Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 6

←←Capitolul 5 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Ieșirea, Capitolul 6)
Capitolul 7→→


  1. Atunci a zis Domnul către Moise: „Acum ai să vezi ce am să fac lui Faraon, că sub lucrarea mâinii Mele celei tari el îi va lăsa și sub lucrarea brațului Meu celui puternic el îi va alunga din pământul său.”
  2. Apoi a grăit Domnul cu Moise și a zis către el: „Eu sunt Domnul
  3. Și M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de Domnul nu M-am făcut cunoscut lor.
  4. Mai mult: am făcut legământ cu ei, ca să le dau pământul Canaan, pământul pribegiei lor, în care rătăceau ei.
  5. Și, în sfârșit, am auzit suspinul fiilor lui Israel, pe care îi țin Egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu cu voi.
  6. Mergi dar de vorbește fiilor lui Israel și le spune: Eu sunt Domnul și am să vă scot de la munca cea grea a Egiptenilor și am să vă izbăvesc din robia lor; am să vă izbăvesc cu braț înalt și cu pedepse mari;
  7. Am să vă primesc să-Mi fiți popor, iar Eu să vă fiu Dumnezeu și voi veți cunoaște că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-a scos din pământul Egiptului și de sub munca apăsătoare a Egiptenilor.
  8. Apoi am să vă duc în pământul acela pentru care Mi-am ridicat mâna să-l dau lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, și pe care am să-l dau vouă în stăpânire, căci Eu sunt Domnul!”
  9. Și a grăit Moise așa fiilor lui Israel; dar ei n-au ascultat pe Moise din pricina deznădejdii și a greutății muncilor lor.
  10. Și iarăși a grăit Domnul cu Moise și i-a zis:
  11. "Intră și spune lui Faraon, regele Egiptului, ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din țara lui!"
  12. Dar Moise a grăit înaintea Domnului și a zis: „Iată, fiii lui Israel nu mă ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Și apoi eu sunt și gângav.”
  13. Domnul însă a grăit lui Moise și Aaron și le-a poruncit să spună lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din țara Egiptului.
  14. Iată acum începătorii familiilor strămoșești: Fiii lui Ruben, întâi-născutul lui Israel: Enoh și Falu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
  15. Fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin, Ohad și Iachin, Țohar și Saul, fiii canaaneencii. Acestea sunt familiile lui Simeon.
  16. Iar numele fiilor lui Levi, înșirați cum s-au născut, sunt acestea: Gherșon, Cahat și Merari. Iar anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte.
  17. Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei, cu familiile lor.
  18. Fiii lui Cahat: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Iar anii vieții lui Cahat au fost o sută treizeci și trei de ani.
  19. Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acesta este neamul lui Levi, după familiile lui.
  20. Amram însă a luat de femeie pe Iochebed, fata unchiului său, și aceasta i-a născut pe Aaron și pe Moise, precum și pe Mariam, sora lor. Iar anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani.
  21. Fiii lui Ițhar: Core, Nefeg și Zicri.
  22. Fiii lui Uziel: Misael, Elțafan și Sitri.
  23. Iar Aaron și-a luat de soție pe Elisaveta, fata lui Aminadab și sora lui Naason; aceasta i-a născut pe Nadab și pe Abiud, pe Eleazar și pe Itamar.
  24. Fiii lui Core: Asir, Elcana și Abiasaf. Acestea sunt familiile lui Core.
  25. Eleazar, fiul lui Aaron, și-a luat de femeie pe una din fiicele lui Putiel și aceasta i-a născut pe Finees. Aceștia sunt începătorii familiilor strămoșești ale leviților.
  26. Acesta este acel Aaron și acel Moise, cărora Dumnezeu le-a zis: „Scoateți pe fiii lui Israel din pământul Egiptului cu oștirea lor!”
  27. Și aceștia au spus lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din pământul Egiptului. Acesta este acel Aaron și acesta este acel Moise
  28. Din timpul când a grăit Domnul cu Moise în țara Egiptului
  29. Și i-a zis lui: „Eu sunt Domnul!" Spune lui Faraon, regele Egiptului, câte-ii vorbesc Eu
  30. Iar Moise a răspuns Domnului: "Iată eu sunt greoi la vorbă. Cum dar mă va asculta Faraon?”
▲ Începutul paginii.