Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 7
Aspect
- Și a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea?
- Iar el a zis: Bărbați frați și părinți, ascultați! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
- Și a zis către el: Ieși din pământul tău și din rudenia ta și vino în pământul pe care ți-l voi arăta.
- Atunci, ieșind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această țară, în care locuiți voi acum,
- Și nu i-a dat moștenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire și urmașilor lui după el, neavând el copil.
- Și Dumnezeu a vorbit astfel: "Urmașii tăi vor fi străini în pământ străin, și acolo îi vor robi și-i vor asupri patru sute de ani.
- Și pe poporul la care vor fi robi, Eu îl voi judeca - a zis Dumnezeu - iar după acestea vor ieși și-Mi vor sluji Mie în locul acesta".
- Și i-a dat legământul tăierii împrejur; și așa a născut pe Isaac și l-a tăiat împrejur a opta zi; și Isaac a născut pe Iacov și Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
- Și patriarhii, pizmuind pe Iosif, l-au vândut în Egipt; dar Dumnezeu era cu el,
- Și l-a scos din toate necazurile lui și i-a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus mai mare peste Egipt și peste toată casa lui.
- Și a venit foamete peste tot Egiptul și peste Canaan, și strâmtorare mare, și părinții noștri nu mai găseau hrană.
- Și Iacov, auzind că este grâu în Egipt, a trimis pe părinții noștri întâia oară.
- Iar a doua oară Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi, și Faraon a aflat neamul lui Iosif.
- Și Iosif, trimițând, a chemat pe Iacov, tatăl său, și toată rudenia sa, cu șaptezeci și cinci de suflete.
- Și Iacov s-a coborât în Egipt; și a murit și el, și părinții noștri;
- Și au fost strămutați la Sichem și au fost puși în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preț de argint de la fiii lui Emor, în Sichem;
- Dar cum se apropia vremea făgăduinței pentru care S-a jurat Dumnezeu lui Avraam, a crescut poporul și s-a înmulțit în Egipt,
- Până când s-a ridicat peste Egipt alt rege, care nu știa de Iosif.
- Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, a asuprit pe părinții noștri să-și lepede pruncii lor, ca să nu mai trăiască.
- În vremea aceea s-a născut Moise și era plăcut lui Dumnezeu. Și trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.
- Și fiind lepădat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe un fiu al ei.
- Și a fost învățat Moise în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvintele și în faptele lui.
- Iar când a împlinit patruzeci de ani, și-a pus în gând să cerceteze pe frații săi, fiii lui Israel.
- Și văzând pe unul dintre ei că suferă strâmbătate, l-a apărat și, omorând pe egiptean, a răzbunat pe cel asuprit.
- Și el credea că frații săi vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le dăruiește izbăvire, dar ei n-au înțeles.
- Și a doua zi s-a arătat unora care se băteau și i-a îndemnat la pace, zicând: Bărbaților, sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia?
- Dar cel ce asuprea pe aproapele l-a îmbrâncit, zicând: Cine te-a pus pe tine domn și judecător peste noi?
- Nu cumva vrei să mă omori, cum ai omorât ieri pe egiptean?
- La acest cuvânt, Moise a fugit și a trăit ca străin în țara Madian, unde a născut doi fii.
- Și după ce s-au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i s-a arătat în pustiul Muntelui Sinai, în flacăra focului unui rug.
- Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a apropiat ca să ia seama mai bine, a fost glasul Domnului către el:
- "Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov". Și Moise, tremurând, nu îndrăznea să privească;
- Iar Domnul i-a zis: "Dezleagă încălțămintea picioarelor tale, căci locul pe care stai este pământ sfânt.
- Privind, am văzut asuprirea poporului Meu în Egipt și suspinul lor l-am auzit și M-am pogorât ca să-i scot. Și acum vino, să te trimit în Egipt".
- Pe Moise acesta, de care s-au lepădat, zicând: Cine te-a pus pe tine domn și judecător?, pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn și răscumpărător, prin mâna îngerului care i se arătase lui în rug.
- Acesta i-a scos afară, făcând minuni și semne în țara Egiptului și în Marea Roșie și în pustie timp de patruzeci de ani.
- Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israel: "Prooroc ca mine vă va ridica Dumnezeu din frații voștri; pe El să-L ascultați".
- Acesta este cel ce a fost la adunarea în pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe Muntele Sinai și cu părinții noștri, primind cuvinte de viață ca să ni le dea nouă.
- De acesta n-au voit să asculte părinții noștri, ci l-au lepădat și inimile lor s-au întors către Egipt,
- Zicând lui Aaron: "Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat".
- Și au făcut în zilele acelea un vițel și au adus idolului jertfă și se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
- Și S-a întors Dumnezeu și i-a dat pe ei să slujească oștirii cerului, precum este scris în cartea proorocilor: "Adus-ați voi Mie, casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie, junghieri și jertfe?
- Și ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru Remfan, chipurile pe care le-ați făcut, ca să vă închinați la ele! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon".
- Părinții noștri aveau în pustie cortul mărturiei, precum orânduise Cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după chipul pe care îl văzuse;
- Și pe acesta primindu-l, părinții noștri l-au adus cu Iosua în țara stăpânită de neamuri, pe care Dumnezeu le-a izgonit din fața părinților noștri, până în zilele lui David,
- Care a aflat har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească un locaș pentru Dumnezeul lui Iacov.
- Iar Solomon I-a zidit Lui casă,
- Dar Cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini, precum zice proorocul:
- "Cerul este tronul Meu și pământul așternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie? - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele?
- Nu mâna Mea a făcut toate acestea?"
- Voi, cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, precum părinții voștri, așa și voi!
- Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum,
- Voi, care ați primit Legea întru rânduieli de îngeri și n-ați păzit-o!
- Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.
- Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
- Și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
- Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui.
- Și scoțându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
- Și îl băteau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: Doamne, Iisuse, primește duhul meu!
- Și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea, a murit.
▲ Începutul paginii. |