Datinile și credințele poporului român/Soarele și Domnul Hristos

 

§ 1. A. Crăciun, Crăciuneasa și fetele ei

Cînd s-a început lumea, oamenii lucra la lună noaptea, cum ar lucra ziua la lumina soarelui, că erau mai credincioși, nu era legile împărțite. Maica Domnului s-a simțit grea de Ovidenie. Pe atunci era unul Crăciun. Acela pornise 12 cară cu povoară la moară. El era așa de rău, că nu lasa pe nimene să doarmă noaptea; pe fete, pe femeie le bătea, că toate erau betege și stîlcite. Cînd a pornit el de acasă, mă-sa le-a zis la fete: „De-amu culcați-vă cîte oleacă pe rînd, păn’ ce el va veni, și apoi voi dormi eu.” Cînd venea el trăsnind, huind - mă rog, 12 cară cu povară - toate trebuia să fie cu furcile-n mînă.

Vine Maica Domnului în ziua de Ajun la femeia lui Crăciun: „Mă rog, lasă-mă să fac la D-ta!” „Bucuroasă te-aș lasa, dară am barbat tare rău. Uite-te fetele mele: una-i șchioapă, alta-i oarbă, a treia-i oloagă. Da eu uite-te ce am pe trup și pe mîni!” Era toată ucisă. Maica Domnului știa. „Lasă-mă, te rog, macar în ocol să mă duc.” Ea a lăsat-o. Atunci încă nu era stelele pe ceri, numai luna îmbla și oamenii la lună lucra. Cum l-a născut pe Domnul Hristos, boii l-au aburit și femeia lui Crăciun i-a ajutat - atunci s-a aratat și luceafărul de sară pe casa lor și apoi stelele. Crăciun vede de departe și zice: „Oare ce au făcut nebunele cele de mi-au aprins casa?” Trimite Crăciuneasa pe fata cea ciuntă cu rodini la Maica Domnului. Maica Domnului i-a pus mînile de aur la loc. Trimite pe cea șchioapă, i-a pus piciorul. Trimite pe cea oarbă, i-a pus ochii. Vine Crăciun spre casă și se miară: vede stelele pe ceri, luceafărul de miezul nopței, luceafărul de dimineață, apoi zorile de ziuă, ziua și pe urmă soarele răsărind. Crăciun, cînd a văzut aceste toate, auzînd și cine se află la dînsul, a cunoscut puterea lui Dumnezeu. A mers de a adus-o pe Maica Domnului în casă și a cinstit-o - căci, mă rog, a văzut că-i sfîntă, fără pacat.

Maria Cloșca, Suceava

B. Domnul Hristos, născut prin creștet. Mînile de aur

Dracul a fost făcut cu Dumnezeu lumea și pămîntul și ei tot nu se puteau împaca a cui să fie lumea. Oamenii, bunăoară, cum și azi, se duceau cei mai mulți la dracul. Dumnezeu nu știa ce să mai facă. S-au apucat amîndoi să facă ocoale ca la vite și, în a cărui ocol vor întra mai mulți, a aceluia să fie lumea. Dracul s-a apucat și a pus la poarta ocolului său niște dihănii: urși, momițe, cari jucau, doar ar veni oamenii să se uite. Dumnezeu ce să facă? A făcut o carare și pe amîndouă părțile busuioc și flori, să le fie drag oamenilor de miros și să vie. Tineretul care încotro a apucat spre poarta dracului să să uite la comedie și toți au întrat înlăuntru. Pe drumul cel cu flori s-au luat numai cîțiva bătrîni. „Ei vezi, zice dracul, ce ai tu? Numai vro cîțiva bătrîni și aceștia ca mîne vor muri.” Vede Dumnezeu că-i rău, contractul nu-l putea strica. „Hai și ni-om apuca altfeli”, zice Dumnezeu. „Acela ce se va naște din fecioară neumblată cu om și se va naște prin creștet, acela să strice contractul acesta.” Dracul a gîndit că așa lucru nu se poate și s-a primit. Dumnezeu a suflat duh într-o floare și Maica Domnului a cules-o, a mirosit-o și a ramas grea. Cînd s-a simțit grea, s-a ascuns - și postul Crăciunului de aceea să postește, pentru că tot fugea și s-ascundea, pănă ce s-a lipit de curțile lui Crăciun. El a văzut-o și a zis femeiei sale: „Să nu cumva să-mi oploșești pe haita asta!” Femeia lui Crăciun a bagat-o în grajdi, între vite. Amu era și la dînșii Crăciunul; venise o mulțime ca la sărbători. Da ea tot ieșea din casă și fuga în grajdi ca s-o vadă, că se trudea. A început a o freca să meargă copilul în jos, copilul tot în sus se rădica. Numai ce vede că iesă copilul prin creștet! Cînd s-a născut, lumea s-a luminat. Vine ea în casă, da Crăciun o vede tăvălită de sînge. „Așă-i c-ai mers, n-ai făcut cum am zis eu?” Și ia o bardă și-i taie mînile. Vine ea în grajdi cu mînile tăiate. Domnul Hristos a blagoslovit-o și s-au făcut mînile de aur la loc. Cînd a venit în casă și-a văzut-o Crăciun cu mînile de aur, vine la musafiri și zice: „Cinstiți meseni, sculați-vă, țineți-vă sătui, că la mine e mare minune!” Atunci au văzut cu toții puterea lui Dumnezeu.

Domnul Hristos cîșlegile acelea, toate așezările, toată legea a schimbat și dracului îi era ciudă. Care om era olog, neputincios, orb, el mai bune videri îi da, mai bune puteri. Apoi, în post s-au pus jidanii să-l prindă. Cei 40 de Sfinți erau tovarăși cu dînsul. Pe copii, pe toți i-au înecat, numai Domnul Hristos a scapat. Apoi, în urmă, l-au prins și l-au răstignit și, după ce a înviat, a scos pe toți de la diavol și le-a dat drumul. Sufletele acele stau toate nejudecate pănă la a doua venire, prin lume.

Gh. Postolachi, Bagiurea în Moldova

§ 2. a) Pădurețul

Maica Domnului era fată de împarat. Cînd a purces grea din Sfîntul Duh, tatăl ei n-a crezut-o și a chemat pre toți domnii cei mari la sesie și-a dat la fiecare cîte o bucată de lemn de pădureț uscat în gură; la care va înfrunzi, acela i-a făcut copilul. Ea avea un uncheș și la nime n-a înfrunzit, numai la el îndată a slobozit lemnul frunze și floare.

b) Soarele, luna, stelele. Ciobanul, mielul

Maica Domnului s-a ascuns într-o peșteră ca să n-o găsească jidanii și-a născut. La ea s-au coborît soarele, luna și stelele și au venit la rodini. Da un cioban era aproape și a văzut toate aceste. El a alergat toată ziua după un mieluț și, cum l-a prins, l-a adus Maicii Domnului. De aceea să vede pe icoană lîngă Domnul Iisus Hristos un mieluț.

c) Grîul

Pe urmă a fugit Maica Domnului cu copilul pănă ce-a ajuns la un om care ara. Dumnezeu a dat că grîul în ziua aceea s-a copt și, cînd au venit jidanii să întrebe, omul li-a spus că a trecut pe acolo cînd samana și jidanii s-au întors, iar Maica Domnului a scapat.

Ștefan Pita, Mihalcea