Cântecul iubirii către Anglia
Răspuns la „Cântecul Urii" german
Cântând de ură, Iadu-l cânți,
Și sunt de-acei ce-l cântă bine.
Ci cânte-l tare, cântă-l lung:
Un cântec și mai nalt răspunde,
Cu el la cer ne înălțăm,
Cântând de gloria-i iubită: Anglia!
În gând și ’n faptă glorie,
La Hampden și la Runnymede,
Corăbii ce-au țintit departe:
În săbii glorie și ’n minți!
În cântece care-au zburat
Ca pasărea, și în cuvinte
Ni-i Milton gloria și Nelson,
Cu Gordon, cu Scott triumfăm,
Cu Shelley și Sidney alături, —
Neperitor suntem glorioși
A ei trecutu-i și mărirea, —
Anglia!
Loviți în pieptul ei glorios,
Dar spiritul nu-l veți răpune,
Zvârliți cu bombe în Saint-Paul, —
Ori a perit faima lui Nelson?
Sfărmați și piatra de altar,
Ori Shakespeare s’a zdrobit cu dânsa?
Unde-i ghiuleaua ce-ar sfărma,
Pe Wordsworth în livada-i verde?
Ori trandafirul l-ar strivi,
Când Keats frumos va fi cât lumea?
Legați-o, ardeți-o în foc,
Îi aruncați cenușa ’n Mare:
Ea va scăpa, se va ’nălța,
Va merge sus să libereze;
Ea va porni cu-avânt furios
Să lumineze nouă viață,
Ca spirit splendid și etern,
Anglia!