Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera R
| ←Litera P | Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef Litera R |
Litera S→ |
rablắu, rablăi, (răblău), s.m. - (reg.) Hoț, tâlhar, bandit, fur: "Și fă cât de multe ca să câștig și eu cât mai bine după tine: mai mulți rablăi, mai mulți tâlhari" (Bilțiu, 1999: 395; Oncești). - Din magh. rabló "bandit" (MDA).
rac, raci, s.m. - 1. (zool.) Crustaceu comestibil cu o pereche de picioare în formă de clește (Astacus fluviatilis). 2. (med.; pop.) Cancer (Faiciuc,1998). ■ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași (AER, 2010). - Din sl. rakǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
racatéț, racateți, (racaleț), s.m. - Broscoi (Dragomirești). - Din răcan (Șăineanu, Scriban, DER); din rac "cuvânt care imită strigătul broaștei", cf. racaleț (MDA).
rádaș, adj. - (reg.) Frumos: "Că cizma mi-i radașă, / Și gura mni-i hamneșă" (Papahagi, 1925: 191; Săcel). ■ (top.) Rădieș, vale în Moisei. - Et. nec. (MDA); din sl. rada (Papahagi, 1925).
raf, rafuri, s.n. - (reg.) Cerc de fier de la roata de lemn a carului (ALR, 1956: 339): "C-a vini roata cu rafu’ / Și-ndată ți-a turti capu" (Bilțiu, 2002: 65; Asuaju de Jos). - Din magh. dial. raf (DEX, MDA), cf. ucr. rafa "grație" (DEX) < germ. Reif (sau Reifen "cerc; anvelopă, pneu") (Scriban; Tiktin, cf. DER; MDA).
ragalíe, ragalii, (răgălie), s.f. - (reg.) 1. Rădăcină de salcie (Faiciuc, 1998; Dragomirești). 2. Vreascuri aduse de apă. - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).
ragílă, s.f. - v. razilă ("perie pentru lână").
ráhot, rahote, s.n. - (reg.) Vuiet, larmă: "Mare rahot făcând, / Mare vântoasă suflând" (Papahagi, 1925: 296; Strâmtura). - Et. nec. (MDA); din ucr. rahote (Papahagi).
raión, raioane, s.n. - Unitate administrativă din componența unei regiuni (în perioada 1950 - 1968); model de inspirație sovietică. Regiunea Baia Mare (1950-1960) era alcătuită din actualele județe Maramureș și Satu Mare și avea în componență raioanele Baia Mare, Carei, Cehu Silvaniei, Lăpuș, Oaș, Satu Mare, Sighet, Șomcuta Mare, Tășnad și Vișeu. Între 1960-1968, regiunea și-a schimbat denumirea în Maramureș. - Din rus. raion (Șăineanu, DEX, MDA).
rániță, ranițe, s.f. - Rucsac militar. - Din rus. ranec (DEX, MDA) < germ. Ranzen "raniță" (Șăineanu, Scriban, DER).
rántie, rantii, s.f. - (reg.; înv.) Scutec: "Un Dumnezău nou-născut / În răntii e înfășurat" (Bârlea, 1924, I: 129). - Cf. ucr. rantuh "mantie femeiască" (Scriban, DER, DEX, MDA).
rapandúlă, rapandule, s.f. - (reg.) Femeie cu moravuri ușoare (Papahagi, 1925). - Et. nec. (MDA).
rapór, s.n. - (med.) Afecțiune a pielii care se manifestă sub formă de bubițe roșii; pojar, rujeolă; scarlatină (Papahagi, 1925; Gh. Pop, 1971). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de "vărsat de vânt". Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). - Cf. rapăn (MDA).
ras, -ă, rași, rase, adj. - Plin: "Șî ne dă sărunea deasă, / Ț-om pune putina rasă" (Papahagi, 1925: 239). - Din rade (< lat. radere) (MDA).
rașéică, s.f. - (reg.) Răzătoare pentru legume (Faiciuc, 1998: 101). - Et. nec.; probabil din rade, cf. radeică.
rașpắu, rașpauă, (rașpel), s.f. - (reg.) Unealtă de oțel sub formă de pilă folosită de fierar pentru a îndrepta unghiile la animalele de tracțiune, în vederea aplicării potcoavelor (Dăncuș, 1986). - Din germ. Raspel "pilitură" (Scriban, DEX, MDA) < raspeln "a răzui" (Scriban).
rátotă, ratote, (ratătă), s.f. - (reg.; gastr.) Papară. (Trans., Banat, Maram.). - Din magh. rántotta "papară" (MDA).
rázilă, razile, (razâlă, ragilă), s.f. - (reg.) Perie pentru lână; hrebdincă, darac. - Var. a lui ragilă < germ. dial. Raffel (Scriban, DEX, MDA), germ. Riffel, prin intermediul sl. (cf. ceh. rafala, pol. rafla, Cihac, Tiktin, cf. DER).
răblắu, s.m. - v. rablău ("tâlhar").
răboșeán, -ă, răboșeni, -e, (răbojean), adj. - (reg.; arh.) Zimțat, crestat: "Această carte... o am cumpărat cu opt florinți răboșeni..." (nov. 1800, Săbișa, cf. Dariu Pop, 1938: 82). - "Traducerea justă a cuvântului vonaș, atât de frecvent, adecă ban cu zimți" (Dariu Pop); din răboș, răboj (< srb. rabos) + suf. -ean.
răcáș, s.n. - (reg.) Grămadă de trunchiuri de copaci, în pădure (ALR, 1956: 619). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de "grămadă" (DRT). - Din magh. rakás "stivă, gramadă" (MDA).
răcădí, răcădesc, vb. refl. - (reg.) A se răsti la cineva; a amenința (Birdaș, 1994; Rohia). - Din magh. reked "a răguși" (DEX); var. a lui răgădi, răgădui (< magh. ragad) (MDA). răcătănát, adj. - v. rătăcănat ("cu coroana rotundă").
răceán, -ă, răceni, -e, (recean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Recea. 2. (Locuitor) din Recea. ■ (onom.) Răcean, Răceanu, Recean, nume de familie (48 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Recea + suf. -ean.
răceáncă, răcence, (receancă), s.f.- Femeie originară din localitatea Recea. Locuitoare din Recea. - Din răcean + suf. -că.
răchițícă, răchițele, s.f. - (bot.) Arbust întotdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxicoccus quadripetallus). ■ (top.) Răchițele, fânațe în Rohia (Vișovan, 2008). - Din răchită "salcie" (< sl. rakyta) + suf. -ică (DEX, MDA).
răcitúră, răcituri, s.n. - (reg.; gastr.) Piftie; aituri. Pentru a se închega, supa de piftie se ține la rece, în camera în care nu se face foc. (Mold., Trans., Maram.). - Din răci (< rece < lat. recens "proaspăt, recent") + suf. -tură (DEX, MDA).
răcuínă, răcuine, s.f. - (reg.; bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.); scânteuță: "Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână" (Bilțiu, 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). - Var. a lui racovină (DEX, MDA); din sl. rakovina (DER).
rădáșcă, s.f. - v. rudașcă.
rădítă, rădiț, (rădiche), s.f. - (bot.; pop.) Ridiche. - Lat. radicula “ridiche” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX) < lat. radix, radicis "rădăcină" (Scriban).
răéș, răeși, (răieș), s.m. - (reg.; înv.) Luntraș: "Voi, voi, voi, trei răeșei, / Treceți-mă râuțu" (Țiplea, 1906: 424). (Maram.). - Din magh. révész "luntraș (MDA).
răgátcă, s.f. - (reg.; înv.) Barieră (la intrarea în oraș); vamă (ALR, 1961: 907; Săpânța). - Cf. rohatcă (< ucr. rogatka); sl. ratka.
răgútă, răgute, s.f. - (reg.; mil.) Recrut, răcan: "Să măsur vinuț și bere / La răgute tinerele" (Bilțiu, 2006: 113); "Tu să spui că ești răgută" (Calendar, 1980: 69). - Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea, cf. DER; DEX), rus. rekrut (DEX).
răhní, vb. intranz. - 1. A răcni. 2. A țipa. 3. A se răsti. - Var. a lui răcni (< sl. ryknonti, Scriban, DEX, MDA).
răhnitór, răhnitori, s.m. - Cel care răcnește, care strigă; strigoi, moroi: "Moroi cu moroaie, / Răhnitor cu răhnitoare, / Pocitori cu pocitoare" (Papahagi, 1925: 284). - Din răhni + suf. -tor.
răiéș, s.m. - v. răeș.
rămás, rămași, s.m. - 1. Văduv. 2. Moștenitor. - Din rămâne (< lat. remanere) (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. ramasz "rest" (Scriban; Edelspacher, cf. DER).
rămăsói, s.m. - (reg.) Văduv: "Unu-i tânăr și fecior, / Unu-i bătrân rămăsoi" (Papahagi, 1925: 175; Giulești). (Maram.). - Din rămas + suf. -oi.
rămășág, rămășaguri, s.n. - Prinsoare, pariu: "Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat" (Papahagi, 1925: 251). - Din rămas + suf. -șag (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
răntáș, s.n. - v. rântaș ("sos, îngroșeală").
răntălí, răntălesc, vb. tranz. - (reg.) A prăji carnea cu ou (Bilțiu, 1999). - Din magh. rant "a prăji, a frige" (MDA).
răntălít, -ă, răntăliți, -te, adj. - (reg.) Prăjit, fript, pârjolit. - Din răntăli.
răorá, (roura), vb. intranz. - A stropi cu apă sau agheasmă tarlaua care urmează să fie arată și semănată, în vederea obținerii de recolte bogate (Bilțiu, 1996): "Să merem tot răorând / Și din gură cuvântând, / Să dăm roadă grânelor..." (Bilțiu, 1990: 7; Boiereni). - Lat. roro, rorare "a cădea rouă; a uda; a bura" (Scriban, MDA).
răpăusá, vb. tranz. - (reg.; înv.) A muri, a răposa: "Dară mulț ș-o răpăusat / Șî pă loc i-o îngropat" (Papahagi, 1925: 215; Săpânța). - Var. a lui răposa (< lat. repausare "a se odihni de tot") (Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).
răpăusát, -ă, răpăusați, -te, adj. - (reg.) Mort, răposat. - Din răpăusa.
răpciúgă, s.f. - (med. vet.) Boală contagioasă la animalele domestice. - Et. nec. (DER, DEX, MDA).
răpciugós, -oásă, răpciugoși, -oase, adj. - 1. Bolnav de răpciugă. 2. (despre oameni) Sărac. 3. Zdrențuros. - Din răpciugă + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).
răpciúne, s.n. - (pop.) Luna septembrie. - Et. nec. (DEX); lat. raptionem "seceriș" (Șăineanu; Pușcariu, Tiktin, cf. DER); cf. răpi (MDA).
rărúnchi, s.m. - (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului omenesc (considerat, în vechea antropologie, ca sediul interior al vitalității). În expr. a striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. - Lat. renunculus < ren, renis "rinichi" (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX).
răsărítă, răsărite, s.f. - (reg.; înv.; bot.) Floarea-soarelui (Helianthus annuus) (Apșa de Jos). - Din răsări (< lat. *resalire) (MDA).
răscól, răscoale, s.n. - (reg.) I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele de oi și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește (în Lăpuș) și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop, 1984: 115). II. (În Maram. istoric) "Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar" (Georgeoni, 1936: 95). "Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă" (Bârlea, 1924, II: 464). - Din vsl. raskolǔ "despicătură" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
răstăúță, răstăuțe, (răsteuță), s.f. - (reg.; gastr.) Fidea, paste făinoase: "Curechi verde din grădină, / Răsteuță pe găină" (Memoria, 2001: 105). ■ (onom.) Răstăuțe, poreclă pentru locuitorii din Fărcașa. - Et. nec. (MDA); posibil diminutiv de la răsteu, resteu "cuiul cu care se închide jugul"; sau din germ. Raster "grilaj", cu sensul extins de "răzătoare", ori magh. reszel "a rade".
răstéu, răstaie, (resteu), s.n. - (reg.) Cui de fier cu care se închide jugul. - Et. nec. (DEX, MDA); din magh. ereszto "care dă drumul" (Scriban; Galdi, cf. DER).
răstigníre, răstigniri, (restignire), s.f. - (rel.) Cruce de lemn (sau, mai recent, din beton) amplasată în localități (în curtea bisericii, dar și pe ulițele satelor) sau la drumul țării, reprezentând pe Iisus Cristos (pictat, din tablă sau turnat din fier) răstignit; troiță. - Din răstigni (< vsl. rastengnonti) (MDA).
răstoácă, răstoci, s.f. - 1. Apă curgătoare mică. 2. Lac, baltă, tău (Hoteni). ■ (top.) Răstoaca, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940); Răstoaca, fânațe în Strâmtura (Valea Izei) (Vișovan, 2005). - Din sl. *rastokŭ "brațul unui râu" (Șăineanu, Scriban, DEX).
răsún, răsunuri, s.n. - Sunet putenic prelungit prin ecou; rezonanță: "Spăretu de cântatu cocoșului, / Spăretu de răsunu clopotului" (Bilțiu, 1990: 321). - Din răsuna (Scriban, MDA). răsunói, s.n. - (reg.; gastr.) 1. Aluatul de pâine ras de pe copaie. 2. Pâinișoară făcută din acest aluat (Scurtu, 1966: 67). (Trans., Maram., Mold.). - Din răsură "răzătură" + suf. -oi (DLRM, MDA), cu disimilarea r-r > r-n.
rășcăndắu, rășcăndauă, s.n. - (reg.) Batistă. Atestat în Budești cu mențiunea "nu se mai folosește"; japcandău (ALRRM, 1969: 60). - Et. nec.
rășchitór, rășchitoare, (rășt'itor), s.n. - (reg.) Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: "Rășchitorul este construit dintr-o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă" (Bârlea, 1924, II: 470): "Mă ducei în sus pe luncă / Să fac rășt'itor și furcă" (Țiplea, 1906: 497). - Din rășchia "a depăna firele toarse de pe fus" + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).
rășinár, rășinari, s.m. - Persoană care se ocupă cu extracția și vânzarea rășinei. ■ (onom.) Rășinari, poreclă pentru locuitorii din Budești (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969; Bilțiu-Dăncuș, 2005; AER, 2010): "pentru că vindeau rășină pentru tămâie"; "budeștenii îs rășinari, d'ipce i multă rășină, acolo-s mulți braz" (Papahagi, 1925: 315-316). - Din rășină (< lat. resina) + suf. -ar (DEX, MDA).
rășiní, rășinez, vb. tranz. - (reg.) A unge cu rășină (Bilțiu, 1994). - Din rășină (< lat. resina).
răștirá, (rășchira), vb. refl. - A se împrăștia, a se deschide, a se desface: "În trup să se rășt'ireze, / În pulpă să să așeză" (Papahagi, 1925: 292). "Din fluieră când dădea, / Oile să rășt'ira" (Memoria, 2001: 10). - Var. a lui rășchira, cf. răsfira (< răs + fir) (MDA).
răștirát, -ă, răștirați, -te, adj. - Răsfirat, deschis. - Din răștira, cf. răsfirat.
rătăcănát, -ă, rătăcănați, -te, (răcătănat), adj. - (reg.) Cu coroana rotundă. Crengos, încrengat (Bud, 1908): "Codrule, răcătănat, / Cătă mine te-ai giurat / Că tu nu-i îmbătrâni" (Bilțiu, 2006: 96). - Cf. rotocolat (MDA).
rătéz, răteze, s.n. - (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006): "Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez" (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). - Din ucr. retjaz (< vsl. retenzi "lanț"), magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).
rắtișă, rătișe, (răt'ișă), s.f. - (reg.; gastr.) Plăcintă făcută din mai multe foi subțiri de aluat (umplute cu brânză, mere și scorțișoară). - Din magh. rétes "ștrudel" (MDA).
rătițéa, rătițele, (răchițea), s.f. - 1. (bot.) Floare mirositoare de vară, cu frunze asemănătoare răchitei. 2. Joc la petreceri (Hotea, 2006). - Din răchită (< srb. rakita) (MDA) + suf. -ea.
rătunzá, vb. intranz. - A rotunji, a reteza. - Cf. rotunji (MDA).
rătunzát, -ă, rătunzați, -te, adj. - (reg.) Rotunjit, retezat: "Cu păruțu rătunzat" (Calendar, 1980: 4). Maramureșenii purtau plete, din care retezau doar capetele, pentru a le da o formă rotundă (în perioada medievală, până la începutul sec. XX). - Din rătunza.
răváș, răvașe, s.n. - 1. Crestătură prin care se însemna pe răboj diverse socoteli. 2. Crestătură pe marginea vaselor de lemn. 3. Cută, rid. - Din magh. rovás "răboj; crestătură; socoteală" (Galdi, cf. DER; Scriban, DEX, MDA) < scr. rováš "crestătură" (Miklosich, Cihac, cf. DER). Cuv. rom. > ngr. ravási "scrisoare, bilet" (Scriban).
răvení, vb. intranz. - (reg.) A răcori: "Soarele nu te-a-ncălzi, / Luna nu te-a străluci, / Vântul nu te-a răveni" (Papahagi, 1925: 230; Săpânța). - Din reavăn (dial. ravăn) "răcoros, proaspăt" (cf. sl. ravǐnǔ "șes") (MDA).
răzălắu, s.n. - (reg.) Răzătoare (Apșa de Jos, Strâmtura). - Din magh. reszelö "pilă" (Scriban, DEX, MDA).
răzălí, răzălesc, (răzălui), vb. tranz. - A răzui. - Din răzălău (Scriban, DEX); cf. răzălui (< magh. reszel) (MDA).
răzălít, -ă, răzăliți, -te, adj. - Răzuit, ras. - Din răzăli.
răzấm, răzâmuri, s.n. - (reg.) Scândură, reazem, proptea: "Peretele dinspre miază zi al stânei este format din bârne de brad (la bază) și răzâmuri în partea superioară" (Georgeoni, 1936: 71). - Var. a lui reazem (der. regr. din rezema) (DEX).
răzbói, războaie, s.n. - 1. Unealtă casnică de țesut. 2. Ramă pe care se întind pieile pentru a fi curățate pe dos (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). - Din bg., srb. razboj "mașină de țesut" (Scriban, DEX, MDA).
războlí, războlesc, vb. refl. - (reg.) A se îmbolnăvi: "Bine-acasă n-ai sosî, / Da' pă pat ti războli" (Țiplea, 1906: 435). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Din sl. razbolěti (Scriban, DEX, MDA).
răzbún, s.n. - Liniște, pace, voioșie: "La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun" (Brediceanu, 1957: 166). - Der. regr. din răzbuna (Scriban, DEX, MDA).
răzbuná, vb. refl. - 1. A se însenina. 2. A se liniști. - Din răz- + bun (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
răzlóg, răzlogi, s.m. - (reg.) Prăjină groasă (de obicei de brad), necioplită, folosită la îngrădituri sau căptușirea pereților colibelor: "Și cum nu era culcat, a văzut cum o mână mare, mare de tot se bagă printre răzlogi" (Bilțiu, 1999: 238; Ieud). - Din sl. razlogǔ "întins, rărit" (Scriban, DEX, MDA).
răzór, răzoare, s.n. - Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALRRM, 1971: 413). ■ (top.) Răzoare, localitate aparținătoare de orașul Tg. Lăpuș. ■ (onom.) Răzor, nume de familie în Maramureș. - Din bg., srb. razor "brazdă" (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. razorati "a ara" (DER).
răzoreán, -ă, răzoreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Răzoare. 2. (Locuitor) din Răzoare. - Din n. top. Răzoare + suf. -ean.
răzoreáncă, răzorence, s.f. - Femeie originară din localitatea Răzoare. Locuitoare din Răzoare. - Din răzorean + suf. -că.
răzúșă, răzușe, s.f. - (reg.) Lopățică cu care se rade aluatul de pe covată: "Mă lovi cu o răzușă" (Bârlea, 1924, II: 245). - Din raz "răzătoare" (< srb. raz) + suf. -ușă (MDA); din răzui + suf. -ușă.
răzválcă, răzvălci, s.f. - (reg.) Sul neted de lemn cu care se întinde aluatul; sucitoare. Termen înregistrat în Sighet, Săpânța (ALRRM, 1971: 307) și în Maramureșul din dreapta Tisei (Plăiuț). - Din ucr. razvalka (Farcaș, 2009: 115).
rấcă, s.f. - Ceartă, sfadă, discordie. - Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).
râcăí, râcăiesc, vb. intranz. - (înv.) A răcni, a urla. - Din sl. rykati (Scriban, MDA). râf, râfi, s.m. - (reg.) Unitate de măsură pentru textile, echivalentă cu aproximativ 75 cm: "N-am țesut fără doi râfi" (Bârlea, 1924, II: 211). - Cf. ruf.
râncălắu, s.m. - (reg.) Hermafrodit (Papahagi, 1925). - Et. nes., cf. râncă, râncaci (MDA).
râncắu, râncăi, s.m. - 1. (reg.) Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi, 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea, 2006). - Din râncă "vână de bou" (Șăineanu, MDA) + suf. -ău.
rấnced, -ă, râncezi, -de, adj. - 1. Stricat, alterat. 2. Moleticos, leneș. - Lat. rancidus “rânced” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
râncezeálă, s.f. - 1. Gust sau miros de substanță alterată. 2. Moleșeală. – Din râncezi + suf. -eală (DEX, MDA).
râncezí, râncezesc, vb. refl. - A se strica, a se altera. - Din rânced (DEX, MDA).
rânchezá, vb. intranz. - (ref. la cai) A necheza: "Să luară pă cale, / Pă cărare, / Nouă cari, / Nouă ogari, / Rânchezând și hohotind" (Papahagi, 1925: 298). - Lat. *rhonchizare "a sforăi" (după necheza) (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nyekezsil (Edelspacher, cf. DER).
rând, rânduri, s.n. - În expr. a ști rândul = a ști ceea ce e de făcut: "Rându-n casă nu l-a ști, / Focuț, rușine i-a fi" (Bârlea, 1924, I: 95). A avea rând = a avea timp (Grad, 2000); a avea modru, a-i sta în putință (Bârlea, 1924). A-i veni rândurile (la femei) = a avea menstruație (Faiciuc, 1998). Așa e rândul = așa e obiceiul, datina, legea (Papahagi, 1925). A merge cu rândul la colindat = a colinda în ceată. - Din sl. rendǔ "ordine" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
rânduí, rânduiesc, (rândului), vb. tranz. - 1. (reg.) A porunci. 2. A hărăzi, a orândui, a destina. - Din rând + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).
rânduít, -ă, rânduiți, -te, (rânduluit), adj. - Sortit, predestinat: "De m-aș duce să mă duc, / Ce mi-i rânduit, ajung" (Ștețco, 1990: 344). - Din rândui (MDA).
rândunícă, adj. - (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă pe sub foale, încolo neagră (Precup, 1926: 24). - Din rândunea (< lat. hirundunem, de la forma dim. *hirundinella) + suf. -ică (DER, DEX, MDA).
râní, rânesc, vb. tranz. - 1. A curăța, a înlătura gunoiul (din grajd). 2. A săpa, a adânci (o rană): "Aici nu te coace, / Aici nu râni, / Aici nu lipt'i" (Bilțiu, 2002: 192). - Cf. bg. rina "a curăța gunoiul cu lopata" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. rynanti "a împinge, a da la o parte" (Scriban, DER).
rântáș, rântașuri, (răntaș), s.n. - (reg.; gastr.) Sos făcut din făină (cu ceapă tocată mărunt) prăjită în grăsime, care se adaugă în mâncărurile tipic ardelenești; îngroșeală. - Din magh. rántás (Șăineanu, Scriban; Cihac, Philippide, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
rântuí, rântuiesc, (răntui), vb. tranz. - (reg.) 1. A răvăși. 2. A scurma, a scoate afară din pământ: "Adică o zinit gliganii și urșii din pădure, tătă-tăt i-o rântuit cartofii și i-o mâncat" (Bilțiu-Dăncuș, 2007: 257; Săpânța). - Var. a lui răntui (< magh. ránt "a smulge", Galdi, cf. DER; MDA).
rântuná, (răntuna), vb. tranz. - (reg.) A răsturna, a rostogoli. În expr. de-a rântuna = de-a rostogolul: "Mireasă, cununa ta / Cum ți-oi da de-a rântuna / Prin grădină la mă-ta" (Viman, 1989: 341). - Din re-înturna (Scriban); cf. înturna (MDA).
rântuzí, rântuzesc, (răntuzi, rânteza), vb. tranz. - (reg.) A ciunta de vârf un arbore; a tăia, a reteza; a curma. - Cf. rotunji (MDA).
rântuzít, -ă, rântuziți, -te, adj. - (reg.) Ciuntat, retezat. - Din rântuzi + suf. -it. rânuí, rânuiesc, vb. tranz. - (reg.) A da drumul lemnelor pe uluc; a ulucări (Gh. Pop, 1971: 87). - Et. nes., cf. germ. Rinne "jilip" (MDA); din germ. rinnen "a curge".
rấnză, rânze, s.f. - 1. Pipotă. 2. Stomac. - Cf. alb. rëndës (Șăineanu, DEX, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. rëndës "cheag", din i.-e. *rendh- "a rupe, a sfâșia, a despica" (Russu, 1970: 191). Cuv. rom. > ucr. ryndža (Scriban; Miklosich, Candrea, cf. DER), pol. ryndza (Scriban, DER), slov. rynska (Scriban).
râpắu, (râpou), s.n. - Teren accidentat; ponor, văgăună; surpătură. ■ (top.) Râpău, teren în Groșii Țibleșului și Larga (Vișovan, 2008: 221). - Din râpă (< lat. ripa) + suf. -ău.
râptí, vb. refl. - (reg.) A se surpa, a se prăvăli (Papahagi, 1925). - Din râpă "abis, prăpastie" (< lat. ripa).
rấșcov, râșcovi, (râșcă), s.m. - (reg.) Specie comestibilă de ciuperci (Lactarius volemus; Lactarius rufus): "Ciobanii, și în gospodăriile de pe munții din Borșa și Moisei, condimentează ciorbele și tocănițele în loc de piper, cu râșcovi, bureți iuți" (Beres, Marta, 2002: 357). - Din sl. ryždǐ "roșcat", cf. ucr. ryžok (Candrea, cf. DER; MDA); poate din rus. ryžik, ryžiček "ciupercă" < ryžiǐ "roșcat" (Scriban).
rấșniță, râșnițe, s.f. - Moară mică, acționată cu mâna, formată din două roți de piatră, cea de la bază fixă, iar cea din partea superioară se rotește peste cealaltă și zdrobesc semințele de porumb (Dăncuș, 2010). - Din bg. răšnica (DEX, MDA).
rât, râturi, s.n. - (reg.) Câmp necosit; cosalău, fânaț. - Din magh. rét "fâneață, livadă" (Scriban, DEX).
rấză, râze, s.f. - (reg.) Cârpă, zdreanță; haină uzată (Faiciuc, 1998). - Din vsl. riza "îmbrăcăminte", cf. alb. rizë "batistă, cârpă" (DER); din vsl., srb. riza (MDA).
rấznă, râzne, s.f. - (reg.; înv.) Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: "...nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu..." (Bilțiu, 1999: 273). - Et. nec. (MDA).
rédie, redii, s.f. - (reg.) 1. Autorizație (de trecere). 2. Permis: "Ai grijă, mire, ce faci, / Nu faci red'ie pă veci" (Antologie, 1980: 212; Tohat). - Cf. reghie < magh. regyija (redia) (MDA).
remecioreán, -ă, remecioreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Remecioara. 2. (Locuitor) din Remecioara. - Din n. top. Remecioara + suf. -ean.
remecioreáncă, remeciorence, s.f. - Femeie originară din localitatea Remecioara. Locuitoare din Remecioara. - Din remeciorean + suf. -că.
rémeș, remeșuri, s.n. - (reg.) Fiecare dintre șanțurile făcute pe suprafața pietrei de la moară. ■ (onom.) Remeș, Remes, nume de familie în zona Codru (37 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (MDA).
remeteán, -ă, remeteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Remetea Chioarului. 2. (Locuitor) din Remetea Chioarului. ■ (onom.) Remetan, Remetean, Remetian, nume de familie (150 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Remetea + suf. -ean.
remeteáncă, remetence, s.f. - Femeie originară din localitatea Remetea Chioarului. Locuitoare din Remetea Chioarului. - Din remetean + suf. -că.
remețeán, -ă, remețeni, -e, (remețian), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Remeți. 2. (Locuitor) din Remeți. În Maramureș sunt două localități cu acest nume: Remeți și Remeți pe Someș. ■ (onom.) Remețean, Remețan, Remețian, nume de familie (99 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Remeți + suf. -ean.
remețeáncă, remețence, s.f. - Femeie originară din localitatea Remeți. Locuitoare din Remeți. - Din remețean + suf. -că.
réndeș, adj. - Mândru: "Până-i fata fecioriță / Mere rendeș pe uliță" (Memoria, 2004: 1.122; Finteuș). - Din magh. rendes "ordonat, aranjat" (MDA).
repedeán, -ă, repedeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Repedea. 2. (Locuitor) din Repedea. - Din n. top. Repedea + suf. -ean.
repedeáncă, repedence, s.f. - Femeie originară din localitatea Repedea. Locuitoare din Repedea. - Din repedean + suf. -că.
restigníre, s.f. - v. răstignire ("troiță, cruce").
reúmă, reume, s.f. - (reg.; med.; pop.) Afecțiuni la nivelul articulațiilor; reumatism: "Apa era bună pentru 13 boale și mai ales pentru reumă" (ref. la izvorul de apă minerală de la Remeți pe Someș). - Din germ. Rheuma "reumatism", magh. reuma, lat. rheuma (DEX, MDA).
ridéi, s.n. - (reg.; min.) Scândură folosită la oprirea minereului din rostogol. - Et. nec. (MDA).
rif, rifi, (ruf), s.m. - (reg.; înv.) Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 777 mm. Cot (de Viena) (Bud, 1908). "Un meter are un ruf și giumătate" (Papahagi, 1925). - Din tc. rif, irif "cot de Viena" (Șăineanu, Scriban; Tiktin cf. DER; DEX, MDA), magh. röf, réf (MDA).
rígli, rigle, (riglu, rigăl, riglă), s.n. - (reg.) Zăvor la ușă (în Mara, Hoteni, Strâmtura); vârtej, batcă (ALRRM, 1971: 265). - Din magh. rigli (< germ. Riegel "zăvor, încuietoare") (Țurcanu, 2008: 89; MDA, Frățilă).
rișcáș, s.f. - v. hrișcaș ("orez").
roándă, roande, s.f. - (reg.) Epitet depreciativ la adresa unei femei slabe, pipernicite. - Et. nec. (MDA).
robí, robesc, (robdi), vb. tranz., refl. - A lucra istovitor: "Acolo robdeai până se rupea cămașa în spate" (Bârsana, 2013). - Din rob (< sl. robǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).
robotí, robotesc, vb. intranz. - A munci din greu, a trudi. - Din robotă "muncă" (< sl. robota) (DEX, MDA).
robșág, robșaguri, s.n. - 1. Arest. 2. Închisoare (Lenghel, 1979). - Din magh. rabság "robie, captivitate" (MDA).
roc, rocuri, s.n. - (reg.) 1. Haină confecționată din pănură, cu manșetă neagră la gât (Coman, 2004). 2. Suman (Dăncuș, 1986). - Din germ. Rock "haină, veston" (DEX, MDA).
rod, roduri, s.n. - 1. Neam, urmaș, descendent: "...au dat această sfântă carte pentru sufletul său și a toată sămânța sa, până la al 7-lea rod, ca să le fie pomană" (Bârlea, Însemnări: 206). 2. Copil, prunc, vlăstar, odraslă. 3. Fruct. - Din sl. rodǔ "specie" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
rodiá, vb. intranz. - (reg.) A prinde rugină. - Din rodie (MDA).
rodiát, -ă, rodiați, -te, (rodiet), adj. - (reg.) Atacat de rugină. - Din rodia (MDA).
ródie, rodii, s.f. - (reg.) Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare; "un fel de rouă malefică": "O pt'icat rod'ie păstă grădină". - Din magh. ragya "rugină" (MDA).
rodinár, -ă, rodinari, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rodina. 2. (Locuitor) din Rodina. - Din n. top. Rodina + suf. -ar.
ródină¹, rodine, s.f. - 1. (înv.) Creație, facere, geneză; întemeiere. 2. (înv.) Neam, familie. 3. Moștenitor, succesor: "N-am avut rodină, că n-o avut coconi..." (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 4. (înv.) Dar adus femeii care a născut. ■ (top.) Rodina, sat aparținător de com. Ariniș (zona Codru). ■ (onom.) Rodină, Rodina, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. rodiny, rus. rodiny "lehuzie" (Scriban); din ucr. rodini (MDA).
ródină², rodine, s.f. - 1. Rugină (pe cereale). 2. Ploaie cu soare (dăunătoare pentru cereale). - Cf. rodie (MDA).
rogojeán, -ă, rogojeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rogoz. 2. (Locuitor) din Rogoz. ■ (onom.) Rogojan, Rogojean, nume de familie frecvent în zona Chioar (651 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Rogoz + suf. -ean. rogojeáncă, rogojence, s.f. - Femeie originară din localitatea Rogoz. Locuitoare din Rogoz. - Din rogojean + suf. -că.
rogóz, rogozuri, s.n. - (bot.) Plantă erbacee (Carex arenaria). Iarbă ce crește pe baltă, asemănătoare cu trestia. Cu ea se acoperă casa (Bârlea, 1924). ■ (top.) Rogoz, localitate aparținătoare de orașul Tg. Lăpuș. ■ (onom.) Rogoz, nume de familie (202 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. rogozǔ "trestie" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
rohián, -ă, rohieni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rohia. 2. (Locuitor) din Rohia. ■ (onom.) Rohian, nume de familie (124 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Rohia + suf. -an.
rohiáncă, rohience, s.f. - Femeie originară din localitatea Rohia. Locuitoare din Rohia. - Din rohian + suf. -că.
rohneán, -ă, rohneni, -e, (rognean, rocnean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rona. 2. (Locuitor) din Rona: "...dai de fântâna cu slatină din care mulți rohneni își aduc cofele pline pentru a-și săra mâncarea" (Bota, 2005: 45). ■ (onom.) Rohnean, Rohnian, Rohnyan, Rognean, Rogneanu, Rochnean, Rochnyan, Rocnean, nume de familie frecvent pe Valea Vișeului (Leordina) (433 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Rohina (numele vechi al localității Rona de Sus, atestată astfel în 1373) + suf. -ean.
rohneáncă, rohnence, (rogneancă, rocneancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Rona. Locuitoare din Rona. - Din rohnean + suf. -că.
róină¹, roine, s.f. - Groapă, surpătură; teren umed, mlaștină; rovină. - Din rovină (< sl. róvina, din rovǔ "groapă", Scriban).
róină², roine, s.f. - (reg.) Pământ sfărâmicios. ■ (top.) La roine, arătură în Dobricu Românesc: "Acolo-i pământ roinos, țârfos ca prundu" (Vișovan, 2008: 161). - Cf. roinic.
róinic, -ă, roinici, -e, adj. - (reg.) Care se răspândește, se împrăștie, se află în mișcare. - Din roi "mulțime" (< sl. roj) + suf. -nic (DEX, MDA).
róit, roituri, s.n. - (reg.) 1. Ciucure, franj. 2. Partea de jos a gacilor; tiv (Hotea, 2006). - Din magh. rojt "franj" (MDA).
rojoleá, (rojoliș, rujuliș), s.n. - (reg.) Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu, 1957). Rachiu dulce (Țiplea, 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: "Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră" (Țiplea, 1906: 440). - Cf. rojolică < rozol "rachiu roșu, îndulcit" (< germ. Rosalia, magh. roszsolls) (MDA).
romaníță, romanițe, (româniță), s.f. - (bot.) Mușețel (Matricaria chamonilla). ■ (med. pop.) Plantă medicinală cu proprietăți calmante și dezinfectante, utilizată la răni, tuse, răceală, dureri de dinți, de stomac, năduf etc. (Borza, 1968: 107). - Din pol. rumianiec, ucr. romanec' (DEX); din roman "mușețel; crizantemă" (Miklosich, Cihac, cf. DER) + suf. -iță (MDA).
romón, s.n. - (bot.) Roman, mușețel prost (Bud, 1908). Plantă erbacee asemănătoare cu mușețelul (Matricaria inodora), lipsită de mirosul aromat caracteristic: "Suflă vântu romonu. / Din romon ca de cicoare / Mândru-i prins în legătoare" (Țiplea, 1906: 479). (Trans., Maram.). - Var. a lui roman, romaniță (< ucr. róman "mușețel") (Scriban, MDA).
róndi, rondiuri, s.n. - (reg.) Cârpă, zdreanță. - Din magh. rongy "cârpă" (MDA).
róndioș, -ă, rondioși, -e, adj. - (reg.) Zdrențuros, cu hainele rupte și neîngrijite, murdar, nespălat. - Din magh. rongyos "zdrențuros" (MDA).
rondioșág, rondioșaguri, s.n. - (reg.) Murdărie, dezordine. - Din magh. rongyossag (MDA) < magh. rongyos "zdrențuros".
ropotí, ropotesc, vb. intranz. - A produce zgomote repetate, cadențate. - Din ropot (< sl. ropotǔ) (DER, DEX, MDA).
rost, rosturi, s.n. - 1. Tâlc. 2. Grai. 3. Distanța dintre firele de urzeală. - Lat. rostrum "cioc, plisc" (Scriban; Densusianu, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
rostá, rostez, vb. tranz. - A țese (la războiul de țesut). - Cf. rosti (< rost) (MDA).
rostát, adj. s. - Operația prin care se trece suveica prin spațiul lăsat între firele de urzeală, la războiul de țesut: "Când o fo pe la rostat / Fuga, după babe-n sat" (Memoria, 2001: 100). - Din rosta.
rostéi, rosteie, (roștei), s.n. - (reg.) 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele pe care le aduce apa spre moară (Felecan, 1983). 2. Gratie, zăbrea (Papahagi, 1925). - Din magh. rostély "grătar" (Cihac, cf. DER; DEX, MDA), slov. roštelj (Cihac, cf. DER).
rostopáscă, s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, otrăvitor, folosit în medicină (Chelidonium majus). Neghelariță (Bud, 1908). Ai de pădure, buruiană de cele sfinte, calce mare, iarbă de negei (Borza, 1968: 46). - Din ucr. rostopast' (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
róșcă, s.f. - 1. Persoană cu păr roșu. 2. (reg.) Soi hibrid de viță-de-vie, cu struguri roșii. ■ (onom.) Roșca, Rosca, Roșcăneanu, Roșka, nume de familie frecvent în localitățile de pe Valea Izei (962 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din roșu (< lat. roseus) + suf. -că (DEX, MDA).
roștéi, s.n. - v. rostei ("grapă").
rotilát, -ă, rotilați, -te, adj. - (reg.) Rotund: "Da-n mijlocu grâului / Este-o masă rotilată, / Frumoasă, mândră, de piatră" (Bilțiu, 1996: 100). - Din rotilă (< roată + suf. -ilă) + suf. -at (Scriban, DEX, MDA).
rotílcă, s.f. - (reg.) Mosor de ață (Grai. rom., 2000). - Din rotilă "rotiță", contaminat cu rotică.
rourá, vb. intranz. - v. răora ("a stropi cu apă tarlaua").
rozár, (rozariu), s.n. - (bis.) Legătură de mărgele folosită de enoriașii bisericii creștine în timpul rugăciunilor; mătănii. Mărgelele sunt confecționate din sticlă, lemn sau ceramică. Ele servesc pentru numărarea rugăciunilor date drept canon de preot pentru ispășirea păcatelor: "Popii cei mai învățaț' / Făcé slujbe pântre braz' / Și rozari pântre copaci" (Bilțiu, 2006: 118). - Din lat. rosarium “câmp de trandafiri” (MDA), it. rosario "rozar, mătănii", fr. rosaire (DEX).
róză, roze, s.f. - Trandafir. ■ (top.) Roza, curs de apă care, împreună cu Sasul și Valea Boilor, formează pârâul Botiza. ■ (onom.) Roza, nume de familie (11 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din germ. Rose (Scriban, DEX, MDA).
rozăvleán, -ă, rozăvleni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rozavlea. 2. (Locuitor) din Rozavlea. - Din n. top. Rozavlea + suf. -ean.
rozăvleáncă, rozăvlence, s.f. - Femeie originară din localitatea Rozavlea. Locuitoare din Rozavlea. - Din rozăvlean + suf. -că.
rózosin, adj. - Roz, trandafiriu. - Din magh. rózsaszín "roz" (MDA).
rudáșcă, rudaște, (rădașcă), s.f. - Insectă din ordinul calopterelor, de culoare neagră (Lucanus cervus). - Din bg. rodačka (DEX, MDA).
rudáș, s.n. - 1. Covor pus pe rudă. 2. Rudă mai mică, în camera de zi (Iuga, 2011). - Din rudă + suf. -aș (MDA).
rúdă, rude, s.f. - 1. Prăjină, par, drug, 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: "Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel" (Stoica, Pop, 1984: 85); "Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea" (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: "O rudă = 4 m" (Săpânța). - Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda "oiște" (Scriban; Miklosich, Tiktin, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).
rudí, rudesc, vb. tranz. - (reg.) A sprijini fasolea cu rude (Apșa de Jos). - Din rudă "par".
ruf, s.n. - v. rif ("unitate de măsură pentru lungime").
rug, rugi, s.m. - (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. - Lat. rubus “mărăcine, măceș” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).
rúgă, rugi, s.f. - Rugăciune: "Doamne, ascultă ruga mea!" (Farcaș, 2009). - Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).
rújă, ruje, s.f. - 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja-soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop, 1984: 48). ■ (onom) Ruja, Rujă, Ruje, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, in 2007). - Din bg., srb. ruža (Scriban, DEX, MDA).
rújnică, (rujnicea, rușnic), s.f. - (bot.) Filimică, gălbenea, roșioară; flori oșenești (Calendula officinalis). Florile sunt folosite pentru colorarea unor alimente și condimente (Borza, 1968: 37): "Frunză verde rujnicele, / Mă cere, mamă, mă cere, / Mă cere un diecel" (Bilțiu, 2006: 134). - Din ruje + suf. -nică.
rujulíș, rujulișuri, (rojolea), s.n. - (reg.) Băutură spirtoasă îndulcită (D. Pop, 1978). - Cf. rojolea.
rumấn, rumâni, s.m. - (pop.) Român: "Feciorașii de rumân / Să împing de nu rămân" (Papahagi, 1925: 168). Maramureșenii pronunță rumân, Rumânia. ■ Atestat 1489 (Mihăilă, 1974). - Lat. romanus (Pușcariu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX); "Fonetic, forma rumân este corectă; în timp ce român se datorează analogiei cu roman" (DER).
rumenéa, rumenele, s.f. - Vopsea, fard. - Din rumen "roșu-aprins" (< sl. ruměnǔ) + suf. -ea (DLRM, MDA).
rumení, rumenesc, vb. refl. - 1. A se prăji. 2. A se vopsi pe față; a se ruja: "Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele" (Memoria, 2001: 30). - Din rumen "de culoare care bate în roșu" (< sl. ruměnǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).
rumenít, -ă, rumeniți, -te, adj. - 1. Fript, copt; roșiatic. 2. Fardat, rujat, vopsit. - Din rumeni (MDA).
runc, runcuri, s.n. - 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 2. (bot.) Poame de runc = zmeură. Arbust fructifer (Rubus idaeus). ■ (med. pop.) Frunzele și fructele se folosesc în scopuri medicinale: astringent, dezinfectant, ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă. ■ (top.) Runcu, pârâu ce își culege izvoarele din Poiana Brazilor, la vest de Creasta Pietrei și se varsă în râul Săpânța. Are o lungime de 11 km (Ujvari, 1972; 232); Runcu, top. în Maramureș: "M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat" (Calendar, 1980: 105; Desești); Izvorul Runcului, cascadă situată pe Valea Runcului (afluent al Săpânței) la o distanță de circa 4 km de Cascada Covătari. Are o înălțime de 5-6 m (Timur, 2007: 13); Poiana Runcului, mlaștină situat pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Munții Igniș), la o altitudine de 850-1.050 m, la izvoarele Văii Runcului (Timur, 2007: 18). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. runcus (Scriban, DER, DEX, MDA).
runcán, runcani, s.m. - De obârșie din Runcu: "Că runcanii s-o grăbit / Pe mine de omorât" (Calendar, 1980: 129). ■ (onom.) Runcan, nume de familie (15 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Runcu + suf. -an.
ruptecós, -oásă, ruptecoși, -oase, (rupticos), adj. - (reg.) Zdrențuros, rupt, sfărâmat: "Care câne cum o vede, sărea la ie, o mușca. De-aceie era înt-atâta de ruptecoasă și zdăriată la piele" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). - Din rupt (part. lui rupe < lat. rumpere) + suf. -icos / -ecos.
ruptoáre, ruptori, s.f. - (reg.; med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: "Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt sau, cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)" (Bârlea, 1924: 360). - Din rupt + suf. -oare (DEX, MDA).
ruptúră, rupturi, s.f. - 1. Spărtură, gaură. 2. Toponim (în Gârdani) referitor la modul de exploatare a pământului cu ruptu = în parte. - Din rupt + suf. -ură (Scriban, DEX, MDA). ruptúri, rupturesc, vb. tranz. - A rupe, a destrăma. - Din ruptură (DEX, MDA).
rupturít, -ă, rupturiți, -te, adj. - (reg.) Franjurat, destrămat ("șterguri rupturite") sau brodat ("perini rupturite"). - Din rupturi (MDA).
rus, ruși, s.m. - Iobag: "Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus"; în continuare "Rus, în Maramureș, însemnă și iobag" (Albinus, 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). ■ (onom.) Rus, Rusu, nume de familie (4.360 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din rus, nume etnic.
rúscă, ruște, adj. - (reg.) Rusoaică (Apșa de Jos, Plăiuț, Strâmtura): "Apoi o venit o femeie ruscă" (Grai. rom., 2000). - Din ucr. dial. ruska (DEX, MDA).
ruscoveán, -ă, ruscoveni, -e, (ruscovan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ruscova. 2. (Locuitor) din Ruscova. ■ (onom.) Ruscovan, nume de familie (64 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ruscova + suf. -ean.
ruscoveáncă, ruscovence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ruscova. Locuitoare din Ruscova. - Din ruscovean + suf. -că.
ruseán, -ă, ruseni, -e, (rusan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rus. 2. (Locuitor) din Rus. ■ (onom.) Rusan, nume de familie (23 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Rus + suf. -ean.
ruseáncă, rusence, s.f. - Femeie originară din localitatea Rus. Locuitoare din Rus. - Din rusean + suf. -că.
rusnác, rusnaci, (rusneac), s.m. - Ucrainean, rutean. ■ (onom.) Rusnac, Rusnak, Rusneac, Rusniac, nume de familie (484 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din ucr. rusnǐeak (Scriban, MDA).
rușnéț, rușneți, s.m. - (reg.) Rusneac, rutean, ucrainean. ■ (onom.) Rușneți, poreclă pentru locuitorii din Remeți (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Var. a lui rusneac.
rușoreán, -ă, rușoreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Rușor. 2. (Locuitor) din Rușor. ■ (onom.) Rușoran, Rușorean, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Rușor (< Râușor) + suf. -ean.
rușoreáncă, rușorence, s.f. - Femeie originară din localitatea Rușor. Locuitoare din Rușor. - Din rușorean + suf. -că.
ruteán, ruteni, s.m. - Nume care se dădea ucrainenilor din Austro-Ungaria: "Documentele privitoare la Țara Maramureșului îi menționează pe ucraineni, alături de români, începând cu sec. XIII și XIV, fie ca ruși, fie ca ruteni" (Petrovai, 2007). Această populație, originară din Galiția, a întemeiat sau s-a stabilit în mai multe localități din Maramureș (Remetea, Rona de Sus, Bistra, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte). - Din germ. Ruthene (DEX, MDA).