Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș/Litera F
| ←Litera E | Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș de Dorin Ștef Litera F |
Litera G→ |
facắu, adj. v. focău.
fáce, fac, (fa), v.t. (în expr.) A face pe cineva = a arunca vrăji; a vrăji. – Lat. facere “a face, a înfăptui” (MDA).
fachíol, s.n. (reg.) Stofă de lână străvezie; voal. ■ Utilizat de femei cu rol de basma (de culoare albă) sau în semn de doliu (de culoare neagră). – Din magh. fátyol “văl, voal” (Șăineanu, Scriban, MDA).
fachíuș, s.n. v. fătiușe.
fácie, s.f. v. fate.
fágure, faguri, s.m. Scânduri care se pun din loc în loc, între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. – Lat. favulus “fagure” (Scriban, DEX, MDA).
fáin, -ă, faini, -e, adj. (reg.) Frumos, minunat: “Este-o floare faină, fără nume, / O floare mândră și aleasă” (Ștețco, 1990: 6). – Din germ. fein “delicat, distins” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
fáită, s.f. v. fate.
fálcă, fălci, (falce), s.f. (înv.) Unitate de măsură pentru terenuri. ■ (în expr.) Falcă de pământ = 1,2 ha de teren: “Dară într-o falcă de pământ care-i în socaș [obicei] aici, sunt patru fârtaie de pământ…” (Ardelean, 2015; document sec. XVIII). ■ (onom.) Falca, nume de familie în jud. Maram. – Refăcut din fălci (pl. înv. a lui falce) (DER, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. falica “măsură de suprafață” (Miklosich, Candrea, după DER).
falcắu, adj., s.m. (reg.) 1. Șoim. 2. (Cal) iute, ager (precum șoimul). – Din germ. Falke “șoim; (fig.) privire ascuțită” (Țurcanu).
falón, faloane, (felon), s.n. Veșmânt preoțesc: “…și acei doi galbini i-am datu când s-o cumpăratu falonul în mînăstire” (Bârlea, 1909: 135). – Din vsl. felonǔ (DEX, MDA).
falț, falțuri, s.n. (reg.) 1. Încrețitură, cută. 2. Tăietură executată pe cantul scândurii pentru a permite îmbinarea. – Din germ. Falz(eisen) “îndoitură, cută” (MDA).
fapt, s.n. (înv.) 1. Făptură, ființă, creatură. 3. (mag.) Farmec, vrajă: “S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi” (Papahagi, 1925: 285). – Lat. factum “fapt, acțiune, lucrare, lucru” (Scriban, DEX, MDA).
fárbă, farbe, fărburi, s.f. (reg.) Culoare, vopsea: “Farbele îs luate din bold” (Bilțiu, 2009: 107). ■ Termen specific subdialectului bănățean (Tratat, 1984). – Din germ. Farbe “culoare, vopsea” (Trans., sec. XVII) (Scriban, DER, MDA).
farș, s.n. (reg.; gastr.) Umplutură din carne tocată, orez, pâine, zarzavat etc.: “Îi făcut farșu cu rișcaș, cu orez sau cu pâne” (Grai. rom., 2000). – Et. nec.
fárto!, (forto), interj. Îndemn pentru vaci de a se da la o parte. – Probabil din fărtoi sau fortui, var. a lui fărtălui “a da la o parte”.
fásung, fasunguri, s.n. (teh.) Dulie (la bec): “Măcar câți bani ai fi dat, / Nu aflai de cumpărat, / Iar fasungu trebuia / La cei ce frontu ținea” (Bilțiu, 2006: 126). – Din germ. Fassung (DEX, MDA).
fáte, fătii, (fatie, facie, faită), s.f. (reg.) 1. Așchii, surcele (de regulă din lemn rășinos) pentru aprins focul. 2. Așchii lungi cioplite de pe trunchi de mesteacăn, folosite la iluminat: “Moșu' să vedera cu fait'e, cum o fo timpurile p-atunci, cu găteje” (Bilțiu, 2002: 328). 3. (în var. fat'ie) Picături de rășină sau bucăți rășinoase arzânde sau lu¬mi¬noase. 4. Tulpină de cânepă topită rămasă după melițat. 5. Torță, faclă: “Ca armă de apărare contra fiarelor se întrebuințează pușca, iar în cazuri urgente tăciunele aprins sau facea” (Morariu, 1937: 176). 6. (în expr.) Ca o fatie = slab (precum o așchie): “Ai ajuns ca o fatie” (Hovrea, 2016: 28). – Lat. fac(u)la “făclie mică” (Felecan, 2011: 270); var. a lui fachie, făclie.
fatíe, s.f. v. fate.
fáur, fauri, s.m. (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș: “Vin tri fauri și o-ntreabă...” (Bilțiu, 2015: 116). ■ (top.) Vârful Faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Faur, nume de familie în jud. Maram. – Lat. faber, fabrum “lucrător, meșter” (Scriban, DEX, MDA).
făcătúră, făcături, s.f. (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: “Femeia bolnavă de făcătură întoarce marț sara blidele care le are pusă în cuie și zâce: Io nu-ntorc blidu', / Că-ntorc făcătura, / Ce-i făcută asupra mea” (Bilțiu, 2015: 291). – Din face + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).
făgádă, s.f. v. făgădaș.
făgădáș, făgădașuri, (făgadă), s.n. (reg.) Promisiune, angajament, obli¬gație: “Făgădașu-i datorie / La omu' de omenie” (Lenghel,1979: 214). – Din magh. fogadás (DLRM, MDA).
făgădắu, făgădauă, (fogodău, fogădău), s.n. (reg.) Cârciumă la drum de țară unde călătorul poate înnopta; han: “Mâine dimineață-n zori, / La Făgădău, în Strâmtori, / V-adunați, / Toți înarmați” (Bilțiu, David, 2007: 210). (Trans., Maram.). – Din magh. fogadó “han” (Șăineanu, MDA).
făgădí, făgădesc, (fogodi), v.t. (dial.) A făgădui, a promite: “Că ia, ursul mi-o fogodit că mă mănâncă, de ce am adus muniție” (Bilțiu, 1999 : 124). – Var. a lui făgădui (DA, DEX, MDA).
făgădít, -ă, făgădiți, -te, adj. (dial.) Făgăduit, promis. – Var. a lui făgăduit.
făiníță, făinițe, s.f. Scobitura prin care curge făina (la morile de apă). ■ Atestat doar în localitățile din estul Maram. Istoric; în rest, se folosește sin. cetărnă, ciotornă (ALRRM, 1997; h. 985). – Din făină + suf. -iță.
făitáș, s.n. v. foitaș.
fălcéa, fălcele, s.f. Stinghia de lemn laterală (la porțile maramureșene): “Vranița-i cu doi stâlt’i, cu niște fălcele” (ALRRM, 1971, h. 259). – Din falcă + suf. -ea (DEX, MDA).
fălcuí, fălcuiesc, v.i. A bate din gură, a vorbi mult: “Tătă zâua fălcuiești, un ptic nu taci” (Faiciuc, 2008: 756). – Din falcă.
fălțuí, fălțuiesc, v.t. A executa un falț la scânduri sau șindrile, pentru a permite îmbinarea lor. – Din germ. falzen “a fălțui, a îndoi” (Șăineanu, MDA).
fălțuít, -ă, fălțuiți, -te, adj. Cu falț. – Din fălțui (DEX, MDA).
fănățeán, s.m.f., adj. v. fânățean.
fănățeáncă, s.f. v. fânățeancă.
fără, adv. (reg.; înv.) Numai, doar: “Apoi fără aicea o perit vara tătarii” (Papahagi, 1925: 312). – Lat. foras “afară” (DEX, MDA).
fărălí, fărălesc, v.t. (reg.) A spăla haine, a le bate cu maiul: “...Am văzut-o [pe Fata Pădurii] fărălind cămeși în Valea Merțișorului. O lăut cămăși lângă hăitaș...” (Bilțiu, 1999: 231). – Et. nec.
fărâmá, fărâm, (fărma), v.t.r. (pop.) A (se) sfărâma, a (se) zdrobi. – Din fărâmă “fragment” (MDA).
fărâmát, -ă, fărâmați, -te, adj. (pop.) Zdrobit, rupt – Din fărâma.
fărấmă, fărâme, (fărâmătură, fărâ¬mitură), s.f. Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ■ (onom.) Fărâmă, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime.
fărấmătură, s.f. v. fărâmă.
fărấmitură, s.f. v. fărâmă.
fărbuí, fărbuiesc, v.t. A vopsi. – Din farbă “vopsea” (MDA).
fărbuít, -ă, fărbuiți, -te, adj. Vopsit: “Cele mai multe făceu demult cu coji de ceapă ouă fărbuite” (Bilțiu, 2009: 107). – Din fărbui “a vopsi”.
fărcășeán, -ă, fărcășeni, -e, (făr¬cășan), s.m.f., adj. 1. Persoană ori¬ginară din localitatea Fărcașa. 2. (Locuitor) din Fărcașa. ■ (onom.) Fărcășan(u), nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Fărcașa + suf. -ean.
fărcășeáncă, fărcășence, s.f. Fe¬meie originară din localitatea Fărcașa. Locuitoare din Fărcașa. – Din fărcășean + suf. -că.
fărcitúră, s.f. v. furcitură (“căpiță de fân”).
fărínă, s.f. (dial.) Făină. – Lat. farina (Scriban).
fărmá, v.t.r. A (se) sparge în bucăți, a (se) zdrobi. – Din fărâmă (DEX).
fărmát, -ă, fărmați, -te, adj. Zdrobit, spart, distrus: “Și cum l-a tot dus așa, tot s-a fărmat, tot s-a zgâriat, s-a înțepat” (Bilțiu, 1999: 191). – Var. a lui fărâmat (MDA).
fărșón, fărșonuri, s.n. (reg.) Pe¬trecere cu mâncare și băutură. ■ În Maram. din dreapta Tisei e atestată var. fârșan “veselie”; în Trans. circulă var. fărșang “carnaval”. – Din germ. Fasching “carnaval” (DA, Galdi, după DER).
fărtái, s.n. v. fârtai (“unitate de măsură”).
fărtát, s.m. v. fârtat (“frate de cruce”).
fărtăluí, fărtăluiesc, (fortălui, fortui), v.t.r. A (se) da la o parte, a se feri: “Io m-am fărtăluit mai la o parte, să poată tre' carul” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 151). – Din magh. fartolni “a aluneca cu partea dinapoi într-o parte” (MDA).
fărtățíe, s.f. v. fârtăție.
făt, feți, s.m. 1. Copil, prunc. ■ (pop.) Fătul meu (dial. fătu' mnieu), formulă de adresare generică utilizată frecvent în Maram. de adulți sau bătrâni per¬soanelor mai tinere, indiferent dacă există sau nu un grad de rudenie: “- Măieran ales pe masă, / Maică, drăguțu mă lasă. / - Lasă-l și tu, fătu' meu” (Bilțiu, 2006: 159). 2. Crâsnic, para-clisier, țârcovnic: “Nu te teme și nu avea grijă de mine, nici de banii bisericii, că sunt curatori și este făt” (Bilțiu, 1999: 414). ■ (mit.) Făt-Frumos, erou din basmele românești. ■ (onom.) Făt(u), nume de familie frecvent în zona Chioar (Dănești, Șișești, Șurdești). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). (Sec. XV). – Lat. fetus “rod, mlădiță, vlăstar, copil” (Scriban, DEX).
fătăciúne, fătăciuni, s.f. (înv.) 1. Loc unde fată vacile, pe imaș. 2. Organul genital al vacilor. ■ (top.) La Fătăciune, fânațe în Larga (Vișovan, 2008: 151); Valea Fătăciunii, pârâu în Vișeul de Mijloc (Mihali, 2015: 165). – Din făta “a naște” + suf. -ăciune (Șăineanu, MDA).
fătiér, fătiere, s.n. (reg.) Torță, făclie: “De Sân-Zâiene (...) fac făt’ieri pă dealuri, pă imașuri, păntru marhă; le țîn în mână și le învârtea, ca și cum învârtesc steagul” (Papahagi, 1925: 322). ■ “În seara zilei de 24 iunie a fiecărui an, feciorii și copiii, dar și fetele, învârt dea¬su¬pra capului făclii. Făclia este făcută cu câteva zile înainte, dintr-un par uscat care se crapă la un capăt în patru sau în opt și în mijlocul căruia se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi. Pentru a se aprinde repede, se pun surcele uscate și câlți. După ce făcliile au ars, se pun în straturi cu zarzavaturi sau între șirurile de cartofi, pentru a fi ferite de dău¬nători” (Mihali, Timiș, 2007). – Din făt'ie, fat'e “făclie + suf. -ar (> -er) (Frățilă).
fătiúșe, (fachiuș, făchiuș), s.f. (reg.) Unealtă de lemn utilizată de olari pentru modelarea lutului crud: “Unealta cu care se formează oalele (crude) se cheamă fătiușe; așa-i spun și olarii din Vama sau din Ieud” (Iuliu Pop, 1970). – Din fate, fătie “așchie” + suf. -uș(e).
fătoáncă, fătoance, s.f. Fată voinică, robustă, bine făcută. – Din fată + suf. -oancă.
fătúcă, fătuci, s.f. Fetiță (până la 7-8 ani). – Din fată + suf. -ucă.
fățâíe, s.f. v. feție¹.
fățoáie, s.f. Față de masă: “Când o ajuns acolo, ie spăla fețoaie de aieste, cum avem noi” (Bilțiu, 2007: 218). ■ Atestat 1795 (Bârlea, 1909: 243). – Din față + suf. -oaie (MDA).
fățós, -oasă, fățoși, -oase, adj. Frumos, arătos, chipeș. – Din față + suf. -os.
fățuí, fățuiesc, v.t. A netezi suprafața lemnului prin cioplire. – Din față + suf. -ui (DEX, MDA).
fățuít, -ă, fățuiți, -te, adj. (ref. la lemn) Netezit prin cioplire. – Din fățui.
făurár, s.m. 1. Fierar. 2. (pop.) Luna februarie: “Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); “Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). ■ Din punct de vedere agricol, luna februarie (dar și ianuarie) corespunde cu perioada numită “pe vremea gunoiului” (Faiciuc, 2008: 253). – Lat. febr(u)arius (DEX, MDA) (< februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor; lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însă¬mânțările de primăvară).
făureșteán, -ă, făureșteni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Făurești. 2. (Locuitor) din Făurești. – Din n. top. Făurești + suf. -ean.
făureșteáncă, făureștence, s.f. Femeie originară din localitatea Fă¬urești. Locuitoare din Făurești. – Din făureștean + suf. -că.
fânáță, fânațe, s.f. Teren pe care crește iarba pentru fân: “Mă luai, luai, / De joi dimineață / Jos, cătă fânață” (Calendar, 1980: 7). ■ (top.) Fânațe, sat aparținând de com. Cernești (zona Lăpuș). (Sec. XV). – Var. a lui fâneață (DLRM, DEX).
fânățeán, -ă, fânățeni, -e, (fănățean, fânățian), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Fânațe. 2. (Locuitor) din Fânațe. ■ (onom.) Fâ¬nățan(u), nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Fânațe + suf. -ean.
fânățeáncă, fânățence, (fănățean¬că), s.f. Femeie originară din localitatea Fânațe. Locuitoare din Fânațe. – Din fânățean + suf. -că.
fântâneá, fântânele, s.f. (dial.) Fântâniță. ■ (top.) Fântânele, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. – Din fântână + suf. -ea.
fântâní, v.i. A curge ca dintr-o fântână: “Să izvora', cum izvorăsc izvoarele, / Să fântânea', cum fântânesc fântânile” (Papahagi, 1925: 284). – Din fântână.
fârcitúră, s.f. v. furcitură.
fârfăít, -ă, fârfăiți, -te, adj. (reg.) 1. Urât. 2. Lipsit de valoare. – Din fârfâi (MDA).
fârtái, fârtaie, (fărtai), s.n. (reg.) 1. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1.700 mp: “Patru fârtai (de pământ) fac o holdă” (ALRRM, 1971: 410). 2. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: “Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut” (Papahagi, 1925: 232). – Din magh. fertály (Scriban, DEX, MDA).
fârtát, fârtați, (fărtat), s.m. 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac: “După ce i-a mai trecut lui Pintea supărarea de moartea lui Racolța, și-a căutat iar fârtații, haiducii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 217). 3. (în Maram.) Membru al unei cete de păcurari: “[Păcurarii devin fârtați] înainte de urcatul la munte, dar după ruptu' sterpelor” (Latiș, 1993). – Lat. *frătat (Scriban, Pușcariu, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. fertát (Bakos, 1982).
fârtățíe, fârtății, (fărtăție), s.f. (înv.) Formă de înfrățire a două persoane sau două familii, între care nu există legătură de rudenie; frăție de cruce; înfrățire. ■ Ocaziile ceremoniale în care se realiza cuprinderea de fârtați erau nunțile, ospețele de botez, în ziua de Paști, Crăciun, Rusalii sau la diferite clăci care se organizau în cursul unui an. Obiceiul s-a păstrat în satele din Chioar și Lăpuș (Trans.). – Din fârtat + suf. -ie (MDA).
fấrță, s.f. v. fâță.
fâșcăí, fâșcăiesc, (fișcoi), v.i. A fluiera: “Apoi, când s-o băgat în pădure, unu o fâșcăit din cela vârf și o plecat pădurea pă ei” (Papahagi, 1925: 311). – Din fâș “cuvânt care exprima șuieratul sau fluieratul” (DLRM, DER).
fấță, fâțe, (fârță), s.f. 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ■ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții-Măgherăuș. – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).
fâțăí, v.r. v. fâțâi.
fâțâí, fâțâiesc, (fâțăi), v.r. A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț “cuvânt care imită o mișcare continuă” (DEX, MDA).
fâțâít, -ă, fâțâiți, -te, adj. Agitat. – Din fâțâi (DEX, MDA).
fecioríță, feciorițe, s.f. (înv.) Fetiță: “Era o fată fecioriță de doișpe, paișpe ai” (Bilțiu, 2009: 195). – Din fecioară + suf. -iță.
feciorésc, feciorească, adj. 1. Care aparține feciorilor. 2. (reg.) Dans po¬pular bărbătesc, executat solistic sau în colectiv de feciori dispuși în semicerc sau liber în spațiul de joc. – Din fecior + suf. -esc (DEX, MDA).
fédăr, s.n. v. feder.
fedeléș, fedeleșuri, s.n. Vas de lemn, acoperit, pentru transportat lichide. – Din magh. fedeles “cu capac” (DER, DEX, MDA).
féder, federe, (fedăr, feidăr), s.n. (reg.) Arc din sârmă de oțel, folosit la scaune sau canapele (tapițate): “Scaun de acela, cu fedăr” (Bilțiu, 1999: 374). ■ Termen atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. feidăr, cu același sens. – Din germ. Feder “amortizor, arc, resort” (DEX, MDA).
fedéu, fedeauă, (fideu, fedău), s.n. (reg.) Capac (de lut ars, lemn sau tablă) pentru oale: “Nevasta, după ce o golit oala de lut, o pus pe ea fedeul...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 237). – Din magh. fedél, fedö “capac” (MDA).
féidăr, s.n. v. feder.
feísă, feise, s.f. (reg.) Secure lată, folosită la cioplitul lemnelor groase: “Chiraleisa, / Popa cu feisa, / Preoteasa cu cutea...” (Bilțiu, 2009: 176; vol. II). – Din magh. fejsze “topor, secure”.
félcer, felceri, s.m. (reg.) Asistent medical. (Trans., Maram.). – Din germ. Feldscherer “sanitar de front” (Șăi¬neanu), prin intermediul magh. felcser (Scriban; Candrea, DA, după DER).
félder, feldere, s.n. (reg.) Unitate de măsură pentru cereale, echivalentă cu 25 kg. – Din săs. fyrdel (DEX, MDA).
féle, s.f. (reg.) Măsură de capacitate pentru lichide, egală cu o jumătate de litru. ■ (onom.) Fele, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. fel “jumătate” (Scriban, DEX, MDA).
felehérț, feleherțuri, s.n. (reg.) Țea¬va de care e agățat hamfăul la ștraf; crucea carului (în zona Codru). – Din magh. felhérc (Scriban, MDA).
felelí, v.i. v. felelui.
felelíță, felelițe, s.f. (reg.) Bucată dintr-o cârpă; fâșie. – Probabil din ferfeliță “zdreanță”.
feleluí, feleluiesc, (feleli), v.t. (reg.) A răspunde (cuiva), a comenta: “Cine ști' poate citi, / La dor a felelui” (Calendar, 1980: 62). – Din magh. felelni “a răspunde” (Scriban, MDA).
felezéu, felezee, s.n. (reg.) Mătură cu care se strânge pleava de la vânturatul grâului. ■ (onom.) Felezeu, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. fõlõzõ “care mătură” (MDA), magh. felezõ “mătură” (DA, după DER).
fércheș, -ă, fercheși, -e, adj. (reg.) Elegant, dichisit, gătit: “Și am făcut lemne și le-am încărcat pe car. Când să ne ducem, vedem în pădure un om înalt, cu căput negru pe el. (…) Acela a fost Fercheșu Pădurii” (Bilțiu, 1999: 183). – Din magh. fehérkés “albicios” (Drăganu, după DER); din magh. felékes “elegant” (Scriban).
ferchezuí, ferchezuiesc, v.t.r. (reg.) A (se) găti, a (se) aranja, a (se) dichisi. – Cf. fercheș (DER, DEX); din magh. ferkendözni “a sulemeni” (Scriban, Șăineanu).
ferchezuít, -ă, ferchezuiți, -te, adj. (reg.) Aranjat, dichisit. – Din ferchezui.
ferdetắu, ferdetauă, (ferdeteu), s.n. (reg.) Lemnul pe care stă podul osiei dinainte, de la car; vârtejul carului. – Din magh. forditó “care răstoarnă” (DER, MDA).
feredéu, feredeie, feredeauă, s.n. (reg.) 1. Baie, îmbăiere. 2. Baie (cadă; stațiune). 3. Baltă, lac: “Și ptică pticuri din ele / Și să face-un feredeu / Să se scalde Dumnezău” (Calendar, 1980: 7). ■ (top.) Feredeauă, stațiune balneară de interes local ce funcționa, în perioada interbelică, în Văleni; La Feredeauă, băi vechi în Bârsana. – Din magh. fürdõ “baie”, prin intermediul unei dial. feredõ (DEX, MDA).
ferestár, ferestari, s.m. Geamgiu; care pune geamuri la ferestre: “Am chemat ferestaru' să-mi puie doi pui de oiagă în fereastră” (Crâncău, 2013). – Din fereastă + suf. -ar.
fereșteán, -ă, fereșteni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Ferești. 2. (Locuitor) din Ferești. ■ (onom.) Fereștean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Ferești + suf. -ean.
fereșteáncă, fereștence, s.f. Femeie originară din localitatea Ferești. Lo¬cuitoare din Ferești. – Din fereștean + suf. -că.
ferháng, s.n. v. ferhong.
ferhóng, ferhonguri, ferhoange, (firhong, firong, ferhang, ferong), s.n. (reg.) Perdea în fereastră: “Și cum s-o uitat pe fereastră pe lângă ferhong, a văzut în casă un fecior” (Bilțiu, 1999: 386). – Din germ. Vorhang “perdea, draperie, cortină”.
ferícă, ferici, s.f. (dial.) Ferigă: “Ziceau bătrânii că dacă vrei să vezi pe zâne, atunci trebuie să dormi între ferici (…). Și fix la doișpe noaptea, când înfloresc fericile, vine zâna” (Bilțiu, 1999: 178). ■ (top.) Ferice, fânațe în Libotin; Fericea, sat în jud. Maram. – Var. a lui feregă (< ferigă “plantă erbacee”, moștenit din lat. filix, -icis).
fericeán, -ă, fericeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Fericea. 2. (Locuitor) din Fericea. ■ (onom.) Fericean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Fericea + suf. -ean.
fericeáncă, fericence, s.f. Femeie originară din localitatea Fericea. Locuitoare din Fericea. – Din fericean + suf. -că.
fermecătóare, adj., s.f. (mag.) Vrăjitoare; bosorcaie. – Din fermeca + suf. -ătoare (DEX, MDA).
fersigán, -ă, fersigani, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Fersig. 2. (Locuitor) din Fersig. ■ (onom.) Fersigan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Fersig + suf. -an.
fersigáncă, fersigance, s.f. Femeie originară din localitatea Fersig. Lo¬cuitoare din Fersig. – Din fersigan + suf. -că.
ferțălí, v.t. v. firțălui.
ferțăluí, v.t. v. firțălui.
fest, adv. (reg.) Mereu, tot timpul. – Din germ. fest “cu fermitate; permanent”.
féstung, festunguri, s.n. (reg.; înv.; mil.) 1. Cetate întărită, cazemată. 2. Temniță, închisoare: “Cum l-o prins, în lanț l-o pus / Și la festunguri l-o dus” (Țiplea, 1906: 420). – Din germ. Festung “fortăreață, cetate” (Frățilă, 2000: 46; MDA).
feștánie, s.f. v. sfeștanie.
feșteálă, feșteli, s.f. 1. Vopsea. 2. (pl.) Acuarele. – Din fești + suf. -eală (MDA).
feștí, feștesc, v.t. (reg.) 1. A vopsi, a zugrăvi. 2. (fig.; în expr.) A o fești = a o încurca. – Cf. magh. festeni “a vopsi” (Scriban, MDA).
feștílă, feștile, s.f. 1. Fitil (de lumânare, lampă, opaiț). 2. Lumânare. ■ (onom.) Feștilă, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. svěštilo “lampă” (DEX, MDA).
feștít, -ă, feștiți, -te, adj. Vopsit, zugrăvit; fărbuit. – Din fești.
fetencắu, fetencăi, s.m. Bărbat cu apucături femeiești. – Posibil var. a lui flinticău, fitincău, cu deviere de sens.
fetí, v.i. A fi fecioară: “Măritată bine-a si, / Da-i mai bine a feti” (Memoria, 2001: 111). – Din fată (DEX, MDA).
fetíe, s.f. Feciorie, virginitate. – Din fată + suf. -ie (DEX, MDA).
fetișoáră, s.f. (pop.) Fetiță: “…Popa Nechită din Mașca Mezi (=Răzoare) împreună cu muierea lui Gafia (…) și o fetișoară ce se chemă Maria…” (Socolan, 2005: 273; doc. din 1847). – Din fată + suf. -ișoară.
fețíe¹, (fețâie, fățâie), s.f. Fața unui deal (care e mereu în bătaia soarelui). – Din față + suf. -ie (MDA).
fețíe², feții, s.f. (rar) Meseria de făt (la biserică), paraclisier: “... că cine ar vre să-l țipe din feție, să-i întoarcă banii, ca să fie această carte a bisericii...” (Socolan, 2008: 174; doc. din 1802). – Din făt.
fidéu, s.n. v. fedeu (“capac”).
fiecé, (fieșce), pron. și adj. nehot. - (pop.) Fitece, nimic. – Din fie + ce (DEX, MDA).
fierbințeálă, fierbințeli, s.f. Febră, temperatură. – Din fierbinte + suf. -eală.
fiésc, fiască, adj. (înv.) De fiu, filial: “Deci cu cea mai profundă umilință fiască, mă rog să vă îndurați a lua la înalta cunoștință datele acestea” (Câmpeanu, 2016; doc. 1911). – Din fiu + suf. -esc.
fiéș, s.n. v. foaș (“viscol”).
fieștecáre, pron. neh. - (înv.) Fiecare: “În luna iulie au fost ploi multe, fieștecare om să miră...” (Socolan, 2005: 275). – Var. a lui fiecare.
fíler, fileri, s.m. (reg.; mil.) 1. Sergent (în armata austriacă). 2. Comandant: “Câți îs fileri și căprari, / Drăguțu mi-i lingurar” (Țiplea, 1906: 492). – Din germ. Führer “conducător, comandant” (Ți¬plea).
filigoríe, filigorii, s.f. 1. Pavilion, chioșc, cerdac. 2. Foișor construit în fața intrării, la casă, cu acoperiș separat, în două ape, prin extensia tindei. ■ (top.) La Filigorie, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005). – Din magh. filegória (DA, după DER; MDA).
finí, finesc, v.t. (liv.) A termina: “Voi să finesc căci cred ce vei fi observând ca scriind epistola aceasta voiam mai mult a înplini datorința cătră tine…” (Koman, 1937: 21). – Din fr. finir, lat. finire (DEX, MDA).
finít, -ă, finiți, -te, adj. (liv.) Terminat. – Din fini.
fínje, finji, s.f. (reg.) Cană din tablă (emailată) pentru lichide. – Et. nes.
finlandéză, finlandeze, s.f. (reg.) Cabană forestieră: “La pădure se lucra toată săptămâna; cei de departe coborau de la munte la 2-3 luni. Butinarii dormeau în cabane numite finlandeze; focul era la mijloc, iar paturile erau așezate radial, pentru a se putea încălzi mai ușor și pentru a-și usca hainele pe timp de iarnă” (Horj, 2007). ■ (top.) La Finlandeză, locul unde a fost o casă de pădurar, în Borșa (Mihali, 2015: 108). – Cf. finlandez, -ă.
finteușeán, -ă, finteușeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Finteuș. 2. (Locuitor) din Finteuș. ■ (onom.) Finteușan, nume de familie în jud. Maram. ■ În Maram. sunt două localități cu acest nume: Finteușul Mare și Finteușul Mic. – Din n. top. Finteuș + suf. -ean.
finteușeáncă, finteușence, s.f. Fe¬meie originară din localitatea Finteuș. Locuitoare din Finteuș. – Din finteușean + suf. -că.
finticắu, s.m. v. fitincău.
fióc, fiocuri, s.n. (reg.) Lădiță; sertar (de masă, de dulap). – Din magh. fiók “sertar” (MDA).
fir, fire, s.n. (în expr.) În firu-n dinte = țesătură rară, din care rezultă pânză de calitate inferioară: “Câte-o fost femei cuminte / Tăte ne-o ieșit-nainte / Cu spăcele-n firu-n dinte” (Bilțiu, 2002: 122). – Lat. filum “fir” (Șăineanu, Scriban).
fircălí, fircălesc, (fircălui), v.t. 1. A mâzgăli (cu un instrument de scris). 2. A scrie urât. – Din magh. firkél “a mâzgăli” (Tamás, după Frățilă).
fircălít, -ă, fircăliți, -te, adj. (reg.) Scris dezordonat. – Din fircăli.
fircălitură, fircălituri, s.f. Mâzgălitură. – Din fircălit + suf. -ură.
fircăluí, v.t. v. fircăli.
firéz, s.n. v. firiz.
firhóng, s.n. v. ferhong (“perdea”).
firisắu, s.n. v. sirisău.
firíz, firezuri, (firez), s.n. (reg.) Ferăstrău de mână: “Eu îmi iau și firezu, / Și barda și sfredelu” (Papahagi, 1925: 339). ■ (top.) Firiza, sat aparținător de mun. Baia Mare, situat pe Valea Firizei; Firiza de Jos, fosta denumire a loc. Ferneziu, azi cartier al Băii Mari. – Din magh. fűrész “ferăstrău” (Scriban, DEX, MDA).
firizeán, -ă, firizeni, -e, (firizan), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Firiza. 2. (Locuitor) din Firiza. ■ (onom.) Firizan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Firiza + suf. -ean. firizeáncă, firizence, (firizancă), s.f. Femeie originară din localitatea Firiza. Locuitoare din Firiza. – Din firizean + suf. -că.
firispór, s.n. (reg.) 1. Rumeguș. 2. Mătreață. – Din magh. fűrészpor “rumeguș”.
firóng, s.n. v. ferhong (“perdea”).
firțălí, firțălesc, (ferțăli, ferțălui), v.t. (reg.) A coase (provizoriu), a tivi; a însăila. – Din magh. fercel “a tivi” (Tamás, după Frățilă).
firțălít, -ă, firțăliți, -te, adj. (reg.) Tivit. – Din firțăli.
firuí, firuiesc, v.t. A face fir, a toarce: “Numai fata gazda-i / Pă firu ce firuiază / Cu ochiții lăcrimează” (Antologie, 1980: 66). – Din fir + suf. -ui (MDA).
fiscárăș, fiscarăși, (fiscuș), s.m. (reg.; înv.) 1. Avocat: “Unde fac diliș domnii / Și legiuiri fiscarășii” (Bârlea, 1924, II: 20). 2. Funcționar bancar: “Și atunci o init Șandor, care o fost fiscarăș la Bancă și o șădzut în curte vo patru ai...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 155). 3. Persoană desemnată să încaseze impozitul datorat statului. ■ (onom.) Fișcușan, Fiscușan, nume de familie în jud. Maram.; Fiscaleș (“avocatu”), poreclă în Poienile de sub Munte. ■ Termen semnalat pe valea Marei, a Izei și în Maram. din dreapta Tisei. – Et. nec. (MDA).
fiscóș, -ă, fiscoși, -e, adj., s.n. (reg.) Care aparține statului; fiscal. ■ (top.) Fiscoșul, pădure domnească în Boiereni, ce ținea de fisc; Fiscușasca, pădure în Cufoaia. – Din fisc + suf. -oș.
fisculáș, -ă, fisculași, -e, adj., s.n. Care aparține fiscului. ■ (top.) Zonă periferică a orașului Baia Mare, care cuprinde satele din bazinul minier băi¬mărean (Șurdești, Plopiș, Cetățele, Bontăieni, Șișești, Dănești etc.), “fost domeniu crăiesc al minelor de aur” (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986). – Din fisc (cf. germ. Fiskus “fisc” și fiskalisch “fiscal”) + suf. -ulaș.
fiscúș, s.m. v. fiscarăș.
fistắu, s.n. (reg.; min.) Ciocan încovoiat, folosit în mină pentru spart roca. – Din germ. Fäustel “baros, ciocan de miner sau pietrar” (Cihac, după DER; MDA), prin intermediul magh. fustély (DER).
fișcăí, fișcăiesc, (flișcăi), v.i. (reg.) A șuiera, a fluiera: “Apoi, când s-o băgat în pădure, unu' o fișcăit din cela vârv...” (Papahagi, 1925: 311). – Din fișcă (MDA); var. a lui flișcăi.
fișcoí, v.i. v. fâșcăi (“a fluiera”).
fișeșteán, -ă, fiseșteni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Fișești (= Șișești). 2. (Locuitor) din Fișești: “Această carte, anume liturghie, o a cumpărat fișeștenii de la popa Andrei din Unguraș cu 6 măriași...” (Dariu Pop, 1938: 17). – Din n.top. Fișești (numele vechi a loc. Șișești, jud. Maram.) + suf. -ean.
fișeșteáncă, fișeștence, s.f. Femeie originară din localitatea Fișești (= Șișești). Locuitoare din Fișești. – Din fișeștean + suf. -că.
fișpán, s.m. v. șpan (“viceguvernator”).
fitắu, s.n. (reg.) 1. Bumbac (de regulă colorat) utilizat la ornarea cămășilor: “Ar lua-o din Mânău, / Trebe-i rochie de fitău” (Bilțiu, 2015: 130). 2. Legături (de ață colorată) împletite “în trei zițe făcute guși” (Papahagi, 1925): “...cu fitău, ș-apoi în vârvu steagului cu țurgălăi” (Papahagi, 1925: 318). (Trans., Maram.). – Din magh. fejto (MDA).
fitéu, fiteie, fiteauă, (dial. fit'eu), s.n. Sobă de metal, de regulă prevăzută cu cuptor. (Trans., Maram., Oaș). – Posibil cf. magh. fűt “a încălzi”.
fitincắu, fitincăi, (flitincău, finticău), s.m. (reg.) 1. Muieratic: “Lunatecu-i finticău; nu se căsătorește în veci” (Bilțiu, 1999: 48). 2. Hermafrodit. 3. Fecior bătrân, tomnatic (în zona Codru). – Et. nec. (MDA).
flașcotíță, s.f. v. fleșteriță (“la¬poviță”).
fleáncă, s.f. (pop.) Gură; gură-rea. – Et. nec (DEX, MDA); din a flencăni, a fleoncăni (Scriban).
fleándră, s.f. v. fleandură.
fleándură, flenduri, (fleandră), s.f. 1. Haină ruptă, zdreanță. 2. Prostituată; femeie ușoară: “M-o făcut curvă și fleandură și-n tăte felurile” (Memoria, 2014: 147). – Cf. săs. flander “zdren¬țuros” (Șăineanu, DEX, MDA).
fleáșcă, (hleașcă), s.f. 1. Zăpadă amestecată cu apă; lapoviță. 2. Ud leoarcă. ■ (top.) Hleașcă, teren mlăș¬tinos în Moisei. – Cf. fleașc (DEX, MDA).
fléce, s.f. Lapoviță. – Et. nec. (MDA).
flendurí, flenduresc, v.t.r. A (se) rupe, a (se) zdrențui, a (se) sfâșia. – Din fleandură.
flendurít, -ă, flenduriți, -te, adj. Zdrențuit. – Din flenduri.
fleșcăí, fleșcăiesc, v.r. 1. A se face fleașcă, a se uda. 2. A se muia, a se relaxa. – Din fleașc + suf. -ăi (DEX, MDA); din fleașcă (Scriban).
fleșcăiálă, fleșcăieli, s.f. 1. Fleașcă. 2. Lapoviță. – Din fleșcăi + suf. -eală (DEX, MDA).
fleșcăít, -ă, fleșcăiți, -te, adj. 1. Ud, muiat. 2. Moleșit. – Din fleșcăi.
fleșteríță, (flașcotiță), s.f. Lapoviță; ploaie amestecată cu ninsoare; sloată. – Var. a lui fleșcăriță sau din fleșteri “a se ofili, a se muia”.
flíșcă, s.f. Fluier mic. – Din fliș “sunetul produs de bici” (MDA).
flișcăí, flișcăi, flișcăiesc, (fișcăi, fâșcăi), v.i. A fluiera (cu degetele). – Din flișcă “fluier”. flișcăít, flișcăituri, s.n. Fluierat. – Din flișcăi.
flișcoáie, s.f. Fluier. – Din flișcă + suf. -oaie (MDA).
flișcoiálă, flișcoieli, s.f. Fluierătură: “…odată s-aud niște flișcoieli…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 146). – Din flișcoaie “fluier”.
fliștucá, v.i. (reg.; înv.) A dejuna, a mânca: “Numai toți o fliștucat, / Și cătă Baie-o plecat” (Bârlea, 1924: 14). – Din germ. frühstücken “a lua micul dejun” (Țurcanu).
flit, flituri, s.n. (reg.) 1. Râtul porcului; bot. 2. Gură: “Taci din gură, că tăt în zdrențe ai zinit aici, și-amu îți umblă flitu” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 275). ■ Exclusiv în Banat, Crișana, Maram. (ALR, s.n.; vol. II, h. 333). – Et. nec. (MDA).
flitincắu, s.m. v. fitincău.
flitos, -oasă, flitoși, -oase, adj. Cu botul (nasul) mare. – Din flit + suf. -os.
flóaștăr, s.n. v. floster.
floc, floci, s.m. Smoc (sau fir) de păr sau de lână : “Coconu ii îi cu floci pă nas, pă obraz. Tăt îi floci” (Bilțiu, 2007: 269). ■ (onom.) Floca, Flocia, nume de familie și supranume în jud. Maram. (Sec. XV). – Lat. floccus “scamă de lână, păr” (Scriban, DEX, MDA).
flocăí, flocăiesc, v.t. 1. A jumuli de pene. 2. A smulge părul. – Din floc + suf. -ăi (Scriban, MDA).
flocăít, -ă, flocăiți, -te, adj. 1. Jumulit: “La clăcile de flocăit pene, gazda da băutură și pancove” (Bilțiu, 2009: 196; vol. II). 2. Cu părul smuls. – Din flocăi.
flocós, -oasă, flocoși, -oase, adj. Cu păr des, lung și moale; păros : “Apoi Fata Pădurii e femeie ca și femeile, numa are obrazu stâng flocos, că celălalt e hireș” (Papahagi, 1925: 320). – Din floc + suf. -os.
flocoșeá, flocoșele, s.f. Fructul agrișului (Ribes grossularia); agrișă. – Din flocos + suf. -ea (MDA).
flocoșí, flocoșesc, v.t.r. A (se) scămoșa. – Din flocos (MDA).
flocoșít, -ă, flocoșiți, -te, adj. Scămoșat. – Din flocoși.
floncăí, floncăiesc, v.i. A vorbi fără rost. – Cf. ucr. flinǐkati “a scânci” (Scriban); var. a lui flencăi, flencăni “a trăncăni” (MDA).
flosterí, flosteresc, (floșteri, flostări), v.t. (reg.) 1. A pava cu piatră. 2. A asfalta (în Maram. din dreapta Tisei). – Din germ. pflastern “a pava” (MDA).
flosterít, -ă, flosteriți, -te, (floșterit), adj. (reg.) Pavat: “Drumu-i mare, flosterit” (Bârlea, 1924: 149). – Din flosteri (MDA).
flóster, (floștăr, floaștăr), s.n. (reg.) 1. Stradă, alee. 2. Drum principal într-o localitate. 3. Drum pavat. – Din germ. Pflaster “pavaj, caldarâm; gips, tencuială”.
flúdără, s.f. (reg.) 1. Canalul prin care curge apa la moară. 2. Stăvilar pe care se dă drumul la apă pentru a opri moara sau pentru a reduce debitul apei. (Maram.). ■ (top.) La Fludăr, fânațe în Bogdan-Vodă, Bârsana, Dragomirești, Săcel (Vișovan, 2005); La Fludără, loc de deviere a apei, pentru funcționarea morilor din Tăuții-Măgherăuș (Crâncău, 2011). – Din germ. Fluder “canal de lemn, jgheab” (Odobescu, 1973), cf. germ. fludern “a plutări lemnul” (Țurcanu).
flúture, fluturi, s.m. (la pl.; fig.) Materia lăsată pe fundul oalei după ce fierbe urda. – Moștenit din lat. *flutulus (MDA).
foáie, foi, s.f. 1. Frunză. 2. Petală. 3. (gastr.) Pătură de aluat. 4. Ziar: “A fost abonat la foaie” (ALRRM, 1969, p. XVIII). – Lat. folia (DER, DEX, MDA).
foáită, foaite, s.f. (reg.) Neam, sămânță, viță: “A văzut că este o femeie din foaita ei...” (Bilțiu, 1994: 284). ■ (în expr.) A-i pieri foaita = a i se stinge neamul. – Din magh. fajta “soi, fel; specie” (Scurtu, 1966).
foále, s.f., pl. 1. Dispozitiv alcătuit dintr-un burduf de piele și două mânere, folosit la suflarea aerului (în atelierele de fierărie). 2. Sac primitiv făcut din pielea unor animale. 3. Pântece, burtă, stomac: “Dar atuncia noi, toți șase, / Pe foale ne așezasem” (Bilțiu, 2006: 128). – Lat. follis “foale (pentru foc); burduf; balon” (DEX, MDA).
fóanchi, s.m. v. fondi (“hingher”).
foáș, (fieș), s.n. Viscol, zăpadă viscolită, troiene: “Prin preluca cu buhași / Unde-i vânt, unde-i foaș” (Lenghel, 1985: 212-214). ■ Atestat cu același sens și în Maram. din dreapta Tisei. ■ (onom.) Foaș, Foiaș, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. huvás “suflare” (MDA).
focá, v.t.r. A (se) înfierbânta, a (se) încâlzi; a (se) înfoca. – Din foc.
focát, -ă, focați, -te, adj. Încins, fierbinte: “Când îi focată vatra destul, să trage jăraticul...” (Grai. rom., 2000). – Din foc + suf. -at (MDA).
focălí, v.t. v. focări.
focărí, focăresc, (focăli), v.t. 1. A ațâța focul. 2. A întreține focul un timp îndelungat: “La Crăciun focăre tătă noaptea” (Faiciuc, 1998). 3. A încălzi: “Un șpor pentru focărit” (Câmpeanu, 2016: 186). – Din foc + suf. -ări.
focắu, (facău), adj. (reg.) 1. De culoare sură. 2. De culoare roșu-gălbui. – Din magh. fakó “incolor, șters” (Scriban, MDA).
focșór, focșoare, s.n. (bot.) Plantă erbacee, cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță (Anagallis arvensis): “Foaie verde de focșor, / Mă, soldate, vânător” (Bilțiu, 2006: 119). – Var. a lui focușor (DEX).
fodomént, fodomenturi, (fonda¬ment), s.n. (pop.) 1. Fundament, temelie, fundație; mur: “Balcu și Gorzu o fo fondamentu în satu aista” (Papahagi, 1925: 312). 2. (în expr.) Neam de fodoment = neam cu vechime. – Lat. fundamentum “temelie, fundament, bază” (Scriban, DEX).
fódor, fodori, fodore, s.n. (reg.) Pliu, încrețitură, volan la mânecile cămășilor femeiești; bezer. ■ (onom.) Fodor, Fodoreanu, Fodoruț, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. fodor “pliu, cută; creț” (Scriban; DA, după DER; MDA).
fodorós, -oasă, fodoroși, -oase, adj. (ref. la haine) Cu pliuri. – Din fodor + suf. -os.
fogáș, fogașuri, s.n. (reg.) 1. Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de muncitori forestieri; parchet, lot. 2. Unealtă la războiul de țesut. ■ (onom.) Fogaș, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. fogas (MDA).
fogáuă, (forgauă), s.f. (reg.) Clește de fier. – Din magh. fogó “clește”.
fogodár, fogodari, s.m. (reg.) Cârciumar; birtaș. – Din magh. fogadós “hangiu”.
fogodắu, s.n. v. făgădău (“câr¬ciumă”).
fogodí, v.t. v. făgădi.
foí, foiesc, v.r. (reg.) A se răsuci pe o parte și pe alta, a nu avea stare, a nu-și găsi locul. – Moștenit din lat. *follire (= follere) sau foaie (DEX, MDA).
foitáș, foitașuri, (făitaș), s.n. (reg.; min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul. – Din magh. fojtás “înecare; astupare” (DA după DER; MDA).
foitoșí, v.i. (reg.) A ninge viscolit: “Și ninje de foitoșește, / Calul ni se ciumpenește” (Bilțiu, David, 2007: 109). – Var. a lui foitiș.
fólte, (foltea), adj. Mâncăcios; hăm¬nisit. – Din foale “abdomen” (moștenit din lat. follies), cf. burtea (Scriban).
fóltoș, -ă, foltoși, -e, adj. (reg.) Gras, cărnos; prune foltoșe = renglote. – Et. nec.
foméie, fomei, s.f. (dial.) Femeie; soție, nevastă; boreasă. ■ Formă atestată în zona Lăpuș (loc. Vima) și, sporadic, în jud. Sălaj. – Var. a lui femeie.
fondamént, s.n. v. fodoment.
fóndi, (foanchi), s.m. (reg.; înv.) Hingher: “Că de când m-am măritat, / Ca și fondi ți-ai îmblat” (Țiplea, 1906: 420). – Din germ. Hundefänger “hingher”.
font, fonturi, s.n. (reg.) 1. Unitate de măsură pentru cereale echivalent cu ½ kg: “Adecă tăt iobagul dă, în tăt anul, câte o potârniche, câte un sac, câte o funie, câte un font de rășină și câte o găină” (Ardelean, 2015; document sec. al XVIII-lea). 2. Cântar. ■ (onom.) Font(u), Fonta, nume de familie în jud. Maram. – Var. a lui funt (< germ. Pfund “livră”) (Țurcanu, 2005), magh. font, pol. funt (Scriban).
fontălí, fontălesc, v.t. (reg.) A cân¬tări, a măsura, a cumpăni. – Din font.
fontălít, -ă, fontăliți, -te, adj. (reg.) Cântărit, măsurat: “Gura mea e fontălită, / Cu fontuțu de la Baie” (Calendar, 1980: 104). – Din fontăli.
forăí, forăiesc, (fornăi), v.i. (ref. la oameni) A respira cu putere pe nas; a sforăi (Maram., Trans., Bucov.). – Creație expresivă, cf. sforăi, forcoti, horcăi (DER, MDA).
forăstuí, forăstuiesc, (forosti, forostui), v.t. (reg.) 1. A lipi: “El iute o forăstuit / Pt'iele cu pt'iele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă” (Papahagi, 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda. – Din magh. forrasztani “a lipi; a cicatriza” (Scriban, MDA).
forăstuít, -ă, forăstuiți, -te, (fo¬rostuit), adj. (reg.) Lipit, sudat, îmbinat. – Din forăstui.
forcotí, forcotesc, v.i. (reg.) 1. A fierbe. 2. A sfârâi. – Formă ono¬matopeică (MDA).
fordánci, s.n. v. sfordanci.
forditắu, forditauă, s.n. (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor. – Din magh. forditó (MDA).
forgáuă, s.f. v. fogauă (“clește”).
forgolóm, forgolomuri, s.n. (reg., înv.) 1. Agitație, neliniște: “Cu săr¬bătorile, am avut mare forgolom pe cap” (Faiciuc, 1998). 2. Circulație, trafic. – Din magh. forgalom “circulație”.
forhám, forhamuri, s.n. (reg.) Cureaua de la ham care trece peste șoldul calului. ■ Exclusiv în nordul Trans. – Var. a lui corham.
formăluí, formăluiesc, v.t.r. A (se) așeza în forma dorită (în Maram. din dreapta Tisei). – Din forma “a alcătui, a modela” + suf. -ălui (MDA).
fornăí, v.i. v. forăi (“a sforăi”).
forostuí, v.t. v. forăstui (“a lipi”).
forostuít, adj. v. forăstuit.
fortăluí, v.r. v. fărtălui (“a da la o parte”).
fortuí, v.r. v. fărtălui.
forzáț, s.n. (reg.; min.) Rocă sterilă cu care se umple locurile goale din mină; rambleu. – Din germ. Vorsatz (MDA).
foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m. (reg.) Pieptene cu dinți de fier prin care se dau câlții de lână, ca să se aleagă ce e mai bun; darac: “Eu stăteam nopți întregi și mă chinuiam cu hrebdinca, da' amu îi boierie. Lâna dată prin foșalăi îi mai pufoasă și mai ușor de tors ori îndrugat” (Călinești). – Et. nec. (MDA).
foșălắu, s.m. v. foșalău.
fóștă, foște, (poștă), s.f. Scândură mai groasă de 3 cm.; dulap. – Din germ. Pfosten “scândură groasă” (Țurcanu, 2005).
fotoghín, (fotoghem, fotoghim), s.n. (reg.) Petrol, gaz lampant: “Și cu fotoghem fierbinte…” (Bârlea, 1924, I: 277). – Din magh. fotogen (Farcaș, 2009: 140).
fráițer, fraițeri, s.m. Grad militar, ofițer: “Numa-un bumb de să clăte, / Fraițerul te pălmuie” (Bilțiu, 2006: 114). – Din germ. Offizier “ofițer”.
frámbie, frambii, (frâmbie), s.f. 1. Smoc de lână. 2. Frânghie. – Lat. fimbria, -ae “ciucure” (Șăineanu, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. frémbia (Scriban).
frambiát, -ă, frambiați, -te, (frâmbiat), adj. (Oaie) cu lâna creață. – Lat. fimbriatus “dantelat; cu ciucuri” (DA, după DER); var. a lui frâmbiat (MDA).
fránț, franțuri, s.n. (reg.; med.) Sifilis, boală venerică: “Călca-te-ar franțu! D-apoi noi am furat lapte în loc de miere?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). ■ Exclusiv în Maram. și Trans. de nord; semnalat și în Maram. din dreapta Tisei, sub forma franță “sifilis”; în Mold. se folosește var. franță (ALR, 1938, h. 164). – Cf. germ. franz[ösische Kran¬kheit] “boală franțuzească; sifilis”.
frâmbiátă, adj. v. frambiată.
frâmbie, s.f. v. frambie.
frânc, frânci, s.m. 1. Francez. 2. Nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină: “Iar, în zilele împăratului Franț, de cînd a prins a se bate cu Frîncu, și-au scos nemiși la bătaie, de s-au bătut, dară s-au făcut scumpete care n-au fostu de cîndu-i lumea în Maramurăș” (Bârlea, 1909: 14). ■ (top.) Frâncenii Boiului, sat aparținător de com. Boiul Mare. ■ (onom.) Frânc(u), Frâncău, nume de familie în jud. Maram. – Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).
frânceán, s.m.f., adj. v. frâncenaș.
frâncenáș, -ă, frâncenași, -e, (frâncean, frâncenar), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Frânceni. 2. (Locuitor) din Frânceni. – Din n. top. Frânceni + suf. -aș.
fricoșá, fricoșez, v.t.r. (înv.) A (se) înspăimânta. – Din fricos.
fricoșát, -ă, fricoșați, -te, adj. (înv.) Înspăimântat; înfricoșat: “Anul 1846 făvruarie 6 au fost vifor foarte fricoșat, că s-au astupat tăte cărările…” (Socolan, 2005: 319). – Din fricoșa.
frișcălí, frișcălesc, v.t. A lovi (pe cineva) ușor, a da o pălmuță. – Var. a lui frișcui “a plesni cu nuiaua” (< frișcă “nuia”), contam. cu prișcăli “a plesni cu nuiaua sau cu biciul” (cf. prișcală “bețișor în jocurile de copii, cu care un jucător este lovit pe spate, pentru a ghici cine l-a atins”).
froí, froiesc, v.i. (reg.) 1. A sforăi (în timpul somnului); a hroi, a horăi. 2. A necheza: “Mere murgu Iancului, / Tăt froind, tăt răchezând” (Papahagi, 1925: 256). – Formă onomatopeică (MDA).
fruntár, fruntare, s.n. 1. Pragul de sus al porților maramureșene, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vadul Izei), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): “Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești. 3. Iconostas: “Gogotă Dumitru au zugrăvit fruntariu întîieșdată” (Bârlea, 1909: 13; doc. din 1747). – Lat. frontale “din frunte” (DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).
frúnză, frunze, s.f. (gastr.; înv.) Foi, blaturi de prăjitură. – Lat. frondia (MDA).
frunzărí, v.t. v. frunzuli.
frunzulí, (frunzări), v.t. A foșni, a mișca (frunzele): “Stând la umbra unui fag. / Când aude frunzulind: / - Uită-te, c-amu mă prind” (Calendar, 1980: 41). – Din frunză + suf. -uli.
frupt, frupturi, s.n. 1. Mâncare “de dulce” (carne, lapte, ouă) interzisă în timpul posturilor religioase creștine. 2. Aliment de bază într-o gospodărie: “Nu vindem porcul, că-i fruptu casei” (Hovrea, 2016: 28). – Lat. fructus “produs” (DEX, MDA).
fudulíe, fudulii, s.f. (pop.) Testicul al unor animale (berbeci, porci). – Din fudul “îngâmfat, arogant” + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).
fugắu, fugăi, s.m. 1. Haiduc, pribeag. 2. Potârniche (Perdix perdix); găină de pădure. 3. Persoană iute de picior, însărcinată cu prinderea săr¬bătoritului, la Tânjaua de pe Mara (obicei în Hoteni). – Din fugi + suf. -ău (MDA).
fúicaș, -ă, fuicași, -e, adj. (reg.) Nebunatic; amețit: “Nu știu dacă avea coarne, că eram bolnav, fuicaș de cap...” (Bilțiu, 1999; 408). – Cf. magh. fujás (MDA).
fuiorós, -oasă, fuioroși, -se, adj. (reg.) (Oaie) cu lâna lungă, care atârnă aproape până jos; bd’ițoasă, sibiană, lânoasă. – Din fuior “mănunchi de lână” (DEX, DER).
fum, fumuri, s.n. (înv.) Gospodărie într-o localitate rurală; casă: “Satul era mic, cu puține fumuri” (Bilțiu, 1999: 359). – Lat. fumus “fum” (DEX, MDA).
fúnar, funari, s.m. Frânghier; cel care confecționează frânghii. ■ În centrul, nordul Trans. și Maram. (ALR, 1956: 503). ■ (onom.) Funer, nume de familie în jud. Maram. – Din fune / funie + suf. -ar (MDA).
fund, funduri, s.n. 1. Groapă, adâncime. 2. Planșetă de lemn pe care se pun oalele ce se iau de pe foc. 3. Tocător. ■ (top.) La Fundoaia, mlaștini situate în Munții Lăpușului, pe Valea Sasului. – Lat. fundus “fund, temelie” (Scriban, DEX, MDA).
fundá, fundez, v.t. (înv.) A întemeia, a înființa. – Din fr. fonder, lat. fundare (DEX).
fundát, -ă, fundați, -te, adj. (înv.) Înființat: “Poporul român este mândru de naționalitatea sa fundată, formată și desvoltată sub protecțiunea marelui imperiu de acialaș nume” (Koman, 1937: 44; doc. din 1871). – Din funda.
fundác, s.n. (înv.) Fundătură. ■ (top.) Fundac, pădure în Săcel. – Din fund “locul unde se închide o vale, o depresiune” + suf. -ac (Scriban, MDA).
fundătúră, fundături, s.f. 1. Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile maramureșene, formată din scânduri de brad traforate (cu figuri geometrice); uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar: “Fundătura are valoare strict estetică” (Nistor, 1977: 22). 2. Drum înfundat, închis. – Din (în)funda “a închide, a astupa” + suf. -ătură (DEX, MDA).
fundéi, fundeie, s.n. 1. Așternut de paie pus la baza unei căpițe de fân. 2. Claie (de fân) neterminată: “Am polog din nouă clăi / Și căpițe de-un fundei” (Bârlea, 1924, I: 295). – Din fund “partea de jos a unui obiect” + suf. -ei (MDA).
fur, furi, s.n. Hoț, tâlhar: “...iară într-altă formă cine o va depărta, să fie judecat de Dumnezău ca un fur de cele sfinte” (Bârlea, 1909: 214). ■ (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. (Sec. XV). – Lat. fur, furis “hoț” (DEX, MDA).
furătúră, furături, s.f. Lucru de furat. ■ Termenul a circulat preponderent în Trans. (ALR, s.n., vol. IV, h. 984). – Din fura + suf. -ătură (DEX, MDA).
furcitúră, furcituri, (fărcitură, fâr¬citură), s.f. 1. Căpiță mare de fân: “Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ■ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești; Furcituri, teren între Dealul Jurchii și Arșiță (Moisei), unde brațul drept al Văii Ivășcoaiei se desface, înspre obârșie, în mai multe pâraie (Mihali, 2015: 90). (Nordul Trans., Maram). (Sec. XV). – Cf. furcătură “bifurcare”, înfurcitură (MDA).
furgắu, furgauă, s.n. (reg.) Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor. – Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură “bifurcație de ape”).
furișél, s.m. v. furișor.
furișór, furișori, (furișel), s.m. Specie de viespi (Vespa vulgaris). – Din fur + suf. -ișor (MDA).
furtișág, furtișaguri, s.n. Furt, hoție. – Din furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság) (Scriban, DEX, MDA).
fusaíol, s.n. (reg.) Greutate pentru războiul de țesut. – Cf. it. fusaiola “greutate de metal”. fusár, fusari, s.m. Pește de apă dulce, cu corpul în formă de fus, cu dungi transversale (Zingel streber). ■ Semnalat în Tisa, în zonele cu apă curată și debit mare. ■ (onom.) Fusar, nume de familie în jud. Maram. – Din fus + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).
fușăreálă, fușăreli, s.f. Lucru de mântuială. – Din fușări + suf. -eală (MDA).
fușărí, fușăresc, (fușălui, fușeri), v.t. (reg.) A face un lucru în grabă, de mântuială, superficial. – Cf. fușalău, foșalău “dispozitiv pentru scărmănat lâna” (MDA); din germ. Pfusch “lucru făcut de mântuială” (Țurcanu, 2005).
fușărit, -ă, fușăriți, -te, (fușerit), adj. Făcut de mântuială. – Din fușări (MDA).
fușcél, s.m. v. fuștel.
fușerí, v.t. v. fușări.
fușerít, adj. v. fușărit.
fuștél, feștei, (fuscel), s.m. 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scara de lemn. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor. 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. ■ (astr.) (pl.) Fuștei, numele unei constelații: “Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu, 1990: 8). – Var. a lui fuscel (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. fustély (Candrea, după DER).