Sari la conținut

Biblia/Vechiul Testament/Isaia/Capitolul 48

←←Capitolul 47 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Isaia, Capitolul 48)
Capitolul 49→→


  1. Ascultați aceasta, voi, cei din casa lui Iacov, care purtați numele lui Israel, voi cei ieșiți din sămânța lui Iuda, care vă jurați pe numele Domnului și vă lăudați cu Dumnezeul lui Israel, dar nu întru credincioșie și dreptate.
  2. Căci voi purtați numele cetății celei sfinte și vă bizuiți pe Dumnezeul lui Israel, al Cărui nume este Domnul Savaot.
  3. "Vestit-am din vremuri străvechi cele ce aveau să se întâmple; din gura Mea au ieșit și Eu le-am dat de știre; pe dată le-am făcut și ce s-au întâmplat,
  4. Fiindcă Eu știu că tu ești tare la cerbice ca un drug de fier și fruntea îți este de aramă.
  5. ți-am prezis acestea înainte ca să se întâmple și auzite ți le-am făcut ca să nu zici: "Idolul meu le-a făcut, chipul cel cioplit și turnat le-a hotărât!"
  6. Tu ai auzit; privește acum toate acestea! De ce nu mărturisești? De aci înainte îți voi împărtăși lucruri noi, ascunse, pe care nu le știai.
  7. Ele sunt zidite acum și nu de atunci; înainte de ziua aceasta tu n-ai auzit nimic despre ele ca să nu zici: "Iată, eu le știam!"
  8. Nu, tu n-ai auzit și nici n-ai știut, atunci urechea ta nu era deschisă; că Eu știu că tu ești necredincios și că din pântecele maicii tale ai fost numit răzvrătit.
  9. Pentru numele Meu, Îmi opresc mânia și pentru slava Mea o potolesc, ca să nu te nimicesc.
  10. Iată că te-am lămurit în foc și n-am aflat argint, te-am încercat în cuptorul nenorocirii.
  11. Pentru Mine, și numai pentru Mine o fac; oare cum voi îngădui ca numele Meu să fie pângărit? Nimănui nu voi da slava Mea!
  12. Ascultă, Iacove, și tu Israele, pe care te-am chemat. Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă.
  13. Mâna Mea a întemeiat pământul și dreapta Mea a desfășurat cerurile. Eu le chem și iată ele stau de față.
  14. Adunați-vă toți și ascultați! Care din voi a prezis aceste lucruri? Cel pe care Domnul îl iubește va împlini voia Lui împotriva Babilonului și împotriva seminției Caldeilor.
  15. Eu, Eu am grăit și l-am chemat, l-am adus și l-am făcut să propășească în calea lui.
  16. Apropiați-vă de Mine și ascultați acestea: De la început Eu n-am grăit întru ascuns, de când se întâmplă aceste lucruri Eu sunt de față". Și acum, Domnul Dumnezeu mă trimite cu Duhul Său!
  17. Așa grăiește Domnul, Izbăvitorul tău, Sfântul lui Israel: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te învață spre folosul tău și te duce pe calea pe care trebuie să mergi.
  18. Dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele, fericirea ta ar fi fost asemenea unui râu și dreptatea ta ca valurile mării.
  19. Și va fi seminția ta ca nisipul mării și odraslele pântecelui tău ca pulberea pământului. Nimic nu va nimici, nici nu va șterge numele tău înaintea Mea!
  20. Ieșiți din Babilon, fugiți din Caldeea cu cântece de veselie! Vestiți, faceți cunoscută știrea, duceți-o până la marginile pământului! Ziceți: Domnul răscumpără pe sluga Sa Iacov.
  21. Și nu vor suferi de sete în pustiul unde El îi duce; El le izvorăște apă din stâncă. El despică stânca și apa țâșnește!
  22. Nu este pace, zice Domnul, pentru cei fără de lege!"


▲ Începutul paginii.