Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Tobit/Capitolul 2

Jump to navigation Jump to search
←←Capitolul 1 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea lui Tobit, Capitolul 2)
Capitolul 3→→


  1. Iar când m-am întors eu la casa mea și mi-au fost dați înapoi Ana, femeia mea, și fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun și m-am așezat la masă.
  2. Și văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: "Mergi și adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre frații noștri, robi în Ninive, iar eu te aștept".
  3. Și a venit el și a zis: "Tată, unul din neamul nostru este sugrumat și aruncat în piață".
  4. Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieșit repede și l-am dus într-o casă până după asfințitul soarelui.
  5. Și apoi, întorcându-mă, m-am spălat și mi-am mâncat pâinea cu întristare.
  6. Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice: "Prăznuirile voastre se vor preface în jale și toate cântările voastre în tânguire". Și am plâns.
  7. Iar dacă a asfințit soarele, m-am dus și, săpând o groapă, l-am îngropat.
  8. Vecinii însă râdeau de mine și ziceau: "Tot nu se teme că va fi ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar și iată iar se apucă de îngropat morții".
  9. Și chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lîngă zidul curții, cu fața descoperită.
  10. Și n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Și pe când stam cu ochii deschiși, vrăbiile au lăsat de sus necurăție în ochii mei și am făcut albeață. Și m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Frații au rămas adânc întristați de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreținerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
  11. Și atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă lână și să țeasă pânză.
  12. Ea aducea lucrul făcut și i se plătea; și o dată, peste plată, a primit ca dar un ied pentru mâncare.
  13. Și venind acasă, iedul a început să zbiere; și eu am întrebat pe femeie: "De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat".
  14. Atunci ea mi-a răspuns: "Mi-a fost dăruit peste plată". Și eu n-am crezut-o și i-am zis să-l dea stăpânului și m-am înroșit înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: "Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune? Toată lumea știe ce ți-au adus".


▲ Începutul paginii.