Cazul Dan Pârcălab. O lecție de solidaritate/Argument
Un jurnalist local, Dan Pârcălab, directorul unui săptămânal de atitudine și investigații, a fost arestat ilegal, refuzându-i-se prezumția de nevinovăție.
Fapta în sine nu constituie o premieră în peisajul românesc postdecembrist, din păcate. Noutatea constă în lecția de solidaritate a jurnaliștilor băimăreni care au găsit motivația și tăria să treacă peste orgolii personale sau redacționale. Unui coleg de breaslă justiția i-a făcut o nedreptate, privându-l de libertate. În situația sa putea fi oricare. Dacă jurnaliștii băimăreni au fi tăcut și și-ar fi văzut de îndeletnicirile zilnice, fără să le pese că unul dintre ei a fost aruncat după gratii pe nedrept, s-ar fi creat un precedent periculos pentru democrația firavă din România, pentru dreptul la exprimare liberă a opiniilor.
Prin acțiunile lor, jurnaliștii nu și-au propus să creeze presiuni asupra justițiabililor în cântărirea faptelor de care se face vinovat sau nu Dan Pârcălab. Tot ce s-a cerut a fost ca precesul să continue cu judecarea lui Dan în stare de libertate.
În cele din urmă, directorul săptămânalului "Gazeta de Maramureș" a fost eliberat, motiv pentru care putem afirma că presa maramureșeană a înregistrat o victorie în raport cu decizia abuzivă a DIICOT-ului.
S-a consumat astfel un episod al istoriei presei românești, motiv pentru care redactorii de la Glasul Marmauresului au luat inițiativa de a aduna, între coperțile unei cărți, articolele publicate în acele zile tensionate, pentru ca ele să devină mărturie, document sau poate doar obiect de studiu pentru generațiile de studenți care vor să devină jurnaliști.
redactor șef, Glasul Maramureșului