Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Iosip
_pagina_1.png)
CAP 1
[modifică]
1. Preafilosofesc cuvânt, vrând a arăta de iaste sângur-stăpânitoriu patemelor cel bun credincios gând. Svătuire-aș dară voao dirept ca să luați aminte cu osârdie la filosofie,
2. Pentru că și de treabă iaste spre știință la tot cuvântul și, într’alt chip, a cei prea mare bunătăți, zicu dară, înțelepciuni, cuprinde laudă.
3. De să arată dară gândul a birui celor opritoare patemi ale înțelepciunii, de lăcomia pântecelui și de pohtă,
4. Iară și de ale direptății contenitoare pateme a birui să arată, în ce chip răului nărav și celor ale vitejiei contenitoare patemi, a mâniei, și uciderei, și durerii.
5. Cum dară poate fi, ară zice neștine, de biruiaște gândul patemile, — uitarea și neștiința nu stăpâneaște? De râs ispitindu-se a zice,
6. Pentru că nu biruiaște gândul patemile sale, ce ceale ce sânt împotriva direptății, și vitejiei, și întregii firi. Și pre aceastea nu ca doară să le surpe, ce ca nu la eale să să supuie.
7. De multe părți dară și de aiurelea aș putea voao să arăt că sângur-țiitoriu iaste patemilor gândul,
8. Ce mult mai vârtos aceasta a dovedi dentru bărbăția celor ce pentru bunătate au murit, a lui Eleazar și a celor 7 frați și maicii lor,
9. Pentru că toți aceștea, ceale până la moarte dureri nepregetându-le, dovediră că biruiaște gândul patemile.
10. Pentru bunătăți dară slobod sânt a lăuda pre bărbații cei ce pre aceaea vreame pentru bună bunătate au murit cu maică-sa, iară pentru cinste ferici-i-aș.
11. Pentru că lăudându-se nu numai de cătră toți oamenii de vitejie și răbdare, ce încă și de ceia ce i-au căznit, pricină fură a să surpa cea de asupra limbii tiranie, biruind pre tirani cu răbdarea, cât a să curăți fu pren ei moșia.
12. Ce și pentru cea ce cercăm acum a zice, dară, slobod va fi, începând poveastea în ce chip avem obiceaiu a face. Și așa, la cuvântul care iaste pentru ei mă voiu învârteji, mărire dând celui întru tot înțelept Dumnezău.
13. Cercăm dară acum de sângur-țiitoriu iaste patemilor gândul,
14. Și aleagem ce poate fi gândul și ce e patima, și câte-s ale patemilor chipuri, și de biruiaște gândul pre toate aceastea.
15. Gândul iaste dară minte, cu dirept cuvânt, mai cinstind viața înțelepciunei;
16. Și înțelepciunea iaste cunoaștere dumnezeieștilor și omeneștilor lucruri ș’ale acestora pricini.
17. Aceasta dară iaste a legii învățătură, pren carea ceale dumnezeiești cu cinste, și ceale omenești cu folos le învățăm.
18. Iară chipurile înțelepciunii sânt mintea, direptatea, vitejia și întregăciunea minții;
19. Iară mai chiar decât toate iaste mintea, dentru carea dară gândul biruiaște patemile.
20. Și firile patemilor sânt ceale cuprinzătoare doao: dulceața și durearea; și dentr’aceastea amândoao și prejur suflet iaste.
21. Și multe-s și prejur dulceață și următoare sânt durerile patimilor.
22. Mainte dară de dulceață iaste pohta, și după dulceață bucuria.
23. Și mai nainte de dureare iaste frica, și după dureare mâhnirea.
24. Iară mânia de obște patimă iaste dulceții și durerii, de va cugeta neștine când s’au întâmplat la el.
25. Iară întru dulceață iaste și voia cea cu rău nărav, mai cu multe chipuri fiind decât toate patimile,
26. Însă la suflet mândria, iubirea de argint, iubirea de price și zavistia,
27. Iară la trup a mânca de toate și a mânca singur.
28. Precum doao răsădituri trupului și sufletului fiind dulceața și durearea, multe sânt odraslele răsăditurilor acestora,
29. Dentru carele pre fieștecarea cel atotlucrătoriu gând curățindu-le, și plivindu-le, și adăpându-le, și în tot chipul mai turnându-le, dumesteceaște ceale ale năravurilor și ale patimilor materii.
30. Pentru că gândul iaste povățuitoriu bunătăților, iară patemelor sângur-țiitoriu, și caută oarece întâiu pentru el den ceale opritoare fapte ale întregăciunii minții; că sângur-țiitoriu iaste patemelor gândul.
31. Iară întregăciunea minții iaste biruința pohtelor.
32. Și dentru pohte unele sânt sufletești, altele trupești, și acestora amândurora gândul să arată a birui,
33. Eu așa socotesc.
34. Deci den ceale den apă pohtind, și den pasări, și den dobitoace, și de toate fealiurile de mâncări, care sânt oprite noao, după leage ne ferim, și pentru a gândului biruință;
35. Pentru că să opresc ale pohtelor patimi, întorcându-se de mintea cea întreagă, și să înfrânează toate ale trupului porniri de gând.
CAP 2
[modifică]
1. Și ce lucru minunat iaste de să izmenesc pohtele sufletului cătră partea frumuseațelor?
2. Cu aceasta dară cel întreg la minte Iosif să laudă, că cu gândul au biruit patema cea rea,
3. Pentru că tânăr și în vârstă fiind cătră împreunare, izmeni cu gândul a patimilor strecheare.
4. Și nu numai acei dulce patimi lovitură de streachie să arată gândul a birui, ce și toată pohta.
5. Zice dirept aceaea leagea: „Să nu poftești pre muiarea aproapelui tău, nici câte sânt ale aproapelui tău“.
6. Însă ca cum a nu pohti noi au zis leagea, cu mult mai mult ne-ar adeveri pre noi că gândul ar putea birui pre pofte, ca și pre ceale opritoare patimi ale direptății.
7. De vreame ce, precum neștine are nărav a mânca sângur și, la pântece fiind lacom, să mută cu certarea, au nu aiave iaste că gândul iaste domn patemilor?
8. Îndată dară cu leagea petrecând, și de iaste cineva iubitoriu de argint sileaște chipul lui, împrumutând pre cei lipsiți fără de camătă și, împrumutarea săptămânelor sosind, tăind den datorie,
9. Măcară scumpu de va fi neștine, de leage să biruiaște, cu aducerea aminte a gândurilor, nici de iznoavă cercând secerăturile, nici viile. Și la cealealalte poate a să cunoaște aceasta, că gândul iaste cel ce biruiaște patemilor,
10. Pentru că leagea și cea cătră părinți bună cugetare biruiaște, nici vânzând bunătatea pentru ei,
11. Și cea cătră fămeaie-ș dragoste biruiaște, pentru nelegiuire pre ea mustrând,
12. Și fiilor dragoste biruiaște, pentru răutatea pre ei certându-i,
13. Și al priatenilor obiceaiu biruiaște, pentru viclenia pre ei mustrând.
14. Și să nu gândiți a fi lucru de minune, unde și vrajba a birui gândul poate, pentru leage, nici tăind copacii, ceale dumeastice ale vrăjmașilor răsădituri, și ceale ale vrăjmașilor celor ce le-au pierdut mântuindu-le, și ceale căzute împreună râdicându-le.
15. Și celor mai sâlnece pateme a birui gândul să arată, iubirea de cinste, mărirea deșartă și zavistia,
16. Pentru că toate aceastea ceale cu rău nărav patimi cea întreagă minte le leapădă, în ce chip și mânia, pentru că și pre aceasta o stăpâneaște.
[17. Mâniindu-se Moisi împotriva lui Dathan și Aviron, nu mearse împotriva lor cu mânie, ci, prin cel bun credincios gându, înlătură mânia.]
[18. Pentru că mintea cumpănită poate, după cum am spus, să să întărească împotriva patimilor și pe unele din ele să schimbe, iar pe altele să le nimicească.]
19. De vreame ce pentru ce cel preaînțelept părintele nostru Iacov pre cei prejur Semeon și Levi vinuiaște? Au doară văzând că au junghiat limbi, pre sichimiteani, cu gândul au zis: „Blestemată mânia lor“?
20. Pentru că, de nu ar putea mânia a birui gândurile, nu ar fi zis așa,
21. Pentru căci când tocmiia Dumnezău pre om cu cuvântul și cu sângură biruință împodobindu-l, atuncea patemile lui și năravurile împrejur i-au răsădit
22. Și pre povățuitoarea minte pren ceale denlăuntru simțituri pre scaun o au șezut
23. Și pre aceasta o au dat leage, după carele petrecând, va împărăți împărăție întreagă la minte, și direaptă, și bună.
24. În ce chip, ar zice dară neștine, de iaste stăpânitoriu gândul patimilor, pre uitare și neconoștința nu biruiaște?
CAP 3
[modifică]1. Și iaste foarte de râs cuvântul, pentru că nu se arată gândul a birui patemile lui, ce ceale trupești,
2. În ce chip pofta nu poate nimeni să o taie de la noi. Ce poate gândul să dea să nu se supuie de poftă.
3. Mânia nimeni nu poate să o taie de la noi, ce a nu se supune sufletului, iară mâniei cu putință iaste gândul a ajuta.
4. Năravul rău nimeni dentru voi nu poate să-l taie, iară a nu se îndupleca cu răul nărav poate gândul să ajutorească,
5. Pentru că nu iaste gândul dezrădăcinătoriu patemilor, ce împotrivă luptătoriu.
6. Spre aceasta dară pren seatea lui David împăratul mai aiavea iaste a socoti.
7. Pentru că, de vreame ce preste toată ziua bătând pre cei striini de fealiu, David pre mulți dentru ei au omorât cu oșteanii cei de o limbă,
8. Atuncea dară, făcându-se sară, asudat fiind și foarte ostenit, venit-au la cortul cel împărătesc, prejur carea toată a strămoșilor oaste era tăbărâtă.
9. Deci ceialalți toți la cină era,
10. Iară împăratul cât de mult setos fiind, macară mulțime de izvoară avea, nu putea pren eale să-ș vindece seatea,
11. Ce oarecarea a lor fără de socoteală poftă de apa cea de la nepriateni întinzându-se să adăogea, și slăbindu-l îl ardea.
12. Dirept aceaea paicii, pentru a împăratului seate, cu mare dosadă le era, și doi tinerei, rușânându-se de pofta împăratului, cu toate armele s’au înarmat și, coiful luând, trecură șanțurile nepriatenilor
13. Și, ferindu-se de paznicii porților celor de margine, au ieșit cercând peste toată tabăra nepriatenilor.
14. Și, cercând izvorul, dentr’însul au adus împăratului.
15. Și el, măcară că cu seatea să aprindea, socoti întru tot groaznică primejdie la suflet a fi, socotindu-se băutura tocma cu sângele.
16. Pentru aceaea, puind gândul împotrivă poftei, au turnat băutura la Dumnezău,
17. Pentru că putearnicu e cel întregu la minte gându să biruiască ale patimilor nevoi și să stingă ale strechilor îmflături
18. Și ale trupurilor dureri, de prisosit fiind a să lupta și, cu cea bună bunătate a gândului, să scuipe toate ale patimilor biruințe.
19. Acum dară și vreamea pre noi ne cheamă spre dovedirea vederii celui întregu gând.
20. Că, de vreame ce adâncă pace pentru buna leage părinții noștri avea și făcea bine, cât și Selefcu, împăratul Asiei, și Nicanor să fie osebit lor agonesită la ceale sfinte, și politia la el să priimiia,
21. Atuncea dară oarecarii cătră cea de obște unire făcându-să, multe fealiuri de primejdii petrecură.
CAP 4
[modifică]1. Pentru oarecarele Simon purtându-să împotrivă cătră Onia, cela ce oarecând vlădicia avea pren viață, om bun și fericit, de vreame ce, în tot chipul pârându-l pentru limbă, nu putu să-i facă rău. Deci pribegi ca să vânză moșia.
2. Pentru aceaea viind la Apolonie care era voivod Siriei și Finichiei, zicea:
3. „Bun cugetătoriu fiind la lucrurile împăratului, venit-am să spuiu multă samă de mii de bani ai celor proști, care sânt în visteriile ierusalimleanilor, să să fie adunat la besearică, osăbiți fiind. Aceștea să cuvin să fie la Selefcu împăratul“.
4. Aceastea toate pre amăruntul înțelegând Apolonie, pre Simon lăuda de purtarea de grijă cătră împăratul. Și mergând cătră Selefcu, spuse visteria banilor,
5. Și luând de la el volnicia, degrabă la moșia noastră împreună cu blestematul Simon și cu foarte grea oaste viind,
6. Cu ale împăratului porunci zicea că au venit pentru ca să ia banii cei prostești ai visteriei.
7. Și norodul, dosădindu-să pentru cuvântul acela și pricindu-să foarte groaznicu, a fi, socotind ceia ce averile ș’au încrezut la visteria besearicii să să lipsească; și întru cât putea, opriia.
8. Iară Apolonie cu înfricoșări mergea la besearică;
9. Și preoții cu muieri și copii în besearică rugându-să lui Dumnezău să scutească besearica; și hulindu-să locul
10. Și suindu-să cea înarmată oaste a lui Apolonie spre jahul banilor, den ceriu îngeri călări s’au arătat, strălucind împrejur cu armele și multă frică și cutremur lor slobozind.
11. Și căzând mai mort Apolonie spre cea de toate neamurile a besearicii îngrădire, mânile au întinsu la ceriu și cu lacrămi pre jidovi ruga ca, rugându-să pentru el, vor îmblânzi oastea cea cerească.
[12. El spuse că păcătui, așa încât era chiar vreadnic de moarte, dar că, de va fi izbăvit, va cânta în imnuri, în fața tuturor oamenilor, fericirea locului sfânt.]
13. Cu aceastea cuvinte îndemnându-să Onia arhiereul, măcară că și aiminterelea s’au temut ca nu cândai va gândi împăratul Selefcu că den vicleșug omenescu să fie omorât pre Apolonie, rugatu-s’au pentru el.
14. Și el, foarte minunat mântuindu-să, dusu-s’au să arate împăratului ceale ce i s’au întâmplat lui.
15. Și murindu Selefcu împăratul, în urmă luo împărăția fiiul lui, Antioh, bărbat mândru și năsilnecu,
16. Carele, scoțând pre Onia den vlădicie, pre Iason, fratele lui, au pus vlădică,
17. Tocmindu-se să-i dea lui pre an 3660 de talanzi;
18. Și el porunci lui și arhiereu a fi și nărodul să povățuiască,
19. Carele și cercare au făcut limbii și au ieșit den politia cetății spre toată fărădeleagea,
20. Cât nu numai la marginea moșiei noastre școală făcându-se, ce încă și ajutoriul besearecii surpase;
21. Spre carele, mâniindu-se cea dumnezeiască judecată, pre sângur lor l-au bătut pre Antioh.
22. Că, de vreame ce era dând războiu despre Eghipet cu Potolomeu, și au auzit că, înțelegându-se cum să fie murit el, iară unii ierusalimleani foarte să să fie bucurat, degrabă dară asupra lor purcease
23. Și prădă pre ei; și poruncă puse cum, carii dentru ei întru cea părintească leage vor petrece, să moară.
24. Și, de vreame ce cu aceasta nu putu, ce toate ale lui înfricoșări și munci le vedea surpându-se,
25. Cât și pre muieri, căci obrăzuia copiii cu pruncii, le surpa, știind mai nainte că aceasta vor păți.
26. De vreame dară ce poruncile lui să batjocuriia de nărod, el sângur, pren munci, pre fieștecarele, câte unul, îndemna să guste de ceale pângărite mâncări, să să leapede de jidovie.
CAP 5
[modifică]
1. Șăzând dară înainte, cu sveatnicii împreună, tiranul Antioh, la oarecare loc nalt, și oștele dvorind la el împrejur cu arme,
2. Porunci lor câte unul den jidovi a-i trage și den cărnuri de porcu și ceale junghiate la idoli să-i silească să guste,
3. Iară de nu vor vrea vreunii să mănânce spurcatu, pre aceștea, în roată învârtindu-se, să-i omoară.
4. Și mulți împreună hrăpindu-se, unul dentâiu, anume Eliazar, de rudă preot, la știință legiuitoriu și de vârstă îndelungat, –și la mulți den cei de prejur tirani, pentru vârstă, era cunoscut–, să aduse aproape de el.
5. Și văzându-l pre el Antioh, zise:
6. „Eu mai nainte de ce voiu înceape ce vor să fie muncile ceale asupra ta, o, bătrâne, svătui-te voiu ca, gustând de carne de porcu, să te mântuiești,
7. Pentru că mă rușinezu și de vârsta ta și de cărunteațe, carea, după atâția ani, nu mi să pare a face filosofeaște, petrecând cu leagea cea jidovească.
8. Pentru căci dară, fiind cu dare la fire de această mâncare de carne a vitei, te scârbești?
9. Pentru că fără de minte iaste aceasta, să nu guști den ceale ce-s, fără de ponoslu, dulci; și nedirept iaste a urî ceale ale firii haruri.
10. Iară tu și mai fără de minte a face mi se pare, de te vei mândri pentru adevăr, încă și pe mine vei huli, spre a ta certare.
11. Nu te vei deștepta de la cea bârfitoare filosofia voastră și răsipești gândul tău cel mâhnit?
12. Și, închinându-te la a mea iubitoare de oameni mângâiare, să nu se îndure de bătrâneațele tale?
13. Pentru că –și aminte-ț aduc–, deși iaste oarecarea văzătoare puteare aceștii legi ai voastre, va ierta pre tine spre toată fărădeleagea ce să face de nevoie“.
14. Într’acesta chip auzind Eliazar, au cerșut cuvânt
15. Și, luând volnicie, început-au a grăi în norod așa:
16. „Noi, Antiohe, cu dumnezeiască leage nădejduiț fiind a petreace, nici o nevoie mai sâlnică socotim a fi decât cea cătră leagea noastră bună ascultare.
17. Pentru aceaea dară nici într’un chip a călca leagea vom.
18. Și ce, macară că nu cu adevărat ar fi leagea noastră, în ce chip gândești, dumnezeiască, ce într’alt chip socotim pre ea a fi dumnezăiască, nici așa slobod ar fi noao cea pentru bună-credință mărire a izmeni.
19. Să nu socotești dară păcat mic a fi acesta, de vom mânca spurcat;
20. Pentru că, și la mici și la mari, a călca leagea tot o potrivă iaste;
21. Pentru că pren fieștecare leage aseamene să mândreaște.
22. Ce batjocurești filosofia noastră, ca când nu cu bună-cuvântare întru ea am fi sănătoș?
23. Pentru că, întregăciunea minții pre noi ne învață ca tuturor dulceților și poftelor a birui și bărbăția a învăța, ca toată durearea de bunăvoie a răbda,
24. Și direptatea învață. Cât numai pre cela ce iaste Dumnezău a cinsti cu mare cuviință,
25. Pentru aceaea nu mâncăm spurcat; pentru că, crezând a fi leagea lui Dumnezău, știm că, după fire puind noao leage, Ziditoriul legii ne iartă,
26. Și ceale ce să vor împreuna cu ale noastre suflete au poruncit să le mâncăm, iară ceale ce vor fi împotrivă au oprit, să nu le mâncăm.
27. Tirănesc lucru iaste dară nu numai a ne îndemna pre noi să călcăm leagea, ce și să mâncăm.
28. Ce nu vei râde asupra mea acest râs,
29. Nici pre cei sfinți ai strămoșilor; pentru ca să păzesc leagea, jurământuri nu voiu părăsi,
30. Nici de mi’ai tăia ochii și să-m topești ficații.
31. Nu sânt eu așa bătrân și fără de bărbăție, cât pentru buna credință să nu mi să întinerească mie gândul.
32. Cătră aceastea roatele găteaște și focul îl suflă mai tare.
33. Nu așea mă îndur de ale meale bătrâneațe, cât a strica eu pren mine leagea cea de moșie.
34. Nu te voiu amăgi, leage învățătoare, nici te voiu lepăda, iubită răbdare,
35. Nici te voiu rușina, filosoafe cuvinte, nici te voiu tăgădui, preoție cinstită și a punerii legii știință.
36. Curat pre mine părinții vor priimi, netemându-mă de ale tale ceale până la moarte nevoi“.
CAP 6
[modifică]
1. Într’acesta chip împotrivă răspunzând spre ale tiranului mângâieturi, stând purtători de sulițe, cu amar trăgea pre Eliazar spre ceale de munci.
2. Întâiu l-au dezbrăcat pre el
3. Și apoi, legându-l cu mâinile îndărăt, de amândoao părțile cu bicele îl bătea,
4. Strigând strigătoriul de altă parte: „Supune-te supt poruncile împăratului!“
5. Iară cel mare la minte Eliazar, ca în vis muncindu-se, nici într’un chip să schimba,
6. Ce, înalți întinzând ochii la ceriu, să rumpea cu bicele cărnurile bătrânului și-i preacura sângele și coastele i să răniia.
7. Și căzând jos, neputând suferi trupul durerile, dirept avea și neclătit gândul.
8. Deci oarecare den cei amari paici sărind, în deșărturi îl loviia, ca să să scoale, fiind căzut.
9. Iară el îngăduia durerile, și huliia nevoia, și răbda muncile;
10. Bătându-se, biruia, pre ceia ce munciia, bătrânul.
11. Și de aceiaș carii îl munciia era cu mirare, pentru bunătatea sufletului.
12. Pentru aceaea, de o parte făcându-li-se milă pentru bătrâneațele lui
13. Și despre altă parte fiind ei în pătimirea obiceaiului, apropiindu-se la el oarecarii dentru ai împăratului, zicea:
14. „Pentru ce supt răutățile aceastea pre tine fără de socoteală te supui, Eleazare?
15. Noi dară den ceale fripte cărnuri vom pune, și tu, fățărind că guști den ceale de porc, te mântuiaște“.
16. Și Eleazar zise:
17. „Nu așa rău să gândim cei ce sântem feciorii lui Avraam, cât muindu-ne de suflet; necuvios lucru iaste noao să fățărnicim,
18. Că fără de socoteală iaste, trăind spre adevăr viața cea până la bătrâneațe și slava cea deasupra ei după leage păzându-o, de acum să ne premenim
19. Și noi sânguri să ne facem celor tineri pildă necredinții, ca și arătare să ne facem mâncării de spurcăciuni;
20. Și rușinat lucru iaste, de vom mai trăi puțină vreame, și aceasta –batjocorindu-ne de cătră toț, pentru frica.
[21. Și defăimați chiar de tiran pentru lipsa de curaj–, și nu ne-am apăra până la moarte leagea noastră dumnăzăiască.]
[22. De aceea, voi, copii ai lui Avraam, sfârșiți-vă, ca cei dintr’un neam ales, pentru credință!]
[23. Iar voi, purtători de sulețe tiranului, ce mai așteptați?“]
24. Așa mare la minte pre el văzându-l și nici spre mila lor premenindu-se, la foc pre el îl aduseră,
25. Unde, pren ceale cu rău meșterșug lucruri de munci arzându-l de tot, pre el îl arunca și pocioase turnări pren nările lui vărsa.
26. Și el, până la oase fiind ars și vrând să-ș lase sufletul, întinse ochii cătră Dumnezău și zise:
27. „Tu știi, Dumnezăule, că fiind mică putință a mă mântui, cu munci arzătoare moriu pentru leagea.
28. Deci blând fii limbii tale, destul fiind pentru dânșii cu a noastră certare;
29. Curățătoriu fă lor sângele nostru și, în locul sufletelor lor, ia sufletul mieu“.
30. Și aceastea zicând cel sfânt bărbat, cu bună cinste muri.
31. Mărturisit dară biruitoriu iaste patimelor cel bun credincios gând,
32. Pentru că, de ar fi biruit patemile pre gând, acestora dară aș da mărturia biruinții;
33. Iară acum, gândul pre patime biruind, lui dăm cu cuviință biruința povățuirii.
34. Și pre dirept iaste a mărturisi noi tăria a fi a gândului, unde și ceale den afară dureri arătu că au biruit gândul,
35. Și a desfătărilor a birui, și nici la eale a se supune.
CAP 7
[modifică]
1. Pentru că, ca un bun cârmaciu, gândul părintelui nostru Eleazar, cârmuind a bunii-credințe corabie întru a patimelor genune,
2. Și preacăznindu-se cu ale tiranului înfricoșări, și strecurându-se cu ale caznelor valuri,
3. Nici într’un chip au întors cârmele bunei-credințe, până unde au înotat la vadul biruinței cei fără moarte.
4. Nu că doară cetate, la multe și de multe fealiuri de meșterșuguri au îngăduit, cu vitejie vrodinioară bătându-se, precum preasfântul acela, sfântul suflet cu cazne și cu cleaște arzându-se, au biruit pre cei ce încunjura, pentru gândul bunii-credințe, care era sprijenitoriu.
5. Ca o margine înainte răpaos al său cuget părintele Eleazar întinzând, au înfrânt pre ceale ce să nebuniia ale patemilor furtuni.
6. O, vreadnice al preoției preote, nu ț’ai spurcat cei sfinției dinți, nici pre pântecele cel ce dumnezăiasca credință au priimit, ce [nu] l-ai împreunat cu spurcată mâncare.
7. O, tocmitoare de leage și filosoafe dumnăzăiescului cuvânt,
8. Ca aceștea trebuie a fi ceia ce preoțesc leagea, carei cu al său sânge și cu vitejască sudoare ceale până la moarte patime sprijenesc.
9. Tu, părinte, buna leagea noastră, pren răbdări, spre slavă o ai adeverit și, curăția cinstindu-o, nu o ai stricat, și pren fapte încrezute ai făcut ale dumnezăieștii filosofii cuvinte.
10. O, decât munca mai silnice bătrâne și decât focul mai tare uncheașule, și mai mare decât patemile, Eleazare!
11. Că, precum părintele Aaron, fiind înarmat cu cădealnița, pren mulțimea limbii alergându, pre cel arzătoriu înger au biruit,
12. Așa feciorul lui Aaron, Eleazar, pren foc topindu-să, nu i să întoarse gândul
13. Și –cea mai de minune–, bătrân fiind, dezlegate fiind ale trupului întinsori cătră părintele, și slăbănogite cărnurile, și ostenite vinile, să întineriră pren gându.
[14. În duhul pren gându; și printr’un gându ca al lui Isaac el făcu cuiele multe ale roții zadarnice.]
15. O, fericite bătrâneațe, și cinstite cărunteațe, și viața de leage, pre carele credincioasă peceate a morții le-au săvârșit!
16. Vezi dară, bătrân bărbat cea până la moarte dureare au trecut cu mintea pentru buna-credință; mărturisit povățuitoriu iaste patimilor cel bunu-credincios gând.
CAP 8
[modifică]
1. Pentru aceaea dară și tinerii, cu ai bunei-credințe gându, filosofind, mai greale munci biruiră.
2. Pentru că, de vreame ce după aceaea să birui la arătare tiranul, neputându să îndeamne pre bătrân a mânca spurcat, atuncea foarte cu patimă porunci pre alții den robimea jidovească să aducă. Și, de vor mânca spurcat, să-i sloboază, mâncând. Iară de să vor prici, mai amar să-i muncească.
3. Aceastea rânduind tiranul, era aducându-să, cu bătrână maică, 7 frați buni și viteaji și întru tot dăruiți.
4. Bucură-să de ei și, de buna cuviință mirându-să, le zâmbi lor și, aproape chemându-i, zisă:
5. „O, tinerilor cu iubire de socotință, frumseațele voastre eu laudu și, mulțime de atâția frați preacinstind, nu numai sfătuiescu să nu vă nebuniți aceiaș nebunii cu cel mai nainte căznit bătrân, ce vă și rog, împreună îngăduind eu, ca să dobândiți al mieu prieteșug;
6. Pentru că aș putea, în ce chip a certa pre ceia ce nu ascultă la ale meale porunci, așa și a face bine celor ce pre mine bine vor asculta.
7. Creadeți dară că și boierii asupra lucrurilor meale veți lua, lepădându-vă de cel de moșie al vostru al politiei obiceaiu
8. Și luându viață elinească și, primenindu-vă, desfătați-vă în tinereațele voastre.
9. Că, de vreame ce cu urgie mă veți face, pren neascultare, îndemna-mă-veți pre mine spre groaznice munci pre fieștecarele den voi, câte unul, pren munci să-l pierzu.
10. Facă-vă-se dară milă de voi, de carii și eu, nepriatenul, și de vârste și de frumseațe nu mă înduru.
11. Nu socotiți aceasta că doară nu vă va fi nemica neascultând, ce cu strămutătură a muri voi iaste gata!“
12. Și aceastea zicând, porunci să să puie înainte unealtele ceale de munci, ca doară și de frică va pleca pre ei să mănânce.
13. Și deaca puseră înainte purtătorii de suliță vârteajăle, deznodăturile, și legăturile, și roatele, și pavezele, și căldările, și tigăile, și degetarile, și mânile ceale de fier, și peanele, și foii focului, răspunzând tiranul, zise:
14. „Voinicilor, fie-vă frică, că și judecata care cinstiți blândă va fi voao, celor ce de nevoie călcați leagea!“
15. Și ei, auzind mângâituri și văzând groaznice, nu numai să temură, ce și împotrivă filosofiră tiranului și, pren bună cuvântare, tirania lui o surpară.
16. Și ce vom gândi? Neîndurători cu sufletele era vreunii și nebărbați întru ei? Ce cuvinte le-ar hi trebuit a zice? Au nu cu aceastea?:
17. „O, ticăloșii noi și foarte fără de minte! Împăratul pre noi rugându-ne și spre bună-facere chemându-ne, de vom asculta de el,
18. Pentru ce cu voie deșartă pre noi ne veselim și muritoare neascultare cutezăm?
19. Nu ne vom teame, bărbați frați, de unealtele muncilor? Și vom socoti înfricoșările caznelor, și vom fugi de mărirea cea deșartă aceasta și de cea purtătoare de pierzare semeție;
20. Să ne fie milă de vârstele noastre. Și să nu ne îndurăm de ale maicii bătrâneațe
21. Și să ne aducem aminte că, neascultând, vom muri,
22. Și ne va ierta pre noi cea dumnezăiască judecată, pentru nevoie de împăratul temându-ne?
23. Ce ne scoatem pre noi den viața cea dulce și ne lipsim pre noi de lumea cea dulce?
24. Să nu silim nevoia, nici să iubim cinstea spre a noastră strămutare;
25. Nici sângură leagea de bunăvoie pre noi ne omoară, temându-ne de unealtele ceale muncitoare.
26. De unde s’au pus noao atâta iubire de price și ne place răbdarea cea purtătoare de moarte, putând cu volnicie a trăi, împăratului supuindu-ne?“
27. Ce de aceastea nemica nu ziseră tinerii cei ce vrea să să muncească, nici ș’au adus aminte,
28. Pentru că era nebăgători de samă de patime și sânguri-țiitori de dureri,
29. Cât, îndată ce-au tăcut tiranul sfătuind pre ei ca să mănânce spurcat, toți cu un glas dempreună, ca dentr’un suflet, ziseră cătră el:
CAP 9
[modifică]1. „Ce zăbovești, o, tirane? Pentru că gata sântem a muri, decât a călca ceale de moșie ale noaste porunci;
2. Pentru că ne rușinăm de cuviințele ceale de la strămoș, de nu cu cea sfeatnică a legii bună ascultare și cu Moisi ne vom lăuda.
3. Nu sfătui, tirane, fărădelegi; nu ne milui pre noi mai mult decât noi, urându-ne
4. Pentru că, mai greu decât moartea aceasta, socotim a fi mila ta cea spre cea fără de leage mântuire a noastră.
5. Și ne spari pre noi, înfricoșându-ne cu moartea cea pren munci, precum nu cu puțin mainte de Eliazar învățând.
6. Și, de vreame ce bătrânii jidovilor, pentru buna-credință și munci răbdând, au bine-crezut, mai pre dirept ar fi de am muri noi, tinerii, muncile nevoilor tale nebăgându-le în seamă, care și învățătoriul nostru, bătrânul, le-au biruit.
7. Ispiteaște dară, tirane! Și cu ale noastre suflete de ne vei omorî pentru buna-credință, nu gândi să ne strici noao, muncindu-ne!
8. Pentru că noi, pre cea rea patimă și răbdare, ale bunătății biruințe vom purta,
9. Iară tu, pentru a noastră pângărită ucidere, destulă muncă vei îngădui, de cea dumnezăiască, veacinică“.
10. Aceștea așa zicând, nu numai ca când s’ar fi îngreuiat asupra unor neascultători tiranul, ce ca și asupra unor nemulțămitori să urgisi.
11. Dirept aceaea, pre cel mai mare dentr’înșii poruncindu să îl aducă paicii și, rumpându-i haina, îi legară mâinile și brațele cu cureale, de altă parte,
12. Cât, bătându-l cu bicele, au ostenit. Nemica nu săvârșind, pusără-l pre el pre roată,
13. Prejur carea întinzându-se cel de bună rudă născut tinerel, să deznoda;
14. Și, den toate încheieturile frângându-se, huliia zicând:
15. „Tirane preapângărite, și al cereștii judecăți vrăjmașu, și fără de omenie, n’am ucis oameni, de mă căznești într’acesta chip, nici am păgânit, ce leagea dumnezăiască păzesc“.
16. Și, purtătorii de sulițe zicând: „Mărturiseaște că vei mânca, ca să te mântuiești de munci“,
17. Iară el zise: „Nu așa vă iaste voao mai tare roata, o, spurcați poslușnici, cât a înfrâna gândul mieu! Tăiați-mi mădularile și îm ardeți cărnurile, și strămutați închieturile,
18. Pentru că, pren toate muncile, vă voiu supune pre voi, că sânguri feciorii ovreailor, pentru bunătate, sânt nebiruiți“.
19. Aceastea zicând, foc dedesuptu-i așternură și să deaderă în laturi, mai întinzând roata,
20. Mânjindu-se de toate părțile roata de sânge. Și grămada cărbunilor de picăturile puroilor să stângea și prejur osia roatei cura cărnurile.
21. Și tăiată împrejur fiind închegarea oaselor, cel mare la minte și tinerelul Avramieu n’au suspinat,
22. Ce, precum în foc primenindu-se, spre nestricare răbda cu vitejie strămutările,
23. „Asemănați-vă mie, fraților!“ zicând: „Să nu părăsiț rândul veacului mieu, nici să vă lepădați de a frăției meale bărbăție sfântă și blagorodnică;
24. Oștire oștiți pentru buna-credință, pren carea blândă e cea direaptă și de moșie a noastră socotință; care s’au făcut neamului, certa-va pre cel necertat tiran“.
25. Și aceastea zicând cel sfânt cuvios tinerel, îș lepădă sufletul.
26. Și mirându-se toți de tăria sufletului lui, aducea purtătorii de sulițe pre cel de vârstă după cel dentâiu, al doilea. Și puind mânile ceale de fier cu ascuțite unghi, la lucru de muncă făcut în chip de pavăză, l-au legat pre el,
27. Cât întrebându-l de va vrea să mănânce porc, mai nainte de-a se munci, cel de bună rudă gând au auzit;
28. Trăgându-i cu mânile de fier carnea toată și pialea capului, de la umere până la barbă, hiarăle ceale ca pardoșii au tras, și el, această dureare cu greu îngăduind, zicea:
29. „Câtu e de dulce tot chipul morții pentru cea de moșie a noastră bună-credință!
30. Nu ți se pare, decât toți mai fără de omenie tirane, mai mult decât mine tu acum a te munci, văzând că să biruiaște cel tirănesc al tău mândru gând de răbdarea cea pentru bună-credință a noastră?
31. Pentru că eu, cu ceale pentru bunătate dulceți, de dureri mă ușurez,
32. Iară tu întru ale păgâniei înfricoșări te muncești. Iară nu vei scăpa, preapângărite tirane, de judecățile dumnezăieștii urgii!“
CAP 10
[modifică]
1. Și acesta de veacinică pomenire moarte îngăduind, cel al treilea să aducea, rugându-se mult de cătră mulți pentru ca, gustând, să să mântuiască;
2. Și el strigând, zise: „Nu știți că un tată pre mine cu cei morți m’au semănat și unaș maică m’au născut și pre ale lor porunci ne-am hrănit.
3. Nu leapăd cea de bună rudă a frăției rudenie“.
[4. „Așa că dacă ai o unealtă de tortură, folosește-o pe trupul meu, căci tu nu poți să-mi atingi gândul, chiar dacă ai vrea“.]
5. Și ei, cu amar suferind îndrăznirea bărbatului, cu unealte puitoare la închieturi mânele lui și picioarele deznoda și, dentru închieturi zăvorându-le, le dejghina;
6. Și deagetele, brațele, și fluierile, și coturile le frângea.
7. Și nici într’un chip putea pre el să-l înfrâneaze. Împrejur trăgându-i pialea, cu marginele, vârfurile deagetelor să beliia.
8. Și îndată-l aducea împrejurul roatei, prejur carea, dentru închietură ieșindu-i mădularele, îi scotea mădularele, îș vedea cărnurile căzând împrejur. Și asupra ficaților picături de sânge cura.
9. Și, vrând să moară, zise:
10. „Noi dară, o, preapângărite tirane, pentru învățătura și bunătatea lui Dumnezău aceastea pătimim,
11. Iară tu, pentru păgânătate și pentru spurcata ucidere, nepricepute vei răbda munci“.
12. Și acesta murind cu cuviință frățească, pre al patrulea trăgea, zicând:
13. „Să nu te nebunești și tu cu nebunia fraților tăi!“
14. Și el zise lor: „Nu aveți voi focul așa mai arzătoriu, cât să mă înfricoșați pre mine;
15. Pre fericita a fraților miei moarte și cea veacinică a tiranului pierire, și pre cea pururea pomenită a celor buni credincioși viață, nu mă voiu lepăda de cea de bun rod frăție.
16. Gândeaște, tirane, muncile, pentru ca și prin eale să te înveți că frate sânt celor de mai nainte munciți!“
17. Aceastea auzind cel de sânge mâncătoriu, și ucigătoriu, și preapângărit Antioh, au poruncit limba lui să-i taie.
18. Și el zise: „Măcară că vei lua organul glasului, iară încăș și pre cei ce tac îi ascultă Dumnezeu.
19. Iată, înainte s’au slobozit limba. Tăiași-o, că nu pentru aceasta vei tăia limba gândului nostru.
20. Cu dulceață pentru Dumnezău părțile trupului le ciuntim,
21. Iară pre tine curând te va certa Dumnezău, pentru că pre cea cântătoare de dumnezeieștile laude limbă o tai“.
CAP 11
[modifică]
1. Deci deaca muri și acesta, cu munci căznindu-se, cel al cincelea au sărit, zicând:
2. „Nu zăbăvi, tirane, spre acea pentru bunătate caznă,
3. Că și eu de la sine-m am venit, ca, și pre mine omorându-mă, certare de mai multe nedireptăți vei fi datoriu la cea cerească judecată.
4. O, urâtoare de oameni și urâtoare de bunătate, ce am făcut noi de ne prazi într’acesta chip?
5. Căci creadem în Ziditoriul tuturor și după a lui bună leage trăim?
6. Ce aceastea de cinste, nu de cazne sânt vreadnice“.
[7. „Dacă ai înțeleage patimile omenești și ai avea nădeajdea mântuirii de către Dumnezău!]
[8. Dară, după cum iaste, tu ești un striin lui Dumnezău și prigoneaști pe aceia ce-l slujesc“.]
9. Ca aceastea zicând, dărdașii legându-l pre el, îl trăgea spre pavăză,
10. De care legându-l pre el de genuche și aceastea cu cleaște de fier împreunându-le, îi înduplecară mijlocul spre o pană de roată, prejur carele cu totul pre împrejurul roatei, ca un scorpiu înfrângându-se, să deznoda.
11. Într’acestaș chip și duhul strângându-i-se, și trupul rupându-se:
12. „Bune –zicea–, fără de voie, o, tirane, hărăzești noao haruri, pren mai tari dureri, arătând cea despre leagea noastră tărie“.
13. Și murind și acesta, cel a șaselea tinirel să aducea; pre carele, întrebând tiranul de va vrea să mănânce, să să slobozească, zise:
14. „Eu de vârstă decât frați sânt mai tânăr, iară la cuget de o vârstă,
15. Pentru că la aceasteaș și născând și hrănindu-ne am fost; și pentru aceasteaș și a muri datori sântem aseamene.
16. Deci, de ți se pare ție a munci căci nu mănâncu spurcat, munceaște!“
17. Aceastea el zicându-le, aducea pre el la roată,
18. De carea întinzându-se afară den mădulare și dejghinându-să, să ardea dedesupt;
19. Și cu frigări ascuțite arzându-le, la spate le aducea, și coastele pătrunzându-le, și ficații ardea.
20. Și el, căznindu-să, cel de sfântă și cuvioasă osteneală, zicea: „Spre carele, pentru buna-credință, spre deprindere de dureri, atâția frați, chemați fiind, nu ne-am biruit,
21. Pentru că nebiruită iaste, o, tirane, cea bună-credincioasă știință,
22. Cu bună bunătate înarmatu fiind, voiu muri și eu cu frații miei,
23. Mare vrăjmaș al mieu biruind, înnoitoare de munci și vrăjmași celor ce adevărat binecred.
24. Șase tinerei am surpat tirania ta,
25. Pentru că a nu putea tu să premenești gândul nostru, nici a ne sili cătră mâncarea spurcăciunii, au nu-ți iaste ție surpare?
26. Focul tău reace e la noi, și fără de dureare pavezele,
27. Că nu ai tiranului, ce ai dumnezăieștii legi stau înaintea noastră purtători de sulițe. Pentru aceaea nebiruit avem gândul“.
CAP 12
[modifică]
1. Și deaca și acesta cu fericire muri puindu-se întru o căldare, cel al șaptelea veni, decât toți mai tânăr,
2. Spre carele milostivindu-să tiranul, macară că rău de cătră toți frații pre sine chinuindu-să, ades tiranul, și văzând legăturile prejur, copil fiindu, mai aproape de el l-au chemat și a-l mângâia să ispitiia, zicându:
3. „Săvârșitul nebuniei fraților tăi îl vezi, că, pentru neascultarea, strămutându-să, au murit.
4. Și tu, de nu vei asculta, sărace, muncindu-te și tu, vei muri mai nainte de vreame-ți;
5. Iară ascultând, priatin vei fi și lucrurile împărăției vei povățui“.
6. Și aceastea mângâindu-l, pre maica copilului au chemat, ca, de sine făcându-i-să milă, de atâția feciori fiind lipsită, să să pornească cătră mântuire, cu bună ascultare făcând pre cel rămas;
7. Și maică-sa, cu cel ovreiescu glas îndemnându-l pre el, după cum vom grăi,
8. „Dezlegați-mă, zise, ca să zicu împăratului și, împreună cu el, la toți priatenii“.
9. Și bucurându-se foarte spre făgăduința copilului, de sârg îl dezlegară.
10. Și alergând la una de aproape den tigăi
11. „Necurate, zise, și decât toți răii preapăgâne tirane, nu te rușinași, de la Dumnezău luând bunătățile și împărăția, și slugile lui a le omorî, și pre cei de bună-credință învățători să-i strămuți?
12. Pentru care așteaptă-te certarea mai cu adease și veacinicul focu, și munci carele în tot veacul nu te vor părăsi.
13. Nu te rușinași, om fiind, cel ce ești aseamenea ca o hiară, pre cei de o potrivă pătimitori și tot den niște stihii fiind făcuți, să le tai limbile și, într’acesta chip muncindu-i, să-i căznești?
14. Alții dară, vitejaște murind, au plinit cea cătră Dumnezău bună-credință, iară tu rău vei plânge, pre cei ai bunătății ostenitori fără de vină omorându-i.
15. Pentru aceaea și eu a muri vrând,
16. Nu fug de cătră a fraților miei vitejie“.
[17. „Și chem pe Dumnăzăul părinților noștri să aibă îndurare de norodul nostru;]
[18. Iară pre tine el te va pedepsi atât în această viață cât și atunci când vei fi mort“.]
19. Și aceastea zicând, sângur au sărit asupra tigăilor și așa-ș deade sufletul.
CAP 13
[modifică]
1. Vezi dară că ceale până la moarte dureri au călcat cei șapte frați. Împreună s’au mărturisit de cătră toate părțile, că sângur-țiitoriu patemilor iaste cel bun-credincios gând;
2. Că în ce chip, de s’ar fi supus patemilor, ar fi mâncat spurcat, zicere-am: Aceștea dară pre sine să să fie biruit.
3. Ce acum nu așa, ce cu gândul cel ce să laudă la Dumnezău au biruit patimele;
4. Și nu iaste a ne băga de samă domnia cugetului, pentru că au biruit și patema și durerile.
5. Cum dară nu iaste la aceștea cuvântarea cea bună, de patemi biruitoare, a mărturisi, carii pren ale focului dureri nu s’au întorsu?
6. Pentru că, în ce chip sânt puse, înainte-s turnurile limanurilor, înfricoșerile valurilor înfrângându-le, cu liniște da vadul celor ce umblă,
7. Așa cea cu șapte turnuri a tinerilor bună cuvântare, care au întărit vadul bunei-credințe, au biruit neoprirea patemilor.
8. Pentru că, întinzând danțul bunei-credințe, îndemnară-se unul pe altul, zicând:
9. „Frățeaște să murim, fraților, pentru leagea! Să ne asămănăm celor trei tineri de la Siria, carii pre cel întocma cu focul cuptoriu au călcat.
10. Să nu fim bărbați fricoș cătră a bunei-credințe arătare“.
11. Și unul „Aibi nădeajde, frate!“ zicea; iară altul: „Cu blagorodnie rabdă!“;
12. Iară altul, pomenind, zicea: „Aduceți-vă aminte de unde sânteț!“; sau „Cu mâna cărui Părinte a să junghia pentru buna-credință au îngăduit Isaac?“
13. Și fieștecare, unul altuia, toți împreună căutând luminoș și foarte îndrăzneți loruș, zicea: „Lui Dumnezău să ne făgăduim den toată inema, celui ce au dat sufletele, și să ne purtăm prejur paza legii!
14. Trupurile să nu ne teamem de cela ce să pare că omoară trupul,
15. Pentru că mare e primejdia sufletului în munca cea veacinică“, zicând celor ce calcă porunca lui Dumnezău:
16. „Să ne înarmăm dară cu dumnezeiasca biruință dumnezeiescului gându,
17. Pentru că, așa murind noi, Avraam, Isaac și Iacov ne vor arăta și toți părinții ne vor lăuda“.
18. Și fieștecăruia den frații cei ce să trăgea dentru ei zicea cei rămaș: „Să nu ne rușinezi pre noi, frate, nici să amăgești pre ceia ce au murit mai nainte de noi frați;
19. Nu fiț necunoscători de ale frăției dragoste, carele cea dumnezăiască și preaînălțată socoteală pren părinț celor ce s’au făcut le-au împărțit și pren pântecele maicei răsădind,
20. Întru care, fraților, vreamea potrivă lăcuindu-o, și întru unaș vreame zidindu-ne, și de la un sânge crescându-ne, și pren un suflet săvârșându-ne,
21. Și pren mijlocul unii vremi născându-ne, și tot dentru unele izvoară bând lapte, dentru carii împreună să hrănescu de ’mbrățășare iubitoare de frați suflete
22. Și crescu mai tare, pentru soția ta te hrăniiu, și pentru cea de toate zilele obiciuire, și ceiialalte învățături, și pentru a noastră leagea lui Dumnezău învățătură“.
23. Așadară, fiind împreună pătimitoare iubirea frăției, cei șapte fraț mai vârtos a patemi împreună fură întru eiș,
24. Pentru că, o leage fiind învățați, și tot unele bunătăți învățând, și cu cea direaptă viață împreună hrănindu-se, mai vârtos pre ei să iubiia,
25. Pentru că cea aseamene râvnire a bunei bunătăți adăogea lor cea dentru ei unire;
26. Pentru că cu bună-credință mai dorită lor îș făcea iubirea frăției,
27. Ce însă și pentru fire, și pentru obiceaiu, și ale bunătăților năravuri, ceale ale frăției lor iubiri împreună adăogând, fură plăcuți frații pentru buna-credință, cei rămaș pre cei ce să căznesc văzând până la moarte muncindu-se.
CAP 14
[modifică]1. Și încă și la caznă îndemnând, cât nu numai a nu băga samă durerile, ce încă și patimile iubirei de frăție a birui,
2. Oh, decât ale împăraților gânduri mai împărătești și decât cei volnici mai volnici,
[3. O înțeleagere sfântă și duioasă a șapte frați de partea bunei-credințe,]
4. Nimeni dentru cei 7 tineri s’au spăimântat, nici cătră moarte s’au lenevit,
5. Ce toți, ca spre a nemorții cale alergând, spre cea pren munci moarte sârguia.
6. Și precum mâinile împreună și picioarele împreună cu ale sufletului povățuituri să pornesc, așa sfinții tinereii aceia, ca dentr’un suflet, de cea fără de moarte bună-credință pornindu-se, spre cea pentru ea moarte să tocmiră.
7. O, preasfântă săptămână a celor tocmiț împreună frați, pentru că, în ce chip 7 zile sânt ale facerii lumei, prejur buna-credință,
8. Așa prejur săptămână jucând, tinerii încungiura, frica muncilor surpând.
9. Acum noi, auzind chinuirea tinerilor, ne îngrozim, iară aceia, nu numai văzând, ce nici auzând cuvântul înfricoșării cel de ’ndată, ce încă și pătimind, răbda. Și aceasta pren ale focului dureri,
10. Dentru carele ce altă ar fi mai cu dureare? Pentru că ascuțită și cu cutremur fiind putearea focului, de sârg au topit trupurile.
11. Și nu socotiț lucru minunat de au biruit gândul bărbaților acelora întru munci, unde și a muierii minte, mai de multe chipuri, au nepregetat durerile,
12. Pentru că maica celor 7 tinerei acelora au suferit strămutăturile fieștecăruia den fii.
13. Și să veade cum de multe fealuri iaste a iubirei de fii dragoste, trăgând toate cătră a fiilor împreună-pătimire,
14. Unde și ceale necuvântătoare vite, spre ceale ce să nasc dentr’însele, aseamene împreună-pătimire și dragoste au ca și oamenii.
[15. De pildă, la pasări, ceale îmblânzite îș fac cuibul sub acoperișurile caselor, pentru a-și ocroti puii,]
[16. Cealelalte, pre culmile munților, pre râpile văilor, în scorburile și pre vârfurile copacilor îș clocesc ouăle, îș scot puii și alungă pe oricine să apropie de ei;]
[17. Iar dacă nu pot să-l alunge, zboară de jur împrejur, suferind, chemându-și cu dragoste puii pre limba lor, cât poate, le vine în ajutoriu.]
18. Și ce trebuie a arăta la fii patima cea ce iaste pren ceale necuvântătoare vite?
19. Unde și albinele, pentru nașterea cerii, să apără de cei ce să apropie și ca cu bold de hier lovesc pre cei ce să apropie la cuibul lor și să apără până la moarte.
20. Iară muma celor tineri, care era cu Avraam la un suflet, nu o au mutat cea dempreună-patimă;
CAP 15
[modifică][1. O, cel bun-credincios gând, tiranic stăpânitor al patimilor iubirei față de copii, și o bună-credință mai dragă mamei decât fiii ei!]
2. Nu fiilor muma cea mai cu dor, doao lucruri fiind înainte: buna-credință și a celor șapte fii mântuire, cea după vreame, după a tiranului făgăduință,
3. Buna-credință mai mult au îndrăgit, ceaea ce mântuiaște la veacinică viață după Dumnezău.
4. O, în ce chip aș grăi, după închipuire, ceale iubitoare de fii ale părinților patime, a sufletului și a chipului asemănare la un copil, minunat chip mic de copil pecetluindu-se? Mai vârtos că maicile, fiind mai pătimașă decât tații, la naștere sânt mai împreună-pătimitoare,
5. Pentru că, cu cât sânt mai slabe de inimă și mai iubitoare la naștere sânt maicele, cu atâta mai vârtos sânt iubitoare de fii;
6. Și decât toate maicele făcutu-s’au a acestor șapte mumă mai iubitoare de fii, carea, cu șapte nașteri, cea cătră ei răsedind iubire cu dragoste
7. Și, pentru multele dureri ale fieștecăruia dentr’înșii, cea învățată mumă având cea dempreună-pătimire cătră ei,
8. Pentru frica cea dumnezăiască n’au băgat samă de a fiilor deșartă mântuire.
9. Și încă și pentru cea bună bunătate a fiilor și cea cătră leagea lor bună patimă, mai mare avea dragostea la dânșii,
10. Pentru că direpți era, și întregi la minte, și tari de suflete, iubitori de frați, iubitori de maică, așa cât și până la moarte ceale ale legii păzind, asculta pre ea.
11. Ce însă măcară că atâtea fiind ceale de iubirea fiilor, spre cea dempreună-pătimire trăgând ei pre mumă-sa, asupra nici unuia dentru ei ceale de toate fealiurile cazne au putut să mute gândul ei,
12. Ce câte un fiiu și împreună pre toți muma îi îndemna la cea pentru bună-credință moarte.
13. O, fire sfântă, și iubire de părinți, și înțeleagere iubitoare, cu dragoste, și hrană, și ale maicelor neînfrânte patimi,
14. Câte unul strămutându-se și arzându-se văzând, muma nu se schimba, pentru buna-credință,
15. Trupurile fiilor vedea prejur foc topindu-se, și ale mânilor și ale picioarelor deagete pre pământ adiind, și cealea ale capetelor până la bărbii cărnuri ca niște obraze, înainte zăcând,
16. O, mai amar acum maica dureri ispitindu-se pentru durerile ceale ce era asupra lor!
17. O, sângură muiare, buna-credință întreagă născându-o,
18. Nu te-au mutat cel dentâiu născut dându-ș suflarea, nici al doilea care era în munci n’au văzut la tine jale, nici al treilea, dându-ș sufletul,
19. Nici ochii fieștecăruia văzând, ca juncii, asupra muncilor căutând cazna lor și nările însemnând înainte moartea lor;
20. N’ai plâns văzând trupurile fiilor arzându-se, și preste mâni mâni tăindu-se, și preste capete capete tăindu-se de la grumazi, și preste morți morți căzând; și movilă văzând danțul fiilor pren munci, n’ai lăcrămat.
21. Nu sânt așa ale sirinilor viersuri, nici glasurile de lebădă trag cătră iubirea auzului pre ceia ce aud glasurile de fii cu cazne pre maică strigând;
[22. Cât de cumplite, cât de numeroase sânt chinurile pentru o maică, când fiii ei sânt chinuiți pre roată și arși cu foc,]
[23. Dar buna-credință, chiar în mijlocul patimilor, i-a întărit cu curaj inima să disprețuiască vremealnica iubire de fii,]
[24. Deși vedea pieirea celor șapte fii și multele fealuri și grealele chinuri, această maică din neam ales le-a nesocotit pre toate pentru buna-credință în Dumnăzău;]
25. Pentru că, în ce chip la sfătuire întru al ei suflet, văzând groaznici sfeatnici: firea, și nașterea, și iubirea fiilor, și a fiilor strămutături,
26. Doi sorți țiind muma: de moarte și de mântuire, pentru fii,
27. N’au conoscut pre cea ce mântuia șapte fii, spre mântuire de puțină vreame,
28. De cea de Dumnezău crezătoare a lui Avraam tărie fata ș’au adus aminte.
29. O, maica neamului, izbânditoare de leage, și scutitoare bunii credințe, și pren osteneala ficaților purtătoare de biruință!
30. O, ceaea care ești decât bărbații spre tărie mai bărbată și decât bărbații cătră răbdare mai vitează,
31. Pentru că, în ce chip chivotul lui Noe întru cel den mulțimea lumii potop purtând lumea, tare răbda valurile,
32. Așa și tu, păzitoare legii, de toate părțile, întru ceale ale patimilor răvărsându-te cu potop și cu tare vânturi, cu ale cuielor munci cuprinzându-te, vitejaște ai răbdat cea pentru bună-credință fortună.
CAP 16
[modifică]
1. Vezi dară, și muiare bătrână, și de șapte copii mumă, au răbdat văzând ceale până la munci ale fiilor: Mărturisit iaste sângur-țiitoriu patemilor cel bun-credincios gându.
2. Arătat-am dară că nu numai bărbați patimile au biruit, ce și muiare ceale prea mari munci au trecut, cu gândul.
3. Și nu așa sălbatici era leii cei prejur Daniil, nici ceia ce spre Misail ardea cuptoriul cu preavăpăiosul foc, precum a iubirii de fii fire ardea pre ea, văzând pre ei așa în multe fealiuri căznindu-să cei șapte fii;
4. Ce cu gândul bunii-credințe au potolit atâtea și ca aceastea patime muma,
5. Pentru că aceasta iaste a socoti, că, de ar fi fost muiare fricoasă la suflet, măcară că mumă era lor, ar fi plânsu pentru ei și, poate fi, aceastea ar fi zis așa:
6. „O, ticăloasa eu, și de multe ori de trei ori ticăloasă, carea șapte copii născând, a nice unuia maică m’am făcut!
7. O, deșarte șapte purtări de nașteri și nefolositori șapte câte de zeace luni! Și aplecături fără rod,
8. În deșert. O, fiilor, asupra voastră multe dureri am răbdat și mai greale griji de hrană!
9. O, fiilor miei, cei neînsurați și cei însurați fără de folos, nu voiu vedea dentru voi fii, nici moașă chemându-mă mă voiu ferici!
10. O, cea de mulți feciori și buni feciori, eu, muiare văduvă și sângură mult jăluită,
11. Nici de voiu muri, să mă îngroape afară den fii cineva!“
12. Ce cu aceasta plângere pre nimeni nu plângea cea sfântă și bună-credincioasă maică. Nici, ca să nu moară, înturna pre vrunul dentru ei; nici, ca când n’ar hi murit, s’au mâhnit,
13. Ce, ca de diamant având gândul și, spre nemoarte, de iznoavă, zidind numărul fiilor, mai vârtos, pentru bună-credința, spre moarte pre ei îi îndemna rugându-să.
14. O, maică, pentru buna-credință a lui Dumnezău oșteancă bătrână, și pren răbdare muierească și pre tiran ai biruit; și cu faptele, și cu cuvintele mai tare te-ai aflat decât un bărbat,
15. Pentru căci că te-ai prinsu cu copiii-ț și stai, văzând pre Eleazar muncindu-să, și ziceai copiilor cu cea ovreiască limbă:
16. „O, copii, vitejască e ostineala, spre care chemându-vă, pentru mărturisirea limbii osteniți-vă cu osârdie pentru cea părintească leage,
17. Pentru că grozav iaste cel bătrân acesta a răbda ceale pentru bună-credință dureri! Și voi, tinerei fiind, să vă îngroziți de munci?
18. Aduceți-vă aminte că pentru Dumnezău cu lumea v’ați împreunat și viața ați gustat.
19. Pentru aceaea datori sânteți toată durearea să suferiți pentru Dumnezău,
20. Pentru carele și părintele nostru, Avraam, sârguia pre părintele limbilor, pre fiiu-său, Isaac, să-l junghe. Și mâna cea părintească văzându-o purtătoare de sabie, aducându-o asupra lui, nu s’au spământat.
21. Și Daniil cel dirept la lei s’au băgat. Și Anania, Azaria și Misail la cuptoriul focului s’au împrăștiat, și au răbdat pentru Dumnezău.
22. Și voi dară, aceaeaș credință cătră Dumnezău având, nu vă scârbiți,
23. Pentru că nesocotit lucru iaste, știind bună-credința, să nu vă împotriviți durerilor“.
24. Pren aceastea cuvinte, cea de șapte fii maică, câte unul, pre fieștecarele den fii ruga să moară,
25. Încă și aceastea știind, că cei ce mor pentru Dumnezău, trăiescu lui Dumnezău, ca și Avraam, Isaac și Iacov și toți patriarșii.
CAP 17
[modifică]1. Și zicea și unii den purtătorii de sulețe, cum când era să să prinză și ea cătră moarte, pentru ca să nu să atingă cineva de trupul ei, sângură s’au aruncat asupra focului.
2. O, maică, care împreună cu șapte fii ai surpat sila tiranului, și ai izmenit ceale reale socoteale ale lui, și ai arătat vitejia credinței!
3. Tu, ca un acoperimânt preste stâlpii fiilor vitejaște fiind întărit, neclătit ai suferit cutremurul cel dupre munci!
4. Îndrăzneaște dară, o, maică cu suflet svânt, nădeajde îngăduinții având adeverită cătră Dumnezău!
5. Nu așa iaste luna la ceriu cu stealele cinstită, precum tu, stealele –cei șapte copii–, luminându-i cătră bună-credință, cinstită ești la Dumnezău și ești întărită la ceriu împreună cu ei,
6. Pentru că era nașterea copiilor tăi de la Avraam părintele.
7. Iară de ar fi prilej noao ca asupra unii table a zugrăvi a bunii-credințe istorie, nu s’ară îngrozi ceia ce ar vedea maică de șapte fii, pentru buna-credință multe fealiuri de munci făcându-se, până la moarte îngăduind?
8. Pentru că și vreadnic era pre acelaș mormânt a scrie și aceastea, celor dentru limbă, spre pomenire, zicându-se:
9. „Aicea cel svânt bătrân și șapte copii s’au îngropat, pren a tiranului silă vrând să surpe politia ovreailor;
10. Carii au și izbândit neamul, spre Dumnezău căutând și până la moarte muncile îngăduindu-le“.
11. Pentru că adevărată osteneala dumnezăiască e, care pren ei s’au făcut,
12. Pentru că biruia atuncea bunătatea pre ’ngăduință, ispitind biruința cu nestricare întru viață de mulți ani.
13. Și Eleazar înainte să osteniia, și maica celor șapte fii împreună biruia, și frații să osteniia,
14. Tiranul împotrivă să nevoia, iară lumea și a oamenilor viață priviia
15. Și credința dumnezeiască biruia, pre ai săi biruitori cununându-i.
16. Carii nu s’au mirat de cei ai dumnezeieștii puneri-de-leage biruitorii? Carii nu s’au îngrozit?
17. Acesta dară, tiranul și tot sfatul, s’au minunat de a lor îngăduință;
[18. Datorită căreia ei stau acum înaintea scaunului dumnezeiesc și trăiesc prin blagoslovita vecinicie;]
19. Pentru că și zice Moisi: „Și toți svinții –supt mânile Tale!“
20. Și aceștea dară, svințindu-se, pentru Dumnezău s’au cinstit.
[21. Tiranul fu pedepsit, iar țara curățită – ei fiind, după cum fu, răscumpărarea păcatelor norodului nostru.]
22. Și pren sângele acelor buni-credincioși, și acei curățitoare moarte a lor, cea dumnezăiască pronie pre Israil, mainte chinuindu-se, l-au mântuit.
23. Pentru că, cătră vitejia bunătății lor și cea spre muncile lor îngăduință tiranul Antioh căutând, strigă la ostașii lui: „Pildă a celora răbdare!
24. Țineți-vă viteaji și bărbați spre războiu pedestru și spre încungiurare de cetate!“ Și jăfuind, au biruit pre toți vrăjmașii.
CAP 18
[modifică]1. O, cei den sămânța lui Avraam strănepoți, fii israilteani, ascultați leagea aceasta și în tot chipul bine-creadeț,
2. Conoscând că al patimilor stăpânitoriu iaste cel bun-credincios gând. Și nu numai celor den lăuntru, și celor den afară dureri,
3. Pentru care, pentru bună-credință dându-ș trupurile durerilor, aceia nu numai de cătră oameni să lăudară, ce și de dumnezăiasca parte să învredniciră
4. Și, ca să aibă pace limba și buna-legiuire, cea de moșie, înnoind, au încungiurat pre vrăjmași.
5. Și tiranul Antioh, și pre pământ s’au certat, și murind să căzneaște, pentru că, deaca nemică întru nemică nu putu să îndeamne pre ierusalimiteani a păgâni și den ceale de moșie obiceaie a-i scoate, atuncea, rădicându-se de la Ierusalim, au oștit asupra persilor.
6. Și zicea maica celor 7 copii, cea direaptă, și aceastea cătră fii, că
7. „M-am născut fecioară curată, nici am călcat părinteasca casă și păziiam cea zidită coastă.
8. Nu m’au stricat pre mine stricătoriu den pustiiu sau stricătoriu la câmp, nici mi’au vătămat ceale curate ale fecioriei vătămătoriul cel amăgitoriu, șarpele,
9. Ce am așteptat vreamea vârstei cu bărbat și, aceștea de vârstă fiind, au murit tatul fericit dară, pentru că cel al bunilor feciori traiu trăind, vreamea cea a fără de feciori n’au ajuns a să chinui;
10. Carele învăța pre noi, încă fiind împreună cu noi, leagea. Și prorocii,
11. Pre Avel, cel ce s’au omorât de Cain, cetiia noao, și pre Isaac, cel ce să da jârtvă, pre Iosif cel den temniță,
12. Și zicea noao pre cel râvnitoriu Finies, și învăța pre noi pre cei den foc, Anania, și Azaria, și Misail;
13. Slăviia și pre cel den groapa leilor, Daniil, pre carele fericiia;
14. Și pomeniia noao scriptura Isaiei zicând: ‘Macară pren foc de vei treace, văpaia nu te va arde’;
15. Pre cel de cântări scriitoriu David ne cânta noao, zicând: ‘Multe sânt necazurile direpților’;
16. Pre Solomon pilduia noao, zicând: ‘Lemnul vieții – la toți cei ce fac voia lui’;
17. Pre Ezechiil adeveriia, zicând: ‘Au trăi-vor oasele ceale uscate aceastea?’;
18. Iară cântarea carea au învățat Moisi n’au uitat, învățând și zicând: ‘Eu voiu ucide și a trăi voiu face.
19. Aceasta e viața voastră și îndelungarea zilelor’“.
20. O, amară cea de atuncea zi, și nu amară, când cel amar tiran al elenilor, foc ațâțând la căldări cumplite, și cu unde mânii aducând preste pavăză, și toate caznele lui preste cei șapte copii ai avramiancii,
21. Și de luminile ochilor i-au orbit, și limbile le-au tăiat, și cu munci de multe fealiuri i-au omorât,
22. Pentru carele cea dumnăzăiască certare certat-au și va certa pre acel păgân,
23. Iară avramiei copii cu cea purtătoare de biruință maică la cinul părinților împreună petrec, suflete curate, fără-de-moarte luând de la Dumnezău,
24. La care e mărirea în veaci! Amin!
| ▲ Începutul paginii. |