Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera M
macắu, (măcău), s.n. - (reg.) Botă, toiag; obiect ceremonial purtat de chemătorii la nuntă: "La macău cu cipcă de mătasă, / Cum poartă și-nălțata-mpărăteasă" (Bilțiu, 1990: 70). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Cf. magh. mankó "cârjă" (MDA).
mácră, macre, s.f. - 1. Mușchi de carne (fără grăsime). 2. Strat de carne în slănină. - Var. a lui macru "slab" (< lat. macer, macra) (DER, Scriban, MDA).
maglaváis, maglavaisuri, s.n. - (reg.) Amestec, mixtură. - Din germ. mackelweiβ (Țurcanu, 2005).
mai¹, maiuri, s.n. - 1. Lemnul cu care se bat rufele când se spală. 2. Ciocanul folosit la bătutul dranițelor. - Lat. malleus "ciocan, mai, măciucă " (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. majus "mai".
mai², maiuri, s.n. - (reg.) Ficat. Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). - Din magh. maj "ficat" (Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
maiér, maieri, (maior), s.m. - (reg.) Țăran înstărit, proprietar de oi, care ia în arendă munți pentru vărat (Vuia, 1964: 68). Proprietar, fermier (DER). Căpetenie de ciobani, păstor bogat, cu turme multe și reputație economico-socială în comunitatea profesională (Vulcănescu, 1970: 229): "Da' ii ce-și văzură? / Fată de maier, / Cu galben baier" (D. Pop, 1978: 321; Băița de sub Codru). ■ (onom.) Maier, Maior, nume de familie (172 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din germ. Meier "fermier; administrator de moșie" (Borcea, Galdi, cf. DER; MDA); cf. magh. májor (MDA); formă contrasă din mare oier (Vulcănescu, 1970).
máivă, s.f. - (reg.; bot.) Mușcată (Pelargonium zonale). ■ (med. pop.) Se folosește la tăieturi, bube, prin aplicarea frunzelor. - Probabil din magh. malyva "nalbă" (v. Borza, 1968).
májă, măji, s.f. - (reg.) Unitate de măsură pentru greutăți echivalentă cu 100 kg. (Atestat 1413). - Din magh. mázsa "chintal" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).
mal, maluri, s.n. - 1. Argilă de culoare albastru-cenușie, folosită în medicina empirică (Dăncuș). 2. Țărm. ■ (onom.) Mal, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. - Et. nec. (DER); cf. alb. mall "munte" (DEX, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. mali "munte, deal", din rad. i.-e. *mela- "a se ridica, a se arăta" (Russu, 1970:175). Cuv. rom. > magh. mál (Drăganu, cf. DER).
máltăr, (malter), s.n. - (reg.) Mortar. - Din germ. Malter "mortar" (DLRM, MDA); din magh. malter (MDA) (< germ. Mörtel).
mamántă, mamante, (mamarcă, mamorniță, mamandă), s.f. - (reg.) Femeie grasă; matahală, namilă: "Și-odată o ieșit o mamantă și hai după noi" (Bilțiu, 2001: 245; Ieud). "Mamanda care a venit noaptea la geam să ia copiii este un duh rău, feminin, drăcoaică și se mai numește Mamarcă, Mamorniță" (Memoria, 2004-bis). - Cf. mamorniță (< mamon + baborniță).
mamón, mamoni, s.m. - Diavolul banului (Țiplea, 1906). Demonul lăcomiei (DER). Mamonul dracilor, "mai mare peste diavoli, căpetenia dracilor" (Bilțiu, 2002). - Din sl. mamona (< gr. mamonas) (Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).
mámoș, mamoși, s.m. - Medic ginecolog (Gh. Pop, 1971). - Din ngr. mámmos (Scriban; Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) < gr. mami, mammi "moașă" (Scriban).
mánă, mane, s.f. - "Laptele gros și unturos, galben ca ceara, dulce ca mnierea, gros ca untura" (Papahagi, 1925: 283): "Untu tău, / Mana ta, / Puterea ta" (Bilțiu, 1990: 300). - Din sl. mana (DEX, MDA), ngr. mánna (sec. XVII) (Scriban, DER, DEX, MDA) < ebr. man (Scriban).
mandúlă, mandule, s.f. - (reg.) Amigdale. - Din magh. mandula "amigdale" (DEX, MDA); cf. germ. Mandeln (Țurcanu, 2005).
manzắr, manzări, (mamzăr), s.m. - (reg.) Bastard (zona Vișeu). - Din ebr. mamzer; "termenul este frecvent în limba idiș: mamzăr (mamzer sau manzer "bastard"), prin disimulare manzăr" (Scurtu, 1966: 76). Cuvântul a fost preluat în sec XIX, iar în a doua jumătate a sec XX a devenit regresiv.
maramureșeán, -ă, maramureșeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană care face parte din populația Maramureșului sau este originară din această regiune, județ; moroșan. 2. (adj.) Care aparține Maramureșului, privitor la Maramureș. ■ (onom.) Maramureșeanul, supranume. - Din n. top. Maramureș + suf. -ean.
maramureșeáncă, maramureșence, s.f. - Femeie originară din regiunea / județul Maramureș. Locuitoare din jud. Maramureș. - Din maramureșean + suf. -că.
máre, mări, s.f. - În expr. ochi de mare = iezer, lac glaciar, tău. "În legătură cu lacurile, ce se numesc aici ochiuri de mare, se povestesc o mulțime de legende, ca și aceea în care e vorba de dispariția unei turme întregi de oi împreună cu ciobanul lor, al cărui suflet nu-și află odihnă" (Demeter, Marin, 1935: 42). Unele lacuri glaciare din Maramureș au o adâncime de 10 până la 30 metri. - Lat. mare, -is (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX).
márhă, marhe, s.f. - (reg.) Animal (de regulă vită): "Și se pornește satul întreg, (...) mamale cu coconi în brațe, bărbații mânând marhăle, toți fug" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 238). ■ (onom.) Marhe bătrâne, poreclă pentru locuitorii din Ruscova (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Din magh. marha "avere, vite" (Scriban).
marmazắu, s.n. - (reg.) Vin de culoare purpurie, precum marmaziul (Bârlea, 1924): "Nu-i vinuț de marmazău" (Bârlea, 1924: 73). Vin grecesc din Malvazia (DER). Uneori e confundat cu Marmația: "Mi se explică prin Sighetu Marmației și prin Marmația" (Papahagi, 1925). - Cf. Malvazia (DER, MDA).
martoníță, martonițe, (matroniță), s.f. - (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori albe sau liliachii, cu miros plăcut (Melissa officinalis). Roiniță, buruiana stupilor, iarba albinelor, iarba roilor (Borza, 1968): "Și te-oi băga-n grădiniță / Sub cel vârf de martoniță" (Bârlea, 1924: 33). - Et. nec.
marțián, s.n. - v. mărțișor ("martie").
mas, masuri, s.n. - Faptul de a mânea; popas peste noapte; găzduire peste noapte: "Și s-a dus cu caii de mas. Așa se zicea la noi când te duceai cu caii să-i lași să pască toată noaptea" (Bilțiu, 1999: 222). - Participiu de la mân, a mânea, a rămânea: de mas (Papahagi, 1925); lat. maneo, manere, mansum "a rămâne; a poposi, a-și petrece noaptea" (DEX, MDA).
masalắu¹, (măsălău), s.n. - Locul unde dorm vitele (Papahagi, 1925). - Postverbal al lui măsălui "a poposi undeva peste noapte" (< mas) (MDA); din mas "popas peste noapte" + suf. -alău.
masalắu², s.n. - Masa de prânz; masa cea mare: "Să învelea focu', să aibă pă amiazăzi, când or zini la masalău" (Calendar, 1980: 105). - Din masă (< lat. mensa).
mascúr, mascuri, s.m. - (pop.) Porc mascul: "În primul an, scroafa a fătat opt purcei - patru scrofițe și patru mascuri, care toți au crescut mari" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 176). - Lat. masculus "mascur; viril" (DER, DEX, MDA), sec. XIX; cf. alb. mashkull "dop" (Philippide, cf. DER).
máslu, s.n. - (bis.) Slujbă religioasă pentru persoanele bolnave. - Din sl. maslo "ulei, unsoare" (DER, DEX, MDA).
maștíhă, maștihe, (maștehă), s.f. - (reg.; înv.) Mamă vitregă: "Tata că s-o însurat, / Rea maștihă mi-o luat" (Bârlea, 1924, II: 65); "Io n-am avut cine să fie împotrivă, că n-am avut părinți, n-am avut pă nime, numa pe Emuca, măștihoaia" (Memoria, 2014: 146). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. maștehă. - Din vsl. mašteha "mamă vitregă" (Frățilă, 2000: 59; DEX, MDA) < mati "mamă" (Șăineanu).
matroníță , s.f. - v. martoniță.
mă, (măi), interj. - 1. Termen de adresare (atenționare, dar și amenințare) persoanelor de sex masculin. 2. Termen pentru a exprima admirația, mirarea, nedumerirea; măre. - Var. a lui măre, termen autohton (Cihac, Tiktin, Philippide, Scriban); lat. modo, redus la *mo (DER); et. nec. (DEX, MDA).
măcăleándru, măcălendri, s.m. - (ornit.) Pasăre mică, migratoare și cântătoare, cu penaj cenușiu și cu pieptul roșu (Erithacus rubecula). Specie frecventă în Maramureș. Unele exemplare iernează la noi, pe lângă apele neînghețate (Ardelean, Bereș, 2000: 205). - Cf. ucr. makoliandra (Șăineanu; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
măcắu, s.n. - v. macău ("toiag").
măcăúță, măcăuțe, s.f. - (reg.) Băț de chibrit (în Săpânța); bâț, șălitră (ALRRM, 1971: 295). - Din măcău + suf. -uță (MDA).
măciníș, măcinișuri, s.n. - Cantitate de porumb sau grâu ce se duce cu umărul la moară; aproximativ 30 kg: "Un bârsănean ducând un măciniș cu mălai la moară în Călinești..." (Lenghel, 1979: 208). - Din măcina (< lat. machinare sau macinare) + suf. -iș (Scriban, DEX, MDA).
măcríș, (macriș, mecriș), s.n. - (bot.) Plantă cu tulpină ramificată, cu frunze acrișoare la gust, folosită în medicină și alimentație (Rumex acetosa). - Et. nec., cf. acru (Șăineanu, DEX, MDA); poate vgerm. sau dacic (Scriban). Cuv. rom. > magh. makris (Bakos, 1982).
mădărí, mădăresc, vb. tranz. și refl. - (reg.) A (se) dezmierda, a (se) alinta. "Un cuvânt popular, răspândit mai ales în zona de nord, unde pare să fie izolat (în dial. sudice nu-l găsim atestat, precum nici în albaneză). S-ar putea ca mădări să fi însemnat inițial a îngriji, proteja sau chiar a ocroti, trata, vindeca, un fel de echivalent al lui lecui slav" (Russu, 1981: 347). - Origine incertă (Șăineanu, DER, MDA); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981).
măgán, s.n. - (reg.) În expr. de măganul lui = "se zice despre un fecior neînsurat; până e slobod, liber, nelegat de nimeni" (Bârlea, 1924): "Bine-i și feciorului / Până-i de măganu' lui" (Bârlea, 1924, II: 208). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de “nărav" (DRT). - Din magh. magan "particular, privat" (Scriban, DLRM, MDA).
măgăoáie, măgăoi, s.f. - (reg.) Sperietoare, momâie. - Et. nec. (DEX, MDA).
măghirán, s.m. - v. măieran.
mắglă, s.f. - v. mâglă ("grămadă de lemne").
mắgură, măguri, s.f. - Deal înalt și lin, rotund, izolat (de regulă, acoperit cu păduri); movilă, colină: "Păstă deal, păstă măgură, / Vine badea să-i dau gură" (Bilțiu, 2006: 155). ■ (top.) Măgura, frecvent în Maramureș (v. Vișovan, 2005); Măgureni, sat aparținător de com. Cernești (zona Lăpuș). - Cf. alb. magulë (Șăineanu, DEX, MDA); creație expresivă (DER); cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Rusu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. magullë "movilă", din rad. i.-e. *gue- "a încovoia, a bolti", cu elem. ma- (rad. sau prefix) (Russu, 1970). Cuv. rom. > pol. magura, makura, ceh. mahura (DER).
măgurean, -ă, măgureni, -e, (măguran), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Măgureni. 2. (Locuitor) din Măgureni. ■ (onom.) Măguran, Maguran, Măgurean, Magurean, Măgureanu, nume de familie (400 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. *Măgura + suf. -ean.
măgureáncă, măgurence, s.f. - Femeie originară din localitatea Măgureni. Locuitoare din Măgureni. - Din măgurean + suf. -că.
măhăí, măhăiesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A aplica, a lovi, a da; a lovi cu sabia încordându-se din puteri (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925). 2. A se preface, a se pregăti: "O dzâs așe de tri ori și s-o măhăit s-arunce cocoana-n cuptior" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 116; Bârsana). - Din sl. machati (Cihac, Tiktin, cf. DER).
măiástru, măiastră, (maiastru), adj. - I. Năzdrăvan, fermecat, magic: "Și pe murg maiastru m-o încălecat" (Bârlea, 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: "De luatu-i de săiastră, / O' de măiastră" (Papahagi, 1925: 292). 2. Vrăjitoare. - Lat. magister “învățător” (Scriban, DEX).
măierán, (măghiran), s.m. - (bot.) Plantă erbacee cu flori albe sau roșii și cu miros plăcut (Origanum majorana): "Măieran cu clop întins, / Mândru drăguț mi-am cuprins" (Bilțiu, 2006: 221). ■ (med. pop.) Se folosește sub formă de ceai pentru stimularea digestiei, combaterea stărilor nervoase și a insomniilor, în calmarea bătăilor de inimă și în bolile femeiești. - Var. a lui maghiran (< germ. Mageran, Majoran, Meiran) (DEX, MDA); lat. med. maiorana, prin interm. it. maggiorana, cf. germ. Mageran (DER).
măietúră, măieturi, s.f. - (reg.; mag.) Făcătură, farmec, vrajă; boboană: "Fugi, potcă, cu lucru rău, / Fugi, potcă, cu măietură, / Fugi, potcă, cu făcătură" (Papahagi, 1925: 285). - Cf. mânătură (< mână + suf. -ătură) (MDA); probabil din măiastră "vrăjitoare", contaminat cu făcătură "vrajă".
măjălí, măjălesc, vb. tranz. - (reg.) A cântări. - Din magh. mázsál "a cântări" (MDA).
mălăiețá, vb. tranz., refl. - 1. (ref. la fructe, legume) A zdrobi miezul prin presare. 2. (fig.) A bate pe cineva (Maram. din dreapta Tisei). - Din mălăieț (< mălai + suf. -eț ) (MDA).
mălăínă, mălăine, s.f. - Teren cultivat cu porumb; mălăiște. - Din mălai + suf. -ină (MDA).
mălín, mălini, s.m. - (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac (Prunus padus). - Din mălină (der. regr.) (Scriban, DEX, MDA); din sl. malina "zmeură" (Cihac, Conev, Berneker, Pascu, cf. DER).
măltăruí, măltăruiesc, vb. tranz. - (reg.) A tencui (pereții casei); a văcăli. - Din maltăr "mortar" + suf. -ui (MDA).
mămós, -oásă, mămoși, -oase, adj. - Atașat de mamă. - Din mamă + suf. -os (DEX, MDA). mănănțél, mănănțeală, (mănânțel, mânânțel), adj. - Mărunt. - Din mănunt (var. a lui mărunt) + suf. -el (Șăineanu, Scriban).
mănăstireán, -ă, mănăstireni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mănăstirea. 2. (Locuitor) din Mănăstirea. ■ (onom.) Mănăstireanu, nume de familie (5 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Mănăstirea + suf. -ean.
mănăstireáncă, mănăstirence, s.f. - Femeie originară din localitatea Mănăstirea. Locuitoare din Mănăstirea. - Din mănăstirean + suf. -că.
mărán, -ă, măreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mara. 2. (Locuitor) din Mara: "Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran" (Bârlea, 1924, I: 254). ■ (onom.) Măran, Maran, nume de familie (121 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ (top.) Sub Măran, fânațe în Bârsana (Vișovan, 2005). Locuitorilor din Mara li se mai spune și crăceșteni (după Crăcești, numele vechi al localității). - Din n. top. Mara + suf. -an.
măráncă, mărence, s.f. - Femeie originară din localitatea Mara. Locuitoare din Mara. - Din măran + suf. -că.
mărădíc, mărădici, s.m. - (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. - Din magh. maradék "rest" (MDA).
mărăsấn, s.n. - v. meresân ("semn rău").
mărândắu, mărândăi, (mărăndău), s.m. - (reg.; înv.) Copil din flori; șpur, copt'il (ALRRM, 1969: 199): "Și dacă nu zii horind și râzând, apoi fac fetile mărândău..." (Bilțiu, 2001: 231). - Cf. morândău (MDA).
măré, (mări), interj. - v. more.
mărgălúță, mărgăluțe, s.f. - (bot.) Mei păsăresc (Lithospermun arvense) (Bârlea, 1924). - Var. a lui mărgeluță, din mărgea (< lat. margella) + suf. -uță (MDA).
mărí, măresc, vb. refl. - A se făli, a se mândri; a fi îngâmfat: "Pânzătură cu puiț', / Măi feciori, nu vă măriț" (Bilțiu, 2006: 51). - Din adj. mare (< lat. mas, maris) (DEX, MDA).
mărín, s.n. - (med.) Boală la vaci; în urma inflamațiunii, se umflă pulpa; mai pe urmă, umflarea se coace, iar din pulpă curge sânge (Țiplea, 1906). Bubă la coastă (Papahagi, 1925): "Hăi, mărine și de-o zî, / Unde te faci, nu te fá, / Unde te-arunci, nu te-arunca" (Papahagi, 1925: 281). - Probabil (Sfânta) Mărina (MDA).
mărișcánie, s.f. - (reg.) În expr. mărișcania ta! = fir-ai să fii!; apostrofare, amenințare la adresa cuiva, pentru o faptă amendabilă. - Din magh. Marișka (< [Sf.] Maria) + suf. -anie.
mărtáș, mărtașuri, s.n. - (reg.; gastr.) Preparat culinar vâscos; sos. - Din magh. mártás "sos" (MDA).
mărturíe, mărturii, s.f. - (reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș, în Sighet sau Baia Mare, să depună mărturii): "Vinerea este zi de mărturie. Toate drumurile care duc la Sighet sunt o revărsare de oameni din toate satele. Unii merg să vândă, alții să cumpere. Unii merg doar să vadă cum merg târgurile, ce se aude și ce se spune" (A. Radu, 1941: 48). (Trans., Maram.) ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din martur, martor (< lat. martur) + suf. -ie (DEX, MDA).
mărțấnă, mărțâne, s.f. - Cal slab, pricăjit; mârțoagă: "...O mărs călare pă o mărțână albă..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153; Săpânța). - Din bg. marcina "cadavru de animal" (DEX, MDA).
mărunțălí, mărunțălesc, vb. tranz. - (reg.) A tăia, a rupe în bucăți mici; a mărunți. - Var. a lui mărunți (< mărunt) + suf. -ăli.
mărunțălít, -ă, mărunțăliți, -te, adj. - Mărunțit. - Din mărunțăli.
măsălár¹, s.m. - (pop.) Luna august; augustru, ogust, gustar, măselar, secerar. - Et. nec. (MDA).
măsălár², măsălari, s.m. - Stinghie de lemn de la grapă (în Botiza); grindei (ALR, 1956: 36). - Din măsea (< lat. maxilla).
măslád, s.m. - (înv.) 1. (bot.) Fructul toxic al unei plante orientale, în formă de boabă roșie, întrebuințat uneori pentru a ameți peștii și pentru a-i pescui ușor. 2. Otravă pentru prins pești (Lenghel, 1979; Bârsana). - Din magh. maszlag "ciumăfaie" (Șăineanu, DLRM; Cihac, Tiktin, cf. DER; MDA), cf. tc. mașlak "băutură amețitoare" (Lokotsch, cf. DER; Scriban).
măsuríș, măsurișuri, s.n. - (reg.) 1. Măsurare. 2. Obicei identic cu Ruptu Sterpelor sau Sâmbra Oilor, care are loc primăvara și prin care se măsoară laptele oilor, pentru a se stabili cantitatea de produse lactate care revine fiecărui proprietar de oi. - Din măsura (< lat. mensura) + suf. -iș (MDA).
mășcán, mășcani, s.m. - Persoană originară sau locuitor din Mașca. ■ (onom.) Mășcani, poreclă pentru locuitorii din Răzoare. - Din n. top. Mașca, vechea denumire a localității Răzoare + suf. -an.
mășcát, -ă, mășcați, -te, (mașcat), adj. - (arh.) Mare, bombat, plin: "Adjectivul acesta cuprinde două însușiri: masiv și rotund. Se zice, de ex.: lacrimă mășcată, grăunte mășcat (adică) bine dezvoltat" (Bud, 1908): "Tuie o din sărinat, / Vara când plouă mășcat" (Țiplea, 1906: 443); "Lacrimile-n jos să-ți meargă / Tot mășcate ca bobu" (Bârlea, 1924, I: 99). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din măciucat (< măciucă "ciomag") > *macicat > mășcat (Șăineanu, Scriban, MDA).
mătălắu, mătălăi, s.m. - (reg.; fig.) Organ genital bărbătesc (Papahagi, 1925; Văleni). - Formă provenită prin substituirea lui b inițial cu m, din bătălău "băț, bâtă", cu același sens (Loșonți, 2001); cf. meteleu "om bleg" (< magh. metelö) (MDA); probabil bătălău contaminat cu metehău, mătăhău "păpuși cu organe genitale la vedere".
mătiéș, s.m. - (reg.; ornit.) Gaiță (Garrulus glandarius). - Din magh. mátyás "gaiță". mătrășí, mătrășesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A cheltui, a consuma, a risipi (bani, averi). 2. A distruge. 3. A îndepărta pe cineva. - Din srb. potrošiti "a cheltui, a risipi, a consuma" (Scriban, DEX, MDA).
mătríce, mătrici, s.f. - (med.) 1. Reumatism (Țiplea, 1906): "Când ți se răscolește mătricea, se va schimba vremea" (Lenghel, 1979). (Trans., Maram., inclusiv în Maram. din dreapta Tisei). 2. Varice (se umflă venele de la pulpa piciorului). 3. Colici intestinali. - Lat. matricem (Pușcariu, CDDE, cf. DER; Șăineanu, Scriban); var. a lui matrice (< lat. matrix) (MDA).
mătrícă, mătrice, (matrică), s.f. - Registru de stare civilă, în care se consemnau nașterile, căsătoriile și decesele dintr-o localitate; de regulă era ținut la biserică; matricol: "Iar popa o uitat să mă înscrie în mătrică" (A. Radu, 1941: 78). - Var. a lui matricol (< lat. matricula).
mătricós, -oásă, mătricoși, -oase, adj. - Bolnav de reumatism. - Din mătrică (sg. refăcut din matrice, considerată formă de pl.) + suf. -os (Frățilă).
măzărát, -ă, măzărați, -te, adj. - (reg.) Cu crestături precum boabele de mazăre: "Am o botă mădzărată, / În pod e aruncată" (cucurezul) (Papahagi, 1925: 300; Săcel). - Din mazăre + suf. -at (Scriban, DEX, MDA).
măzărítă, măzărite, s.f. - (reg.; bot.) "Grăunță, mai mâșcate ca grâu, așa, ca madzărea, ce crește pă holde" (Papahagi, 1925; Ieud): "Și cu trei grăunțe de grâu roșu, / Și cu trei de mădzărită" (Papahagi, 1925: 216; Budești). (Maram.). - Cf. măzăriche (MDA).
mâcióc, mâcioci, s.m. - Motan, pisoi. ■ (onom.) Mâcioci, poreclă pentru locuitorii din Culcea. - Var. a lui mâțoc (< mâță "pisică" + suf. -oc.) (MDA).
mấglă, mâgle, (mâglie, măglă), s.f. - (reg.) 1. Grămadă de lemne (Grad, 2000; Săcel). ■ (top.) Mâglele, "loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea" (Ivanciuc, 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). - Din magh. magla "rug" (< magh. máglya "morman") (Șăineanu, Candrea, cf. DER); din magh. máglya (MDA).
mấni, adv. - (pop.) Mâine. - Var. a lui mâine (< lat. mane, DEX, DER).
mấjă, mâje, s.n. - (reg.) Seva copacului (în Săcel, Moisei, Borșa); mursă, vlastă (ALRRM, 1973: 553). - Cf. mâzgă (< sl. mězga "sevă") (MDA).
mânălí, mânălesc, vb. intranz. - (reg.) A mânea; a veni, a intra pentru a rămâne: "Văzând Pintea și cu prietenii cum fac fetele vraja, a mânălit în casa cu șezătoarea" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 221; Săpânța). - Posibil o var. de la mânea.
mânănțălí, mânănțălesc, (mănănțăli, mânănțăla), vb. tranz. - A tăia mărunt, a rupe în bucăți; a demnica: "Cu unu-a dat, / Cu unu-a mânănțălat" (Bilțiu, 1996: 381). - Din mănunțăli, din mănunt (< lat. minutus).
mânănțălít, -ă, mânănțăliți, -te, adj. - Tăiat mărunt; demnicat. - Din mânănțăli.
mânătúră, mânături, s.f. - (reg.) Făcătură, vrajă: "Ci mereț' la Ion, / Și luați mânătură, / Făcătură..." (Papahagi, 1925: 298; Săpânța). - Din mâna + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).
mânăuán, -ă, mânăuani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mânău. 2. (Locuitor) din Mânău. - Din n. top. Mânău + suf. -an.
mânăuáncă, mânăuance, s.f. - Femeie originară din localitatea Mânău. Locuitoare din Mânău. - Din mânăuan + suf. -că.
mânânțél, adj. - v. mănănțel.
mâncărúșă, s.n. - (gastr.) "În căldărușe se pune unt sau se taie slănină; apoi se taie 3-4 cepe și se frig împreună. Peste acestea se fărâmă urdă și se frig încă puțin timp, se amestecă bine cu o lingură și se adaugă 2-3 linguri de groscior; se frige totul încă 6-7 min., se sărează și se ia căldărușa de pe foc. Se mănâncă cu mămăligă" (Georgeoni, 1936: 81). ■ (onom.) Mâncărușă (Mâncărușoaie, Mâncărușoi, Mâncăroșeni), poreclă în Dragomirești (Faiciuc, 1998), Valea Stejarului (Hotea, 2005), Văleni (Godja Ou, 2002). - Din mâncare (< a mânca, din lat. manducare) + suf. -ușă (MDA); cf. mâncărică.
mândréțe, mândreți, s.f. - (pop.) Frumusețe, splendoare. - Din mândru + suf. -ețe (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
mấndru, mândră, adj. - 1. Frumos, arătos, falnic: "Mândru și-o gătat pân casă" (Calendar, 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. ■ (top.) Mândra Vedere, deal în loc. Dănești, în apropierea stațiunii. ■ (onom.) Mândru, Mândruț, Mândruțescu, Mândrilă, nume de familie (69 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Din sl. mondru "înțelept" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
mâneá, mân, vb. intranz. - (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: "În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâné acolo în apă" (Bilțiu, 2001: 243; Ieud). - Lat. manere "a rămânea" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mânjeálă, mânjeli, s.f. - Terci din făină de mălai pentru uns firele de cânepă în timpul țesutului (Grad, 2000). - Din mânji (< sl. mazati) + suf. -eală (DEX, MDA).
mânjí, mânjesc, vb. tranz., refl. - A se murdări; a mâzgăli, a unge. - Din sl. mazati "a unge" (DER, DEX, MDA).
mânjít, -ă, mânjiți, -te, adj. - Murdar, pătat, mâzgălit. - Din mânji (MDA).
mântuí, mântui, vb. tranz., refl. - 1. A (se) salva, a (se) izbăzi. 2. A (se) vindeca, a (se) tămădui. 3. A (se) termina, a (se) sfârși. - Din magh. menteni "a salva" < magh. ment "liber" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, Iordan, Berneker, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
mânzáră, mânzări, (mândzără), s.f. - (zool.) Oaie (sau capră) cu lapte (Papahagi, 1925); pecuină. - Din adj. lat. *mandiaria, -am "cu pui (miel)", der. din lat. *mandiu (*mandzu) "pui al animalelor domestice mari" (> rom. mânz) (Loșonți, 2001); cf. alb. mëzore MDA).
mânzát, s.m., f. - (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: "Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate" (Bilțiu, 2006: 228). ■ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ■ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.
mârlí, vb. tranz. și refl. - (despre berbeci și oi) A se împreuna: "Mierlitul oilor se face în octombrie, de ziua Cuvioasei Paraschiva sau ceva mai devreme, și până la Sânmedru. Se țâpă areț 'ntre oi, stând la un loc cu oile până la Ruptu Sterpelor. În primele două zile, li se dă sare oilor și berbecilor, apoi două săptămâni nu li se dă deloc, să nu se întoarne și să fete toate odată" (Georgeoni, 1936: 96). - Din srb. mrljati (DEX, MDA).
mâț, mâți, s.m. - Motan, pisoi. ■ (onom.) Mâț, Măț, nume de familie (177 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969) ("Crâceșten'ii îs mâț, d'ipce-s mulți oameni cu ot'ii albi"), Buteasa și Șomcuta Mare. - Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).
mấță, mâțe, s.f. - 1. Pisică (Felis domestica). 2. Unealtă pentru culesul fructelor. 3. Cârlig în formă de gheară cu care se scoate găleata din fântână. 4. Capcană de prins șoareci (ALRRM, 1973: 592). 5. (bot.) Specie de salcie mică. "Mân'i (1 aprilie 1923) e Staulu' cu flori și or sfințî mâța" (Papahagi 1925). ■ (onom.) Mâță, nume de familie în Maramureș. - Creație expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, vfr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., scr., maca (DER, Șăineanu); probabil formă onomatopeică, cf. alb. mica (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. moca (Edelspacher, cf. DER).
mâțâí, mâțâiesc, vb. refl. - A se linguși. - Din mâță (MDA).
mấzdă, mâzde, s.f. - (reg.; înv.) Camătă (Bud, 1908; Papahagi, 1925; ALR, 1965): "Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am" (A. Radu, 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Din vsl. mizda "recompensă" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; MDA).
mấzgă, s.f. - Sevă, suc (al copacului). Termen atestat în toate satele de pe valea Marei, până la Rona și Săpânța (ALRRM, 1973: 553). "Mâzga curge numai până la jumătatea lunii septembrie". - Din vsl. mezga "sevă" (DER, DEX, MDA).
méci, meciuri, s.n. - (reg.; înv.) 1. Opaiț. 2. Lampa. 3. Fitil. ■ (onom.) Meci, poreclă pentru o familie de oameni săraci care, în loc de lampă cu petrol, întrebuințau opaițul. - Din magh. mécs "lumânare, candelă; fitil" (Țurcanu, 2008: 91; MDA).
mécriș, s.m. - v. măcriș.
mehéi, (mihei), s.n. - (reg.) Masă, banc de lucru (pentru tâmplar). - Din magh. mühely "atelier" (Farcaș, 229; MDA).
méi, s.m. - (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș, 1986: 40). - Lat. milium (pop. mellium) "mei" (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mejdáș, mejdași, s.m. - (reg.) Vecin, megieș. - Din mejdă + suf. -aș (MDA).
méjdă, mejde, s.f. - (reg.) Răzor, hotar; fâșie de teren (nearat), care desparte două ogoare; hat (ALRRM, 1971). Termenul vechi, local: mnezunie. "Acolo sub un brad, în mejda muntelui" (Bilțiu, 1999: 245). - Din sl. mežda (DEX, MDA).
mejdălí, mejdălesc, (mnejdăli), vb. refl. - (reg.) A se învecina, a fi graniță: "La Crucâșoara, acolo să mn'edzăl'ea hotaru' nost" (Papahagi, 1925; Săpânța). - Din mejdă + suf. -ăli (MDA).
melegár, melegare, s.n. - (reg.) Loc special amenajat (pământ amestecat cu gunoi de grajd) în care se pun răsadurile primăvara; răsadniță. (Trans., Banat, Crișana și Maram., cf. ALR, 1956: 188). - Din magh. melegágy (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
melestuí, melestuiesc, (melesti), vb. tranz. - (reg.) 1. A fărâmița, a zdrobi. 2. A stâlci în bătaie. 3. A amesteca. - Din magh. mállaszt(eni) (Scriban; Densusianu, Drăganu, Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA), cf. magh. mállani "a se sfărâma".
melițá, melițez, vb. tranz. - 1. A lovi, a îmblăti. 2. A sta cu gura pe cineva, a certa, a striga la cineva: "Atunci om sări amândouă cu gura pe el, și-atâta l-om melița și l-om blăstăma până ce ne-a face pe voie" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 65). - Din meliță (Șăineanu, DEX, MDA).
méliță, melițe, s.f. - Unealtă de lemn cu care se bate cânepa ca să se desprindă firele de pe bețe: "Ce naște-n pădure / Și bate în sat?" (Melița). - Din bg. melica (< sl. mlěti "a măcina") (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).
meresấn, meresânuri, (mărăsân), s.n. - Prevestire, semn rău: "Când cântă găina cocoșește, atunci e de meresân, e sămn rău" (Papahagi, 1925: 318). - Lat. malesanum “nebun, smintit” (MDA).
merínde, s.f., pl. - Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. - Lat. merenda "gustare de după-amiază" (Pușcariu, CDDE, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuvânt rom. > ucr. merend'a, pol. dial. mierynda, slov. merinda (Miklosich, Candrea, Berneker, cf. DER), magh. meringya (Edelspacher, cf. DER).
merișoreán, -ă, merișoreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Merișor. 2. (Locuitor) din Merișor. - Din n. top. Merișor + suf. -ean.
merișoreáncă, merișorence, s.f. - Femeie originară din localitatea Merișor. Locuitoare din Merișor. - Din merișorean + suf. -că.
merizá, vb. intranz. - A abate vitele la umbră, în timpul verii, pentru a se odihni. ■ Meriza, toponim în Odești. (Trans. de Nord, Maram.). - Lat. meridiare “a se odihni după-amiaza” (DER, MDA).
meríză, merize, s.f. - Locul de odihnă, în amiaza de vară, pentru oi sau vite (Papahagi, 1925). - Din meriza (MDA).
mesalắu, mesalauă, s.n. - (reg.) 1. Bidinea. 2. Pensulă cu care se ornează vasele (Iuliu Pop, 1970). - Din magh. meszelõ "bidinea" (Țurcanu).
mésel, s.n. - (reg.) Cană mică de tinichea (Lenghel, 1979). Măsură pentru lichide, ieșită din uz (Bârlea, 1924): "Nu dau mesel de pălincă / Pentru o holdă de cânepă" (Bârlea, 1924, II: 254). - Din magh. meszely "halbă, țap" (MDA); din germ. Mässerl (Țurcanu, 2005).
mestecăneán, -ă, mestecăneni, -e, (mestecărean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mesteacăn. 2. (Locuitor) din Mesteacăn. Localnicii folosesc frecvent var. mestecărean. - Din n. top. Mesteacăn + suf. -ean.
mestecăneáncă, mestecănence, (mestecăreancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Mesteacăn. Locuitoare din Mesteacăn. - Din mestecănean + suf. -că.
mestecăníș, mestecănișuri, s.n. - Pădure de mesteceni. ■ (top.) Mestecăniș, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). - Din mesteacăn (< lat. mastichinus < mastihi "mastică") + suf. -iș (DEX, MDA).
méșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. - 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: "Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ■ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. mester "maestru" (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
metehắu, metehăi, s.m. - (reg.) 1. Pocitanie. "Mutos, tras-împins" (Bud, 1908). 2. Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar foarte caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse foarte vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). Se caută în dreptul casei unde locuiește destinatarul un loc greu accesibil unde se agață. A doua zi (în ziua de Anul Nou) poporul iese pe stradă și implicit dă de metehău, iar textul e citit în fața asistenței (Nistor, 1973: 11). Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: "Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură" (Calendar, 1980: 122). Text la metehău: "Eu am init a peți / Pântr-o fată de aci, / Pântr-o fată de mijloc / M-o legat lumea de drod. / - Hăi, tu fată de mijloc, / Adă scara de la pod / Să mă scobor de pă drod, / Ca să pot mere-n ocol. / Din ocol să intru-n casă / Să te pot face mireasă. / Să mă-nsor și io odată / Cu o fată-așa frumoasă. / Că demult io te-am isat / Că io ți-oi si bărbat. / Tu nu te uita că-s micuț / Că-s a dracului pruncuț. / Dacă vrei să-ți sie bine / Tu să nu asculți de nime / Că io de te-oi lăsa / Tu nu ti-i mai mărita"... (Text de Vasile Borodi, 63 de ani, care împreună cu Gh. Orza, 66 de ani și Ion Moldovan, 64 de ani au confecționat și pus un metehău unei fete, în anul 1934, în noaptea de Anul Nou, în Vadul Izei (cf. Nistor, 1973: 27). - Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).
mezdreá, mezdrele, s.f. - Unealtă cu două mânere la capete, cu care dogarul sau dulgherul cioplește sau răzuiește lemnul; cuțitoaie. - Din rus., srb. mezdrá "partea inferioară a pieilor netăbăcite" (Scriban, MDA).
mezdrí, mezdresc, vb. tranz. - 1. A ciopli, a netezi lemnul cu mezdreaua. 2. A tăia bulgărele de lut (folosit la confecționarea ceramicii casnice) în felii foarte subțiri, pentru a se elimina impuritățile. - Din sl. mezdriti "a descărna" < sl. mezo "carne" (Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER); din bg. mezdrja (DEX).
mezélnic, s.m. - (reg.) Degetul mic. - Probabil din mezin (< sl. mězinu "mai tânăr"), cf. mizelnic.
miáză, s.f. - În expr. miază cale = la mijlocul drumului, jumătate de cale. Medie. - Lat. media (DEX, MDA).
miéd, s.n. - (reg.) Mursă din miere de albine cu apă: "Fete văd, feciori nu văd, / Că s-o dus a bea la mied" (Bârlea, 1924, II: 180). - Din sl. medǔ "miere, vin" (Scriban, DEX, MDA); cf. rus. mëd, lit. medus, gr. methu, pol. miód, gal. medd, lat. Medus, scrt. madh, madhu „miere, băutură dulce” (< i.-e.); posibil termen autohton.
mieríu, mierie, (mierâu), adj. - (reg.) Albastru; albăstrui, alboi. - Din mier "albastru" < lat. merus "albastru" + suf. -iu (DEX, MDA).
miérță, mierțe, (dial. mn'erță), s.f. - (reg.) Unitate de măsură pentru cereale: "O mnerță are 8 căni, iar o cană 3 l" (Budești); "O mnerță are 25 kg" (Rozavlea, Ieud, Dragomirești, Moisei); "Mnerța e tot atât de mare ca feldera; tare feldera, tare mnerța, adică 22-23 l" (ALRRM, 1971: 419). - Din sl. mjerica (< měra "măsură" < mǐeriti "a măsura") (Șăineanu, Scriban; Cihac, Berneker, Iordan, Conev. cf. DER); cf. magh. mercze, germ. Meterzentner "unitate de măsură pentru greutate", germ. Zentner "chintal" (Țurcanu).
mieruí, mieruiesc, vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) învineți, a albăstri: "Bubă care mieruiește, / Bubă care învinețește" (Bilțiu, 1990: 271). - Din mier, mieriu "albastru", cf. mierii (MDA).
miezí, vb. refl. - (reg.) A se ivi, a se face lumină: "Pă când zii și pă la mine / Să mieză de zuă bine" (Ștețco, 1990: 209). - Din miji "a clipi" (< sl. mižati, "a închide ochii"). miezuníe, miezunii, (dial. mnezunie), s.f. - (reg.) Hat, mejdă, hotar. - Din miez "mijloc" (< lat. medius), cf. mezuină.
mihálț, mihalți, s.m. - (zool.) Specie de pește (Lota lota) care preferă locurile adânci ale râurilor; este o specie frecventă în Maramureș, fiind pescuită cu regularitate din Tisa, Iza și Mara (Ardelean, Beres, 2000). ■ (onom.) Mihalțu, Mihaltz, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (DEX, MDA); din bg. mihalica (Scriban), cf. magh. menyhal "mihalț" (Scriban; Cihac, Candrea, Galdi, cf. DER).
mihéi, s.n. - v. mehei ("banc de lucru").
míler, (milier), (dial. mn'iler), s.n. - (reg.; înv.) Loc unde se fac cărbuni (mangal), prin arderea lemnului. ■ (top.) Miliere, pădure în Cufoaia (Vișovan, 2002). - Et. nec.
milostíve, s.f., pl. - (mit.) Spirite ale vântului (iele), care pedepsesc femeile ce lucrează în joia milostivelor: "Aieste erau milostivele, o' slăbănoagele. N-au făcut rău la nime" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 132). - Din sl. milostivŭ (Șăineanu, DEX, MDA).
minteán, mintene, s.n. - (reg.) Cojoc cu pieptar: "Să-mi bag mâna-n minteuță, / Să scot dalbă hârtiuță" (Bârlea, 1924: 23). - Din tc. mintan (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).
mínten, adv. - (reg.) Îndată, numaidecât, imediat: "Minten pă ea o legat-o / Și-n Tisa o aruncat-o" (Țiplea, 1906: 431). - Din magh. mindjárt "îndată" (Țurcanu); magh. menten "la moment, imediat" (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
míntioș, -oasă, mintioși, -oase, adj. - Deștept, inteligent, înțelept. - Din minte "spirit, inteligență, rațiune" (< lat. mens, mentis) + suf. -oș, cf. mintos.
mioreá, miorele, s.f. - (bot.) Breabăn, floarea-paștilor, floare de vioară, trei cai (Hepatica nobilis). Formă atestată în jurul Sighetului (Borza, 1968: 83). - Din mioară + suf. -ea (DEX, MDA).
mioríță, miorițe, s.f. - 1. Miorea. 2. (bot.) Viorea (Scilla bifolia L.); merișor (Borza, 1968: 157). - Din mioară (< miá) + suf. -iță (DEX, MDA).
mirătúră, mirături, (dial. mnirătură), s.f. - Arătare, pocitanie. - Din mira + suf. -(ă)tură (MDA).
mireșeán, -ă, mireșeni, -e, (mirișean, mirișan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mireșu Mare. 2. (Locuitor) din Mireșu Mare. ■ (onom.) Mirișan, Mirisan, nume de familie (61 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). Locuitorii folosesc frecvent var. mirișan. - Din n. top. Mireș + suf. -ean (> -an).
mireșeáncă, mireșence, s.f. - Femeie originară din localitatea Mireșu Mare. Locuitoare din Mireșu Mare. - Din mireșean + suf. -că.
mireșteán, -ă, mireșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Dragomirești. 2. (Locuitor) din Dragomirești. - Din n. top. (Drago)mirești + suf. -ean.
mireșteáncă, mireștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Dragomirești. Locuitoare din Dragomirești. - Din mireștean + suf. -că.
mirioáră¹, mirioare, s.f. - Mioară, miorea, miel de un an: "Tot o-ntoarce pe răzoare / Ca să-și pască mirioare" (Bârlea, 1924, I: 159). - Lat. agnelliola.
mirioáră², mirioare, s.f. - (bot.) Albăstrea; buruiană mnerâie (Centaurea cyanus) (Borza, 1968: 42). (Maram.). - Din mieriu "albastru" + suf. -oară (MDA).
mirói, s.m. - Mire; pereche de miri. (Trans., Maram.). - Din mire (cuv. autohton) + suf. -oi (MDA).
miruí¹, miruiesc, vb. tranz. - 1. (bis.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. - Din sl. mirovati (Scriban, DEX, MDA).
miruí², miruiesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A obține, a dobândi. 2. A cuceri, a ocupa, a învinge, a birui, a fi în frunte: "Nu concentra fetile, / Nu-i mirui țările. / N-ai miruit cu feciori, / C-o fost ca și niște flori" (Bilțiu, 2006: 115). - Din magh. nyerni "a câștiga" (Cihac, cf. DER; Scriban, DEX); din magh. myer (MDA).
misárăș, misarăși, (dial. mnisarăș), s.m. - (reg.) Măcelar (ALRRM, 1973: 761). ■ (onom.) Mesaroș, nume de familie. - Din magh. mészáros "măcelar" (MDA).
misárniță, misarnițe, (misarnă), s.f. - (reg.) Măcelărie. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei în forma misărne. ■ (top.) La misarniță, fânațe în Peteritea (Vișovan, 2008). - Var. a lui meserniță "măcelărie" (MDA).
mișél, meșei, s.m., adj. - (înv.) Om de rând, sărac, nevoiaș: "Vai, săracu' haiducelu', / Unde doarme el, mișelu': / În vârfuțu muntelui / Și-n bătaia vântului" (Bilțiu, 2006: 132). - Lat. misellus "rău, păcătos, slab" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mișínă, mișine, s.f. - 1. Provizii de cereale sau alimente. 2. Vizuină în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă. ■ (top.) Mișinaru, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). - Lat. *messionare "recoltare" (Scriban); cf. rus. mâșina (DEX, MDA).
míță, mițe, s.f. - Lâna tunsă prima oară de pe miei: "Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță" (Morariu, 1937: 124). - Lat. *agnicius, -a "de miel" (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. micka "lână de miel, căciulă de miel" (Scriban).
mizélnic, mizelnici, s.m. - Mezin, cel mai mic dintre copii: "Pă frate-tău cel mai mic / Ce-i la mă-ta-ți mizelnic" (Țiplea, 1906: 443). (Maram.). - Din mezin (< sl. mězinǔ) (MDA). miziníc, mizinici, s.m. - (reg.) Degetul cel mai mic de la mână sau de la un picior (Țiplea, 1906). - Din mezin + suf. -ic (MDA).
mlácă, mlăci, s.f. - (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). - Din bg., scr., ucr. mlaka "mlaștină" (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac "loc de unde izvorește apă caldă" (Scriban).
mlădíță, mlădițe, s.f. - Copil, urmaș, vlăstar; rod: "Să ne trăiască Dumnezeu mlădițele..." (A. Radu 1941: 55). - Din sl. mladica (DEX); srb. mladica (Șăineanu, MDA).
mléjniță, mlejnițe, (mleșniță), s.f - (reg.) Mlaștină. ■ (top.) Mleșnița, poiană sub versantul sudic al Platoului Gutâi. ■ (onom.) Mlejniță, Mlejnița, Mleșniță, Mleșnița, nume de familie (94 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Var. a lui mlașniță (< mlaștină) (MDA).
moáflă, moafle, s.f. - (reg.) Om bleg (Faiciuc, 2008; Dragomirești). - Din magh. mafla "prostănac, nătâng" (MDA).
moáre, s.f. - Apă sărată în care se acrește varza; saramură. - Probabil lat. moria (DEX, MDA); lat. muries, muria "saramură" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Philippide, CDDE, cf. DER).
moáșă, moașe, s.f. - 1. Femeie bătrână. 2. Bunică. Strămoașă, cu sensul de "străbunică" (Iuga, 2011): "Moașa mea, bunica, care se trăgea din Șieu, mi-o povestit că pe vremea ciumei..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). 3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: "Mărita-m-oi, mărita, / Pân-a trăi moșica" (Bârlea, 1924, II: 194); "Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră" (Antologie 1980: 147). "În societatea tradițională, moașa era aleasă din neam (neamul mare), iar în comunitățile mai mici ea îndeplinea necesitățile întregului sat. Moașa era una din persoanele onorabile ale comunității, respectată și cinstită de întregul sat. De aceea, prin extensie, și soțul moașei primea stima comunității, și implicit apelativul moș, care i se atribuia chiar dacă era tânăr" (M. Dăncuș, în Memoria, 2002: 439). De menționat că moașa nu era plătită pentru ceea ce făcea, ci "răsplătită cu daruri la zile anume". ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Cf. alb. moshë "vârstă" (DEX, MDA); din moș (Șăineanu, Scriban); cuvânt autohton, cf. alb. moshë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș). Cuvânt rom. > magh. masa (Scriban), sb. moša.
mocióară, mocioare, s.f. - (bot.) Pipirig (Juncus effusus). - Din mociră, referitor la mediul în care crește pipirigul; cf. magh. mocsár "mlaștină, mocirlă".
mociorlắu, mociorlauă, s.n. - (reg.) Pămătuf pentru bărbierit (Chioar). - Cf. moci "a spăla, a muia" (MDA).
mociorleálă, mociorleli, (mocirleală), s.f. - Amestec de gunoi de grajd, pământ și apă, în care se scufundă rădăcinile pomilor înainte de a fi plantați. - Din mociorli + suf. -eală.
mociorlí, mociorlesc, (mocirli), vb. tranz. - A murdări (cu noroi). - Var. a lui mocirli (MDA).
mocíră, mocire, s.f. - Loc apătos, mlăștinos, noroios; mocirlă: "Și pe mociră o fugit" (Bârlea, 1924, I: 297). ■ (top.) Mocira, sat aparținător de com. Recea. - Var. a lui moceră (< magh. mocsár) (MDA); din ucr. močera (Frățilă).
mocirán, -ă, mocireni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mocira. 2. (Locuitor) din Mocira. ■ (onom.) Mociran, Mocirean, nume de familie (409 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Mocira + suf. -an.
mociráncă, mocirence, s.f. - Femeie originară din localitatea Mocira. Locuitoare din Mocira. - Din mociran + suf. -că.
mocirós, -oásă, mociroși, -oase, adj. - (reg.) Mlăștinos, noroios. (Maram.). - Din mociră + suf. -os.
moclínă, mocline, (mocrină), s.f. - (reg.) Loc apătos, mlăștinos. - Din ucr. moklína (Papahagi, MDA).
mocoșí, mocoșesc, vb. intranz. - (reg.) A pierde mult timp pentru a face un lucru neînsemnat (ALR 1961: 777). - Cf. mocăi (Șăineanu, DEX, MDA).
modorói, -oaie, adj. - (reg.) 1. Moleșit, plictisit, leneș (Bâle, 2005). 2. Morocănos. - Cf. modor "de culoare sură" (< srb. modar) (MDA).
módru, s.n. - (reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate, rânduială: "Un sătuc așa la modru / Cum îi Bârsana și Glodu" (Lenghel, 1979: 162). Termen atestat la 1632 în Maramureș, răspândit în Trans. și Bucov. - Cuvânt autohton, der. din tema i.-e. *mod-ro, a radicalului *med- "a măsura, a chibzui, a gândi" (Russu, 1981: 359); din magh. mod "mod, chip, fel" (DEX, MDA).
mogoșeán, -ă, mogoșeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Mogoșești. 2. (Locuitor) din Mogoșești. ■ (onom.) Mogoșan, Mogosan, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. *Mogoș + suf. -ean.
mogoșeáncă, mogoșence, s.f. - Femeie originară din localitatea Mogoșești. Locuitoare din Mogoșești. - Din mogoșean + suf. -că.
mói, adj. - Ud, muiat. În expr. de-a moi = la muiat: "O pus clopotul besericii a moi, în apă" (Papahagi, 1925; Borșa). - Din (în)muia (< lat. molliare sau din adj. moale) (MDA).
moimát, -ă, moimați, -te, adj. - (reg.) Inflamat, umflat. - Din moimă¹ "umflătură".
móimă¹, moime, s.f. - (reg.; med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă (Papahagi, 1925). Termenul circulă în satele de pe valea Marei. - Et. nec. (MDA); lat. *mollimen (< adj. mollis) (Farcaș, 2009: 103).
móimă², moime, s.f. - (reg.) 1. Maimuță (ALRRM, 1973: 588). "E în mintea moimii" = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. ■ (onom.) Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. - Din magh. majom "maimuță" (DEX, MDA).
móină, moine, s.f. - Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru ca pământul să se odihnească: "Dacă nu îl ari un an, se numește moină" (ALRRM, 1973); "Foc vă bată, moine lunji, / Că mărită mute-n dunji" (Bilțiu, 2006: 224). ■ (top.) Moina, fânațe (Groape, Groșii Țibleșului, Vima Mare, Peteritea); Între moine, fânațe în Rozavlea (Vișovan, 2005). Termen atestat în centrul și în nordul țării (ALR, 1956: 7). - Cf. moale (DER, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. mojna (Bakos, 1982).
moioágă, s.f.- (zool.) Mreană vânătă (Barbus peloponnensius petenyi). Frecventă în sectorul superior al râurilor, mai ales în cele de munte și mai rar în cele colinare. Semnalată în apele Vișeului (Ardelean, Bereș, 2000: 78). - Et. nec. (MDA).
moiseián, -ă, moiseieni, -e, (moisean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Moisei. 2. (Locuitor) din Moisei. ■ (onom.) Moisan, Moisean, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Moisei + suf. -an.
moiseiáncă, moiseience, s.f. - Femeie originară din localitatea Moisei. Locuitoare din Moisei. - Din moiseian + suf. -că.
mojár, mojare, s.n. - (reg.) Vas pentru mărunțit; piuă (Trans.). - Din magh. mozsár "piuă" (< germ. Mörser) (Scriban; Cihac, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
mojorấncă, s.f. - (reg.) Ghemotoc de ață (Grad, 2000; Săcel). - Probabil cu o formă intermediară *mosorâncă / moșorâncă, din mosor (< tc. masura, scr. mosur).
mol, moluri, (mul), s.n. - Noroi, nămol; tină: "De-ai si negru ca molu, / Drag mi ești ca sufletu" (Papahagi, 1925: 195); "Mul negru de m-a muli, / Apa tăt m-a limpezi" (Ștețco, 1990: 249). Termenul mol este specific în Trans., iar mul, în Maram. - Var. a lui mâl (< mul) (MDA); din sl. molu "măcinătură", scr. mulj "nămol", pol. mul (Scriban); cf. ucr. mul, germ. Mull. molấu, molâie, adj. - Bleg, fără vlagă; molatic, greoi. - Din moale + suf. -âu (Scriban, DEX, MDA).
mólcom, -ă, molcomi, -e, adj., adv. - 1. Liniștit, lin, încet, domol. 2. Pașnic, blând. - Din sl. molkomǔ (Șăineanu); din bg. mǔlkom (Scriban, DEX, MDA).
molcomí, molcomesc, vb. tranz., refl. - 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. - Din molcom (DEX, MDA).
molítvă, molitve, s.f. - (bis.) Rugăciune înainte de spovedanie. - Din sl. molitva "rugăciune" < moliti "a se ruga" (Scriban, DEX, MDA).
molitví, vb. tranz. - A citi o rugăciune pentru iertarea păcatelor: "Siu joia l-o născut, / Vinerea l-o molitvit, / Sâmbăta l-o botezat, / Duminica l-o însurat" (Țiplea, 1906: 431). - Din molitvă (MDA).
móloș, -ă, moloși, -e, adj. - (reg.) Vâscos, lăptos; noroios. - Din mol + suf. -oș.
moloșág, s.n. - v. mulăceag ("ospăț, petrecere").
momấie, momâi, s.f. - 1. Arătare. 2. Sperietoare. - Et. nec. (DEX, MDA).
momârlán, momârlani, s.m. - Om prost, necioplit, bădăran, nătărău: "Nu te-am făcut cu țiganii, / Te-am făcut cu momârlanii" (Ștețco, 1990: 4). - Et. nec., cf. mârlan, modârlan (DEX, MDA).
mondír, mondire, s.n. - (mil.) Manta soldățească: "Peste-o lună și mai bine / Pune-or mondiru pe mine" (Memoria, 2004-bis: 1307). - Din rus. mundir (MDA) < germ. Montur "uniformă, echipament" < fr. monture (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Bogrea, Vasmer, cf. DER).
mont, monturi, s.n. - (reg.) 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALRRM, 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALRRM, 1973: 827). - Din magh. mont "tescovină" (Drăganu, cf. DER; MDA).
morăí, vb. intranz. - 1. A murmura, a bolborosi. 2. A se tângui. - Et. nec. (MDA). morătoáre, s.f. - v. murătoare.
moré, (mări, măre), interj. - (înv.) Cuvânt care exprimă mirarea, uimirea, admirația; măre: "More, voinicule" (Antologie, 1980). "Apoi zicem more la un om tare frumos" (Papahagi, 1925). Semnalat doar în Maramureș. - "Mi se pare a fi schimonosirea lui măre!" (Țiplea, 1906); var. a lui măre, cuvânt autohton, prelatin, cf. alb. mojë, more.
morocáș, morocași, s.m. - (reg.; înv.) Cele două bucăți de fier, una deasupra, cealaltă dedesubt, cu care se îmbracă capătul osiei care intră în butuc (ALRRM, 1973: 853). - Din magh. marokvas (MDA) < magh. marok "podul palmei".
morodí, morodesc, vb. tranz. - (reg.; înv.) A da naștere la ceva, a zămisli: "Că Cristea l-o morodit" (Bilțiu, 1990: 321). - Din morodic, mărădic "urmaș" (< magh. maradék).
morói, (muroi), s.m. - (mit.) Strigoi, vârcolac; pricolici. - Din sl. mora "vrăjitoare" (DER, DEX, MDA), cf. srb., pol. mora "coșmar", alb. morë (Cihac, cf. DER) + suf. -oi.
moroșán, moroșeni, (morășan, moreșan), s.m. - 1. Sensul primar a fost, probabil, de "locuitor de pe valea Mureșului; din ținutul Mureșului; mureșean". Transformările fonetice care au dat variantele moroșan, morășan, moreșan aparțin subdialectului maramureșean. Probabil a existat o conviețuire îndelungată între populația locală și un grup masiv de "mureșeni", care ulterior au fost asimilați. 2. Nume colectiv al locuitorilor din Țara Maramureșului: "După pui de moroșan / Să nu dai cu bolovan". Apelativ înregistrat în satele de pe valea Marei, respectiv în Săpânța, Rona de Jos și Ieud. Pe valea Izei și Vișeului, localnicii spun maramureșan. ■ (top.) Plaiul moroșenilor, fânațe în Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Moroșan, Moroșanu, nume de familie (127 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. maramureșean (DEX); cf. mureșan, din Mureș (< Maris, Marisos).
moroșeáncă, moroșence, s.f. - Maramureșeancă. - Din moroșean.
moroșenésc, moroșenească, s.f., adj. - 1. (adj.) Care se referă la Maramureș sau la maramureșeni. 2. (s.f.) Numele unui dans popular din Maramureș. - Din moroșan + suf. -esc. mórsă, s.f. - v. mursă ("mied").
moș, moși, s.m. - 1. Om bătrân, moșneag. 2. Bunic. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 3. (pl.) Seria descendenților mai îndepărtați, generațiile vechi, bătrânii, strămoșii. 4. Sperietoare de păsări; ciuhă. 5. Metehău. ■ (onom.) Moș, Moșescu, Moșică, Moșneag, Moșneagu, Moșnean, Moșu, Mosuț, Moșuț, Moșutan, Moșuțan, nume de familie (415 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Der. regr. din moașă (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, DER, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. moshë; din tema *mot-s-, rad. i.-e. *mē- "a măsura, a cumpăni" (Russu, 1970; 182). Cuv. rom. > ucr. mošul "bunic", moša "bunică; moașă" (Candrea, cf. DER), bg. moš, mosija (Capidan, cf. DER), magh. mósuly "bătrân" (Scriban; Edelspacher, cf. DER).
moșcoálă, moșcoale, s.f. - (reg.) Ocară, rușine: "Tu-acolo să arzi cu pară / Cum m-ai făcut de moșcoală" (Bârlea, 1924, II: 64). - Din moșcoli (MDA), cf. moșcoleală.
moșcolí, moșcolesc, vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A (se) murdări, a (se) întina. 2. A ocărî. - Din magh. mocskol "a murdări, a mânji" (MDA).
moșcolít, -ă, moșcoliți, -te, adj. - (reg.) Murdar: "Face-ți-se ziuă bine, / Moșcolit ești ca ș-on câine" (Bârlea, 1924, I: 289). - Din moșcoli.
moșcotéi, s.m. - (peiorativ) Moșneag; moș: "Io-s moșcotei de optezi și unu de ani..." (Bilțiu, 1999: 213: Budești). - Din moș "bătrân", probabil contaminat cu moșcoti "a se învârti de colo-colo, fără rost".
moșíni, s.f., pl. - Chibrituri. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). - Din magh. mosini sau germ. Machine (Farcaș, 2009).
moșít, -ă, moșiți, -te, adj. - Asistat la naștere de o moașă; moșire. - Din moși (DEX). moșneán, s.m. - v. moștean ("băștinaș").
moșocoárnă, moșocoarne, s.f., pl. - (reg.; gastr.) "Coptături cu brânză și ou. Când se scot din cuptor se rup în demnicături mari și se pune groșt'ior mult desupra. Se lasă să se răcească" (Memoria, 2003: 618). - Et. nec. (MDA).
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. - (reg.; arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi, 1925). ■ (top.) Moșneni, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). ■ (onom.) Moștean, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Cf. moșnean (DEX, MDA).
moștóc, s.n. - (reg.) Buchet, mănunchi: "Vai, bunicule, cum aș fi rupt un moștoc și l-aș fi pus în pahar" (Bilțiu 1999: 229). - Din ucr. motoșka (MDA).
moșúț, moșuți, s.m. - 1. Joc dramatic, de Anul Nou, specific Țării Codrului: "Jocurile dramatice, mascații, foarte numeroase în alte regiuni, se rezumă în zona Codrului la unul singul: moșuțî. Pe vremuri se îmbrăcau moșuț oameni în toată firea, apoi numai feciori și băieți. Măștile reprezintă moșnegi și babe, miri și mirese, nași și fini etc., mai târziu adăugându-se "domnișoare" și mai ales "țigani" (...). Alaiul de mascați intra în casă colindând și dansând anapoda, în așa fel încât interpreții să nu fie recunoscuți. Erau tratați cu prăjituri, carne de porc și băutură, pe care însă le consumau afară, să nu fie descoperiți. Vechile obrăzare ce le foloseau erau făcute din piei de oaie, din lână și cânepă etc. și se păstrau de la un an la altul..." (D. Pop, 1978: 63). 2. Metehău. - Din moș + suf. -uț (MDA).
motodí, motodesc, vb. tranz. - (reg.) A presa, a strivi. - Et. nec. (probabil ucr.). motodít, -ă, motodiți, -te, adj. - (reg.) Strivit. - Din motodi.
motoháliță, s.f. - v. metehău ("pocitanie").
motroáșcă, motroaște, s.f. - (reg.) Femeie mică, arătare ciudată: "...îi ies înainte două motroaște" (Bilțiu, 1999: 284). ■ (onom.) Motroașcă, poreclă frecventă pentru persoanele mici de statură. - Din motoașcă (DLRM, MDA).
motroșí, motroșesc, vb. tranz. - (reg.) A lucra ceva migălos (de mântuială); a trebălui. - Et. nec., cf. mătrăși (Șăineanu, DEX, MDA).
mozolí, mozolesc, vb. tranz. - A mesteca îndelung; a molfăi. - Din magh. majszol "a molfăi" (DEX, MDA).
mreájă, mreji, s.f. - Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă de sfoară, cu ochiuri de circa 2 cmp, lungă de 10-12 m și lată de 160-170 cm. De niște sfori se fixau greutăți de plumb, pentru ca în timpul folosirii mrejei să ajungă până la fundul râului. Pescarii adunau plasa în cerc (Șainelic, 1986: 47). - Din vsl. mrěža (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
múced, -ă, mucezi, mucede, adj. - 1. Acoperit de mucegai. 2. Umed. 3. (ref. la cai) Sur; focău; facău (ALR, 1956: 276). ■ (top.) Tăul Muced, mlaștină în bazinul superior al Văii Izei; "locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza" (Demeter, Marin, 1935: 39). - Lat. mucidus “muced” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mucezí, mucezesc, vb. tranz., refl. - A mucegăi; a se strica, a se altera. - Din muced (DEX, MDA).
mucezít, -ă, muceziți, -te, adj. - Mucegăit, alterat. - Din mucezi.
muiélniță, muielnițe, s.f. - (reg.) Vreme moale, ploioasă: "Când pisica zgârie, va fi vreme frumoasă, cu cer senin, iar când se spală, va fi muielniță sau timp ploios" (Lenghel, 1979: 10). - Din moale, mol, cu un intermediar *molniță, cf. moleșniță, moină "timp călduros și umed".
mujdéi, s.n. - (gastr.) Preparat alimentar din usturoi pisat, apă și sare: "Și-o pregătit să aibă la îndemână cu el într-o uiagă mujdei de usturoi" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 111). ■ (top.) Mujdeiu, denumirea veche a pârâului Usturoiu, ce izvorăște din dealurile din nordul Băii Mari și se unește cu Valea Roșie, pentru a se vărsa în Săsar. "În anul 1669, se vorbește despre pârâul Mujdeiu, care nu poate fi decât Usturoiu de astăzi…" (Dariu Pop, 1938, p. 15). - Din must+de+ai (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. muzsgyé (Bakos, 1982).
mul, s.n. - v. mol ("noroi").
mulăceág, mulăceaguri, (mulceag, moloșag), s.n. - (reg.) Petrecere, ospăț, chef (de obicei nuntă): "Și o avut trei fărtați și o făcut moloșag" (Bilțiu, 2013: 109). - Din magh. mulatság "petrecere" (MDA).
mulătí, mulătesc, (mulătui), vb. intranz. - (reg.) A petrece, a chefui: "Beau, mulătuiescu, / De lume grăiescu" (Calendar, 1980). - Din magh. mulatni "a petrece" (Scriban; Mândrescu, Tiktin, cf. DER; MDA).
mulcéa, adj. - (reg.) Moale (Papahagi, 1925; Ieud). - Din molicea (> molcea > mulcea) (Frățilă).
mulgáre, mulgări, s.f. - (reg.) Oaie cu lapte; pecuini, mândzări: "Strângem stâna laolaltă ca din 400 de mândzări o' de mulgări, apoi merem la munte" (Papahagi, 1925). - Din mulge (Scriban, MDA); din contaminarea lui mânzare cu mulge (Loșonți, 2001).
mulí, mulesc, vb. refl. - (reg.) A se murdări cu noroi: "Și pietrele s-or muli, / De tine nimic n-a si" (Papahagi, 1925: 171; Desești). - Cf. mâli (MDA).
mulțám, s.n. - Formulă de politețe prin care se răspunde unei urări sau la primirea unui dar; mulțumesc. (Trans. și Maram.). - Der. regr. din mulțămi (DEX, MDA).
mulțămitúră, mulțămituri, s.f. - (reg.) Poezie care se rostește la finele colindatului de către unul din colindători, prin care se exprimă mulțumirea pentru darurile primite și prin care se fac urări gazdei; după care urma un răspuns al fetei care mulțumea feciorilor că au colindat-o. Obicei specific în zona Codru. - Din mulțumi (< mult, cf. urarea mulți ani) + suf. -tură.
múmă, mume, s.f. - (pop.; înv.) Mamă. ■ (mit.) Muma Pădurii, ființă mitologică, de care se tem toate mamele cu copii mici, numită și Vidmă de Pădure, Mama huciului, Pădureana sau Păduroaica etc.; divinitate rea, nefastă. În Maramureș numită și Zanca sau Potca. Muma Vântului, personaj mitologic din basmele românești. Simbolizează stihiile dezlănțuite ale naturii. ■ (top.) Izvorul Mumii Vântului (în loc. Dumbrava - Lăpuș) (Vișovan, 2008: 124). - Din mamă (< lat. mamma) (MDA). Cuv. rom. > ngr. moyma "vrăjitoare" (Murnu, cf. DER).
muncél, muncele, s.n. - Munte sau deal mic. ■ (top.) Muncelașu, vf. (1.376 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bardău) (Posea, 1980: 27); Muncel, deal (638 m) situat între văile Lăpuș și Suci, în depresiunea Lăpușului (Posea, 1980: 38); Muncel, munte (1.318 m) aflat în componența culmei Pop Ivan (în Munții Maramureșului), în care râul Vișeu taie defileul de la Bistra - Valea Vișeului, înainte de confluența cu Tisa (Posea, 1980: 26); Muncelu Popii, vf. (1.429 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu Bardău) (Posea, 1980). ■ (onom.) Muncelean, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). - Lat. monticcellus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mund, s.n. - (top.) Capul Mundului, lângă pasul Șetref. - Lat. mundus "lume, univers; globul pământesc".
munúnă, munune, s.f. - (reg.) Cunună de mireasă, confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână, creând un viu mozaic cromatic pe fond verde. În partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici. La Botiza, cununa este mai înaltă în față, îmbrăcând aspectul unei diademe (Bănățeanu, 1965: 114). ■ (onom.) Mununar, nume de familie (98 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). - Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); cf. cunună (MDA).
mur, muri, mururi, s.m. - (reg.) Zid de piatră; soclul caselor tradiționale din Maramureș alcătuit din bolovani de carieră sau din bolovani de râu (Dăncuș, 1986: 101). Temelia casei, zidul de sub casă. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Biserica Albă, Strâmtura, Apșa de Jos). - Lat. murus "zid de piatră sau cărămidă, din sistemul de apărare al unui fort sau oraș" (DEX, MDA).
murá, murez, vb. tranz, refl. - 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. - Der. regr. din moale (DEX, MDA).
murát, -ă, murați, -te, adj. - 1. Pus în saramură. 2. Ud până la piele. - Din mura.
murătoáre, murători, (morătoare), s.f. - Apă sărată, slatină; saramură: "Toată huc îi murătoare" (Bârlea, 1924: 6). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. morătoare (Biserica Albă). - Din mura + suf. -ătoare (MDA).
múrsă, murse, (morsă), s.f. - (reg.) 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. Utilizată ca leac pentru diferite boli: "Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia" (Bilțiu, 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă, mâzgă (ALRRM, 1973: 553). - Lat. (aqua) mulsa "dulce" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
muruí, muruiesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). - Din sl. mura "noroi, humă" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).
muruială, muruieli, s.f. - (reg.) Tencuială cu lut amestecat cu apă (Trans.). - Din murui + suf. -eală (DEX, MDA).
muruít, -ă, muruiți, -te, adj. - (reg.) 1. Tencuit. 2. Murdar. - Din murui.
músai, adv. - (reg.) Neapărat, negreșit, obligatoriu: "De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt" (Calendar, 1980: 52). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - "E un germanism care prin vieața militară s'a introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă" (Țiplea, 1906); din germ. muss sein "trebuie să fie" (Țurcanu, 2005); din magh. muszáj "neapărat" (DEX, MDA) < germ. müssen "a trebui, a fi constrâns, a fi necesar" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER).
musc, (muscan, muscal), s.m. - (reg.) Rus, din Rusia: "Păsărică cu doi pui, / Du-te-n țara muscului" (Papahagi, 1925: Breb); "În loc de lumină-aprinsă, / Muscalii cu pușca-ntinsă" (Bilțiu, 2006: 121). ■ (onom.) Muscal, Muscalu, Muscaluc, nume de familie (48 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Var. a lui mosc (< Mosc) (MDA); din muscal "locuitor din orașul Moscova; poporul rus" (< rus., ucr. moskal).
muscál, s.m. - v. musc.
mustrá, vb. tranz., refl. - 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: "Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile" (Țiplea, 1906: 436). - Lat. monstrare "a arăta, a indica; a denunța, a acuza" (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mușát, -ă, adj. - (arh.) Frumos, drăguț. ■ (onom.) Mușat, Musat, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XIV (Mihăilă, 1974). - Din frumos, printr-o deformație infantilă de tip expresiv, ca mumușat sau *frumușat (DER); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970); cf. arm. mușat (MDA).
mușânói, mușânoaie, s.n. - Pământul pe care îl scoate cârtița; cârtițoaie (ALRRM, 1971: 580). - Var. a lui mușuroi (< lat. mus araneus).
muștruluí, muștruluiesc, vb. tranz. - (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. - Din mustru "exercițiu militar, instrucție" (< pol. musztra, magh. mustra) + suf. -ului (DEX, MDA).
muștruluít, -ă, muștruluiți, -te, adj. - (reg.) Dojenit, mustrat. - Din muștrului.
mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. - (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: "Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit" (Lenghel, 1979: 167). - Lat. mutus “mut, tăcut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, cf. DER), magh. muta (Edelspacher, cf. DER), ngr. moytos (Murnu, cf. DER).
mutalắu, mutalăi, (mutălău), s.m. - Om posac; mototol, nerod. - Din mut + suf. -alău (Șăineanu, Scriban, DEX).