Biblia/Vechiul Testament/Cartea Iuditei/Capitolul 11
Aspect
- Atunci Olofern i-a zis: "Îndrăznește, femeie, și nu te teme în inima ta, fiindcă eu nu am făcut rău nimănui care a ales să slujească lui Nabucodonosor, regele lumii întregi.
- Și acum, dacă poporul tău, care locuiește în munte, nu m-ar fi disprețuit, n-aș fi ridicat sulița mea împotriva lui. Ci ei singuri și-au făcut-o.
- Dar spune-mi acum: Pentru ce ai fugit de la ei și ai venit la noi? Căci ai venit spre izbăvirea ta. Îndrăznește! în noaptea aceasta vei scăpa cu viață, cum și de acum înainte.
- Nimeni nu-ți va face rău, ci bine, așa cum se întâmplă cu slujitorii stăpânului meu, regele Nabucodonosor".
- Atunci Iudita i-a grăit lui: "Privește cu îngăduință cuvintele roabei tale, și ca roaba ta să vorbească înaintea ta. și nici un cuvânt mincinos nu voi spune stăpânului meu în această noapte.
- Urmează numai cuvintele roabei tale și Dumnezeu va desăvârși cu tine lucrul tău, iar stăpânul meu nu va greși în lucrările sale.
- Trăiască Nabucodonosor, regele întregii lumi, el care te-a trimis să aduci tot sufletul viu pe calea cea dreaptă, și să trăiască puterea lui! Căci datorită ție, nu numai oamenii care-i slujesc vor trăi, ci și fiarele sălbatice, dobitoacele câmpului, vitele și păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor și pentru întreaga casă a lui.
- Am auzit de înțelepciunea ta și de iscusința duhului tău, și toată lumea știe că tu nu numai că ești bun în tot regatul și tare priceput, ci ești și neîntrecut în meșteșugul războiului.
- Și cuvintele pe care le-a grăit Ahior în sfatul tău, le cunoaștem și noi, căci locuitorii din Betulia l-au lăsat cu viață, iar el le-a spus tot ceea ce ți-a grăit ție.
- Pentru aceasta, stăpâne și doamne, nu disprețui cuvintele lui, ci pune-le în inima ta, că ele sunt adevărate. Neamul nostru nu poate să fie pedepsit și sabia nu poate să-l biruiască, dacă el nu păcătuiește împotriva Dumnezeului său.
- Și acum, pentru ca domnul meu să nu cunoască nici respingere, nici înfrângere, moartea va cădea peste capetele lor. Căci păcatul a pus stăpânire pe ei, și cu acest păcat întărâtă pe Dumnezeul lor ori de câte ori se dedau la neorânduieli.
- Și după ce li s-au isprăvit merindele și au rămas fără de apă, ei s-au hotărât să pună mina pe vite, și tot ceea ce Dumnezeu a oprit prin legile Sale ca să nu se mănânce, ei au de gând să mănânce.
- Chiar și pârga grâului și zeciuiala de la vin și de la untdelemn, pe care ei o păstrează pentru preoții care slujesc la Ierusalim în fața Dumnezeului nostru, s-au hotărât să le mănânce, lucruri pe care nimeni din popor nu are voie să le atingă, nici măcar cu mâna.
- Dar fiindcă locuitorii de acolo au făcut la fel, au trimis la Ierusalim oameni care să le aducă învoială din partea sfatului.
- Și îndată ce li se va aduce la cunoștință și vor săvârși atari lucruri, chiar în ziua aceea îți vor fi dați ție spre pieire.
- Deci când eu, roaba ta, am aflat toate acestea, am fugit de dinaintea lor, și Dumnezeu m-a trimis să-ți dau de știre faptele care, când se vor auzi, lumea întreagă se va înspăimânta,
- Fiindcă roaba ta este temătoare de Dumnezeu și ziua și noaptea se roagă Dumnezeului cerului. și acum voi rămâne la tine, stăpâne, și eu, roaba ta, voi ieși noaptea în văgăuna stâncii, ca să mă rog lui Dumnezeu, și El îmi va spune când au săvârșit ei păcatele acestea.
- Apoi eu voi veni la tine și-ți voi dezvălui tot, iar tu vei porni cu oștirea ta și nimeni din ei nu va putea să-ți țină piept.
- Și te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în fața Ierusalimului. Voi face să te așezi în mijlocul frumos al cetății. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. și nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit și mi s-au vestit, și am fost trimisă să ți le dau de știre!"
- Și cuvintele ei au plăcut lui Olofern și tuturor căpeteniilor lui, încât ei s-au minunat de înțelepciunea ei și au zis:
- "O astfel de femeie frumoasă la chip și înțeleaptă la vorbe nu se află nicăieri, de la un capăt și până la celălalt al pământului!"
- Apoi Olofern a zis ei: "Bine a făcut Dumnezeu de te-a trimis înaintea alor tăi. În mâinile noastre va fi puterea și la cei care au disprețuit pe domnul meu, ruina.
- Și tu ești tot așa de frumoasă pe cât ești de iscusită la vorbă. Dacă vei face precum ai zis, Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu și tu vei sta în palatul regelui Nabucodonosor și vestită vei fi în toată lumea!"
▲ Începutul paginii. |