Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Macabeilor/Capitolul 4

Jump to navigation Jump to search
←←Capitolul 3 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea a doua a Macabeilor, Capitolul 4)
Capitolul 5→→


  1. Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost vânzătorul banilor și al patriei, grăia rău de Onia, ca și cum el ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor și ar fi fost urzitorul răutăților;
  2. Și pe făcătorul de bine al cetății și pe cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pe râvnitorul legilor, vrăjmaș al ocârmuirii îndrăznea a-l arăta.
  3. Atât a crescut vrajba, încât și prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au făcut.
  4. Gândind Onia la primejdia învrăjbirii și că se va mânia Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei și al Feniciei, auzind de răutatea lui Simon, s-a dus la rege,
  5. Nu ca să pârască pe cetățeni, ci socotind folosul cel de obște și deosebi la tot neamul.
  6. Că vedea că nu este cu putință a se împăca lucrurile, fără de rânduială domnească și că Simon nu va înceta de la nebunia aceasta.
  7. Ci murind Seleuc și luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
  8. Și mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute șaizeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți.
  9. Afară de acestea, făgăduia încă și alți o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putința de a înființa școală pentru tineri și pe cetățenii Ierusalimului a-i trece cetățeni ai Antiohiei.
  10. Și îngăduind regele, a dobândit stăpânirea și îndată a început să învețe obiceiuri grecești pe cei din neamul său.
  11. Și lepădând milostivele îngăduințe domnești, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire și alianță și stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
  12. Că, fără rușine, tocmai sub cetate a întemeiat școală și pe cei mai tari dintre tineri îi silea să învețe obiceiurile și jocurile elinești.
  13. Și într-acest chip se întărea elenismul și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăție a acestui Iason, păgân și nu arhiereu.
  14. Așa încât preoții nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului și părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtășească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor.
  15. Și datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau.
  16. De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povățuire o pofteau și cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmași și stăpânitori i-au avut.
  17. Că a face păgânește împotriva dumnezeieștilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta.
  18. Iar când se țineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de față regele,
  19. A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetățenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care și cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuințați la alte cheltuieli.
  20. Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oștire.
  21. Și Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri dușmănoase, de aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa și apoi la Ierusalim.
  22. Și cu mare cuviință a fost primit de către Iason și de către cetate, cu făclii aprinse și cu strigări a fost întâmpinat, și de aici spre Fenicia a pornit eu tabăra.
  23. Și după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui și ca să-i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
  24. Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfățișarea lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason.
  25. Și luând porunci domnești, a venit, nimic vrednic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud și urgie de fiară sălbatică având.
  26. Și așa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a și pe el altul și l-a izgonit în țara Amoniților.
  27. Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise regelui nici o grijă n-a avut, deși Sostrate, mai marele cetății, îi cerea.
  28. Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele.
  29. Și Menelau a lăsat locțiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
  30. Și acestea așa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii orașelor Tars și Malus, pentru că au fost dați dar Antiohidei, țiitoarea regelui.
  31. Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători.
  32. Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, și pe altele le-a vândut în Tir și în cetățile cele de primprejur.
  33. Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.
  34. Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia și cu înșelăciune dându-i dreapta și încredințându-l cu jurământ, și cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui și l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
  35. Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulți și dintr-alte neamuri s-au scârbit șl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
  36. Iar după ce s-a întors regele din părțile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleșugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.
  37. Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă și a lăcrimat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.
  38. Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira și i-a rupt hainele și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într-același loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaș, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
  39. Și Lisimah, cu știrea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate și s-a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
  40. Și după ce s-au sculat asupră-i mulțimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân și cu vârsta și cu nebunia.
  41. Mulțimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah și spre cei care se sculaseră asupră-le.
  42. Și astfel pe mulți dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât și pe toți i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.
  43. Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.
  44. Și când a venit regele în Tir, trei inși, trimiși de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.
  45. Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.
  46. Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-și schimbe părerea.
  47. Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte.
  48. Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate și pentru popor și pentru sfintele vase.
  49. Pentru care lucru și locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviință au dat lucrurile cele de îngroparea lor.
  50. Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, și, crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost celor de un neam cu el.


▲ Începutul paginii.