Din Anglia. Însemnările unui literat/Prefață

 

PREFAȚĂ

Înainte de a pleca în Anglia, Titu Maiorescu ne chema acasa într’un rând pe Cerna și pe mine. Poetul fusese prin străinătăți și putea urmări mai bine pe Maiorescu, care, pornit do­mol în evocarea unor amintiri din orașele apu­sului, ne luă în biblioteca și, arătându-ne două caiete mari, cu negre coperți, zise :

„Le veți citi odată, mai târziu. Am așternut jos ce mi-au trecut pe dinainte: oameni și în­tâmplări; așa să vă deprindeți și dumneavoa­stră”.

Ne-am uitat cu Cerna în ochi întrebător. Puteam noi face așa ceva ? Maiorescu urmă :

„Impresii mai ales.... Vă duceți unul în Germania, celalt în Anglia; cât ar fi de binevenite niște însemnări de-acolo! Aproape lipsește acest gen în literatura noastră”.

O vreme, după ajungerea în Anglia, uita­sem de îndemnul profesorului. Eram și prea copleșit de vălmășagul unei lumi necunoscute, în care pătrundeam. Treptat, însă, cum toate se desfac din pâcla dimineții, așa începură a se lămuri și impune luării-aminte, clădiri istorice, case de scriitori, monumente, priveliști osebite, teatre, galerii de pictura, și mai cu seamă Mu­zeul Britanic. Retras, parcă 'ascuns, într’una din străzi mai lăturalnice, cu frontonul sculp­tat, eu îndoitul șir de coloane ale porticului, aș putea să-l uit vre-odată? Cu ce râvnă l-am cer­cetat luni după luni! Și în zile frumoase, când porumbeii gungureau în lumină, când o boare se simtea cu dulci îmbieri din parcuri verzi, urcându-i treptele și înaintând pe o mica intrare în fund, de câte ori nu mi-am repetat:

„Strâmtă este poarta și îngustă calea, care duce la viata....“.

Înțelegeam viata nesfârșita a gândurilor, prin­se în mii și mii de cărți jur-împrejur. Căutam aci să adâncesc impresiile ce le căpătăm în afara.

Și, dacă eram obosit de citit, o luam încet dealungul încăperilor numeroase ale muzeului: în sala manuscriselor și în sala de marmore grecești și în sala cu ciudățenii din Babilonia și în sala statuelor și sfinxilor Egiptului — atâtea vechi civilizații stinse. Contactul des cu ele vor fi dat poate scrisului meu un imbold de înăl­țare peste măruntele preocupări ale zilei, dar și o tristeță, nedespărțită orelor de reculegere meditativă. Cititorii să nu mi-o iee în nume de rău !

M. B.