Sari la conținut

Biblia/Vechiul Testament/Cartea Iuditei/Capitolul 14


  1. După aceasta, Iudita le-a zis: "Ascultați-mă, fraților! Luați acest cap și-l spânzurați pe creștetul zidurilor voastre.
  2. Și în revărsatul zorilor, după ce soarele va răsări, fiecare să-și ia armele de luptă și voi toți cei destoinici de luptă să ieșiți afară din cetate cu un căpitan în frunte, ca și când ați avea de gând să vă coborâți în șes spre straja Asirienilor, dar să nu vă coborâți.
  3. Atunci Asirienii, luându-și armele vor intra în tabără și vor deștepta din somn pe căpeteniile oștirii asiriene, care vor alerga împreună la cortul lui Olofern, dar nu-l vor găsi. Și atunci vor fi cuprinși de spaimă și vor fugi de dinaintea voastră.
  4. Pe urmă, voi și toți cei ce locuiesc în tot muntele lui Israel, urmăriți-i și doborâți-i pe drumurile voastre.
  5. Însă înainte de a face aceasta, chemați-mi pe Ahior Amonitul, ca să vadă și să recunoască pe cel care disprețuia casa lui Israel, pe cel care îl trimisese pe el printre noi ca pe un om dat dinainte morții!"
  6. Și ei au chemat pe Ahior din casa lui Oziaș. Și când el a venit și a văzut capul lui Olofern în mâinile unui om din adunarea poporului, a căzut cu fața la pământ și l-a apucat leșinul.
  7. Și după ce l-au sculat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei și s-a închinat înaintea ei și a zis: "Binecuvântată să fii tu în orice sălaș al lui Iuda și la toate popoarele, care, auzind de numele tău, se vor înspăimânta!
  8. Și acum spune-mi mie ce-ai făcut în zilele acestea?" Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot ceea ce făcuse de când plecase și până în clipa când grăia cu ei.
  9. Și după ce ea a sfârșit de vorbit, poporul a izbucnit în chiote de veselie, încât strigătul lui se auzi în cetate.
  10. Și încredințându-se Ahior despre toate câte le făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu și-a tăiat împrejur trupul și a fost primit definitiv în casa lui Israel.
  11. Și în revărsatul zorilor, au spânzurat capul lui Olofern pe zid și apoi au ieșit în cete spre trecătorile muntelui.
  12. Și când Asirienii i-au zărit, au trimis după căpeteniile lor, iar aceia s-au dus la căpitani și la cei de peste mii și la toți mai-marii lor,
  13. Și aceia au ajuns la cortul lui Olofern și au zis celui ce era mai mare acolo: "Scoală pe domnul nostru, căci robii au cutezat să se scoale cu război împotriva noastră, ca să ne prăpădească cu totul!"
  14. Atunci Bagoas a intrat și a bătut în perdeaua cortului, fiindcă el socotea că Olofern doarme cu Iudita.
  15. Și deoarece el nu a auzit pe nimeni, a dat perdeaua la o parte și a intrat în camera de dormit, și l-a găsit aruncat pe prag, mort și cu capul tăiat și luat.
  16. Și a început să strige din răsputeri și s-a pus pe plâns, pe strigat și pe țipat, și își sfâșie hainele de pe el.
  17. Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălașul Iuditei, dar n-a găsit-o. Și alergând apoi în mulțime, a strigat:
  18. "O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!"
  19. Când căpeteniile oștirii asiriene au auzit această veste, și-au sfâșiat veșmintele și s-au zăpăcit de tot. Și vaietul și strigătul lor mare s-a întețit în mijlocul taberii.


▲ Începutul paginii.