Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 19
| ←←Capitolul 18 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Cartea lui Iov, Capitolul 19) |
Capitolul 20→→ |
- Atunci Iov a început să vorbească și a zis:
- "Câtă vreme veți întrista voi sufletul meu și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
- Iată a zecea oară de când mă batjocoriți. Nu vă este rușine că vă purtați așa?
- Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greșeala mea este pe capul meu.
- Iar dacă voi vă faceți tari și mari împotriva mea și-mi scoateți ochii cu ticăloșia mea,
- Să știi că Dumnezeu este Cel ce mă urmărește și că El m-a învăluit cu lațul Său.
- Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; țip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
- El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, și a acoperit cu beznă toate drumurile mele.
- M-a dezbrăcat de mărirea mea și mi-a smuls cununa de pe cap.
- M-a dărâmat de jur împrejur și sunt în ceasul morții și nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
- Aprins-a împotriva mea mânia Sa și m-a luat drept dușmanul Său.
- Hoardele Sale sosesc grămadă, își fac drum până la mine și pun tabără de jur împrejurul cortului meu.
- A depărtat pe frații mei de lângă mine și cunoscuții mei își întorc fața când mă văd.
- Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
- Cei ce locuiau împreună cu mine și slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă țară.
- Chem pe sluga mea și nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.
- Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea și am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuți din coapsele mele.
- Până și copiii îmi arată dispreț; când mă scol, vorbesc pe seama mea.
- Toți sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc și aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
- Oasele mele ies afară din piele și nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile.
- Milă fie-vă de mine, aveți milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
- De ce mă prigoniți cu urgia lui Dumnezeu și nu vă mai săturați de carnea mea?
- Cit aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aș vrea să fie săpate pe aramă.
- Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier și de plumb, într-o stâncă!
- Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu ți că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă.
- Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
- Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
- Iar dacă ziceți: Cum îl vom urmări și ce pricină de proces vom găsi noi în el?
- Temeți-vă de sabie, pentru voi înșivă, când mânia va izbucni împotriva greșelii voastre. Și atunci veți învăța că este o judecată!"
| ▲ Începutul paginii. |