Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Tovit

 

CAP 1

Neamul lui Tovit. Frica de Dumnezău și năpasta bătrânului Tovit.

1. Cartea cuvintelor lui Tovit al lui Toviil, al lui Ananiil, al lui Aduil, al lui Gavail, dentru semenția lui Țasail, den fealiul lui Nethalim,

2. Care s’au robit în zilele lui Enemesar, împăratul asirianilor, de la Fivis, carea iaste den direapta lui Chidios cea den Nethalim, în Galilea, deasupra lui Asir.

3. Eu, Tovit, întru căile adevărului mergeam și ale direptății, toate zilele vieții meale, și milostenie multă făceam fraților miei și neamului mieu, celor ce au mers împreună cu mine în țara asirianilor, la Ninevi.

4. Și când eram în țara mea, în pământul lui Israil, mai tânăr eu fiind, tot fealiul lui Nethalim, tătâne-mieu, s’au depărtat de la casa Ierusalimului, celui ce s’au ales den toate fealiurile lui Israil, ca să jârtvuiască toate fealiurile,

5. Și s’au sfințit beseareca lăcașului Celui Nalt, și s’au clădit la toate neamurile veacului. Și toate fealiurile ceale ce s’au ficlenit jârtvuia Vaalii junce, și casa lui Nethalil, tătâne-mieu.

6. Și eu sângur mergeam de multe ori la Ierusalim la praznice, precum iaste scris la tot norodul lui Israil, întru poruncă veacinică; începăturile, și zăciuialele roadelor, și ceale dentâiu tunderi având, și le dam pre eale preoților, fiilor lui Aaron, preste jârtăvnicul tuturor nașterilor.

7. Zăciuiala cea dentâiu dam fiilor lui Aaron, celor ce slujăsc Ierusalimului, iară a doua zăciuială vindeam, și mergeam și cheltuiam pre eale la Ierusalim preste tot anul.

8. Și a treia o dam la cei ce să cădea, în ce chip au poruncit Devora, maica tătâne-mieu, pentru căci sărac am rămas de tată-mieu.

9. Și când m’am făcut bărbat, am luat pre Anna muiare, dentru semenția neamului mieu, și am născut dentr’însa pre Tovia.

10. Și când m’am robit la Ninevi, toți frații miei și cei den ruda mea mânca den pâinile limbilor, iară eu am păzit sufletul mieu, ca să nu mănânce, întrucât îm aduceam aminte de Dumnezău cu tot sufletul mieu.

11. Și au dat Cel Preaînalt dar și chip înaintea lui Enemesar, și eram lui cumpărătoriu.

12. Și mergeam la Midia, și am pus la Gavail, fratele Gavriei, în țarinile Midiei, zeace talanți de argint.

13. Și când au murit Enemesar, au împărățit Senahirim, fiiul lui, în locul lui; și căile lui nu s’au așăzat, și încă n’am mai putut a mearge la Midia.

14. Și în zilele lui Enemesar milostenii multe făceam fraților miei: pâinile meale dam celor ce era flămânzi, și hainele meale celor goli, și ori pre carele den neamul mieu vedeam mort și aruncat preste zid la Ninevi, îngropam pre el.

15. Și ori pre carele omorâia Senahirim împăratul, când au venit fugind den țara jidovească, am îngropat pre ei, furându-i, pentru că pre mulți au pierdut, întru mânia lui; și s’au cercat de împăratul trupurile, și nu s’au aflat.

16. Și mergând unul den neneviteani, arătă împăratului pentru mine căci îngropam pre ei, și m’am ascuns; și cunoscând că mă caută să mă omoară, temându-mă, m’am dat în laturi.

17. Și s’au jăfuit toate unealtele meale, și n’au rămas mie nemică, afară den Anna, muiarea mea, și Tovia, fiiul mieu.

18. Și n’au trecut zile 55 până unde l-au ucis pre el cei doi fii ai lui, și au fugit la munții lui Ararath; și au împărățit Sarhedon, fiiul lui, în locul lui.

19. Și au rânduit pre Ahiahar al lui Anail, fiiul fratelui mieu, preste toată isprăvnicirea tătâne-său și preste toată diregătoria; rugatu-s’au Ahiahar pentru mine, și am venit la Nenevi.

20. Și Ahiahar era paharnic, și preste inel, și diregătoriu, și alegătoriu.

21. Și l-au pus pre el Sarhidon de al doilea rând, și-m era nepot mie.

CAP 2

Orbirea lui Tovit; mustrarea de casnici și răbdarea lui.

1. Și când m’am pogorât la casa mea și mi s’au dat mie Anna, muiarea mea, și Tovie, fiiul mieu, la praznicul Rusaliilor, carea iaste sfântă a șaptea săptămână, făcutu-s’au prânz bun mie și am șăzut să mănânc.

2. Și am văzut bucate multe, și ziș fiiului mieu: „Pasă, adu pre carele vei afla den frații noștri lipsit, carele pomeneaște pre Domnul, și, iată, te aștept“.

3. Și mergând, zise: „Tată, unul den neamul nostru, sugrumat, s’au aruncat în târg“.

4. Și eu mai nainte, până a nu gusta, sărind, l-am luat pre el la o casă, până unde au apus soarele.

5. Și, înturnându-mă, m’am scăldat, și mâncam pâinea mea cu voie rea.

6. Și-m aduș aminte de prorociia lui Ammos, în ce chip au zis: „Întoarce-se-vor sărbătorile voastre spre jale, și toate veseliile voastre spre plângere“. Și am plâns. Și, când au apus soarele, m’am dus și, săpând, l-am astrucat pre el.

7. Și cei de aproape râdea zicând: „Nu să mai teame acesta că să va omorî pentru lucrul acesta; și au fugit, și, iată, iarăș îngroapă pre morți“.

8. Și întru această noapte am ostenit îngropând și m’am culcat pângărit, lângă păreatele curții, și obrazul mieu descoperit era.

9. Și nu știiam că sânt vrabii în păreate; și ochii miei deșchiș fiind, s’au găinat vrabiile fierbinte în ochii miei, și s’au făcut albeațe în ochii miei. Și am mers la doftori, și n’au folosit mie.

10. Și Ahiahar mă hrăniia până ce am mers la Elemaida.

11. Și muiarea mea, Anna, torcea cu ceale muierești și trimitea stăpânilor.

12. Și au dat ei și ei plata, dându-i și un ied.

13. Și când au venit cătră mine, au început a striga; și ziș ei: „De unde e iedul? Au de furtișag iaste? Dă-l pre el stăpânilor, pentru că nu e cu cale a mânca de furat“.

14. Și ea zise: „Daru mi s’au dat pre plată“. Și nu o credeam pre ea și ziceam să-l dea înapoi stăpânilor și mă rușinam cătră ea.

15. Și ea răspunzând zise mie: „Unde sânt milosteniile tale și direptățile tale? Iată, cunoscute sânt toate cu tine“.

CAP 3

Rugăciunea bătrânului Tovit și a Sarrii fata lui Raguil; ascultarea rugăciunei lor și trimiterea îngerului ajutător.

1. Și mâhnindu-mă, am plânsu și m’am rugat cu dureare, zicând:

2. „Dirept ești, Doamne, și toate lucrurile tale, și toate căile tale, milostenie și adevăr și judecată adevărată, și dirept judeci în veac!

3. Adu-ți aminte de mine și priveaște asupra mea, să nu-m izbândești păcatelor meale și necunoștințelor meale, și ale părinților miei, carii au greșit înaintea ta!

4. Pentru că n’au ascultat poruncile tale, și ai dat pre noi în jah și în robie și moarte, și pildă de ocară la toți carii ne-am răsipit.

5. Și acum multe judecățile tale sânt adevărate, dentru mine a face pentru păcatele meale, și a părinților miei, căce n’am făcut poruncile tale, pentru că n’am mersu cu adevăr înaintea ta.

6. Și acum, după cum iaste plăcut înaintea ta, fă cu mine. Porunceaște să ia duhul mieu, pentru ca să mă slobozescu și să mă facu pământ, pentru căci mai de folos iaste mie a muri decât a trăi, căci ocări mincinoase am auzit și mâhnire iaste multă întru mine.

7. Porunceaște dară a mă slobozi eu den nevoie, la veacinicul loc să nu întorci fața ta de cătră mine!“

8. Într’această zi întâmplatu-s’au featii lui Raguil, Sarrii, la Ecvatana Midiei, și ea să să fie ocărât de slujnicile tatălui ei, căci era dată la bărbați 7, și Asmodeu, diavolul cel viclean, au omorât pre ei mai nainte de a să împreuna ei cu ea, cum iaste la muieri.

9. Și-i ziseră ei: „Nu pricepi, sugrumându-ți bărbații tăi? Adecă, 7 bărbați ai avut, și a unuia dentru ei nu te-ai numit.

10. Ce ne bați pre noi pentru ei, de au murit? Du-te cu ei, să nu-ți vedem ție fiiu sau fată în veac!“

11. Aceastea auzind, mâhnitu-s’au foarte, cât să să sugrume, și zise: „Una sânt părintelui mieu; și de voiu face aceasta, ocară lui iaste și bătrâneațele lui le voiu pogorî cu dureare la iadu“.

12. Și să rugă spre fereastră și zise: „Binecuvântat ești, Domnul Dumnezăul mieu, și binecuvântat numele mărirei tale cel sfânt și cinstit în veaci! Blagoslovească-te toate faptele tale în veac!

13. Și acum, Doamne, ochii miei și fața mea cătră tine am dat; zis-am să mă slobozi pre mine de la pământ, și ca să nu mai auzu eu ocară!

14. Tu cunoști, Doamne, că curată sânt de tot păcatul de bărbatu și n’am pângărit numele mieu, nici numele tătâne-mieu, în pământul robirii meale.

15. Sângură născută sânt tătâne-mieu, și nu iaste la el copil carele va moșteni pre el, nici frate de aproape, nici fiind la el fiiu pentru ca să mă păzescu pre mine lui muiare.

16. Iată, îm pieriră mie 7; pentru ce mi-e a trăi? Și de nu să pare ție a omorî pre mine, porunceaște a căuta spre mine și a mă milui, și să nu mai auzu eu încă ocară!“

17. Și să auzi rugăciunea amândorora înaintea mărirei marelui Dumnezău; și s’au trimis Rafail să-i vindece pre amândoi, lui Tovie să-i curățeaze albeațele, și pre Sarra a lui Raguil să o dea Toviei, fiiului lui Tovit, muiare, și să leage pre Asmodeu, dracul cel viclean, pentru căci lui Tovie să prindea să moștenească pre ea.

18. Întru aceaeaș vreame, întorcându-se Tovit, întră în casa lui, și Sarra a lui Raguil pogorî den cerdacul ei.

CAP 4

Tovit povățuiește pre fiul său a păzi poruncile lui Dumnezău și-i destăinuește cei zece talanți depuși la Gavail.

1. În ziua aceaea adusu-ș’au aminte Tovit pentru argintul carele au pus la Gavail, la Raghis a Midiei.

2. Și zise întru sineș: „Eu am cerșut moarte; pentru ce nu chem pre Tovia, fiiul mieu, ca să-i arăt lui mai nainte de ce voiu muri eu?“

3. Și chemându-l pre el, zise: „Copile, de voiu muri, îngroapă-mă, și să cauți pre maică-ta; cinsteaște pre ea toate zilele vieții, și fă ce place ei, și să nu o mâhnești pre ea!

4. Adu-ți aminte, copile, că multă nevoie au văzut cu tine în pântece. Când va muri, îngroapă pre ea lângă mine într’o groapă.

5. Toate zilele, copile, pre Domnul Dumnezeul nostru pomeneaște și să nu voiești a greși și a călca poruncile lui. Și direptate fă, toate zilele vieții tale, și să nu mergi la căile strâmbătății.

6. Pentru căci, făcând tu adevărul, bune căi vor fi întru faptele tale, și la toți ceia ce fac direptate.

7. Dentru ceale ce ai, fă milostenie, și să nu zavistuiască ochiul tău când vei face tu milostenie.

8. Să nu se întoarcă fața ta de cătră tot săracul, și de la tine nu să va înturna fața lui Dumnezeu.

9. După cum e la tine aveare, după mulțime, fă dentru ea milostenie.

10. De iaste puțin la tine, după acel puțin nu te teame a face milostenie.

11. Pentru că punere bună agonisești ție la zilele nevoii, căci cu milostenia den moarte mântuiaște și nu lasă a întra la întunearec.

12. Pentru că dar bun iaste milostenia, la toți ceia ce fac pre ea, înaintea Celui Nalt.

13. Fereaște-te pe tine, copile, de toată curvia! Și muiare întâiu ia den sămânța părinților tăi; și să nu iai muiare striină, care nu iaste den fealiul părintelui tău,

14. Pentru că fii den proroci sântem; Noe, Avraam, Isaac, Iacov –părinții noștri den veac.

15. Adu-ț aminte, copile, că aceștea toți au luat muieri dentru frații lor, și s’au blagoslovit întru fiii lor, și sămânța lor va moșteni pământul.

16. Și acuma, copile, iubeaște pre frații tăi, și nu te semeți întru inema ta de cătră frații tăi; și, den fiii și featele nărodului tău, ia ție dentru ei fămeaie.

17. Pentru că întru mândrie iaste pierzare și neașăzare multă și, întru sălbătăcire, scădeare și lipsă mare.

18. Pentru că necuviința mumă iaste foameții, plata a tot omul carele va lucra ție să nu mâie lângă tine, ce dă pre ea îndată; și, de vei sluji lui Dumnezeu, răsplăti-ț-va ție.

19. Ia aminte, copile, întru toate faptele tale, și fii învățat întru toată petreacerea ta! Și ceaea ce urăști, nimănui să nu faci.

20. Vin spre beție să nu beai, și să nu meargă cu tine beția în calea ta.

21. Den pâinea ta dă celui flămând și den hainele tale celor goli.

22. Tot carele va prisosi ție, fă milostenie, și să nu zavistuiască ochiul tău când vei face tu milostenie.

23. Toarnă pâinele tale peste mormântul direpților, și nu da celor păcătoș!

24. Sfat de la tot înțeleptul ceare, și să nu hulești preste tot sfatul de folos.

25. Și în toată vreamea binecuvintează pre Domnul Dumnezeul tău, și de la el ceare pentru ca căile tale direapte să să facă, și toate cărările tale, și sfaturile tale să vor spori,

26. Pentru căci toate limbile n’au sfat, ce acesta Domnul dă toate bunătățile, și pre carele va, smereaște, după cum va.

27. Și acum, copile, ține minte, poruncile meale și să nu să stingă den inema ta.

28. Și acum arăt ție cei 10 talanți ai argintului, carii am pus la Gavail al Gavriei, la Raghis a Midiei.

29. Și nu te teame, copile, căci am sărăcit!

30. Sânt ție multe, de te vei teame tu de Dumnezeu și te vei depărta de cătră tot păcatul și vei face ce e plăcut înaintea lui“.

CAP 5

Trimiterea lui Tovia și însoțirea lui de cătră înger în Raghis a Midiei.

1. Și răspunzând Tovia, zise: „Părinte, face-voiu toate câte ai poruncit mie!

2. Ce cum voiu putea a luarea argintul, și nu știu pre el?“

3. Și-i deade lui scrisoarea și zise lui: „Caută-ți ție om carele va mearge cu tine, și voiu da lui simbrie până sânt viu, și mergând, ia argintul!“

4. Și mearse să caute om și află pre Rafail, carele era înger. Și nu știia, și zise lui: „De poț a mearge cu mine la Raghis a Midiei și de ești știutoriu locurilor?“

5. Și zise lui îngerul: „Mearge-voiu cu tine și la Gavail, fratele nostru, am mas“.

6. Și zise lui Tovia: „Îngăduiaște-mă, și voiu grăi tătâne-mieu“. Și zise lui: „Pasă, și să nu zăbovești“.

7. Și întrând, zise tătâne-său: „Iată, am aflat carele va mearge cu mine!“ Și el zise: „Strigă-l pre el cătră mine, pentru ca să-l conosc de ce fealiu iaste și de iaste credincios a mearge cu tine“.

8. Și-l chemă pre el, și întră și să sărutară unul pre alalt.

9. Și zise lui Tovit: „Frate, den care fealiu și den care neam ești tu? Arată-m mie“.

10. Și zise lui: „Fealiu și neam tu întrebi, au năimit carele va mearge cu fiiu-tău?“

11. Și zise lui Tovit: „Voiu, frate, să știu neamul tău și numele“.

12. Și el zise: „Eu –den neamul Azariei, și Ananiei cel mare, și fraților tăi“.

13. Și zise Tovit: „Sănătos să vii, frate, și să nu te scârbești pre mine căci am cercat fealiul tău și neamul tău a-l conoaște.

14. Și tu te afli, fratele mieu, den cel bun și fericit neam, pentru că conoșteam pre Anania și pre Ionathan, fiii lui Sameu celui mare,

15. Că mergeam împreună la Ierusalim a ne închina, ducând ceale dentâiu născute și zeciuialele roadelor, și nu s’au rătăcit cu rătăcirea fraților noștri.

16. Den rădăcină mare ești, frate; ce zi, ce sâmbrie voiu fi să-ți dau? Drahmă pre zi și ce-ț va trebui, ca și fiiului mieu?

17. Și încă voiu adaoge ție preste simbrie, de vă veți întoarce sănătoși“.

18. Și binevoiră așa, și zise cătră Tovia: „Fii gata de cale și să vă bine-călătoriți“.

19. Și găti fiiul lui ceale de cale.

20. Și zise lui tatăl lui: „Pasă cu omul acesta, iară cel ce în ceriu lăcuiaște Dumnăzău să bine-călătorească calea voastră și îngerul lui Dumnezău meargă împreună cu voi!“

21. Și ieșiră amândoi să meargă, și câinele copilașului cu ei.

22. Și plânse Anna, maica lui, și zise cătră Tovit: „Ce ai mânat copilul nostru?

23. Au nu toiagul mânii noastre iaste, când iase înaintea noastră?

24. Argint la argint să nu ajungă, ce urâciune copilului nostru să să facă.

25. Pentru că, deaca s’au dat noao a trăi de la Domnul, aceasta destul noao iaste“.

26. Și zise ei Tovit: „Nu avea cuvânt, soro! Sănătos va veni, și ochii tăi vor vedea pre el, pentru că înger bun mearge împreună cu el, și să va bine-călători calea lui, și să va întoarce sănătos“.

CAP 6

Călătoria lui Tovia; prinderea peștelui periculos, luarea măruntaielor lui pentru lecuiri și sfatul îngerului pentru căsătorie.

1. Și au încetat plângând. Și, ceia mergând pre cale, veni sara la râul Tigris și mânea acolo.

2. Și copilașul s’au pogorât să să speale, și sări peaște den râu și vru să înghiță pre copilaș.

3. Iară îngerul zise lui: „Apucă-te de peaște!“ Și ținea copilașul peaștele și-l trase pre el la pământ.

4. Și zise lui îngerul: „Taie peaștele și, luând inima și ficații și hiarea, pune-le bine!“ Și făcu copilul precum îi zise lui îngerul, iară pre peaște, frigându-l, l-au mâncat.

5. Și mergea amândoi până s’au apropiat la Ecvatana.

6. Și zise copilașul îngerului: „Azario frate, ce iaste inima și ficații și hiarea peaștelui?“

7. Și zise lui: „Inima și ficații, de va bântui pre cineva drac sau duh viclean, aceastea trebuie a le afuma înaintea omului sau a fămeii și nu să va mai bântui.

8. Iară hiarea, a unge pre om carele are albeață în ochi, și să va vindeca“.

9. Și deaca să apropiară de Raghi, zise îngerul copilașului: „Frate, astăzi vom mânea la Raguil; și acesta rudă-ți iaste, și iaste la el fată sângură născută, pre nume Sarra.

10. Grăi-voiu pentru ea, ca să să dea ție pre ea fămeaie, pentru că ție să cuvine moștenirea ei, și tu sângur ești den ruda ei, și fetișoara frumoasă și înțeleaptă iaste.

11. Și acum, ascultă-mă, și voiu grăi tatălui ei; și când ne vom întoarce de la Ragon, vom face nunta.

12. Pentru că știu că Raguil nu va da pre ea la alt bărbat, după leagea lui Moisi, sau va fi datoriu moarte, pentru că moștenirea ție să cuvine să iai, decât tot omul“.

13. Atuncea zise copilașul îngerului: „Azario frate, auzit-am eu fetișoara să o fie dat la 7 bărbați, și toți într’o cămară să fie pierit. Și acum, eu sângur sânt tătâne-mieu, și mă tem ca nu, întrând, voiu muri ca și cei mai den nainte, căci drac iubeaște pre ea, care nu face strâmbătate nimănui, fără numai celor ce să apropie lângă ea.

14. Și acum, eu mă tem să nu moriu, și voiu pogorî viața tătâne-mieu și a maicii meale, cu dureare asupra mea, în groapa lor; și alt fiiu nu iaste la ei, carele va îngropa pre ei“.

15. Și-i zise lui îngerul: „Nu-ț aduci aminte de cuvintele carele au poruncit ție tată-tău, ca să iai muiare den neamul tău?

16. Și acum ascultă-mă, frate, pentru căci ție va fi muiare. Și de drac nici un cuvânt nu avea, căci în noaptea aceasta da-se-va ție ea fămeaie.

17. Și, de vei întra în cămară, vei lua spuză de tămâieturi, și vei pune den inima peaștelui și den ficați, și vei afuma; și va mirosi dracul, și va fugi și nu se va mai întoarce în veacul veacului.

18. Și, când vei mearge lângă ea, sculați-vă amândoi și strigați cătră cel milostiv Dumnezău, și va mântui pre voi și va milui.

19. Nu te teame, căci tu ești gătit ei den veac, și tu pre ea vei mântui, și va mearge cu tine, și gândesc că ție vor fi dentru ea copii“.

20. Și deaca au auzit Tovia aceastea, au îndrăgit pre ea și sufletul lui s’au lipit foarte cu ea.

CAP 7

Raguil din îndemnul îngerului dă pre Sarra fata sa soție lui Tovia și se face nunta.

1. Și veniră la Ecvatana și sosiră la casa lui Ragoil; și Sarra timpină pre ei și să închină lor, și ei, ei; și-i băgă pre ei în casă.

2. Și zise Ragoil Ednii, muierii lui: „Câtuș samănă tinerelul cu Tovit, nepotu-mieu?“

3. Și întrebă pre ei Raguil: „De unde sânteț, fraților?“

4. Și zise lui: „Den fiii lui Nethalim, celor robiț la Ninevi“.

5. Și zise lor: „Știț pe Tovit, fratele nostru?“ Și ei ziseră: „Știmu-l“.

6. Și zise lor: „Sănătos e?“ Și ei ziseră: „Trăiaște și e sănătos“. Și zise Tovia: „Tată îm iaste“.

7. Și sări Raguil și-l sărută pre el și plânse. Și binecuvântă pre el și zise lui: „Fiiul acelui bun și fericit om“.

8. Și auzind că Tovit au pierdut ochii lui, să mâhni și plânse; și Edna, muiarea lui, și Sarra, fata lui, au plâns.

9. Și priimiră pre ei cu osârdie, și junghiară berbeace den oi, și pusără înainte mâncări multe.

10. Și zise Tovia lui Rafail: „Azario frate, grăiaște pentru ceale ce ziceai pre cale, și să să săvârșască lucrul“. Și arătă cuvântul lui Ragoil.

11. Și zise Raguil cătră Tovia: „Mănâncă și bea și fii veasel, pentru că ție ți să cuvine copilul mieu a lua!

12. Însă voiu arăta ție adevărul: Dat-am copilul mieu la 7 bărbați și, când mergea ei cătră ea, muriia noaptea. Ce, avându-ți mintea, fii veasel“.

13. Și zise Tovia: „Nu voiu gusta nemică aicea, până veț pune și veț sta cătră mine!“

14. Și zise Raguil: „Ia-o pre ea de acum, după judecată. Și tu frate ești ei, și ea ție! Iară cel milostiv Dumnezău să bine-călătorească voao ceale mai frumoase!“

15. Și chemă pre Sarra, fata lui, și veni cătră tatăl ei; și, luându-o de mâna ei, o deade pre ea Toviei muiare și zise: „Iată, după leagea lui Moisi, ia pre ea și o du cătră tatăl tău!“ Și binecuvântă pre ei.

16. Și chemă pre Edna, muiarea lui, și, luând carte, au scris scrisoare și au pecetluit; și au început a mânca.

17. Și chemă Raguil pre Edna, muiarea lui, și zise ei: „Soro, găteaște ceaealaltă cămară

18. Și o bagă pre ea!“ Și făcu cum au zis, și au băgat pre ea acolo; și au plânsu, și au priimit lacrămile featei ei

19. Și zise ei: „Îndrăzneaște, cocoană! Domnul ceriului și al pământului va da ție bucurie pentru mâhnirea ta aceasta. Îndrăzneaște, fiică!“

CAP 8

Căsătoria lui Tovia cu Sarra; rugăciunea lor, ospățul nunții și înzestrarea.

1. Și când săvârșiră a cina, băgară pre Tovia cătră ea.

2. Și el, mergând, îș aduse aminte de cuvintele lui Rafail și luo spuza tămâieturilor și au pus inima peaștelui deasupra, și ficații, și au afumat. Și când mirosi dracul mirosirea, fugi la ceale de sus ale Eghipetului, și-l legă pre el îngerul.

3. Și deaca să închisără amândoi, să sculă Tovia de la pat și zise: „Scoală-te, soro, și să ne rugăm pentru să ne miluiască pre noi Domnul!“

4. Și începu Tovia a zice: „Bine ești cuvântat, Dumnezăul părinților noștri, și binecuvântat numele tău cel sfânt și mărit în veaci! Binecuvintează-te ceriurile și toate zidirile tale!

5. Tu ai făcut pre Adam și ai dat lui ajutoriu pre Evva, muiarea lui, întărire; dentru aceștea s’au făcut a oamenilor sămânță.

6. Tu ai zis: ‘Nu iaste bine omul sânguru; să facem ajutoriu aseamene lui’.

7.Și acum, Doamne, nu pentru curvie eu iau pre soru-mea aceasta, ce cu adevărat. Porunceaște a mă milui pre mine, și cu ea împreună vom îmbătrâni“.

8. Și zise cu el: „Amin!“ Și dormiră amândoi noaptea.

9. Și, sculându-să, Raguil mearse și săpă groapă, zicând: „Cândai și acesta să nu moară“.

10. Și veni Raguil la casa lui și zise Ednii, muierii lui: „Trimite pre una den slujnice, și să vază de trăiaște; iară de nu, să-l îngrop pre el, și nimeni să nu știe“. Și întră slujnica deșchizând ușa, și află pre amândoi dormind.

11. Și, ieșind, spuse lor că trăiaște. Și binecuvântă Raguil pre Dumnezău, zicând: „Binecuvântat ești, Dumnezău, întru toată bună-cuvântarea curată și sfântă! Și binecuvinteaze pre tine sfinții tăi, și toate zidirile tale, și toți îngerii tăi; și cei aleș ai tăi blagoslovească pre tine întru toți veacii!

12. Binecuvântat ești, căci ai veselit pre mine și nu s’au făcut mie precum gândiiam, ce după multa milă ai făcut cu noi! Binecuvântat ești, că ai miluit pre doi sânguri născuți.

13. Fă lor, Doamne, milă, săvârșaște viața lor cu sănătate, cu veselie și milă!“

14. Și porunci slugilor să astupe groapa. Și făcu lor nuntă de 14 zile.

15. Și zise lui Raguil, mai nainte de a să săvârși zilele nuntei, cu giurământ, ca să nu iasă el până ce să vor plini ceale 14 zile ale nuntei.

16. Și atuncea, luând jumătate dentru avearea lui, să meargă cu sănătate cătră părintele-ș: „Și cealealalte, când voiu muri eu și muiarea mea“.

CAP 9

Tovia trimite pre Azaria la Gavail și aduce banii și pre Gavail la nuntă.

1. Și chemă Tovia pre Rafail și zise lui: „Azario frate, ia cu tine slugă și 2 cămile și pasă la Raghis a Midiei, cătră Gavail, și adu mie argintul –și pre el adu-l la nuntă–, pentru căci s’au jurat Raguil ca să nu ies eu.

2. Și tată-mieu numără zilele și, de voiu zăbovi mult, va dori foarte“.

3. Și mearse Rafail și mase la Gavail, și deade lui scrisoarea; și, deaca aduse pungile, cu pecețile, și le-au dat lui.

4. Și mânecară împreună și veniră la nuntă. Și binecuvântă Tovia pre muiarea lui.

CAP 10

Întoarcerea lui Tovia la părinții săi cei întristați, luându-și muierea sa Sarra cu zestrea ei.

1. Și Tovit, tatul lui, socotiia în toate zile;

2. Și, deaca să pliniră zilele călătoriei, și nu veniia, zise Tovit: „Cândai să nu să fie rușinat? Cândai să nu fie murit Gavail și nimeni nu-i dă lui argintul?“ Și să mâhni foarte.

3. Și zise lui muiarea: „Pierit-au copilul, și căci au zăbovit!“ Și au început a plânge pre el și zise: „Nu mi-e grijă mie, fiiule, căci te-am lăsat, lumina ochilor miei?“

4. Și Tovit zise ei: „Taci, nu avea cuvânt, sănătos e“. Și zise lui: „Taci, nu mă înșăla! Pierit-au copilul mieu!“

5. Și mergea în toate zilele afară la drum pre carea au fost mers. Și ziua pâine nu mânca, și nopțile toate nu părăsiia plângând pre Tovia, fiiul ei, până s’au săvârșit ceale 14 zile ale nunții, pre carele au jurat Raguil să facă el acolo.

6. Și zise Tovia lui Raguil: „Trimite-mă, căci tată-mieu și maica mea nu mai nădejduiesc ca să mă vază pre mine“.

7. Și zise lui socrul lui: „Rămâi lângă mine, și eu voiu trimite cătră tată-tău și voiu arăta lui ceale pentru tine“.

8. Și Tovia zise: „Ba, ci mă trimite cătră tatăl mieu!“

9. Și, sculându-se Raguil, deade lui pre Sarra, muiarea lui, și jumătate dentru unealte, trupuri, și dobitoace, și argint, și, binecuvântându pre ei, i-au trimis zicând: „Bine să călătorească pre voi, fiilor, Dumnezeul ceriului mai nainte de a muri eu!“

10. Și zise featei lui: „Cinsteaște pre socrii tăi, ei acum părinții tăi sânt! Să auzu de tine auz bun!“ Și sărută pre ei.

11. Și Edna zise cătră Tovia: „Frate iubite, să te așaze Domnul ceriului, și să dea mie să-ț văz copii den Sarra, fata mea, pentru ca să mă veselescu înaintea Domnului. Și iată, puiu ție pre fiica mea dăruită; și să nu o mâhnești pre ea“.

12. După aceasta, mergea și Tovia, binecuvântând pre Dumnezeu căci bine au călătorit calea lui; și prea binecuvânta pre Raguil și pre Edna, muiarea lui.

13. Și mearse până unde s’au apropiat ei de Ninevie.

CAP 11

Bucuria părinților pentru sosirea fiiului lor Tovia. Tămăduirea minunată a ochilor lui Tovit.

1. Și zise Rafail cătră Tovia: „Știi, frate, cum ai lăsat pre tată-tău.

2. Să alergăm înaintea muierii tale și să gătim casa. Ia dară în mână fiarea peaștelui“.

3. Și mearseră, și veni împreună câinele după dânșii. Și Anna șădea luând aminte de copilul ei la drum.

4. Și-l zări pre el viind și zise tătâne-său: „Iată, fiiul tău vine, și omul cela ce au mers împreună cu el“.

5. Și Rafail zise: „Știu eu, Tovio, că va deșchide ochii tată-tău; tu dară unge fiarea la ochii lui și, mușcându-se, îi va freca; și va lăpăda albeațele, și te va vedea pre tine“.

6. Și, alergând, Anna, au căzut preste grumazul fiiului ei și zise lui: „Văzutu-te-am, fiiule, de acum voiu muri!“ Și plânsără amândoi.

7. Și Tovit ieșiia spre ușă, și să împiedica. Iară fiiul lui alergă la el, și să apucă de tată-său, și frecă fiarea pre ochii tătâne-său, zicând: „Aibi nădeajde, tată“.

8. Și deaca-l usturară, frecă ochii lui; și să raseră de la găocile ochilor lui albeațele și, văzând pre fiiul lui, au căzut preste grumazul lui și plânse.

9. Și zise: „Binecuvântat ești, Dumnezeu, și binecuvântat numele tău în veaci, și binecuvântați toți sfinții tăi îngeri, căci m’ai bătut și m’ai miluit. Iată, văz pre Tovia, fiiul mieu!“

10. Și întră fiiul lui bucurându-se, și vesti tătâne-său măririle carele s’au făcut în Midia.

11. Și ieși Tovit întru întimpinarea nororii lui, bucurându-se și binecuvântând pe Dumnezeu, cătră poarta Neneviei. Și să mira ceia ce-l vedea pre el mergând, căci au văzut. Și Tovit să mărturisiia înaintea lor că l-au miluit pre el Dumnezeu.

12. Și deaca să apropie Tovit de Sarra, nora lui, o preablagoslovi pre ea zicând: „Să vii sănătoasă, fiică! Binecuvântat Dumnezeu, carele te-au adus cătră noi, și tată-tău, și maică-ta!“

13. Și să făcu bucurie la toți cei den Ninevi frații lui.

14. Și au mers Ahiahar și Nasvas, vărul lui, și s’au purtat nunta Toviei cu veselie 7 zile.

CAP 12

Îngerul Rafail nu vrea să primească răsplata propusă și povățuindu-i spre bine se face nevăzut.

1. Și chemă Tovit pre Tovia, fiiul lui, și zise lui: „Caută, fiiule, simbria omului celui ce au venit cu tine! Și a-i adaoge lui trebuiaște“.

2. Și zise lui: „Tată, nu mi să strică dând lui jumătate dentru carele am adus, căci pre mine m’au adus ție sănătos, și pre muiarea mea au lecuit, și argintul mieu au adus, și pre tine așijderea te-au vindecat“.

3. Și zise bătrânul: „Cu direptul să cade lui!“ Și chemă pre înger și zise lui: „Ia jumătate den toate care ați adus, și pasă sănătos!“

4. Atuncea, chemând pre amândoi, într’ascuns le zise lor: „Binecuvântați pre Dumnezău și lui vă mărturisiți, și mărire dați lui, și vă mărturisiți înaintea a tuturor celor vii, pentru carele au făcut cu voi!

5. Bine e a binecuvânta pre Dumnezău și a înălța numele lui, cuvintele faptelor lui Dumnezău cu cinste arătând! Și nu vă leneviți a vă mărturisi lui.

6. Taina împăratului bine e a o ascunde, iară faptele lui Dumnezău a le descoperi cu mărire.

7. Bine faceți, și rău nu va afla pre voi.

8. Bună e ruga cu post și cu milostenie și cu direptate; bunu e cel puțin cu direptate, decât mult cu strâmbătate.

9. Mai bine e a face milostenie, decât a strânge aur, pentru că milostenia den moarte mântuiaște, și aceasta va curăți tot păcatul.

10. Ceia ce fac milostenie și direptăți, împlea-să-vor de viață. Iară ceia ce greșăsc, vrăjmași îș sânt vieții lor.

11. Nu voiu ascunde de cătră voi tot cuvântul.

12. Ziș dară că taina împăratului a o ascunde bine e, iară faptele lui Dumnezău a le descoperi cu mărire.

13. Și acum, când te-ai rugat, și noru-ta, Sara, eu am adus pomenirea rugii voastre înaintea Celui Sfânt; și când îngropai pre morți, așijderea eram de față cu tine.

14. Și când nu te-ai lenevit a te scula și a lăsa prânzul tău, ca să mergi să astruci pre cel mort, n’ai uitat pre mine făcând bine, ce împreună cu tine eram.

15. Și acum au trimis pre mine Dumnezău să te vindec pre tine și pre noru-ta, Sara.

16. Eu sânt Rafail, unul dentru cei 7 îngeri sfinți, carii aduc rugile sfinților și ies înaintea mărirei Celui Sfânt“.

17. Și s’au turburat amândoi și au căzut pre feațele lor, căci s’au temut.

18. Și zise lor: „Nu vă teameți, căci pace voao va fi! Iară pre Dumnăzău blagosloviți, căci nu cu al mieu dar, ce cu voia Dumnezăului nostru am venit; pentru aceaea binecuvântați pre El în veaci!

19. În toate zilele mă iviiam la voi, și n’am mâncat, nici am băut, ce vedeare voi vedeați. Și acum, mărturisiți-vă lui Dumnezău, căci mă sui cătră cela ce m’au trimis; și scrieți toate câte s’au săvârșit pre carte“.

20. Și să sculară, și nu-l mai văzură încă pre el. Și mărturisiia faptele ceale mari și minunate ale lui Dumnezău, și cum s’au ivit lor îngerul Domnului.

CAP 13

Cântarea de laudă a lui Tovit și prevestirea fericirii Ierusalimului.

1. Și Tovit au scris rugăciune spre bucurie, și zise:

2. „Binecuvântat Dumnăzău cel viu în veaci, și împărăția lui, căci el bate și miluiaște, pogoară la iad, și suie, și nu iaste cel ce să-l scape mâna lui!

3. Mărturisiți-vă lui, fiii lui Israil, înaintea limbilor, căci el ne-au răsipit pre noi întru ei. Acolo arătați mărirea lui, și înălțați pre el înaintea a tot viul,

4. Precum acesta e Domnul nostru și Dumnezău, acesta e părintele nostru întru toți veacii. Și va bate pre noi întru strâmbătățile noastre, și iarăș ne va milui și ne va aduna pre noi dentru toate limbile unde v’ați răsipit întru eale.

5. De vă veți întoarce cătră el cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, să faceți înaintea lui adevăr, atuncea să va întoarce cătră voi și nu va ascunde fața lui de cătră voi. Și veți vedea ceale ce va face cu voi. Și vă mărturisiți lui cu toată gura voastră.

6. Și binecuvântați pre Domnul direptății și înălțați pre Împăratul veacilor.

7. Eu în pământul robirii meale mărturisescu-mă lui și arăt putearea și mărimea lui la limba păcătoșilor.

8. Întoarceți-vă, păcătoșilor, și faceț direptate înaintea lui! Cine știe, dară de va vrea pre voi și va face milostenie voao?

9. Pre Dumnezăul mieu înalțu, și sufletul mieu pre Împăratul ceriului! Și se va bucura mărirea lui, zică toți, și să să mărturisească lui cu direptate.

10. Ierusalim, cetate sfântă, bate-va preste faptele fiilor tăi, și iarăș va milui pre fiii direptăților.

11. Mărturiseaște-te Domnului bine, și binecuvântează pre Împăratul veacilor, ca iarăș cortul lui să să zidească întru tine cu bucurie, și va bucura întru tine pre robii de acolo, și ca să îndrăgească întru tine pre cei dosădiți la toate neamurile veacului.

12. Limbi multe de departe vor veni cătră numele Domnului Dumnezău, daruri în mâini având, daruri Împăratului ceriului. Neamurile neamurilor vor lăuda pre tine și vor da bucurie.

13. Blestemați toți ceia ce urăsc pre tine! Binecuvântați vor fi toți ceia ce te îndrăgesc pre tine în veac!

14. Bucură-te și te veseleaște pre fiii direpților, căci să vor aduna și vor binecuvânta pre Domnul direpților.

15. O, fericiț ceia ce îndrăgesc pre tine, bucura-să-vor pre pacea ta! Și fericiț câți s’au mâhnit preste toate bătăile tale, câț pre tine să vor bucura, văzând toată mărirea ta, și să vor veseli în veac!

16. Sufletul mieu binecuvintează pre Dumnezău, pre Împăratul cel mare, căci să va zidi Ierusalimul cu zamfir și zmaragd, și piatră cinstită! Zidurile tale, și turnurile, și băștile, –cu aur curat! Și ulițile Ierusalimului –cu viril, și anthrac, și cu piatră de la Sufir, mărunt să vor aștearne.

17. Și vor zice toate ulițele lui: ‘Alliluia’, și vor lăuda zicând: ‘Binecuvântat Dumnezău, carele au înălțat, toți veacii!’“

CAP 14

Sfârșitul povestirii bătrânului Tovit și a tânărului Tovia.

1. Și încetă, mărturisindu-se, Tovit. Și era de 58 de ani când au pierdut vederile, și după 8 ani au văzut.

2. Și făcea milostenie, și adaose a să teame de Domnul Dumnezău și a să mărturisi lui.

3. Și foarte îmbătrâni, și chemă pre fiiul lui și pre cei 6 fii ai fiiului lui.

4. Și zise lui: „Fiiule, ia pre fiii tăi; iată, am îmbătrânit și spre alergare de cătră viață sânt; pasă la Midia, fiiule, căci m’am adeverit câte au grăit Iona prorocul pentru Ninevi, că-i va veni surpare, iară la Midia mai mult va fi pace, până la o vreame,

5. Și cum că frații noștri pre pământ să vor răsipi de la pământul cel bun, și Ierusalimul va fi pustiiu, și Casa lui Dumnezău întru el va arde de tot și pustie va fi până la o vreame.

6. Și iarăș va milui pre ei Dumnezău și-i va întoarce pre ei la pământ; și vor zidi Casa, nu ca cea dentâiu, până să vor plini vremile veacului.

7. Și după aceasta se vor înturna den robii și vor zidi Ierusalimul cu cinste, și Casa lui Dumnezău întru el să va zidi, la toate rudele veacului, cu zidire slăvită, în ce chip au grăit pentru el prorocii.

8. Și toate limbile să vor întoarce cu adevărat a să teame de Domnul Dumnezău, și vor astupa idolii lor, și vor binecuvânta toate limbile pre Domnul.

9. Și nărodul lui să va mărturisi lui Dumnezău, și va înălța Domnul pre nărodul lui.

10. Și să vor bucura toți ceia ce iubescu pre Domnul Dumnezău, cu adevăr și cu direptate, făcând milă fraților noștri.

11. Și acum, fiiule, du-te de la Ninevi, căci cu adevărat vor fi ceale ce au grăit prorocul Iona. Și tu păzeaște leagea și poruncile; și te fă iubitoriu de milă și dirept, pentru ca să-ți fie bine ție. Și îngroapă-mă bine, și pre maică-ta cu mine, și să nu mai mâneți la Ninevi.

12. Fiiule, caută ce au făcut Amman lui Ahiahar, celui ce l-au hrănit pre el; că den lumină l-au adus pre el la întunearec, și câte au răsplătit lui. Și Ahiahar s’au mântuit, iară aceluia răsplătirea s’au dat, și el s’au pogorât la întunearec.

13. Manasi au făcut milostenie și s’au mântuit den lațul morții carele au întins lui, iară Amman au căzut în lațu și au pierit.

14. Și acum, fiiule, vezi ce face milostenia, și cum direptatea mântuiaște“.

15. Și aceastea el zicând, să sfârși sufletul lui pre pat. Și era de 158 de ani.

16. Și l-au îngropat pre el cu mărire; și, când au murit Anna, maica lui, au îngropat pre ea cu tatăl lui.

17. Să duse dară Tovia cu muiarea lui și cu fiii lui la Ecvatana, cătră Raguil, socru-său, și îmbătrâni cu cinste.

18. Și îngropă pre socrul lui cu mărire, și au moștenit avearea lor, și a lui Tovit, tătâne-său, și au murit de ani 127, la Ecvatana a Midiei.

19. Și au auzit, mai nainte decât a muri el, pierzarea Nineviei, pre carea au robit Navohodonosor și Asuir, și să bucură, până a nu muri, pentru Ninevii.

▲ Începutul paginii.