Biblia/Vechiul Testament/Cartea întâi Paralipomena/Capitolul 16
Aspect
- Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care-l făcuse David pentru el și au înălțat lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe de pace.
- După ce David a isprăvit de adus arderile de tot și jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului,
- Și a împărțit tuturor Israeliților, femei și bărbați, câte o pâine și câte o bucățică de carne și câte o turtă de struguri.
- Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviți, ca să preaslăvească, să mulțumească și să preaînalțe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, și anume:
- Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel cu psaltirioane și harpe, iar Asaf cânta din țimbale.
- A pus de asemenea pe preoții Benaia și Oziel să sune necontenit din trâmbițe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
- În această zi David, pentru întâia oară, a dat, prin Asaf și frații lui, următorul psalm de laudă Domnului:
- "Lăudați pe Domnul și chemați numele Lui; vestiți între neamuri lucrurile Lui!
- Cântați, cântați în cinstea Lui! Spuneți toate minunile Lui!
- Lăudați-vă cu numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe El!
- Alergați la Domnul și la ajutorul Lui; căutați pururea fața Lui!
- Neamul lui Israel, sluga Lui, fiii lui Iacov, aleșii Lui,
- Aduceți-vă aminte de minunile Lui, de semnele Lui și de judecățile gurii Lui!
- Căci El este Domnul Dumnezeul nostru și dreptatea Lui este peste tot pământul.
- Aduceți-vă aminte de așezământul Lui, de făgăduința dată pentru mii de neamuri.
- De legământul făcut cu Avraam și de jurământul Său către Isaac,
- Jurământ pus ca o lege pentru Iacov, și ca un legământ veșnic pentru Israel,
- Zicând: ție-ți voi da pământul Canaan, ca partea voastră de moștenire.
- Ei atunci erau puțini la număr și neînsemnați, și străini în țara aceasta.
- Și treceau de la popor la popor și dintr-o împărăție la altă împărăție.
- Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese, și a pedepsit regi pentru ei, zicând:
- Nu vă atingeți de unșii Mei și proorocilor Mei să nu le faceți rău.
- Cântați Domnului tot pământul, binevestiți din zi în zi izbăvirea Lui!
- Vestiri păgânilor slava Lui, spuneți la toate popoarele minunile Lui!
- Că mare este Domnul și vrednic de laudă și mai înfricoșat decât toți dumnezeii.
- Că toți dumnezeii păgânilor sunt nimic, iar Domnul a făcut cerurile.
- Înaintea Lui este strălucire și măreție, putere și bucurie în locașul Lui cel sfânt.
- Dați Domnului, neamuri păgâne, dați Domnului slavă și cinste!
- Dați Domnului slavă pentru numele Lui; aduceți-vă darul, mergeți înaintea feței Lui, închinați-vă Domnului în podoabele sfințeniei Lui!
- Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea și nu se va clătina.
- Să se bucure cerurile și să prăznuiască pământul, iar printre popoare să se spună: Domnul este Împărat!
- Să se zguduie marea și toate cele din ea; câmpia și toate cele de pe ea să se veselească!
- Să dănțuiască împreună toți copacii dumbrăvii înaintea feței Domnului, că vine să judece pământul.
- Lăudați pe Domnul, că în veac este mila Lui!
- Ziceți: Izbăvește-ne pe noi, Dumnezeule, Izbăvitorul nostru! Adună-ne și ne izbăvește de prin popoare, ca să slăvim sfânt numele Tău și să ne lăudăm cu slava Ta!
- Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veac în veac!" Și tot poporul a zis: "Amin! Aliluia!"
- Și a lăsat David acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi;
- Pe Obed-Edom și pe frații lui, șaizeci și opt de oameni; pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun și pe Hosa, i-a lăsat ușieri.
- Iar pe preotul Țadoc și pe ceilalți preoți, frații săi, i-a pus înaintea locașului Domnului, cel de pe înălțimea din Ghibeon,
- Ca să înalțe arderi de tot Domnului pe jertfelnicul arderilor de tot neîncetat, dimineața și seara, pentru toate cele scrise în legea Domnului, pe care El le-a poruncit lui Israel.
- Și cu ei a lăsat pe Heman, pe Iedutun și pe ceilalți aleși, care au fost numiți pe nume, ca să slăvească pe Domnul, că în veac este mila Lui.
- Împreună cu ei, Heman și Iedutun preaslăveau pe Dumnezeu, cântând din trâmbițe și felurite instrumente muzicale; pe fiii lui Iedutun i-a pus la poartă.
- Apoi s-a dus tot poporul, fiecare la casa sa. De asemenea s-a întors și David, ca să binecuvânteze casa sa.
▲ Începutul paginii. |