Din manuscrisul 2258

 

౾

În genere toată societatea secolului al XVI-lea și al XVII-lea se poate caracteriza ^224r scurt: Datoria se preface în drept. Noi la începutul ¹ veacului acestuia am fost încă în veacul al XVII-lea. Datoria de a fi slujbaș al țării, o datorie foarte grea și periculoasă sub domniile vechi, devine un drept de a sluji țara, de-ar vrea ea sau n-ar vrea. Și acești îndreptățiți de a o sluji se 'nmulțesc din zi în zi, căci izvoarele de puteri ale societății curg spre un singur punct, spre acest privilegiu, părăsind ² vechea și neatârnata lor albie. Negustorul vrea să fie boier, țăranul — fecior boieresc, boierul mic — boier mare, boierul mare — domn. Și boierii mici cum se formează? Prin meritele personale ce le au pentru stăpânii lor, nu ³ prin slujbe făcute țării. Camardinerii, comișii de la grajdiuri, vechilii de moșii, vătajii ⁴, se boieresc toți și au o progenitură foarte bogată. Această progenitură ⁵ împle cancelariile și aleargă la fiecare suplicant, ca să-i toarne ⁶ cenușă sau năsip pe hârtie. Mulți din acei cari au început astfel cariera ⁷ încarcă astăzi casa pensiunilor, care 'ntr-un rând își suspendase plățile ⁸. Dar prin această grămădire la porțile privilegiilor și ale slujbelor rămân goluri economice pe cari le împle un element străin — evreii. Unde bacalul boierit ș-au închis dugheana și-au deschis-o evreul, unde fiul blănarului s-au făcut cinovnic, blănarul evreu ș-au deschis dugheană, unde ciubotarul român s-au făcut custode al urbei — adică paznic de noapte — acolo evreul și-au deschis ciubotărie ⁹.

Pe când în statele vecine domnea ¹⁰ un binefăcător absolutism, care deprindea ¹¹ popoarele la o muncă regulată, la ¹² noi vodă era cu mânele legate, temându-se vecinic de plângeri la Poartă și de răsturnare. Să vorbim drept — se poate ¹³ pretinde de la un om să fie mai mult decât om? Când domnul ¹⁴ nu e pus afară de orice controversă, ce ¹⁵ devine el decât o simplă persoană care-și caută de interesele sale. Într-o țară unde fiecine zice: chacun pour soi și apres moi le deluge ¹⁶ — ce să zică domnul decât tot atâta… Și, pe când puterea statului român scădea, se urca ce ? — puterea consulatelor. Casa unui consul devenise ¹⁷ o adevărată cetate ¹⁸. ||

^225r De ¹⁹ aci înainte într-o soțietate a nestabilității se va vedea ²⁰ cum orice lege organică a țării introduce elemente de nestabilitate. Regulamentul organic — mult lăudat, și ²¹ cu drept cuvânt, pentru unele părți ale sale — cuprinde o mică dispoziție, nebăgată în samă și totuși destructivă: Boierul are voia de-a alunga oricând de pe moșiile sale și din vatra strămoșască pe țăranul iobag. Invaziile rusești aduc jocul de cărți. Într-o soțietate ²² în care munca ar fi fost lucrul principal jocul de cărți n-ar fi fost nimic, într-o soțietate de privilegiați fără nici o treabă, care caută să-și omoare vremea, jocul de cărți a trebuit să fie destructiv, un element de nestabilitate în averea oamenilor.

După ocupația rusască vine un Domn foarte inteligent, cu un rar simț istoric, dar care, pus în această soțietate nestabilă ca năsipul pustiilor, caută să-și asigure poziția personală. În locul boierilor mari cari cereau a-i ocupa scaunul, el deschide o poartă mare boierilor mici, foștilor comiși, foștilor vătaji de moșie sau fiilor lor. Grămădirea la porțile privilegiului devine din ce în ce mai mare, aspiranții la posturi se înmulțesc într-una, oamenii cari nu știu decât arta scrierei ș-a citirei ²³ — pe cari în țările civilizate le știe fiecine — acești oameni se înmulțesc pe zi ce merge, cancelariile gem de practicanți fără plată — și în schimbul vechei clase boierești avem o nouă clasă, care n-o compensază de fel pe cea veche — clasa scribilor.

Această clasă se îmflă rânduri, rânduri, recrutându-și membrii din fii clerului ²⁴ laic ²⁵, din slugile foștilor boieri și fiii acestor slugi, din negustorii retrași și din fiii acestor negustori, mișcarea merge crescând, clasa de mijloc a pierit, ea s-a schimbat într-o clasă de proletari ai condeiului, fără nici o însămnătate pozitivă în stat, fără nici o însămnătate pentru nație, o clasă de turburători de meserie. ||

^226r Tot în această vreme se exterminează prin procese nedrepte clasa răzeșască, tot în această vreme ²⁶ răzeșiile vechi devin moșii de privilegiați mici și, pe când un boier care avea 10.000 de fălci apăsa foarte ușor asupra supușilor săi, unul care are ²⁷ 300 apasă foarte greu asupra satului. Desfacerea parțială a latifundiilor înmulțește numărul clasei feodale, apăsarea devine atomistică, țăranul începe a sărăci și a da înapoi. Și asta merge crescând. Și această disoluțiune a claselor pozitive crește, crește — crește și azi.

E ²⁸ greu de a espune o idee fundamentală cu ramificațiunile ei așa încât să deie un tablou unitar. Ideea esistă toată implicită în cap, dar spre a o espune ne servim de cuvinte, de șiruri ce au un ²⁹ început, au un sfârșit. De aceea voi ilustra prin fapte aceste teorii ³⁰.

^{227r 42} Un boier poseda ³¹ — e indiferent unde, destul că era boier românesc — 250.000 de fălci într-un hotar. Era un om de un caracter rău — avar, răpitor, ambițios fără margini. Dar era un om. Ce simțeau țăranii ³² cum este boieriul ? Țăranii ³³ săi erau bogați, căci ³⁴ apăsarea ³⁵ unuia numai ³⁶, împărțită asupra unei ³⁷ mase atât de mari de pământ și de oameni, e aproape nesimțită. El a murit, pământurile s-au dus în bucăți prin procese și moșteniri. Nici ³⁸ unul din aceia n-a fi avut caracterul aprig al boierului nostru și cu toate astea supușii ³⁹ lui au dus-o mai rău sub moștenitori decât sub el. În locul unui ⁴⁰ subiect erau acum mai multe subiecte, cu aceleași trebuințe, cu aceleași cheltuieli și cu mai mică avere ⁴¹. || Un ⁴³ mic bulgăr de omăt căzând din vârful unui munte se face din ce în ce mai mare, rupe cu el copacii codrilor, strică ogoarele, astupă ⁴⁴ un sat. Un mic sâmbure greșit în organizația soțietății ⁴⁵, în viața economică crește și îngroapă ⁴⁶ o națiune. Ne mirăm cu toții de mulțimea crâșmelor în țara noastră, de ⁴⁷ mulțimea jidanilor — cauza e mulțimea rachiului, mulțimea velnițelor, dar oare această mulțime de unde vine? Sub domnia turcească au existat micul sâmbure, o dispoziție de export. Exportul grânelor era oprit. Prin urmare grânele neconsumate trebuiau prefăcute în obiect exportabil, în vite. S-au combinat lucrurile. Velnița consuma ⁴⁸ prisosul și da hrană vitelor. Velnița producea rachiu, rachiul trebuie consumat — și era mult ⁴⁹. S-au făcut multe crâșme. Pentru acestea trebuiau crâșmari. S-au adus mulți evrei și proprietarul impunea fiecăruia din supușii săi de a lua atâta rachiu pe an. Unele plăți pentru muncă se făceau în rachiu ⁵⁰. S-au introdus exportul, într-adevăr ⁵¹, însă velnițele au rămas; în locul grânelor s-au luat cartofii, căci rachiul devenise o trebuință și această trebuință cerea împlinire. Care a fost rezultatele ei? O populație nesănătoasă, fără energie de caracter, fără energie economică, care-și⁵² vinde munca pe băutură, o populație în care mortalitatea crește în mod înspăimântător, iar ⁵³ sudoarea mânelor ei se capitalizează în mânile unui element fără patrie, fără limbă, fără naționalitate… Nu e de mirat că ⁵⁴ influența austriacă e mare.

Să comparăm acuma suma ⁵⁵ puterilor soțiale de astăzi cu suma ⁵⁶ puterilor soțiale de sub patriarcalul prisacari Ioan Sandul Sturza Voievod.

Boierii mari proprietari de latifundii, care-și cruțau populația în mod instinctiv

Boierii mici slujbași ⁵⁷

Breslele târgoveților cu ⁵⁸ starostiile lor

Răzășii, țărani liberi

Iobagii, țărani supuși, c-un drept asupra unei părți de pământ ⁵⁹.

Să ne 'nchipuim că prisacariul ar fi fost din dinastia Mușăteștilor, necontestat ^{228 r} de nimeni. La influențele secolului al XIX-lea el n-ar fi rezistat. Un drept civil venit mai târziu ar fi dat o viață în stat clasei de mijloc, același drept asigura proprietatea răzășilor. Mitropolitul ⁶⁰ ar fi asigurat o dezvoltare clerului laic ⁶¹, având și cele trebuincioase pentru aceasta. Dreptul civil ș-ar fi creat o clasă de amploiați, dar ⁶² acești amploiați ar fi fost stabili sub o domnie stabilă, căci numai unde vodă se perândează, se mănâncă și pita lui vodă pe rând. Negustorul ar fi rămas negustor, meseriașul — meseriaș, nu s-ar fi născut goluri economice atât de simțite. În sfârșit, în a.D. 1860 ar fi venit Ioan Sandul al III-lea posito — sub ce împrejurări ! Firmele de pe ⁶³ ulița mare ar fi românești ⁶⁴. Se deschid camerele, se votează legea împroprietăririi. Atunci s-ar fi făcut ⁶⁵ într-adevăr vuiet mult, dar se ⁶⁶ spărgea de stânca maiestății. S-ar fi plătit pământul în 90 de ani și nu în 15, dar nu rămâneau atâtea neplătite ca astăzi ⁶⁷. Din școalele poporale ar fi ieșit oameni știutori de carte care rămâneau ce erau și nu se făceau subperceptori de perceptori, căci intrarea între administratori ⁶⁸ ar fi fost grea într-un corp stabil, care nu se răstorna la orice schimbare de ministeriu… În sfârșit, Ioan Sandul al IV-lea moștenea un stat românesc cu care te-ai fi putut făli ⁶⁹. Atunci războiul ⁷⁰ din 54 ne aducea Besarabia, cel din 59 Bucovina, cel din 66 Transilvania ⁷¹.

Dar acum cum s-au dezvoltat lucrurile? De toate dezastrele vecinilor noștri noi nu ne-am folosit decât spre a ne răsturna domnii ⁷². Vodă, adică statul ⁷³, era cu mânile legate. Vodă zicea da și Hâncu ba și neamul lui Hâncu creștea din ce în ce. Cu cât deveneau mai mulți aspiranții la privilegii ⁷⁴ și posturi cu atâta cere au lărgirea privilegilor, || lărgirea libertății ^{229 r} pe conta puterei statului până ce am ajuns la constituție, care dă într-adevăr ⁷⁵ tuturor acestor aspiranți — și numai acestora, precum voi ⁷⁶ arăta — o egalitate de drepturi fără dătorii, proletariatul ⁷⁷ de scribi au pus mâna pe țările ⁷⁸ românești.

Fiecare ⁷⁹ constituție ca lege fundamentală a unui ⁸⁰ stat are drept corelat o clasă mai cu samă pe care se 'ntemeiază. Corelatul constituțiilor statelor ⁸¹ apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanți, industriași care văd în constituție mijlocul de a-și reprezenta interesele în mod adeguat cu însemnătatea lor; la noi legea ⁸² fundamentală nu-nsemnează decât egalitatea pentru toți scribii de a ⁸³ ajunge la funcțiile cele mai nalte ale statului. De aceea partidele noastre nu ⁸⁴ le numesc conservative sau liberale, ci: oameni cu slujbă — guvernamentali; oameni fără slujbă — opoziție. De acolo ⁸⁵ vecinica plângere ⁸⁶ că partidele la noi nu sunt partide de principie, ci de interese personale. Și principiile sunt interese, dar interesele unei clase pozitive, clasa ⁸⁷ pozitivă a proprietății ⁸⁸ teritoriale tory conservativ, clasa negustorilor ș-a industrialilor ⁸⁹ wygs, clasa lucrătorilor — socialiștii. Unde sunt la noi aceste clase pozitive? Aristocrația istorică — și ea trebuie să fie ⁹⁰ totdeauna istorică pentru a fi ⁹¹ importantă — au dispărut aproape, clasă de mijloc pozitivă ⁹² nu există, golurile ⁹³ ei sunt împlinite de străini, clasa țăranilor e prea necultă și, deși singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează ⁹⁴, nimănui nu-i pasă de ea.

Ne mai rămâne o singură clasă pozitivă, pe a cărei spate trăim cu toții — țăranul român. Să vedem acuma cum ne silim din răsputeri de a o nimici și pe aceasta cum am nimicit pe celelalte ⁹⁵ și 'mpreună cu ea statul și națiunea.

Să ⁹⁶ nu uităm un lucru: toată activitatea unei soțietăți omenești e mai mult ori mai puțin o activitate de lux — numai una nu: producerea brută, care reprezentează trebuințele fundamentale ale omului. Omul ⁹⁷ în starea sa firească ⁹⁸ are trebuință de puține lucruri: mâncarea, locuința, îmbrăcămintea. Aceste pentru existența personală. ||

^230r De aceea o nație trebuie să 'ngrijească de clasele cari produc obiectele ce corespund acestor trebuințe. Romanul care mânca limbi de privighetoare se putea hrăni ⁹⁹ și cu pâne, dar fără aceasta nu putea, el purta purpură, dar îi trebuia postav, locuia în palat dar îi trebuia casă. Oricât de modificate prin lux ar fi aceste trebuințe, ele sunt în fond aceleași.

Producătorul ¹⁰⁰ materiei brute ¹⁰¹ pentru aceste trebuințe este țăranul. De acolo proverbul francez Pauvre paysan, pauvre pays, pauvre pays — pauvre roy. Aceasta este într-o țară clasa cea mai pozitivă din toate, cea mai conservativă în limbă, port, obiceiuri, purtătorul istoriei unui popor, nația ¹⁰² în înțelesul cel mai adevărat al cuvântului ¹⁰³.

V-am spus că protopărinții noștri nu-l tratau atât de rău precum se crede. Erau răzăși cei mai mulți — iobăgia are o altă origine. Când i se dăruia unui ostaș cu merite o moșie mai mare i se da și dreptul de a coloniza. Domnii prindeau adesea oameni în război și i colonizau cu de a sila, mai ales din Polonia și dintre cazaci. Alții veneau de bună voie, găsind viața în Moldova mai dulce decât în Galiția. Eu sunt de opinie că răzășii erau adevăratul element țărănesc în țările noastre și că iobagii sunt străini pân-în secolul al XVI-lea.

Cum am tratat noi pe țăran ¹⁰⁴? Am clădit ¹⁰⁵ un aparat greoi și netrebnic pe spetele sale, aparat reprezentativ ¹⁰⁶ cum îl numim și care nu-i decât pretextul de a crea din ce în ce mai multe posturi, plătite tot din punga lui, direct sau indirect. Într-o țară care n-are export industrial țăranul muncește pentru toți: sigur și necontestabil. Dantela de Bruxelles, galonul de pe chipiul generalului, condeiul de fier cu care scriu, chibritul cu care-mi aprind țigara, toate-mi vin în schimbul grâului meu și acest grâu îl produce numai țăranul, grâul ¹⁰⁷ e productul muncei sale. ||

^231r Cu cât mai mulți indivizi se sustrag de la producerea brută, cu atâta mai mulți trăiesc pe sama acelorași sume de oameni. Ce este consecuența? Este că acel om sau nu va mai ¹⁰⁸ fi în stare să ne susție sau va trebui ca cu acelaș timp și cu aceleași puteri să producă mai mult. Va trebui sau să piară sau să se cultiveze și să lucreze cu mașina. Care-i cazul nostru? El nu s-a cultivat. Țăranul nostru e același ca și înainte de cincizeci de ani, dar sarcina ce o poartă e înzecită. El poartă în spatele lui: câteva mii de proprietari (în începutul secolului câteva zeci), mii de amploiați (în începutul secolului câteva zeci ¹⁰⁹), sute de mii de evrei (în începutul secolului câteva mii ¹¹⁰), zeci ¹¹¹ de mii de alți supuși străini (în începutul sec. câteva sute).

Pe atunci țăranul nostru creștea mai cu samă vite, era păstor. Această muncă ușoară se potrivea cu regimul său aspru ¹¹², cu posturile sale lungi, cu traiul său simplu. Azi muncește toată vara ca să-și plătească dările, trăiește mult mai rău decât atunci și se stinge ¹¹³.

Mor o sută și se nasc în locul lor 60. Și aceasta nu e poveste de ¹¹⁴ poveste, senzație, ci adevărul.

Față c-o asemenea stare de lucruri, față cu o țară care se despopulează se 'nțelege că influența austriacă economică va trebui să propășească repede și să împle golurile noastre cu ¹¹⁵ prisosul populației sale. Meserie și negoț, parte din arendași, parte din proprietari, proprietatea fonciară ¹¹⁶ orășenească e străină. În ¹¹⁷ orașul Iași abia ¹¹⁸ a treia parte a populației sânt supuși românești. Și asta merge crescând ^119||

^232r Vecinătatea Austrei e omorâtoare pentru noi dacă nu ne vom trezi de cu vreme și nu vom arunca la naiba toți perceptorii, subperceptorii, subsubperceptorii, dacă nu vom descărca pe țăran și nu-i vom asigura o dezvoltare liniștită, dacă nu ne vom hotărî ¹²⁰ să nu purtăm nici un product străin pe noi, precum au făcut ungurii în vremea absolutismului ^121||

^233r Răul ¹²² deci ¹²³ e înlăuntru: Nestabilitatea e cauza căderei proprietății mari teritoriale, căderea acesteia e strâns ¹²⁴ combinată cu căderea breslelor, și aceste clase au format în disoluțiune o clasă de proletari cari trebuiește deprinsă la muncă.

Nu dreptul public, ci păstrarea naționalității noastre e lucru de căpetenie pentru noi, și ar fi mai bine să nu alegem deputați decât să piară nația românească. Dacă n-am avea vecinice ¹²⁵ influențe străine ¹²⁶ precum le avem, dac-am fi în Spania, atuncea ne-am sparge capetele unul altuia până s-ar așeza lucrurile. Dar acest lux de evoluțiuni soțiale nu ni este permis nouă, a ¹²⁷ căror stat e vecinic o cestiune.

De aceia ne trebuie trei lucruri ¹²⁸:

Stabilitatea, adică ¹²⁹ guvern monarhic, ereditar, mai mult ori mai puțin absolut;

Muncă, adică escluderea proletarilor condeiului de la ¹³⁰ viața publică a statului și prin asta silirea lor la o muncă productivă ¹³¹;

Economia, adică ¹³² dreapta cumpănire între ¹³³ foloasele aduse de cutare cheltuială și sacrificiile făcute pentru ea; aceasta atât în economia generală a statului cât și-n cea individuală.

Altfel am avea a alege între domnia austriacă și cea rusască. Sub cea dendâi evreii ar intra în sate în număr mai mare decât astăzi, țăranii ar deveni servii lor, moșiile ar fi cumpărate de soțietăți de capitaliști, colonizate cu nemți, iar nația redusă la proletariat ¹³⁴. În cazul al doilea un ucaz ¹³⁵ ar șterge limba din biserică și stat, țăranul ar trăi mai bine, însă sub condiția ca să se rusifice, care din noi, cum ar scrie, acolo i-ar îngheța mucul condeiului, iară cei mai ¹³⁶ curajoși ar ¹³⁷ adăuga pohodul na Sibir ¹³⁸ fără judecată, prin ordin administrativ ¹³⁹ — administratiwnym ¹⁴⁰ poriadkom ¹⁴¹.

1. supraintercalat; intenția inițială a fost de a scrie: în veacul acesta 2. deasupra lui și *** (2 cuvinte indescifrabile ) șters 3. de la meritele scris încă o dată, mai citeț, deasupra rândului anulat; preocuparea de a face textul mai lizibil se manifestă adesea în prezentul text, fie prin revenirea mai apăsată și mai caligrafică asupra a ceea ce fusese deja scris, fie, ca aici, prin ștergerea unui segment și rescrierea deasupra rândului, ceea ce pe viitor va fi semnalat prin indicația: rescris 4. de la comișii rescris 5. Această progenitură rescris 6. ca să-i toarne deasupra lui ca să-l servească și să-i toarne șters 7. supraintercalat 8. care 'ntr-un rând își suspendase plățile deasupra lui care-și suspendase plățile mai zilele trecute, căci mulți din aceștia trăiesc încă șters 9. Urmează Cine e de vină — onorat auditoriu — ei sau noi ? șters 10. deasupra unui început de cuvânt șters 11. rescris mai lizibil după deprindea șters 12. după la o dezvoltare regulată, noi șters 13. se poate supraintercalat după onorat auditoriu, puteți șters 14. supraintercalat 15. după de[vine] șters 16. în manuscris: chaqu'un, apres, deluge 17. deasupra lui era șters 18. urmează următorul alineat, șters: Serbia are mai aceeași poziție internațională ca și noi, dar mișcarea soțietății de acolo au fost sănătoasă. Întrebați ce influență are consulatul occidental [occidental supraintercalat] acolo — aproape ca cel american la noi — adică nici una înlăuntrul țărei. 19. după Vine regulamentul organic cu legiuirea * șters 20. Se va vedea deasupra lui veți vedea șters 21. după pentru șters 22. urmează onorat auditoriu șters 23. scrierei și citirei supraintercalat 24. deasupra lui preoților șters 25. urmează — și poate ș-a celui monastic — șters 26. după un tetragram șters 27. supraintercalat 28. după E și Onorat auditoriu succesiv șterse 29. ce deasupra lui care * șters, au supraintercalat și, după această supraintercalare, un lăsat din inadvertență ca au (deci în manuscris: ce au au început) 30. propoziție provenită prin eliminări, adaosuriși modificări din De aceea veți ierta să ilustrez și mai mult prin fapte aceste teorii 31. după pe care nu-l numesc și pe cari puțini și care a murit de mult succesiv șterse 32. inițial: cei 200.000 țărani ai săi (țărani>țăranii și restul șters) 33. după E[i] șters 34. după ei creșteau multe vite șters 35. urmează imp[usă]* șters 36. unuia numai rescris 37. după atâtor șters 38. după Vă [pot asigura] șters 39. după vă pot asigura că șters 40. după acel[ui] șters 41. urmează, șters, următorul pasaj: De aceea, domnilor, onorat auditoriu, nu trebuie să credeți mult în liberul arbitru; nu liberul arbitru îi face pe oameni buni sau răi, morali sau imorali, bogați sau săraci, ci mersul fatal al împrejurărilor, influențele asupra ființei omenești 42. pe 226v se află scris cu creionul(și subliniat): Trebuințele moderne 43. după Ați auzit despre lavina șters 44. rescris 45. ț <c?: societății 46. deasupra lui astupă șters 47. după M[ulțimea] șters 48. rescris 49. rescris mai lizibil după mult șters 50. urmează, după virgulă: răsplătiri de servicii, gratitudinea se făcea cu rachiu. Și astăzi numărarea * cu șters 51. supraintercalat 52. după o populație șters 53. rescris 54. Nu e de mirat că deasupra lui ș-apoi vă mirați dacă șters 55. rescris? 56. rescris? 57. urmează țărei * șters 58. deasupra lui cu *** șters 59. de la țărani scris deasupra lui țărani slabi și c-un drept asupra unei părticele de pământ șters 60. după Veniamin șters 61. rescris 62. după a cărui prototip fie Andronaki Donici șters 63. deasupra lui sub * șters 64. urmează, după virgulă: bancherii ar fi români șters 65. s-ar fi făcut deasupra lui ai fi văzut șters 66. după ele * șters 67. urmează, șters, următorul pasaj: Afară de aceea pe cei mari i-ar fi durut puțin, căci cine are mult poate pierde mult, dar cine are puțin cu greu pierde din acel puțin. Iată, alături cu vechii răzăși, noii răzăși 68. după cei șters 69. urmează, șters, următorul pasaj: ș-ar fi fost bun prisacari, căci împrejurările l-ar fi făcut bun. Astăzi pretindem s' avem îngeri în infernul nostru, dar înger și [și supraintercalat] se amărăște, căci și bunătatea și clemența au margini ca peste cari dacă treci organele acestor calități încep a reagea în mod contrariu. 70. după onorat auditoriu șters 71. propoziția e scrisă printre rândurile și pe marginea pasajului eliminat reprodus mai sus 72. propoziție supraintercalată 73. adică statul supraintercalat 74. după posturi și șters 75. dă într-adevăr, supraintercalat între într-adevăr șters și tuturor 76. după va * șters 77. după ca* șters 78. deasupra lui statele șters 79. după Onorat auditoriu ! șters 80. supraintercalat 81. deasupra lui claselor șters 82. după const[ituția] șters 83. supraintercalat 84. după cu* șters 85. deasupra lui aceea șters 86. rescris 87. după fie șters 88. după pro […] șters 89. deasupra lui comercianților șters 90. să fie supra-intercalat 91. pentru a fi supraintercalat între ca să fie (șters pentru a evita repetiția trebuie să fie — ca să fie) și importantă 92. supraintercalat 93. după cel cari șters 94. după p șters 95. urmează un ș șters 96. după Onorat auditor ! șters 97. după Veți concede că șters; Omul omul 98. sa firească deasupra a două formulări abandonate: în stare fir[ească] și în starea cea mai normală 99. supraintercalat 100. după De ac[eea] șters 101. după, p[entru] șters 102. deasupra lui poporul șters 103. urmează, șters, următorul alineat: V-am spus că protopărinții noștri nu-l tratau atât de rău precum se crede. Erau răzăși cei mai mulți — iobăgia are o altă origine. Când i se dăruia unui ostaș cu merite o moșie mai mare i se da și dreptul de a o coloniza. Domnii prindeau adesea oameni în război și-i colonizau cu de-a sila, mai ales din Polonia și dintre cazaci. Alții veneau de bună voie, găsind viața în Moldova mai dulce decât în Galiția. Eu sunt de opinie că răzășii erau adevăratul element țărănesc în țările noastre și că iobagii sunt străini pân-în secolul al XVI-lea. 104. pe țăran deasupra lui aceasta clasă șters (de fapt, din inadvertență, a fost anulat numai clasă) 105. deasupra lui creat șters 106. deasupra lui constituțional șters 107. deasupra lui el șters 108. supraintercalat 109. supraintercalat 110. câteva mii deasupra lui poate 10.000 (inițial 20.000 ?) șters 111. după mii* sau mu[lte]* șters 112. regimul său aspru deasupra lui munca sa ușoară șters 113. urmează, șters, următorul pasaj: Pe vremea lui Mihai Sturza se-nmulțea, pe vremea lui Mihai Sturza încă tot se-nmulțea, astăzi populația noastră rurală scade în mod înspăimântător. 114. după Și eu nu vă spun povești sau lucruri șters 115. după economice șters 116. rescris cu o grafie mai lizibilă 117. după Ora[șul] șters 118. după, onorat auditor ! șters 119. urmează, șters, următorul pasaj: Ciubotarul român au dispărut, dar ciubotele trebuiesc, croitorul român a dispărut, dar haine trebuiesc, blănarul român au dispărut, dar blăni trebuiesc. Pretutindeni întâlnesc fizionomia fatală a supusului untertanului străin, care-mi dă toate celelalte mai ieften și mai bun. În locul pânzei de cânepă și in la țară s-au introdus bumbacul. E mai ieften. Sumanele și opincile au început a se introduce din Austria, ba până și oalele — și de ce ? Pentru că olariul meu e scriitor la ajutorul de perceptor, ajutorul perceptorului din satul Stupina Lupului, comuna Sărăcenii, plasa Halal Coaste rupte, Valea Sacă, județul Vai de el, Cremene. 120. după deci[de] șters 121. urmează, șters, următorul pasaj: Toate relele, la noi, se pot atribui nestabilității sau fricii de nestabilitate. Cum voiți oare ca un funcționar numit pe 3 luni să fie om cumsecade ? Cum voiți ca omul să se-nsoare, să aibă o familie și un trai liniștit ? Neavând familie, cum voiți să nu strice casele oamenilor ? Însurătoarea e o trebuință organică și o societate care prin mersul ei se opune trebuințelor organice este o societate bolnavă. De ce să dăm prin legile noastre vecinică speranță la toți scribii că pot deveni impiegați ai statului și să nu zică o dată: quos ego ? Cu cât se-nmulțesc aspiranții, cu atâta condițiile de a agiunge în cutare loc trebuie să fie mai grele. Dar, odată ajuns în locul cela, omul trebuie să fie sigur de traiul de toate zilele ca să-și poată căuta de treabă. Nu vă temeți de concurența evreilor. Evreul e într-adevăr harnic, inteligent, econom — dar el o natură eminamente comercială, bănească. El e industriaș rău și superficial și un industriaș român trebuie să-l întreacă în calitatea lucrurilor. Nu vă temeți de evrei nici în comerț. Evreul e comerciant rău nesolid, căci principiul său nu e soliditatea marfei, ci concurența, ieftinătatea ei. Evreul e numai bancheri bun, aicea nu-l întrece nimeni, și va rămânea bancher cât lumea. La suflarea unui comerț ș-a unei industrii sănătoase ei s-ar duce de la noi cum au venit, spre a împlea golurile economice ale altor popoare mai înapoiete, și ar rămânea între noi numai bancherii. Evreii sunt semnul unei boale soțiale și nu un rău persistent. Afară de aceea, unde nația e solidă ei se asimilează, căci se pleacă puțin, în Franța devin franțuji, în Italia— italieni, în Germania — germani. 122. după Deci șters (Răul<răul) 123. supraintercalat 124. e strâns deasupra lui au adus căderea [breslelor] șters 125. rescris 126. supraintercalat 127. după cari suntem șters 128. un semn (†) reluat în partea de jos a paginii introduce aici pasajul care reprezintă dezvoltarea mementoului inițial de aici, șters: Stabilitate, Muncă, muncă și iar muncă, economie 129. deasupra lui cu șters 130. deasupra lui din șters 131. urmează și folositoare șters 132. după atât șters 133. după între folosul ce ni-l aduce cutare obiect cumpărat și sacrificiile făcute pentru el. Dar cred că munca șters 134. urmează ea ar împlini serviciile cele mai înjosite ale inamicului său șters 135. un ucaz < ucazul prin supraintercalarea lui un și ștergerea articolului; urmează al, inadvertență pentru ar, poate reminiscință a intenției de a continua altfel: un ucaz al […] 136. după mai liberi și șters 137. curajoși ar rescris 138. deasupra lui Sybir șters 139. inițial: ordine administrative 140. corectat din administratywnym 141. textul de mai sus, scris cu cerneală pe zece file numerotate autograf în colțul dreapta sus, pare să fie (vezi infra p. 799.) chiar acela citit de Eminescu, ca prelegere publică, la cercul Junimii din Iași, în 14 martie 1876; revenind asupra textului, Eminescu a făcut toate modificările necesare pentru a transforma prelegerea în articol de revistă, iar rezultatul este, textual, întreaga a doua parte a studiului publicat în „Convorbiri literare"; eliminările operate vizează: a) 60 de rânduri, de text reprezentând dezvoltări sau explicitări socotite de prisos; b) toate formulele de adresare: Onorat auditor (sau auditoriu); Domnilor; întrebați; Vă pot asigura că; nu trebuie să credeți; Ați auzit despre; Veți concede că; V-am spus că; Cum voiți… ?; Nu vă temeți; Veți ierta să ilustrez (uneori transformate în expresii impersonale: puteți >se poate; veți vedea) se va vedea; ș-apoi vă mirați dacă > Nu e de mirat că) c) o seamă de referiri sau ilustrări prea concrete sau prea personale: a cărui prototip fie Andronaki Donici este eliminat; Veniamin [Costaki] > Mitropolitul; casa pensiunilor, care-și suspendase plățile mai zilele trecute > care-ntr-un rând își suspendase plățile; Un boier pe care nu-l numesc și pe cari puțini poseda, apoi Un boier care a murit demult poseda devin Un boier poseda — e indiferent unde, destul că era boier românesc.

౾

A doua imputare a recenzentului consista ¹ în esploatarea neonestă ² a unui ^{190 r} lapsus calami. Adică într-un loc stă „reprezentări relative la acelaș obiect“ și după aceea „reprezentări relative la același fel de obiecte“, pe când din exemplul pe care chiar recenzentul îl citează se vede curat ³ că ⁴ numai versiunea a doua e cea adevărată și că [cea] dentâi e pozitiv o greșeală de condei.

Cât despre noțiune și reprezentațiune comună nu ne-om certa de loc cu d-nul recenzent, numai pentru că ne sunt foarte ⁵ indiferente ideile d-sale filozofice. După noi orice ⁶ reprezentare comună e abstracție, orice abstracție noțiune, orice noțiune cuprinde esența sau, dacă poftește, chintesența lucrurilor. Dacă d-nia lui confundă așa-numita „phantasma“ ⁷ cu reprezentarea comună nu e vina noastră, dar pentru a-l lămuri nu vom pierde nici timp, nici tipari. „Noțiunea cuprinde dar într-adevăr esența lucrurilor ce s-au prezentat conștiinței noastre“ și dacă un copil nu-și poate analiza o noțiune nu-i un semn că n-o are, precum dacă un om nu-și poate esplica mistuirea nu-i un semn că nu mistuie. Abstracția, formarea de noțiuni e o funcție involuntară ⁸ a creierului, cum mistuirea e o funcție involuntară a stomacului. Și orice ⁹ abstracție e o noțiune în sens logic, căci logica nu garantează deloc că noțiunea e dreaptă ¹⁰ sau nu. Aceasta-i treaba cercetării, nu a logicei ¹¹.

1. după este șters 2. supraintercalat (fără a introduce însă și pe a) 3. după că* șters 4. după ce zicea șters 5. deasupra lui cumplit de șters 6. supraintercalat 7. deasupra lui „fantoma, a noțiunilor“ șters 8. deasupra lui a cr[eierului] și neconștientă succesiv șterse 9. după e o noți[une] șters 10. după exa[ctă] șters 11. cercetării, nu a logicei deasupra lui esperientei și a științei, nu a logicei, căci șters.

౾

Das Morgenblatt ^294r der „N[euen] fr[eien] Pr[esse]“ vom 2. Februar enält einen Leitartikel, der die Culturverhäl[t]nisse² sowohl der Rumänen überhaupt, wie des Landes Rumänien im Besonderen behandelt. Der Artikel verdient eine Erwider[un]g, nicht sowohl des Tones, dessen er sich bedient, und [der] unserer Meinung, für ein Blatt europäischen Namens sich nicht geziemt, sondern vielmehr der objecktiven Unwahrheiten wegen, die er enthält ³.

Die⁴ Behandlung v[on] Tatsachen⁵ des Volkerlebens hat zwei wesentlich verschiedene Grundformen, aus denen sich 2 Anschauungsweisen ergeben, von denen die eine für die richtige Erken[nt]niss der Dinge nachtheilig⁶ werden dürfte⁷. Die eine Ansicht ist diejenige welche einen subjektiven Maßstab der Beurtheil[un]g an gegebene Tatsachen anlegt. Die andere welche die Tatsachen ohne innere⁸ Eingenommenheit betrachtet u[nd] in⁹ ihrem Seinsgrunde ihre innere Berechtigung zu sehen sich bemüht¹⁰. Um aber ein Volk welches in seiner Entwicklung¹¹ begriffen ist, zu verstehen, kann u[nd] darf man nicht an ihm den Maßstab europäischer Zustände anlegen, sondern man muß im Gegentheil in dem Momente der Beurtheil[un]g¹² seine¹³ durch Gewohnheit bceinflußte Anschauungsweise zu vergessen suchen, sein geistiges Auge auf einen Augenblick entwohnen, davon¹⁴ absehen, daß man in einem Culturstaat lebt, der eine¹⁵ Jahrhundertela[nge] Entwicklung nach sich hat, um nicht ohne es zu wissen, in¹⁶***¹⁷ geläufig gewordene Complex¹⁸ v[on] Begriffe[n] u[nd] Anschauungen tief verwebt* zu werden mit welchen eine richtige Beurtheil[un]g schlechtwegs¹⁹***²⁰ wird. Jedes neue Volk ist ein wurzelhaft* neues²¹ Sein²², mit²³ einem unbekannten, zu erörternden Inhalte. Nur im gänzlichen Vergessen derjenigen Begriffe, die einem seine Zeit u[nd] seine Gemeinschaft mitgibt, liegt die Garantie des Verständnisses fremder Zustände. Wir müssen im Voraus*²⁴ offen bekennen, daß ein Deutscher u[nd] ein Fremder überhaupt nicht im Stande ist, die Zustände im Rumänien so derzustellen, daß diese²⁵, wie jedes naturgemäße Sein, durch sich selbst gerechtfertigt erscheinen sollen.

Zum ersten sind die Fürstenthümer kein diplomatisches Meisterstück*, noch ist ihre Constitution eine Folge des Pariser Friedens; sondern die betreffenden²⁶ Artikel im Pariser Frieden sind der Ausfluß der schon seit lange vorhanden gewesenen Idee der Constituir[un]g. Die [sic!] Gedanke²⁷ der Constituirung der Fürstenthümer in einen einheitlichen Staat²⁸, die²⁹ Absicht sich von der russischen Protektion Ioszulösen um ein neutrales Territorium zwischen den drei Kaiserreichen zu bilden, selbst³⁰ die heutige rumänische Constitution waren als Gedanken schon lange vorhanden ehe noch von einem Krimkriege, od[er] einem Pariser Frieden die Rede sein konnte. Der Pariser Friede war³¹ in den besagten* Artikeln nichts anderes als die volkerrechtliche Anerken[nun]g längst gehegter³² Wünsche eine Volkes. Was im diesem Pariser Frieden aus dem Complex seiner³³ Wünsche absichtlich ausgelassen worden, hat das rumänische Volk tatsächlich hinzugefügt, indem es die Union vollführte, u[nd] damit sich³⁴ nur eines Rechtes bediente, das ihm keine Macht auf der Welt absprechen kann.

Daß³⁵ die Partei ^254v Bratians unverstandene Schlagwörter der europäischen Radicalen nachbetet³⁶ u[nd] in S[einer] Hoheit dem Fürsten Karl nur³⁷ einen Schirm für ihre an dem Staate zu verübenden Plünderungen sah, wollen wir dahingestellt bleiben lassen; obwohl es fraglich ist³⁸, ob man materielle Vortheile die eine jede Partei u[nd] in jedem Lande*³⁹ durch ihr[e]⁴⁰ Gelangung* zur Macht genießt, Plünderungen nennen kann; aber eines müssen wir entschieden⁴¹ in Abrede stellen; daß nämlich diese Partei⁴² mit der Einsetzung des Fürsten⁴³ gegen Österreich gerichtete Annexionspläne verbunden hatte. Ein⁴⁴ Volk ist eine gegebene psychologische Einheit, ein Subjekt mit einem einheitlichen Selbstbewußtsein, mag es nun staatlich noch so sehr getrennt sein. Diesses Selbstbewußtsein hat seinen geistigen Inhalt: Sprache, Litteratur, Sitten, Religion. Diese Einheit hat zu ihrer Voraussetz[un]g eine Gleichheit der constitutiven* Individuen des Volkes, u[nd] gerade so ist es auch beim rumänischen. Vielleicht kein Volk das zwlöf Millionen zählt, hat so wenig* Verschiedenheit in seinen Theilen, wie das rumänische. Seine⁴⁵ Sprache ist vielleicht⁴⁶ die einzige, welche kaum* Dialekte kennt⁴⁷, die Volkssitten sind im allgemeinen dieselben, die Religion ist mit aller formalen⁴⁸ Spalt[un]g der Kirche in ihrem Inneren dieselbe geblieben⁴⁹. Die Partei Bratians hatte es sich nur* zur Aufgabe gemacht⁵⁰, diese Gleichheit der Theile des Volkes zum öffentlichen Bewußtsein zu bringen, indem es [sic!] die academische Gesellschaft⁵¹ stiftete, in der⁵² alle Theile des Volkes repräsentirt werden sollten. Damit war der Keim* eines gestigen Centralorganes u[nd] nicht Erobererpolitik⁵³. Das ist aber auch⁵⁴ die enzige Thatsache, welche die Fremde[n]⁵⁵ machen konnte zu glauben berechtigte⁵⁶, daß die besagte Partei Annexionspläne träume.

Ob nun die Bild[un]g der rumänischen Intelligenz dahier* so oberflächlich⁵⁷ u[nd] inhaltslos ist, daß man eine gleiche in den Cafehäusern von Paris u[nd] in Mabille sich so leichthin * aneignen könnte, ist eine ziemlich hasardirte Behauptung. Wenigstens müssten dann die Studienzeugnisse dieser Leute⁵⁸ ein getreuer⁵⁹ Ausdruck dieses ihres Verhaltens sein; aber wir sind berechtigt das gerade Gegentheil zu behaupten. Die europäischen⁶⁰ Universitäten⁶¹ die deutschen sowohl wie die französischen, haben keine besseren u[nd] gelehrigeren⁶² Schüler aufzuweisen haben [sic!], selbst in den inländischen Elementen nicht. Die rumänischen Studierenden haben seit jeher glänzend [die] Prüfungen bestanden; obwohl man ausnahmsweise zugeben muß, daß unter ihnen auch hie u[nd] da ein leerer Kopf war, was desto erklärlicher, je natürlicher es ist. Es ist nicht ⁶³ fortwährend von der Roheit durchbrochener französischer Firniss, sondern intensive gediegene* Bild[un]g in der rumänischen Gesellschaft, und wenn es überhaupt einen⁶⁴ Umstand* gibt, der auf den ganzen Culturzustand einen Schatten wirft, so ist es der, daß diese Bild[un]g eine fremde u[nd] nicht eine aus der ⁶⁵ Bestimmtheit des nationalen Charakters hervorgegangene ist.

Daß das ^255r Volk vom⁶⁶ Nationalitätenprinzip* tief durchdrungen ist, das ist wahr, ist aber ein Vortheil sowohl für das Volk selbst⁶⁷, wie für die Menscheit⁶⁸. Die Menschheit lebt in ihren Völkern, wie ein Ganzes in seinen Theilen u[nd] von dem Bewußtsein u[nd] dem Wohlergehen dieser hängt die Entwickelung des Menschengeschlechtes ab. Das Chaos des Mittelalters endete erst dann, als die der Menschheit durch Religion und Politik aufgezwungene Einheit durch das Hervortrethen der Nationalitäten gebrochen wurde. Im Osten hat aber⁶⁹ das Mittelalter kaum aufgehört, u[nd] darum ist es natürlich, daß Processes die im Westen schon im⁷⁰ 16ten J[ahr]hunderte stattfanden, dort⁷¹ sich erst⁷² jetzt entwickeln. Vornehme Schmähung* ⁷³ über Zustände, die man nicht begreift, ist nichts seltenes⁷⁴ - aber verlangen sollte man, daß die Repräsentanten der öffentlichen Mein[un]g Europas wenigstens insofern die Geschichte kennen, daß sie überwundener Standpuncte bewußt sein sollen, um aus den Vorgängen ⁷⁵ der Vergangenheit analoge der Gegenwart erklären zu konnen.

Unverzeihlich ist aber die Art und Weise, wie der Artikel sich über Abst[ammun]g u[nd] Sprache des Volkes äussert, so daß man beinahe in Zweifel kommen könnte, ob es wirklich ein deutsches Blatt ist⁷⁶, das man vor sich hat. Die römische Abstammung des Volkes wird negirt. Nun ist aber diese Abst[amm]ung nicht etwa ein Wahn, sondern eine historische Tatsache, u[nd] noch dazu so tief im Wesen des römischen Staatslebens begründet, daß⁷⁷ man keine Rechtfertigung für eine so urtheilslos hingeworfene Behaupt[un]g finden kann. Bekanntlich haben alle römischen Kriege einen⁷⁸ volkswirtschaftlichen Grund. Indem⁷⁹ man durch die äusseren Thatsachen, welche der Ausdruck interner* Ursachen⁸⁰ waren, hindurchsieht, so wird man gewahr, daß die Veranslassung der römischen Kriege weder Rachesucht* noch Eroberungslust, sondern die fortwährende Ubervolkerung der Stadt u[nd]⁸¹ Latiums waren. Es wurde erobert, um zu colonisiren. So wurde Dacien erobert u[nd] colonisirt, die römischen Kunststrassen* in Siebenbürgen, die TraJansschanze in Rumänien, die Überreste der ⁸² Stembrucke über die Donau, die Namen ⁸³ der altesten Städte im colonisierten Dacien⁸⁴ sind⁸⁵ unabweisbare Belege für die Colonisation Daciens durch den Kaiser Trajan, u[nd] der beste Beweis ist wo[h]l das rumänische Volk selbst. Denn es ist nicht wahr, daß die Volkssprache⁸⁶ aus keltischen⁸⁷ Elementen besteht u[nd] mit slawischen und gothischen, zum⁸⁸ ganz unerkennbaren Theile auch mit romanischen Bruchstücken versetzt ist. Die rumänische Sprache ist formal die reinste romanische die es überhaupt gibt; u[nd] daß sie es ist, ist⁸⁹ nicht vielleicht eine selbstgefällige Behaupt[un]g rumänischer Litteraten, sondern die kritische Begründung dieser Tatsache verdankt* [sich] fremden, besonders deutschen Gelehrten. Diez, Raynouard, Fuchs, Miclosich, Max Müller, Mussafia ^255v u. a. gediegene Porscher u[nd] Fachmänner, machen eine nähere Erört[erun]g über diesen Gegenstand⁹⁰ geradezu unnöthig. Ferner ist es nicht wahr, daß die rumänische Schriftsprache aus italiänischen, französischen u[nd] sogar spanischen Wörtern gebildet ist u[nd] nur von den Einge weihten verstande wird. Paralell mit der geistigen Entwicklung eines Volkes nehmen auch die Comunicationsmittel der Sprache, die Worte u[nd] deren Combinationen zu, anders ausgedrückt: die Sprache bereichert sich. Das ist zuerst ein rein natürliches Product, welches die Leute so gebrauchen, wie es unmittelbar aus dem Geiste hervorgeht, ohne viel darüber nachzudenken, u[nd] ohne daß die Kunst irgend einen Einfluß auf⁹¹ ihre⁹² Bildung hätte⁹³. Dieser Sachverhalt ändert sich aber bald. Sowie die allgemeine Bild[un]g des Volkes zunimmt⁹⁴ theilt sich die Arbeit auch nach diesem Puncte; nur ein Theil des Volkes beschäftigt sich ausschließlich mit der Cultur u[nd] befordert sie schnell; der andere Theil bleibt zurück. Der gebildete u[nd] ungebildete Theil des Volkes fangen⁹⁵ bald an sich durch die äusseren Zeichen des Gedankens zu unterscheiden, wie sie sich durch den⁹⁶ Gedankenschatz selbst unterscheiden. Sobald sich aber die gebildete Sprache vom gemeinschaftlich[en] Stamme losgelöst hat, verfolgt sie ihren eigenen Weg; verarbeitet durch⁹⁷ Kunst, Wissenschaft, durch die feineren Formen der menschlichen Verhältnisse in den höheren Sphären der Gesellschaft, entfernt sie sich immer mehr u[nd] mehr von der Volkssprache, u[nd] nimmt einen von diesser verschiedenen Character an, obwohl sie aus ihrem Schosse hervorgegangen ist. Diesses ist auch das naturgemäße V[er]h[alt]niss der rumänischen Schrift- zu der Volkssprache; denn⁹⁸ nicht der Wort⁹⁹ sondern der Gedankenschatz ist das, was einstweilen für den Ungebildeten unverstanden bleiben muß, nicht die äusseren¹⁰⁰ Zeichen, sondern die Begriffe. Das Wahre an der ganzen Assertion* ist die sporadisch gepflogene aber falsche Idee einer Regeneration der rumänischen Sprache durch die lateinische*. Dieser ist aber nun¹⁰¹ uberwundener Standpunct. Die ernste u[nd] bedeutsamste Richtung in der rumänischen^l02 Litteratur überhaupt* sucht die Bereicherung der Sprache nicht in der Reception von Fremdwörtern, möge diese auch aus verwandten Sprachen vor sich gehen, sondern im Gebrauch des Wortschatzes der in [der] Sprache des Volkes aufbewahrt liegt, u[nd] besonders in der organischen Entwickelung der Sprache selbst.

Der Bauer ^256r ware verthiert u[nd] ohne Menschenbewußtsein ! Daß er arm u[nd] verkommen, das geben wir schon zu. Die Ursachen sind vielfache u[nd] tiefliegende, weil sie einen düsteren^l03 historischen Hintergrund haben. Aber¹⁰⁴ nicht die Leibeigenschaft des Bauern, die in der Form, wie sie in Europa da war, in Rumänien nie existiert hat, ist die Ursache seiner Verkommenheit¹⁰⁵, sondern die fortwährenden fremden Invasionen. Die Auspress[un]g durch fremde Elemente hat ihn so arm u[nd] elend, aber d[a]rum* auch so tiefsinnig u[nd] ernst gemacht. Daß er nicht verthiert ist, beweist die überaus reiche u[nd] schone Volkspoesie u[nd] die Fulle der bissigen Satyre, mit welcher er [sich] üher die Fremden ergeht*. Es ist ein origineller und frischer Geist in diesem Volke, der durch all seine Verkommenheit u[nd] Armuth hindurchleu[ch]tet*, u[nd] niemand hat ein Recht es verthiert u[nd] ohne Menschenbewußtsein zu nennen, am wenigstens aber Subjekte, die es gar nicht kennen. Die¹⁰⁶ Autoritaten auf¹⁰⁷ welche der Artikel seine Aussagen stütz scheinen im Allgemeinen nicht besonderen Wert zu haben. Ein österreichischer Beamter aus Czernowitz characterisirt die dortigen Landedelleute¹⁰⁸ in einer Weise, die mehr für ein pathologisches* Symptom unrichtiger innerer* Seelenzustände angesehen würde, als für eine ernste, objektive Erkenntniss. Bekanntlich sind die Landedelleute in der Bucovina das gebildete u[nd] vorurtheilsfreieste Element, das es überhaupt im Lande gibt. Und auf solche, nichts weniger als geistreiche Aphorismen begründet man Anklagen gegen eine Nation !

Die Parteikämfe in Rumänien sind der eigentlichste u[nd] getreueste Ausdruck der verschieden[en]-artigen fremden Einflüsse auf den noch unselbständigen nationalen Geist. Wir bedauern¹⁰⁹ sie, aber wir [finden] sie nichtsdestoweniger gerechtfertigt, weil sie an sich so natürlich u[nd] so leicht erklärbar sind, daß man höchstens ihre unabweisbare psychologische Notwendigkeit beklagen als ihre Träger anklagon sollte¹¹¹.

Der Mittelstand ist in seinen Keimen natürlich da, ist aber zumeist nicht jüdischer Herkunft. Daß aber vom Keim bis zur Entwicklung noch viel, nämlich* diese selbst liegt, das¹¹² wollen wir nicht läugnen, nur¹¹³ muß man sich einmal über die Ursache [n] klar werden, die einen Mittelstand im Lande nicht aufkommen lassen. Dar Tod der gewerblichen¹¹⁴ Mittelklasse in einem in der Entwickl[un]g begriffenen Lande ist die fremde Industrie. Gewerbe u[nd] Industrie konnen nun einmal nicht concurriren; der Kampf zwischen beiden ist zu ungleich, als daß das erstere sich¹¹⁵ der letzteren nachhaltig entgegenstellen konnte. Nun hat man aber diesen Tod der wirtschaftlichen Entwickl[un]g dadurch¹¹⁶ gegeben, daß man durch einen Artikel des Pariser Vertrages¹¹⁷ den Schutzzoll im Vorhinein¹¹⁸ ausschliesst. Dieses nun ist das fatale Moment im¹¹⁹ besagten* Vertrage, welches den rumänischen Staat zu einem*** macht; man hat ihm Leben gegeben aber die wesentlichsten Bedingungen des Lebens entzogen abgesprochen¹²⁰. So wurde die Bildung eines zwischen den Bauern u[nd] der höhern Klasse der Gesellschaft vermittelnden [Standes] gehemmt, das politische Gleichgewicht im Innern ist unmöglich, so daß überall die Paralisirung der Existenz das Endresultat eines solchen Sachverhaltes ist.

Die Entwickl ^256v [un]g der Industrie ist nun in einem Lande etwas absolut notwendiges, indem sie aber unmöglich wird solange¹²¹ mit Jahrhunderten fortgeschrittene Länder ihr Concurrenz machen, so folgt daraus daß das Schutzsistem vernünftig angewendet etwas notwendiges ist bis wann die nationale Industrie, auf einem gewissen Puncte der Entwickl [un]g angelangt, die freie Concurrenz unter- (aus-) halten kann. Unter dem Schutzsistem hat sich die Industrie Deutschlands entwickelt. Indem man einerseits die inneren Hindernisse beseitigte¹²² andererseits die Concurrenz mit fremden, viel fortgeschritteneren Ländern abschwächte, gelangte Deutschland mittelst eines vernünftigen Schutzsistems eine der bluhendsten Industrien zu haben. —Die V[er]w[a]lt[un]g*, die natürlich die Aufgabe hat die Bedingungen zur Entwickl[un]g des Gewerbes u[nd] der Industrie zu schaffen, sieht sich durch den¹²³ besagten Artikel in eine Zwangslage versetzt, die es [sic!] nicht ab[zu]schütteln vermag; u[nd] will sie es dennoch thun, so droht man ihr z. B. mit der Macht der ganzen österreichischen¹²⁴ Monarchie.— An der Nichtentwickl[un]g des Mittelstandes in Rumänien, ist nicht das Land u[nd] die Nation sondern ganz Europa Schuld; welches zu Gunsten¹²⁵ selb[st]süchtiger Interessen^l26 nicht ansteht (-stand) die innere wirtschaftliche Entwickl[un]g eines Landes verkümmern zu lassen, dessen kraftige^l27 Existenz von grosser Wichtigkeit für die Welt sein könnte. Es ist wahr, Österreich hat das grösste Interesse daran, daß der Schutzzoll in den Donauländern nicht eingeführt werde, weil seipe industriellen Producte so reichlichen Absatz dort finden, u[nd] die Sperrung der Donauhäfen¹²⁸ ein empfindlicher Schlag für den österrechischen Handel wäre¹²⁹. Aber dieser Schlag ist nur ein¹³⁰ momentaner; die Sicherheit* die ein innerlich kräftiger Staat von Osten her* bietet, könnte nicht genug theuer bezahlt werden, und* wo die Gegenwart, die nur ein Moment mit der Zukunft, die kein Ende hat, in die Wa[a]ge fällt, werden wir diese der ersteren opfern.

1. înainte de über Rumänien șters 2. după der șters 3. după Zuvörderst wollen wie die oberflächtiche Art (după Beweis șters) [und] Weise zu caracteris mit der man Dinge und Zustände (caracteris mit der man Dinge und Zustände șters) characterisiren suchen, mit der [man] sich an ein categorisches Urtheil über Dinge u[nd] Verhältnisse wagt, die man nicht sonderlich zu verstehen scheint. Es ist fraglich, ob man mit einem einfache[n] Behaupten d[er] Tatsachen. Es gibt zwei Arten, mit denen man eine Sachen und Verhältnisse (und Verhältnisse supraintercalat) behandeln u[nd] über sie ein Urtheil fällen kann. tăiat de Eminescu cu linii oblice 4. înainte de In șters 5. după eines șters 6. după ist șters 7. werden dürfte supraintercalat 8. supraintercalat 9. supraintercalat 10. zu sehen sich bemüht supraintercalat 11. după bis șters 12. după die șters 13. supraintercalat 14. înainte de sein șters 15. supraintercalat 16. după das allgemeine șters 17. scris deasupra 18. supraintercalat 19. unmöglich șters 20. mit welchen eine richtige Beurtheil[un]g schlechtwegs *** supraintercalat 21. după Begriff șters 22. scris deasupra 23. înainte de oder besser gesagt ein System von Begriffen mit einem neuen, unbekannten șters 24. după darauf șters 25. scris deasupra lui sie șters 26. supraintercalat 27. Die Gedanke scris deasupra lui Die Idee șters 28. einheitlichen Staat scris deasupra lui einiges Land șters 29. înainte de die rumänische Constitution, wie sie heute vorliegt, waren [im] Jahre 48 șters 30. înainte de die șters 31. scris deasupra lui *** șters 32. scris deasupra lui bestehender șters 33. scris deasupra lui dieser șters 34. supraintercalat 35. înainte de Wir wollen nicht darüber streiten. Wir wollen nicht darüber streiten s[eine] Hoheit den Fürsten Karl bewogen hat die rumänische Krone anzunehmen oder ob die Verfass[un]g der Schild des inneren șters 36. după um șters 37. u[nd] in S[einer] Hoheit dem Fursten Karl nur supraintercalat 38. supraintercalat 39. după v[on] ihrer Macht șters 40. scris deasupra lui das șters 41. scris deasupra lui absolut șters 42. diese Partei supraintercalat 43. după ein „Werkzeug für gegen Österreich gerichtete Annexionspläne. An șters 43. scris deasupra lui *** șters 45. scris deasupra lui Die rumänische șters 46. supraintercalat 47. scris deasupra lui hat șters 48. supraintercalat 49. după und das Bewußtsein șters 50. după das Bewußtsein 51. scris deasupra lui Verein șters 52. scris deasupra lui welchem 53. propoziție intercalată 54. aber auch supraintercalat 55. după glauben șters 56. scris deasupra lui machen glauben neșters 57. după ist șters 58. după ein A șters 59. supraintercalat 60. după Schul șters 61. după sowoh[l] șters 62. u[nd] gelehrigern supraintercalat 63. după französischer Firniss șters 64. după Unglück șters 65. după nationalen șters 66. după dem șters 67. supraintercalat 68. după Die Form des Zusammenlebens der Menschheit ist eben ihre Trennung in Volker, u[nd] die Entwicklung des Menschengeschlechtes ist an die Verschiedenheit der Volker gebunden șters 69. după*** șters 70. supraintercalat 71. înainte de *** șters 72. sich erst scris deasupra lui sich șters 73. după von șters 74. scris deasupra lui zeigt daß man über schon șters 75. scris deasupra lui Processen șters 76. supraintercalat 77. după es eine șters 78. după national-ökonomischen 79. înainte de Durch die äusseren șters 80. înainte de Triebe șters 81. după Italiens șters 82. după Bruck șters 83. după vieler șters 84. colonisirten Dacien scris deasupra lui Rumänien șters 85. după *** șters 86. scris deasupra lui *** șters 87. după *** șters 88. după Theil mit supraintercalat și șters 89. înainte de weiss man dafür șters 90. după u[nd] gar dazu mit dieser u[nd] in diesem șters 91. după die șters 92. supraintercalat 93. supraintercalat 94. scris deasupra lui wächst șters 95. după sich șters 96. după Inhalt șters 97. după die șters 98. după es șters 99. după schatz șters 100. supraintercalat 101. supraintercalat 102. supraintercalat 103. scris deasupra lui schwarzen șters 104. supraintercalat 105. scris deasupra lui Verarmung șters 106. înaintea. lui Wer von șters 107. după die șters 108. cupă u[nd] das Volk șters. 109. după diese șters 110. după *** șters, scris deasupra lui Existenz șters 111. după Der Mittelstand șters 12. după will șters 113. înainte de aber șters 114. supraintercalat 115. supraintercalat 116. supraintercalat 117. după das Schutzsystem für die Turkei șters 118. scris deasupra lui Voraus șters 119. după *** șters 120. supraintercalat 121. după ihr Länder șters 122. supraintercalat 123.după ob șters 124. supraintercalat 125. zu Gunsten supraintercalat 125. după *** șters 126. după *** șters 127. în original; Lebenskräftige scris deasupra lui Lebens- șters 128. după wäre șters 129. supraintercalat 130. supraintercalat

౾

Foaia de dimineață a lui „Neue freie Presse” din 2 februarie conține un articol de fond care tratează situația culturală atât a românilor în genere cât și a țării, România, în special. Articolul merită o replică, mai puțin din cauza tonului de care se folosește și care după părerea noastră nu se potrivește unui ziar de nume european, ci mai ales din cauza neadevărurilor obiective pe care le conține.

Tratarea unor date din viața popoarelor are două forme fundamentale, deosebite în esență, care duc la 2 moduri de a privi lucrurile, dintre care unul s-ar putea să devină dezavantajos pentru cunoaștere. Una dintre modalități este aceea care aplică faptelor date criteriul subiectiv de judecare. Cealaltă care privește faptele fără vreo părtinire interioară și se străduiește să le găsească justificarea intrinsecă în însăși condiția lor de existență. Pentru a înțelege însă un popor în dezvoltare nu trebuie aplicată la el unitatea de măsură a stărilor europene ci, dimpotrivă, în momentul judecării sale trebuie să încerci a uita modul tău de a privi lucrurile, influențat de obișnuință, să-ți dezobișnuiești pentru o clipă ochiul spiritului, să faci abstracție de faptul că trăiești într-un stat de cultură, care are în spate o dezvoltare seculară, spre a nu fi profund marcat, fără să știi, de un complex de noțiuni și concepții devenite uzuale cu care o judecare adecvată să devină din capul locului imposibilă. Fiecare popor nou este o existență autentic nouă, cu un conținut necunoscut care trebuie dezbătut. Numai în uitarea completă a acelor noțiuni pe care ți le transmite timpul tău și comunitatea ta stă garanția înțelegerii unor stări de lucruri străine. Trebuie dinainte să recunoaștem deschis că un german sau un străin în general nu este în stare să prezinte situația din România astfel încât ea să apară, ca orice existență naturală, justificată prin sine.

În primul rând principatele nu sunt o capodoperă diplomatică și nici constituția lor nu este o consecință a păcii de la Paris; ci articolele respective ale Păcii de la Paris sunt rezultatul unei idei de constituire de mult existente. Ideea constituirii principatelor într-un stat unitar, intenția de a se desprinde de protecția rusească, spre a forma un teritoriu neutru între cele trei imperii, chiar constituția românească de azi — toate acestea au fost prezente ca idei mult înainte de a putea fi vorba de vreun război în Crimeea sau de o Pace de la Paris. Pacea de la Paris în articolele pomenite n-a fost altceva decât recunoașterea internațională a legitimității dorințelor de mult resimțite ale unui popor. Ceea ce în Pacea de la Paris a fost eludat voit este complexul dorințelor sale, adăugat în fapt prin realizarea Unirii de poporul român, folosindu-se astfel doar de un drept pe care nici o putere din lume nu i-l poate contesta.

Că partidul lui Brătianu repeta lozinci neînțelese ale radicalilor europeni și n-a văzut în Înălțimea Sa Principele Carol decât o pavăză pentru jafurile pe care urma să le comită asupra statului — să lăsăm asta în suspensie; cu toate că este îndoielnic dacă avantajele materiale de care fiecare partid în fiecare țară beneficiază prin ajungerea sa la putere se pot numi jafuri; un lucru însă trebuie să-l tăgăduim cu hotărâre: că tocmai acest partid ar fi legat de înscăunarea Principelui planuri anexioniste îndreptate împotriva Austriei. Un popor este o unitate psihologică dată, un subiect cu o conștiință de sine unitară, oricât de împărțit ar fi din punct de vedere statal. Această conștiință de sine își are conținutul său spiritual: limba, literatura, obiceiurile, religia. Această unitate are drept premisă o uniformitate a indivizilor care constituie poporul, și întocmai așa este și la cel român. Poate nici un popor care numără douăsprezece milioane nu are părțile sale atât de puțin diferite ca cel român. Limba sa este poate singura care aproape că nu cunoaște dialecte, obiceiurile populare sunt în general aceleași, religia a rămas, cu toată sciziunea formală a bisericii, aceeași în sinea ei. Partidul lui Brătianu nu-și propusese altceva decât de a aduce la conștiința publică această uniformitate a părților poporului, ctitorind Societatea Academică, în care trebuiau să fie reprezentate toate părțile poporului. Astfel a fost germenele a unui organ spiritual central și nu politică expansionistă. Dar acesta este oricum singurul fapt care ar putea îndreptăți străinătatea să creadă că acest partid ar visa planuri de anexiune.

Dacă apoi cultura intelectualității românești este atât de superficială și lipsită de conținut încât ușor ai putea să ți-o însușești în cafenelele pariziene sau la Mabille — este o afirmație destul de hazardată. Ar trebui atunci măcar certificatele de studii ale acestor oameni să fie o expresie fidelă a unui astfel de comportament; dar suntem în măsură să susținem de-a dreptul contrariul. Universitățile europene, atât cele germane cât și cele franțuzești, nu au elevi mai buni și mai studioși nici măcar printre elementele din țară. Studenții români dintotdeauna au trecut strălucit examenele, cu toate că trebuie să recunosc că în mod excepțional a mai fost printre ei din când în când și câte-un cap sec, lucru pe cât de firesc, pe atât de explicabil. Nu doar lustru franțuzesc prin care străbate permanent grosolănia, ci cultură intensă, solidă este în societatea românească, și dacă totuși există un fapt care aruncă o umbră pe întreaga situație culturală atunci este acela că această cultură, este una străină și nu ieșită din configurația caracterului național.

Că poporul este adânc pătruns de principiul naționalității — este adevărat, dar este un avantaj atât pentru poporul însuși cât și pentru omenire. Omenirea trăiește în popoarele ei precum un întreg în părțile sale, iar de conștiința și bunăstarea acestora depinde dezvoltarea speciei umane. Haosul evului mediu s-a sfârșit abia atunci când unitatea impusă omenirii de religie și politică a fost sfărmată prin apariția naționalităților. În Răsărit însă evul-mediu nu prea s-a sfârșit și este firesc deci ca unele procese care în Occident au avut loc deja în secolul 16 să se desfășoare acolo abia acum. Disprețuirea distinsă a unor stări de lucruri pe care nu le pricepi este ceva des întâlnit — dar ar trebui să se ceară ca reprezentanții opiniei publice europene să cunoască măcar într-atât istoria ca să fie conștienți de anumite puncte de vedere depășite și să poată explica prin evenimentele trecutului ceea ce se petrece analog în prezent.

De neiertat este însă felul în care articolul se exprimă despre originea și limba poporului, așa încât s-ar putea isca dubii dacă este într-adevăr un ziar german cel pe care îl ai în față. Originea romană a poporului este negată. Dar această origine nu este de fel o halucinație, ci un fapt istoric și pe deasupra unul atât de adânc întemeiat în viața statului roman încât e imposibil de găsit o justificare pentru o afirmație azvârlită cu atâta lipsă de judecată. Precum se știe toate războaiele romane au un temei economic. Pătrunzând faptele exterioare care au fost expresia unor motive interne, ne vom da seama că mobilul războaielor romane n-a fost nici setea de răzbunare, nici pofta de cucerire, ci continua suprapopulare a orașului și a Latiumului. S-au făcut cuceriri spre a coloniza. Așa a fost cucerită și colonizată Dacia. Șoselele romane în Transilvania, Valul lui Traian în România și rămășițele podului de piatră peste Dunăre, numele celor mai vechi orașe din Dacia colonizată sânt dovezi incontestabile ale colonizării Daciei de către împăratul Traian, iar cea mai bună dovadă este poporul român însuși. Căci nu este adevărat că limba poporului constă din elemente celtice amestecate cu frânturi slave și gotice și, într-o măsură cu totul neglijabilă, și romanice. Limba română este formal cea mai pur romanică din câte există; și că așa stau lucrurile nu este deloc o afirmație vanitoasă a unor literați români; întemeierea critică a acestui fapt se datorează unor învățați străini, mai ales germani. Diez, Raynouard, Fuchs, Miclosich, Max Muller, Mussafia și alți cercetători și specialiști serioși fac de-a dreptul superfluă o dezbatere mai amănunțită a acestui subiect. Apoi nu este adevărat că limba română cultă ar fi formată din cuvinte italienești, franțuzești și chiar spaniole și că n-ar înțelege-o decât inițiații. Paralel cu dezvoltarea spirituală a unui popor sporesc și mijloacele de comunicare ale limbii, cuvintele și combinațiile între ele, altfel spus: limba se îmbogățeste. Aceasta este mai întâi un produs pur natural pe care oamenii îl folosesc așa cum răsare nemijlocit din spirit, fără să mai reflecteze asupra acestui lucru și fără ca arta să aibă vreo influență asupra formării ei. Dar această situație se schimbă curând. Pe măsură ce sporește cultura generală a poporului, se divide munca și în această privință: numai o parte a poporului se ocupă exclusiv de cultură și o promovează, rapid; cealaltă parte rămâne în urmă. Partea cultă și cea necultă a poporului încep curând să se deosebească prin semnele exterioare ale gândirii, așa cum se deosebesc prin tezaurul însuși de idei. După ce limba cultă s-a desprins însă de trunchiul comun, își urmează propriul drum, prelucrată de artă, știință, de formele mai rafinate ale relațiilor umane în sferele mai înalte ale societății, și se îndepărtează din ce în ce mai mult de limba populară și capătă un caracter deosebit de-al acesteia, cu toate că a ieșit din sânul ei. Acesta este și raportul firesc al limbii române literare față de cea populară; căci nu tezaurul de cuvinte, ci cel de idei este ceea ce deocamdată este menit să rămână neînțeles de către cel incult, nu semnele exterioare, ci noțiunile. Adevărat în toată aserțiunea aceasta este că s-a cultivat sporadic ideea, greșită, a regenerării limbii române prin cea latină. Dar acesta este acum un punct de vedere depășit. Direcția serioasă și cea mai însemnată a literaturii române caută îmbogățirea limbii nu prin receptarea unor neologisme, fie chiar din limbi înrudite, ci prin folosirea tezaurului lexical păstrat ÎN limba poporului și în special prin dezvoltarea organică a limbii însăși.

Țăranul este, zice-se, abrutizat și fără conștiință umană! Că este sărac și decăzut, asta desigur recunoaștem. Cauzele sunt multe și adânci, pentru că au un fundal istoric sumbru. Dar nu iobăgia țăranului — care în acea formă în care s-a găsit în Europa n-a existat niciodată în România — este cauza decăderii sale, ci neîntreruptele invazii străine. Stoarcerea sa de către elemente străine l-a făcut atât de sărac și mizer, dar de aceea și atât de melancolic și grav. Că nu este abrutizat o dovedește poezia populară deosebit de bogată și frumoasă și mulțimea satirelor mușcătoare cu care îi tratează pe străini. Este un spirit original și proaspăt în acest popor care străbate prin toată decăderea și sărăcia lui și nimeni nu are dreptul să-l numească abrutizat și fără conștiință umană, cu atât mai puțin indivizi care nici nu-l cunosc. Autoritățile pe care își sprijină articolul declarațiile în general nu par să aibă o valoare prea mare. Un funcționar austriac din Cernăuți îi caracterizează pe nobilii de țară de acolo într-un mod care s-ar părea că e mai degrabă un simptom patologic al unor stări sufletești dereglate decât o informație serioasă, obiectivă. Cum se știe nobilimea de țară din Bucovina este elementul cult și cel mai lipsit de prejudecăți care există în toată țara. Și pe astfel de aforisme nicidecum spirituale se construiesc acuzații împotriva unei națiuni!

Luptele între partide în România sunt expresia cea mai proprie și fidelă a diferitelor influențe străine asupra spiritului național încă nematurizat. Noi le regretăm, dar le găsim totodată justificate pentru că sunt în sine atât de firești și de ușor explicabile încât am putea cel mult deplânge necesitatea lor psihologică incontestabilă iar nu să-i acuzăm pe cei care le poartă.

Pătura de mijloc există desigur în germene, dar în mare parte ea nu este de origine evreiască. Nu vrem să negăm că de la germene la starea evoluată este mult, și anume tocmai evoluția însăși, dar trebuie să ne dăm seama cu claritate de cauzele care nu permit să se ridice o pătură de mijloc în țară. Moartea clasei de mijloc meșteșugărești într-o țară pe cale de dezvoltare este industria străină. Meșteșugul și industria nu pot concura; lupta între ele este prea inegală ca primul să se poată opune în timp celei de-a doua. Dar moartea i-a fost pricinuită dezvoltării economice tocmai prin faptul că unul din articolele Tratatului de la Paris exclude din capul locului vama de protecție. Acesta este acum momentul fatal în tratatul pomenit, care face din statul român o atrofie; i s-a dat viață, dar totodată condițiile cele mai esențiale pentru a trăi i-au fost negate. Astfel, formarea unui mediator între țărani și clasele superioare ale societății a fost inhibată, echilibrul politic interior este imposibil, astfel încât peste tot paralizarea existenței este rezultatul final al acestor stări de lucruri.

Dezvoltarea industriei este desigur ceva absolut necesar într-o țară, dar ea devenind imposibilă atâta vreme cât îi fac concurență țări avansate cu secole, rezultă că un sistem de protecție aplicat judicios este ceva necesar până în clipa când industria națională, ajunsă la un anumit punct de dezvoltare, să fie în stare a suporta concurența liberă. În condițiile sistemului de protecție, Germania și-a dezvoltat industria. Înlăturând pe de-o parte piedicile interne și atenuând pe de alta concurența cu țări străine mult mai avansate, Germania a ajuns cu ajutorul unui sistem de protecție să aibă una din industriile cele mai înfloritoare. Administrația, a cărei sarcină este desigur de a crea condițiile pentru dezvoltarea meșteșugului și a industriei, se vede supusă prin articolul pomenit unei constrângeri pe care n-o poate înlătura; și dacă vrea totuși s-o facă, atunci va fi amenințată, de exemplu, cu întreaga putere a monarhiei austriece. De nedezvoltarea păturii de mijloc în România, nu țara și națiunea, ci toată Europa e de vină, care, de dragul unor interese egoiste, n-a ezitat să lase să se atrofieze dezvoltarea economică internă a unei țări a cărei vitalitate ar putea fi de mare importanță pentru lume. Este adevărat, Austria are cel mai mare interes ca vama de protecție să nu fie introdusă în țările dunărene, pentru că produsele sale industriale găsesc acolo o desfacere atât de bogată, iar închiderea porturilor dunărene ar fi o lovitură sensibilă pentru comerțul austriac. Dar această lovitură este doar una de moment; securitatea pe care o oferă un stat din răsărit puternic în interior s-ar putea să fie de neprețuit, și unde cade pe cântar prezentul, care e doar o clipă, cu viitorul care n-are sfârșit, îl vom sacrifica pe acesta celui din urmă.