Biblia/Vechiul Testament/Cartea a patra a Regilor/Capitolul 9
Aspect
←←Capitolul 8 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Cartea a patra a Regilor, Capitolul 9) |
Capitolul 10→→ |
- Atunci Elisei proorocul a chemat pe unul dintre fiii proorocilor și i-a zis: "Încingeți mijlocul și ia acest vas cu untdelemn în mâna ta și du-te la Ramot în Galaad.
- Iar dacă vei ajunge acolo, caută pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, și, apropiindu-te, poruncește-i să iasă dintre frații lui și du-l în cămara cea mai dinăuntru.
- Apoi ia vasul cu untdelemn și toarnă pe capul lui și zi: Așa zice Domnul: Iată te ung rege peste Israel. După aceea deschide ușa și fugi fără zăbavă".
- Și s-a dus tânărul, sluga proorocului, la Ramot în Galaad.
- Și ajungând acolo, a văzut pe căpeteniile oștirii șezând și a zis: "Am un cuvânt către tine, căpetenie!" Și a zis Iehu: "Către care din noi toți?" Iar el a zis: "Către tine, căpetenie!"
- Atunci s-a sculat acesta și a intrat în casă. Iar tânărul a turnat untdelemn pe capul lui și i-a zis: "Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Te ung rege peste poporul Domnului, peste Israel.
- Tu vei nimici casa lui Ahab, stăpânul tău, de la fața Mea și vei răzbuna asupra Izabelei sângele robilor Mei, proorocii, și sângele tuturor slujitorilor Domnului.
- Toată casa lui Ahab va pieri și voi stârpi din ai lui Ahab pe tot cel de parte bărbătească, pe cel rob și pe cel slobod în Israel;
- Voi face casa lui Ahab ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat și ca și casa lui Baeșa, fiul lui Ahia.
- Iar pe Izabela, câinii o vor mânca în câmpia lui Izreel și nimeni nu o va îngropa". Apoi tânărul a deschis ușa și a fugit.
- După aceea a ieșit Iehu la slujitorii domnului său și aceștia i-au zis: "E pace? De ce a venit acest necunoscut la tine?" Și el i-a zis: "Voi cunoașteți pe acest om și de ce a venit". Iar ei au zis: "Nu este adevărat!
- Spune-ne!" Și el le-a zis: "Iată el mi-a spus: Așa grăiește Domnul: Iată te ung rege peste Israel".
- Atunci ei s-au grăbit să-și ia fiecare haina sa și i-au așternut-o pe trepte, au trâmbițat și au zis: "Iehu s-a făcut rege!"
- S-a sculat deci Iehu; fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. Ioram însă fusese cu toți Israeliții la Ramot în Galaad și-l apărase împotriva lui Hazael, regele Siriei.
- Iar acum regele Ioram se întorsese la Izreel, ca să se vindece de rănile ce i le pricinuiseră Sirienii, când se luptase el cu Hazael, regele Siriei. Și a zis Iehu: "Dacă sunteți de părerea mea, să nu iasă nimeni din cetate, ca să dea de veste la Izreel".
- Apoi a încălecat Iehu pe cal și s-a dus în Izreel, unde zăcea Ioram, regele lui Israel și se îngrijea de rănile ce i le pricinuiseră Sirienii la Ramot, în timpul luptei cu Hazael, regele Siriei, cel tare și puternic și unde venise Ohozia, regele Iudei, ca să cerceteze pe Ioram.
- În turnul din Izreel stătea un ostaș de strajă. Văzând acesta ceata lui Iehu venind, a zis: "Văd o ceată!" Iar Ioram a zis: "Ia un călăreț și trimite-l în întâmpinare, ca să întrebe: Cu pace vii?"
- Și s-a dus călărețul călare în întâmpinarea lui și a zis: "Cu pace vii?" Iar Iehu a zis: "Ce ai tu cu pacea? Treci în urma mea!" și straja a dat de veste, zicând: "A ajuns la ei, dar nu se întoarce":
- Și a trimis alt călăreț și acesta s-a dus la ei și a zis: "Așa zice regele: Cu pace vii?" Iar Iehu a zis: "Ce ai tu cu pacea? Treci în urma mea!"
- Și a vestit straja, zicând: "A ajuns la ei, dar nu se întoarce. Și mersul parc-ar fi al lui Iehu, fiul lui Nimși, pentru că merge nebunește".
- Atunci Ioram a zis: "Înhamă!" Și au înhămat la carul lui: Și a ieșit Ioram, regele lui Israel și Ohozia; regele Iudei, fiecare în carul său, în întâmpinarea lui Iehu și s-au întâlnit cu el în țarina lui Nabot Izreeliteanul.
- Și când a văzut Ioram pe Iehu, a zis: "Cu pace, Iehu? Iar el a zis: "Ce pace, când sunt atâtea desfrânările Izabelei, mama ta, și vrăjitoriile ei?"
- Și întorcându-se Ioram să fugă, a zis către Ohozia: "Vânzare, Ohozia!
- Iar Iehu și-a întins arcul cu mâna sa și a lovit pe Ioram între umeri și săgeata a trecut prin inima lui și el a căzut în carul său.
- Și a zis Iehu către Bidcar, căpetenia oștirii: "Ia-l și-l aruncă în țarina lui Nabot Izreeliteanul, căci adu-ți aminte că atunci când mergeam eu și cu tine călări în urma lui Ahab, tatăl său, Domnul a rostit împotriva lui proorocia aceasta:
- Adevărat, am văzut ieri sângele fiilor lui, zice Domnul, și Mă voi răzbuna pe tine în țarina aceasta. Deci ia-l și-l aruncă în țarină, după cuvântul Domnului".
- Iar Ohozia, regele lui Iuda, văzând aceasta, a fugit pe drum spre casa ce se afla în grădină. Dar Iehu a alergat după el, zicând: "Ucide-ți-l și pe el în car!" Și l-au lovit pe înălțimea Gur, care vine lângă Ibleam. Și a fugit Ohozia la Moghido și a murit acolo.
- Iar slujitorii lui l-au dus la Ierusalim, l-au îngropat în mormânt cu părinții lui, în cetatea lui David.
- Ohozia se făcuse rege în Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.
- Apoi Iehu a venit în Izreel. Iar Izabela, fiind înștiințată de aceasta, și-a uns fața, și-a împodobit capul și privea de la fereastră.
- Iar când a intrat Iehu pe poartă, ea a zis: "Zimri, ucigașul stăpânului său, va avea el oare pace?"
- Și ridicându-și el fața sa și privind spre fereastră, a zis: "Cine, cine este cu mine?" Atunci s-au plecat spre el doi sau trei eunuci;
- Și el le-a zis: "Aruncați-o jos!" Și au aruncat-o și a țâșnit sângele ei pe zid și pe caii care au călcat-o în picioare.
- După aceea a venit Iehu de a mâncat și a băut și a zis: "Căutați pe ticăloasa aceea și îngropați-o, căci e fiică de rege!"
- Și s-au dus să o îngroape, dar n-au mai găsit nimic din ea, decât numai țeasta, picioarele și palmele mâinilor.
- Și s-au întors și i-au spus. Iar el a zis: "Așa a fost cuvântul Domnului, rostit prin robul Său Ilie Tesviteanul, zicând: În țarina Izreel câinii vor mânca trupul Izabelei;
- Și va fi trupul Izabelei în țarina Izreel ca gunoiul pe ogor, încât nimeni nu va zice: Iată ea e Izabela!"
▲ Începutul paginii. |