Biblia/Noul Testament/Matei/Capitolul 28
Aspect
- După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.
- Și iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei.
- Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
- Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți.
- Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați.
- Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut.
- Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată v-am spus vouă.
- Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
- Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat.
- Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.
- Și plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
- Și, adunându-se ei împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor,
- Zicând: Spuneți că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;
- Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face.
- Iar ei, luând arginții, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.
- Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.
- Și văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.
- Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ.
- Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
- Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.
▲ Începutul paginii. |