Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Stratul rutean

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef
Stratul rutean

Numiți ruteni (după uzanțele austriece), rusini sau ruși carpatici, huțuli (în Bucovina), ucrainenii sunt considerați ramură a slavilor de est, deși, după unii autori ar fi mai degrabă urmași ai slavilor nordici – "fizionomia și sonoritățile lingvistice, particularitățile graiurilor galiciene coexistând cu dialectele boikoviene, populația venind în Maramureș atât din Transcarpatia, cât și din Ucraina Pricarpatica, dar pare-se că în aceste zone au venit dinpre nord" (Ștefan Vișovan, Interferențe româno-ucrainene în toponimia Maramureșului, Baia Mare, 2001, p.14). Această ipoteză este întărită și de faptul că la granița de nord-vest a Maramureșului "s-a așezat o populație venită dinspre Lituania, condusă de Teodor Koriatovici, cneaz lituanian, învins de cneazul lituanian Vitold" (idem).

Chiar dacă primele contacte între populația română și ucraineană "datează de prin veacul al XII-lea, dacă nu și mai înainte" (Vișovan, Interferențe...), în general se acceptă că primul val de ucraineni pătrunde dinspre Galiția în Maramureș nu mai repede de sec. XIII-XIV. (Prima atestare documentară datează din secolul al XIV-lea, când se menționează numele râului Ruscova, în transcriere maghiară: Orozviz).

Filipașcu (1940) apreciază că venirea rutenilor este strâns legată de descălecatul lui Bogdan (1359) și depopularea ținutului Bereg și Ung. În acest context s-ar fi stabilit în zonă Teodor Koriatovici cu 40.000 de ruteni, după ce au fost alungați de lituanieni. De-aici, voievodul Ioan de Rozavlea a adus câteva familii de ruteni, pe care le-a colonizat "de-a lungul văii, numită după ei, Apa Rusului, unde au întemeiat satele rutenești și iobăgești Poienile de sub Munte, Repedea și Ruscova" (Filipașcu 1940: p.58-59).

Cert este că în secolul al XIV-lea "se aflau în Maramureș doar câteva sute de ruteni" (Radu Popa, 1970, 55).

Al doilea val se declanșează undeva pe la jumătatea secolului al XV-lea, când nobilii români din satele din dreapta Tisei "au început să-și aducă pe domeniile lor iobagi ruteni din Bereg, care în 1489 aveau deja un preot rutean (Filipașcu 1940: 59). În aceste condiții au pătruns rutenii în comunitățile românești de pe Valea Tisei (Lunca la Tisa, Bocicoi, Crăciunești, Virșmort - azi Tisa -, Câmpulung la Tisa, Remeți).

De-a lungul timpului, în unele localități (Lunca la Tisa și Remeți, de exemplu) românii au fost asimilați, pe când în altele (Bocicoi, Crăciunești, Tisa) există și azi comunități distincte de români, ucraineni și maghiari în aceiași localitate.

Petrovai (2007) consideră că a existat și un al treilea val de ucraineni ce au migrat spre Maramureș începând cu secolul al XVII-lea. Aceștia "populează valea inferioară a râului Vișeu, întemeind satele Crasna și Valea Vișeului, care alcătuiesc în prezent comuna Bistra". Fenomenul a fost favorizat de anexarea Galiției (regiunea în care s-au stabilit rutenii conduși de Koriatovici, în sec. al XIV-lea) la Imperiul Habsburgic, ceea ce înseamnă că nu a existat graniță între acest ținut, Maramureș și Transilvania. În aceste condiții, la începutul secolului al XX-lea, regiunea din nordul Tisei (Transcarpatia de azi) este "inundată de ruteni".

Papahagi constata, în 1925, că se exercită o "intensă influență lexicală ruteană în graiul maramureșean, după cum - pe de altă parte - putem constata o influență nord-românească în graiul rutean" (150). Filipașcu (1940) ține să remarce, de asemena, faptul că rutenii au avut un aliat puternic în "biserica cu limbă slavonă", condusă mult, în Maramureș, de episcopi ruteni de Muncaci (59).

În mod izolat, o parte din ruteni au ajuns și în "țările" limitrofe (Chioar, Codru, Lăpuș), dar răspândirea cuvintelor împrumutate din această limbă s-a făcut datorită schimburilor economice și social-culturale.

Termeni de origine ruteană atestați în regionalismele din județul Maramureș (selectiv):

-Gospodărie, casă: zamă “supă" (dzama); zăgnată “foc ce se face în cuptor" (zagnit); a zoli “a spăla rufe" (zolyty); ometiță “praf de făină" (obmetycja); vătrai “cârlig" (vatralj); veșcă “cercul de lemn de la sită" (veska); antal “butoi mare de stejar" (antal); oboroc “adăpost pentru fân" (uborok); cohe "bucătărie" (kuhnya); cujalcă "furcă de tors" (kyželica); criță "oțet" (kryc'a); chisăliță "borș de tărâțe" (kyselyca);

-Agricultură: șirincă “fâșie îngustă de teren" (šyrynka); laz “teren defrișat" (laz); hat “mejdă" (hat);

-Altele: zăbală “bubițe în colțul gurii" (zabǔ); a zăhăi “a incomoda pe cineva" (zahaiti); a zorobdi “a câștiga" (zarobyty); a se jălcui “a se jeli" (žalkuvati); a năduși “a înăbuși, a sufoca" (naduha); lotvă “lemn brut" (lodva); lom “resturi" (lom); lostriță “pește răpitor" (losos); loză “răchită" (loza); dohot “păcură" (dehotǐ); drâmbă “instrument muzical" (drymba); drobșor “arbust" (drok); zadie “fustă" (zadeti); drușcă “domnișoară de onoare" (družka); a dubi “a tăbăci" (dubyty); dutcă “monedă" (dudok); rahot “vuiet"; tarniță “șa" (tarnica); hăt “destul" (het); hâd “urât" (hyd); huci “desiș“ (hušča); mălin “liliac" (malyna); caiman "administrator" (kaiman); călic "slab" (kalika); cercală "năvod" (čekalo);