Biblia/Vechiul Testament/Ecclesiastul/Capitolul 2
- Grăiam inimii mele: "Vino să te ispitesc cu veselia și să te fac să guști plăcerea!" Și iată că și aceasta este deșertăciune.
- "E nebunie!" am zis despre râs. Și despre veselie: "La ce poate să folosească!"
- Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înțelepciune și cerceta nebunia - până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieții lor.
- Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii,
- Am făcut grădini și parcuri și am sădit în ele tot felul de pomi roditori;
- Mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii;
- Am cumpărat robi și roabe și am avut feciori născuți în casă, asemenea și turme de vite, și oi fără de număr, mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
- Am strâns aur și argint și număr mare de regi și de satrapi; am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prințesă și alte prințese.
- Am fost mare și am întrecut pe toți cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim și înțelepciunea a rămas cu mine.
- Și tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte și n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, și aceasta mi-a fost partea din toată munca mea.
- Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele și la truda cu care m-am trudit ca să le săvârșesc și iată, totul este deșertăciune și vânare de vânt și fără nici un folos sub soare.
- Și mi-am întors privirea să văd înțelepciunea, nebunia și prostia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege?
- Atunci m-am încredințat că înțelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.
- Înțeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut și eu că aceeași soartă vor avea toți.
- Deci am zis în inima mea: "Aceeași soartă ca și cel nebun avea-voi și eu; atunci la ce îmi folosește înțelepciunea?" Și am zis în mintea mea că și aceasta este deșertăciune.
- Căci pomenirea celui înțelept ca și a celui nebun nu este veșnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitați; atunci înțeleptul moare ca și nebunul.
- Drept aceea am urât viața, căci rele sunt cele ce se fac sub soare; și totul este deșertăciune și vânare de vânt.
- Și am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine.
- Și cine știe dacă el va fi înțelept sau nebun! Și el va face ce va găsi cu cale din tot lucrul cu care m-am trudit și m-am chibzuit sub soare! Și aceasta este deșertăciune!
- Și am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare,
- Căci un om care a pus în lucrul lui înțelepciune și știință și a avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Și aceasta aste deșertăciune și un rău nespus de mare.
- Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui și din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?
- Toate zilele lui nu sunt decât suferință și îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune!
- Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și să-și desfăteze sufletul cu mulțumirea din munca sa. Și am văzut că și aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu.
- Cine poate oare să mănânce și să bea fără să mulțumească Lui?
- Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înțelepciune, știință și bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune și să strângă pentru a da celui ce este bun în fața lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și vinare de vânt!
| ▲ Începutul paginii. |