Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș/Litera N
| ←Litera M | Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș de Dorin Ștef Litera N |
Litera O→ |
nacabắu, nacabei, adj. (reg.) Ză¬păcit, distrat, năuc. ■ Atestat și în satele din dreapta Tisei; termen cu circulație intensă în Moldova. – Cf. macalău (MDA).
nádă, nade, naduri, s.f. (reg.) Trestie; papură (Phragmites communis Trin.): “Tăt aud naduri sunând, / N-aud flăcăi șuierând” (Papahagi, 1925: 214). ■ (med. pop.) Contra umflăturilor. – Din magh. nád “trestie, stuf” (MDA).
naft, (naftă), s.n. (reg.) Petrol lampant; opaiț, dohot, gaz, fotoghin. – Din sl. nafta, ngr. náftha (Scriban, MDA), tc. neft, germ. Naphta (MDA).
náfură, s.f. Bucăți de prescură ce se împart enoriașilor: “La Anu Nou, tăț am băgat în gură câte-on miez de nafură din stolnic” (Bilțiu, 2009: 65). – Var. a lui anafură (Scriban, DER).
nahắu, nahăi, s.m. (reg.) Nătărău: “Măieran de lângă tău, / Bată-te focu, nahău” (Bârlea, 1924: 90). – Et. nec.
náiba, s.f., art. Drac, diavol. – Din țig. naibah “ghinion” (Graur, după DER; MDA).
nan, nani, s.m. (înv.) Persoană de statură mică; pitic. ■ (onom.) Nan, nume de familie frecvent în zona Rona de Jos. ■ (top.) Nănești, sat (com. Bârsana). – Lat. nanus, -a “pitic; cal mic” (DEX, MDA).
nap, napi, s.m. 1. Plantă furajeră (Brassica napus). 2. Sfeclă roșie; burac. 3. Cartof. 4. Gulie. ■ (onom.) Nap, nume de familie în jud. Maram. – Lat. napus (MDA).
naș, s.m. v. nănaș.
nat, s.m. (înv.) 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie: “...să fie drept pildă la tot natul care-ar mai cuteza să-și bată joc de nobili” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 266). 3. Mulțime. ■ În societatea feudală românească, “la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului” (Vulcănescu, 1985: 214). – Lat. natus “prin naștere; născut” (Pușcariu, după DER; MDA), cf. lat. nati “progenitură, urmași”.
năbálă, năbale, s.f. (reg.) Ființă monstruoasă. – În relație cu bală “monstru, fiară”, prin contaminare cu namilă “uriaș”.
năbădáie, năbădăi, s.f. 1. Capriciu, moft. 2. Epilepsie. – Din sl. napadanije “atac” (Cihac, Tiktin, după DER).
năbălíță, năbălițe, s.f. (reg.) Arătare: “...nici Omu Apei, nici Fata Pădurii și nici un fel de năbăliță nu mai umblă” (Bilțiu 1979: 161); “De multe ori îi ca o năbiliță spurcată, cu părul nepieptănat, cu zdrențe pe ea, murdară” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 97). – Din năbală + suf. -iță.
năbúh, s.n. Zăpușeală, zăduf, căldură mare; înfocăciune. – Der. regr. din năbuhală.
năclád, năclazi, s.m. (reg.) 1. Buș¬tean, buturugă, butuc: “Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: “La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții. 4. Grămadă, stivă de lemne (în Maram. din dreapta Tisei). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: “Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). ■ (top.) Năclad, munte și pârâu în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 117). – Cf. sl. naklasti, naklada “a îngrămădi” (Cihac, după DER).
năclắu, năclaie, s.n. (reg.) Cureaua de la gâtul calului de care se leagă lanțurile de la rudă. – Et. nec.
nădăí, nădăiesc, v.r. (reg.) A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege: “Abia atunci s-au nădăit bârsăneștii c-au fugit, săracii, de frica unui bonzar” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 239). – Din sl. nadajati “a spera” (Scriban, DLRM).
nădrág, nădragi, s.m. (reg.) 1. Pantaloni. 2. Izmene. – Din sl. nadragy, magh. nadrág (DEX, MDA), cf. ucr. nadragi.
nădrăgár, nădrăgari, s.m. (pop.) Nu¬me depreciativ dat de țărani orășenilor. ■ Termen specific în Trans., în perioada interbelică. – Din nădrag “pantalon” + suf. -ar.
nădușí, nădușesc, v.t.r. 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: “Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ■ (onom.) Nădușitu, poreclă. – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti “a sufoca” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).
nădușít, -ă, nădușiți, -te, adj. Transpirat. – Din năduși.
nădușeálă, nădușeli, s.f. 1. Căldură mare, arșiță, caniculă. 2. Transpirație abundentă. – Din năduși + suf. -eală (MDA).
năfrámă, năframe, s.f. 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pân¬zăturică, japcandău. – Din tc. mahrama “basma de buzunar” (Scriban, MDA), cu disimilarea m-m > n-m.
năimí, năimesc, (nămn'i), v.t.r. (reg.; înv.) A (se) tocmi pentru o muncă, a (se) angaja cu plata pentru o anumită perioadă: “Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea, 1924, II: 66). – Din sl. naimati (Șăineanu, Scriban); din năiem (înv., “chirie”) (DEX).
năimít, -ă, năimiți, -te, adj. (reg.) Tocmit, angajat, închiriat. – Din năimi.
năjít, (năjât, nejit, nejât), s.n. (reg.) 1. (med.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc.: “Nejid pă strigare, / Nejid pân potca cea mare” (Papahagi, 1925). 2. Afecțiune care apare la juninci, la prima gestație: “Ugerul se face ca piatra și începe să se umfle tot corpul ani¬malului. Pentru tratament se aplică comprese cu apă rece, apoi se afumă animalul cu putregai de răchită aprins și se fac frecții cu usturoi. În timp ce se afumă, se descântă: Nejâte, / Pricăjâte, / Ieși de unde ești” (Memoria, 2004: 1.073). 3. Rău, necaz, boală: “Nejâtu-i de nouă feluri: / Luat pân didioti, / Luat pân supărare, / Luat pân pofta cea mare...” (Calendar, 1980: 125). – Din sl. nežitŭ (Scriban), bg. nežit (DEX, MDA), ceh. nejit “uimă” (Șăineanu).
nălucí, nălucesc, v.r. (în expr.) A i se năluci = a avea vedenii, a i se năzări. – Din sl. nalučiti “a găsi” (Șăineanu, Scriban); cf. luci “a lumina” (DEX).
nămní, v.t. v. numni.
nămnít, adj. v. numnit.
nănáș, nănași, (naș), s.m. Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie): “Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar, 1980). ■ În Banat, Trans., Maram. și nordul Mold., nănaș; în Munt., Olt. și sudul Mold., naș. ■ (onom.) Nănași, poreclă pentru locuitorii din Oncești (“femeile umblau foarte gătate, ca nănașii la nuntă”). – Var. a lui naș (DEX, MDA).
nănășí, nănășesc, (năși), v.t.i. A-i fi cuiva naș; a sta de naș (la cununie sau la botez). – Var. a lui năși (MDA).
năneșteán, -ă, năneșteni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Nănești. 2. (Locuitor) din Nănești. ■ (onom.) Năneștean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Nănești + suf. -ean.
năneșteáncă, năneștence, s.f. Fe¬meie originară din localitatea Nănești. Locuitoare din Nănești. – Din năneștean + suf. -că.
năpârcós, -oasă, năpârcoși, -oase, adj. Răutăcios, veninos. – Din năpârcă + suf. -os (MDA).
năpârlí, năpârlesc, v.t. (ref. la animale) A-și schimba părul sau penele: “Șî de pene năpârlesc, / Din tine nu mă hrănesc” (Papahagi, 1925: 169). – Din sl. *naperliti (Scriban); din bg. napărlja (DEX, MDA).
năpârlít, -ă, năpârliți, -te, adj. (ref. la animale) Căruia i-a căzut părul. – Din năpârli.
năpostí, v.t. v. năpusti.
năpustí, (năposti), v.t. (reg.) 1. A elibera, a da drumul, a slobozi: “Nă¬posti-m mâna stângă” (Papahagi, 1925: 246). 2. A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze: “Năposti-mă, soră-n casă” (Idem: 251). 3. A turna, a pune: “Ai năpustit cenușa în uncrop” (Maram. din dreapta Tisei). 4. A se repezi asupra cuiva, a năvăli, a tăbărî, a da buzna. ■ Termen specific subdialectului mara¬mureșean (Farcaș, 2009: 155). – Din ucr. napustyty “a elibera, a da drumul” (Candrea); din sl. napustiti (DLRM, DEX, MDA).
năpustít, -ă, năpustiți, -te, adj. (reg.) Eliberat, slobozit. – Din năpusti.
năpustitór, năpustitoare, (năposti¬tor), s.n. (reg., înv.) Bota care se bagă într-o gaură a sulului, pentru ca acesta să nu se învârtească și să țină urzeala întinsă la războiul de țesut; slobozitor. – Din năpusti “a slobozi” (Scriban, DEX).
nărădí, nărădesc, v.t. (reg.) A aștepta (pe cineva); a agodi. (Trans., Maram.). – Et. nec. (MDA).
nărăví, nărăvesc, v.r. 1. A se învăța cu nărav. 2. A se agita: “...calul, de spaima pușcăturilor, s-a nărăvit și, cu căpitan cu tot, s-a prăbușit în lacul fără fund” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 166). – Din nărav “deprindere rea” (Șăineanu). ■ Cuv. rom. > magh. nerávás (Edel¬spacher după DER).
născút, -ă, născuți, -te, adj., s.m.f. (reg.) Organul genital al femeii: “Frigarea și custura, / Pân piept țî le-oi bate / Și pân născut ț-or ieși” (Bilțiu, 2015: 290). – Din naște “a da viață unui copil”.
năsturár, năsturari, s.m. Fabricant sau vânzător de nasturi: “În 1820, în Baia Mare erau atestați 3 năsturari” (Monografia, 1972: 339). – Din nasture + suf. -ar (DEX).
nășí, v.i. v. nănăși.
nătântóc, -oacă, nătântoci, -oace, adj. (reg.; înv.) Prost, nătâng; bădăran, ursuz. – Et. nec., cf. nătâng (MDA); din nătâng (Scriban).
năturní, năturnesc, v.t. (reg.) A se întoarce pentru a urmări pe cineva: “Jidovii ș-o d-audzât, / După el o năturnit” (Papahagi, 1925: 233). – Cf. înturna (MDA).
năválnic, s.m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete (Phyllitis sco¬lopendrium); limba-cerbului, limba-boului, limba-vecinului. ■ (med. pop.) Contra tusei, răni, fierbințeală. – Din năvală + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).
năvădí, v.t. v. nevedi.
năvârneálă, năvârneli, s.f. (înv.) 1. Sârguință. 2. Străduință, osteneală: “…pentru că nu sînt cărți destule rumînești, spre treaba școlelor, m’am ostenit de l-am scris cu toată nă¬vâlneala, eu, nevrednicu robu lui Dum¬nezeu, Teodor Uibardi” (Bârlea, 1909: 17). – Din năvârni “a se strădui” + suf. -eală (MDA).
năvârní, năvârnesc, v.r. (înv.) A se strădui, a se trudi: “De s-a năvîrni cineva a o despărți de biserica Brebului, să fie afurisit de Dumnezeu și de sfânta beserică” (Bârlea, 1909: 49). – Et. nes., cf. năvârna (MDA).
năvấscă, s.f. v. neviscă (“nevăs¬tuică”).
năzdróg, năzdroage, s.n. (reg.; înv.; mag.) Obiect magic cu funcție de vehicul aerian; probabil măturoi năz¬drăvan: “Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su' horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găsé, cu năzdrogu-l aducé. Îl prindé și-l aduce călare pă năzdrog. Înfijé cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu” (Bilțiu, 2001: 268). – Probabil în rel. cu drug “bucată de lemn”, con¬taminat cu năzdrăvan.
ne, interj. v. ni (“uite!, vezi!, privește!”).
neá, s.n. Zăpadă, omăt: “Ce stai, voinice,-n cărare? / Suflă vânt și neaua-i mare” (Bilțiu, 1996: 357). – Lat. nix, nivis “zăpadă” (Scriban, DEX, MDA). ■ “În fața vigoarei exotice pe care o aduce noutatea elementului lexical slav (zăpadă), uzata formă latină nea a început să cedeze din teren” (Papahagi, 1925, Cursuri: 65).
neálcoș, -ă, nealcoși, -e, (nialcoș), adj. (reg.) 1. Elegant, aranjat, dichisit: “Curticele nelcoșele, / Tăt să șadă domnii-n ele” (Bilțiu, 1990: 4). 2. (despre oameni) Mândru, orgolios. – Din magh. nyálcos (MDA).
neámț, nemți, s.m. 1. Austriac: “Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun” (Bârlea, 1924, II: 102). ■ “Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică” (Țiplea, 1906). 2. German. 3. (înv.) Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat: “Furcoiul este folosit mai ales de bărbați pentru aruncatul a câte unei pale de nutreț pe claie sau de trifoi ori lucernă pe clenciuri, la făcutul nemților” (Faiciuc, 2008: 255). 4. Proptea la ulucul construit pe un teren accidentat. 5. Par cu ajutorul căruia se doboară copacul tăiat, când acesta nu cade singur. ■ (onom.) Neamț(u), Neamțiu, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. němǐcǐ (Șăineanu, DEX, MDA).
nebuneá, nebunele, s.f. (reg.) Nebunie: “Cum ajungem în Vârvu Gutâiului, noi, ca să treacă mai iute vremea, tot grăiam de nebunele de ale noastre, ba de una, ba de alta” (Bilțiu, 1999: 196). – Var. a lui nebuneală.
nebuní, nebunesc, v.t. (pop.) A înnebuni. – Din nebun.
nebunít, -ă, nebuniți, -te, adj. (pop.) Înnebunit. – Din nebuni.
neciuntát, -ă, neciuntați, -te, adj. Care nu e rupt (tăiat); întreg: “Pă rouă nescuturată, / Pă frundza neciuntată, / Pă iarba necălcată” (Papahagi, 1925: 293). – Din ne + ciuntat “rupt, tăiat”.
neciupăít, -ă, neciupăiți, -te, adj. (reg.) Neîmbăiat, nescăldat; fără baia rituală: “Pot trăi nedrăgostită, / Ca prunca neciupăită” (Bilțiu, 2006: 190). – Din ne + ciupăit “spălat”.
necurățénie, s.f. 1. Murdărie. 2. Ființă necurată; vrăjitoare: “A venit necurățenia aceea de bosorcaie. A venit necurățenia ș-o strigat la fereastră și nu-i slobod să răspunzi” (Grai. rom., 2000). – Din ne + curățenie.
nedéie, nedei, s.f. 1. Vârfuri montane goale, fără păduri, acoperite cu pășuni. 2. (înv.) Târg de țară în vârf de munte, la granița dintre regiuni. ■ “Bătrânii mai povestesc despre vestitele târguri de vite care se țineau pe munte (Rodna), pe la Sf. Ilie Proorocul. Pe Nedeia Grajdului (1.855 m), Nedeia Șasă (1.700 m), Nedeia Bârladelor și Nedeia Mică se pot urmări și acum drumurile pe care veneau mara¬mu¬reșenii și moldovenii cu carele. Acolo, sus, pe nedei, se făcea schimbul de mărfuri între locuitorii diferitelor provincii” (Morariu, 1937: 11). ■ Într-un document din 30 aprilie 1736 se pomenește despre existența “din timpuri străvechi” a unei întâlniri anuale care are loc de Sf. Petru și Pavel (29 iunie) la locul numit Stog (Știol) și unde “multă lume din Moldova și Polonia se adună sub formă de târg, vinde și cumpără diferite produse și se distrează”. În 1738, târgul se desființează printr-un ordin al autorităților comitatului Maram.; tradiția se reia în 1968 sub forma Festivalului Folcloric Hora de la Prislop (Borșa) (v. Tomi, 2005: 84). (Sec. XVI). – Din sl. nedélja “duminică” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA), ceea ce înseamnă că, la început, bâlciurile numite astfel se făceau duminica (Iordan, 1963: 52).
negreán, adj., s.m.f. v. negreian.
negreián, -ă, negreieni, -e, (ne¬grean), adj., s.m.f. 1. Persoană ori¬gi¬nară din localitatea Negreia. 2. (Lo¬cuitor) din Negreia. ■ (onom.) Ne¬grean(u), nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Negreia + suf. -an.
negreiáncă, negreience, s.f. Femeie originară din localitatea Negreia. Locuitoare din Negreia. – Din negreian + suf. -că.
negrúț, -ă, negruți, -e, adj. 1. Soi de viță-de-vie cu boabe mărunte și negre (Crâncău, 2013). 2. Negricios. ■ (onom.) Negruț(iu), nume de familie în jud. Maram. – Din negru + suf. -uț.
negurá, v.i. (fig.) 1. (ref. la o situație) A încețoșa, a complica. 2. A avea o căsnicie nefericită; “când trăiești rău cu fămeia” (Papahagi, 1925). – Din negură “ceață”.
negurát, -ă, negurați, -te, adj. Ne¬guros, cețos, cu vizibilitate redusă. – Din negura.
neînturnát, -ă, neînturnați, -te, adj. (înv.) Neîntors: “…care în Sârbi, în Susani, stă de tri sute de ani, în anul care au fost opt sute de la Hristos preste miea, patruzeci și doi neînturnați” (Bârlea, 1909: 182). – Din ne + înturnat “întors”.
nejít, s.n. v. năjit.
nelăút, -ă, nelăuți, -te, adj., s.f. (reg.) 1. Nespălat, murdar: “...și la lumina de său văd cu toții o hâdzănie de fată, nelăută pe cap...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). 2. (s.f.) Netrebnicie, grozăvie, fărădelege; faptă murdară, lucru necurat: “...că dacă n-ar si fost beți, n-ar si făcut din cele nelăute” (Papahagi, 1925: 308). – Din ne + lăut “spălat”.
nelcoșí, nelcoșesc, v.r. A se fuduli, a se mândri. – Din nealcoș.
nelcoșíe, nelcoșii, s.f. (reg.) Fală, laudă, mândrie; nelcoșag: “Bădișor, față roșâie, / Lasă-te de nelcoșâie” (Memoria, 2001: 100). – Din nealcoș + suf. -ie.
némeș, nemeși, (nemiș), s.m. (reg.) 1. (în Trans., în Evul Mediu) Nobil. 2. (în Maram.) Țăran cu rang de noblețe: “Această carte, anume Antolido, cu tieltuiala lui Bărci Timoc, nemiș din sat...” (Bârlea, 1909: 105). ■ “Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile”. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi, 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare: “(Nemeșii) o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990; referitor la evenimentele din 1717, când mara¬mureșenii conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor, în Strâmtura Cheia, de sub Prislop). 3. Nemeș-birău = primar nobil: “Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud, 1908). ■ (top.) Ulița Nemeșilor, în Odești (zona Codru): “aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu, 1973). ■ (onom.) Nemeș, nume de familie frecvent în zona Co¬său. – Din magh. nemes “nobil” (Șăi¬neanu, DER, MDA).
nemeșág, nemeșaguri, (nemneșâg, nemneșig), s.n. (reg.) 1. Noblețe: “O căpătat n'emn'eșâg, nu le-o poruncit n'ime” (Ștețco, 1990: VII). 2. Clasa nobililor, a nemeșilor: “Când o călcat împăratul țara, apoi tot n'emn'eșigu o pt'icat șî o fo' una cu tății” (Mitru Dunca, 100 ani, Sârbi, 1920, după Papahagi, 1925); “Anul 1796, Mai 22, au fost însurenție (= insurecție) întîie, și au fost nemnișigul din Maramoriși și din tătă Țara Unguriască în cătane” (Bârlea, 1909: 124). – Din magh. nemesség “noblețe” (Scriban, DLRM, MDA).
nemeșâg, s.n. v. nemeșag.
nemeșig, s.n. v. nemeșag.
nemicí, nemicesc, v.t.r. (dial.) A (se) strica, a (se) distruge: “A me s-o nemnicit, o vacă. I-o luat laptele. O fost fătată de tri săptămâni și numa am văzut că n-are lapte, că-i scade laptele, până n-o fost deloc” (Memoria, 2004-bis: 1.283). – Cf. nimici.
nemicít, -ă, nemeciți, -te, adj. (dial.) Distrus. – Din nemici.
némiș, s.m. v. nemeș.
nemuríc, s.m. v. nimuric.
nenerí, neneresc, (nineri), v.t. (reg.) A alinta, a mângâia. – Din ni-ni, interj. de alintare (Scriban); var. a lui ninera (MDA).
nenerít, -ă, neneriți, -te, (ninerit), adj. (reg.) Alintat, răsfățat, dezmierdat; mădărit: “Am fost pruncă nenerită / Și mi-o plăcut drăgostită” (Bârlea, 1924, I: 213). – Din neneri.
neníță, (niniță), s.m. Termen de respect cu care cineva se adresează unei persoane mai în vârstă: “Hoi, niniță, ninioară, / La fântână mnerioară” (Bilțiu, David, 2007: 62). – Din nene + suf. -iță.
neóm, neoameni, s.m. (în expr.) A face (din om) neom = a distruge pe cineva din punct de vedere fizic sau moral: “Aceea a fost duhul cel necurat care, dacă-l biruie pe om, îi face rău, că-l paralizează și-l duce cine știe unde și-l face neom din om” (Bilțiu, 1999: 373). – Din pref. ne- + om.
nepoátă, nepoate, s.f. (reg.) Femeie asistată la naștere de moașă. ■ Strânsul nepoatelor, obicei tradițional în Maram. Istoric: “Nepoatele să duc la moașă a tria zî de Paști. Care nu poate mere, să duc a doua zi de Rusalii. Moașa să pregătește, face mâncare, prăjituri și-aduce băutură” (Bilțiu, 2009: 189). – Lat. nepos, -tis “nepot de unchi” (Pușcariu, CDDE, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. nyepota, nepotya (Scri¬ban; Edelspacher, după DER).
netomnít, -ă, netomniți, -te, adj. 1. Nearanjat. 2. Nepreparat: “În zilele de post erau consumate mâncăruri din legume, dar netomnite cu groștior, lapte ori grăsime animală” (Faiciuc, 2008: 273). 3. Nereparat. – Din pref. ne- + tomni “a repara, a drege”.
neț, nețuri, s.n. Fileu, plasă. – Din germ. Netz (DEX, MDA).
neunít, -ă, neuniți, -te, adj., s.m.f. Român din Trans. care nu s-a unit cu Biserica Catolică; ortodox: “O, Romîni nefericiți / Care sîntem neuniți” (Bârlea, 1909: 189; însemnare pe o carte religioasă). – Din pref. ne- + uni “a se alătura”.
nevedí, nevedesc, (năvădi), v.t. (reg.) (la războiul de țesut) A trece firele urzelii prin ițe și spată, în ordinea cerută de modelul țesăturii: “Fetele de pe la noi / Nu știu pune pă urzoi; / Nu știu nici a nevedi, / Cu feciori se știu iubi” (Ștețco, 1990: 273). – Din sl. navoditi (DEX, MDA); din vsl. navedo “a aduce, a introduce, a băga” (Șăineanu, Scriban).
nevestí, nevestesc, v.i. (reg.; înv.) A duce viață de nevastă: “Eu, mămucă, m-oi topt'i / Cât oi prinde-a nevesti” (Papahagi, 1925: 227). – Din nevastă (MDA).
nevíscă, (năvâscă), s.f. (reg.) Nevăstuică; animal mamifer, acoperit cu blană roșcată (Mustela nivalis): “Vacă-nveninată, / De neviscă mușcată” (Memoria, 2001: 59). – Din ucr. nevistka (MDA).
ni, (nin, ninca, ninga, ne, en), interj. 1. (exprimă ideea de uimire sau îndemn) Uite!, vezi!, ia!, privește!: “Ni, drăguțu tău, tu fată” (Țiplea, 1906: 459). 2. (exprimă un îndemn la acțiune) Hai!, haide!, haidați!. 3. (cuvânt prin care se atrage atenția) Ei!, Hei!. – Din sl. ni (Scriban; Tiktin, după DER); din magh. ne (DEX, MDA).
niálcoș, adj. v. nealcoș (“elegant”).
nicăíri, adv. v. nicări.
nicărí, (nicăiri), adv. (dial.) Nicăieri, niciunde: “Oloiu nu-i nicări. Mi l-o furat careva” (Bârsana, 2013). – Var. a lui nicăieri (MDA); din lat. nec aliubi (Pușcariu, Pascu, după DER).
nimuríc, nimurici, (nemuric, ne¬moric), s.m. (reg.) (ref. la oameni) 1. Mic, scund, pipernicit, pitic. 2. Ne¬putincios, slăbănog. 3. Infirm, schilod (malformație a oaselor din naștere): “Plinu-i iadu de voinici / Și raiu de nemurici” (Lenghel, 1979: 166). – Din magh. nyomorék “infirm, invalid” (Candrea, după DER; MDA).
nin, interj. 1. Iată! 2. Hai! : “Nin, ieși, gazdă, până-n tindă” (Bilțiu, 1996: 68). – Din ni (MDA).
ninerí, vb. - v. neneri (“a alinta”).
ninerít, adj. v. nenerit.
ningă, interj. Iată!: “Ninga caii, zice cătana” (Bilțiu, 1990: 387). – Din ni + ingă (MDA).
niníță, s.m. v. neniță.
níntă, ninte, s.f. (dial.) Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și mirositoare; izmă (Mentha): “Tu, siruț de nintă creață / Altu nu-i mai si-n viață” (Calendar, 1980: 115). – Var. a lui mentă.
nistreán, -ă, nistreni, -e, adj., s.m.f. 1. Persoană originară din localitatea Nistru. 2. (Locuitor) din Nistru. – Din n. top. Nistru + suf. -ean.
nistreáncă, nistrence, s.f. Femeie originară din localitatea Nistru. Locuitoare din Nistru. – Din nistrean + suf. -că.
nístru, s.m. Apă mare, curgătoare, ce șerpuiește într-o luncă. ■ (top.) Nistru, sat aparținător de orașul Tăuții-Măgherăuș; Valea Nistrului, curs de apă ce izvorește din Munții Igniș și se varsă în râul Someș. – Et. nec.
níșcă, s.f. (reg.) Băț de amestecat urda. – Et. nec.
no, (noa), interj. Ei, hei, deci: “Noa, amu ne căsătorim în iarna asta” (Memoria, 2001: 13). – Cf. sl. no (Tiktin, după DER), magh. na (DEX, MDA).
noáe, s.n. (arh.) Nona, o noua parte din produse; obligație iobăgească. – Cf. var. dial. noauă a lui nouă.
noájă, noaje, s.f. (reg.) Haită (de lupi sau câini): “A bucinat a doua oară și s-au adunat de aici noajele de lupi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 47). ■ Termen general și unic în Maram. Istoric. – Et. nec. (MDA).
noatén, -ă, noateni, (noatin), s.m.f. (reg., înv.) 1. Miel sau mioară până în doi ani: “Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt” (D. Pop, 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari. ■ (onom.) Noatena, nume de oaie. – Lat. annotinus “în vârstă de un an” (Șăineanu, Scriban, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. nótin (DER).
noatín, s.m.f. v. noaten.
nói, s.n. (arh.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. 3. Apă neîncepută. ■ Termenul s-a conservat doar în incantațiile des¬cântecelor și în practicile magice. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei în expr. am strâns noi = am descântat stingând cărbuni. – Et. nec. (MDA); probabil în relație cu lat. novus “nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.
noián, noiane, s.n. Cantitate mare, belșug. ■ (mit.) Noianu, personaj fantastic în mitologia maramureșeană; vârcolac: “Pă Soare zâcem că-l mâ¬nâncă Noianu” (Memoria, 2002). – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. ujanë.
nojíță, nojițe, s.f. (reg.) 1. Găurile de la opinci prin care se petrece șiretul: “Pe la nojiță cu flori, / Ti-om ridica până-n nori” (Bârlea, 1924 I: 120). 2. Semn de recunoaștere în urechea oii (Maram. Nord, loc. Strâmtura). – Din bg., scr. nožica “picioruș” (Pascu, după DER; MDA).
nopsám, s.n. (reg.; înv.) Plata unei zile de lucru; simbrie: “Parte din ei mai fac câte o pauză de băutură și merg la lucru pe nopsam” (Bicaz). – Din magh. napszám (MDA).
nopsámoș, nopsamoși, s.m. (reg.; înv.) Muncitor plătit cu ziua; zilier. – Din magh. napszámos “zilier” (MDA).
noptá, noptez, v.t.r. 1. A se face noapte, a se înnopta. 2. A-și petrece noaptea undeva. – Din noapte (MDA).
norát, -ă, norați, -te, adj. Înnorat, noros. – Din nora, cf. înnorat.
noród, noroade, s.n. (înv.) 1. Popor, nație. 2. Mulțime, gloată: “Ni, scoală-te într-un cot, / Te uită păstă norod” (Antologie, 1980: 224). – Din sl. narodǔ “popor” (DEX, MDA).
nóvă, s.f. Soi de viță-de-vie cu struguri albi (cultivată preponderent în zona Tăuți, Cicârlău). – Din magh. nova (MDA).
notárăș, notarăși, s.m. 1. Notar de stat 2. Secretarul Primăriei. – Din notar.
núlaș, -ă, nulași, -e, adj. (reg.) 1. (în expr.) Făină nulașă = făină de calitate superioară. 2. Alice cu diametru mare: “Bagă un nulaș pa țed’e, că-i un lup acolo” (Andreica, 2015: 309). – Din magh. nullás liszt “făină de primă calitate” (MDA).
num¹, numuri, s.n. (arh.) Denumire, nume: “...și să-mbrăcau bărbătește, o samă dintre ele. Își puneu numuri bărbătești: Vasalie, Gheorghe” (Bilțiu, 2001: 257). – Lat. nomen.
num², numuri, s.n. (arh.) Monedă: “…dar s-au găsit acolo numuri (mo¬nede) antice romane” (Mihaly, 1900: 307; dipl. 127). – Lat. nummus “mo¬nedă” (MDA).
numní, numnesc, (nămni), v.t. (dial.) A desemna, a hărăzi, a da nume: “Da, numnindî-să pă sine, / L-o născut înt-o poiată” (Țiplea, 1906: 506). – Var. a lui numi.
numnít, -ă, numniți, -te, (nămnit), adj. (dial.) Desemnat, destinat, hărăzit: “Siecare zi îi nămnită pentru acele lucruri”. – Din numni.
nun, nuni, s.m. Naș de cununie; nănaș. – Lat. nonnus “părinte adoptiv” (Șăineanu, Scriban; MDA). ■ Cuv. rom. > magh. nanás (Edelspacher, după DER), ucr. nanaško (Candrea, după DER), bg. nunko (Capidan, după DER).