Sari la conținut

Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 8


  1. Și Saul s-a făcut părtaș la uciderea lui. Și s-a făcut în ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei.
  2. Iar bărbați cucernici au îngropat pe Ștefan și au făcut plângere mare pentru el.
  3. Și Saul pustiia Biserica, intrând prin case și, târând pe bărbați și pe femei, îi preda la temniță.
  4. Iar cei ce se împrăștiaseră străbăteau țara, binevestind cuvântul.
  5. Iar Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos.
  6. Și mulțimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către Filip, ascultându-l și văzând semnele pe care le săvârșea.
  7. Căci din mulți care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieșeau și mulți slăbănogi și șchiopi s-au vindecat.
  8. Și s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea.
  9. Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind și uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
  10. La care luau aminte toți, de la mic până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare.
  11. Și luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise.
  12. Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăția lui Dumnezeu și despre numele lui Iisus Hristos, bărbați și femei se botezau.
  13. Iar Simon a crezut și el și, botezându-se, era mereu cu Filip. Și văzând semnele și minunile mari ce se făceau, era uimit.
  14. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan,
  15. Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
  16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus.
  17. Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt.
  18. Și Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani,
  19. Zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.
  20. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agonisește cu bani.
  21. Tu n-ai parte, nici moștenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
  22. Pocăiește-te deci de această răutate a ta și te roagă lui Dumnezeu, doară ți se va ierta cugetul inimii tale,
  23. Căci întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văd că ești.
  24. Și răspunzând, Simon a zis: Rugați-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis.
  25. Iar ei, mărturisind și grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și în multe sate ale samarinenilor binevesteau.
  26. Și un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.
  27. Ridicându-se, a mers. Și iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei și care venise la Ierusalim ca să se închine,
  28. Se întorcea acasă; și șezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.
  29. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te și te alipește de carul acesta.
  30. Și alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, și i-a zis: Înțelegi, oare, ce citești?
  31. Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el.
  32. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "Ca un miel care se aduce spre junghiere și ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, așa nu și-a deschis gura sa.
  33. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat și neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viața Lui".
  34. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?
  35. Iar Filip, deschizând gura sa și începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.
  36. Și, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?
  37. Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putință. Și el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
  38. Și a poruncit să stea carul; și s-au coborât amândoi în apă, și Filip și famenul, și l-a botezat.
  39. Iar când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. Și el s-a dus în calea sa, bucurându-se.
  40. Iar Filip s-a aflat în Azot și, mergând, binevestea prin toate cetățile, până ce a sosit în Cezareea.


▲ Începutul paginii.