10.1; Ps 72.10; Ezec 27.22 23
  111. Ier 14.3
  112. Iov 13.4
  113. Ps 38.11
  114. Ps 57.6
  115. Iov 17.10
  116. Iov 14.5 13 14; Ps 39.4
  117. Iov 29.2
  118. Deut 28.67; Iov 17.12
  119. Isa 14.11
  120. Iov 9.25; 16.22; 17.11; Ps 90.6; 102.11; 103.15; 144.4; Isa 38.12; 40.6; Iac 4.14
  121. Ps 78.39; 89.47
  122. Iov 20.9
  123. 2 Sam 12.23
  124. Iov 8.18; 20.9; Ps 103.16
  125. Ps 39.1 9; 40.9
  126. Iov 9.27
  127. Iov 10.1
  128. Iov 10.20; 14.6; Ps 39.13
  129. Ps 62.9
  130. Ps 8.4; 144.3; Evr 2.6
  131. Ps 36.6
  132. Iov 16.12; Ps 21.12; Plâng 3.12
  133. Gen 18.25; Deut 32.4; 2 Cron 19.7; Iov 34.12 17; Dan 9.14; Rom 3.5
  134. Iov 1.5 18
  135. Iov 5.8; 11.13; 22.23
  136. Deut 4.32; 32.7; Iov 15.18
  137. Gen 47.9; 1 Cron 29.18; Iov 7.6; Ps 39.5; 102.11; 144.4
  138. Ps 129.6; Ier 17.6
  139. Iov 11.20; 18.14; 27.8; Ps 112.10; Prov 10.28
  140. Iov 27.18
  141. Iov 7.10; 20.9; Ps 37.36
  142. Ps 113.7
  143. Ps 35.26; 109.29
  144. Ps 143.2; Rom 3.20
  145. Iov 36.5
  146. Isa 2.19 21; Hag 2.6 21; Evr 12.26
  147. Iov 26.11
  148. Gen 1.6; Ps 104.2 3
  149. Gen 1.16; Iov 38.31; Amos 5.8
  150. Iov 5.9; Ps 71.15
  151. Iov 23.8 9; 35.14
  152. Isa 45.9; Ier 18.6; Rom 9.20
  153. Iov 26.12; Isa 30.7
  154. Iov 10.15
  155. Iov 2.3; 34.6
  156. Ecl 9.2 3; Ezec 21.3
  157. 2 Sam 15.30; 19.4; Ier 14.4
  158. Iov 7.6 7
  159. Hab 1.8
  160. Iov 7.13
  161. Ps 119.120
  162. Exod 20.7
  163. Ier 2.22
  164. Ecl 6.10; Isa 45.9; Ier 49.19; Rom 9.20
  165. Iov 9.19; 1 Sam 2.25
  166. Iov 13.20-22; 33.7; Ps 39.10
  167. 1 Împ 19.4; Iov 7.16; Iona 4.3 8
  168. Iov 7.11
  169. 1 Sam 16.7
  170. Ps 139.1 2
  171. Ps 119.73
  172. Gen 2.7; 3.19; Isa 64.8
  173. Ps 139.14-16
  174. Ps 139.1
  175. Isa 3.11
  176. Iov 9.12 15 20 21
  177. Isa 38.13; Plâng 3.10
  178. Iov 3.11
  179. Iov 7.6 16; 8.9; Ps 39.5
  180. Ps 39.13
  181. Iov 7.16 19
  182. Ps 88.12
  183. Ps 23.4
  184. Iov 6.10; 10.7
  185. Ezra 9.13
  186. Ecl 3.11; Rom 11.33
  187. Iov 9.12; 12.14; Apoc 3.7
  188. Ps 10.11 14; 35.22; 94.11
  189. Ps 73.22; 92.6; Ecl 3.18; Rom 1.22
  190. Iov 5.8; 22.21
  191. 1 Sam 7.3; Ps 78.8
  192. Ps 88.9; 143.6
  193. Ps 101.3
  194. Gen 4.5 6; Iov 22.26; Ps 119.6; 1 Ioan 3.21
  195. Isa 65.16
  196. Ps 37.6; 112.4; Isa 58.8 10
  197. Lev 26.5 6; Ps 3.5; 4.8; Prov 3.24
  198. Lev 26.16; Deut 28.65
  199. Iov 13.2
  200. Iov 16.10; 17.2 6; 21.3; 30.1
  201. Ps 91.15
  202. Iov 21.7; Ps 37.1 35; 73.11 12; 92.7; Ier 12.1; Mal 3.15
  203. Num 16.22; Dan 5.23; Fapte 17.28
  204. Iov 34.3
  205. Iov 32.7
  206. Iov 9.4; 36.5
  207. Iov 11.10
  208. Isa 22.22; Apoc 3.7
  209. 1 Împ 8.35; 17.1
  210. Gen 7.11
  211. Iov 12.13
  212. 2 Sam 15.31; 17.14 23; Isa 19.12; 29.14; 1 Cor 1.19
  213. Iov 32.9; Isa 3.1-3
  214. Ps 107.40; Dan 2.21
  215. Dan 2.22; Mat 10.26; 1 Cor 4.5
  216. Ps 107.38; Isa 9.3; 26.15
  217. Ps 107.4 40
  218. Deut 28.29; Iov 5.14
  219. Ps 107.27
  220. Iov 12.3
  221. Iov 23.3; 31.35
  222. Iov 6.21; 16.2
  223. Prov 17.28
  224. Iov 18.4
  225. 1 Sam 28.21; Ps 119.109
  226. Ps 23.4; Prov 14.32
  227. Iov 27.5
  228. Iov 33.6; Isa 50.8
  229. Iov 9.34; 33.7
  230. Ps 39.10
  231. Deut 32.20; Ps 13.1; 44.24; 88.14; Isa 8.17
  232. Deut 32.42; Rut 1.21; Iov 16.9; 19.11; 33.10; Plâng 2.5
  233. Isa 42.3
  234. Iov 20.11; Ps 25.7
  235. Iov 33.11
  236. Iov 5.7; Ecl 2.23
  237. Iov 8.9; Ps 90.5 6 9; 102.11; 103.15; 144.4; Isa 40.6; Iac 1.10 11; 4.14; 1 Pet 1.24
  238. Ps 144.3
  239. Ps 143.2
  240. Gen 5.3; Ps 51.5; Ioan 3.6; Rom 5.12; Efes 2.3
  241. Iov 7.1
  242. Iov 7.16 19; 10.20; Ps 39.13
  243. Iov 7.1
  244. Iov 14.14
  245. Ps 102.26; Isa 51.6; 65.17; 66.22; Fapte 3.21; Rom 8.20; 2 Pet 3.7 10 11; Apoc 20.11; 21.1
  246. Iov 13.15
  247. Iov 14.7
  248. Iov 13.22
  249. Iov 10.6 14; 13.27; 31.4; 34.21; Ps 56.8; 139.1-3; Prov 5.21; Ier 32.19
  250. Deut 32.34; Osea 13.12
  251. Ecl 9.5; Isa 63.16
  252. Luca 19.22
  253. Ps 90.2; Prov 8.25
  254. Rom 11.34; 1 Cor 2.11
  255. Iov 13.2
  256. Iov 32.6 7
  257. 1 Împ 8.46; 1 Cron 6.36; Iov 14.4; Ps 14.3; Prov 20.9; Ecl 7.20; 1 Ioan 1.8 10
  258. Iov 4.18; 25.5
  259. Iov 4.19; Ps 14.3; 53.3
  260. Iov 34.7; Prov 19.28
  261. Iov 8.8
  262. Ioel 3.17
  263. Ps 90.12
  264. 1 Tes 5.3
  265. Ps 59.15; 109.10
  266. Iov 18.12
  267. Iov 4.9
  268. Isa 59.4
  269. Iov 22.16; Ps 55.23
  270. Ps 7.14; Isa 59.4; Osea 10.13
  271. Iov 13.4
  272. Ps 22.7; 109.25; Plâng 2.12
  273. Iov 10.16 17
  274. Iov 13.24
  275. Ps 22.13
  276. Plâng 3.30; Mica 5.1
  277. Ps 35.15
  278. Iov 1.15 17
  279. Iov 7.20
  280. Iov 30.19; Ps 7.5
  281. Iov 27.9; Ps 66.18 19
  282. Rom 1.9
  283. Iov 31.35; Ecl 6.10; Isa 45.9; Rom 9.20
  284. Ecl 12.5
  285. Ps 88.3 4
  286. 1 Sam 1.6 7
  287. Prov 6.1; 17.18; 22.26
  288. Iov 30.9
  289. Ps 6.7; 31.9
  290. Ps 24.4
  291. Iov 6.29
  292. Iov 7.6; 9.25
  293. Iov 18.13
  294. Iov 3.17-19
  295. Ps 73.22
  296. Iov 13.14
  297. Prov 13.9; 20.20; 24.20
  298. Iov 21.17; Ps 18.28
  299. Iov 5.13
  300. Iov 22.10; Ps 9.15; 35.8
  301. Iov 5.5
  302. Iov 15.21; 20.25; Ier 6.25; 20.3; 46.5; 49.29
  303. Iov 15.23
  304. Iov 8.14; 11.20; Ps 112.10; Prov 10.28
  305. Iov 29.19; Isa 5.24; Amos 2.9; Mal 4.1
  306. Ps 34.16; 109.13; Prov 2.22; 10.7
  307. Isa 14.22; Ier 22.30
  308. Ps 37.13
  309. Ier 9.3; 10.25; 1 Tes 4.5; 2 Tes 1.8; Tit 1.16
  310. Gen 31.7; Lev 26.26
  311. Ps 38.16
  312. Iov 3.23; Ps 88.8
  313. Ps 89.44
  314. Iov 13.24; Plâng 2.5
  315. Iov 30.12
  316. Ps 31.11; 38.11; 69.8; 88.8 18
  317. 2 Împ 2.23
  318. Ps 41.9; 55.13 14 20
  319. Iov 30.30; Ps 102.5; Plâng 4.8
  320. Iov 1.11; Ps 38.2
  321. Ps 69.26
  322. Evreiește: Goel.
  323. Ps 17.15; 1 Cor 13.12; 1 Ioan 3.2
  324. Iov 19.22
  325. Ps 58.10 11
  326. Ps 37.35 36
  327. Isa 14.13 14; Obad 3,4
  328. Ps 83.10
  329. Ps 73.20; 90.5
  330. Iov 7.8 10; 8.18; Ps 37.36; 103.16
  331. Iov 20.18
  332. Iov 13.26; Ps 25.7
  333. Iov 21.26
  334. Ps 36.9; Ier 17.6
  335. Iov 20.10 15
  336. Ecl 5.13 14
  337. Num 11.33; Ps 78.30 31
  338. Isa 24.18; Ier 48.43; Amos 5.19
  339. Iov 16.13
  340. Iov 18.11
  341. Ps 21.9
  342. Iov 27.13; 31.2 3
  343. Iov 16.10; 17.2
  344. Iuda 18.19; Iov 29.9; 40.4; Ps 39.9
  345. Iov 12.6; Ps 17.10 14; 73.3 12; Ier 12.1; Hab 1.16
  346. Ps 73.5
  347. Exod 23.26
  348. Iov 36.11
  349. Iov 22.17
  350. Exod 5.2; Iov 34.9
  351. Iov 35.3; Mal 3.14
  352. Iov 22.18; Ps 1.1; Prov 1.10
  353. Iov 18.6
  354. Ps 1.4; 35.5; Isa 17.13; 29.5; Osea 13.3
  355. Exod 20.5
  356. Ps 75.8; Isa 51.17; Ier 25.15; Apoc 14.10; 19.15
  357. Isa 40.13; 45.9; Rom 11.34; 1 Cor 2.16
  358. Iov 20.11; Ecl 9.2
  359. Iov 20.7
  360. Prov 16.4; 2 Pet 2.9
  361. Gal 2.11
  362. Evr 9.27
  363. Iov 35.7; Ps 16.2; Luca 17.10
  364. Exod 22.26 27; Deut 24.10; Iov 24.3 9; Ezec 18.12
  365. Iov 31.17; Deut 15.7; Isa 58.7; Ezec 18.7 16; Mat 25.42
  366. Iov 31.21; Isa 10.2; Ezec 22.7
  367. Iov 18.8-10; 19.6
  368. Ps 69.1 2; 124.4; Plâng 3.54
  369. Ps 10.11; 59.7; 73.11; 94.7
  370. Ps 139.11 12
  371. Iov 15.32; Ps 55.23; 102.24; Ecl 7.17
  372. Iov 21.14
  373. Ps 4.6
  374. Iov 21.16
  375. Ps 58.10; 107.42
  376. Isa 27.5
  377. Ps 119.11
  378. Iov 8.5 6; 11.13 14
  379. 2 Cron 1.15
  380. Iov 27.10; Isa 58.14
  381. Iov 11.15
  382. Ps 50.14 15; Isa 58.9
  383. Prov 29.23; Iac 4.6; 1 Pet 5.5
  384. Iov 13.3; 16.21
  385. Isa 27.4 8; 57.16
  386. Iov 9.11
  387. Ps 139.1-3
  388. Ps 17.3; 66.10; Iac 1.12
  389. Ps 44.18
  390. Ioan 4.32 34
  391. Ps 115.3
  392. 1 Tes 3.3
  393. Ps 22.14
  394. Fapte 1.7
  395. Deut 19.14; 27.17; Prov 22.28; 23.10; Osea 5.10
  396. Deut 24.6 10 12 17; Iov 22.6
  397. Prov 28.28
  398. Exod 22.26 27; Deut 24.12 13; Iov 22.6
  399. Plâng 4.5
  400. Ps 10.8
  401. Prov 7.9
  402. Ps 10.11
  403. Ioan 3.20
  404. Prov 10.7
  405. Ps 11.4; Prov 15.3
  406. Iac 1.17
  407. Iov 4.17; 15.14; Ps 130.3; 143.2
  408. Ps 22.6
  409. Ps 139.8 11; Prov 15.11; Evr 4.13
  410. Iov 9.8; Ps 24.2; 104.2
  411. Prov 30.4
  412. Iov 38.8; Ps 33.7; 104.9; Prov 8.29; Ier 5.22
  413. Exod 14.21; Ps 74.13; Isa 51.15; Ier 31.35
  414. Ps 33.6
  415. Isa 27.1
  416. Iov 34.5
  417. Iov 2.9; 13.15
  418. Iov 2.3
  419. Fapte 24.16
  420. Mat 16.26; Luca 12.20
  421. Iov 35.12; Ps 18.41; 109.7; Prov 1.28; 28.9; Isa 1.15; Ier 14.12; Ezec 8.18; Mica 3.4; Ioan 9.31; Iac 4.3
  422. Iov 22.26 27
  423. Iov 20.29
  424. Deut 28.41; Estera 9.10; Osea 9.13
  425. Ps 78.64
  426. Prov 28.8; Ecl 2.26
  427. Isa 1.8; Plâng 2.6
  428. Iov 18.11
  429. Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.
  430. Zugrăvirea lucrătorilor atârnați de funii.
  431. Iov 28.20; Ecl 7.24
  432. Prov 3.15
  433. Iov 28.22; Rom 11.33 34
  434. Prov 3.13-15; 8.10 11 19; 16.16
  435. Iov 28.12
  436. Iov 28.14
  437. Prov 15.3
  438. Iov 38.25
  439. Deut 4.6; Ps 111.10; Prov 1.7; 9.10; Ecl 12.13
  440. Iov 7.3
  441. Iov 18.6
  442. Ps 25.14
  443. Gen 49.11; Deut 32.13; 33.24
  444. Iov 20.17; Ps 81.16
  445. Iov 21.5
  446. Ps 137.6
  447. Ps 72.12; Prov 21.13; 24.11
  448. Deut 24.13; Ps 132.9; Isa 59.17; 61.10; Efes 6.14; 1 Tes 5.8
  449. Num 10.31
  450. Prov 29.7
  451. Ps 58.6; Prov 30.14
  452. Ps 30.6
  453. Ps 1.3; Ier 17.8; Iov 18.16
  454. Gen 49.24
  455. Zah 10.1
  456. Iov 17.6; Ps 35.15; 69.12; Plâng 3.14 63
  457. Num 12.14; Deut 25.9; Isa 50.6; Mat 26.67; 27.30
  458. Iov 19.12
  459. Ps 42.4
  460. Ps 42.4; Evr 9.27
  461. Ps 35.13 14; Rom 12.15
  462. Ier 8.15
  463. Ps 38.6; 42.9; 43.2
  464. Ps 102.6; Mica 1.8
  465. Ps 119.83; Plâng 4.8; 5.10
  466. Ps 102.3
  467. Mat 5.28
  468. Iov 20.29; 27.13
  469. 2 Cron 16.9; Iov 34.21; Prov 5.21; 15.3; Ier 32.19
  470. Num 15.39; Ecl 11.9; Ezec 6.9; Mat 5.29
  471. Lev 26.16; Deut 28.30 38
  472. 2 Sam 12.11; Ier 8.10
  473. Gen 38.24; Lev 20.10; Deut 22.22; Iov 31.28
  474. Ps 44.21
  475. Iov 34.19; Prov 14.31; 22.2; Mal 2.10
  476. Deut 24.13
  477. Iov 22.9
  478. Isa 13.6; Ioel 1.15
  479. Marc 10.24; 1 Tim 6.17
  480. Ps 62.10; Prov 11.28
  481. Deut 4.19; 11.16; 17.3; Ezec 8.16
  482. Iov 31.11
  483. Prov 17.5
  484. Mat 5.44; Rom 12.14
  485. Gen 19.2 3; Iuda 19.20 21; Rom 12.13; Evr 13.2; 1 Pet 4.9
  486. Gen 3.8 12; Prov 28.13; Osea 6.7
  487. Ca oamenii sau ca Adam.
  488. Exod 23.2
  489. Iov 33.6
  490. Iov 13.22
  491. Iac 5.4
  492. 1 Împ 21.19
  493. Gen 3.18
  494. Iov 33.9
  495. Gen 22.21
  496. Iov 15.10
  497. 1 Împ 3.12; 4.29; Iov 35.11; Prov 2.6; Ecl 2.26; Dan 1.17; 2.21; Mat 11.25; Iac 1.5
  498. 1 Cor 1.26
  499. Ier 9.23; 1 Cor 1.29
  500. Lev 19.15; Deut 1.17; 16.19; Prov 24.23; Mat 22.16
  501. Gen 2.7
  502. Iov 9.34 35; 13.20 21; 31.35
  503. Iov 9.34; 13.21
  504. Iov 9.17; 10.7; 11.4; 16.17; 23.10 11; 27.5; 29.14; 31.1
  505. Iov 13.24; 16.9; 19.11
  506. Iov 13.27; 14.16; 31.4
  507. Isa 45.9
  508. Iov 40.5; Ps 62.11
  509. Num 12.6; Iov 4.13
  510. Iov 36.10 15
  511. Ps 107.18
  512. 2 Sam 12.13; Prov 28.13; Luca 15.21; 1 Ioan 1.9
  513. Rom 6.21
  514. Isa 38.17
  515. Iov 33.28; Ps 56.13
  516. Ps 34.11
  517. Iov 6.30; 12.11
  518. Iov 33.9
  519. Iov 27.2
  520. Iov 9.17
  521. Iov 15.16
  522. Iov 9.22 23 30; 35.3; Mal 3.14
  523. Gen 18.25; Deut 32.4; 2 Cron 19.7; Iov 8.3; 36.23; Ps 92.15; Rom 9.14
  524. Ps 62.12; Prov 24.12; Ier 32.19; Ezec 33.20; Mat 16.27; Rom 2.6; 2 Cor 5.10; 1 Pet 1.17; Apoc 22.12
  525. Iov 8.3
  526. Ps 104.29
  527. Gen 3.19; Ecl 12.7
  528. Gen 18.25; 2 Sam 23.3
  529. Exod 22.28
  530. Deut 10.17; 2 Cron 19.7; Fapte 10.34; Rom 2.11; Gal 2.6; Efes 6.9; Col 3.25; 1 Pet 1.17
  531. Iov 31.15
  532. Exod 12.29 30
  533. 2 Cron 16.9; Iov 31.4; Ps 34.15; Prov 5.21; 15.3; Ier 16.17; 32.19
  534. Ps 139.12; Amos 9.2 3; Evr 4.13
  535. Dan 2.21
  536. 1 Sam 15.11
  537. Ps 28.5; Isa 5.12
  538. Exod 22.23
  539. Iov 35.9; Iac 5.4
  540. 1 Împ 12.28 30; 2 Împ 21.9
  541. Dan 9.7-14
  542. Iov 35.16
  543. Iov 21.15; 34.9
  544. Iov 34.8
  545. Iov 22.12
  546. Prov 8.36; Ier 7.19
  547. Iov 22.2 3; Ps 16.2; Prov 9.12; Rom 11.35
  548. Exod 2.23; Iov 34.28
  549. Isa 51.13
  550. Ps 42.8; 77.6; 149.5; Fapte 16.25
  551. Ps 94.12
  552. Prov 1.28
  553. Iov 27.9; Prov 15.29; Isa 1.15; Ier 11.11
  554. Iov 9.11
  555. Ps 37.5 6
  556. Ps 89.32
  557. Iov 34.35 37; 38.2
  558. Iov 9.4; 12.13 16; 37.23; Ps 99.4
  559. Ps 33.18; 34.15
  560. Ps 113.8
  561. Ps 107.10
  562. Iov 33.16 23
  563. Iov 21.13; Isa 1.19 20
  564. Rom 2.5
  565. Iov 15.32; 22.16; Ps 55.23
  566. Ps 18.19; 31.8; 118.5
  567. Ps 23.5
  568. Ps 36.8
  569. Ps 49.7
  570. Prov 11.4
  571. Ps 66.18
  572. Evr 11.25
  573. Isa 40.13 14; Rom 11.34; 1 Cor 2.16
  574. Iov 34.13
  575. Iov 34.10
  576. Ps 92.5; Apoc 15.3
  577. 1 Cor 13.12
  578. Ps 90.2; 102.24 27; Evr 1.12
  579. Ps 147.8
  580. Prov 3.20
  581. Iov 37.3
  582. Iov 37.13; 38.23
  583. Ps 136.25; Fapte 14.17
  584. 1 Împ 18.41 45
  585. Ps 29.3; 68.33
  586. Iov 5.9; 9.10; 36.26; Apoc 15.3
  587. Ps 147.16 17
  588. Ps 109.27
  589. Ps 104.22
  590. Iov 38.29 30; Ps 147.17 18
  591. Ps 148.8
  592. Exod 9.18 23; 1 Sam 12.18 19; Ezra 10.9; Iov 36.31
  593. Iov 38.26 27
  594. 2 Sam 21.10; 1 Împ 18.45
  595. Ps 111.2
  596. Iov 36.29
  597. Iov 36.4
  598. Gen 1.6; Isa 44.24
  599. 1 Tim 6.16
  600. Iov 36.5
  601. Mat 10.28
  602. Mat 11.25; 1 Cor 1.26
  603. Exod 19.16 18; 1 Împ 19.11; Ezec 1.4; Naum 1.3
  604. Iov 34.35; 42.3
  605. 1 Tim 1.7
  606. Iov 40.7
  607. Ps 104.5; Prov 8.29; 30.4
  608. Iov 1.6
  609. Gen 1.9; Ps 33.7; 104.9; Prov 8.29; Ier 5.22
  610. Iov 26.10
  611. Ps 89.9; 93.4
  612. Ps 74.16; 148.5
  613. Ps 104.35
  614. Iov 18.5
  615. Ps 10.15
  616. Ps 77.19
  617. Ps 9.13
  618. Ps 135.7
  619. Exod 9.18; Ios 10.11; Isa 30.30; Ezec 13.11 13; Apoc 16.21
  620. Iov 28.26
  621. Ps 107.35
  622. Ps 147.8; Ier 14.22
  623. Ps 147.16
  624. Iov 37.10
  625. Iov 9.9; Amos 5.8
  626. Ier 31.35
  627. Iov 32.8; Ps 51.6; Ecl 2.26
  628. Ps 104.21; 145.15
  629. Ps 147.9; Mat 6.26
  630. Ps 29.9
  631. Iov 24.5; Ier 2.14; Osea 8.9
  632. Num 23.22; Deut 33.11
  633. Plâng 4.3
  634. Iov 35.11
  635. Ier 8.6
  636. Ier 49.16; Obad 4
  637. Mat 24.38; Luca 17.37
  638. Iov 33.13
  639. Ezra 9.6; Iov 42.6; Ps 51.4
  640. Iov 38.1
  641. Iov 38.3
  642. Iov 42.4
  643. Ps 51.4; Rom 3.4
  644. Iov 37.4; Ps 29.3 4
  645. Ps 93.1; 104.1
  646. Isa 2.12; Dan 4.37
  647. Ps 104.14
  648. Ps 104.26; Isa 27.1
  649. Isa 37.29
  650. Rom 11.35
  651. Solzii.
  652. Exod 19.6; Deut 10.14; Ps 24.1; 50.12; 1 Cor 10.26 28
  653. Gen 18.14; Mat 19.26; Marc 10.27; 14.36; Luca 18.27
  654. Iov 38.2
  655. Ps 40.5; 131.1; 139.6
  656. Iov 38.3; 40.7
  657. Ezra 9.6; Iov 40.4
  658. Num 23.1
  659. Mat 5.24
  660. Gen 20.17; Iac 5.15 16; 1 Ioan 5.16
  661. Ps 14.7; 126.1
  662. Isa 40.2
  663. Iov 19.13
  664. Iov 8.7; Iac 5.11
  665. Iov 1.3
  666. Iov 1.2
  667. Iov 5.26; Prov 3.16
  668. Gen 25.8