Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 14
- Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri.
- Ca și floarea, el crește și se veștejește și ca umbra el fuge și e fără durată.
- Și asupra lui privești și pe mine Tu mă silești să vin la judecată cu Tine.
- Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!
- Deoarece zilele lui sunt măsurate și știi socoteala lunilor lui și i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
- Întoarce-ți privirea de la el, ca să aibă puțin răgaz, să se poată bucura ca simbriașul la sfârșitul zilei (de muncă).
- Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el crește din nou și vlăstarii nu-i vor lipsi.
- Dacă rădăcina lui îmbătrânește în pământ și dacă trunchiul lui putrezește,
- Când dă de apă înverzește din nou și se acoperă cu ramuri ca și cum ar fi atunci sădit.
- Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul își dă sufletul, unde mai este el?
- Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă și să sece.
- La fel și omul se culcă și nu se mai scoală; și cât vor sta cerurile, el nu se mai deșteaptă și nu se mai trezește din somnul lui.
- O, de m-ai ascunde în împărăția morților, ca să mă ții acolo până când va trece mânia Ta, și de mi-ai soroci o vreme, când iarăși să-ți aduci aminte de mine!
- Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăși viu? Toate zilele robiei mele aș aștepta până ce vor veni să mă schimbe.
- Atunci Tu mă vei chema și eu Îți voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.
- Pe când astăzi Tu numeri pașii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu.
- Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac și greșeala mea ai spăla-o și ai face-o albă.
- Și precum muntele se dărâmă și se preface în nisip și precum stânca e rostogolită din locul ei,
- Și precum apele mănâncă pietrele și valurile lor acoperă pământul, tot așa Tu sfărâmi nădejdea omului.
- Tu Te ridici uriaș împotriva lui, și el se nimicește; Tu schimbi înfățișarea lui și-l trimiți de la Tine.
- Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai știe; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
- Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale".
| ▲ Începutul paginii. |