Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera L

 

la, lau, vb. tranz. și refl. - (reg.) 1. A (se) spăla: "Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la" (Calendar, 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: "Iei pieptinile cu care te lai pe cap" (Bilțiu, 322). - Lat. lavare “a spăla, a curăța” (DEX, MDA).

láboș, laboșe, laboșuri, s.n. - (reg.) Cratiță, oală (metalică); tigaie. - Din magh. lábas "cratiță" (MDA).

lácrimă, lacrimi, (lacrămă, lăcrămație), s.f. - (arh.) Plângere, reclamație: "Te rog cu lacrimi în ot'i, ca șî tăț de-aicea, ca să faci lacrimă pă la cei mari" (Papahagi, 1925: 325; Breb). - Lat. lacrima "lacrimă, plâns" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

lái, laie, adj. - (reg.) Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): "Cele lăi, / Pă văi" (Antologie, 1980: 107). - Cf. alb laja (DEX); probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuș, 1983); lat. labes, ngr. laio (MDA). Cuv. rom. > srb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, ucr. ljajistyi (Candrea, cf. DER).

láibăr, laibăre, s.n. - (reg.) Vestă scurtă, fără mâneci, fără guler, din țesătură de lână, tivită cu postav colorat, purtată și de bărbați și de femei. Mai frecvent întâlnită pe Valea Izei (Bănățeanu, 1965: 122). Port specific populației maghiare și săsești din Transilvania. În Maramureș a pătruns pe la jumătatea sec. XX (idem: 82). - Din săs. leibel, dim. din leib "corp" (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).

láiță, laițe, (laviță), s.f. - (reg.) 1. Bancă din scânduri (fără spătar) așezată în lungul pereților în casele tradiționale și care servește și drept pat. "Lavița lungă, așezată lângă peretele din față, sub fereastră sau în spațiul rămas liber între cuptor și pat, lângă peretele longitudinal din spate, se încadrează în categoria pieselor a căror arie de răspândire cuprinde toate regiunile cu construcții de lemn din Europa. Construită dintr-o scândură groasă de circa 5 cm, din lemn de fag sau paltin, cu picioarele îmbinate în cepuri și de o greutate respectabilă (unele piese aveau circa 3 m lungime și 50 cm lățime), ea nu se mai mișcă din locul fixat inițial nici chiar cu ocazia văruirii anuale a pereților casei. (...) În primele decenii ale sec. XX apare în interiorul țărănesc lavița cu spătar, cu patru sau șase picioare introduse în tăblie, cu spătar uneori ornamentat prin traforare. Confecționat de cele mai multe ori cu capac, interiorul lor era folosit pentru ținut haine sau țesături, îndeplinind același rol ca lăzile" (Mirescu, 2006:121). 2. Scândura pe care se așază mortul: "Scoală-te, măicuță, scoală, / Nu durni pe laița goală" (Memoria, 2001: 113). - Var. a lui laviță (< sl. lavica "scaun", din lava "bancă", bg. lavica "poliță", Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

lánce, lănci, s.f. - "Bota cu care îmblă păcurariu" (Papahagi, 1925): "Și-mi puneți lancea la cap" (Papahagi, 1925: 120-121). - Din it. lancia "suliță" (sec. XVIII) (Scriban, DER, DEX, MDA), prin magh. lancsa sau slov. lanča (Tiktin, Miklosich, DA, cf. DER; MDA).

lándră, landre, s.f. - (reg.) Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea, 1906): "Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da' mn'oi căta" (Țiplea, 1906: 491). - Et. nec. (MDA); din buleandră, termen injurios dat unei femei imorale (Frățilă).

langalắu, langalauă, (lângalău, lângălău), s.n. - (reg.; gastr.) Plăcintă din făină de mălai (mai târziu, din făină de grâu) care se cocea pe lespede; se folosea în loc de pâine (Odobescu, 1973). - Din magh. lángoló "trecut prin flacără; încins" (DA, cf. DER).

laoláltă, adv. - Împreună: "Să tăiem d’eluțu roată, / Să sim, mândruț, laolaltă" (Calendar, 1980: 62). - Din la + o + alta (DEX, MDA).

laríce, larici, s.f. - (bot.) Brad roșu, brad de vară (Larix decidua); zadă (Borza, 1968: 96). Rezervația de larice de la Coștiu (com. Rona de Sus), cu o suprafață de 0,7 ha, este zonă protejată prin L. 5/2000. - Din it. larice "zadă", lat. larix, -cis (Scriban, DEX, MDA).

lármă, larme, s.f. - (reg.) Gălăgie, tărăboi, zgomot: "Și fata aude, la spatele ei, larmă mare" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). - Din magh. lárma "gălăgie" (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) sau pol., srb. larma (DER, DEX, MDA) < germ. Alarm < it. all'arme (DER).

láșcă, laște, s.f. - (reg.; gastr.) Tăieței; răstăuțe, tojmaj: "Ai făcut niște lășcuță, / Le poți duce-n tileguță" (Memoria, 2001: 110); "Doba, doba, laștile, / Mâni-alată-s Paștile" (D. Pop, 1978: 379). - Din magh. laska "tăieței" (Papahagi; DA, cf. DER; MDA).

latín, -ă, latini, -e, adj., s.f. - (arh.) 1. Străin; străinătate; lume străină. 2. Om rău și perfid. ■ Papahagi (1925) consemnează expr. lat'ină rea (în Ieud, Maramureș, la începutul sec. XX). - Var. a lui letin "străin; eretic, catolic" < magh. latin, srb. latin (DER) și dublet a lui latin "locuitor din Latium" (DER) < lat. latinus (sec. XVII), fr. latin (DEX, MDA).

láviță, s.f. - v. laiță ("bancă").

lavoár, lavoare, (lavor, lăvor, lăvoar), s.f. - Vas de tablă utilizat pentru spălatul pe față; lighean. - Din fr. lavoir "spălătorie publică; lighean, chiuvetă" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < lat. lavo, lavare "a se spăla, a se îmbăia".

laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. - (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: "Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești" (Bârlea, 1924, I: 200). - Din ucr., srb. laz "poiană, curătură" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

lăcrămáție, lăcrămații, (lacrimă), s.f. - (reg.) Plângere, cerere; lacrimă. ■ (onom.) Lăcrămație, poreclă în Moisei: "În 1962, s-a adus de către Hojda Petru Butubu un darac de lână, mașină de scărmănat lână, la care lucrează acum Mihali Ștefan Pârciu și Ivașcu Ștefan Lăcrămație" (Coman, 2004: 54). - Var. a lui reclamație (< fr. réclamation) (DEX); din lacrimă contaminat cu reclamație (MDA); caz tipic de etimologie populară.

lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. - (pop.) A locui: "Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri" (Papahagi, 1925: 187). - Din magh. lakni "după loc" (Cihac, cf. DER); var. a lui locui (< magh. lakni) (MDA).

lăcuitór, lăcuitori, (lăcuitoriu), s.m. - (arh.) Locuitor: "Eu, robul lui Dumnezeu, popa Costan Moldovan, fiind lăcuitoriu într'acest sat..." (Săsar, 1798; cf. Dariu Pop, 1938: 79). - Din locui / lăcui + suf. -tor.

lădáu, lădauă, (lădău), s.n. - Ladă mai mică și mai înaltă, pentru cereale (Faiciuc, 2008). - Din ladă (< germ. Lade) + suf. -au.

lădói, lădoaie, s.f. - Ladă simplă, confecționată din lemn, destinată păstrării țesăturilor: "Eu o iau de pă urdzoi / Să o țâp într-un lădoi" (Papahagi, 1925: 225). Mai există ladă pentru cereale (sâsâiac) și ladă de zestre (secriul de halube). - Din ladă (< germ. Lade) + suf. -oi (Scriban, DEX, MDA).

lăfăí, lăfăiesc, vb. refl. - A se răsfăța, a huzuri. - Din magh. leffenni "a atârna" (DEX).

lălăí, lălăiesc, vb. intranz. - A cânta monoton o melodie. - Formă onomatopeică (DEX, MDA).

lălăít, -ă, lălăiți, -te, adj. - (ref. la un cântec) Interpretat neglijent, fără a păstra linia melodică. - Din lălăi.

lăpăí, lăpăiesc, vb. intranz. - A bea, a mânca zgomotos. - Formă onomatopeică (Șăineanu); din bg. lapam "mănânc, sorb cu lăcomie" (DLRM); var. a lui lipăi (< lipa + suf. -ăi), cf. bg. lapam (DEX, MDA).

lăpúș, lăpuși, s.m. - (reg.; bot.) Specie de salvie (lăpușul caprei) (Salvia glutinosa), numită astfel de localnici. Termenul e atestat la meglenoromâni cu sensul de "potbal" (ALR, 1961: 651). DER îl definește ca "brusture" (Telekia speciosa). ■ (top.) Lăpuș, râu ce izvorăște din Munții Țibleșului (de sub vf. Văratic), la 1.200 m alt. Are o lungime de 114,6 km, fiind cel mai lung curs de apă din jud. Maramureș. Bazinul ocupă o suprafață de 1.820 kmp. Colectează apele din Munții Igniș și Țibleș, din Culmea Breaza și din Preluca (Ujvari, 1972; Posea, 1980). În aval de orașul Tg. Lăpuș, formează un sector de chei, lung de 30 km, cu cataracte și meandre, până la confluența cu Cavnic. Se varsă în Someș în apropiere de Arieșu de Câmp. "Obiceiul de a da nume de plante unor râuri apare destul de frecvent și în alte ținuturi ale teritoriului lingvistic român" (Stoica, Pop 1984); Lăpuș, depresiune situată în sudul județului Maramureș, în bazinul mijlociu al râului Lăpuș, în spatele defileului săpat în Masivul Preluca. Aspect deluros și ondulat, cu o altitudine în jur de 500 m. Are caracter subcarpatic. Este închisă în sud de Culmea Breaza; către est, se deschide spre Muscelele Năsăudului, iar în vest comunică cu Depresiunea Copalnic și cu podișul Boiului (Posea, 1980: 37-38); Tg. Lăpuș, oraș; Dobricu Lăpușului, sat aparținător de Tg. Lăpuș; Lăpușel, sat aparținătot de com. Recea; Lăpuș, comună; Țara Lăpușului, regiune etnografică situată în nord-vestul României, ca parte componentă a jud. Maramureș; se învecinează cu zonele Chioar, Năsăud și Maramureșul istoric; Lăpușna, fânațe, teren mlăștinos în Vadu Izei, Valea Stejarului (Vișovan, 2005). - Din sl., cf. bg. lopuš (MDA), rus. lepucha (DA, cf. DER); alb. ljapuš, magh. lapu (DER).

lăpușeán, -ă, lăpușeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Lăpuș. 2. (Locuitor) din Lăpuș. În Maramureș sunt mai multe localități cu acest nume: Lăpuș, Lăpușel, Târgu Lăpuș. ■ (onom.) Lăpușan, Lapușan, Lăpușeanu, Lăpușneanu, nume de familie (377 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Lăpuș + suf. -ean.

lăpușeáncă, lăpușence, s.f. - Femeie originară din localitatea Lăpuș. Locuitoare din Lăpuș. - Din lăpușean + suf. -că.

lăr, interj. - v. ler.

lărgán, -ă, lărgheni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Larga. 2. (Locuitor) din Larga. - Din n. top. Larga + suf. -an.

lărgancă, lărghence, s.f. - Femeie originară din localitatea Larga. Locuitoare din Larga. - Din lărgan + suf. -că.

lărmălí, lărmălesc, vb. intranz. - (reg.) A face zgomot, gălăgie: "Și cum te culcai, iarăși îți auzeai tiara botrocind și lărmălind" (Bilțiu, 1999: 102). - Din larmă "gălăgie" (MDA).

lăschián, -ă, lăschieni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Lăschia. 2. (Locuitor) din Lăschia. ■ (onom.) Lăscăian, Lăscăianu, Lăschian, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Lăschia + suf. -ean (> -an).

lăschiáncă, lăschience, s.f. - Femeie originară din localitatea Lăschia. Locuitoare din Lăschia. - Din lăschian + suf. -că.

lătocí, vb. refl. - v. lotoci ("a se bălăci").

lătunói, s.n. - 1. Răritură în pânza ce se țese manual, produsă de firele rupte ale urzelii: "Că toată pânza-i lătunoi" (Bârlea, 1924, I: 96). 2. Legătură de vreascuri care se transportă pe umăr: "Și a legat un lătunoi de găteje" (Bilțiu, 1999: 341; Desești). 3. Mormoloci de broască (Lenghel, 1979). - Var. a lui lătunoaie (< latură + suf. -oaie) (Scriban, DEX, MDA).

lătureán, lătureni, s.m. - 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat (Memoria, 2001). - Din latură + suf. -ean (DLRM, MDA).

lătúri, s.f., pl. - Apă murdără în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: "Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo" (Bilțiu, 1999: 174). - Probabil lat. lavatura "spălături" (< lat. lavare "a spăla") (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX) sau din la "a (se) spăla (DEX).

lăturní, vb. refl. - (reg.) A se porni în căutarea cuiva; a cerceta laturile unei zone: "După el s-o lăturnit / Cu sape și cu topoare" (Memoria, 2001: 112). - Din lature.

lăureásă¹, lăurese, s.f. - Lucrătoare. - Lat. laboriosa (MDA).

lăureásă², lăurese, s.f. - (mit.) Împărăteasă; probabil soția unui împărat legendar Lar / Ler sau Laur: "Că asta nu e lăureasă, / Nice-mpărăteasă, / Da-i femeie mândră și frumoasă, / Dintre toate mai alesă" (Papahagi, 1925; Strâmtura; descântec). - Din Lar, Laur + suf. -easă.

lăút, -ă, lăuți, -te, adj. - (reg.) Spălat: "Când i lăut și-nștimbat" (Memoria, 2001: 97). - Din la "a (se) spăla" (Scriban, DEX, MDA); lat. lautus (Șăineanu).

lăzáștină, lăzaștini, s.f. - (reg.) Loc defrișat (Antologie, 1980; Memoria, 2001). - Din laz + suf. -aștină (MDA).

lăzean, -ă, lăzeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Lazu Baciului. 2. (Locuitor) din Lazu Baciului. - Din n. top. Laz + suf. -ean.

lăzeáncă, lăzence, s.f. - Femeie originară din localitatea Lazu Baciului. Locuitoare din Lazu Baciului. - Din lăzean + suf. -că.

lăzuíre, lăzuiri, s.f. - (reg.) Tehnică pentru obținerea de noi parcele de fânațe: "Fertilizarea parcelelor obținute prin lăzuire se făcea prin pășunarea oilor și staționarea acestora pe timp de iarnă în terenurile lăzuite" (Dăncuș, 1986: 40). - Din laz (Scriban, Șăineanu, DLRM); din lăzui (MDA).

lângalắu, s.n. - v. langalău.

lângoáre, s.f. - v. lingoare ("febră tifoidă").

leac, leacuri, s.n. - 1. Medicament, remediu: "Mamă-sa luară / Două olurele / Și porni cu ele / După lecurele" (Calendar, 1980: 6). 2. În expr. fără leac de... = fără nici un pic de ...; nici de leac... = deloc: "Mândra care-mi place mie / Nu are leac de moșie" (Ștețco, 1990: 309). - Din sl. lěkǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < got. lekei "medic" (Scriban).

leáh, lehi, (leș), s.n. - (arh.) Polonez: "La lumina stelelor / Trece-om munții leșilor" (Bârlea, 1924: 87). ■ (top.) Fața Leahului, fânațe în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Leach, Leaha, Leahu, nume de familie (27 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. lěchǔ (Miklosich, cf. DER), cf. ucr. ljach (DER); din rus. lǐehǔ (Șăineanu, Scriban); din ucr. ljach (DEX).

leáncă, lenci, s.f. - (reg.) Gubă zdrențoasă (Papahagi, 1925; Șieu); haină ponosită, ruptă, uzată. - Din ucr. ljanka "haină de pânză de in" (< sl. lininǔ "de in") (Șăineanu, Scriban; Cihac, Iordan, DA, cf. DER; DLRM, MDA).

leásă, lese, (liasă, lesă), s.f. - 1. Împletitură de nuiele: a) la gard; b) nuiele împletite pe care se așază prunele la uscat (ALRRM, 1971: 458). 2. Poarta de la intrarea în staor, la stână (Memoria, 2001). 3. Scândură așezată pe furci, sub comarnic și sub care se așază brânza (Papahagi, 1925; Budești). - Din sl. (bg., rus.) lěsa (Miklosich, Cihac, Iordan, Conev, cf. DER; MDA); din bg. lesa, srb. ljesa (DEX).

leát, leaturi, s.n. - (înv.) 1. An, dată. 2. Contingent. Expr. a fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă, generație. 3. Camarad. - Din sl. lěto "etate, an, timp" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

lecríc, lecricuri, (lecrec), s.n. - (reg.) Haină scurtă cu mâneci, tip jachetă, ce depășește mijlocul, purtată pe vreme rea (iarna). Se confecționează din stofă de lână, țesută în patru ițe. Suman, pieptar: "De nu grăiesc cu dreptate / Ardă-mi lecricu din spate" (Bârlea, 1924, I: 268). - Cf. germ. Röckl, sas. reckel (Țurcanu); var. a lui leric (et. nec.) (MDA).

lecuí, lecuiesc, vb. tranz., refl. - 1. A (se) trata, a (se) îngriji; a vindeca. 2. A dezvăța, a înțărca; a renunța la un nărav. - Din leac (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

lecuít, -ă, lecuiți, -te, adj. - 1. Vindecat. 2. Dezvățat. - Din lecui.

lédeșă, ledeșe, s.f. - (reg.; înv.) Șa, tarniță: "Fără frâu, fără căpăstru, / Fără ledeșe pă spate" (Antologie, 1980: 82; Sălsig). - Et. nec.

legădí, legădesc, (leghedi), vb. refl. - (reg.) A se mulțumi: "Iar de nu ti-i legădi / Mai frumos să-ți mulțumească / Spicul grâului" (Memoria, 2004-bis: 1.366; Asuaj-Codru). "Da'-ți fa' bine și-ți ierta / După ce vom cuvânta. / Că noi cu câte știm / Cu-atâtea ne leghedim" (Calendar, 1980: 25). - Probabil din magh. elégedettseg "mulțumire, îndestulare".

lége, legi, (leje), s.f. - (pop.) Judecată (sens arhaic): "Îl dau la lejă" (ALRRM, 1973: 739). - Lat. lex, legis "lege, moțiune" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. - A face legea, a judeca. - Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiuíre, legiuiri, s.f. - Judecată: "Cu legiuiri și t'eltuieli" (Memoria, 2001: 113). - Din legiui (DEX, MDA).

lehui, vb. intranz. - v. lihăi.

leít, -ă, leiți, -te, adj. - (pop.) Aidoma, la fel, identic. - Din sl. lijati "a topi, a turna", cu sensul de "ca turnat" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA). léje, s.f. - v. lege.

lemnúș, s.n. - (bot.) Lemnul Domnului (Artemisia abrotanum): "De-aici până-n Seleuș / Tot îs corciuri de lemnuși" (Bârlea, 1924, I: 201). - Din lemn (< lat. lignum "lemn, copac") + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA); calc de structură după germ. (Reib)holz sau (Zünd)holz (Frățilă, 2006).

lénker, lenkere, s.n. - (reg.) Sanie cu volan, confecționată și utilizată de locuitorii din Cavnic, ca mijloc de locomoție în timpul iernii, pe ulițele înguste și sinuoase, cu pantă abruptă, ce duc spre centrul localității. Un sistem de roți dințate permit transmiterea comenzilor volanului la tălpile saniei (cu mult mai late decât cele obișnuite, confecționate din lemn de fag acoperit cu tablă). Lenkerele pot fi de unul, două sau trei locuri. Potrivit localnicilor, primele sănii cu volan s-au construit la sf. sec. XIX, însă prototipul a fost îmbunătățit de ing. Nicholas Blaueinstein din Băiuț, care ar fi lucrat la mina din Cavnic în perioada interbelică. În prezent, anual, se organizează, la sfârșitul lui februarie / începutul lui martie, un concurs de lenkere, pe șoseaua ce leagă Cavnicul de Băiuț. Brand al orașului Cavnic. - Din germ. Lenker "mâner, ghidon; șofer, pilot, cârmaci".

leópot, -ă, adj. - (reg.) Rea de gură (Hotea, 2006). - Din leop + suf. -ot, cf. leopăi "a vorbi mult și fără rost".

leordácă, s.f. - (reg.; bot.) Stupiniță (Platanthera bifolia) (Borza, 1968). (Maram.). - Din leurdă (MDA).

leórdă, s.f. - v. leurdă.

leordeán, -ă, leordeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Leordina. 2. (Locuitor) din Leordina. ■ (onom.) Leordean, Leordeanu, Leordian, Leorgyan, nume de familie (664 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. *Leorda + suf. -ean (> -an).

leordeáncă, leordence, s.f. - Femeie originară din localitatea Leordina. Locuitoare din Leordina. - Din leordean + suf. -că.

leordíș, leordișuri, (leurdiș), s.n. - Loc unde crește leurda; leurdar. ■ (top.) La leordiș, fânațe în Baba și Sălnița (Vișovan, 2008). - Din leurdă (dial. leordă) + suf. -iș.

lepădá, lepăd, vb. - 1. (tranz.) A arunca, a azvârli. 2. (intranz.) A avorta. 3. (refl.) A renega. - Lat. lapidare "a arunca cu pietre" < lat. lapis “piatră” (Scriban; Pușcariu, Tiktin, Iordan, Capidan, Candrea, cf. DER; DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970). Cuv. rom. > magh. lapedál, săs. lepedan "a arunca" (DER).

lepădát, -ă, lepădați, -te, adj. - Aruncat. ■ (onom.) Lepădatu, nume de familie în Maramureș. - Din lepăda.

lepângắu, lepângăi, s.m. - (reg.) Nume de ocară pentru feciori (Bârlea, 1924): "D-amu-s niște lepângăi" (Bârlea, 1924, II: 189). - Din magh. lappangö "latent, ascuns" (MDA).

lepedéu, lepedeie, (lipideu), s.n. - (reg.) Cearceaf: "Grădina cu porodici / Lepedeul cu purici" (Memoria, 2001: 99). ■ (onom.) Lepedeu, poreclă în Valea Stejarului. - Din magh. lepedö "cearceaf" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

lepetéu, s.n. - (reg.) "Roata pe care se formează oalele de lut se numește lepet'eu" (Iuliu Pop, 1970; Săcel). - Din magh. lapitó "planșetă".

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. - Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: “Lerui și-a mărului"; “Hai lin, hai lar și flori de măr"; “Oi, leroi, leroi"; “Hai, leru-i, Doamne". - “Ler este un evident mitologem (= formă mitică ele¬mentară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, în¬tru¬cât se ex¬primă singură), iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman" (Kernbach,1989: 297). Din numele împăratului Aurelian: “Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…" (D. Cantemir, Hronicul, 1717). Din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar, venerați ca divinități protectoare ale Romei (I. G. Sbiera). “Unii văd în Ler numele unui zeu tracic" (I. Popescu - Sireteanu,1983). “În anii '90 ai veacului XIX, pentru patru informatori, Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos" (A. Fochi, 1976). Probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Do¬mi¬ne) (DLRM, DEX, MDA).

lésă, s.f. - v. leasă ("împletitură de nuiele").

léspede, lespezi, s.f. - Tigaie cu coadă mai lungă. - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); din sl., cf. rus. lepest "bucată, foaie", dial. lespet (Vasmer, cf. DER).

leș, s.m. - v. leah ("polonez").

léșcă, s.f. - (reg.) 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit (Iuliu Pop, 1970). 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt (Memoria, 2001). - Din ucr. liska (MDA).

leșíe, leșii, s.f. - Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor) obținută prin fierberea în apă a cenușii: "Apoi femeile (...) fac leșie și spală cu ea toate vasele" (Memoria, 2001: 25). - Lat. laxiva (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > bg. lešija, lišija, scr. lušija, liksija (Capidan, cf. DER).

léșnic, leșnice, s.n. - (reg.) Loc de pândă a vânătorului. ■ (top.) Leșnic, Lejnic, deal, pădure în Strâmtura (Vișovan, 2005). - Din ucr. lysnyk "pădurar" (Vișovan); din bg. leštnik "alun" (DEX); din magh. lesnic (MDA) < magh. lesni "a pândi".

leț, lețuri, s.f. - (reg.) Șipcă, stinghie de lemn. - Din magh. léc "șipcă", ucr., pol. lata, srb. letva < germ. Latte, vgerm. latta (Scriban; v. și Țurcanu, 2005).

lețuí, lețuiesc, vb. tranz. - A bate în cuie lețurile sau șindrila pe casă: "Când ridică apoi cornii de o lețuiesc..." (Papahagi, 1925: 321). - Din leț "șipcă" (Scriban) + suf. -ui.

leúcă, leuci, s.f. - (reg.) Partea carului, format dintr-un lemn încovoiat, ce leagă osia de loitră. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). ■ (onom.) Leuca, nume de familie în Maramureș. - Din magh. löcs "leucă" (MDA) < germ. Leichse (Scriban; Cihac, Tiktin, Scriban, cf. DER); din bg. levka (DEX). Cuv. rom. > bg. levka (DER).

leurdár, leurdari, s.m. - Loc unde crește leurda; leordiș. ■ (top.) Leordar, Leurdar, fânațe în Costeni, Dumbrava, Stoiceni (Vișovan, 2008). - Din leurdă + suf. -ar.

leúrdă, leurde, (leordă), s.f. - 1. (bot.) Plantă erbacee cu miros de usturoi (Allium ursinum); usturoi de pădure. 2. (bot.) Leordacă, termen consemnat în Maramureș pentru bujor alb (Platanthera bifolia) (Borza, 1968: 133). 3. (bot.) Leurdină (Dahlia variabilis); gherghină, gheorghină (Țiplea, 1906). ■ (top.) Leordina, localitate pe Valea Vișeului; Leorda, afluent al pârâului Băiuț, care se varsă în râul Lăpuș. - Et. nec. (Șăineanu, DER); cuvând autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. hudhër, hudër "usturoi"; cf. bg. levurda (DEX); cf. alb. hurdhë "usturoi" (MDA). Cuv. rom. > ucr. levurda (DER).

léveșe, s.f. - (reg.; gastr.) Supă cu carne de pui; "zamă limpede cu răstăuțe". - Din magh. leves "zelos, suculent".

lezín, lezini, (leziu), s.m. - (reg.) Flăcău, hoinar (Papahagi, 1925; Borșa). Calfă, fecior mai mărișor (Bârlea, 1924): "Din gură de lezieș" (Bârlea, 1924, II: 30). - Din magh. lézengo "a umbla fără rost" (Papahagi, 1925); din magh. legény "flăcău, fecior" (MDA).

liboteán, -ă, liboteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Libotin. 2. (Locuitor) din Libotin. ■ (onom.) Libotean, Liboteanu, Libotyan, nume de familie (364 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. *Libota (inițial nume de persoană) + suf. -ean (Frățilă).

liboteáncă, libotence, s.f. - Femeie originară din localitatea Libotin. Locuitoare din Libotin. - Din libotean + suf. -că.

liboví, libovesc, vb. refl. - (reg.) A (se) iubi: "Beau feciorii, se libovăsc / Și de mândre da gândesc" (Bârlea, 1924: 24). - Din vsl. lĭubovati (Scriban); din libov "dragoste" (< sl. ljubovŭ) (DLRM).

lictár, (liptari, licvar, ligvar, legvar), s.n. - (reg.; gastr.) Magiun, dulceață de prune. "Magiunul care se unge pe pita de grâu, de mălai, dar mai ales pe scrijele de coleșe rece" (Faiciuc, 1998: 182): "Îi lucrez de multă vreme și știu unde ține laptele de oi și brânza, ligvarul de prune și mierea de stupi" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din lat. electuarium (sec. XIX), introdus în Transilvania prin farmacie (Șăineanu, Scriban; Candrea, Tiktin, cf. DER); din magh. lekvár "magiun" (DEX); din magh. liktárium, liktárom; lekvár (MDA).

líget, (lighet), s.n. - (reg.; min.) Culcușul filonului (Gh. Pop, 1971: 98). - Din germ. Liegendens (MDA); probabil din germ. liegen "a sta culcat, a zăcea".

líghet, s.n. - (reg.) Pădurice. ■ (top.) Lighet, fânațe în Rohia, Tg. Lăpuș, a.d. 1766; Lighet, lac artificial amenajat, în 1975, în scop de agrement (este situat la o altitudine de 340 m, are o suprafață de 3 ha și o adâncime maximă a apei de 5,5 m; lacul este alimentat de pârâul Lighet și pârâul Nires); Lighet, pârâu ce se varsă în râul Lăpuș, în apropiere de orașul Tg. Lăpuș. - Cf. dial. lighet "pădure, desiș" (Vișovan, 2008); din magh. liget "crâng, pădurice" (Frățilă).

ligvár, s.n. - v. lictar ("magiun").

lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. - 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). - Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

líhot, lihote, s.n. - Sunet ciudat; râs. - Et. nec.

lihotí, lihotesc, vb. refl. - A scoate sunete înfundate, asemănătoare râsului. - Et. nes., cf. chihoti (MDA); din lihot.

lilión, s.m. - (reg.; bot.) Nume generic pentru mai multe specii de crin: "Ca să fie mai frumoase, fetile se spălau cu oarece buruian care-i zâce lilion. Îl pune de-a moi, îl serbe on pic, că era un fel de buruian, din care să făce zamă și cu care ie să dăde pe față și i se duce pielea și rămâne frumoasă" (Bilțiu, 2001: 223; Desești). - Din magh. liliom "crin" (MDA).

liliúț, (liuliuț), s.n. - 1. Leagăn de grindă (spre diferență de leagănul cu talpă). "Un fel de leagăn ce se agață în grădină ori în creanga unui arbore, dacă mama se duce pe dealuri la fân, cu copilaș cu tot" (Bud, 1908): "Mi se șede de drăguț / Ca la pruncă cu liliuț" (Bârlea, 1924, II: 33). 2. Leagăn pentru copil mic, purtat de femei când merg la cosit, departe de sat; mai ales prin Borșa, Moisei, Săcel etc. (Bârlea, 1924). (Maram.). - Din liuliu (DER); cf. rus. liuliuka "leagăn" sau creație expresivă.

limbáriță, limbarițe, s.f. - (bot.) Plantă cu tulpină dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede; pătlagină de apă (Alismo plantago-aquatica). "Frundză mare, crește laolaltă grămadă și o mănâncă tot felul de marhă" (Papahagi, 1925). - Din limbă (< lat. lingua) + suf. -ariță (Scriban, DEX, MDA).

lindínă, lindini, s.f. - Ouă de păduchi (ALRRM, 1969: 23). - Lat. lens, lendinem (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

liní, vb. refl. - A se clăti, a se undui, a se legăna: "Ce te lini, ce te clătini / Din vârf până-n rădăcini?" (Antologie, 1980: 456). - Probabil din lin "domol, liniștit" (< lat. lenus, -a, lenis) sau din alina "a se domoli" (< lat. *allenare).

línghișpir, linghișpire, s.n. - (reg.) Instalație cu o pistă rotativă, pe care sunt montate jucării (mașinuțe, căluți de lemn etc.), specifice parcurilor de distracții; carusel. - Din germ. ringspiel "inel de joc; joc în cerc".

lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. - (înv.; med.) Tifos; febră tifoidă: "Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare" (Bârlea, 1924, II: 25); "Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare" (Bilțiu, 1990: 388). - Lat. languor, -oris "slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală"; păstrat numai în rom. (Scriban; Rosetti, cf. DER; DEX, MDA); forma moștenită direct este lângoare, lungoare, influențată de lung (lângoarea era o boală de lungă durată), iar lingoare a luat naștere probabil sub influența lui linge, tot prin etimologie populară (Frățilă).

lingurár, lingurare, s.n. - Suport de lemn agățat de perete, pe care se țineau lingurile (în casele de la țară). - Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ar (DEX).

lingureá, lingurică, s.f. - (bot.) Plantă din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe, grupate în ciorchini (Cochlearia borzaeana). Specie endemică semnalată în revervația Stâncăriile calcaroase Sâlhoi și Zâmbroslavele (Munții Maramureșului). Este un relict periglaciar, fiind prezent doar în câteva stațiuni din spațiul nord-carpatic (Timur, 2007: 85). ■ (med. pop.) Utilizată în combaterea afecțiunilor pulmonare și scorbutice. - Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ea (Scriban, DEX, MDA).

lipidéu, s.n. - v. lepedeu ("cearceaf").

lipíe, lipii, (liptie), s.f. - (reg.; înv.; gastr.) Pâine rotundă și plată, puțin crescută: "Dar nevastă-sa vedea că tot face din sac ba turte, ba pâine, ba plăcinte, ba lipie și numai nu se găta" (Bilțiu, 1999: 286; Berbești). - Din magh. lepény "plăcintă" (MDA).

lipitoáre, lipitori, s.f. - 1. (zool.) Vierme parazit (Hirudo medicinalis). 2. (bot.) Iarba faptului, iarbă lipitoare, lipici, scai mărunt (Galium aparine). Fetele se încingeau cu această plantă ca să se uite feciorii la ele (Borza, 1968: 74). - Din lipi (< sl. lepiti) (Scriban, DEX, MDA) + suf. -toare.

liptári, s.n. - v. lictar ("magiun").

lisnít, (lizniț), s.m. - (reg.; bot.) 1. Soi de măr pădureț (Malus silvestris); mere acre, mere de vin, corobeață. Din fructe se face țuică și oțet; lemnul este utilizat pentru cioplit (Borza, 1968: 107; v. și Lenghel, 1979). 2. (înv.) Poame, fructe (ALRRM, 1971: 479; Vișeu, Borșa). - Din ucr. lysnyk (Farcaș, 2009).

lítără, lităre, (litră), s.f. - (pop.) Litru (= unitate de măsură pentru lichide) (ALRRM, 1973: 778). - Din ngr. litra (Scriban; Meyer, Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA).

líte, s.f. - Moarte, înmormântare: viers de lit'e = bocet (Papahagi, 1925: 228; Vad). - Probabil din litie "rugăciune lungă".

litíe, litii, s.f. - (bis.) Rugăciunea ce se face la miezul nopții, înaintea sărbătorilor mari, când se binecuvântează pâine, grâu, vin, undelemn, cu care apoi se unge fruntea credincioșilor (Bârlea, 1924): "Să fii gazdă-n veselie / Ca să mergem la litie" (Bârlea, 1924, I: 138). - Din sl. litija (Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA) < ngr. liti "rugăciune" (Șăineanu, Scriban, DER).

liturghiér, liturghiere, s.n. - (bis.) Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor de vecernie, utrenie și liturghie, precum și felurite rugăciuni. Primul liturghier în limba română a fost tipărit în anul 1570, de către Coresi. - Din liturghie (< sl. liturgija < ngr. liturgia) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

liț, lițuri, s.n. - Cui de lemn; așchie cioplită: "...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ" (Papahagi, 1925: 303; Giulești). - Din magh. léc (MDA).

liuliu, (liule) - Cuvinte ce le zic mamele legănându-și copiii: "liule, liuliu coconu" ori "haia, haia cocoană". Identic cu nani, nani (Țiplea, 1906). - Creație spontană (DER); cf. ucr. ljuli-ljuli (Scriban; Berneker, cf. DER), rus. lǐulǐú "nani-nani", liuliuka "leagăn" (Scriban).

lizí, vb. refl. - v. hlizi ("a chicoti").

loágăr, loagăre, s.n. - (pop.) Terenul pe care se așază armata; lagăr (Bârlea, 1924). - Var. a lui lagăr (< germ. Lager "lagăr", Șăineanu, DER, DEX, MDA).

loámpă, s.f. - v. lampă.

lóbodă, s.f. - (bot.) Plantă erbacee de cultura (Atriplex latifolia). ■ (gastr.) Se folosește în umplutura de plăcintă. - Din sl. loboda (DER, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. loboda (Bakos, 1982).

lóboț, s.m. - v. chituși ("element component al porților de lemn").

lociolí, lociolesc, vb. refl. - (reg.) A se bălăci în apă. - Din magh. locsol "a stropi" (MDA).

locomós, -oásă, locomoși, -oase, adj. - (pop.) Lacom, pofticios. - Var. a lui lăcomos (din lacom < sl. lakomǔ) (MDA).

lodấnc, s.n. - (reg.) 1. Capetele de la firele care rămân după țesutul pânzei la război: "I-a spus oarecine că nu mai are de făcut nimic decât să ia lodânc de la tiară și din acela să facă o funie..." (Bilțiu, 1999: 249; Breb). 2. Bucată de lemn. - Din germ. Ladung (MDA).

lódbă, lodbe, s.f. - (reg.) 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lodbele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop, 1984: 47). 2. Ster de lemn: "Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun" (Memoria, 2004-bis: 1.213). - Din ucr. lodva "scândură lată" (Scriban, Șăineanu; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

lóitră, loitre, s.f. - Părțile laterale ale carului: "A legat-o bine de loitrele carului și a tot gonit caii..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 123). - Din srb. lo(i)tra (DEX); din ucr. loitra < germ. Leiter (Șăineanu); din germ. Leiter "scară" (Țurcanu, 2005); din srb. lo(i)tra, magh. lojtra, ucr. loitra (MDA).

lójniță, lojniță, (lozniță), s.f. - (reg.) Leasă sau coș de nuiele pentru uscat sau afumat fructele; cuptor (groapă) peste care se pune împletitura de nuiele. ■ (top.) Loznița, în loc. Sălnița (Vișovan, 2008). - Din sl. ložǐnica "pat", cf. sb. ložnica "pat, culcuș" < din sl. loziti "a pune" (DER); din ucr. ložnyc'a (DEX, MDA).

lom, lomuri, s.m. - (reg.) Crengi uscate și rupte (Papahagi, 1925); lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape (ALRRM, 1973: 679): "O luat banii și i-o ascuns într-o cioată bortoasă și-o făcut pă ei un lom. Într-o zi s-o dus pe-acolo niște prunci care pășteau oile. Ei o aprins lomu..." (Lenghel, 1979: 207). - Din rus. lom (Scriban; Candrea, cf. DER); din ucr. lom (Papahagi, 1925).

lomurós, -oasă, adj. - (reg.) În expr. grâu lomuros = grâu amestecat cu resturi; se dă la păsări; grâu cu monturi (ALRRM, 1973: 827). - Din lomuri (pl. lui lom) + suf. -os (Frățilă).

lóstriță, lostrițe, s.f. - (zool.) Pește răpitor cu corpul de formă cilindrică (Hucho hucho). Specie protejată. Actualmente trăiește în România numai în Tisa și în Bistrița moldovenescă. În Tisa este dovedită în râul Vișeu, de la Vișeu de Jos până la vărsare în Tisa, apoi pe Vaser circa 24 km, pe o porțiune scurtă pe Novăț și pe Ruscova. Cel mai mare exemplar de lostriță s-a pescuit în 1951, în dreptul localități Valea Vișeului, de ceferistul Boris Gheorghelenic și cântărea 34 kg (Ardelean, Bereș, 2000: 72). - Din sl. lososi (Cihac, Tiktin, cf. DER); cf. ucr., rus. losos' "somon" (DEX).

lotocí, lotocesc, (lătoci), vb. refl. - A lovi apa cu putere. - Formă onomatopeică (MDA).

lótru, lotri, s.m., adj. - 1. Hoț, bandit, tâlhar. 2. (adj.) Glumeț, bun de gură, meșter la vorbă: "Cel mai lotru dintre ei devine pețitorul" (Calendar, 1980: 121). 3. Șmecher, tupeist: "Gura mé din ce-i făcută? / Dint-on măr și dint-o turtă, / Care-i lotru, o sărută" (Bilțiu, 2006: 51). - Din sl. lotrǔ (Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER); cf. pol. lotr "ștrengar, hoț" (Șăineanu, DEX, MDA) < germ. Lotter "om leneș" (Șăineanu).

lóză, s.f. - (reg.; bot.) Lozie; răchită, salcie (Salix cineria): "Un fel de salcie, pe ale cărei rămurele, prevăzute cu mâțișori, maramureșenii le sfințesc la biserică, în Duminica Floriilor" (Papahagi, 1925). ■ (onom.) Loza, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din ucr. lozá (Papahagi, 1925; DEX).

lózniță, s.f. - v. lojniță ("coș pentru uscat fructe").

lucastắu, s.n. - v. iucastău ("dorn").

lucăceán, -ă, lucăceni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Lucăcești. 2. (Locuitor) din Lucăcești. ■ (onom.) Lucăcean, nume de familie (3 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Lucaci (top. de origine antroponimică; forma oficială magh. era Lukács[falva]) + suf. -ean (Frățilă).

lucăceáncă, lucăcence, s.f. - Femeie originară din localitatea Lucăcești. Locuitoare din Lucăcești. - Din lucăcean + suf. -că.

lúcer, luceri, s.m. - (reg.; astr.) Luceafăr: "Un lucer mândru, galbân" (Bârlea, 1924, I: 132). - Cf. luceafăr (MDA).

lucérnă, (luțernă, luțărnă), s.f. - (bot.) Trifoi cultivat ca plantă furajeră (Medicago sativa). - Din germ. Luzerne (DEX, MDA).

lucezí, vb. intranz. - (reg.) A luci, a străluci, a lumina: "Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân" (Bârlea, 1924, I: 132). (Maram.). - Din luced "luminos" (< lat. lucidus) (MDA).

lucezíre, luceziri, s.f. - (reg.) Vedere, arătare, strălucire (Lenghel). - Din lucezi. lucrătóriu, s.n. - (arh.) Plug (atestat sec. XV, în Maramureș, cf. R. Popa, 1970: 125). - Din lucra (< lat. lucrare, Pușcariu, cf. DER; sau lat. lucubrare, Densusianu, cf. DEX) + suf. -toriu.

lud, -ă, luzi, lude, adj. - (reg.) Nepriceput, prost, zălud, zăpăcit, nătărău: "Ludă, ești, nebună ești / Și la minte slabă ești" (D. Pop, 1970: 181). - Din sl. ludǔ "prost" (Scriban; Miklosich, Cihac, Berneker, cf. DER; DEX, MDA).

ludắu, ludăi, s.m. - (bot.) Bostan, dovleac; cuculbătă (Cucurbita pepo). - Din sl. ludaja (Candrea, cf. DER; MDA) > ludaie, prin schimb de sufix -aie / -ău (Frățilă).

luft, s.n. - (reg.) Curent de aer: "Vara aicea-i luft, vara aici e răcoare și frumos" (Papahagi, 1925; Borșa). - Din germ. Luft "aer, văzduh" (DER, DEX, MDA).

luh, luhuri, s.n. - (reg.) Luncă, zonă inundabilă, rât. ■ (top.) Luhuri, teren mlăștinos (Rozavlea, Strâmtura). - Din ucr. luh "luncă". "Atașarea sufixului gramatical -uri, specific românesc, demonstrează că luh, cu sensul de luncă, a intrat în limba populației românești, care l-a utilizat și ca toponim" (Vișovan, 2005).

lúhar, luhari, s.m. - (reg.; ornit.) Cocoș de munte (Biserica Albă). - Et. nec.

lúhăr, s.m. - (reg.; bot.) Trifoi (plantă furajeră); cătrifoi (ALR, 1956: 139). (Trans., Maram.). - Din magh. lóhere "trifoi" (MDA).

lúhău, s.n. - (reg.) 1. Spirt sanitar. 2. (fig.) Băutură alcoolică (Memoria, 2001). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de "rachiu" (DRT, 2010). - Et. nec.

lújniță, lijnițe, s.f. - (reg.) 1. Făclie; fat'e: "Ca să îndepărteze [animalele sălbatice] se aprind lujnițe, un fel de făclii făcute din brad uscat, crepat la un capăt, împănat și uns cu rășină" (Georgeoni, 1936: 80). 2. Loc la capătul de sus al ulucului, unde se adună buștenii pentru a fi rostogoliți la vale. - Din ucr. lušnitya (MDA).

lúlă, lule, s.f. - Cep la butoi: "Fă bine și ia custura / Și te du și taie lula / Și împle la druște gura" (Grai. rom., 2000). - Der. din lulea (< tc. lule); pentru reg. lulă (Banat), Scriban indică srb. lula; din srb. lula (MDA).

luméț, lumeață, adj. - De lume, petrecăreț, glumeț. - Din lume + suf. -eț (DEX, MDA).

lumínă, lumini, (lumnină, lumninea), s.f. - 1. (reg.) Lumânare: "Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească" (Bârlea, 1924, II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. "În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele" (Lenghel, 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 2. Lumina ochiului = pupila (ALR, 1964: 39). - Lat. *lumina < lat. lumen, luminis "lumină, claritate" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

lungoáre, s.f. - v. lingoare ("febră tifoidă").

lungón, lungoane, s.n. - (min.) Grindă mai lungă așezată în curmezișul grinzilor de pe tavanul galeriilor de mină (Gh. Pop, 1971: 95). - Et. nec.

luníe, lunii, s.f. - Fitil de lumânare: "Când era vreme gré, să aprinde lunia de la lumânarea cu care slujé popa la Înviere" (Bilțiu, 2001: 73; Petrova). - Et. nec.

luntrós, -oásă, luntroși, -oase, adj. - Adânc: "...ne facem o groapă mai luntroasă, așa, să putem limpezi la apă" (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din luntre (< lat. *lunter) + suf. - os.

lupáriță, luparițe, s.f. - (bot.) Mărul lupului. Bun de mătrici sau friguri (ALR, 1956). Plantă (Orobanche ramosa). - Din lup (< lat. lupus) + suf. -ariță (MDA).

lúpă, (lupie), adj. - (ref. la oi) Cenușie (Georgeoni, 1936). - Din lup.

lupíște, s.f. - 1. Groapă adâncă de 3 m, deasupra căreia se punea o leasă în cumpănă, pe niște stâlpi mici (ca momeală se punea un purcel), pentru vânarea lupilor (Șainelic, 1986: 47; Chioar). 2. Loc unde se adăpostesc lupii. ■ (top.) La lupiște, fânațe în Dumbrava (Vișovan, 2008). - Din lup + suf. -iște (MDA).

lúșcă, s.f. - 1. (bot.) Floare de primăvară, asemănătoare cu ghiocelul (Leucojum vernum); ghiocei bogați, luște, lușcuțe (Borza, 1968: 99). 2. (cu val. adjectivală) Oaie cu lâna albă (Latiș, 1993). - Et. nec. (MDA); din vsl., rus. lučka, dim. din lukǔ "ceapă" < vgerm. *luk, ngerm. lauch "praz" (Scriban).

luștí, vb. tranz. - (reg.) A desface boabele de porumb de pe cocean; "operația se făcea manual, prin apăsarea unui cocean pe boabele de pe cucuruz sau cu piua de lușt’it mălai" (Dăncuș, 1986: 45); a desfăca, micura. (Doar în nordul Maramureșului, cf. ALR, 1956: 115). Termen specific subdialectului maramureșean (Farcaș, 2009: 155). - Din ucr. lușiti (MDA).

luștít, -ă, luștiți, -te, adj. - Desfăcat. - Din luști.

lútă, s.f. - (reg.; min.) Plan înclinat lângă șteampuri, pe care se spală minereul zdrobit (Șainelic, 1986). - Din germ. Lutte "instalație pentru apă" (Țurcanu).

lutăríe, lutării, s.f. - Loc de unde se scoate lut, argilă, pentru amenajarea caselor; depozit de lut. ■ (top.) Lutărie (în Dumbrava) (Vișovan, 2008: 171). - Din lut (< lat. lutum) + suf. -ărie (DEX, MDA).

lutós, -oásă, lutoși, -oase, adj. - Argilos; care conține mult lut. ■ (top.) Lutoasa, vale în Bogdan Vodă, Ieud, Dragomirești (Vișovan, 2005). - Din lut + suf. -os (DEX, MDA).

lutrán, lutrani, s.m. - (reg.) Luteran; adept al doctrinei întemeiate, în sec. XVI, de Martin Luther. - Var. a lui luteran (< lat. lutheranus, germ. Lutheraner) (MDA).