Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Macabeilor/Capitolul 15

Jump to navigation Jump to search
←←Capitolul 14 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea a doua a Macabeilor, Capitolul 15)
Cartea a treia a Macabeilor, Capitolul 1→→


  1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă, fără nici o frică, să meargă cu război împotriva lor.
  2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: "Să nu-i pierzi nicidecum așa sălbatic și barbar, ci cinstește ziua pe care mai înainte a sfințit-o și a cinstit-o Cel care vede toate".
  3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: "Oare este în cer Puternic, care să fi poruncit a se ține ziua de odihnă?"
  4. Și ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel viu, Acela este Puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a șaptea".
  5. Iar celălalt a zis: "Și eu sunt puternic pe pământ, care poruncesc a lua arme și a plini lucrurile regelui". Însă n-a ajuns să-și poată împlini sfatul său nelegiuit.
  6. Deci Nicanor, cu toată semeția înălțându-se, socotea să facă biruință de pomină asupra lui Iuda.
  7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea credea că va avea ajutor de la Domnul.
  8. Și îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându-și aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer, și acum să aștepte de la Cel Atotputernic biruință și ajutor.
  9. Și-i mângâia din lege și din prooroci și, aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a îmbărbătat.
  10. Și așa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ținut alianța și au călcat jurământul.
  11. Și pe fiecare dintr-înșii nu atât cu scuturi și cu arme îi întărea, cât îl îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a spus și un vis vrednic de credință, prin care pe toți i-a făcut voioși.
  12. Iar vederea visului astfel era: Că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip și cu obiceiuri bune și la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor.
  13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu căruntețe și cu slavă minunată, și preacuvioasă mărire era împrejurul lui.
  14. Și a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de frați, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate.
  15. Iar Ieremia a întins dreapta și a dat lui Iuda sabia de aur și i-a zis acestea:
  16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași.
  17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care puteau aprinde inimile voinicilor și spre vitejie a le îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejește să năvălească și bărbătește să se apuce și să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentru că și cetatea și sfintele și templul Domnului erau în primejdie.
  18. Iar de femei și de prunci și de frați și de rudenii mai puțină grijă aveau; frica cea mai mare și cea mai dintâi le era pentru sfântul locaș.
  19. Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijorați erau și tulburați pentru cei care aveau să poarte războiul.
  20. Și toți așteptau acum sfârșitul apropiat, fiindcă se apropiaseră vrăjmașii și își așezară armata în linie de bătaie, își puseseră elefanții la loc bun și împărțiseră călărimea la dreapta și la stânga.
  21. Iar Macabeu, văzând venirea oștirii și gătirea armelor cea de multe feluri și sălbăticiunea elefanților, a întins mâinile spre cer și s-a rugat Domnului și păzitorului Celui care face minuni, cunoscând că nu în arme este biruința, ci, precum El Însuși judecă, dă celor vrednici biruință.
  22. Și rugându-se, așa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, și a ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci și cinci de mii.
  23. Și acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică și spre cutremur,
  24. Ca de mărirea brațului Tău să se înfricoșeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor". Și aceste cuvinte i-au fost toată rugăciunea.
  25. Nicanor și cei care erau cu el veneau cu trâmbițe și cu cântece.
  26. Iar Iuda și cei care erau cu el cu chemare și cu rugăciuni s-au luptat cu vrăjmașii.
  27. Și cu mâinile oștindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au doborât treizeci și cinci de mii, veselindu-se foarte mult de această măreață arătare a lui Dumnezeu.
  28. Iar încetând războiul și cu bucurie întorcându-se, au cunoscut că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut.
  29. Și făcându-se strigare și vălmășag, au binecuvântat pe Cel Puternic în graiul părinților.
  30. Și a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul și cu sufletul a muri pentru cetățeni și din tinerețea sa a păzit bunăvoința către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor și mâna cu braț cu tot și să le aducă în Ierusalim.
  31. Și după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine și pe preoți punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care erau în cetate
  32. Și le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor și mâna celui rău hulitor, pe care cu semeție o întinsese asupra casei celei sfinte a Atotputernicului.
  33. Și limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie și să o facă bucăți mărunte și să o dea păsărilor; iar în fața sfântului locaș, să spânzure brațul răufăcătorului.
  34. Și toți căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu, zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său neîntinat.
  35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetății, ca să-l vadă toți și să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.
  36. Și au hotărât toți într-un cuget să nu lase neînsemnată ziua aceasta,
  37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai înainte de ziua lui Mardoheu.
  38. Deci cele ce au fost cu Nicanor așa s-au întâmplat, și din vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu voi sfârși aici cuvântul.
  39. Și de este bine întocmit și cum se cuvine, aceasta și eu am vrut; iar de este cu ponosuri și de mijloc, eu unul am făcut tot ce am putut.
  40. Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce și desfătează, tot așa și meșteșugul de a orândui istorisirea încântă urechile celor ce citesc. Iar aici să fie sfârșitul.


▲ Începutul paginii.