Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Regilor/Capitolul 20

←←Capitolul 19 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea a treia a Regilor, Capitolul 20)
Capitolul 21→→


  1. Benhadad, regele Siriei, și-a adunat oștirea sa; și s-au însoțit cu el treizeci și doi de regi, cu cai și care de război. Și s-a dus și a împresurat Samaria și s-a războit împotriva ei.
  2. Atunci a trimis soli la Ahab, regele lui Israel, în cetate și a zis:
  3. "Așa zice Benhadad: Argintul tău și aurul tău este al meu, femeile tale și fiii tăi cei frumoși sunt ai mei!"
  4. Iar regele lui Israel a răspuns și a zis: "După cuvântul tău să fie, domnul meu rege. Eu și toate ale mele ale tale să fie!"
  5. Și s-au întors solii și au zis: "Așa zice Benhadad: Am trimis la tine ca să-ti spună: Argintul și aurul tău, femeile și fiii tăi să mi le dai!
  6. De aceea mâine, pe vremea aceasta, voi trimite robii mei la tine, iar ei îți vor scotoci casa ta și casele slugilor tale și pe tot ce este mai scump în ochii tăi vor pune mâna și vor lua!"
  7. Atunci a chemat regele lui Israel pe toți bătrânii țării și a zis: "Luați seama și vedeți că îmi caută mereu pricină; când a trimis la mine pentru femeile mele și pentru fiii mei și pentru argintul meu și pentru aurul meu, eu nu l-am respins!"
  8. Și au zis toți bătrânii și tot poporul: "Să nu-l asculți, nici să nu te învoiești!"
  9. Și a zis el solilor lui Benhadad: "Spuneți domnului meu, regele: Toate lucrurile pentru care ai trimis la robul tău ia început sunt gata să le fac; dar acest lucru nu pot să-l fac!" Și au plecat solii și au dus răspunsul.
  10. Și a trimis Benhadad la el, ca să-i spună: "Asta și asta să-mi facă mie dumnezeii și așa să mă pedepsească, dacă țărâna Samariei are să ajungă să umple pumnii tuturor oamenilor care au să vină cu mine!"
  11. și a răspuns regele lui Israel și a zis: "Spuneți să nu se laude cel ce se încinge ca cel ce se descinge".
  12. Când a primit acest răspuns, Benhadad era la ospăț în corturi, cu ceilalți regi. Și a zis robilor săi: "Împresurați cetatea!" Și au împresurat-o.
  13. Dar iată un prooroc s-a apropiat de Ahab, regele lui Israel, și a zis: "Așa zice Domnul: Vezi toată mulțimea aceasta mare? Iată, Eu ți-o dau astăzi în mână, ca să cunoști că Eu sunt Domnul.
  14. Iar Ahab a zis: "Prin cine?" Răspuns-a acela: "Așa zice Domnul: Prin slugile căpeteniilor de peste ținuturi!" Și a zis Ahab: "Cine va începe lupta?" Iar acela a zis: "Tu!"
  15. Atunci a numărat Ahab slugile căpeteniilor de peste ținuturi, și s-au găsit două sute treizeci și două; după ei a numărat și tot poporul și toți fiii lui Israel au fost șapte mii.
  16. Și au ieșit la război pe la amiază. Iar Benhadad băuse până se îmbătase în corturi cu cei treizeci și doi de regi, care-i dăduseră ajutor.
  17. Și au ieșit la război mai întâi slugile căpeteniilor de peste ținuturi. Și a trimis Benhadad pe unii din ai lui, și aceștia i-au făcut cunoscut că oamenii din Samaria au ieșit la război.
  18. Iar el le-a zis: "Dacă ei au venit pentru pace, să-i prindeți de vii; iar dacă au venit pentru război, tot de vii să-i prindeți!"
  19. Au ieșit, așadar, la război slugile căpeteniilor de peste ținuturi din cetate și oștirea oare era după ei și au lovit fiecare pe potrivnicul său;
  20. și au fugit Sirienii, iar Israeliții îi fugăreau din urmă; și Benhadad a scăpat pe un cal cu călăreții săi.
  21. Atunci, ieșind regele israelitean, a luat caii și carele și a făcut măcel mare în rândul Sirienilor.
  22. Și s-a apropiat proorocul de regele israelit și i-a zis: "Du-te de te întărește, ca să știi să bagi de seamă ce ai de făcut, pentru că după un an regele Siriei are să se scoale din nou împotriva ta!"
  23. Zis-au slugile regelui sirian către el: "Dumnezeul lor este Dumnezeul munților, iar nu Dumnezeul văilor, pentru aceasta au fost ei mai tari decât noi; dar de ne vom bate cu ei în vale, vom fi noi mai tari decât ei.
  24. Așadar, iată ce să faci: Să scoți pe fiecare rege de la locul lui, și să-l înlocuiești cu căpeteniile din ținuturi.
  25. Și să strângi atâta oștire, câtă oștire ai pierdut, și cai atâția, câți ai avut, și care atâtea, câte ai avut, și să ne batem cu ei și în vale; și atunci de bună seamă vom fi mai tari decât ei". Și a ascultat el cuvântul lor și a făcut așa.
  26. După trecerea anului, Benhadad a numărat pe Sirieni și a mers la Afec, ca să se bată cu Israel.
  27. Fiii lui Israel însă erau și ei cu toate gata de luptă și au ieșit în întâmpinarea lor. Fiii lui Israel și-au așezat tabăra înaintea lor, ca două turme mici de capre, iar Sirienii umpleau pământul.
  28. Atunci s-a apropiat omul lui Dumnezeu și a zis regelui lui Israel: "Așa zice Domnul: Pentru că Sirienii vorbesc: Domnul este Dumnezeul munților, iar nu Dumnezeul văilor, iată Eu îți voi da toată această mulțime în mâna ta, ca să cunoști că Eu sunt Domnul!"
  29. Și au stat taberele una în fața celeilalte șapte zile; iar în ziua a șaptea s-a început bătălia și fiii lui Israel au doborât într-o singură zi o sută de mii de pedestrași sirieni.
  30. Ceilalți au fugit la Afec, în cetate; acolo a căzut zidul peste douăzeci și șapte de mii de oameni, din cei rămași. Iar Benhadad a fugit în cetate și a intrat la curtea domnească într-o cămară dosnică.
  31. Slugile sale însă i-au zis: "Am auzit că regii casei lui Israel sunt regi milostivi; dă-ne voie să punem sac peste coapsele noastre și peste capetele noastre funii, să mergem la regele israelit; poate ne va cruța viața".
  32. Și s-au încins ei peste coapsele lor cu sac și au venit la regele lui Israel și i-au zis: "Robul tău Benhadad zice: Cruță-mi viața!" Acela însă a zis: "De mai trăiește încă, e fratele meu!"
  33. Și oamenii aceștia au luat aceasta ca semn bun și repede i-au apucat vorba din gură și au zis: "Fratele tău Benhadad trăiește". Iar el a zis: "Duceți-vă de-l aduceți". Și a venit Benhadad la el, și acesta l-a luat cu el în car.
  34. Și i-a zis Benhadad: "Cetățile care le-a luat tatăl meu de la tatăl tău, eu ți le întorc; și îți deschid târg de vânzare în Damasc, cum și-a deschis tatăl meu în Samaria". Și a zis Ahab: "Cu acest legământ și eu îți voi da drumul!" Și încheind cu el legământ, i-a dat drumul.
  35. Atunci un om din fiii proorocilor a zis către un prieten al său, după cuvântul Domnului: "Bate-mă!" Dar acesta nu s-a învoit să-l bată.
  36. Atunci i-a zis: "Pentru că nu asculți de glasul Domnului, iată, când vei pleca de lângă mine, te va ucide un leu". Și plecând omul acela de la el, l-a întâlnit un leu și l-a ucis pe dânsul.
  37. Iar cel din fiii proorocilor a găsit un alt om și i-a zis: "Lovește-mă!" Și acest om l-a lovit și l-a rănit.
  38. Și s-a dus proorocul în calea regelui, acoperindu-și ochii cu părul capului său.
  39. Iar când a trecut regele pe lângă el, a strigat după rege și a zis: "Robul tău a fost la bătălie, și iată un. om care stătuse la o parte mi-a adus un alt om și mi-a zis: Păzește pe omul acesta; de îl vei scăpa, vei răspunde cu sufletul tău pentru sufletul lui sau va trebui să-l plătiți cu un talant de argint.
  40. Când robul tău se îndeletnicea cu unele treburi, acela a scăpat". și i-a zis regele lui Israel: "Osânda ta singur ai spus-o".
  41. Atunci el și-a dat la o parte părul de peste ochii lui și l-a cunoscut regele că este unul din prooroci.
  42. Și i-a zis: "Așa zice Domnul: Pentru că ai dat drumul din mâinile tale unui om blestemat de Mine, sufletul tău va fi în locul sufletului lui și poporul tău în locul poporului lui!"
  43. Și s-a dus regele lui Israel acasă, trist și aprins de mânie și a venit în Samaria.


▲ Începutul paginii.