Din viața militară/Virtute militară

Jump to navigation Jump to search
Dezertorul Virtute militară
(Dramă cazonă în opt timpi)

de Anton Bacalbașa
Pregătiri pentru surprindere


Personajele[modifică]

POTROACĂ, sergent reangajat pe doi ani
SERGENTUL-MAJOR, reangajat cu primă
GHEORGHE A ȘTEFANII, recrut moldovean
VASILE, deșcă veche
ZAMFIRESCU, locotenent distins
I-IUL SOLDAT
II-LEA SOLDAT
SERGENȚI, CAPORALI, FRUNTAȘI, SOLDAȚI în garnizoana București. Leatul 1886.
Scena înfățișează „camera” unei cazărmi. În fund o ușă, alături fereastră ce da în sală, lângă fereastră un restel cu arme. În dreapta o ușă ce dă în camera sergentului-major. În stânga, până lângă ușă, paturi soldățești, acoperite cu pături. Deasupra ușii, portretele mm.-ll. La ridicarea cortinei, soldații stau în picioare și spun pe de rost teoria. Sergentul Potroacă, cu o nuia în mână, ține tactul.

Scena I[modifică]

Potroacă — soldații

POTROACĂ: Deciuplina...
SOLDAȚII (în cor): Deciuplina...
POTROACĂ: Melitară...
SOLDAȚII: Melitară...
POTROACĂ: Este...
SOLDAȚII: Este...
POTROACĂ: Sufletu...
SOLDAȚII: Sufletu...
POTROACĂ (scurt): Armatii!
SOLDAȚII (idem): Armatii!
POTROACĂ (strigând): Gheorghe a Ștefanii!
GHEORGHE: Zent!
POTROACĂ: Vino-ncoace!
GHEORGHE (venind militărește): Trăiți, don sergent!
POTROACĂ: Așa să vine, măi dobitocule?! Nu știi nici cum să vine-naintea supiriorului, hai?! Ia vezi, că acuma te-nvăț melităria! Marș la loc!
GHEORGHE (se răsucește-n călcâie făcând stânga-mprejur și se duce la loc zicând mai-nainte): Trăiți, don sergent! (Dintre culise se aude glasul sergentului-major, care chefuiește, și strigăte de: „Vivat, á la votru”[1].)
POTROACĂ: Gheorghe a Ștefanii!
GHEORGHE: Zent!
POTROACĂ: Vino-ncoace!
GHEORGHE (ca mai sus): Trăiți, don sergent!
POTROACĂ: Așa te-am învățat eu, măi idiotule?! Că mă bagi în cremenal! Așa știi tu să dai un rispect la un supirior? Prepune că mâine ar veni la cazarmă un grad, să zicem don general, cum te-ai prezenta? Marș la loc! (Gheorghe se duce la loc militărește.)
POTROACĂ: Vino-ncoa!
GHEORGHE (același joc): Trăiți, don sergent!
POTROACĂ: Aha! Acuma știi!? Car’ s’ zică, numa la general știi să te oprești scurt!? Apâi eu ce sunt, mă? Nu sunt tot supirior?
GHEORGHE: Ba da, trăiți...
POTROACĂ: Nu vorbi! (îl lovește cu nuiaua.)
SERGENTUL-MAJOR (dintre culise): Sergent!
POTROACĂ: Ordonați, don sergen-major!
SERGENTUL-MAJOR (tot din culise și după ce a zis din nou: „Vivat, â la votru!”): Pentru ce nu-l înveți mai bine cum să se prezante?
POTROACĂ: Îl învăț, don sergen-major, da’ nu vrea să-nțeleagă, nu-i deciuplenat!
SERGENTUL-MAJOR (intră-n scenă; însă, înainte de a intra, se aude din nou între culise: „Vivat, á la votru!”).

Scena II[modifică]

Sergentul-major, cei de sus

SERGENTUL-MAJOR (clătinându-se pe picioare):Ce face? Ce face? E nedeciuplenat? Lasă, că-l învăț eu acuma, să ție minte c-a fost în viața lui melitar! Dumneata ești de vină, că n-ai mână de fier... cu nuielușa aia nu faci nimica, domle! (Către Gheorghe.) De ce nu știi să te prezanți scurt, mă? Ești un individ! (Pe ton recitativ.) Soldatu trebuie să vie militărește, calcă orizontal, adică prependicular, scoate bonetu cu mâna dreaptă, îl trece-n cea stângă și se oprește scurt, bătând cu picioru drept în pământ, iar pe cel stâng aducându-l vertical, adică oblig, lângă cellant. Uite-așa! (Execută mișcarea și o greșește împleticindu-se. Apoi adaugă repede.) Râzi, hai?! Râzi de supirior!? (Pe ton recitativ.) Insulta supiriorului în timp dă pace!... (Aprins.) Ce articol e ăsta? Sergent, i-ai învățat?
POTROACĂ: Da, don sergen-major!
SERG.-MAJOR: Apâi de ce nu știi dac-ai învățat? Auzi, domle, să nu știe nici insulta supiriorului! Stai că te-nvăț eu!... Luați-l în spinare. (Soldații nu se mișcă) Ce, n-auziți?! Vă faceți n-aude! (la baioneta de la sergent și se repede printre toți lovindu-i. Atunci un soldat ia-n spinare pe Gheorghe.)
POTROACĂ: Câte ordonați, don sergen-major?
SERG.-MAJOR: Numai zece.
POTROACĂ (lovind pe Gheorghe): Una!
SERG.-MAJOR: Ai să-nveți insulta supiriorului?
GHEORGHE: Iertați-mă, să trăiți, don sergen-majur, că-nvăț! (Aceeași scenă se repetă până la zece lovituri. Din odaia serg.-major se aude: „Vivat â la votru!”)
SERG.-MAJOR (către Potroacă): Pentru ce ai mâncat o lovitură?
POTROACĂ: N-am mâncat nici una.
SERG.-MAJOR: Ba ai mâncat! Eu nu sunt beat!
POTROACĂ (dă lui Gheorghe a unsprezecea lovitură): Gata!
SERG.-MAJOR (către Gheorghe): Acuma știi? Să-nveți minte! Știu eu pentru ce nu-nvățați voi nimica! Pent’ că s-a desființat bătaia din armată! Ia să fie bătaie, să vezi cum ați mai învăța! Auliu, mamă! Când eram eu răcut, pă 8l, știu că era meliție! Acuma-i curată prosteală! Atunci azvârleai tesacu de zbârnâia în scânduri și te punea să-l scoți cu dinții. Acuma nu mai e meliție, nu mai e deciuplină, nu mai e nimic! Săraca bătaie, numa ea v-ar veni de hac... Da de! Acuma nu să mai bate, acuma e meliție nouă, de-aia sunteți așa de procopsiți! (Lui Potroacă.) Ai o țigară?
POTROACĂ: Parol n-am, don sergen-major.
SERGENTUL-MAJOR: Care are o țigară? Să zică prezent!
SOLDAȚII (se reped care mai de care, se opresc scurt și strigă): Poftiți, să trăiți, don sergen-majur!
SERGENTUL-MAJOR (după ce a luat o țigară de la unul): Duceți-vă la loc! (Soldații fac stânga-mprejur și se duc la loc. Serg.-major dă să intre-n odaia lui. La intrare se oprește puțin.) Pă dobitocu ăsta (arată pe Gheorghe) să-l pui un ceas cu cățeaua-n spinare! (Iese.)

Scena III[modifică]

Aceiași, fără serg.-major

POTROACĂ: Haide, gătește-ți amoniția... Ai auzit ce-a ordonat don serg.-major...
GHEORGHE (își strânge ranița, și-o pune-n spinare și trece la ușă cu baioneta la pușcă): Văleau, mamă... De-amu nu mi-o rămas decât să dizertez!
POTROACĂ: Și nu sta rezemat, că acuma intră iar, și ai dat dă dracu!... Acuma să vă fac nițică tiurie din tragerea-n țintă... (Pe ton de lecție pe de rost.) Arma model 1879 se compune din următoarele particule, adică particuler... Este... ăsta... blocul, adicălea globul, cum e pă la lămbi d-alea frumoaselea; al doilea țeava... adică țeava; al treilea patu... adică... patu puștii, și al patrulea albia... cum ar fi o albie... de! Va’s’zică, pă ce cunoști o armă model 1879?
VASILE: Arma model 1879 are... o țeavă, un pat particuler și o lampă.
POTROACĂ: Ce lambă, mă? Ce visezi dă lambă? (Vrea să-l lovească.)
VASILE (ferindu-se): Un glob dă lampă...
POTROACĂ: Apâi vezi, așa! Globu-i glob și lamba-i lambă... Ce-are a face griva cu iepurele?
UN SOLDAT (către altul): Da’ unde o fi globu, mă?
ALT SOLDAT: O fi înăuntru, dracu știe!...
UN SOLDAT: Și cum nu să sparge, când dă foc?
ALT SOLDAT: Apâi de, e glob cazon!
POTROACĂ: Ce vorbiți acolo, răcanilor?
ÎNTÂIUL SOLDAT: S’ trăiți, don sergent, mă-ntreba cum de nu să sparge globu când dă foc cu arma.
POTROACĂ: Măăă! O să-mbătrâniți, și tot proști o să rămâneți! Cum să să spargă dacă nu-i ordin? Apâi adineauri vă-nvățai deciuplina? Ce este deciuplina?
SOLDAȚII (în cor și cadențat): Deciuplina... melitară... este... sufletu... armatii...
GHEORGHE (din ușă): Drepți! (Soldații își iau poziția.)

Scena IV[modifică]

Locot. Zamfirescu, ceilalți

POTROACĂ (apropiindu-se de locot. militărește, ține mâna la chipiu până ce-și face raportul): Să trăiți, don locotenent, în timpu sirviciului meu nu s-a-ntâmplat nimic. Toate au mers în cea mai perfectă ordine!
LOCOT. (salută cu un deget la chipiu, apoi se întoarce către Gheorghe): Da’ ăsta ce-a făcut?
POTROACĂ: S’ trăiți, don locotenent, n-a știut insulta supiriorului!
LOCOT.: Când ai de gând să-nveți, mă? Nu vrei să te faci și tu om? Dobitocule! (Se aude din odaia sergentului-major: „A la votru!”) Da’ sergentu-major unde e, mă-nțelegi?
POTROACĂ: E-n camera domniii-sale cu niște subofițeri de la a patra!
LOCOT.: Iar s-o fi apucat de zaifeturi, mă-nțelegi... Eu... de, îi tolerez, mă-nțelegi, că sunt mai manerat, da’ o să-și găsească odată beleaua! Prea le face late, și o să se ducă, mă-nțelegi, dracului... Eu... de, sunt manerat! (Intră în camera sergentului-major.)

Scena V[modifică]

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Va’s’zică... un glob, o albie, un pat particuler și o țeavă... Ai învățat acuma?
VASILE: Da, s’ trăiți, don sergent!
POTROACĂ (recitativ): Pentru a te servi de armă la tragerea-n țintă, o ridici oblig, adică pe... paralel cu pământul... Și ochești prin mijlocul supirior al crestăturii înălțătorului și prin vârfu cătării... Ia zi!
VASILE: O ridici oblic, adică paralel, și ochești prin mijlocu supiriorului. (Se aude afară gornistul sunând ruperea rândurilor de la teorie. Soldații fac o mișcare să se retragă.)
POTROACĂ: Ho! Ce v-ați pornit? Vă grăbiți, hai?! Parc-ați scăpa din pușcărie! Unde găsiți mai bine ca aici? Cald-cald, învățătură-nvățătură, nimenea nu te bate, nu-ți zice nici dă-te mai încolo... Ce mai vreți? Învățați, măi, că spre binele vostru este!... Când v-ați duce acasă, să știți și voi o vorbă mai ridicală, s-aveți și o învățătură, nu așa, „am plecat vițel și mă-ntorc bou!” Când te-o vedea fata lui nea Ion, să să sperie de tine, să gândească că ești doftur, nu altceva! Uite eu! Ce credeți? Că m-am născut așa învățat?... Armata siriaca! Ea mi-a deschis capu! Ea m-a făcut om cum mă vedeți. Am avut eu, nu-i vorbă, și deșteptăciunea mea particuleră, da’ în armată m-am deschis mult.

Scena VI[modifică]

Cei de sus, locot.

LOCOT. (din ușă către serg.-major): Va să zică, nu uiți, mă-nțelegi, și-mi trimiți de dimineață... Mai ales nu uita, mă rog ție, Mihăilescule, afacerea aia... Văd că s-a împlinit luna și te faci Gheorghe, mă-nțelegi...
SERG.-MAJOR (dintre culise): ...Nu uit, mâine...
LOCOT.: Ei, bonsar, bon amiuzman...[2]
SERG.-MAJOR (tot dintre culise): Mersi, don locotenent. Las’, că facem noi!
LOCOT. (către Potroacă): Acuma poți da drumu oamenilor de la teorie... Care nu știe, mai aplică-le, mă-nțelegi, constituția militară... Că altfel nu merge, mă-nțelegi. Eu sunt manerat, dar... (Iese.)

Scena VII[modifică]

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Acuma la culcare! Da’ mai întâi să vă faceți cizmele ca oglinda, să-mi răsucesc mustața în ele! Nu așa, de-a scăpării, c-apâi... ați auzit ce-a zis don locotenent!... (Afară se aude sunând rugăciunea. Potroacă comandă.) La dreap-ta! (Soldații se-ntorc cu toții la stânga.) Ce faceți? Ați turbat?
VASILE: S’trăiți, don sergent, răsăritu e la stânga...
POTROACĂ: Nu vorbi! Am vrut să vă încerc să vedem, știți unde e răsăritu?... Acuma zi rugăciunea. Al cui e rându?
VASILE (începând): Tatăl...
SOLDAȚII (în cor): Tatăl...
VASILE: Nostru...
SOLDAȚII: Nostru...
VASILE: Carele...
SOLDAȚII: Carele...
VASILE: Ești...
SOLDAȚII: Ești...
POTROACĂ (dând un pumn în ceafă unui soldat): Ce râzi la rugăciune, mă jidane? Râzi de rugăciune, hai?! (îl lovește mereu.) Să treci și tu cu cățeaua-n spinare și două zile sala de poliție! Te-nvăț eu să mai râzi la rugăciune! Auzi spurcatu!...
SOLDATUL: N-am râs, trăiți...
POTROACĂ: Nu vorbi la rugăciune!... Mâine la ploton de pedeapsă! Am să te gonesc până ți-o ieși limba de-un cot! (Către ceilalți.) Să zică numa unu!
(Vasile zice Tatăl nostru începând de la „în ceruri”. Toți își fac câte trei cruci.)
POTROACĂ: La front! (Toți se-ntorc.) Acuma cizmele! Și să n-aud vorbă, că uite sfântu arhanghel! (Arată nuiaua.) Numa periile să miște! (Toți se reped și scot din saci câte o perie de cizme. Vin la marginea paturilor, se descalță și încep a freca.)

Scena VII[modifică]

Cei de sus, serg.-major.

SERG.-MAJOR (e beat bine. Iese urmat de doi sergenți și un sergent-major, tot așa de beți. Către Potroacă): Dac-o-ntreba cineva de mine, să vii să mă chemi... Sunt peste drum... Mergem la Marița-n vizită! (Arătând spre cei cu ranița-n spinare.) Pă măgarii ăștia să mi-i ții toată noaptea cu ranița în spinare. Să-nvețe minte că nu să joacă la oaste! Fiecare să-și facă datoria, nu numa eu și altu ca mine! (Iese cu mantaua pe umeri cântând.)

Ah! Ce fericită-i
Viața de soldat!
El de toată lumea
Este respectat!

(Soldații, care la intrarea serg.-major s-au oprit „în poziție”, încep a freca cizmele. Potroacă sucește o țigară.)

(Cortina cade.)


  1. Corect — Vivat, á la vôtre — în sănătatea voastră (fr)
  2. Corect — Bonsoir, bon amusement — bună seara, distracție bună (fr)