Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Facerea
_pagina_1.png)
CAP 1
[modifică]
1. De ’nceput au făcut Dumnezău ceriul și pământul.
2. Iară pământul era nevăzut și netocmit.
3. Și întunearec zăcea deasupra preste cel fără de fund, și Duhul lui Dumnezău să purta deasupra apei.
4. Și zise Dumnezău: „Să să facă lumină!“ și să făcu lumină.
5. Și văzu Dumnezău lumina că iaste bună, și osebi Dumnezău între mijlocul luminii și între mijlocul întunearecului.
6. Și numi Dumnezău lumina zio și întunearecul numi noapte. Și să făcu sară și să făcu dimeneață, zi una.
7. Și zise Dumnezău: „Facă-se întăritură în mijlocul apei, și să fie osebitoare între apă și între apă!“ Și să făcu așa.
8. Și făcu Dumnezău întăritura și osebi Dumnezău între mijlocul apei care era supt întăritură și între mijlocul apei ce era deasupra întăriturii.
9. Și numi Dumnezău întăritura ceriu. Și văzu Dumnezău că iaste bine. Și să făcu sară și să făcu dimeneață, zi a doua.
10. Și zise Dumnezău: „Adune-se apa cea de supt ceriu într’o adunare și să să ivească uscatul!“. Și să făcu așa. Și să adună apa cea de supt ceriu la adunările ei și să ivi uscatul.
11. Și numi Dumnezău uscatul pământ și adunările apelor numi mări. Și văzu Dumnezău că iaste bine.
12. Și zise Dumnezău: „Răsară pământul buruiană de iarbă sămănătoare, sămânță după fealiuș și după asămănareș, și lemn roditoriu făcând roadă, căruia sămânța lui într’însul, după fealiuș, pre pământ!“ Și fu așa.
13. Și scoase pământul buruiană de iarbă sămănătoare, sămânță dupre fealiu și dupre asemănare, și lemn roditoriu care face roadă, căruia sămânța lui într’însul, dupre neam, pre pământ. Și văzu Dumnezău că iaste bine.
14. Și să făcu sară și să făcu dimeneață, zi a treia.
15. Și zise Dumnezău: „Facă-se luminători întru întăritura ceriului, spre luminarea pământului, ca să osebească între mijlocul zilii și între mijlocul nopții și să fie în seamne și în vremi și în zile și ani
16. Și să fie spre luminare întru întăritura ceriului, ca să lumineaze pre pământ“. Și să făcu așa.
17. Și făcu Dumnezău cei doi luminători: luminătoriul cel mare spre stăpânirea zilii și luminătoriul cel mic spre stăpânirea nopții, și stealele.
18. Și puse pre dânșii Dumnezău întru întăritura ceriului, ca să lumineaze pre pământ
19. Și să stăpânească zilii și nopții
20. Și să osebească între mijlocul luminii și între mijlocul întunearecului. Și văzu Dumnezău că iaste bine.
21. Și să făcu sară și să făcu dimeneață, zi a patra.
22. Și zise Dumnezău: „Scoață apele târâtoare de suflete vii și zburătoare zburând asupra pământului spre întăritura ceriului“. Și să făcu așa.
23. Și făcu Dumnezău chitoșii cei mari și tot sufletul vitelor târâtoare care au scos apele, după fealiurile lor, și tot zburătoriul ce zboară, după fealiuș. Și văzu Dumnezău cum sânt bune.
24. Și le blagoslovi Dumnezău, zicând: „Creașteți și vă înmulțiț și umpleți apele în mări, și zburătoarele mulțească-se asupra pământului“.
25. Și să făcu sară și să făcu dimeneață, zi a cincea.
26. Și zise Dumnezău: „Să scoață pământul suflet viu după fealiuș, cu patru picioare și târâtoare și jiganii pământului, după fealiuș“. Și să făcu așa.
27. Și făcu Dumnezeu hiarăle pământului după fealiuș, și dobitoacele după fealiul lor, și toate târâtoarele pământului după fealiuș. Și văzu Dumnezău că sânt bune.
28. Și zise Dumnezău: „Să facem om după chipul Nostru și după asămănare; și să stăpânească peștilor mării, și pasărilor ceriului, și dobitoacelor, și tot pământul, și tuturor târâtoarelor ce să târăsc asupra pământului“.
29. Și făcu Dumnezău pre om, dupre chipul lui Dumnezău l-au făcut pre dânsul; bărbat și fămeaie au făcut pre dânșii.
30. Și blagoslovi Dumnezău pre dânșii, zicând: „Creașteți-vă și vă înmulțiț și umpleți pământul și domniț pre dânsul; și stăpâniț peștilor mării, și pasărilor ceriului, și tuturor dobitoacelor, și tot pământul, și tuturor târâtoarelor ce să târăsc asupra pământului“.
31. Și zise Dumnezău: „Iată, am dat voao toată iarba sămănătoare, sămânță de sămănat care iaste asupra pământului, și tot lemnul care are într’însul roadă de sămânță sămănătoare: voao va fi de mâncare.
32. Și la toate hiarăle pământului, și la toate pasările ceriului, și la tot târâtoriul ce să târaște asupra pământului, care are în sine suflet de viață, și toată iarba vearde, de mâncat“. Și să făcu așa.
33. Și văzu Dumnezău toate câte au făcut, și iată – bune foarte. Și să făcu sară și să făcu demineață, zi a șasea.
CAP 2
[modifică]
1. Și să săvârșiră ceriul și pământul și toată podoaba lor.
2. Și săvârși Dumnezău a șasea zi faptele lui care le-au făcut; și odihni Dumnezău a șaptea zi de toate faptele lui care au făcut.
3. Și blagoslovi Dumnezău ziua a șaptea și o sfinți pre ea, pentru că într’însa încetă de toate faptele lui care începu Dumnezău a face.
4. Aceasta e cartea facerii ceriului și a pământului, când s’au făcut. În care zi au făcut Domnul Dumnezău ceriul, și pământul,
5. Și toată verdeața câmpului, mai înainte decât a răsări pre pământ, și toată iarba câmpului, mai înainte de a să face: pentru că n’au plouat Dumnezău pre pământ și om nu era a lucra pre dânsul.
6. Și izvor ieșiia den pământ de adăpa toată fața pământului.
7. Și zidi Dumnezău pre om, țărână luând den pământ, și suflă în fața lui suflare de viață și să făcu omul în suflet viu.
8. Și răsădi Dumnezău grădină în Edem, cătră răsărit, și puse acolo pre om pre carele au zidit.
9. Și răsădi iarăș Dumnezău den pământ tot lemnul frumos la vedeare și bun la mâncare, și lemnul vieții în mijlocul grădinii, și lemnul a ști conoștința binelui și răului.
10. Și râu iase den Edem, ea să adape grădina, de acolo să împarte în patru începături.
11. Numele unuia – Fison, acesta e ce încunjură tot pământul lui Evilat, și acolo iaste aurul.
12. Și aurul pământului aceluia iaste bun; și acolo iaste rubinul și piatra cea vearde.
13. Și numele al doilea râu – Gheon, cesta încungiură tot pământul Ethiopiei.
14. Și râul al treilea – Tigri, acesta e ce mearge înainte în preajma Asiriilor.
15. Și râul al patrulea – Efrat.
16. Și luo Domnul Dumnezău pre omul pre carele l-au zidit și puse pre dânsul în grădină ca să o lucreaze pre dânsa și să o păzească.
17. Și porunci Domnul Dumnezău lui Adam, zicând: „Dentru tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare să mănânci,
18. Iară dentru lemnul a priceape binele și răul să nu mâncați dentr’însul; iară în ce zi veți mânca dentr’însul, cu moarte veți muri“.
19. Și zise Domnul Dumnezău: „Nu iaste bine a fi omul sângur; să-i facem lui ajutoriu cătră dânsul“.
20. Și mai zidi Dumnezău iarăș den pământ toate hiarăle câmpului și toate pasările ceriului; și le aduse pre eale la Adam, ca să vază ce le va numi pre dânsele; și tot ce au numit Adam, suflet viu, acesta e numele lui.
21. Și numi Adam nume tuturor dobitoacelor, și tuturor pasărilor ceriului, și la toate hiarăle câmpului; iară lui Adam nu să afla ajutoriu aseamenea cu dânsul.
22. Și puse Domnul Dumnezău pre Adam somnu, și adormi; și luo o coastă dentr’ale lui și plini trup pentru dânsa.
23. Și zidi Dumnezău coasta ce-au luat de la Adam muiare și o aduse pre dânsa cătră Adam.
24. Și zise Adam: „Acesta acum iaste os din oasele meale și trup den trupul mieu! Aceasta să va chema muiare, pentru că dentru bărbatul ei s’au luat;
25. Pentru aceasta va lăsa omul pre tată-său și pre mumă-sa și să va lipi lângă muiarea lui și vor fi amândoi într’un trup“.
26. Și era amândoi despuiați, și Adam și muiarea lui, și nu să rușina.
CAP 3
[modifică]
1. Iară șarpele era mai înțelept decât toate hiarăle ceale de asupra pământului, care le-au făcut Dumnezău; și zise șarpele cătră muiare: „Ce că au zis Dumnezău să nu mâncați den tot lemnul grădinii?“
2. Și zise muiarea: „Den roada lemnului grădinii vom mânca;
3. Iară den roada lemnului ce iaste în mijlocul grădinii au zis Dumnezău: ‘Să nu mâncați dentr’însul, nici să vă atingeți de dânsul, pentru ca să nu muriți’“.
4. Și zise șarpele cătră muiare: „Nu veți muri cu moarte!
5. Pentru că știe Dumnezău cum, în ce zi veți mânca dentr’însul, să vor deșchide ochii voștri și veți fi ca niște dumnezei, conoscând răul și binele!“
6. Și văzu muiarea cumu e lemnul bun la mâncare și cum e plăcut a-l vedea cu ochii și frumos iaste a-l priceape și, luând den roada lui, mâncă, și deade și bărbatului ei cu dânsa și mâncară.
7. Și să deșchiseră ochii amândurora și cunoscură cum despuiați era, și cusură frunze de zmochin și-ș făcură lor încingeri împrejur.
8. Și auziră glasul Domnului Dumnezău, umblând în grădină înde sară; și să ascunsără Adam și muiarea lui de fața Domnului Dumnezău în mijlocul raiului.
9. Și chemă Dumnezău pre Adam și zise lui: „Adame, unde ești?“
10. Și zise lui: „Glasul tău am auzit, umblând pen grădină, și m’am spământat, că despuiat sânt, și m’am ascuns“.
11. Și zise lui Dumnezău: „Cine ț’au spus cum ești despuiat? Fără numai den lemnul ce ț’am poruncit ție de acela sângur să nu mănânci, de acela ai mâncat?“
12. Și zise Adam: „Muiarea care ai dat cu mine, aceasta mi’au dat den lemn, și am mâncat“.
13. Și zise Dumnezău muierii: „Ce ai făcut aceasta?“ Și zise muiarea: „Șarpele m’au amăgit, și am mâncat“.
14. Și zise Domnul Dumnezău șarpelui: „Căci ai făcut aceasta, blestemat – tu den toate dobitoacele și den toate hiarăle câte sânt asupra pământului! Pre pieptul tău și cu pântecele să umbli, și pământ să mănânci în toate zilele vieții tale!
15. Și vrajbă voiu pune întru mijlocul tău și întru mijlocul muierii, și întru mijlocul semenției tale și întru mijlocul semenției ei. El va păzi ție capul și tu vei păzi lui călcâile“.
16. Și muierii zise: „Mulțind voiu mulți scârbele tale și suspinul tău; întru scârbe vei naște feciori, și întoarcerea ta – cătră bărbatul tău, și el pe tine va stăpâni“.
17. Iară lui Adam zise: „Căci ai ascultat glasul muierii tale și ai mâncat den lemnul care ț’am poruncit ție dentru acela numai să nu mănânci, dentru acela ai mâncat, blestemat pământul întru lucrurile tale! Întru scârbe vei mânca pre dânsul, în toate zilele vieții tale;
18. Mărăcini și ciulini va răsări ție, și vei mânca iarba câmpului.
19. Întru sudoarea feații tale vei mânca pâinea ta, până te vei învârteji în pământ, dentru carele te-ai luat; că pământ ești, și în pământ vei mearge“.
20. Și numi Adam numele muierii lui: „Viață“, pentru că e mumă tuturor viilor.
21. Și făcu Domnul Dumnezău lui Adam și muierii lui îmbrăcăminți de piale, și-i îmbracă pre dânșii.
22. Și zise Dumnezeu: „Iată, Adam să făcu ca unul dentru Noi, ca să priceapă binele și răul. Și acum să nu cândai va întinde mâna sa și va lua den lemnul vieții, și va mânca și va trăi în veaci“.
23. Și-l scoase pre dânsul Domnul Dumnezău den grădina desfătăciunii, ca să lucreaze pământul dentru care s’au luat.
24. Și-l scoase afară pre Adam, și-l sălășlui pre dânsul în preajma grădinii desfătăciunii; și puse hieruvimi și sabia cea de pară ce să întoarce, ca să păzască calea lemnului vieții.
CAP 4
[modifică]
1. Și Adam cunoscu pre Eva, muiarea lui, și zămislind născu pre Cain. Și zise: „Agonisiiu om prin Dumnezău!“.
2. Și adaose a naște pre fratele lui, pre Avel. Și să făcu Avel păstoriu de oi, iară Cain era lucrând pământul.
3. Și fu după câteva zile, aduse Cain dentru roadele pământului jârtvă la Dumnezău.
4. Și Avel aduse și el den ceale dentâiu născute den oile lui și den grăsimele lor. Și privi Dumnezău preste Avel și preste darurile lui,
5. Iară preste Cain și preste jârtvele lui n’au luat aminte. Și scârbi pre Cain foarte și au căzut cu fața lui.
6. Și zise Domnul Dumnezău lui Cain: „Pentru căci te-ai scârbit și pentru ce căzu fața ta?
7. De nu dirept vei aduce, iară pre dirept nu vei împărți; greșit-ai, mâlcomeaște: cătră tine e întoarcerea lui și tu vei stăpâni pre dânsul“.
8. Și zise Cain cătră Avel, fratele lui: „Să ieșim la câmp“. Și fu după ce fură ei la câmp, și să sculă Cain asupra lui Avel, fratelui său, și-l omorî pre dânsul.
9. Și zise Domnul Dumnezău cătră Cain: „Unde iaste Avel, fratele tău?“ Și zise: „Nu știu. Au paznic fratelui mieu sânt eu?“
10. Și zise Domnul: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă cătră mine den pământ.
11. Și acum, blestemat – tu de pe pământ carele au căscat gura lui să priimească sângele fratelui tău den mâna ta!
12. Căci lucrezi pământul, și nu va mai adaoge a da ție putearea lui. Suspinând și tremurând vei fi asupra pământului“.
13. Și zise Cain cătră Domnul Dumnezău: „Mai mare iaste vina mea decât a mi se ierta mie.
14. De mă vei scoate astăzi de pre fața pământului, și de cătră fața ta ma voiu ascunde și voiu fi suspinând și tremurând asupra pământului; și va fi tot cine mă va afla, mă va omorî“.
15. Și zise lui Domnul Dumnezău: „Nu așa, tot cela ce va omorî pre Cain, șapte izbândiri va dezlega“. Și puse Domnul Dumnezău semnu lui Cain, ca să nu-l omoară pre dânsul tot cine va afla pre dânsul.
16. Și ieși Cain de la fața lui Dumnezău și lăcui în pământul lui Naid, în preajma Edemului.
17. Și cunoscu Cain pre fămeaia lui, și zămislind născu pre Enoh. Și era zidind cetate, și numi cetatea pre numele fiiului lui, Enoh.
18. Și să născu lui Enoh, Gaidad; și Gaidad născu pre Maleleil; și Maleleil născu pre Mathusala; și Mathusala născu pre Lameh.
19. Și-ș luo Lameh doao muieri: numele uniia, Ada, și numele ai doilea, Sela.
20. Și născu Ada pre Iovil; acesta era părinte celora ce lăcuia în colibile celor hrănitori de dobitoc.
21. Și numele fratelui lui, Iuval; acesta era care au arătat canonul și copuzul.
22. Iară Sela născu și ea pre Thovel, și era bătătoriu de ciocane, faur de aramă și de fier. Și sora lui Thovel, Noema.
23. Și zise Lameh muierilor lui: „Ada și Sela, ascultați glasul mieu! Muierile lui Lameh, băgați în urechi cuvintele meale! Pentru că bărbat am ucis întru rană mie, și tinirel întru struncinare mie,
24. Pentru că dentru Cain de șapte ori s’au izbândit, iară dentru Lameh – de șaptezeci și șapte“.
25. Și cunoscu Adam pre Eva, fămeaia lui; și zămislind născu fiiu, și numi numele lui Sith, zicând: „Rădicatu-mi’au Dumnezău sămânță alta, pentru Avel, carele l-au omorât Cain“.
26. Și lui Sith să născu fiiu și-i puse numele lui Enos; acesta nădejdui a chema numele Domnului Dumnezău.
CAP 5
[modifică]
1. Aceasta iaste cartea facerii oamenilor. Întru care zi au făcut Dumnezău pre Adam, după chipul lui Dumnezău au făcut pre dânsul.
2. Bărbat și fămeaie au făcut pre dânșii și au blagoslovit pre dânșii și puse numele lui Adam, întru care zi au făcut pre dânșii.
3. Și trăi Adam 200 și 30 de ani, și născu dupre chipul lui și dupre obrazul lui, și puse numele lui Sith.
4. Și să făcură zilile lui Adam, care au trăit dupe ce au născut pre acest Sith, ani 700, și născu fii și feate.
5. Și să făcură toate zilele lui Adam. carele au trăit ani 900 și 30, și au murit.
6. Și au trăit Sith ani 200 și 5, și născu pre Enos.
7. Și trăi Sith, dupre ce au născut pre Enos, ani 7 sute și 7, și au născut feciori și feate.
8. Și să făcură toate zilele lui Sith ani 900 și 12, și au murit.
9. Și trăi Enos ani 190, și născu pre Cainan.
10. Și trăi Enos, dupre ce au născut pre Cainan, ani 700 și 15, și au născut fii și feate.
11. Și să făcură toate zilele lui Enos ani 900 și 5, și au murit.
12. Și au trăit Cainan ani 100 și 70, și au născut pre Maleleil.
13. Și trăi Cainan, dupre ce făcu pre acest Maleleil, ani 700 și 40, și au născut fii și feate.
14. Și să făcură toate zilele lui Cainan ani 800 și 10, și au murit.
15. Și au trăit Maleleil ani 160 și 5, și născu pre Iared.
16. Și au trăit Maleleil, după ce au născut pre acest Iared, ani 700 și 30, și au făcut fii și feate.
17. Și să făcură toate zilele lui Maleleil ani 890 și 5, și au murit.
18. Și trăi Iared ani 160 și 2, și au născut pre Enoh.
19. Și au trăit Iared, după ce au născut pre acest Enoh, ani 800, și au născut fii și feate.
20. Și să făcură toate zilele lui Iared ani 960 și 2, și au murit.
21. Și au trăit Enoh ani 160 și 5, și născu pre Mathusala.
22. Și bineplăcu Enoh lui Dumnezău; dupre ce-ș născu lui pre Mathusala, trăi 200 de ani, și făcu fii și feate.
23. Și să făcură toate zilele lui Enoh ani 365.
24. Și bineplăcu Enoh lui Dumnezău; și nu să afla, pentru că l-au mutat pre dânsul Dumnezău.
25. Și trăi Mathusala ani 187, și născu pre Lameh.
26. Și trăi Mathusala, după ce au născut pre Lameh, ani 782, și făcu fii și feate.
27. Și să făcură toate zilele Mathusalii care au trăit ani 969, și au murit.
28. Și trăi Lameh ani 188, și născu fiiu.
29. Și puse numele lui Noe, zicând: „Acesta va odihni pre noi de faptele noastre și dentru scârbele mânilor noastre, și de pământul care au blestemat Domnul Dumnezău“.
30. Și trăi Lameh, după ce-ș născu lui pre Noe, ani 565, și născu fii și feate.
31. Și să făcură toate zilele lui Lameh ani 753, și muri.
32. Și era Noe de 500 de ani, și născu pre Sim, pre Ham, pre Iafeth.
CAP 6
[modifică]
1. Și fu deaca începură oamenii a să face mulți asupra pământului, și feate li să făcură lor.
2. Văzând fiii lui Dumnezău featele oamenilor că sânt frumoase, luară-ș lor fămei dentru toate câte au ales.
3. Și zise Domnul Dumnezău: „Să nu rămâie Duhul mieu întru oamenii aceștea, pentru că sânt ei trupuri, și să le fie zilele lor 120 de ani“.
4. Și uriașii era pre pământ în zilele acealea și, după aceaea, deaca întra înlăuntru fiii lui Dumnezău cătră featele oamenilor și le năștea lor, aceia era uriașii cei den veaci, oamenii cei numiț.
5. Și văzând Domnul Dumnezău că s’au înmulțit răutățile oamenilor pre pământ și fieștecarele cugetă întru inima lui cu nevoință spre răutăți în toate zilele,
6. Și să mâhni Dumnezău căci făcu pre om pre pământ și cugetă
7. Și zise Dumnezău: „Stinge-voiu pre om care l-am făcut de pre fața pământului, den om până în dobitoc, și den târâtoare până în pasările ceriului, pentru că m’am căit căci i-am făcut pre ei“.
8. Iară Noe au aflat har înaintea Domnului Dumnezău.
9. Și aceastea sânt nașterile lui Noe. Noe, om dirept, desăvârșit fiind întru semenția lui, bineplăcu lui Dumnezău Noe.
10. Și născu Noe trei feciori: pre Sim, pre Ham, pre Iafeth.
11. Și să strică pământul înaintea lui Dumnezău și să umplu pământul de strâmbătate.
12. Și văzu Domnul Dumnezău pământul, și era stricat, pentru că au stricat tot trupul calea lui pre pământ.
13. Și zise Domnul Dumnezău lui Noe: „Vreamea a tot omul vine înaintea mea, pentru că s’au împlut pământul de strâmbătatea lor; și iată, eu voiu strica pre dânșii și pământul.
14. Fă dară ție sicriiu de leamne în patru muchi; și cuiuburi vei face în sicriiu, și-l vei zmoli și pe denlăuntru și pe denafară cu zmoală.
15. Și așa vei face sicriiul: de 300 de coți lungimea sicriiului și de 50 de coți latul și de 30 de coți naltul lui.
16. Adunându-l vei face sicriiul, și deasupra de un cot să-l isprăvești; și ușa sicriiului o vei face den coaste; cu cămară dedesupt, cu doao rânduri de poduri și cu trei rânduri îl vei face pre dânsul.
17. Și eu iată că aduc potopul, apa asupra pământului, ca să strice tot trupul întru care iaste duh de viață supt ceriu; și toate câte vor fi pre pământ vor muri.
18. Și voiu pune făgăduința mea cătră tine și vei întra în sicriiu tu și feciorii tăi, și fămeaia ta și fămeile feciorilor tăi, cu tine.
19. Și den toate dobitoacele și den toate târâtoarele și den toate fiarăle și den tot trupul, câte doao, câte doao, den toate să bagi în chivot, pentru să le hrănești cu tine; parte bărbătească și parte fămeiască să fie.
20. Den toate pasările, după fealiuș, și den toate dobitoacele, după fealiuș, den toate târâtoarele ce să târăsc pre pământ, după fealiul lor, câte doao, câte doao, den toate vor întra înlăuntru cătră tine, să să hrănească cu tine, parte bărbătească și parte fămeiască.
21. Și tu vei lua ție den toate bucatele care vor fi de mâncare și le vei aduna cătră tine și vor fi ție și lor de mâncat“.
22. Și făcu Noe toate câte au poruncit lui Domnul Dumnezău, așa au făcut.
CAP 7
[modifică]
1. Și zise Domnul Dumnezău cătră Noe: „Întră tu și toată casa ta în chivot, pentru că pre tine te-am văzut dirept înaintea Mea întru neamul acesta.
2. Și den dobitoacele ceale curate adu înlăuntru cătră tine, câte șapte, câte șapte, parte bărbătească și parte fămeiască, iară den dobitoacele ceale ce nu-s curate, câte doao, câte doao, bărbat și fămeaie.
3. Și den pasările ceriului ceale curate, câte șapte, câte șapte, parte bărbătească și parte fămeiască, și den toate pasările ceale necurate, câte doao, câte doao, parte bărbătească și parte fămeiască, ca să hrănească sămânța peste tot pământul.
4. Pentru că încă peste șapte zile eu voiu aduce ploaie pre pământ 40 de zile și 40 de nopți și voiu stinge toată râdicarea care am făcut dupre fața a tot pământul“.
5. Și făcu Noe toate câte-i porunci lui Domnul Dumnezău.
6. Iară Noe era de ani 6 sute, și potopul apei să făcea pre pământ.
7. Și întră înlăuntru Noe, și fii lui, și fămeaia lui, și fămeile fiilor lui cu dânsul în chivot, pentru apa potopului.
8. Și den pasările ceale curate și den pasările ceale necurate și den dobitoacele ceale curate și den dobitoacele ceale necurate și den hiară și den toate târâtoarele ceale de pre pământ,
9. Câte doao, câte doao, întrară cătră Noe în chivot, parte bărbătească și fămeiască, după cum i-au poruncit lui Dumnezău.
10. Și fu după ceale 7 zile, și apa potopului să făcu asupra pământului.
11. Întru ani 6 sute și 1 în viața lui Noe, într’a doao lună, în 27 ale lunii, într’această zi să desfăcură toate izvoarăle fără-fundului și jgheaburile ceriului s’au deșchis.
12. Și fu ploaie pre pământ 40 de zile și 40 de nopți.
13. Într’această zi întră Noe, Sim, Ham, Iafet, fiii lui Noe, și fămeaia lui Noe și câtetreale fămeile fiilor lui cu dânsul în chivot.
14. Și toate hiarăle, după fealiuș, și toate dobitoace, după fealiuș, și tot târâtoriul ce să mișcă pre pământ, după fealiuș, și toată pasărea, după fealiuș,
15. Întrară cătră Noe în chivot, câte doao, câte doao, parte bărbătească și fămeiască, dentru tot trupul în carele iaste duh de viață.
16. Și ceale ce întra înlăuntru, parte bărbătească și fămeiască den tot trupul întrară, după cum porunci Dumnezău lui Noe. Și închise Domnul Dumnezău chivotul denafara lui.
17. Și să făcu potopul patruzeci de zile și patruzeci de nopți pre pământ și să preaînmulți apa și rădică chivotul și-l înălță de pre pământ.
18. Și să întăriia apa și să înmulțiia foarte pre pământ, și plutiia chivotul deasupra apei.
19. Iară apa să întăriia foarte-foarte pre pământ, și acoperi toți munții cei nalți, care era supt ceriu.
20. De cincisprăzeace coți să înălță apa în sus și acoperi toți munții cei nalți.
21. Și muri tot trupul ce să mișca pre pământ, al pasărilor și al dobitoacelor, și al hiarălor, și tot târâtoriul ce să mișca pre pământ.
22. Și tot omul, și toate câte au suflare de viață, și tot carele era pre uscat au murit.
23. Și să stinse toată rădicarea carea era asupra feații a tot pământul, den om până în dobitoc, și târâtoarele, și pasările ceriului de pre pământ să stinseră. Și rămase sângur Noe și cei ce era cunînsul în chivot.
24. Și să înalță apa de pre pământ 150 de zile.
CAP 8
[modifică]
1. Și-ș aduse Dumnezău aminte de Noe, și toate hiarăle, și de toate dobitoacele, și de toate pasările și de toate jigăniile târâtoare câte era cu dânsul în chivot; și aduse Dumnezău vânt pre pământ și încetă apa.
2. Și să descoperiră izvoarăle celui fără-fund și jgheaburile ceriului, și să opri ploaia den ceriu.
3. Și să zbea apa, mergând pre pământ să zbea, și să împuțina apa după o sută și 50 de zile.
4. Și șăzu chivotul în luna a șaptea, în 27 de zile ale lunii, pre munții lui Ararat.
5. Iară apa mergând să împuțina, până la a zeacea lună. Iară la a unsprăzeacelea lună, în ziua dentâiu a lunii, să iviră capetele munților.
6. Și fu după 40 de zile, deșchise Noe fereastra chivotului carea o au făcut.
7. Și trimise corbul, să vază doară au încetat apa; și ieșind afară, nu s’au mai întorsu, până a să usca apa de pre pământ.
8. Și trimise porumbul după dânsul, să vază doară au încetat apa de pre pământ.
9. Și neaflând porumbul odihnă picioarelor lui, s’au întorsu la dânsul la chivot, pentru că apa era preste toată fața a tot pământul. Și întinzându-și mâna, luo pre dânsul și-l băgă în chivot.
10. Și îngăduind încă șapte zile, iarăș trimise afară pre porumb den chivot.
11. Și să întoarse porumbul la dânsul de cătră sară, și avea frunză de maslin stâlpare în gura lui. Și cunoscu Noe că au încetat apa de pre pământ.
12. Și mai așteptând și alte șapte zile, iarăș au trimis porumbul. Și nu mai adaose a să întoarce cătră dânsul iarăș.
13. Și fu după 6 sute și 1 de ani întru viața lui Noe, în luna dentâiu, întru una a lunii, lipsi apa de pre pământ. Și descoperi Noe acoperemântul chivotului care au făcut și văzu cum au lipsit apa de pre fața pământului.
14. Și întru a doao lună, în doaozeci și șapte ale lunii, s’au uscat pământul.
15. Și zise Domnul Dumnezău cătră Noe zicând:
16. „Ieși den chivot tu, și fămeaia ta, și feciorii tăi, și fămeile feciorilor tăi cu tine!
17. Și tot trupul, den pasări până în dobitoace, și tot târâtoriul ce să târaște pre pământ, scoate afară cu tine; și vă creașteți și vă înmulțiți pre pământ“.
18. Și ieși Noe, și muiarea lui, și feciorii lui, și muierile feciorilor lui, cu dânsul.
19. Și toate hiarăle, și toate dobitoacele, și tot târâtoriul, și toată pasărea ce să mișcă pre pământ, după fealiul lor, au ieșit den chivot.
20. Și zidi Noe jârtăvnic lui Dumnezău și luo den toate dobitoacele ceale curate și den toate pasările ceale curate și aduse pentru arderea-de-tot pre jârtăvnic.
21. Și mirosi Domnul mirosire bine mirositoare și zise Domnul Dumnezău: „Cugetându-mă, nu voiu mai adaoge de acum a blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că zace cugetul omului pre ceale reale den tinereațe; deci nu voiu mai adaoge a omorî tot trupul viu, după cum am făcut.
22. Toate zilele pământului, sămânță și seacere, frig și zăduh, vară și primăvară, ziua și noaptea, nu vor mai înceta!“.
CAP 9
[modifică]
1. Și blagoslovi Dumnezău pre Noe și pre feciorii lui și le zise lor: „Creașteți-vă și vă mulțiți și împleți pământul și stăpâniți pre dânsul!
2. Și frica voastră și cutremurul va fi pe toate fiarăle pământului, și pre toate pasările ceriului, și pre toate câte să mișcă pre pământ, și toți peștii mării supt mânile voastre am dat.
3. Și tot târâtoriul carele iaste viu, voao să vă fie de mâncare ca tufele ierbii le-am dat voao toate.
4. Fără numai carne întru sângele sufletului să nu mâncați.
5. Pentru că și sângele vostru, a sufletelor voastre, den mâna a toate jiganiile voiu ceare pre dânsul, și dentru mâna omului fratelui voiu ceare aceasta:
6. Cela ce varsă sângele omului, pentru sângele lui să va vărsa, pentru că, întru chipul lui, Dumnezău au făcut pre om.
7. Iară voi creașteți și vă mulțiți și împleți pământul și vă mulțiți pre pământ!“
8. Și zise Dumnezău lui Noe și feciorilor lui zicând:
9. „Și iată, eu râdic făgăduința mea voao, și semenției voastre după voi,
10. Și a tot sufletul viu împreună cu voi, den pasări și den dobitoace, și den toate jigăniile pământului câte sânt cu voi, den toate care au ieșit den chivot.
11. Și voiu pune făgăduința mea cătră voi și nu va mai muri tot trupul de apa potopului și nu va mai fi de acum potop de apă, ca să strice tot pământul“.
12. Și zise Dumnăzău cătră Noe: „Acesta e semn făgăduinții carele eu dau între mine și întru voi, și întru tot sufletul viu, câte sânt cu voi întru semenției veacinice:
13. Arcul mieu îl puiu întru nor, și va fi întru semnul făgăduinții întru mijlocul mieu și a pământului.
14. Și va fi când voiu noora noor pre pământ, să va ivi arcul în nor,
15. Și-m voiu aduce aminte de făgăduința mea care iaste întru mijlocul mieu și al vostru, și întru mijlocul a tot sufletul viu, întru tot trupul, nu va mai fi apa spre potop, ca să stingă tot trupul.
16. Și va fi arcul mieu în noor și-l voiu vedea pre dânsul, ca să pomenesc făgăduința veacinică între mine și între pământ și întru mijlocul sufletului viu carele iaste întru tot trupul pre pământ“.
17. Și zise Dumnezău lui Noe: „Acesta e semnul făgăduinții care am tocmit întru mine și întru tot trupul carele iaste pre pământ“.
18. Și era feciorii lui Noe ce-au ieșit den chivot: Sim, Ham, Iafeth. Ham era tată lui Hanaan. Acești trei sânt feciorii lui Noe.
19. Dentru aceștea s’au rășchirat preste tot pământul.
20. Și începu Noe, om lucrătoriu pământului, și răsădi vie.
21. Și bău den vin și s’au îmbătat și s’au despuiat întru casa lui.
22. Și văzu Ham, tatăl lui Hanaan, despuiarea tătâni-său.
23. Și ieșind, spuse celor doi frați a lui afară și, luând Sim și Iafeth haina, pusără pre amândoao umerile lor și să dusără cu dosul înainte și acoperiră despuiarea tătâni-său, și feațele lor căutându îndărăt, și despuiarea tatului lor n’au văzut.
24. Și să trezvi Noe den vin și cunoscu câte-i făcu lui feciorul lui cel mai tânăr și zise:
25. „Blestemat Ham feciorul, slugă va fi fraților lui“. Și zise: „Blagoslovit Domnul Dumnezăul lui Sim, și va fi Hanaan slugă lui.
26. Lărgească Dumnezău lui Iafeth, și lăcuiască întru lăcașurile lui Sim și să să facă Hanaan slugă lui“.
27. Și trăi Noe după potop ani 300 și 50.
28. Și să făcură toate zilele lui Noe 9 sute și 50 de ani și muri.
CAP 10
[modifică]
1. Și aceastea-s nașterile fiilor lui Noe: Sim, Ham, Iafeth; și să născură lor feciori după potop.
2. Feciorii lui Iafeth: Gamer, și Magog, și Madi, și Ionan, și Elisa, și Thovel, și Mosoh, și Thiras.
3. Și feciorii lui Gamer: Ashanaz, și Rifath, și Thorgama.
4. Și feciorii lui Ionan: Elisa și Tharsis, chiteanii, rodeanii.
5. Dentru aceștea s’au împărțit ostroave limbilor întru pământul lor, fieștecarele după limbă, întru neamurile lor și întru limbile lor.
6. Și feciorii lui Ham: Hus și Mesrain, Fud și Hanaan.
7. Și feciorii lui Hus: Sava, și Evila, și Savatha, și Regma, și Savathaca;
8. Și feciorii lui Regma: Sava și Daudam. Iară Hus au născut pe Nevrod, acesta au început a fi uriaș pre pământ.
9. Acesta era uriaș vânătoriu înaintea Domnului Dumnezău, pentru aceaea zic: cum Nevrod – uriaș înaintea Domnului.
10. Și fu începătura pământului împărăției lui: Vavilonul, și Oreh, și Arhad, și Halani, întru pământul Senaar.
11. Den pământul acela au ieșit Asur și au zidit Ninevia,
12. Și Roovoth cetatea, și Halah, și Desi, întru mijlocul Nineviei și între Halah; aceasta iaste cetatea cea mare.
13. Și Mesrain au născut pre Ludiim, și pre Nefthalim, și pre Enemeteim, și pre Laviim,
14. Și pre Patrosoniim, și pre Hazmoniim, de unde au ieșit Filistiim, și pre Gafthoriim.
15. Iară Hanain au născut pre Sidonul, întâi născut, și pre Heteon,
16. Și pre Ievuseon, și pre Amoreon, și pre Ghergheseul,
17. Și pre Eveon, și pre Arucheon, și pre Aseneon,
18. Și pre Aradion, și pre Samareon, și pre Amathi. Și după aceasta s’au rășchirat neamurile hananeilor.
19. Și să făcură hotarăle hananeilor de la Sidon până a veni la Gherara, și la Gazan, până a veni până la Sodom și la Gomor, Adama și Sevoim, până la Dasa.
20. Aceștea sânt feciorii lui Ham întru neamurile lor, după limbile lor, întru țările lor, și întru limbile lor.
21. Și lui Sim să născu și lui, tată tuturor feciorilor lui Ever, fratele lui Iafeth celui mai mare.
22. Feciorii lui Sim: Elam, și Asur, și Arfaxadu, și Ludu, și Aram, și Cainan.
23. Și feciorii lui Aram: Os, și Ul, și Gatther, și Mosoh.
24. Și Arfaxadu au născut pre Cainan, și Cainan au născut pre Sala, și Sala au născut pre Ever.
25. Și lui Ever să născură doi feciori, numele unuia – Falec, pentru că întru zilele lui s’au împărțit pământul, și numele fratelui său – Iectaan.
26. Și Iectan au născut pre Elmodad, și pre Saleth, și pre Sarmoth, și pre Ierah,
27. Și Odora, și Evil, și Decla,
28. Și Avimeil, și Sovev,
29. Și Ufir, și Evila, și Iovav; toți aceștea – feciorii lui Iectan.
30. Și să făcu lăcașul lor de la Masi, până a veni la Safira, muntele răsăritului.
31. Aceștea sânt feciorii lui Sim întru neamurile lor, după limbile lor, întru locurile lor, și întru limbile lor.
32. Aceastea sânt neamurile feciorilor lui Noe, după nașterile lor, după limbile lor; dentru aceștea s’au rășchirat ostroavele limbilor pre pământ după potopu.
CAP 11
[modifică]
1. Și era tot pământul un rost și un glas la toți.
2. Și fu după ce au purces ei de la răsărit, aflară câmpu în locul lui Senaar și lăcuiră acolo.
3. Și zise om cătră vecinul său: „Veniți să facem cărămizi și să le ardem în foc“. Și le fu lor cărămida în loc de piatră, și varul le era lutul.
4. Și ziseră: „Veniți să ne zidim noao cetate și turnu căruia vârful va fi până în ceriu, și vom face noao nume mai nainte decât ne vom răsipi pre fața a tot pământul“.
5. Și pogorî Domnul a vedea cetatea și turnul carele l-au zidit fiii oamenilor.
6. Și zise Domnul: „Iată, un neam și un rost tuturora, și aceasta au început a face. Acum nu va lipsi dentru dânșii toate câte vor apuca a face.
7. Veniți și, pogorând, să turburăm acolo limbile lor, pentru ca să nu auză fieștecarele glasul aproapelui său“.
8. Și-i răsipi pre dânșii Domnul de acolo preste fața a tot pământul, și potoliră a face cetatea și turnul.
9. Pentru aceaea s’au chemat numele ei Turburare, pentru că acolo au turburat Domnul rosturile a tot pământul și de acolo au răsipit pre dânșii Domnul preste fața a tot pământul.
10. Și aceastea-s nașterile lui Sim; și era Sim de ani 100 când au născut pre Arfaxad, al doilea an după potop.
11. Și trăi Sim, după ce au născut pre Arfaxad, ani 300 și 30 și 5, și născu fii și feate, și muri.
12. Și trăi Arfaxad 130 și 5 de ani, și născu pre Cainan.
13. Și trăi Arfaxad, după ce născu lui pre Cainan, ani 330, și făcu fii și feate, și muri. Și trăi Cainan ani 130 și născu pre Sala. Și trăi Cainan, după ce au născut pre Sala, ani 300 și 30, și făcu fii și feate, și muri.
14. Și trăi Sala ani 130 și născu pre Ever.
15. Și trăi Sala, după ce născu pre Ever, ani 330, și născu fii și feate, și muri.
16. Și trăi Ever ani 130 și 4 și născu pre Falec.
17. Și trăi Ever, după ce născu pre Falec, ani 370, și făcu fii și feate, și muri.
18. Și trăi Falec ani 130 și născu pre Ragav.
19. Și trăi Falec, după ce i să născu lui Ragav, ani 209, și născu fii și feate, și muri.
20. Și trăi Ragav ani 130 și 2 și născu pre Seruh.
21. Și trăi Ragav, după ce născu pre Seruh, ani 207, și născu fii și feate, și muri.
22. Și trăi Seruh ani 130 și născu pre Nahor.
23. Și trăi Seruh, după ce născu pre Nahor, ani 200, și născu fii și feate, și muri.
24. Și trăi Nahor ani 79 și născu pre Thara.
25. Și trăi Nahor, după ce născu pre Thara, ani 120 și 9, și născu fii și feate, și muri.
26. Și trăi Thara ani 70, și născu pre Avram și pre Nahor și pre Aran.
27. Și aceastea sânt nașterile lui Thara: Thara au născut pre Avram și pre Nahor și pre Aran, și Aran născu pre Lot.
28. Și muri Aran înaintea lui Thara, tatal lui, întru pământul carele au născut, în țara haldeilor.
29. Și luară Avram și Nahor lor muieri: numele muierii lui Avram – Sara, și numele muierii lui Nahor – Melha, fata lui Arran, tatăl lui Melha și tatăl lui Iesha.
30. Și era Sara stearpă și nu făcea feciori.
31. Și luo Thara pre Avram, feciorul lui, și pre Lot, feciorul lui Arran, feciorul feciorului său, și pre Sara, noru-sa, muiarea lui Avram, feciorul lui, și-i scoase pre dânșii den țara haldeilor ca să meargă în țara hananeilor, și veni până la Haran și lăcui acolo.
32. Și să făcură toate zile lui Tharra în Harran ani 205, și au murit Thara în Haran.
CAP 12
[modifică]
1. Și zise Domnul lui Avram: „Ieși den pământul tău și den ruda ta și den casa tătâne-tău și să mergi la pământul carele-ț voiu arăta ție.
2. Și te voiu face pre tine întru limbi mare și te voiu blagoslovi și-ț voiu mări numele și vei fi blagoslovit.
3. Și voiu blagoslovi pre ceia ce te vor blagoslovi, și pre ceia ce te vor blestema îi voiu blestema, și să vor blagoslovi întru tine toate neamurile pământului“.
4. Și să duse Avram, după cum i-au grăit lui Dumnezău, și să ducea cu dânsul Lot; și era Avram de ani 75 când au ieșit de la Haran.
5. Și luo Avram pre Sara, fămeaia lui, și pre Lot, feciorul fratelui lui, și toate unealtele lui câte au agonisit, și tot sufletul care au agonesit, den Haran, și au ieșit ca să meargă la pământul Hanaan.
6. Și întrară la pământul Hanaan și umblă Avram în lungul lui, până la locul Sihem, la stejariul cel nalt. Iară hananeii atuncea lăcuia pământul.
7. Și să ivi Domnul lui Avram și zise lui: „Semenției tale voiu da pământul acesta“. Și zidi acolo Avram jârtăvnic Domnului căruia s’au ivit lui.
8. Și să mută de acolo la munte, spre răsăritul lui Vethil, și-ș întinse acolo cortul lui, la Vethil, despre mare, despre răsărit, și zidi acolo jârtăvnic Domnului, și numi pre numele Domnului care i s’au arătat lui.
9. Și să râdică Avram și, mergând, tăbărî în pustiiu.
10. Și să făcu foamete pre pământ, și să pogorî Avram la Eghipet ca să lăcuiască acolo, pentru că s’au întărit foametea pre pământ.
11. Și fu când să apropia Avram a întra la Eghipet, zise Avram cătră Sara, fămeaia lui: „Cunosc eu cum fămeaie frumoasă ești la obraz tu.
12. Fi-va dară, deaca te vor vedea eghiptineanii, vor zice cum: ‘Muiare iaste lui aceasta!’, și mă vor omorî, și pre tine te vor cruța.
13. Zi dară că: ‘Sânt sor lui’, pentru ca să mi să facă mie bine pentru tine, și va trăi sufletul mieu pentru tine“.
14. Și fu când întră Avram la Eghipet, văzând eghiptineanii muiarea lui că era frumoasă foarte,
15. Și o văzură boiarii lui Faraon și o lăudară pre ea cătră Faraon și o aduseră pre dânsa lui Faraon.
16. Și lui Avram făcu-i bine pentru dânsa, și fură lui oi, și vitei, și măgari, și slugi, și slujnice, și mâșcoi, și cămile.
17. Și certă Dumnezău pre Faraon cu certări mari și reale, și casa lui, pentru Sara, fămeaia lui Avram.
18. Și chemând Faraon pe Avram, zise: „Ce ai făcut aceasta mie, că nu mi’ai spus că muiare iaste ție?
19. Pentru căci ai zis că ‘Sor mie ieste’?, și am luat pre ea mie fămeaie. Și acum, iată fămeaia ta înaintea ta. Și luându-o, du-te!“
20. Și porunci Faraon oamenilor pentru Avram ca să petreacă pre dânsul și pre fămeaia lui și toate câte era la dânsul, și Lot cu dânsul.
CAP 13
[modifică]
1. Și să sui Avram de la Eghipet, el și fămeaia lui și toate ale lui, la pustie.
2. Și Avram era bogat foarte cu dobitoc și cu argint.
3. Și mearse dencătroo au venit la pustie, până la Vethil, până la locul unde era cortul lui mai nainte, întru mijlocul lui Vethil și întru mijlocul lui Anghe,
4. La locul jârtăvnicului ce-au făcut acolo cortul. Și chemă acolo Avram pre numele Domnului.
5. Și la Lot, carele mergea împreună cu Avram, era oi, și boi, și dobitoace.
6. Și nu-i încăpea pre dânșii pământul a lăcui într’un loc pentru că era avuturile lor multe.
7. Și nu-i încăpea pre dânșii pământul a lăcui împreună.
8. Și să făcu sfadă între păstorii dobitoacelor lui Avram și între păstorii dobitoacelor lui Lot. Iară hananeii și ferezeii atuncea lăcuia pământul.
9. Și zise Avram lui Lot: „Nu fie vrajbă întru mijlocul mieu și al tău, și între păstorii miei și între păstorii tăi, că oameni frați sântem noi.
10. Iată, nu iaste tot pământul înaintea ta? Osăbeaște-te de mine, de vei tu în stânga, eu în dereapta, de tu în direapta, eu în stânga“.
11. Și rădicându Lot ochii lui, văzu tot împrejurul țării Iordanului, pentru că toată era adăpată, până a nu surpa Dumnezeu Sodomul și Gomorul, ca grădina lui Dumnezău, ca pământul Eghipetului, până a veni la Zogora.
12. Și-ș alease lui Lot tot împrejurul Iordanului, și să rădică Lot de la răsărit și să osebiră cineș de fratele său.
13. Iară Avram lăcui în pământul lui Hanaan, iară Lot lăcui în cetate prejur țări și-ș puse cortul la Sodom.
14. Iară oamenii cei de la Sodom, răi și păcătoși înaintea lui Dumnezău foarte.
15. Și Dumnezeu zise lui Avram, după ce s’au despărțit Lot de cătră dânsul: „Priveaște cu ochii tăi și vezi den locul carele ești tu acum cătră amiazănoapte și cătră amiazăzi, și cătră răsărit și cătră mare,
16. Că tot pământul carele-l vezi tu, ție ți-l voiu da și seminției tale până în veacu.
17. Și-ț voiu face sămânța ta ca năsipul pământului. De poate neștine număra năsipul pământului, și sămânța ta se va număra.
18. Sculându-te, umblă pământul și în lungul lui și în lat, că ție ți-l voiu da pre el, și seminției tale, în veac“.
19. Și rădicându-ș cortul Avram, au mersu de au lăcuit prejur stejariul de la Mamvri, carele era la Hevrom, și zidi acolo jârtăvnic Domnului.
CAP 14
[modifică]
1. Iară fu întru împărăția lui Amarfal, împăratul Senaar, și Arioh, împăratul Ellasar, și Hodologomor, împăratul Elamului, și Thargar, împăratul limbilor,
2. Făcură războiu cu Vala, împăratul Sodomului, și cu Varsa, împăratul Gomorului, și cu Senar, împăratul Adama, și cu Semovor împăratul lui Sevoim, și împăratul Valac, aceasta iaste Sigor.
3. Aceștea toți s’au adunat la Valea ceaea a Sării, aceasta iaste Marea Sărilor.
4. Ani 12 slujiia lui Hodologomor, și în a 13 ani s’au semețit.
5. Iară al 14 ani, veni Hodologomor și împărații ceia ce era cu el și tăiară pre uriașii cei de la Astaroth și Carnain, și limbi tari împreună cu dânșii, și pre somei, pre cei den cetatea Saviei,
6. Și pre horeii cei den munții Seir, până la Teremintho ai Faranii, care iaste în pustie.
7. Și întorcându-se, veniră la Izvorul Judecății, acesta iaste Cadis, și tăiară pre toți boiarii lui Amalic, și pre amorei, pre ceia ce lăcuia la Asason Thamar.
8. Și ieși împăratul Sodomului și împăratul Gomorului și împăratul lui Adama și împăratul lui Sevoim și împăratul lui Valac, acesta iaste Sigor, și să tocmiră împotriva lor la războiu la Valea Sărată,
9. Cătră Hodologomor, împăratul Elam, și Thargal, împăratul limbilor, și Amarfal, împăratul lui Senaar, și Arioh, împăratul lui Ellasar, cei 4 împărați cătră cei 5.
10. Și Valea cea Sărată – fântâni de zmoală, și fugi împăratul Sodomului și împăratul Gomorului și căzură acolo, iară ceia ce-au rămas au fugit la munte.
11. Și luară muntele și prădară călărimea toată, a Sodomului și a Gomorului, și toate avuturile lor, și să dusără.
12. Și luară pre Lot, pre feciorul fratelui lui Avram, și toate unealtele lui și să dusără, pentru că lăcuia la Sodom.
13. Și mergând unul dentru cei scăpați, spuse lui Avram celui trecut. Și el lăcuia cătră stejariul Mamvrii Amoreului, fratelui lui Eshol și fratelui lui Efnan, carii era împreună-lăcuitori lui Avram.
14. Și auzind Avram cum s’au robit Lot, nepotul lui, numără pre ai lui oameni de casă, 300 și 18, și goni dupre dânșii până la Dan
15. Și căzu asupra lor noaptea, el și slugile lui, și-i lovi pre ei și-i goni până la Hova, carea iaste de-a stânga Damascului.
16. Și întoarse toată călărimea Sodomului, și pre Lot, nepotu-său, l-au întorsu, și toate unealtele lui, și muierile, și norodul.
17. Și ieși împăratul Sodomului în timpinarea lui, după ce s’au întorsu el de la tăiarea lui Hodologomor și împăraților ce era cu el, la Valea lui Savi, acesta era Câmpul Împăraților.
18. Și Melhisedec, împăratul Salimului, scoase pâine și vin, și era preot al Dumnezeului celui Nalt.
19. Și blagoslovi pe Avram și zise: „Blagoslovit Avram lui Dumnezeu celui Nalt, care au zidit ceriul și pământul.
20. Și blagoslovit Dumnezeu cel Nalt, carele au dat vrăjmașii tăi supt mâna ta!“ Și-i deade lui zeciuială den toate.
21. Și zise împăratul Sodomului cătră Avram: „Dă-m oamenii, iară caii ține-ți-i!“.
22. Și zise Avram cătră împăratul Sodomului: „Întinde-voiu mâna mea cătră Domnul Dumnezeu cel Preaînalt, care au zidit ceriul și pământul,
23. De la ștreangu până la legătura încălțămintei de voiu lua de ale tale toate, pentru ca să nu zici că: ‘Am îmbogățit eu pe Avram’,
24. Afară den ce au mâncat voinicii și a părții oamenilor ce-au mersu împreună cu mine, Eshol, Avnan, Mamvri, aceștea vor lua parte“.
CAP 15
[modifică]
1. Iară după cuvintele aceastea, să făcu cuvântul lui Dumnezeu cătră Avram, în videania nopții, zicând: „Nu te teame, Avrame, eu ți-ajutorescu, plata ta multă va fi foarte“.
2. Și zise Avram: „Stăpâne Doamne, ce vei da mie? Eu pier fără feciori, iară feciorul Mahse, al slujnicii meale, acesta – Damascos Eliezer“.
3. Și zise Avram: „De vreame ce mie nu mi’ai dat sămânță, iară poslușnicul mieu mă va moșteni“.
4. Și îndată glasul Domnului să făcu cătră dânsul, zicând: „Nu te va moșteni acesta, ce cela ce va ieși dentru tine, acela te va moșteni“.
5. Și-l scoase pre dânsul afară și-i zise lui: „Caută dară în ceriu și numără stealele, de vei putea număra pre eale!“ Și zise: „Așa va fi semenția ta!“
6. Și crezu Avram pre Dumnezeu și i să socoti lui întru direptate.
7. Și zise cătră dânsul: „Eu – Dumnezău, care te-am scos den țara haldeilor ca să-ți dau pământul acesta să-l moștinești“.
8. Și zise: „Stăpânitoare Doamne, dupre ce voiu cunoaște că voiu moșteni pre acesta?“
9. Și zise lui: „Ia mie juncă tretină și capră tretină și berbeace tretin, și turturea și porumbu“.
10. Și le luo lui toate aceastea și le împărți pren mijloc și le puse aceastea cu fața una cătră alta, iară pasările nu le împărți.
11. Și să pogorâră pasările pre trupurile despicăturile lor, și șezu cu dânsele împreună Avram.
12. Iară în apusul soarelui, amețală căzu la Avram și, iată, frică întunicoasă mare căzu pre dânsul.
13. Și să grăi cătră Avram: „Știind vei ști cum semenția ta înstreinată va fi în pământul nu al ei, și-i vor robi și-i vor chinui pre dânșii și-i vor smeri pre dânșii 400 de ani.
14. Iară limba căriia vor sluji voiu judica-o eu, iară după aceasta vor ieși cu gătire multă.
15. Iară tu vei mearge la părinții tăi, hrănindu-te întru pace și întru bătrâneațe bune.
16. Iară în a patra seminție, să vor întoarce aicea, pentru că păcatele amoreilor nu s’au plinit până acum“.
17. Iară de vreame ce fu soarele cătră apus, pară să făcu și, iată, cuptoriu afumându-să și făclii de foc carele au trecut pren mijlocul despicăturilor acestora.
18. Întru aceaea zi făgădui Dumnezău lui Avram, zicând: „Seminției tale voiu da pământul acesta, den apa Eghipetului până în apa cea mare a Efratului:
19. Pre chenei, și pre chenezei, și pre chedemonei,
20. Și pre hetei, și pre ferezei, și pre rafaini,
21. Și pre amorei, și pre hananei, și pre evei, și pre ghenesei, și pre evusei“.
CAP 16
[modifică]
1. Iară Sara, muiarea lui Avram, nu-i năștea lui; și era la dânsa o slujnică eghiptineană căriia era numele Agar.
2. Și zise Sara cătră Avram: „Iată, mă ’nchise Domnul a nu naște; întră înlăuntru cătră slujnica mea, pentru ca să faci feciori dentru ea“.
3. Și ascultă Avram glasul Sarei; și luându fămeaia lui Avram pre Agar eghiptineana, slujnica ei, după 10 ani ce-au lăcuit Avram în pământul lui Hanaan, și o deade lui Avram, bărbatului ei, lui fămeaie.
4. Și întră înlăuntru cătră Agar și zemisli; și văzu că au luat în zgău și să necinsti stăpâna înaintea ei.
5. Și zise Sara cătră Avram: „Strâmbătate am de cătră tine. Eu am dat roaba mea în sânul tău și, văzând că are în pântece, m’am necinstit înaintea ei. Judece Dumnezău întru mine și între tine“.
6. Și zise Avram cătră Sara: „Iată slujnica ta în mânile tale, fă cu dânsa cumu-ț va plăcea ție!“ Și o supără pre dânsa Sara, și fugi de la fața ei.
7. Și o află pre dânsa îngerul Domnului Dumnezău la izvorul apei în pustie, pre pământ, pre calea lui Sur.
8. Și zise ei îngerul Domnului: „Agar, slujnica Sarei, de unde vii? Și unde mergi?“ Și zise: „De fața Sarei, stăpânii meale, eu fug“.
9. Și zise ei îngerul Domnului: „Întoarce-te cătră stăpâna ta și te smereaște supt mânile ei“.
10. Și zise ei îngerul Domnului: „Înmulțind înmulți-voiu sămânța ta, și nu să va număra de mulțime“.
11. Și zise ei îngerul Domnului: „Iată, tu în pântece ai și vei naște fiiu și vei pune numele lui Ismail, pentru că au ascultat Domnul smereniei tale.
12. Acesta va fi mojâc om, mânile lui pre toți și mânile tuturor pre dânsul, și înaintea feații tuturor fraților lui va lăcui“.
13. Și chemă Agar numele Domnului celuia ce grăia cătră dânsa: „Tu – Dumnezău ce m’ai socotit; pentru că am zis: Pentru că înainte te-am văzut ivindu-te mie!“.
14. Pentru aceasta au numit fântâna aceaea „Fântână naintea căriia am văzut“; iată – întru mijlocul lui Cadis și întru mijlocul Varah.
15. Și născu Agar lui Avram fecior, și-i puse Avram numele feciorului său, ce i-au născut lui Agar, Ismail.
16. Și Avram era de 86 de ani când născu Agar pre Ismail lui Avram.
CAP 17
[modifică]
1. Și fu Avram de 90 și 9 de ani, și să ivi Domnul lui Avram și zise lui: „Eu sânt Dumnezăul tău, să fii bineplăcut înaintea mea. Și te fă curat.
2. Și voiu pune făgăduința mea între mijlocul mieu și între mijlocul tău, și te voiu înmulți foarte“.
3. Și căzu Avram pre fața lui; și-i grăi lui Dumnezău, zicând:
4. „Și eu, iată, făgăduința mea cu tine, și vei fi în mulțime de limbi tată.
5. Și nu se va mai chema numele tău de acum Avram, ce va fi numele tău Avraam, pentru că te-am pus pre tine părinte a limbi multe.
6. Și te voiu creaște foarte, foarte, și te voiu pune întru limbi, și împărați dentru tine vor ieși.
7. Și voiu întări făgăduința mea întru mijlocul tău și între mijlocul seminții tale după tine, întru rudele lor, întru făgăduință veacinică a-ț fi ție Dumnezău și seminții tale după tine.
8. Și-ț voiu da ție și seminții tale pământul care nemernicești, tot pământul lui Hanaan, întru țineare veacinică, și voiu fi lor Dumnezău“.
9. Și zise Dumnezău cătră Avraam: „Iară tu făgăduința mea să o păzești, și seminției tale, întru rudele lor, după tine.
10. Și aceasta iaste făgăduința carea vei păzi întru mijlocul mieu și între voi, și între mijlocul seminției tale după tine, întru neamurile lor: Să să obrezuiască voao tot ce e parte bărbătească;
11. Și vă veț obrăzui trupul acoperirei marginii voastre, și va fi întru semnu de făgăduință întru mijlocul mieu și voao.
12. Și copilul de 8 zile să va obrezui voao, toată partea bărbătească, întru semințiile voastre, cel născut în casa ta, și cel cumpărat pre argint, și den tot fiiul strein, carele nu iaste dentru seminția ta, cu obrezanie să va obrezui cel născut al casii tale, și cel pre argintu cumpărat.
13. Și va fi făgăduința mea preste trupul vostru, întru făgăduință veacinică.
14. Și ce va fi parte bărbătească neobrezuit, carele nu va obrezui trupul acoperirei marginii lui în a opta zi, să va piarde sufletul acela dentru rudenia lui, pentru că au stricat făgăduința mea“.
15. Și zise Dumnezău lui Avraam: „Sara, fămeaia ta, nu se va chema numele ei Sara, ce Sarra îi va fi numele ei.
16. Și o voiu blagoslovi pre dânsa, și-ț voiu da ție dintru dânsa fiiu, și-l voiu blagoslovi pre dânsul, și va fi în limbi, și împărați limbilor dentru dânsul vor fi“.
17. Și căzu Avraam pre fața lui și râse și zise întru cugetul lui zicând: „De să va naște fiiu celui de 100 de ani? Și Sarra, de 90 de ani fiind, va naște?“.
18. Și zise Avraam cătră Dumnezău: „Ismail, acesta trăiască înaintea ta!“.
19. Și zise Dumnezău cătră Avraam: „Așa, iată, Sarra, fămeaia ta, va naște ție fecior și vei numi numele lui Isaac, și voiu întări făgăduința mea cătră dânsul întru făgăduință veacinică, ca să fiu lui Dumnezău, și seminției lui după dânsul.
20. Iară pentru Ismail, iată că te-am ascultat și iată că l-am blagoslovit pre dânsul, și-l voiu înmulți pre dânsul foarte, 12 limbi va naște, și-l voiu da pre dânsul în limbă mare.
21. Iară făgăduința mea voiu întări-o cătră Isaac, carele va naște ție Sarra întru aceasta vreame întru celalalt anu“.
22. Și săvârși Dumnezău grăind cătră dânsul, și să sui Dumnezău de la Avraam.
23. Și luo Avraam pre Ismail, fiiu-său, și pre toți cei născuți în casa lui, și pre toți cei cumpărați pre argint, și tot bărbatul dentru oamenii den casa lui Avraam, și le tăia marginile acoperemântului trupului întru vreamea aceiia zile, după cum au grăit lui Dumnezău.
24. Și Avraam era de 90 și 9 de ani cându-ș obrezuia marginile trupului acoperemântului lui.
25. Iară Ismail, fiiul lui, era de 13 ani cându-ș tăia acoperemântul marginii trupului lui.
26. Iară întru vreamea aceiia zile s’au obrezuit Avraam și Ismail, fiiul lui,
27. Și toți bărbații casei lui, și cei născuți în casă, și cei cumpărați pre argint dentru alte feliuri de limbi, și-i obrezui pre ei.
CAP 18
[modifică]
1. Și să ivi lui Dumnezău cătră stejariul de la Mamvri, șăzând el la ușa cortului lui îneamiazăzi.
2. Și căutând cu ochii lui văzu și, iată, trei Bărbați sta deasupra lui; și văzând pre ei, alergă întru întimpinarea lor de la ușa cortului lui și să închină pre pământ
3. Și zise: „Doamne, de am aflat doară har înaintea ta, nu treace pre robul tău!
4. Să să aducă dară apă și să speale picioarele voastre, și vă răcoriț supt copaciu.
5. Și voiu lua pâine și veț mânca, și după aceasta veț treace la calea voastră, pentru care lucru v’aț abătut la sluga voastră“. Și zisără: „Așa fă, după cum ai zis“.
6. Și sirgui Avraam la cortu la Sarra și zise ei: „Grăbeaște și frământă trei măsuri de făină curată și fă azime“.
7. Și la vaci au alergat Avraam și au luat vițel moale și bun, și-l deade slugii, și-l pripiia să-l facă.
8. Și luo unt, și lapte, și vițelul care l-au făcut, și le puse înaintea lor și mâncară; și el sta lângă Dânșii supt copaciu.
9. Și zisără cătră dânsul: „Unde iaste Sarra, fămeaia ta?“ Și el, răspunzând, zise: „Iată-o la cortu“.
10. Și zise: „Iată, întorcându-mă voiu veni cătră tine, la vreamea aceasta în ceasuri, și va zămisli fecior Sarra, fămeaia ta“. Și Sarra auzi, cătră ușa cortului fiind, după dânsul.
11. Și Avraam și Sarra – prea bătrâni, îndelungați de zile, și părăsiră la Sarra a se face ceale ce au pre sine fămeile.
12. Și râse întru sine Sarra, zicând: „Încă nu mi s’au făcut mie până acum, și stăpânul mieu – prea bătrân“.
13. Și zise Domnul cătră Avraam: „Ce că au râsu Sarra întru sine, zicând: ‘Oare adevărat voiu naște, și eu am îmbătrânit?’
14. Au doară nu să poate lângă Dumnezău cuvântul? La vreamea aceasta mă voiu întoarce la tine în ceasuri, și va fi la Sarra fecior“.
15. Și să lepădă Sarra, zicând: „N’am râs“, pentru că s’au temut. Și zise: „Ba, ce ai râs“.
16. Și sculându-se de acolo Bărbații, căutară asupra Sodomului și Gomorului, și Avraam mergea împreună cu Dânșii, petrecând pre ei.
17. Iară Domnul zise: „Nu voiu ascunde eu de Avraam, sluga mea, carele eu facu.
18. Iară Avraam, făcându-se, va fi întru limbă mare și mult, și să vor blagoslovi întru el toate limbile pământului.
19. Pentru că știiam cum va învăța pre feciorii lui, și casa lui dupre dânsul, și vor păzi căile lui Dumnezău ca să facă dereptate și judecată, pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte au grăit cătră dânsul“.
20. Și zise Domnul: „Strigarea Sodomului și a Gomorului să înmulți cătră mine, și păcatele lor mari-s foarte.
21. Deacii, pogorând, voiu vedea de dupre strigarea lor ce vine cătră mine facu, iară de nu, ca să știu“.
22. Și întorcându-se de acolo, bărbații veniră la Sodom; și Avraam era încă stând înaintea Domnului.
23. Și apropiindu-se Avraam, zise: „Nu piarde împreună pre cel derept cu cel necurat, și va fi cel dirept ca și cel necurat.
24. De vor fi 50 de direpți în cetate, piarde-vei pre ei? Nu vei lăsa tot locul pentru acei 50 de direpți, de vor fi într’însa?
25. Nice într’un chip să nu faci tu ca cuvântul acesta, ca să ucizi pre cel direptu cu cel necurat, și va fi cel dirept ca și cel necurat! Nice într’un chip! Cela ce judeci tot pământul, nu vei face judecată?“
26. Și zise Domnul: „De voiu afla la Sodom 50 de direpți în cetate, voiu lăsa tot locul pentru dânșii“.
27. Și răspunzând Avraam, zise: „Acum începuiu a grăi cătră Domnul mieu, iară eu sânt pământ și cenușă.
28. Dară de se vor împuțina cei 50 de direpți în 40 și 5, piarde-vei pentru acei 5 toată cetatea?“ Și zise: „Nu voiu piarde, de voiu afla acolo 40 și 5“.
29. Și adaose încă a grăi cătră dânsul și zise: „Dară de se vor afla acolo 40?“. Și zise: „Nu voiu piarde, pentru cei 40“.
30. Și zise: „Să nu fie, Doamne, ceva de voiu grăi, dară de se vor afla acolo 30?“. Și zise: „Nu voiu piarde, pentru 30“.
31. Și zise: „De vreame ce am a grăi cătră Domnul, dară de se vor afla acolo 20?“. Și zise: „Nu voiu piarde, pentru acei 20“.
32. Și zise: „Să nu fie ceva, Doamne, de voiu grăi încă de o dată? Dară de se vor afla acolo 10?“ Și zise: „Nu voiu piarde, pentru cei 10“.
33. Și se duse Domnul după ce au părăsit grăind cu Avraam, și Avraam s’au întorsu la locul lui.
CAP 19
[modifică]
1. Și veniră cei doi Îngeri la Sodom seara, și Lot șădea lângă cetatea Sodomului; și văzând Lot, să sculă întru ’ntimpinarea lor și să închină cu fața pre pământ și zise:
2. „Iată, Domnilor, abateți-vă la casa slugii voastre și odihniț și spălaț picioarele voastre și mânecând veț mearge la calea voastră“. Și ziseră: „Ba, în uliță vom odihni“.
3. Și siliia pre Dânșii și să abătură la dânsul și întrară în casa lui. Și făcu lor ospăț, și azime au coptu lor, și mâncară mai nainte decât a dormi.
4. Și oamenii cetății, sodomiteanii, încungiurară casa, den tânăr până în bătrân, tot norodul împreună.
5. Și chema afară pre Lot și zicea cătră el: „Unde sânt ceia ce-au întrat la tine noaptea? Scoate-i pre Dânșii la noi ca să ne facem împreună cu ei“.
6. Și ieși Lot cătră ei denaintea ușii, și ușa o trase dupre el și zise cătră dânșii:
7. „Nice într’un chip, fraților, nu vă faceț!
8. Iară sânt la mine feate carele n’au cunoscut bărbat; scoate-le-voiu pre eale la voi și vă faceț treaba cu eale după cum va plăcea voao, numai la Oamenii aceștea să nu faceț strâmbătate, pentru căci au întrat supt acoperemântul stâlpilor miei“.
9. Și ziseră: „Fereaște-te, acolea ai întrat a nemernici; nu și judecată a judeca? Acum dară te vom chinui mai rău pre tine decât pre ei“. Și siliia pre om, pre Lot, foarte, și să apropiară afară la ușă.
10. Iară Bărbații, întinzând mânile, au tras înlăuntru cătră Dânșii pre Lot în casă, și ușa casii o închiseră.
11. Iară pre oamenii ce era la ușa casii i-au lovit cu orbire, den mic până în mare, și să slăbiră căutând ușa.
12. Și ziseră Oamenii cătră Lot: „Iaste ție cineva aicea, gineri au feciori au feate? Au altcineva de-ț iaste al tău în cetate, scoate-l dentru locul acesta,
13. Pentru că noi stricăm locul acesta, pentru că s’au înălțat strigarea lor înaintea Domnului, și ne-au trimis pre noi Domnul să o sfărâmăm pre dânsa“.
14. Și ieși Lot și grăi cătră ginerii lui ce-i luase featele lui și le zise: „Sculați-vă și ieșiț den locul acesta, pentru că va să fărâme Domnul cetatea“.
15. Și să păru a batjocori înaintea ginerilor lui și, când să făcu dimineață, grăbiia Îngirii pre Lot, zicând: „Sculându-te, ia fămeaia ta și ceale doao feate ale tale ce ai și ieși afară, pentru ca să nu pieri și tu împreună cu nelegiuirele cetății“.
16. Și să turburară și apucară Îngerii mâna lui și mâna muierii lui și mânile a doo feate ale lui, pentru că nu s’au îndurat Domnul de dânsul. Și fu când i-au scos pre dânșii afară,
17. Și ziseră: „Mântuind mântuiaște sufletul tău; să nu cauți înapoi, nice să stai în tot împrejurul locului; la munte te mântuiaște, ca să nu te apuce împreună cu dânșii“.
18. Și zise Lot cătră Dânșii: „Rogu-mă, Doamne,
19. De vreame ce-au aflat sluga ta milă înaintea ta, și măriș dereptatea ta care faci pre mine ca să trăiască sufletul mieu, iară eu nu mă voiu putea mântui la munte, ca să nu mă apuce realele și voiu muri.
20. Iată cetatea aceasta aproape, ca să scap acolo, care iaste mică, acolo mă voiu mântui. Nu iaste mică? Și va trăi sufletul mieu pentru tine“.
21. Și zise lui: „Iată, m’am ciudit de fața ta pre cuvântul acesta, pentru ca să nu surpe cetatea pentru carea ai grăit.
22. Deci grăbeaște ca să scapi acolo, pentru că nu voiu putea a face lucru până vei mearge tu acolo“. Derept aceaea au numit numele cetății aceiia Sigor.
23. Soarele au ieșit pre pământ, și Lot au întrat în Sigor.
24. Și Domnul au plouat pre Sodom și pre Gomor iarbă pucioasă și foc de la Domnul den ceriu.
25. Și au surpat cetățile aceastea, și tot împrejurul, și pre toți câți lăcuia în cetăți, și toate câte răsar den pământ.
26. Și căută muiarea lui îndărăt și să făcu stâlpu de sare.
27. Și mânecă Avraam demineața la locul unde sta înaintea Domnului.
28. Și căută spre fața Sodomului și a Gomorului și spre fața pământului, de împrejurul locului, și văzu: Și iată, să suia pară de foc den pământ, ca o văpaie de cuptoriu.
29. Și fu dupre ce sfărâmă Domnul toate cetățile de pe împrejur, îș aduse Dumnezău aminte de Avraam și scoase pre Lot afară den mijlocul surpării, când surpă Domnul cetățile întru care lăcuia Lot într’însele.
30. Și ieși Lot den Sigor și ședea în munte, și amândoao featele lui cu dânsul, pentru că s’au temut a lăcui în Sigor, și lăcui în peșteră, el și featele lui cu dânsul.
31. Și zise cea mai bătrână cătră cea mai tânără: „Părintele nostru iaste bătrân, și nime nu iaste den pământ carele să să împreune cu noi, după cum iaste obiceaiul a tot pământul.
32. Vino, dară, să adăpăm pre tatăl nostru cu vin și să dormim cu dânsul și să rădicăm den tatăl nostru sămânță“.
33. Și adăpară pre tatăl lor cu vin în noaptea aceaea și, întrând înlăuntru cea mai bătrână, au dormit cu tatăl ei în noaptea aceaea; și nu știia când dormiia el și când să scula.
34. Și fu a doao zi, și zise cea mai bătrână cătră cea mai tânără: „Iată că am dormit ieri cu tatăl nostru; să adăpăm pre dânsul cu vin și întru această noapte și, întrând, te culcă tu cu el, și să rădicăm den tatăl nostru sămânță“.
35. Și adăpară și întru aceaea noapte pre tatăl lor cu vin și, întrând înlăuntru cea mai tânără, dormi cu tatăl ei; și n’au știut când s’au culcat cu ea și când s’au sculat.
36. Și zămisliră amândoao featele lui Lot den tatăl lor.
37. Și născu cea mai mare fecior și-i chemă numele lui Moav, zicând „Den tată-mieu“. Acesta e tată moaviteanilor, până în ziua de astăzi.
38. Și născu cea mai tânără fecior și chemă numele lui Aman, „Fiiu rudii meale“ zicând. Acesta iaste tatăl amaniteanilor, până în ziua de astăzi.
CAP 20
[modifică]
1. Și purceasă de acolo Avraam la pământ cătră amiazăzi și lăcui întru mijlocul Cadis și întru mijlocul Sur, și lăcui la Gheraris.
2. Și zise Avraam pentru Sarra, fămeaia lui, cum „Sor iaste mie“, că să temu să zică „Fămeaie-m iaste“, pentru ca să nu-l ucigă pre dânsul oamenii cetății pentru dânsa. Și tremise Avimeleh, împăratul gherarilor, ș’au luat pre Sarra.
3. Și întră Dumnezău cătră Avimeleh în somnu noaptea și zise lui: „Iată, tu mori pentru muiarea carea ai luat, și ea iaste împreunată cu bărbat“.
4. Și Avimeleh nu s’au întins la dânsa și zise: „Doamne, limbă neștiind și dirept vei piarde?
5. Au doară nu mi’au zis mie el cum ‘Sor mie iaste’? Și ea mi’au zis mie: ‘Frate mie iaste’. Întru inimă curată și în dereptatea mânilor am făcut aceasta“.
6. Și zise Dumnezău în somnu: „Și eu am cunoscut cum cu inemă curată ai făcut aceasta, și eu nu m’am îndurat de tine, ca să nu greșești tu cătră mine, pentru aceasta nu te-am lăsat să te atingi de dânsa.
7. Iară acum dă îndărăt muiarea omului, pentru căce proroc iaste și se va ruga pentru tine și vei trăi; iară de nu o vei da îndărăt, vei cunoaște cum tu vei muri și toate ale tale“.
8. Și mânecă Avimeleh dimineața și chemă pre toate slugile lui și grăi toate cuvintele aceastea în urechile lor și să temură toț oamenii foarte.
9. Și chemă Avimeleh pre Avraam și-i zise lui: „Ce ai făcut aceasta noao? Cândai să nu fim greșit ceva cătră tine, pentru căce ai adus preste mine și preste împărăția mea păcat mare? Faptul carele nime nu-l va face mi’ai făcut mie“.
10. Și zise Avimeleh cătră Avraam: „Ce socotind ai făcut aceasta?“
11. Și zise Avraam: „Pentru că am zis: Cândai nu iaste teamere de Dumnezău în locul acesta, și pre mine mă vor omorî pentru fămeaia mea.
12. Că și adevărat de pre tată sor îm iaste, iară nu den mumă, și mi să făcu mie și fămeaie.
13. Și fu cându m’au scos Dumnezău den casa tătâni-mieu, și i-am zis ei: Această direptate să faci asupra mea: în tot locul unde vom întra, acolo zi pentru mine cum ‘Frate-m iaste’“.
14. Și luo Avimeleh 1000 de didrahme, oi și viței, slugi și slujnice, și au dat lui Avraam, și-i deade îndărăt pre Sarra, fămeaia lui.
15. Și zise Avimeleh cătră Avraam: „Iată pământul înaintea ta, unde-ț va plăcea, lăcuiaște“.
16. Iară Sarrei zise: „Iată, am dat 1000 de didrahme fratelui tău, aceștea vor fi ție întru cinstea obrazului tău și a toate câte-s cu tine, și tot adevărat grăiaște“.
17. Și să rugă Avraam cătră Dumnezeu, și vindecă Dumnezeu pre Avimeleh, și pre fămeaia lui, și pre slujnicele lui; și năștea.
18. Pentru că închizând închise Dumnezeu denafară tot zgăul întru casa lui Avimeleh, pentru Sarra, fămeaia lui Avraam.
CAP 21
[modifică]
1. Și Domnul socoti pre Sarra după cum zise și făcu Domnul Sarrei după cum grăi.
2. Și zămislind, născu Sarra lui Avraam fecior la bătrâneațe, la vreamea după cum i-au grăit lui Domnul.
3. Și numi Avraam numele feciorului său ce i s’au născut lui, carele i-au născut lui Sarra, Isaac.
4. Și obrezui Avraam pe Isaac în a opta zi, după cum i-au poruncit lui Dumnezeu.
5. Avraam era de 100 de ani când i s’au născut lui Isaac, fiiul lui.
6. Și zise Sarra: „Râs mi’au făcut Domnul, pentru că cine va auzi să va bucura împreună cu mine“.
7. Și zise: „Cine va povesti lui Avraam că apleacă pruncul Sarra? Pentru că am născut fecior la bătrâneațile meale“.
8. Și crescu copilul și să înțărcă, și făcu Avraam ospățu mare în ziua care s’au înțărcat fiiu-său Isaac.
9. Și văzând Sarra pre feciorul Agarei eghiptineanii, carele să născuse lui Avraam, jucându-se cu Isaac, feciorul ei,
10. Și zise lui Avraam: „Goneaște pre această slujnică și pre feciorul ei, pentru că nu va moșteni feciorul slujnicii cu feciorul mieu Isaac“.
11. Și foarte greu se păru cuvântul înaintea lui Avraam, pentru feciorul său Ismail.
12. Și zise Dumnezău lui Avraam: „Nu fie înaintea ta greu pentru copil și pentru slujnică; toate câte va zice ție Sarra, ascultă glasul ei, pentru că întru Isaac se va chema ție seminție.
13. Iară și pe feciorul slujnicii aceștiia, întru limbă mare îl voiu face pre dânsul, pentru că seminția ta iaste“.
14. Și să sculă Avraam dimineața și luo pâine și un foale de apă și deade Agarei; și-i puse pre umăr și copilul și o goni pre dânsa. Și mergând, rătăciia pren pustie spre Fântâna Jurământului.
15. Și să fârși apa den foale, și lepădă copilul supt un brad.
16. Și mergând, au șezut în preajma lui, departe ca o proșcă de arcu, pentru că zise: „Nu voiu vedea moartea copilului mieu“. Și șezu împotrivă de departe, și strigând copilul plânse.
17. Și ascultă Dumnezeu glasul copilului, den locul unde era, și strigă îngerul lui Dumnezeu pre Agar den ceriu și zise ei: „Ce iaste, Agar? Nu te teame, pentru că au auzit Dumnezeu glasul copilului tău, den locul unde iaste.
18. Scoală-te și ia copilul și-l ține cu mâna ta pre dânsul, pentru că în limbă mare voiu face pre dânsul“.
19. Și deșchise Dumnezeu ochii ei și văzu fântână de apă vie și mearse de umplu foalele de apă și adăpă copilul.
20. Și era Dumnezău cu copilul, și crescu și lăcui în pustie și să făcu arcaș.
21. Și lăcui în pustiiul lui Faran, și-i luo lui mumă-sa muiare din pământul Eghipetului.
22. Și fu într’aceaea vreame, și zise Avimeleh și Ohozath, carele au luat pre noru-sa, și Filoh, voivodul puterii lui, cătră Avraam zicând: „Dumnezeu e cu tine întru toate câte faci.
23. Deci acum jură-mi pre Dumnezeu cum nu-m vei face strâmbătate, nice seminții meale, nice numelui mieu, ce după dereptatea carea am făcut cu tine, vei face cu mine, și pământului întru carele te-ai sălășluit într’însul“.
24. Și zise Avraam: „Eu mă jur“.
25. Și mustră Avraam pre Avimeleh pentru fântânile apei ce au luat slugile lui Avimeleh.
26. Și zise lui Avimeleh: „N’am știut cine au făcut ție lucrul acesta; nice tu mi’ai spus, nice eu am auzit, fără numai astăzi“.
27. Și luo Avraam oi și viței, și deade lui Avimeleh, și au pus amândoi făgăduință.
28. Și au pus Avraam 7 mielușițe de oi singure.
29. Și zise Avimeleh cătră Avraam: „Ce sânt ceale 7 mielușițe ale oilor acestora care le-ai pus singure?“
30. Și zise Avraam: „Pentru că aceaste 7 mielușițe vei lua de la mine, ca să-m fie de mărturie că eu am săpat această fântână“.
31. Pentru aceaea au numit numele locului aceluia Fântâna Jurământului, că acolo au jurat amândoi.
32. Și tocmiră amândoi făgăduire la Fântâna Jurământului. Și să sculă Avimeleh și Ohozath, ce ținea pre noru-sa, și Filoh, voivodul puterei lui, și să întoarse la pământul filistiimilor.
33. Și răsădi Avraam țarină la Fântâna Jurământului și au chemat acolo pe numele Domnului Dumnezeu veacinicu.
34. Și sălășlui Avraam întru pământul filistiimilor zile multe.
CAP 22
[modifică]
1. Și fu după cuvintele aceastea, Dumnezeu ispitiia pre Avraam și zise lui: „Avraame, Avraame!“ Și zise: „Iată eu!“
2. Și zise: „Ia pre fiiul tău cel iubit, pre Isaac, pre cel ce ai iubit, și pasă la pământul cel nalt și-l fă pre dânsul acolo jârtvă pre unul dentru munți, carele-ț voiu zice ție“.
3. Și sculându-se Avraam dimeneața, îș însămără măgariul său și luo cu dânsul doauă slugi și pre Isaac, feciorul lui, și, tăind leamne pentru jârtvă, sculându-se, mearse și veni la locul unde-i zise lui Dumnezeu a treia zi.
4. Și căutând Avraam cu ochii, văzu locul de departe.
5. Și zise Avraam slugilor sale: „Șădeți aicea cu măgariul, iară eu și copilașul vom mearge până acii și, închinându-ne, ne vom întoarce la voi“.
6. Și luo Avraam leamnele jârtvei și le puse pre Isaac, feciorul lui, și luo a mână focul și cuțitul și să dusără amândoi dempreună.
7. Și zise Isaac cătră Avraam, tatăl lui: „Tată!“ Și el zise: „Ce iaste, fiiul mieu?“ – „Iată focul și leamnele, unde iaste oaia jârtvei?“
8. Și zise Avraam: „Dumnezău îș va vedea lui oaia pentru jârtvă, fiiul mieu“. Și mergând amândoi împreună,
9. Veniră la locul carele i-au zis lui Dumnezău. Și au urzit acolo Avraam jârtăvnicul și puse leamne deasupra și, împiedecând pre Isaac, fiiul său, îl puse pre dânsul preste jârtăvnic, deasupra leamnelor.
10. Și tinse Avraam mâna sa să-ș ia cuțitul să junghe pre fiiul său.
11. Și-l chemă îngerul Domnului den ceriu și zise: „Avraame, Avraame!“ Și el zise „Iată eu“.
12. Și zise: „Să nu-ț pui mâna asupra copilului, nice să faci lui nemică, că acum am conoscut că te temi tu de Dumnezău, și te-ai îndurat de fiiul tău cel iubit, pentru mine“.
13. Și căutând Avraam cu ochii lui văzu și, iată, un berbeace prins într’un sad savec de coarne. Și mearse Avraam și luo berbeacele și-l aduse a face jârtvă pentru Isaac, fiiul lui.
14. Și numi Avraam numele locului aceluia „Domnul au văzut“, pentru ca să zică astăzi: „În munte Domnul se-au ivit“.
15. Și chemă îngerul Domnului pre Avraam al doilea rând den ceriu, zicând:
16. „Asupra mea m’am jurat, zice Domnul, pentru care lucru ai făcut cuvântul acesta și te-ai îndurat de fiiul tău cel iubit,
17. Cu adevărat blagoslovind te voiu blagoslovi și mulțind voiu mulți seminția ta ca stealele ceriului și ca năsipul cel dupe țărmurele mărei, și va moșteni seminția ta cetățile nepriatinilor.
18. Și se vor blagoslovi întru seminția ta toate limbile pământului, pentru care ai ascultat glasul mieu“.
19. Și să întoarse Avraam cătră slugile lui și, sculându-se, să duseră la Fântâna Jurământului și lăcui Avraam la Fântâna Jurământului.
20. Și fu după cuvintele aceastea, și să poronci lui Avraam zicând: „Iată, născu Melha și ea fii lui Nahor, fratelui tău,
21. Pre Uzu, întâiu născut, și pre Vaix, fratele lui, și pre Camoil, tatăl sirilor,
22. Și pre Hazad și pre Nazaf și pre Faldes și pre Eldaf, și pre Vathuil.
23. Și Vathuil au născut pre Reveca. Sânt 8 feciori aceștea care i-au născut Melha lui Nahor, fratele lui Avraam. Și țiitoarea lui, anume Reima, au născut și ea pre Tavec și pre Taam și pre Tuhos și pre Moha“.
CAP 23
[modifică]
1. Și fu viața Sarrei ani 100 și 20 și 7.
2. Și muri Sarra în cetatea Arvuc, care iaste în vale, aceasta iaste Hevron, în pământul Hanaan. Și veni Avraam ca să plângă pre Sarra și să jăluiască.
3. Și să sculă Avraam de la mortul său și zise Avraam feciorilor lui Het zicând:
4. „Strein și nemearnic sânt eu cu voi. Dați-m mie dară moșie de mormânt cu voi și voiu îngropa mortul mieu de la mine“.
5. Și răspunseră feciorii lui Het cătră Avraam, zicând:
6. „Nu, doamne, ce ascultă pre noi: Împărat de la Dumnezău tu ești întru noi, întru ceale alease ale noastre mormânturi îngroapă-ț mortul tău, pentru că nice unul dentru noi va opri mormântul lui de tine ca să îngropi mortul tău acolo“.
7. Și sculându-se Avraam, să închină norodului pământului feciorilor lui Het
8. Și grăi cătră dânșii Avraam zicând: „De aveț la sufletul vostru ca să îngrop mortul mieu denaintea feații meale, ascultați-mă și grăiț pentru mine lui Efrom a lui Saar
9. Și-m dea mie peștira cea îndoită care iaste a lui, cea ce iaste în partea țarinii lui. Pre argint ce va fi vreadnică, să-m dea mie aceasta ce iaste întru voi, întru agonisire de mormânt“.
10. Și Efron șădea întru mijlocul feciorilor lui Het. Și răspunzând Efron Heteul cătră Avraam, au zis celor ce aud, feciorilor lui Het și celor ce întra în cetate, tuturor zicând:
11. „Lângă mine fii, doamne, și mă ascultă: țarina și peștira care iaste într’însa ție o dau. Naintea tuturor cetățeanilor miei, dat-am ție. Îngroapă mortul tău“.
12. Și să închină Avraam înaintea norodului pământului și feciorilor lui Het
13. Și zise lui Efron la urechi, înaintea a tot norodul pământului: „De vreame ce în partea mea ești, ascultă-mă. Argintul țarinii ia-l de la mine, și voiu îngropa pre mortul mieu acolo“.
14. Și răspunse Efron lui Avraam, zicând:
15. „Nu, doamne, pentru că am auzit. Cum, 400 de didrahme de argint întru mine și întru tine, ce ar fi aceasta? Și tu mortul tău ți-l îngroapă“.
16. Și auzi Avraam pre Efron – argintul care au grăit în urechile feciorilor lui Het, 400 de didrahme de argint ales la neguțători.
17. Și iaste țarina lui Efron carea era în peștira cea îndoită care iaste cătră fața Mamvriei, țarina și peștira care era întru ea și copacii ce era întru țarină care iaste întru toate hotarăle lui împrejur
18. Lui Avraam întru agonisire, înaintea feciorilor lui Het și tuturor celor ce întra în cetate. După aceasta au îngropat Avraam pre Sarra, fămeaia lui, întru peștira țarinii cea îndoită care iaste împotriva Mamvrii, aceasta iaste Hevron, întru pământul lui Hanaan.
19. Și să adevără țarina și peștera care era într’însa a lui Avraam întru câștigarea de mormânt de la feciorii lui Het.
CAP 24
[modifică]
1. Și Avraam era bătrân, îndelungat de zile, și Domnul blagoslovi pre Avraam întru toate.
2. Și zise Avraam slugii lui cei mai bătrâne a casei lui, celuia ce era mai mare peste toate ale lui: „Puneț mâna ta supt armul mieu,
3. Și te jur pre Domnul Dumnezăul ceriului și pre Dumnezăul pământului ca să nu iai fămeaia feciorului mieu, lui Isaac, den featele hananeilor cu care eu lăcuiescu întru dânșii,
4. Ce ’ntru pământul mieu unde am născut eu vei mearge, și la neamul mieu, și vei lua fămeaie feciorului mieu, lui Isaac, de acolo“.
5. Și zise cătră dânsul sluga: „Dară când n’a vrea muiarea să meargă cu mine îndărăt la pământul acesta, voiu întoarce pre feciorul tău la pământul de unde ai ieșit de acolo?“.
6. Și zise cătră dânsul Avraam: „Ia amente întru tine, ca să nu întorci pre feciorul mieu acolo.
7. Domnul Dumnezăul ceriului și Dumnezăul pământului, carele m’au luat den casa tătâni-mieu și den pământul carele am născut, carele mi’au grăit și mi’au jurat zicând: ‘Tie-ț voiu da pământul acesta, și seminției tale!’, acesta va trimite îngerul său înaintea ta și vei loa fămeaie feciorului mieu Isaac de acolo.
8. Iară de nu va vrea muiarea să meargă cu tine la pământul acesta, curat vei fi de jurământul acesta, numai pre feciorul mieu să nu-l întorci acolo“.
9. Și puse sluga mâna lui supt armul lui Avraam, stăpânul lui, și jură lui pentru cuvântul acesta.
10. Și luo sluga 10 cămile dentru cămilele stăpânu-său, și den toate bunătățile stăpânului lui împreună cu dânsul, și să sculă de să dusă la Mijlocul-râurilor, la cetatea lui Nahor.
11. Și adormi cămilele afară den cetate, lângă fântâna cu apa cea de cătră seară, când ies ceale ce iau apă.
12. Și zise: „Domnul Dumnezău stăpânului mieu Avraam, fă-m cale bună naintea mea astăzi și fă milă cu stăpânul mieu, Avraam.
13. Iată, eu stau la izvorul apei, și featele celor ce lăcuiescu în cetate mergu ca să scoață apă.
14. Și va fi fecioara care eu voiu zice: ‘Pleacă ciutura ta pentru ca să beau’, și-m va zice: ‘Bea tu, și cămilele ți le voiu adăpa până unde vor înceta bându’, aceasta ai gătit slugii tale, lui Isaac, și întru aceasta voiu cunoaște cum ai făcut milă cu stăpânul mieu, Avraam“.
15. Și fu mai nainte de a săvârși el grăind întru cugetul lui, și, iată, Reveca ieși afară, carea să născuse lui Vathuil, feciorul Melhăi, muierii lui Nahor, și frate al lui Avraam, având ciutura pre umărul ei.
16. Și fecioara era frumoasă la față foarte, fecioară era, bărbat n’au cunoscut pre dânsa, și, pogorându-se la izvor, îș împlu ciutura și să sui.
17. Și alergă sluga întru timpinarea ei și zise: „Adapă-mă puținea apă den ciutura ta“.
18. Și ea zise: „Bea, doamne!“ Și grăbind, slobozi ciutura pre brațul ei și-l adăpă pre dânsul până unde au încetat bând
19. Și-i zise: „Și cămilele-ț voiu adăpa, și voiu scoate apă până unde toate vor bea“. Și grăbi
20. Și deșărtă ciutura în adăpătoare și alergă iarăș la fântână să scoață apă și scoase apă la toate cămilele.
21. Și omul o pricipea pre dânsa și tăcea, pentru ca să cunoască de au îndereptat Domnul calea lui au ba.
22. Și fu când încetară toate cămilele bându, luo omul cercei de aur de trăgea câte o drahmă și 2 brățări pre mâinele ei, trasul lor 10 galbeni de aur,
23. Și o întrebă pre dânsa și zise: „A cui fată ești? Spune-m de iaste la tată-tău loc noao de a odehni“.
24. Și ea zise cătră dânsul: „Fată lui Vathuil sânt, al Melhăi, pre care l-au născut ea lui Nahor“.
25. Și zise lui: „Paie și săturări multe sânt la noi și loc de odihnit“.
26. Și binevrând omul, să închină Domnului și zise:
27. „Blagoslovit Domnul Dumnezăul stăpânului mieu Avraam, carele n’au lăsat dereptatea și adevărul de la stăpânul mieu! Pre mine mă îndereptă Dumnezău la casa fratelui stăpânului mieu“.
28. Și alergând copila, spuse mâne-sa după cuvintele aceastea.
29. Și Reveca avea frate pre nume Lavan și alergă Lavan cătră om afară la izvor.
30. Și fu deca văzu cerceii și brățările în mâinile surorii lui și când auzi cuvintele Revecăi, surori-sa, zicând: „Așa mi’au grăit omul“, și veni la om stând el la cămile la izvor
31. Și-i zise lui: „Întră înlăuntru, bine-i cuvântat Domnul, pentru căce stai afară? Și eu am gătit casa și locul cămilelor“.
32. Și întră omul în casă și descărcă cămilele și puse paie și fânuri cămilelor și apă picioarelor lui și picioarelor oamenilor ce era cu el.
33. Și le puse lor pâine să manânce și zise: „Nu voiu mânca până voiu grăi cuventile meale“. Și zisără: „Grăiaște!“
34. Și zise: „Sluga lui Avraam eu sânt.
35. Și Domnul au blagoslovit pre stăpânu-mieu foarte, și s’au înălțat. Și-i deade lui oi și viței, și argint și aur, slugi și slujnice, cămile și măgari.
36. Și născu Sarra, fămeaia stăpânului mieu, un fecior stăpânului mieu după ce au îmbătrânit el, și-i deade lui câte era la el.
37. Și m’au jurat stăpânul mieu, zicând: ‘Să nu iai fămeaie fiiului mieu den featele hananeilor, întru care eu sălășluiescu întru pământul lor,
38. Ce numai la casa tătâne-mieu să mergi și la neamul mieu și vei lua muiare feciorului mieu de acolo’.
39. Și ziș stăpânului mieu: ‘Cândai nu va vrea să meargă cu mine?’
40. Și-m zise: ‘Domnul Dumnezeu, naintea căruia bine am plăcut, acela va tremite pre îngerul său cu tine și-ț va înderepta calea și vei lua fămeaie fiiului mieu den neamul mieu și den casa tătâni-mieu.
41. Atuncea curat vei fi de blestămul mieu, căci, când vei veni la neamul mieu și nu-ț vor da ție, și vei fi curat de juramântul mieu’.
42. Și viind astăzi la izvor, ziș: ‘Doamne Dumnezăul stăpânului mieu Avraam, de-m vei înderpta calea mea tu, care eu acum voiu mearge la ea,
43. Iată, stau la izvorul apei, și featele oamenilor cetății vor ieși ca să ia apă, și va fi fecioara căriia eu voiu zice: ‘Adapă-mă puținea apă den ciutura ta!’
44. Și-m va zice: ‘Și tu bea, și cămilelor tale voiu scoate apă!’, aceasta iaste fămeaia carea o au gătit Domnul slugii sale, lui Isaac, și întru aceasta voiu cunoaște cum ai făcut milă stăpânului mieu Avraam’.
45. Și fu mai nainte decât a săvârși eu grăind întru cugetul mieu, îndată Reveca ieșiia afară având ciutură pre umăr și pogorî la izvor și scoase apă. Și-i ziș ei: ‘Adapă-mă!’
46. Și grăbind, slobozi ciutura pre brațul ei de pre dânsa și zise: ‘Bea tu, și cămilele tale voiu adăpa’. Și am băut, și cămilele au adăpat.
47. Și am întrebat pre ea și ziș: ‘A cui fată ești tu?’. Și ea zise: ‘Fată lui Vathuil sânt, feciorului lui Nahor, carele i-au născut lui Melha’. Și-i puș cerceii pre brațul ei și brățările pre mâinle ei.
48. Și binevrând m’am închinat Domnului și binecuvântai pre Domnul Dumnezăul stăpânului mieu Avraam, carele m’au îndereptat întru calea adevărului, ca să iau fata fratelui stăpânului mieu, fiiului lui.
49. Deci de veț face voi milă și dereptate cătră stăpânul mieu, spuneți-m, ca să mă întorcu în dereapta au în stânga“.
50. Și răspunzând Lavan și Vathuil, ziseră: „De la Domnul au ieșit acesta lucru, nu vom putea să grăim împotriva ta rău au bine.
51. Iată Reveca înaintea ta. Luundu-o, du-te, și fie fămeaie feciorului stăpânului tău, după cum au grăit Domnul“.
52. Și fu auzind sluga lui Avraam cuvintele lor, s’au închinat pre pământ lui Dumnezău.
53. Și scoțând sluga vase de argint și de aur și îmbrăcăminte, au dat Revecăi, și daruri deade fratelui ei și mumei ei.
54. Și mâncară și băură și el și oamenii ce era cu el și dormiră. Și sculându-se demineața, zise: „Tremiteți-mă pentru ca să mă duc la stăpânu-mieu“.
55. Și ziseră frații ei și mumă-sa: „Rămâie fata cu noi ca vreo 10 zile, și după aceaea să va duce“.
56. Și el zise cătră ei: „Nu mă opriți, și Domnul au îndereptat calea lui întru mine; trimiteți-mă pentru ca să mergu la stăpânul mieu“.
57. Și ei ziseră: „Să chemăm copila și să întrebăm gura ei“. Și chemară pre Reveca și-i ziseră ei: „Mearge-vei cu omul acesta?“
58. Și ea zise: „Meargi-voiu“.
59. Și tremiseră pre Reveca, sora lor, și unealtele ei, și pre sluga lui Avraam, și pre cei cu dânsul.
60. Și blagosloviră pre Reveca și ziseră ei: „Sora noastră ești, fă-te întru mii de zeci de mii și moștinească seminția ta cetățile nepriatinilor!“
61. Și sculându-se Reveca și roabele ei, s’au suit pre cămile și să dusără cu omul; și luând sluga pre Reveca, s’au dus.
62. Și Isaac mergea pren pustie, de cătră Fântâna Videniei, și el lăcuia în pământul de cătră amiazăzi.
63. Și ieși Isaac ca să să primble la câmpu, mai nainte de înde seară, și căutând cu ochii lui, văzu cămile viitoare.
64. Și căutând Reveca cu ochii, văzu pre Isaac și sări de pre cămilă.
65. Și zise cătră slugă; „Cine iaste omul acela ce mearge în câmpu întru întempinarea noastră?“ Și zise sluga: „Acesta iaste stăpânul mieu“. Iară ea, luându-ș brobodealnecul, să îmbrăca.
66. Și povesti sluga lui Isaac toate cuventele câte au făcut.
67. Și întră Isaac în casa mumei lui și luo pre Reveca și i să făcu lui fămeaie și o iubi pre dânsa. Și să mângâia Isaac pentru Sarra, muma lui.
CAP 25
[modifică]
1. Și adăogând Avraam, îș luo fămeaie, căriia numele-i era Hettura.
2. Și-i născu lui pre Zomvran și pre Iezan și pre Mada și pre Madiam și pre Ievoc și pre Soiia.
3. Și Iezan au născut pre Sava pre Thaman și pre Dedan. Și feciorii lui Dedan fură: Raguil și Navdeil și Asuriim și Laturiim și Loomit.
4. Și feciorii lui Madiam: Ghefar și Afer și Enoh și Avitha și Eldaga, toți aceștea era feciorii Heturii.
5. Și deade Avraam toate unealtele lui lui Isaac, feciorul lui.
6. Și feciorilor țiitorilor lui au dat Avraam daruri, și-i scoase pre dânșii în laturi de la Isaac, feciorul lui, încă fiind el viu, cătră răsărit, la pământul răsăriturilor.
7. Și aceștea sânt anii zilelor vieții lui Avraam câț au trăit: 175 de ani.
8. Și slăbind Avraam, muri întru bătrâneațe bune, bătrân și plin de zile, și să puse lângă norodul lui.
9. Și-l îngropară pre dânsul Isaac și Ismail, amândoi feciorii lui, în peștira cea îndoită, în țarina lui Efron, feciorul lui Saar Heteului, carele iaste împotriva Mamvriei,
10. Țarina și peștera ce au câștigat Avraam de la feciorii lui Het, acolo îngropară pre Avraam și pre Sarra, fămeaia lui.
11. Și fu după ce muri Avraam, blagoslovi Dumnezău pre Isaac, fiiul lui, și lăcui Isaac lângă Fântâna Vederii.
12. Și aceastea sânt naștirile lui Ismail, feciorul lui Avraam, pre carele au născut Agar, slujnica Sarrei, lui Avraam,
13. Și aceastea sânt numele feciorilor lui Ismail, pre numele rudeniilor lui: cel dentâiu născut, Ismail, și Navaioth și Chidar și Navdeil și Masam
14. Și Masma și Duma și Masi
15. Și Hodan și Theman și Ietur și Nafes și Chedma.
16. Aceștea sânt feciorii lui Ismail, și aceastea sânt numele lor, în corturile lor și întru odăile lor, 12 boiari, după limba lor.
17. Și aceștea-s anii vieții lui Ismail – 137 de ani. Și slăbind, muri și se alătură lângă ruda lui.
18. Și lăcui de la Evilat până la Sur, carea iaste înaintea feații Eghipetului, până a veni la asiriani, înaintea feații tuturor fraților lui au lăcuit.
19. Și aceastea-s naștirile lui Isaac, feciorul lui Avraam: Avraam au născut pre Isaac.
20. Și Isaac era de 40 de ani când au luat pre Reveca, fata lui Vathuil Sirului, lui fămeaie.
21. Și să ruga Isaac Domnului pentru Reveca, fămeaia lui, pentru că era stearpă. Și-l ascultă pre dânsul Dumnezău, și zămisli în pântece Reveca, fămeaia lui.
22. Și juca copiii întru dânsa și zise: „De iaste să mi să facă așa, pentru ce mie aceasta?“ Și mearse să întreabe de la Domnul.
23. Și zise Domnul ei: „Doao limbi în zgăul tău sânt și doao năroade den pântecele tău se vor împărți. Și va covârși nărod pre nărod și cel mai mare va sluji celui mai mic“.
24. Și să împlură zilele a naște ea și la dânsa era geameni întru pântecile ei.
25. Și ieși feciorul cel întâiu născut, roșiu tot ca o piale, păros, și-i numi numele lui Isaf.
26. Și după acesta ieși fratele lui, și mâna lui prinsă de călcâiul lui Isaf, și numi numele lui Iacov. Și Isaac era de 60 de ani când au născut pre aceștea Reveca.
27. Și crescură tinereii, și era Isaf om știind vâna, mojâc, iară Iacov – om neviclean, lăcuind în casă.
28. Și iubiia Isaac pre Isaf, pentru căci vânatul lui era mâncarea lui, iară Reveca iubiia pre Iacov.
29. Și fiarse Iacov fiertură și veni Isaf de la câmp ostenit.
30. Și zise Isaf cătră Iacov: „Gustă-m den fiertura acestui grâu, pentru că slăbesc“. Pentru aceaea să numi numele lui Edom.
31. Și zise Iacov cătră Isaf: „Dă-mi astăzi naștirile tale ceale dentâiu mie“.
32. Și zise Isaf: „Iată, eu merg să moriu, și ce mi-s bune aceaste născături înainte?“
33. Și-i zise lui Iacov: „Jură-te mie astăzi“. Și jură lui. Și au dat Isaf naștirile dentâiu lui Iacov.
34. Și Iacov deade lui Isaf pâine și fiertură de linte, și mâncă și bău, și să scula de să duse; și ocărî Isaf naștirile dentâiu.
CAP 26
[modifică]
1. Și fu foamete pre pământ, afară de foametea cea mai denainte, carea s’au făcut în zilele lui Avraam. Și mearse Isaac cătră Avimeleh, împăratul Filistiim, la Gherara.
2. Și să ivi lui Dumnezeu și zise: „Nu te pogorî la Eghipet, ce lăcuiaște în pământul carile ți-l voiu spune ție.
3. Și vei sălășlui în pământul acesta și voiu fi cu tine și te voiu blagoslovi, pentru că ție și seminții tale voiu da tot pământul și voiu întări jurământul mieu carele m’am jurat lui Avraam, tatălui tău.
4. Și voiu înmulți seminția ta ca stealele ceriului și voiu da seminției tale tot pământul acesta și se vor blagoslovi întru seminția ta toate limbile pământului,
5. Pentru căci au ascultat Avraam, tată-tău, glasul mieu și au păzit poruncile meale și învățăturile meale și direptățile meale și legile meale“.
6. Și lăcui Isaac la Gherara.
7. Și întrebară oamenii locului pentru Reveca, fămeaia lui, și zise: „Sor mie iaste“, pentru că să temu a zice „Fămeaie-m iaste“, pentru ca nu doară să-l ucigă oamenii locului pentru Reveca, căce era frumoasă la față.
8. Și fu acolo în mulți ani. Și privind Avimeleh, împăratul Gherarei, pre fereastră, văzu pre Isaac glumind cu Reveca, fămeaia lui.
9. Și chemă Avimeleh pre Isaac și-i zise lui: „Oare fămeaie-ț iaste? Și căce ai zis: ‘Sor îm iaste’?“. Și zise Isaac: „Am zis pentru căce cândai să nu moriu pentru dânsa“.
10. Și zise lui Avimeleh: „Ce ai făcut aceasta noao? Puțin ar fi dormit cineva den ruda mea cu fămeaia ta, și ai fi adus asupra noastră necunostință“.
11. Și porunci Avimeleh la tot norodul lui, zicând: „Tot cine se va atinge de omul acesta au de fămeaia lui, cu moarte va fi vinovat“.
12. Și sămănă Isaac întru pământul acela și află întru anul acela orzu dând 100. Și-l blagoslovi pre dânsul Domnul.
13. Și să înalță omul și, mergând înainte, mai mare se făcea, până unde mare să făcu foarte.
14. Și să făcură lui dobitoc de oi și dobitoc de boi și arături multe. Și zavistuiră pre dânsul filistiimii,
15. Și toate fântânile câte au săpat slugile lui în vreamea tătâni-său le-au astupat filistiimii și le-au umplut de pământ.
16. Și zise Avimeleh cătră Isaac: „Du-te de la noi, că mai mare decât noi te-ai făcut foarte“.
17. Și să mută de acolo Isaac și poposi la râpa Gherarilor și tăbărî acolo.
18. Și iarăș Isaac au săpat fântânile cu ape, carele au săpat slugile lui Avraam, tatăl lui, și le-au astupat pre eale filistiimii după ce au murit Avraam, tatăl lui, și le numi pre dânsăle cu nume, după numele care le-au numit tatăl lui.
19. Și săpară slugile lui Isaac în râpa Gherarilor și aflară acolo fântâna de apă vie.
20. Și să bătură păstorii Gherarilor cu păstorii lui Isaac, zicând cum a lor iaste apa. Și numiră numele fântânii „Strâmbătate“, pentru că strâmbătate i-au făcut lui.
21. Și rădicându-se de acolo, au săpat altă fântână și să priciia și pentru aceaea. Și numi numele ei „Vrajbă“.
22. Și rădicându-se de acolo, au săpat altă fântână, și nu s’au bătut pentru aceaea. Și i-au numit numele ei „Lărgime de loc“, zicând: „Pentru căci acum au lărgit Domnul noao și ne-au crescut pre pământ“.
23. Și să sui de acolo la Fântâna Jurământului.
24. Și să ivi lui Dumnezeu în noaptea aceaea și zise: „Eu sânt Domnul lui Avraam, tatălui tău. Nu te teame, pentru că cu tine sânt și te-am blagoslovit și voiu înmulți seminția ta, pentru Avraam, tatăl tău“.
25. Și zidi acolo jârtăvnic și chemă numele lui Dumnezău și puse acolo cortul lui. Și săpară acolo slugile lui Isaac fântână.
26. Și Avimeleh să duse la dânsul de la Gherara, și Ohozath, ce ținea pre noru-sa, și Filoh voivodul puterei lui.
27. Și zise cătră dânșii Isaac: „Pentru căci aț venit cătră mine? Și voi m’aț urât și m’ați scos de la voi“.
28. Și ei au zis: „Văzând te-am văzut că Domnul era cu tine și am zis: ‘Fie dară, întru mijlocul nostru și întru mijlocul tău să punem cu tine legătură
29. Ca să nu faci cu noi rău, în ce chip noi nu ne-am scârbit și în ce chip ție ți-am trebuit bine și te-am scos cu pace’. Și tu acum blagoslovit ești de Domnul“.
30. Și le făcu ospăț, și mâncară și băură.
31. Și sculându-se dimineața, jură om aproapelui lui, și-i trimise pre dânșii Isaac și să dusără cu mântuire de la dânsul.
32. Și fu întru aceaea zi, și, mergând slugile lui Isaac, îi spuseră pentru fântâna ce-au săpat și ziseră: „Nu am aflat apă“.
33. Și o numi „Jurământ“, pentru aceaea numi nume cetății Fântâna Jurământului, până în ziua de astăzi.
34. Și era Isaf de 40 de ani, și luo muiare pre Iudin, fata lui Veil Heteul, și pre Vasemcath, fata lui Elon Eveul.
35. Și să priciia cu Isaac și cu Reveca.
CAP 27
[modifică]
1. Și fu după ce-au îmbătrânit Isaac și să tâmpiră ochii lui a vedea, și chemă pre Isaf, feciorul lui cel mai bătrân, și-i zise lui: „Fiiul mieu!“ Și zise: „Iată eu“.
2. Și zise lui: „Iată, am îmbătrânit și nu știu ziua morții meale.
3. Acum dară ia-ț unealta ta, arcul și tulba, și ieși afară la câmpu
4. Și vânează-m vânat și-m fă mie bucate după cum iubescu eu și-m adu ca să mănâncu, pentru ca să te blagoslovească sufletul mieu mai înainte de ce voiu muri“.
5. Și Răveca auzi grăind Isaac cătră Isaf, feciorul lui. Și să duse Isaf la câmp ca să vineaze vânat tătâni-său.
6. Și Răveca zise cătră fiiu-său cel mai mic: „Vezi, am auzit pre tată-tău grăind cătră Isaf, fratele tău, grăind:
7. ‘Adu-m vânat și-m fă de mâncat, pentru ca mâncând să te blagoslovesc înaintea Domnului mai înainte decât a muri eu’.
8. Deci acum, fiiul mieu, ascultă pre mine, dupre cum poruncescu eu ție.
9. Și mergând la oi, ia-m de acolo doi iezi moi și buni, și voiu face pre ei bucate tătâni-tău cum iubeaște.
10. Și vei aduce tătâni-tău și va mânca, pentru ca să te blagoslovească tată-tău mai nainte de moartea lui“.
11. Și zise Iacov cătră Răveca, mumă-sa: „Iaste Isaf, fratele mieu, om păros, și eu – om neated.
12. Cândai să nu mă pipăie tatul mieu, și voiu fi înaintea lui ca un nebăgat în seamă și voiu aduce asupra mea blestem, și nu blagoslovenie“.
13. Și-i zise lui mumă-sa: „Pre mine – blestemul tău, fiiul mieu; numai ascultă glasul mieu și, mergând, adu-mi“.
14. Și mergând, luo și aduse mume-sii și făcu mumă-sa bucate dupe cum iubiia tatăl lui.
15. Și luând Răveca îmbrăcămintea lui Isaf, feciorul ei cel mai bătrân, cea bună, care era la dânsa în casă, au îmbrăcat pre Iacov, feciorul ei cel mai tânăr.
16. Și pieile iezilor le-au pus prejur brațile lui și preste ceale goale ale grumazului lui.
17. Și deade bucatele și pâinile care au făcut pre mâinile lui Iacov, feciorul ei, și aduse părintelui său.
18. Și zise: „Tată!“ Și el zise: „Iată eu, cine ești tu, fiiule?“.
19. Și zise Iacov cătră tată-său: „Eu sânt Isaf, cel dentâiu născut al tău, am făcut după cum mi’ai grăit mie. Sculându-te, șezi și mănâncă den vânatul mieu, pentru ca să mă blagoslovească sufletul tău“.
20. Și zise Isaac feciorului său: „Ce iaste aceasta care ai aflat așa curând?“. Și el zise: „Ce au dat Domnul Dumnezeu înaintea mea“.
21. Și zise Isaac cătră Iacov: „Apropie-te de mine și te voiu pipăi, fiiule, de ești tu fiiul mieu Isaf au ba“.
22. Apropie-se Iacov cătră Isaac, tatăl lui, și-l pipăi pre el și zise: „Glasul iaste glasul lui Iacov, iară mânile sânt mânile lui Isafu“.
23. Și nu-l cunoscu pre dânsul, pentru că-i era mâinile lui ca mâinile lui Isaf, fratelui său, păroase. Și-l blagoslovi pre dânsul și zise:
24. „Tu ești, fiiul mieu, Isaf?“. Și zise: „Eu“. Și-i zise:
25. „Adu-mi aproape și voiu mânca den vânatul tău, fiiule, pentru ca să te blagoslovească sufletul mieu“. Și aduse lui și mâncă, și-i aduse vin și bău.
26. Și zise lui Isaac, tată-său: „Apropii-te de mine și mă sărută, fiiul mieu!“
27. Și apropiindu-se, îl sărută pre dânsul; și mirosi mirosul hainilor lui și blagoslovi pre dânsul și zise: „Iată mirosul feciorului mieu, ca mirosul unii țarine pline, care au blagoslovit Dumnezău.
28. Și să-ț dea ție Dumnezău den roao ceriului și den grăsimea pământului și mulțime de grâu și de vin.
29. Și slujască ție limbi, și închine-ți-se ție boiari. Și fii stăpân fratelui tău și ți se vor închina ție feciorii tătâne-tău. Cela ce te va blestema, blestemat, iară cela ce te va blagoslovi, blagoslovit“.
30. Și fu după ce părăsi Isaac a blagoslovi pre Iacov, fiiul său, și fu cât ieși Iacov den fața lui Isaac, tătâni-său, și Isaf, fratele lui, au venit de la vânat.
31. Și făcu și el bucate și duse tătâni-său și zise tătâni-său: „Scoale-se părintele mieu și mănânce den vânatul fiiului său, pentru ca să mă blagoslovească sufletul tău“.
32. Și-i zise Isaac, tată-său: „Cine ești tu?“. Și el zise: „Eu sânt feciorul tău cel dentâiiu născut, Isaf“.
33. Și să ciudi Isaac ciudă foarte mare și zise: „Cine iaste cela ce mi’au vânat mie vânat și mi’au adus mie? Și am mâncat den toate, mai nainte de a veni tu, și l-am blagoslovit pre dânsul și va fi blagoslovit“.
34. Și fu deca auzi Isaf cuventile lui Isaac, tătâni-său, strigă cu glas mare și amar foarte și zise: „Blagosloveaște și pre mine, tată!“
35. Și zise lui: „Venindu fratele tău, cu hiclișug au luat blagoslovenia ta“.
36. Și zise: „Pre dereptul s’au numit numele lui Iacov, pentru că a doao oară m’au înșelat acum. Și naștirile dentâi mi’au luat, și acum mi’au luat blagoslovenia mea“. Și zise Isaf tătâni-său: „Nu mi’ai lăsat blagoslovenie, tată?“
37. Răspunzându Isaac, zise cătră Isaf: „De l-am făcut pre dânsul stăpân ție, și pre toți frații lui i-am făcut slugi lui, și cu grâu și vin l-am întărit pre el, dară ție ce-ț voiu face, fiiul mieu?“
38. Și zise Isaf cătră tată-său: „Au doară numai o blagoslovenie iaste la tine, tată? Blagosloveaști-mă dară și pre mine, tată!“
39. Și umilindu-se Isaac, strigă cu glas mare Isaf și plânse. Și răspunzând Isaac, tatul lui, zise lui: „Iată, din grăsimea pământului va fi lăcuința ta, și den roaua ceriului de sus.
40. Și pre sabia ta vei trăi și frăține-tău vei sluji. Și fi-va cându de vei surpa, și vei dezlega jugul lui den gâtul tău“.
41. Și purta pizmă Isaf lui Iacov, pentru blagoslovenia ce l-au blagoslovit pre dânsul tatul lui. Și zise Isaf întru cugetul lui: „Apropii-se zilele jelii tătâni-mieu, pentru ca să ucig pre Iacov, fratele mieu“.
42. Și să spusără Revecăi cuventele lui Isaf, feciorului ei cel mai bătrân, și trimițând au chemat pre Iacov, feciorul ei cel mai tânăr, și-i zise lui: „Iată, Isaf, fratele tău, înfricoșază pre tine, ca să te omoară.
43. Acum dară, fiiul mieu, ascultă glasul mieu și, sculându-te, fugi la Mijlocul-râurilor, la Lavan, fratele mieu, la Haran,
44. Și lăcuiaște cu dânsul câteva zile, până să va întoarce mânia și urgia fratelui tău de la tine
45. Și va uita ce i-ai făcut lui; și voiu tremite de te vor chema de acolo, pentru ca să nu mă lipsescu de feciori de amândoi de voi într’o zi“.
46. Și zise Reveca cătră Isaac: „Mi s’au supărat de viață-mi pentru featele feciorilor lui Het. De va lua Iacov fămeaie den featele pământului acestuia, ce mi-e mie a trăi?“
CAP 28
[modifică]
1. Și chemând Isaac pre Iacov, îl blagoslovi pre el și porunci lui, zicând: „Să nu iai muiare den featele lui Hanaan.
2. Sculându-te, fugi la Mijlocul-râurilor, la casa lui Vathuil, tatul mumei tale, și să iai ție de acolo muiare, den featele lui Lavan, fratelui mâne-ta.
3. Și Dumnezeul mieu să te blagoslovească pre tine și să te crească și să te înmulțească, și vei fi întru adunări de limbi.
4. Și să-ț dea blagoslovenia lui Avraam, tătâne-mieu, ție și siminții tale după tine, ca să moștenești pământul nemerniciei tale, carele au dat Dumnezău lui Avraam“.
5. Și trimise Isaac pre Iacov și să duse la Mijlocul-râurilor cătră Lavan, feciorul lui Vathuil Sirului, fratele Revecăi, mumei lui Iacov și lui Isafu.
6. Și văzând Isaf cum au blagoslovit Isaac pre Iacov și să duse la Mijlocul-râurilor Siriei să-ș ia lui fămeaie de acolo, când blagosloviia pre dânsul și porunci lui, zicând: „Să nu iai muiare den featele lui Hanaan“,
7. Și auzi Iacov pre tată-său și pre mumă-sa și să duse la Mijlocul-râurilor Siriii,
8. Și văzând și Isaf cum sânt reale featele lui Hanaan înaintea lui Isaac tătâni-său,
9. Să duse Isaf cătră Ismail și luo pre Maeleth, fata lui Ismail, feciorul lui Avraam, sora lui Naveoth, lângă fămeile lui fămeaie.
10. Și ieși Iacov de la Fântâna Jurământului și să duse la Haraan.
11. Și află loc și dormi acolo, pentru că au apus soarele, și luo den pietrile locului și puse la capul lui și dormi întru locul acela și văzu vis.
12. Și iată, scară întărită în pământ, căriia capul ajungea în ceriu, și îngerii lui Dumnezău să suia și să pogorâia pre dânsa.
13. Și Domnul era întărit pre ea și zise: „Eu sânt Dumnezăul lui Avraam, tătâni-tău, și Dumnezăul lui Isaac. Nu te teame. Pământul asupra căruia dormi tu, ție ți-l voiu da și seminției tale.
14. Și va fi seminția ta ca năsipul pământului și să va lăți spre mare și spre amiazăzi și amiazănoapte și la răsărit, și să vor blagoslovi întru tine toate neamurile pământului și întru seminția ta.
15. Și iată, eu sânt cu tine, păzindu-te în toată calea unde vei mearge, și te voiu întoarce la pământul acesta, pentru că nu te voiu lăsa până voiu face eu toate câte am grăit ție“.
16. Și să sculă Iacov den somnul său și zise că: „Iaste Domnu în locul acesta, și eu n’am știut“.
17. Și să spământă și zise: „Foarte înfricoșat locul acesta. Nu iaste aceasta fără numai casa lui Dumnezău, și aceasta e poarta ceriului“.
18. Și să sculă Iacov dimineața și luo piatra carea au fost pus la căpătâiul lui și o puse stâlpu și turnă untdelemnu pre vârful ei.
19. Și numi numele locului aceluia „Casa lui Dumnezeu“. Și mai nainte să chema cetatea Ulamaus.
20. Și să rugă Iacov rugă, zicând: „De va fi Domnul Dumnezeu cu mine, mă va păzi întru calea aceasta unde eu mă duc și-m va da pâine să mănâncu și haine să mă îmbrac
21. Și mă va întoarce cu mântuire la casa tătâni-mieu și-m va fi Domnul întru Dumnezău,
22. Și piatra aceasta ce am pus stâlpu îm va fi mie Casa lui Dumnezău, și de toate câte-m vei da, a zeacea le voiu zeciui pre eale ție“.
CAP 29
[modifică]
1. Și râdicându-ș Iacov picioarele, să duse la pământul răsăriturilor la Lavan, feciorul lui Vathuil Sirului, fratele Revecăi, mumei lui Iacov și Isaf.
2. Și veade și iată fântână în câmpu, și era acolo trei turme de oi odihnindu-se la dânsa, pentru că den fântâna aceaea adăpa turmele, și era piatră mare pre gura fântânii.
3. Și să aduna acolo toate turmele; și răsturna piatra den gura fântânii și adăpa oile, și așăza piatra la gura fântânii la locul ei.
4. Și zise lor Iacov: „Fraților, de unde sânteț voi?“ Și ei ziseră: „Den Haraan sântem“.
5. Și zise lor: „Știț pe Lavan, feciorul lui Nahor?“ Și ei ziseră: „Știmu-l!“
6. Și zise lor: „Sănătos iaste?“. Și ei ziseră: „Sănătos“. Și iată, Rahil, fata lui, veniia cu oile.
7. Și zise Iacov: „Încă iaste zio multă, încă nu iaste vreame a se aduna toate dobitoacele; adăpând oile, păsaț de la paștiț“.
8. Și ei ziseră: „Nu vom putea, până să vor aduna toți păstorii și vor răstorna piatra den gura fântânii, și vom adăpa oile“.
9. Încă el grăind cătră ei, și Rahil, fata lui Lavan, veniia cu oile tătâni-său; pentru că ea păștea oile tătâni-său.
10. Și fu deca văzu Iacov pre Rahil, fata lui Lavan, fratelui mumei lui, și oile lui Lavan, fratelui mumei lui, și apropiindu-se Iacov, răsturnă piatra de pe gura fântânii și adăpa oile lui Lavan, fratelui mumei lui.
11. Și sărută Iacov pre Rahil și, strigând cu glasul lui, plânse.
12. Și povesti Rahilii cum iaste frate tătâni-său; și alergând, spuse tătâni-său după cuvintele aceastea.
13. Și fu deca auzi Lavan de numele lui Iacov, fiiul surorii lui, alergă întru timpinarea lui și îmbrățișându-l, îl sărută și-l aduse pre dânsul în casa lui și povesti lui Lavan toate cuvintele aceastea.
14. Și zise lui Lavan: „Den oasele meale și den trupul mieu ești tu“. Și era cu el o lună de zile.
15. Și zise Lavan cătră Iacov: „Pentru căce-m ești frate, să nu-m slujești în dar! Spune-m, ce-ț iaste simbria?“
16. Și la Lavan era doao feate: numele cei mai mari Lia, și numele cei mai tinere Rahil.
17. Și ochii Liei era bolnavi, iar Rahil era frumoasă la chip și ghizdavă la față foarte.
18. Și îndrăgi Iacov pre Rahil și zise: „Sluji-ț-voiu șapte ani pentru Rahil, fata ta cea mai tânără“.
19. Și zise lui Lavan: „Mai bine să o dau ție pre dânsa decât să o dau pre dânsa la alt bărbat. Lăcuiaște cu mine!“
20. Și sluji Iacov pentru Rahila 7 ani; și era înaintea lui ca zile puține, pentru căci iubiia el pre dânsa.
21. Și zise Iacov cătră Lavan: „Dă-mi mie fămeaia mea, pentru că s’au umplut zilele, pentru ca să întru la dânsa“.
22. Și strânse Lavan pre toți oamenii locului și făcu nuntă.
23. Și se făcu seară și, luându Lavan pre Lia, fata lui, o au băgat înlăuntru la Iacov, și să culcă cu ea Iacov.
24. Și deade Lavan fie-sa, Liei, pre Zelfan slujnica.
25. Și se făcu dimineață și, iată, era Lia. Și zise Iacov cătră Lavan: „Ce mi’ai făcut aceasta? Au nu pentru Rahila ți-am slujât ție? Și pentru căci m’ai smintit?“
26. Și răspunse Lavan: „Nu iaste așa întru locul nostru, să dăm cea mai tânără mai nainte decât cea mai bătrână.
27. Săvârșaște dară al șaptilea aceștiia, și-ț voiu da și pre aceasta, pentru poslușanie ce poslușăști la mine încă alți șapte ani“.
28. Și făcu Iacov așa, și plini și acei șapte ani, și-i deade lui Lavan pre Rahila, fata lui, fămeaie lui.
29. Și deade Lavan featei lui pe Vala slujnica.
30. Și să culcă cu Rahila și îndrăgi mai mult pre Rahila decât pre Lia; și sluji lui încă 7 ani.
31. Și văzând Domnul Dumnezău cum să uraște Lia, deșchise zgăul ei, iară Rahila era stearpă.
32. Și zămisli Lia și născu fecior lui Iacov, și-i numi numele lui Ruvim, zicând: „Pentru că au văzut Domnul smerenia mea și mi’au dat mie fecior; acum dară mă va iubi bărbatul mieu“.
33. Și zămisli iarăș Lia și născu al doilea fecior lui Iacov și zise: „Căci au auzit Domnul cum mă urăscu, și mi’au dat încă și acesta“. Și-i numi numele lui Semeon.
34. Și zămisli iarăș și născu fecior și zise: „Întru această vreame cătră mine va fi bărbatul mieu, pentru că am născut lui 3 feciori“. Pentru aceaea au numit numele lui Levi.
35. Și zămislind, mai născu fecior și zise: „Acum încă aceasta mă voiu ispovedui Domnului“. Pentru aceaea numi numele lui Iuda, și încetă a naște.
CAP 30
[modifică]
1. Și văzând Rahil cum n’au născut lui Iacov, și zavistui Rahil pre soru-sa și zise lui Iacov: „Dă-m fecior, iară de nu, voiu muri eu“.
2. Și mâniindu-se Iacov pre Rahil, zise ei: „Doară nu în locul lui Dumnezeu sânt eu, carele te-au sterpit den roada pântecilui tău?“
3. Și zise Rahil lui Iacov: „Iată slujnica mea Valla, culcă-te cu ea, și va naște pre genuchile meale, și voiu face și eu feciori, dentr’însa“.
4. Și-i deade lui pre Valla, slujnica ei, fămeaie lui, și să culcă cu dânsa Iacov.
5. Și zămisli Valla, slujnica Rahilei, și născu lui Iacov fecior.
6. Și zise Rahil: „Judecă-m Dumnezeu și-m ascultă glasul și-m deade fecior“. Pentru aceaea numi numele lui Dan.
7. Și mai zămisli încă Valla, slujnica Rahilei, și născu al doilea fecior lui Iacov.
8. Și zise Rahil: „Ajutoră-m Dumnezău și mă întorșu surorii meale și mă întăriiu“. Și numi numele lui Nefthalim.
9. Și văzu Lia cum au stătut de a mai naște, și luo pre Zelfan, slujnica ei, și o deade pre dânsa lui Iacov, fămeaie.
10. Și zămisli Zelfan, slujnica Liei, și născu Iacov fecior.
11. Și zise Lia: „Întru noroc!“ Și-i numi numele lui Gadu.
12. Și zămisli încă Zelfa, slujnica Liei, și născu lui Iacov fecior al doilea.
13. Și zise Lia: „Fericită – eu, căci mă fericescu muierile!“ Și numi numele lui Asir.
14. Și să duse Ruvim în zilele seacerei de grâu, și află meare de mandragora în țarină și le aduse la Lia, mumă-sa. Și zise Rahil cătră soru-sa, Lia: „Dă-mi den mandragurile feciorului tău!“
15. Și zise Lia: „Nu ți-e destul căci ai luat pre bărbatul mieu? Au doară și mandragurile feciorului mieu vei să iai?“ Și zise Rahil: „Nu așa, doarmă cu tine noaptea aceasta, pentru mandragurile feciorului tău!“
16. Și veni Iacov de la țarină seara și ieși Lia întru întimpinarea lui și zise: „Cătră mine să vii astăzi, pentru căci te-am năimit, pentru mandragurile feciorului mieu“. Și dormi cu dânsa în noaptea aceaea.
17. Și auzi Dumnezeu pre Lia și, zămislind, născu lui Iacov al cincelea fecior.
18. Și zise Lia: „Dat-au Dumnezeu plata mea, pentru căci am dat slujnica mea bărbatului mieu“. Și numi numele lui Isahar, carele iaste „Plată“.
19. Și zămisli încă Lia și născu lui Iacov fiiu, al șaselea.
20. Și zise Lia: „Dărui-m mie Dumnezeu dar bun! Întru aceasta vreame mă va aleage bărbatul mieu, pentru că i-am născut lui șase feciori“. Și numi numele lui Zavolon.
21. Și după aceasta născu fată, și-i numi numele ei Dina.
22. Și-ș aduse Dumnezeu aminte de Rahil, și auzi ei Dumnezeu, și-i deșchise zgăul ei.
23. Și zămislind, născu lui Iacov fecior; și zise Rahil: „Luatu-mi-au Dumnezeu ponosul mieu!“
24. Și-i numi numele lui Iosif, zicând: „Adaogă Dumnezeu și alt fecior“.
25. Și fu dupe ce născu Rahil pre Iosif, zise Iacov lui Lavan: „Trimite-mă pentru ca să mergu la locul mieu și la pământul mieu.
26. Dă-m muierile meale și copiii pentru carii am slujitu ție, pentru ca să mă duc, că tu știi slujba care ț’am slujit ție“.
27. Și zise lui Lavan: „De am aflat har înaintea ta, aș vrăji. Pentru că Dumnezeu m’au blagoslovit cu întrarea ta.
28. Împarți simbria ta cătră mine, și ți-o voiu da“.
29. Și zise Iacov: „Tu cunoști câte ț’am slujit ție, și câte dobitoace era cu mine ale tale.
30. Pentru că puține era câte era înaintea mea, și crescură întru mulțime, și te blagoslovi Domnul Dumnezău pre piciorul mieu. Deci acum, când voiu face și eu mie casă?“
31. Și-i zise lui Lavan: „Ce-ț voiu da?“ Și-i zise lui Iacov: „Nu-m vei da nemică. De vei face mie cuvântul acesta, iarăș voiu paște oile tale, și le voiu păzi:
32. Treacă toate oile tale astăzi, și voiu împărți de acolo toată oaia murgă întru miei, și toată albă și pestriță întru miei, și întru capre, îm va fi mie simbria, și va fi mie.
33. Și mă va asculta pre mine direptatea mea întru ziua de mâine, ce-m va fi simbria înaintea ta: tot ce nu va fi bălțat și alb întru capre, și murg întru miei, furat va fi cătră mine“.
34. Și zise lui Lavan: „Fie după cuvântul tău!“
35. Și împărți întru ziua aceaea țapii cei bălțați și cei albi, și toate caprele ceale bălțate și albe, și tot ce era alb întru eale, și tot ce era murg întru miei, și deade pren mâna feciorilor lui.
36. Și le despărți cale de trei zile și întru mijlocul lor și întru mijlocul lui Iacov; și Iacov păștea oile lui Lavan ce rămăsease.
37. Și-ș luo Iacov toiag de stirac vearde, și de nuc, și de paltin; și le cură pre dânsele Iacov belituri albe, și trăgând împrejur albeața, să arăta pre toiage albeața ce au curat, împistrită.
38. Și puse toiagele ce au curat în albiile adăpătorilor apei, pentru ca, venind oile să bea înaintea toiagelor, venind eale să bea, să zămislească oile pre toiage.
39. Și zămisliia oile pre toiage și năștea oile albe, și împistrite, și în feliul cenușii pătate.
40. Iară cârlanii i-au împărțit Iacov, și au pus înaintea oilor berbeace alb, și tot împistrit întru cârlani; și-ș împărți lui turme osebite și nu le amestecă întru oile lui Lavan.
41. Și fu întru vreamea când zămisliia oile luund în zgău, puse Iacov toiagile înaintea oilor în covăți, ca să zămislească eale dupe toiage.
42. Și când năștea oile, nu le punea; și fură ceale neînsemnate ale lui Lavan, și ceale însemnate, ale lui Iacov.
43. Și să îmbogăți omul foarte-foarte, și să făcură lui dobitoc mult și boi, slugi, slujnice, cămile și măgari.
CAP 31
[modifică]
1. Și auzi Iacov cuvintele feciorilor lui Lavan, zicând: „Luat-au Iacov toate ale tătâni-nostru și dentru ale tatălui nostru au făcut toată mărirea aceasta“.
2. Și văzu Iacov fața lui Lavan și, iată, nu era fața lui ca ieri și ca alaltaieri.
3. Și zise Domnul cătră Iacov: „Întoarce-te la pământul tătâni-tău și la ruda ta, și voiu fi cu tine!“
4. Și trimițând Iacov, au chemat pre Lia și pre Rahil la câmp, unde era turmele,
5. Și le zise lor: „Văzu eu fața tătâni-vostru cum nu iaste cătră mine ca ieri și ca alaltaieri, iară Dumnezeul tătâni-mieu era cu mine.
6. Și voi știți cum cu toată vârtutea mea am slujit tătâni-vostru;
7. Și tată-vostru m’au dat în laturi și mi’au schimbat simbria mea acelor 10 cârlani; și Dumnezăul tătâni-mieu nu i-au dat lui să-m facă rău.
8. De va zice așa: ‘Ceale pestrițe vor fi simbrie ție’, și vor naște toate oile pestrițe; iară de va zice: ‘Ceale albe să fie ție simbria ta’, și vor naște toate oile albe.
9. Și luo Dumnezeu toate dobitoacele tătâni-vostru și mi le deade mie.
10. Și fu când zămisliia oile, și văzu cu ochii prin somnu și, iată, țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre albe, și pestrițe, și în feliul cenușii pătați.
11. Și-m zise mie îngerul lui Dumnezeu prin somnu: ‘Iacove!’ Și eu ziș: ‘Ce iaste?’
12. Și zise: ‘Priveaște cu ochii tăi și vezi pre țapi și pre areț suindu-se pre oi, și pre capre albe, și pestrițe, și în feliul cenușii pătați, pentru că am văzut câte-ț face Lavan.
13. Eu sânt Dumnezeul tău, ce m’am ivit ție la „Locul lui Dumnezeu“, unde mi’ai uns acolo stâlpul și te-ai rugat mie rugă acolo. Acum dară, scoală-te și ieși din pământul acesta și pasă la pământul nașterii tale, și voiu fi cu tine!’“.
14. Și răspunzând Rahil și Lia, ziseră lui: „Au doară iaste noao încă parte au moștenire în casa tătâni-nostru?
15. Au nu ca ceale striine ne-am socotit lui, pentru că ne-au vândut pre noi, și cu mâncarea au mâncat argintul nostru?
16. Toată avuția și mărirea ce au luat Dumnezău a tătâni-nostru, noao va fi și feciorilor noștri.
17. Acum dară, câte ț’au zis Dumnezău, fă!“ Și sculându-se Iacov, au luat fămeile lui și copiii lui pre cămile;
18. Și aduse toate averile lui, și toată marfa lui ce-au făcut Între-râuri, și toate ale lui, ca să meargă la Isaac, tatul lui, la pământul hananeilor.
19. Iară Lavan se-au fost dus să-ș tunză oile lui, și fură Rahil bozii tătâni-său.
20. Și ascunse Iacov de Lavan Sirul, pentru ca să nu-i spuie lui cum fuge.
21. Și au fugit el și ale lui toate și au trecut râul și să porni spre muntele Galaad.
22. Și să spuse lui Lavan Sirului a treaia zi, cum au fugit Iacov.
23. Și luându pre toț frații lui cu el, goni după dânsul cale de 7 zile și-l apucă pre dânsul în muntele Galaad.
24. Și veni îngerul în somnu noaptea cătră Lavan Sirul și-i zise lui: „Păzeaște-te pre tine ca să nu grăiești cătră el reale!“ Și apucă Lavan pre Iacov.
25. Și Iacov au întinsu cortul lui în munte, și Lavan au pus pre frații lui în muntele Galaad.
26. Și zise Lavan lui Iacov: „Ce ai făcut? Pentru căce pre ascunsu ai fugit și m’ai jăhuit și mi’ai loat featele meale ca pre niște roabe cu sabia?
27. Și de mi’ai fi spus, te-aș fi trimis cu bucurie, și cu cântăreț și tâmpene, și cu copuzuri.
28. Și nu mă învreadniciiu a-m săruta feciorii miei și featele meale. Și acum nebuneaște ai făcut!
29. Și acum poate mâna mea a-ț face rău, ce Dumnezăul tătâni-tău ieri au zis cătră mine, zicând: ‘Păzeaști-te pre tine ca să nu grăiești cu Iacov reale!’
30. Acum dară, ai mersu pentru că cu pohta ai pohtit ca să mergi la casa tătâni-tău; pentru căci mi’ai furat bozii miei?“
31. Și răspunzând Iacov, zise cătră Lavan: „Pentru că am zis: Cândai să nu-ț iai featele tale de la mine și toate ale meale“.
32. Și zise Iacov: „La cine vei afla bozii tăi, nu va trăi! Înaintea fraților noștri, cunoaște ce iaste lângă mine de ale tale, și ia“. Și nu cunoscu la el nemică; și nu știia Iacov că Rahil, fămeaia lui, au furat pre ei.
33. Și întrând Lavan, au cercat în casa Liei și n’au aflat, și ieși den casa Liei și cercă casa lui Iacov, și în casa acelor doao slujnice, și nu află.
34. Și întră în casa Rahilei, și Rahil luo bozii și-i vârî în samarul cămilei și șăzu desupra lor. Și zise tătâni-său:
35. „Nu-ț paie cu greu, doamne, nu poci să mă scol înaintea ta, pentru că ce au obiceaiu muierile mie-m iaste“. Cercă Lavan în toată casa și nu află bozii.
36. Și să scârbi Iacov și să prici cu Lavan. Și răspunzând Iacov, zise cătră Lavan: „Ce iaste strâmbătatea mea? Și ce-m iaste greșala, căce ai gonit după mine și căce ai cercat toate unealtele casii meale?
37. Ce ai aflat den toate vasele casii tale? Pune aciia înaintea fraților tăi și a fraților miei și să să mustre întru mijlocul nostru amânduror!
38. Aceastea-s mie, 20 de ani eu sânt cu tine; oile tale și caprele nu sau stârpit, berbecii oilor tale n’am mâncat, mâncat de hiară ție nu ți-am adus.
39. Eu plătiiam de la mine furtișagurile zilii și furtișagurile nopții.
40. Mă făceam ziua arzind de zăduh, și cu înghețul nopții, și să rădica somnul de la ochii miei.
41. Aceastea-m sânt, 20 de ani eu în casa ta sânt, slujitu-ți-am 14 ani pentru doao feate ale tale, și 6 ani la oile tale, și-m smentiș simbria cu 10 cârlani.
42. De nu ar fi Dumnezăul părintelui mieu Avraam și frica lui Isaac, mine acum deșert m’ai tremite. Smerenia mea și truda mâinelor meale au văzut Dumnezeu, și te-au mustrat ieri“.
43. Și răspunzând Lavan, zise lui Iacov: „Featele, feate-m sânt, și feciorii, fiii miei sânt, și dobitoacele, dobitoace mie, și toate câte tu vezi, ale meale sânt și ale featelor meale. Ce voiu face lor astăzi, au feciorilor lor ce-au născut?
44. Acum dară, vino să punem legătură, eu și tu, și va fi întru mărturie întru mijlocul mieu și întru mijlocul tău!“ Și zise lui: „Iată, nimeni cu noi iaste, vezi Dumnezău martor întru mijlocul mieu și al tău“.
45. Și luund Iacov piatră, o puse stâlpu pre dânsa. Și zise Iacov fraților lui: „Adunați pietri!“
46. Și adunară pietri și făcură movilă; și mâncară acolo pre movilă.
47. Și zise lui Lavan: „Această movilă mărturiseaște întru mijlocul mieu astăzi“. Și o numi pre dânsa Lavan „Movila mărturiii“, iară Iacov o numi pre dânsa „Movilă mărturie“.
48. Și zise Lavan lui Iacov: „Iată această movilă și stâlpul carele am pus întru mijlocul mieu și al tău; mărturiseaște movila aceasta și mărturiseaște stâlpul acesta“. – Pentru aceaea s’au numit numele: „Movila mărturiseaște“. –
49. Și „Videnia“, care au spus: „Văzu Dumnezău întru mijlocul mieu și al tău, pentru că ne vom osebi unul de altul.
50. De vei smeri featele meale, de vei lua muiare peste featele meale, caută, nimenea cu noi iaste văzând, Dumnezău – mărturie întru mijlocul mieu și întru mijlocul tău!“
51. Și zise Lavan lui Iacov: „Iată movila aceasta, și mărturie stâlpul acesta,
52. Pentru că, de nu voiu treace eu la tine, nice tu vei treace cătră mine movila aceasta și stâlpul acesta, pre răutate;
53. Dumnezăul lui Avraam și Dumnezăul lui Nahor să judece întru mijlocul nostru!“ Și jură Iacov dupre frica tătâni-său, lui Isaac.
54. Și junghe Iacov jârtvă în munte, și au chemat pe frații lui; și au mâncat, și au băut, și au dormit în munte.
55. Și sculându-se Lavan dimineața, au sărutat feciorii și featele lui și blagoslovi pre ei. Și întorcându-se Lavan, să duse la locul lui.
CAP 32
[modifică]
1. Și Iacov să duse la calea lui. Și căutând, văzu tabără a lui Dumnezău tăbărâtă, și timpinară pre dânsul anghelii lui Dumnezău.
2. Și zise Iacov, când văzu pre dânșii: „Tabăra lui Dumnezău – aceasta!“ Și numi numele locului aceluia „Tabere“.
3. Și trimise Iacov soli înaintea lui cătră Isaf, fratele lui, la pământul Siir, la țara Edom.
4. Și porunci lor, zicând: „Așa veț zice domnului mieu Isaf: ‘Așa zice sluga ta Iacov: ‘Cu Lavan am sălășluit și am zăbovit până acum’.
5. Și mi să făcură boi, și măgari, și oi, și slugi, și slujnice, și am trimis să spuie domnului mieu, lui Isaf, pentru ca să afle sluga ta haru înaintea ta’“.
6. Și să întoarseră solii cătră Iacov, zicând: „Vinit-am la fratele tău Isaf și, iată, el vine în timpinarea ta, și 400 de oameni cu el“.
7. Și să spământă Iacov foarte și să mira, și împărți norodul ce era cu el, și boii, și oile, în doao tabere.
8. Și zise Iacov: „De va veni Isaf la o tabără și o va tăia, va fi tabăra a doua ca să se mântuiască“.
9. Și zise Iacov: „Dumnezăul tătâne-mieu, lui Avraam, și Dumnezăul tătâne-mieu, lui Isaac! Doamne Dumnezăul mieu, cela ce ai zis mie: ‘Aleargă la pământul nașterii tale, și bine-ț voiu face’,
10. Destul sânt de toată dereptatea și de tot adevărul carele ai făcut slugii tale. Pentru că cu toiagul mieu am trecut pre Iordanul acesta, iară acum m’am făcut în doao tabere.
11. Scoate-mă den mâna fratelui mieu Isaf, pentru că mă tem eu de dânsul, cândai să nu vie să mă lovească, și mume preste feciori.
12. Și tu ai zis: ‘Bine voiu face ție, și voiu pune seminția ta ca năsipul mărei, carele nu se va număra de mulțime’“.
13. Și dormi acolo în noaptea aceaea, și luo de carele aducea în mânile lui daruri și trimise lui Isaf, fratelui lui:
14. Capre 200, țapi 20, oi 200, areț 20,
15. Cămile cu lapte și copiii lor 30, boi 40, tauri 10, măgari 20, mânji 10.
16. Și le deade pre mâna slugilor lui, turmă deosebi, și zise slugilor lui: „Păsați înaintea mea și faceț osebire între turmă și între turmă“.
17. Și porunci celui dentâiu, zicând: „De te va întâlni Isaf, fratele mieu, și te va întreba, zicând: ‘Al cui ești? Și unde mergi? Și ale cui sânt aceastea care mergu înaintea ta?’,
18. Vei zice: ‘Ale slugii tale, Iacov; daruri au trimis domnu-mieu Isaf. Și iată el – denapoia noastră!“
19. Și porunci celui dentâiu, și de al doilea, și al treilea, și tuturor celor ce mergea după turmele aceastea, zicând: „După cuvântul acesta grăiți lui Isaf, cându-l veț afla voi pre el,
20. Și veț zice: ‘Iată, sluga ta, Iacov, vine denapoia noastră’“. Pentru că zise: „Voiu îmblânzi fața lui cu darurile ce mergu înaintea lui, și după aceasta voiu vedea fața lui, cândai va priimi fața mea“.
21. Și mergea darurile înaintea feații lui, și el dormi în noaptea aceaea în tabără.
22. Și sculându-se în noaptea aceaea, au luat pre amândoao muierile și amândoao slujnicele și cei 11 copii ai lui și trecu trecătoarea lui Iacov.
23. Și luo pre dânșii și-i trecu pârâul și trecu toate ale lui.
24. Și rămase Iacov singur. Și să lupta om cu dânsul până dimineața.
25. Și văzu cum nu poate cătră el, și să atinse de lățimea coapsei lui și amorți lățimea coapsei lui Iacov, luptându-se el cu dânsul.
26. Și-i zise lui: „Trimite-mă, pentru că se-au suit zorile!“ Și el zise: „Nu te voiu trimite de nu mă vei blagoslovi“.
27. Și-i zise lui: „Ce-ți iaste numele tău?“ Și el zise: „Iacov!“
28. Și zise lui: „Să nu se mai cheame numele tău Iacov, ce Izrail să fie numele tău; căce te-ai întărit cu Dumnezău și cu oamenii, tare vei fi!“
29. Și întrebă Iacov și zise: „Spune-m numele Tău!“ Și-i zise: „Pentru căci aceasta întrebi tu numele mieu? Carele iaste minunat!“ Și-l blagoslovi pre dânsul acolo.
30. Și numi Iacov numele locului aceluia „Vedearea lui Dumnezău“, pentru că: „Am văzut pre Dumnezău față cătră față, și să mântui sufletul mieu!“
31. Și răsări soarele, când trecu „Chipul lui Dumnezău“; iară el stângăciia coapsa lui.
32. Pentru aceaea nu vor mânca fiii lui Izrail vâna carea au amorțit, care iaste pre lățimea coapsei, până în ziua de astăzi, pentru căce se-au atinsu de lățimea coapsei lui Iacov, de vână, și au amorțit.
CAP 33
[modifică]
1. Și căutând Iacov, văzu și iată Isaf, fratele lui, viind, și 400 de oameni cu dânsul. Și împărți Iacov copiii pre Lia și pre Rahil și pre ceale doao slujnice.
2. Și puse pre ceale doao slujnice și pre feciorii lor înainte, și pre Lia și pre copiii ei denapoi, și pre Rahil și pre Iosif mai pe urmă;
3. Iară el ieși înaintea lor și să închină pre pământ de șapte ori, până a se apropia de fratele lui.
4. Și alergă Isaf în timpinarea lui; și îmbrățișându-l pre el, l-au sărutat, și căzu pre grumazii lui și sărută pre el foarte și plânseră amândoi.
5. Și căutând, văzu muierile și copiii și zise: „Ce-ț sânt ție aceștea?“ Și el zise: „Copiii cu carii au miluit Dumnezău pre sluga ta“.
6. Și apropiară slujnicele copiii lor și să închinară.
7. Și să apropie Lia și feciorii ei și să închinară; și după aceaea se apropie Rahil și Iosif și să închinară.
8. Și zise: „Ce sânt ție aceastea, toate taberile aceastea care am întâlnit?“ Și el zise: „Ca să afle sluga ta har înaintea ta, doamne!“
9. Și zise Isaf: „Sânt la mine multe, frate, fie ție ale tale“.
10. Și zise Iacov: „De am aflat har înaintea ta, priimeaște darurile pren mânile meale; pentru aceasta am văzut fața ta, ca când ar vedea niștine fața lui Dumnezeu, și bine vei vrea mie.
11. Ia blagosloveniile meale care ți-am adus ție, că m’au miluit Dumnezeu și am de toate“. Și-l siliia pre el și luo.
12. Și zise: „Să ne sculăm să meargem dirept“.
13. Și-i zise lui: „Domnul mieu știe că copiii sânt mai moi, și oile și vacile să șchiopetează la mine; deci de le voiu goni pre dânsile o zi, vor muri toate dobitoacele.
14. Meargă domnul mieu înaintea slugii lui, și eu mă voiu întări în calea după zăbava meargerii ce-i înaintea mea, și pe urma copilașilor, până voiu veni eu cătră domnul mieu la Siir“.
15. Și zise Isaf: „Voiu lăsa cu tine den gloata ce iaste cu mine“. Și el zise: „Pentru ce aceasta? Destul că am aflat har înaintea ta, doamne“.
16. Și să întoarse Isaf în ziua aceaea în calea lui la Siir.
17. Și Iacov se sculă la Corturi și-ș făcu lui acolo case, și dobitoacilor lui colibi; pentru aceaea au numit numele locului aceluia „Colibi“.
18. Și veni Iacov la Salim, cetatea Sichimon, care iaste în pământul lui Hanaan, când s’au întorsu de la Mesopotamia Asiriii, și să tăbărî despre fața cetății.
19. Și agonisi partea țarinii, unde ș’au întinsu acolo cortul lui, de la Emor, tatăl lui Sihem, pre 100 de cârlani.
20. Și puse acolo jărtăvnic și chemă pre „Dumnezeul lui Israil“.
CAP 34
[modifică]
1. Și ieși Dina, fata Liei care au născut lui Iacov, ca să cunoască featele lăcuitorilor.
2. Și o văzu pre dânsa Sihem, feciorul lui Emor Horeul, domnul pământului. Și luându-o pre dânsa, au dormit cu ea; și născu, și o smeri pre dânsa.
3. Și să alătură lângă sufletul Dinei, featei lui Iacov, și o iubi pre fecioară și grăi dupre cugetul fecioarei ei.
4. Zise Sihem, feciorul lui Iemor, cătră tată-său, zicând: „Ia-m fetișoara aceasta fămeaie!“
5. Și Iacov au auzit cum au pângărit feciorul lui Emor pre Dina, fata lui, și feciorii lui era cu dobitoacile lui la câmpu, și tăcu Iacov până a veni ei.
6. Și ieși Emor, tatul lui Sihem, cătră Iacov, să-i grăiască lui.
7. Iară feciorii lui Iacov veniră de la câmpu și, deca auziră, să umiliră oamenii și cu scârbă le era lor foarte, căci grozăvie făcu întru Izrail, dormind cu fata lui Iacov, și nu așa va fi.
8. Și grăi Emor lor, zicând: „Sihem, feciorul mieu, au ales cu sufletul fata voastră; dați-o dară pre ea lui fămeaie!
9. Și vă încuscriț cu noi: featele voastre dați-le noao și featele noastre luaț la feciorii voștri;
10. Și întru noi lăcuiț, și pământul, iată, lat înaintea voastră, lăcuiț și vă hrăniț pre dânsul, și agonisiț întru el“.
11. Și zise Sihem cătră tatăl ei și cătră frații ei: „Să aflu har înaintea voastră și, ce veț zice, vom da.
12. Înmulțiț zestrile foarte, și voiu da întru cât îm veț zice mie, și-m veț da mie copila aceasta întru fămeaie!“
13. Și răspunsără feciorii lui Iacov lui Sihem și lui Iemor, tătâni-său, cu vicleșug; și grăiră lor, căci au pângărit pre Dina, sora lor,
14. Și zise lor Simeon și Levi, frații Dinii, feciorii Liei: „Nu vom putea să facem cuvântul acesta, să dăm pre soru-noastră la om ce are marginea trupului acoperită, pentru că iaste ponos noao.
15. Întru aceasta ne vom asemăna voao și vom lăcui întru voi, de vă veț face ca noi și voi, când se va obrezui voao toată partea bărbătească.
16. Și vom da featele noastre voao, și din featele voastre vom lua fămei noao; și vom lăcui la voi, și vom fi ca un neam.
17. Iară de nu veț asculta pre noi, să vă obrezuiț, vom lua featele noastre și ne vom duce“.
18. Și plăcură cuvintele înaintea lui Emor și înaintea lui Sihem, feciorul lui Emor.
19. Și nu zăbovi tinerelul a face cuvântul acesta, pentru că să afla cu fata lui Iacov, și el era prea slăvit decât toți câț era în casa tătâne-său.
20. Și veni Emor și Sihem, feciorul lui, la poarta cetății lor și grăiră cătră oamenii cetății lor, zicând:
21. „Oamenii aceștea cu pace sânt cu noi; să lăcuiască pre pământ, și să hrănească pre dânsul. Și pământul, iată, larg înaintea lor; featele lor să luom noao fămei, și featele noastre să le dăm lor.
22. Întru aceasta numai să vor asămăna noao oamenii ca să lăcuiască cu noi, ca să fim un nărod, întru să să obrezuiască noao toată partea bărbătească, dupe cum sânt și ei obrezuiți.
23. Și dobitoacele lor, și ceale cu 4 picioare, și unealtele lor, au nu vor fi ale noastre? Numai întru aceasta să ne asămănăm cu ei, și vor lăcui cu noi!“
24. Și ascultă Emor pre Sihem, feciorul lui, și toți câț întra pre poarta cetății lor, și-ș obrezuia trupurile acoperirii margenii lor tot bărbatul.
25. Și fu în a treia zi, când era în dureare, luară cei doi feciori a lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, fieștecarele sabia lui, și întrară în cetate cu temeiu, și omorâră toată partea bărbătească.
26. Și pre Emor, și pre Sihem, feciorul lui, îi omorî cu gura sabiei; și luară pre Dina den casa lui Sihem și ieșiră.
27. Iară fiii lui Iacov întrară preste cei răniți și jăfuiră cetatea întru care au pângărit pre Dina, sora lor.
28. Și oile lor, și boii lor, și măgarii lor, și câte era în cetate, și câte era la câmpu, le luară.
29. Și toate trupurile lor, și toată agonisita lor, și muierile lor, le-au robit, și au jăfuit câte era în cetate și câte era în case.
30. Și zise Iacov cătră Simeon și Levi: „Urât m’aț făcut, a fi eu rău celor ce lăcuiescu pământul, și întru hananei, și întru ferezei. Și eu puțin sânt întru număr; și adunându-se preste mine, mă vor tăia, și mă voiu fărâma eu și casa mea“.
31. Și ei ziseră: „Dară ca cu o curvă vor trebui cu sora noastră?“
CAP 35
[modifică]
1. Și zise Dumnezău cătră Iacov: „Sculându-te, te suie la locul Vethil și lăcuiaște acolo, și fă acolo jărtăvnic lui Dumnezău, care ți se-au arătat ție când fugiiai de fața lui Isaf, fratelui tău!“
2. Și zise Iacov casii lui și tuturor celor ce era cu dânsul: „Rădicaț pre bozii cei striini den mijlocul vostru, și vă curățiț, și premeniț hainele vostre.
3. Și sculându-ne, să ne suim la Vethil; și să facem acolo jărtăvnic lui Dumnezeu, celui ce m’au ascultat întru ziua primejdiii, carele era cu mine și mă mântui în calea unde mergeam!“
4. Și deaderă lui Iacov pre bozii cei striini care era întru mâinele lor și cerceii cei ce era în urechile lor. Și i-au ascunsu Iacov supt terevinthul de la Sichima și i-au pierdut pre dânșii până în ziua de astăzi.
5. Și să rădică Izrail de la Sechima; și fu frica lui Dumnezău la cetățile ce era pen împrejurul lor, și nu goniră pre urma fiilor lui Israil.
6. Și veni Iacov la Luza, care iaste în pământul lui Hanaan, care iaste Vethil, el și tot norodul ce era cu dânsul.
7. Și zidi acolo jărtăvnic, și numi numele locului „Vethil“, pentru că acolo i se-au arătat lui Dumnezău, când fugiia el de fața lui Isaf, fratele lui.
8. Și muri Devora, doica Revecăi, și să îngropă mai jos de Vethil, supt stejar, și numi Iacov numele lui „Stejariul Jălii“.
9. Și să ivi Dumnezău lui Iacov încă, în Luza, când au venit acolo de la Mesopotamia Siriei, și blagoslovi pre el Dumnezău
10. Și zise lui Dumnezău: „Numele tău nu se va mai chema Iacov, ce Israil va fi numele tău“. Și numi numele lui Israil.
11. Și zise lui Dumnezău: „Eu – Dumnezăul tău! Creaște și te înmulțeaște! Limbi și adunări de limbi vor fi dentru tine, și împăraț den mijlocul tău vor ieși.
12. Și pământul carele am dat lui Avraam și lui Isaac, ție am dat pre dânsul; și ție va fi, și seminției tale după tine voiu da pământul acesta, întru neamurile lor“.
13. Și să sui Dumnezău de la dânsul, den locul carele au grăit cu dânsul.
14. Și puse Iacov stâlpu în locul unde au grăit cu dânsul Dumnezău, stâlpu de piatră, și vărsă pre dânsul turnare, și vărsă pre dânsul untdelemnu.
15. Și numi Iacov numele locului întru carele au grăit cu dânsul Dumnezău: „Vethil“.
16. Și sculându-se Iacov de la Vethil, au întinsu cortul lui decindea de turnul Gader. Și fu când se-au apropiat la Hafratha și a veni la pământul lui Efratha, au născut Rahil, și greu avu întru naștire.
17. Și fu când născu ea cu greu, zise ei moașa: „Aibi îndrăznire, pentru că și acesta îț iaste fiiu!“
18. Și fu cându-ș lăsa ea sufletul, că muriia, numi numele lui „Feciorul durerei meale“, și tată-său numi pre dânsul Veniamin.
19. Și muri Rahil, și să îngropă în calea lui Efratha, aceasta iaste Vithleaem.
20. Și puse Iacov stâlpu pre mormântul ei: acesta iaste stâlpul mormântului Rahilei până în ziua de astăz. Și să rădică Israil, și-ș întinse cortul lui decindea de turnul Gader.
21. Și fu când lăcui Israil întru pământul acela, mearse Ruvin și dormi cu Vala, țiitoarea tătâni-său, lui Iacov. Și auzi Israil, și rău se-au arătat înaintea lui.
22. Și era fiii lui Iacov 12:
23. Feciorii Liei: cel dentâiu născut lui Iacov, Ruvim; Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zavulon.
24. Și feciorii Rahilii: Iosif și Veniamin.
25. Și feciorii Valei, slujnecii Rahilei: Dan și Nefthalim.
26. Și feciorii Zelfii, slujneci Liei: Gad și Asir. Aceștea sânt fiii lui Iacov, care s’au făcut lui la Mesopotamia Siriei.
27. Și veni Iacov cătră Isaac, tată-său, încă trăind el la Mamvri, la Cetatea Câmpului, acesta iaste Hevron, în pământul lui Hanaan, unde au lăcuit Avraam și Isaac.
28. Și fură zilele lui Isaac, carele au trăit, ani 180.
29. Și slăbind, au murit și se adaose lângă ruda lui, mai bătrân și plin de zile, și-l îngropară pre dânsul Isaf și Iacov, amândoi feciorii lui.
CAP 36
[modifică]
1. Aceastea sânt nașterile lui Isaf, acesta iaste Edom.
2. Și Isaf îș luo lui muieri den featele hananeilor: pre Ada, fata lui Elom Heteul, și pre Olivema, fata lui Ana, feciorul lui Sevegon Eveul,
3. Și pre Vasemath, fata lui Ismail, sora lui Naveoth.
4. Și născu Ada lui Isaf pre Elifas; și Vasemath născu pre Raguil;
5. Și Olivema au născut pre Ieus, și pre Ieglom și pre Core. Aceștea sânt feciorii lui Isaf, carii se-au născut lui în pământul lui Hanaan.
6. Și luo Isaf muierile lui, și feciorii lui, și featele lui, și toate trupurile casii lui, și toate unealtele lui, și toate dobitoacele, și toate câte au agonisit și câte au cuprinsu în pământul lui Hanaan, și să duse den pământul lui Hanaan, de la fața lui Iacov, fratele lui,
7. Pentru că le era lor averile multe a lăcui într’un loc, și nu putea pământul sălășluirei lor a purta pre dânșii de mulțimea averilor lor.
8. Și lăcui Isaf în muntele lui Siir; Isaf acesta iaste Edom.
9. Aceastea sânt nașterile lui Isaf, tatul lui Edom, în muntele lui Siir.
10. Și aceastea sânt numele feciorilor lui Isaf: Elifas, feciorul Adasei, fămeii lui Isaf, și Raguil, feciorul Vasemathii, fămeii lui Isaf.
11. Și să făcură lui Elifas feciori: Theman, Oman, Sofar, Gofom și Chenez.
12. Și Thamna era țiitoare lui Elifas, feciorul lui Isaf, și născu lui Elifas pre Amalic. Aceștea sânt feciorii Adasii, fămeii lui Isaf.
13. Și aceștea sânt feciorii lui Raguil: Nahoth, Zare, Some și Moze. Aceștea au fost feciorii Vasmathii, fămeii lui Isaf.
14. Și aceștea sânt feciorii Olivemasii, featei lui Ana, feciorul Sevegonii, fămeii lui Isaf; și născu lui Isaf pre Ieus, și pre Ieglom, și pre Core.
15. Aceștea sânt voivozii, fiii lui Isaf: fiii lui Elifas, celui dentâi născut lui Isaf, voivodul Theman, voivodul Omar, voivodul Sofar, voivodul Chenez,
16. Voivodul Core, voivodul Gothom, voivodul Amalic. Aceștea sânt voivozii lui Elifas, în pământul Idumeii; aceștea sânt fiii Adasii.
17. Și aceștea sânt fiii lui Raguil, fiii lui Isaf: voivodul Nahoth, voivodul Zare, voivodul Some, voivodul Moze, voivozii lui Raguil, în pământul lui Edom; aceștea-s feciorii Vasemathei, fămeii lui Isaf.
18. Aceștea sânt feciorii Olivemasii, fămeii lui Isaf: voivodul Ieul, voivodul Ieglom, voivodul Core. Aceștea sânt voivozii Olivemasii, featei lui Ana, fămeii lui Isaf.
19. Aceștea-s feciorii lui Isaf și aceștea sânt voivozii lor; aceștea-s feciorii lui Edom.
20. Și aceștea-s feciorii lui Siir Horeului, ce lăcuiaște pământul: Lotan, Soval, Sevegon, Ana,
21. Și Dison, și Asar, și Rison. Aceștea-s voivozii Horeului, feciorii lui Siir, în pământul lui Edom.
22. Și să făcură feciorii lui Lotan: Hori, și Eman, și sora lui Lotan, Thamna.
23. Și aceștea-s feciorii lui Soval: Goliam, și Manahath, și Ghevir, Sofar și Oman.
24. Și aceștea-s feciorii lui Sevegon: Aie și Onan, acesta iaste Onan carele au aflat pre Iamin în pustie, când păștea trăgătorii lui Sevegon, tătâni-său.
25. Și aceștea-s feciorii lui Ana: Dison și Olivema, fata lui Ana.
26. Și aceștea-s feciorii lui Dison: Amada, și Azvan, și Iesthran, și Hafran.
27. Și aceștea-s feciorii lui Asar: Valam, și Zucam, și Iucam, și Ucam.
28. Și aceastea-s feciorii lui Rison: Osă și Aran.
29. Și aceștea-s voivozii lui Hori: voivodul Lotan, voivodul Soval, voivodul Sevegon, voivodul Ana,
30. Voivodul Dison, voivodul Asar, voivodul Rison. Aceștea-s voivozii lui Hori, întru domniile lor, în pământul Edom.
31. Și aceștea-s împărații ce au împărățit în pământul lui Edom, mai nainte decât a împărăți împărat în Israil.
32. Și împărăți în Edom: Valac, feciorul lui Veor, și numele cetății lui: Denava.
33. Și muri Valac și împărăți în locul lui Iovac, feciorul lui Zara, de la Vosora.
34. Și muri Iovac și împărăți în locul lui Asom, den pământul themaneanilor.
35. Și muri Asom cel den themaneani, și împărăți în locul lui Adad, feciorul lui Varad, cela ce au tăiat pe Madiam, în câmpul lui Moav; și numele cetății lui: Ghetthem.
36. Și muri Adad și împărăți după el Samada, de la Masecas.
37. Și muri Samada și împărăți după el Saul, den Rovooth, de lângă râu.
38. Și muri Saul și împărăți după el Valaenon, feciorul lui Ahovor.
39. Și muri Valaenon, feciorul lui Ahovor, și împărăți după dânsul Arad, feciorul lui Varad; și numele cetății lui: Fogor; și numele fămeii lui: Metevei, fata lui Matraid, feciorul Mezoov.
40. Aceastea-s numele voivozilor lui Isaf, întru neamurile lor, dupre locurile lor, întru numele lor, întru țările lor, și întru limbile lor: voivodul Thamna, voivodul Gola, voivodul Iethar,
41. Voivodul Olevemas, voivodul Ilas, voivodul Finon,
42. Voivodul Chenez, voivodul Theman, voivodul Mazar,
43. Voivodul Maghedeil, voivodul Zafoin. Aceștea-s voivozii Edomului, întru ceale zidite în pământul câștigării lor. Acesta Isaf, tatăl lui Edom.
CAP 37
[modifică]
1. Și lăcuia Iacov în pământul unde au sălășluit Isaac, tatăl lui, în pământul lui Hanaan.
2. Și aceastea-s nașterile lui Iacov; și Iosif era de ani 17, păscând oile tătâni-său, cu frații lui; fiind tânăr, împreună cu feciorii Valasii și cu feciorii Zelfiei, fămeilor tătâni-său. Și adusără asupra lui Iosif hulă rea cătră Israil, tatăl lor.
3. Iară Iacov iubiia pre Iosif mai tare decât toți feciorii lui, pentru că fecior de bătrâneațe era lui, și-i făcu lui haină pestriță.
4. Și văzând frații lui cum pre dânsul iubeaște tată-său mai mult decât toți feciorii lui, îl urâră și nu-i putea să-i grăiască lui nemică de pace.
5. Și visând Iosif vis, spuse fraților lui.
6. Și zise lor: „Ascultați visul acesta carele am visat:
7. Părea-mi-se că voi legați znopi în mijlocul câmpului; și să sculă znopul mieu și stătu dirept; și întorcându-se împrejur znopii voștri, să închinară znopului mieu“.
8. Și ziseră lui frații lui: „Au doră împărățind vei împărăți pre noi? Sau domnind vei domni pre noi?“ Și adaosără încă altă ură pre dânsul, pentru visele lui și pentru cuvintele lui.
9. Și văzu ș’alt vis și-l povesti tătâni-său și fraților lui. Și zise: „Iată, am visat ș’alt vis: cum soarele și luna și 11 steale să închina mie“.
10. Și-l certă tată-său și-i zise lui: „Ce e visul acesta ce ai visat? Poate să fie că venind vom veni, eu, și mumă-ta, și frații tăi, să ne închinăm ție pre pământ?“
11. Și zavistuiră pre el frații lui, iară tată-său au păzit cuvântul.
12. Și să duseră frații lui a paște oile tatului lor, la Sihem.
13. Și zise Israil cătră Iosif: „Au nu frații tăi păstorescu la Sihem? Ia vino, și te voiu trimite cătră dânșii“. Și-i zise lui: „Iată eu“.
14. Și zise lui Israil: „Pasă de vezi de sânt sănătoși frații tăi și oile, și-m povesteaște!“ Și-l trimise pre dânsul den valea Hevron și veni la Sihem.
15. Și află pre dânsul un om, rătăcind pre câmpu, și-l întrebă pre dânsul omul, zicând: „Ce cauți?“
16. Și el zise: „Pre frații miei caut. Spune-m, unde păstorescu?“
17. Și-i zise lui omul: „S’au rădicat de aicea, pentru că am auzit de dânșii zicând: ‘Să meargem la Dothaim!’“ Și să duse Iosif după frații lui și-i află pre dânșii la Dothaim.
18. Și-l văzură mai nainte, de departe, decât a să apropia el la dânșii, și vicleniia ca să omoară pre el.
19. Și zise fiiștecarele cătră fratele lui: „Iată visuitoriul acela vine!
20. Acum dară, veniț să omorâm pre el și să-l aruncăm pre el într’o groapă; și vom zice: ‘Hiară rea au mâncat pre el’; și vom vedea visurile lui ce vor fi“.
21. Și auzind Ruvim, îl scoase pre dânsul den mânile lor, și zise: „Să nu-l ucidem pre dânsul, de sufletu“.
22. Și zise lor Ruvim: „Să nu vărsați sânge; puneți pre dânsul în groapa aceasta ce iaste în pustie, iară mâna să nu râdicaț la dânsul!“, pentru că cerca în ce chip îl va scoate pre dânsul den mânile lor, și să-l dea tătâni-său.
23. Și fu când veni Iosif cătră frații lui, dezbrăcară pre Iosif den haina cea pestriță ce era prejur el.
24. Și, luându-l pre dânsul, îl aruncară în groapă. Și groapa – deșartă, apă nu avea.
25. Și șăzură să mănânce pâine și, căutând cu ochii, văzură și, iată, călători ismailteani veniia den pământul Galaad, și cămilele lor încărcate de tămâie, și de rășână, și de zmirnă, și mergea să pogoară la Eghipet.
26. Și zise Iuda cătră frații lui: „Ce folos căce vom ucide pre fratele nostru și vom ascunde sângele lui?
27. Viniț să vindem pre el ismailteanilor acestora, iară mânile noastre nu fie pre dânsul, pentru că fratele nostru și trupul nostru iaste“. Și ascultară frații lui.
28. Și mergea pe aproape oamenii, madianii neguțătorii; și-l traseră și-l scoaseră pre Iosif den groapă și-l vândură pre dânsul ismailteanilor dereptu 20 de galbeni de aur. Și pogorâră pre Iosif la Eghipet.
29. Și să întoarse Ruvim la groapă, și nu văzu pre Iosif în groapă, și-ș rumpse hainele lui.
30. Și să întoarse cătră frații lui și zise: „Copilașul nu iaste! Dară eu unde mă voiu mai duce?“
31. Și luând haina lui Iosif, au junghiat un iedu de capră, și unseră haina cu sângele.
32. Și trimise haina cea pestriță și o adusără tătâne-său și ziseră: „Aceasta am aflat; cunoaște de iaste haina feciorului tău au ba“.
33. Și cunoscu pe ea și zise: „Haina feciorului mieu iaste; jigania cea rea l-au mâncat pre el, jigania au hrăpit pre Iosif“.
34. Și-ș rupse Iacov hainele lui, și puse pre mijlocul lui sacu, și plângea pre fiiu-său zile multe.
35. Și să adunară toți feciorii lui și featele lui și viniră să mângâie pre el; și nu vrea să să mângâie, zicând că: „Mă voiu pogorî cătră fiiu-meu, plângând, în iad!“ Și-l plânse pre dânsul tatăl lui.
36. Iară madianii au vândut pre Iosif la Eghipet lui Pentefrei, hadâmul lui Farao, cel mai mare peste bucătari.
CAP 38
[modifică]
1. Și fu întru vreamea aceaea, pogorî Iuda de la frații lui și mearse până la oarecare om odolamitean, căruia numele era Iras.
2. Și văzu acolo Iuda o fată a unui om hananeu, căriia numele era Sava, și o luo pre dânsa și să culcă cu dânsa.
3. Și zămislind, născu fecior, și-i numi numele Ir.
4. Și zămislind, născu fiiu încă, și-i numi numele Avnan.
5. Și adăogând, încă născu fecior altul, al treilea, și numi numele lui Silom. Și ea era la Hazvi când au născut pre dânșii.
6. Și luo Iuda fămeaie lui Ir, celui dentâiu născut lui, căriia numele-i era Thamar.
7. Și fu Ir, dentâiu născut Iudei, rău înaintea Domnului, și-l ucise pre dânsul Dumnezău.
8. Și zise Iuda lui Avnan: „Întră la muiarea frăține-tău și fii bărbat ei, și râdică sămânță fratelui tău“.
9. Și cunoscând Avnan că nu lui va fi sămânța, fu, când mergea la fămeaia fratelui lui, vărsa pre pământ, pentru ca să nu dea sămânță fratelui său.
10. Și rău se arătă cuvântul înaintea lui Dumnezău, căce au făcut aceasta, și au omorât și pre acesta.
11. Și zise Iuda Thamarii, nurori-sa, după ce au murit amândoi feciorii lui: „Șăzi văduo în casa tătâne-tău, până să va face mare Silom, feciorul mieu!“, pentru că zise întru cugetul lui: „Cândai să nu moară și acesta, ca și frații lui!“ Și mergând Thamar, au șăzut în casa tătâne-său.
12. Și să înmulțiră zilele și muri Sava, fămeaia Iudei, și, mângâindu-se Iuda, să sui la ceia ce tundea oile lui el; și pogorî Iras, păstoriul lui, odolomiteanul, la Thamna cu el.
13. Și să spuse Thamarii, nurori-sa, zicând: „Iată, socru-tău să suie la Thamna să tunză oile lui“.
14. Și dezbrăcându-ș hainele văduviei de pre dânsa, să învăli cu brobodealnicul și să înfrumuseță și șăzu lângă porțile Enan, carea iaste întru calea Thamna, pentru căce au văzut cum mare se-au făcut Silom, și el nu o au datu lui muiare pre dânsa.
15. Și văzându-o Iuda, au socotit pre ea cum să fie curvă, pentru că ș’au acoperit fața ei, și nu o au cunoscut.
16. Și să abătu la dânsa den cale și-i zise ei: „Lasă-mă să întru la tine!“, pentru că n’au cunoscut că iaste noru-sa. Și ea zise: „Ce-m vei da, de vei întra la mine?“
17. Și el zise: „Eu îț voiu trimite iedu den capre, den oile meale“. Și ea zise: „De-m vei da arvună, până vei trimite tu“.
18. Și el zise: „Ce arvună îț voiu da?“. Și ea zise: „Inelul tău, și zgarda, și toiagul ce-ț iaste în mână“. Și-i deade ei și întră la dânsa; și luo în pântece de la el.
19. Și să sculă de să duse, și-ș luo brobodealnicul de la ea, și să îmbrăcă cu hainele ceale de văduvia ei.
20. Și trimise Iuda iedul den capre, cu mâna păstoriului său, odolamiteanului, ca se ia de la muiare arvuna, și nu o află pre ea.
21. Și întrebă pre oamenii den loc și zise lor: „Unde iaste curva ce-au fost la Enan pre cale?“ Și ziseră: „N’au fost aicea curvă“.
22. Și să întoarse cătră Iuda și zise: „N’am aflat, și oameni locului zic să nu fie aicea curvă“.
23. Și zise Iuda: „Aibă-le pre eale! Și cândai să nu ne batjocurim; eu am trimis pre acest ied, și tu n’ai aflat“.
24. Și fu după a treia lună, să spuse Iudei, zicând că: „Au curvit Thamara, noru-ta, și, iată, iaste grea den curvie“. Și zise Iuda: „Scoateți-o pre ea și să să arză“.
25. Și ea aducându-se, au trimis cătră socru-său, zicând: „De la omul ale cui sânt aceastea eu am în pântece“. Și zise: „Cunoaște al cui iaste inelul, și zgarda și toiagul acesta!“
26. Și cunoscu Iuda și zise: „Se-au îndereptat Thamar decât mine, pentru care lucru nu o am datu-o pre ea lui Silom, feciorului mieu“. Și nu mai adaose a o cunoaște pre dânsa.
27. Și fu când năștea, și la dânsa era geameni în pântecele ei.
28. Și fu născând ea, unul scoase înainte mâna; și luând moașa, legă roșiu la mâna lui, zicând: „Acesta va ieși mai nainte“.
29. Și deca-ș strânse mâna, îndată ieși fratele lui. Și ea zise: „Pentru căci se-au rupt, pentru tine gard?“ Și-i numi numele lui Fares
30. Și după acesta ieși fratele lui, carele era la mâna lui cel roșiu, și numi numele lui Zara.
CAP 39
[modifică]
1. Și Iosif să aduse la Eghipet și-l câștigă pre dânsul Pentefri, hadâmul lui Farao, cel mai mare peste bucătari, om eghiptean, den mânile ismailteanilor carii duseră pre dânsul acolo.
2. Și era Domnul cu Iosif, și era om ce nemeriia; și fu în case lângă stăpânu-său, eghipteanul.
3. Și știia stăpânul lui că Domnul era cu dânsul și, oricâte face, Domnul îndereptează întru mânile lui.
4. Și află Iosif har înaintea stăpânului său, și bine-i plăcea lui, și-l puse preste casa lui pre dânsul, și toate câte era ale lui le-au dat pre mâna lui Iosif.
5. Și fu după ce au pus pre dânsul pre casa lui și preste toate câte era ale lui, și blagoslovi Domnul casa eghiptineanului, pren Iosif; și să făcu blagoslovenia Domnului întru toată avuția lui den casă, și în țarina lui, și deade toate câte era ale lui în mâna lui Iosif.
6. Și nu știia pentru ale sale nemic, afară den pâinea ce mânca el. Și era Iosif bun la chip și frumos la față foarte.
7. Și fu după cuvintele aceastea, și puse muiarea stăpânului lui ochii ei pre Iosif și-i zise lui: „Culcă-te cu mine!“
8. Și el nu vrea; și zise muierii stăpânului său: „De vreame ce stăpânul mieu nu cunoaște, pren mine, nice una den câte sânt în casa lui, ce toate câte sânt ale lui le-au dat pre sama mea,
9. Și nu iaste în casa aceasta nemică afară den mine, nice s’au rădicat de la mine nemică, afară den tine, pentru că tu ești muiarea lui, cum voiu face cuvântul cel rău acesta și voiu greși înaintea lui Dumnezeu?“
10. Și când grăia lui Iosif, zi dentru zi, și nu să asculta ei să să culce cu ea, să să împreune cu dânsa,
11. Și fu o zi oarecarea întru acestaș chip: întră Iosif în casă ca să-ș facă lucrurile lui, și nimea nu era înlăuntru dentru cei den casă;
12. Și-l trase pre dânsul de haine, zicând: „Dormi cu mine!“ Și el, lăsându-ș hainele în mânile ei, au fugit și au ieșit afară.
13. Și fu după ce văzu că au lăsat hainele lui în mânile ei și au fugit și au ieșit afară,
14. Și chemă pre cei den casă, deca au văzut că au lăsat hainele lui în mânile ei, și le zise lor zicând: „Vedeți, au băgat noao copil jidov, să-ș bată joc de noi! Au întrat înlăuntru la mine, zicând: ‘Dormi cu mine!’ Și strigaiu cu glas mare.
15. Și auzind el cum am înălțat glasul mieu și am strigat, lăsând hainele lui la mine, au fugit și au ieșit afară“.
16. Și lăsă hainele lângă ea, până au venit stăpânul la casa lui.
17. Și-i grăi lui după cuvintele aceastea, zicând: „Au întrat la mine copilul jidovul, carele ai băgat cătră noi, să-ș râză de mine și zise mie: ‘Dormi-voiu cu tine!’
18. Și deaca au auzit cum am înălțat glasul mieu și am strigat, lăsându hainele lui la mine, au fugit și au ieșit afară“.
19. Și fu deca auzi stăpânul lui cuvintele muierii lui câte au grăit cătră dânsul, zicând: „Așa mi’au făcut copilul tău“, și s’au mâniat cu urgie.
20. Și luând stăpânul pe Iosif, l-au pus la tărie, în locul unde legații împăratului să țin acolo în tărie.
21. Și era Domnul cu Iosif și-i vărsa asupră-i milă și-i deade lui har înaintea celui mai mare preste legați.
22. Și-i deade cel mai mare preste legați temnița pre mâna lui Iosif și pre toți cei aduș câți era în temniță; și toate câte fac acolo, el era făcând.
23. Nu era cel mai mare peste legături al temnitii știind pentr’însul nemică, căci toate era pren mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu dânsul și, câte făcea el, Domnul îndirepta întru mânile lui.
CAP 40
[modifică]
1. Și fu după cuvintele acestea, greși cel mai mare peste păharnicii împăratului Eghipetului și cel mai mare peste făcătorii de pâine domnului lor, împăratului Eghipetului.
2. Și să urgisi Farao pe amândoi hadâmii lui, pre cel mai mare peste păharnici și pre cel mai mare peste făcătorii de pâine,
3. Și-i puse pre ei în temniță la legătură, la locul unde era Iosif adus acolo.
4. Și-i deade pre dânșii cel mai mare al temniții la Iosif și-i puse pre dânșii lângă dânsul și fură zile în pază.
5. Și văzură amândoi vis, într’o noapte, și vederea visului celui mai mare peste păharnici și celui mai mare peste făcătorii de pâine, carii era ai împăratului Eghipetului, ce era în temniță, era aceasta.
6. Întră la dânșii Iosif dimineața și văzu pre ei, și era turburați.
7. Și întreba pre hadâmii lui Farao, carii era cu el în temniță, lângă domnul lui, zicând: „Ce e că feațele voastre posomorâte sânt astăzi?“
8. Și ei ziseră lui: „Vis am văzut, și nu iaste cine a-l tâlcui pre el“. Și zise lor Iosif: „Au nu pren Dumnezău arătarea lor iaste? Povestițe-m dară mie“.
9. Și povesti cel mai mare peste păharnici visul lui cătră Iosif și zise: „În somnul mieu era vie înaintea mea.
10. Și în vie era trei vițe, și ea odrăslind, era scoțând vlăstare, și broboanele strugurilor – coapte.
11. Și paharul lui Farao – în mâna mea, și luoaiu strugurul și-l storșu pre dânsul în paharul lui Farao, și dediu paharul în mâna lui Farao“.
12. Zise lui Iosif: „Aceasta iaste tâlcuirea lui: ceale trei vițe, trei zile sânt.
13. Încă trei zile, și-ș va aduce aminte Farao de boieria ta și te va pune pre mărirea păhărniciii tale și vei da paharul lui Farao în mâna lui, și după boieria ta cea mai denainte, după cum erai nescând.
14. Ci-ț adu aminte de mine, pentru tine, când va fi ție bine, și vei face întru mine milă și vei aduce aminte de mine lui Farao și mă vei scoate den această închisoare.
15. Pentru că cu furtișag m’am furat den pământul jâdovescu, și aicea n’am făcut nemică, ce mă pusără înlăuntru în groapa aceasta“.
16. Și văzu cel mai mare peste făcătorii de pâine cum dirept au tâlcuit, și zise lui Iosif: „Și eu am văzut vis: și mi să părea trei coșuri de pâine că rădicam pre capul mieu.
17. Și în coșul cel mai deasupra – den toate feliurile de care împăratul Farao mânca, lucru de făcătoriu de pâine; și pasările ceriului mânca pre dânsele den coșnița ce era deasupra capului mieu“.
18. Și răspunzând Iosif, zise lui: „Acesta e tâlcuirea lui: ceale trei coșuri, trei zile sânt.
19. Încă peste trei zile, va lua Farao capul tău de la tine, și te va spânzura pre lemnu, și vor mânca pasările ceriului cărnurile tale de la tine“.
20. Și fu în a treia zi, zi de naștire era a lui Farao. Și făcu ospăț la toate slugile lui; și-ș aduse aminte de boieria păharnecului și de boieria făcătoriului de pâine, în mijlocul slugilor sale.
21. Și așeză pre cel mai mare peste păharnici la boieria lui și deade păharul în mâna lui Farao.
22. Iară pre cel mai mare peste făcătorii de pâine l-au spânzurat pre lemnu, dupre cum au tâlcuit lor Iosif.
23. Și nu-ș aduse aminte cel mai mare peste păharnici de Iosif, ce-l uită pre el.
CAP 41
[modifică]
1. Și fu după 2 zile, Farao văzu vis. Gândiia că stă lângă râu;
2. Și iată, ca când den râu să suia 7 vaci, frumoase la chip și alease la trupuri, și păștea pre țărmuri.
3. Și alte 7 vaci să suia după aceastea den râu, grozave la chip și supții la trupuri, și să păștea lângă vaci lângă marginea râului.
4. Și mâncară de tot ceale 7 vaci grozave și supții la trupuri pre ceale 7 vaci frumoase la chip; și ceale alease la trupuri și, iată, nearătate fură, căce întrară în pânticile lor.
5. Și să sculă Farao. Și visă al doilea rând: și iată, 7 spice să suia dentr’o rădăcină, alease și bune;
6. Și alte 7 spice supții și stricate de vânt răsăriia după dânsile.
7. Și înghițiră ceale 7 spice supții pre ceale șapte spice alease și pline. Și să sculă Farao și era vis.
8. Și fu dimineața, și să turbură sufletul lui; și trimițând, au chemat pre toți tâlcuitorii Eghipetului și pre toț înțelepții lui. Și povesti lor Farao visul lui, și nu era cine să dovedească visul lui Farao.
9. Și grăi cel mai mare peste paharnici cătră Farao, zicând: „Păcatul mieu îm aduc aminte astăzi.
10. Farao să scârbi pre slugile lui, și ne-au pus pre noi în pază, în casa celui mai mare peste bucătari, pre mine și pre cel mai mare peste pâine.
11. Și am văzut amândoi vis într’o noapte, eu și el, fieșcarele după visul lui am văzut.
12. Și era acolo cu noi tinerel copil jâdov, al celui mai mare peste bucătari, și-i povestiiam lui, și ne-au tâlcuit noao.
13. Și fu după cum ne-au arătat noao, așa se-au și întâmplat: pre mine să mă așezu la boieria mea, și acela să se spânzure“.
14. Și trimițând Farao, au chemat pre Iosif. Și-l scoaseră pre dânsul den temniță, și-l raseră pre dânsul, și-i premeniră îmbrăcămentea lui, și veni cătră Farao.
15. Și zise Farao cătră Iosif: „Vis am văzut, și cine să-l aseamene nu iaste; și eu auziiu pentru tine zicând, auzind tu visurile, a le asămăna pre dânsele“.
16. Și răspunzând Iosif cătră Farao, zise: „Fără de Dumnezău nu se va răspunde mântuirea lui Farao“.
17. Și grăi Farao lui Iosif, zicând: „În somnul mieu gândiiam că stau pre țărmurile râului.
18. Și ca când den râu să suia 7 vaci frumoase la chip și alease la trupuri și păștea pre țărmuri.
19. Și iată, și alte 7 vaci să suia dendărătul lor den râu, reale și grozave la chip foarte și supții la trupuri, carele n’am văzut ca aceastea preste tot pământul Eghipetului mai grozave.
20. Și mâncară de tot ceale 7 vaci grozave și supții pre ceale 7 vaci bune dentâiu și alease.
21. Și întrară în pântecele lor și nu se iviră, pentru că întrară în pântecile lor; și chipurile lor – grozave ca și dentâiu. Și deșteptându-mă, adormiiu.
22. Și văzuiu iarăș întru somnul mieu și iată: ca când ar fi 7 spice, să suia dentr’o rădăcină, pline și bune.
23. Iară alte 7 spice, supțiri și stricate de vânt, creștea țiindu-se de dânsele.
24. Și înghițiră ceale 7 spice stricate de vânt și supțiri pre ceale 7 spice bune și pline. Spus-am dară tâlcuitorilor, și nu era cine să-m tâlcuiască mie“.
25. Și zise Iosif lui Farao: „Visul lui Farao unul iaste: câte Dumnezău va face, au arătat lui Farao.
26. Ceale 7 vaci bune, 7 ani sânt, și ceale 7 spice bune, 7 ani sânt; visul lui Farao unul iaste.
27. Și ceale 7 vaci supțiri, suindu-se dendărătul lor, 7 ani sânt, și ceale 7 spice supțiri și stricate de vânt, 7 ani sânt, și vor fi 7 ani foamete.
28. Iară cuvântul ce am zis lui Farao: câte Dumnezău va face, au arătat lui Farao.
29. Iată, 7 ani vine ieftenătate multă în tot pământul Eghipetului.
30. Și vor veni 7 ani de foamete după aceasta, și vor uita de săturarea ce va să fie în tot Eghipetul și va topi foametea pământul.
31. Și nu se va cunoaște ieftinătatea pre pământ de foametea ce va fi după aceasta, că tare va fi foarte.
32. Iară pentru căce au îndoit visul lui Farao de doao ori, căce adevărat iaste cuvântul cel de la Dumnezău, și va sirgui Dumnezău a-l face pre dânsul.
33. Acum dară, socoteaște om înțelept și socotitoriu și-l vei pune pre el pre pământul Eghipetului.
34. Și facă Farao și tocmească mai mari pre pământ peste locuri și să trimiță toate pâinele pământului Eghipetului acelor 7 ani ai ieftinătății
35. Și să adune toate bucatele acestor 7 ani ce vin, acestor buni, și să să strângă grâul supt mâna lui Farao, și bucate în cetăți să să păzască.
36. Și vor fi bucatele ceale păzite în pământ – la cei 7 ani ai foametei, carii vor fi în pământul Eghipetului, și nu se va strica pământul de foamete“.
37. Și plăcu cuvântul înaintea lui Farao și înaintea tuturor slugilor lui.
38. Și zise Farao tuturor slugilor lui: „Au doară vom afla om ca acesta, carele are duhul lui Dumnezău întru dânsul?“
39. Și zise Farao lui Iosif: „De vreame ce Dumnezău ți-au arătat ție toate aceastea, nu iaste om mai înțelept și mai priceput decât tine.
40. Și tu vei fi în casa mea, și pre rostul tău va asculta tot norodul mieu. Fără numai scaunul voiu avea eu mai mult decât tine“.
41. Și zise Farao lui Iosif: „Iată, te puiu astăzi preste tot pământul Eghipetului!“
42. Și luând Farao inelul den mâna lui, îl puse pre mâna lui Iosif; și-l îmbrăcă pre el podoabă de vișin și puse lanțul de aur prejur grumazul lui.
43. Și sui pre dânsul într’al doile car de ale lui și strigă înaintea lui pristav, și-l puse pre dânsul peste tot pământul Eghipetului.
44. Și zise Farao lui Iosif: „Eu – Farao! Afară den tine nu va rădica nimeni mâna lui peste tot pământul Eghipetului!“
45. Și numi Farao numele lui Iosif: Psondom Faneh, și-i deade lui pre Asineth, fata lui Pentefri, preotului Ileu Poleos, lui să-i fie fămeaie.
46. Și Iosif era de 30 de ani când stătu înaintea lui Farao, împăratul Eghipetului. Și ieși Iosif de la fața lui Farao și umblă tot pământul Eghipetului.
47. Și făcu pământul întru cei 7 ani de ieftinătate snopi.
48. Și adună toate bucatele acelor 7 ani întru carii era ieftinătatea în pământul Eghipetului, și puse bucatele în cetăți; bucatele câmpilor cetății ce era pen împrejurul ei au pus întru dânsa.
49. Și adună Iosif grâu ca năsipul mării mult foarte, până nu putea să numere, că nu era număr.
50. Și lui Iosif să făcură doi feciori, mai nainte de a veni cei 7 ani de foamete, carii au născut lui Asineth, fata lui Pentefri, preotul Ileu Poleos.
51. Și numi Iosif numele celui dentâiu născut Manasi, zicând căce: „A uita m’au făcut Dumnăzău toate durerile meale și toate ale tătâni-mieu“.
52. Și numele aceluia al doilea au numit Efraim, zicând căce: „M’au înălțat Dumnezău întru pământul smereniii meale“.
53. Și trecură cei 7 ani ai ieftenătății carii se-au făcut în pământul Eghipetului.
54. Și începură cei 7 ani a foameții a veni, după cum au zis Iosif. Și să făcu foamete întru tot pământul, și în tot pământul Eghipetul nu era pâine.
55. Și flămânzia tot pământul Eghipetului, și strigă norodul cătră Farao pentru pâine; și zise Farao tuturor eghipteanilor: „Păsaț la Iosif și, ce va zice voao, faceț!“
56. Și foametea era pre fața a tot pământul, și deșchise Iosif toate jitnițile și vindea tuturor eghipteanilor.
57. Și toate țările veniră la Eghipet a cumpăra de la Iosif, pentru că cuprinse foametea tot pământul.
CAP 42
[modifică]
1. Și văzând Iacov că iaste vânzare de grâu la Eghipet, zise feciorilor lui: „Pentru căce leneviți?
2. Iată, am auzit că iaste grâu la Eghipet. Pogorâț acolo și cumpăraț noao de acolo puține bucate, ca să trăim, să nu murim!“
3. Și să pogorâră frații lui Iosif, 10, să cumpere grâu de la Eghipet.
4. Iară pre Veniamin, pre fratele lui Iosif, nu l-au tremis cu frații lui, pentru că zise: „Cândai să nu i să prinză slăbiciune pre cale“.
5. Și veniră feciorii lui Israil să cumpere cu cei ce veniia, pentru că era foamete în pământul lui Hanaan.
6. Și Iosif era mai mare pământului, acesta vindea la tot nărodul pământului. Și viind frații lui Iosif, să închinară lui cu fața la pământ.
7. Și văzând Iosif pre frații lui, i-au cunoscut, și se înstreina de ei, și le grăi lor cu scârbă și zise lor: „De unde ați venit?“ Și ei ziseră: „Din pământul Hanaan, să cumpărăm bucate!“
8. Și cunoscu Iosif pre frații lui, iară ei nu l-au cunoscut pre dânsul.
9. Și-ș aduse aminte Iosif de visele lui ce-au văzut el și zise lor: „Iscoade sânteț, a cerca urmele țării aț venit“.
10. Și ei ziseră: „Nu, doamne! Slugile tale – am venit să cumpărăm bucate.
11. Pentru că toți sântem feciori unui om, de pace sântem, nu sântem, slugile tale, iscoade!“
12. Și zise lor: „Ba, ce urmele pământului ați venit să vedeți“.
13. Și ei ziseră: „12 frați sântem, slugile tale, în pământul Hanaan: și iată, cel mai tânăr dentru noi, cu tată-nostru astăzi, și celalaltu nu iaste“.
14. Și zise lor Iosif: „Aceasta iaste care am zis voao, zicând că iscoade sânteți.
15. Întru aceasta vă veți arăta, pre sănătatea lui Farao, nu veți ieși de aicea de nu fratele vostru cel mai tânăr va veni aicea.
16. Trimiteți dentru voi unul și luați pe fratele vostru, și voi vă legați până se vor face aiave cuvintele voastre, de grăiț adevărat au ba; iară de nu, pre sănătatea lui Farao, că adevărat iscoade sânteț“.
17. Și puse pre dânșii în temniță trei zile.
18. Și zise lor a treia zi: „Aceasta faceț, și veț trăi, pentru că de Dumnezău mă tem eu:
19. De sânteți de pace, un frate al vostru să se oprească în pază, și voi păsați și vă duceț cumpărătura grâului vostru.
20. Și pre fratele vostru cel mai tânăr să-l aduceți la mine, și să vor creade cuvintele voastre; iară de nu, veți muri“. Și făcură așa.
21. Și zise fieștecarele cătră fratele său: „Așa iaste pentru că în păcat sântem pentru fratele nostru, că ne-am îndurat de chinul sufletului lui, când se ruga noao și noi nu-l ascultam pre dânsul, și pentru aceasta veni pre noi primejdia aceasta“.
22. Și răspunzând Ruvim, zise lor: „Nu v’am grăit voao zicând: ‘Nu faceți strâmbătate copilașului!’, și nu m’ați ascultat? Și iată, sângele lui să cearcă“.
23. Și ei nu știia cum Iosif aude, pentru că tâlmaciul în mijlocul lor era.
24. Și întorcându-să de la ei, plânse Iosif. Și iarăș veni la dânșii și zise lor; și luo pe Simeon dintre dânșii și-l legă pre dânsul înaintea lor,
25. Și porânci Iosif să le umple vasele lor de grâu, și să le dea argintul lor fieștecăruia în sacul lui, și să le dea de mâncare lor de sațiu pre cale. Și să făcu așa.
26. Și puind grâul pre măgarii lor, să duseră de acolo.
27. Și dezlegând unul sacul să dea hrană măgarilor săi, unde au odihnit, au văzut legătura argintului său, și era deasupra gurii sacului.
28. Și zise fraților lui: „Mi s’au dat argintul și iată-lă-i în sacul mieu!“ Și se spământă inima lor și se turburară întru dânșii, zicând: „Ce aceasta ne-au făcut Dumnezău noao?“
29. Și veniră cătră Iacov, tatăl lor, la pământul lui Hanaan, și spuseră lui toate câte li se întâmplă lor, zicând:
30. „Grăi omul, domnul pământului, cătră noi cu scârbă și ne puse pre noi în pază, ca cum am iscodi pământul.
31. Și zisem lui: ‘De pace sântem, nu sântem iscoadă.
32. Doisprăzeace frați sântem, feciori tătâni-nostru; unul nu iaste, iară cel mai mic cu tatăl nostru iaste astăzi, în pământul Hanaan’“.
33. Și zise noao omul, domnul pământului: „Întru aceasta vă voiu cunoaște cum sânteț de pace: un frate al vostru lăsați aicea cu mine, iară cumpărarea dării grâului casei voastre luându-l, vă duceți,
34. Și aduceți pe fratele vostru cel mai tânăr, și voiu cunoaște cum nu sânteți iscoade, ce sânteți de pace, și pe fratele vostru voiu da voao, și cu pământul să vă neguțătoriți“.
35. Și fu deșărtând ei sacii lor, și era a fieștecăruia legătura argintului lui în sacul lor. Și văzură legăturile argintului lor ei și tatăl lor, și să spământară.
36. Și zise lor Iacov, tatul lor: „Pre mine m’ați făcut fără feciori! Iosif nu iaste! Simeon nu iaste! Și pre Veniamin să-l luați? Asupra mea fură toate aceastea“.
37. Și zise Ruvim tatălui lor zicând: „Pre amândoi feciorii miei omoară-i, de nu voiu aduce pre dânsul la tine; dă-l pre dânsul în mâna mea, și eu voiu aduce pre dânsul la tine“.
38. Și el zise: „Nu să va pogorî fiiul mieu cu voi, pentru că fratele lui au murit, și el singur au rămas. Și să va întâmpla lui a să slăbi pre cale pre carea veți mearge, și îm veți aduce bătrâneațile cu întristăciune în iad!“
CAP 43
[modifică]
1. Și foametea să întări pre pământ.
2. Și fu când săvârșiră de mâncară tot grâul carele au adus de la Eghipet, și zise lor tatul lor: „Iarăș păsaț de cumpărați noao puțineale bucate!“
3. Și zise lui Iuda zicând: „Cu mărturie s’au mărturisit noao omul, domnul pământului, zicând: ‘Nu veți vedea fața mea, de nu fratele vostru cel mai tânăr cu voi va veni’,
4. Deci, de vei trimite pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî și-ț vom cumpăra ție bucate.
5. Iară de nu vei trimite pe fratele nostru cu noi, nu vom mearge, pentru că omul au zis noao zicând: ‘Nu-m veți vedea fața mea, de nu va fi fratele vostru cel mai mic cu voi’“.
6. Și zise Israil: „Ce mi’ați făcut rău, spuind omului de iaste voao frate?“
7. Și ei ziseră: „Întrebând ne-au întrebat omul pre noi și rudenia noastră, zicându: ‘De încă trăiaște tatăl vostru? Și de iaste frate voao?’, și am spus lui după întrebarea aceasta. Au știut-am că ne va zice noao: ‘Aduceți pre fratele vostru!’?“
8. Și zise Iuda cătră Israil, tatul lor: „Trimite copilașul cu mine și să ne sculăm să meargem, pentru să trăim, să nu murim și noi, și tu, și toată gloata noastră.
9. Și eu îl voiu priimi pre dânsul, și den mâna mea ceare-l pre dânsul. De nu-l voiu aduce pre dânsul cătră tine și-l voiu pune înaintea ta pre dânsul, greșit să fiu cătră tine toate zilele.
10. Că de nu ne-am fi zăbăvit, acum ne-am fi întorsu de doao ori“.
11. Și zise lor Israil, tatul lor: „De iaste așa, aceasta faceți: luați den roadele pământului întru vasele voastre, și pogorâți omului daruri, de rășină, și de miare, și tămâie, și zmirnă aleasă, și terevinthu, și nuci.
12. Și argintul îndoit luați întru mânile voastre, argintul ce vă s’au întorsu întru sacii voștri; întoarceți-l cu voi, cândai să nu fie sminteală.
13. Și pe fratele vostru luați și, sculându-vă, vă pogorâți cătră om.
14. Și Dumnezeul mieu să dea voao har înaintea omului, ca să trimiță pe fratele vostru pre unul, și pre Veniamin; pentru că eu, după cum am rămas fără feciori, fără feciori am rămas“.
15. Și luând oamenii darurile aceastea, și argintul îndoit luară în mânile lor, și pre Veniamin și, sculându-se, să pogorâră la Eghipet și stătură înaintea lui Iosif.
16. Și văzu Iosif pre ei și pre Veniamin, fratele lui, și zise celuia ce era peste casa lui: „Bagă pre oamenii în casă, și junghe jungheri și găteaște, că cu mine vor mânca oamenii pâine în amiazăzi“.
17. Și făcu omul după cum i-au zis Iosif și băgă pre oameni în casa lui Iosif.
18. Și văzând oamenii cum în casa lui Iosif se-au băgat, ziseră: „Pentru argintul carele se-au întorsu în sacii noștri dentâiu, noi ne aducem, pentru ca să năpăstuiască pre noi și să să apuce de noi, ca se ne ia pre noi slugi și pre măgarii noștri“.
19. Și mergând cătră omul ce era peste casa lui Iosif, grăiră lui în ușa casii, zicând:
20. „Rugămu-ne, doamne, pogorât-am întâiu să ne cumpărăm de mâncat.
21. Și fu când am venit să poposim, și am deșchis sacii noștri, și acesta argintul – fieștecăruia întru sacul lui; argintul nostru cu cumpăna l-am întorsu acum în mâinile noastre,
22. Și argint altul am adus cu noi, ca să ne cumpărăm bucate, pentru că nu știm cine au pus noao cu mâinile argintul în sacii noștri“.
23. Și zise lor: „Blând voao! Nu vă teameț. Dumnezăul vostru și Dumnezăul părinților voștri au dat voao comori în sacii voștri, și argintul vostru bine ispitit îl am“. Și scoasă cătră dânșii pre Simeon.
24. Și adusără apă să să speale picioarele lor, și deade hrană măgarilor lor.
25. Și gătiră darurile până a veni la Iosif, amiazăzi, și auziră că acolo va să prânzască.
26. Și întră Iosif în casă, și adusără lui darurile ce avea în mânile lor, în casă, și să închinară lui cu fața la pământ.
27. Și întrebă pre dânșii: „Cum vă aflaț?“ Și zise lor: „Sănatos iaste tatăl vostru cel bătrân, pre carele aț zis că încă trăiaște?“
28. Și ei ziseră: „Sănătos iaste sluga ta, tată-nostru, încă trăiaște“. Și zise: „Blagoslovit omul acela la Dumnezău“. Și plecându-se, să închinară înaintea lui.
29. Și căutând cu ochii Iosif, au văzut pre Veniamin, fratele lui cel de o mumă născut, și zise: „Acesta iaste fratele vostru cel mai tânăr, pre carele ați zis să-l aduceț la mine?“ Și zise: Dumnezău să te miluiască, fiiule!“
30. Și să turbură Iosif, că să întorcea mațele lui, pentru frate-său, și cerca să plângă. Și întrând în cămară, au plânsu acolo.
31. Și spălându-se pe obraz, ieșind afară, să conteni și zise: „Puneț pâine!“
32. Și pusără lui sângur, și lor deosebi, și eghipteanilor ce mânca cu el, osebi, pentru că nu putea eghipteanii a mânca cu jidovii pâine, că scârbă iaste la eghipteani tot păstoriul de oi.
33. Și șăzură înaintea lui, cel dentâiu născut, după bătrâneațile lui, și cel mai tânăr, după tinireațile lui, și să mira oamenii fiișcarele cătră fratele său.
34. Și rădicară părți de la el cătră dânșii, și să mări partea lui Veniamin decât părțile tuturor de cinci ori cât al celora. Și băură și să îmbătară împreună cu dânsul.
CAP 44
[modifică]
1. Și porunci Iosif celuia ce era peste casa lui, zicând: „Umpleț sacii oamenilor de bucate, cât vor putea rădica, și puneț argintul fieștecăruia în gura sacului.
2. Și cupa mea cea de argint să o puneț în sacul celui mai tânăr, și prețul grâului lui“. Și fu după cuvântul lui Iosif, după cum au zis.
3. Și dimineața au luminat, și oamenii să sloboziră, și ei și măgarii lor.
4. Și ieșind ei den cetate, nu să delungară departe, și Iosif zise celuia ce era peste casa lui, zicând: „Scoală-te și goneaște după oameni, și vei huli pre dânșii și vei zice lor: ‘Pentru căci mi’aț dat reale pentru bune?
5. Pentru căce mi’aț furat cupa cea de argint? Nu iaste aceaea cu carea bea domnul mieu? Și el vrăjind cu vraje întru ea. Reale aț săvârșit carele aț făcut!’“
6. Și aflând pre dânșii, omul le-au zis lor după cuventele aceastea.
7. Și ziseră lui: „Pentru căci grăiaște domnul cuventele aceastea? Să nu se afle la slugile tale să fie făcut după cuvântul acesta!
8. În vreame ce argintul carele am aflat în sacii noștri l-am întorsu cătră tine den pământul Hanaan, cum am fi furat den casa stăpânului tău argint sau aur?
9. La care vei afla cupa den slugile tale, să moară, și noi vom fi slugi domnului vostru“.
10. Și el zise: „Și acum, cum ziceț, așa va fi! Omul la carele să va afla păharul, acela îm va fi slugă, iară voi curaț veț fi“.
11. Și grăbiră de descărcară cineș sacul pre pământ și deșchise cineș sacul lui.
12. Și cerca, de la cel bătrân începând, până au venit la cel tânăr; și obârșind, află cupa în sacul lui Veniamin.
13. Și-ș rupseră hainele lor și puseră cineș sacul lui pre măgariul lui și să întoarseră la cetate.
14. Și întră Iuda și frații lui cătră Iosif, încă fiind el acolo, și căzură înaintea lui pre pământ,
15. Și zise lor Iosif: „Ce aț făcut acest lucru? Nu știț că cu vrajă să vrăjaște omul în ce fel sânt eu?“
16. Și zise Iuda: „Ce voiu grăi împotriva domnului? Sau ce vom zice? Sau ce ne vom înderepta? Și Dumnezău află strâmbătatea slugilor tale. Iată, sântem robi domnului nostru, și noi și la cine s’au aflat cupa“.
17. Și zise Iosif: „Să nu să facă mie a face cuvântul acesta! Omul la carele s’au aflat cupa, acela îm va fi slugă; iară voi vă suiț cu mântuire la tatăl vostru“.
18. Și apropiindu-se Iuda de dânsul, zise: „Rogu-mă, doamne, grăiască sluga ta înaintea ta, și să nu te mânii pre sluga ta, căci tu ești după Farao.
19. Doamne, tu ai întrebat pre slugile tale, zicând: ‘De aveț tată au frate?’
20. Și zis-am domnului cum: ‘Iaste noao tată bătrân, și copil den bătrâneațe mai tânăr la dânsul, și fratele lui au murit, și el singur au rămas mumei lui, și tatul nostru pre dânsul au îndrăgit’.
21. Și ai zis slugilor tale: ‘Aduceț pre dânsul la mine și-l voiu socoti’.
22. Și am zis domnului: ‘Nu va putea copilul ca să lase pre tată-său, că, de va lăsa pre tatăl, va muri’.
23. Și tu ai zis slugilor tale că: ‘De nu se va pogorî fratele vostru cel mai tânăr cu voi, să nu mai adaogeț a vedea încă fața mea’.
24. Și fu când ne-am suit la sluga ta, tată-nostru, i-am spus cuvintele domnului.
25. Și zise noao tatul nostru: ‘Păsaț iarăș de ne cumpăraț puțineale bucate!’
26. Și noi am zis: ‘Nu vom putea să ne pogorâm, ce, de se va pogorî cu noi fratele nostru cel mai tânăr, ne vom pogorî, pentru că nu vom putea vedea fața omului, fratele nostru cel mai tânăr nefiind cu noi’.
27. Și zise tată-nostru, sluga ta, cătră noi: ‘Voi știț că fămeaia doi mi’au născut.
28. Și ieși unul de la mine, și mi’aț zis că l-au mâncat fiarăle și nu l-am mai văzut până acum.
29. Deci de veț lua și pre acesta den fața mea și i se va întâmpla lui slăbiciune pre cale, și-m veț pogorî bătrâneațele cu întrestăciune în iad’.
30. Acum dară, de voiu mearge cătră sluga ta, tatul nostru, și copilul nu va fi cu noi, și sufletul lui să spânzură de sufletul acestuia,
31. Și va fi după ce va vedea el cum nu iaste copilul cu noi, va muri; și vor aduce slugile tale bătrâneațele slugii tale, tatului nostru, cu întrestăciune în iad.
32. Pentru că sluga ta, tatul nostru, priimeaște copilul de la mine, zicând cătră el: ‘De nu-l voiu aduce cătră tine și să-l puiu pre dânsul înaintea ta, greșit să fiu la tatăl mieu peste toate zilele’.
33. Acum dară, voiu rămânea ție slugă pentru copil, rob domnului, iară copilul să să suie cu frații lui.
34. Căci cum mă voiu sui la tatul mieu, copilul nefiind cu noi? Pentru ca se nu văz realele care vor afla pre tatul mieu“.
CAP 45
[modifică]
1. Și nu putea Iosif să îngăduiască pre toți ceia ce sta înaintea lui, ce zise: „Scoateți pre toți de la mine“. Și nu mai sta nimeni lângă Iosif când se cunoscu cu frații lui.
2. Și lăsă glas cu plâns și auziră toți eghipteanii și să auzi în casa lui Farao.
3. Și zise Iosif cătră frații lui: „Eu sânt Iosif. Încă tată-miu trăiaște?“ Și nu putea frații să-i răspunză lui, pentru că se turburară.
4. Și zise Iosif cătră frații lui: „Apropiați-vă cătră mine!“ Și se apropiară. Și zise: „Eu sânt Iosif, fratele vostru, care ați vândut la Eghipet.
5. Deci acum nu vă întristați, nici vă paie rău pentru că m’aț vândut pre mine aici, căci întru viață m’au trimis Dumnezău înaintea voastră.
6. Pentru că acesta – al doilea an de foamete pre pământ; și încă alți 5 ani, întru carii nu iaste arătură, nici seacere.
7. Pentru că m’au trimis Dumnezău înaintea voastră, ca să rămâie voao rămășâță pre pământ și a hrăni rămășiță mare.
8. Acum dară, nu voi m’ați trimis aici, ce Dumnezău, și mă făcu pre mine ca un tată lui Farao și domn a toată casa lui și stăpân a tot pământul Eghipetului.
9. Grăbiți dară de vă duceți cătră tată-mieu și ziceți lui: ‘Aceastea zice feciorul tău Iosif: ‘Făcutu-m’au Dumnezău domn a tot pământul Eghipetului. Pogoară-te dară la mine și nu aștepta,
10. Și vei lăcui la pământul lui Ghesem al Araviei și vei fi aproape de mine tu, și feciorii tăi, și feciorii feciorilor tăi, oile tale și boii tăi și câte ai tu;
11. Și te voiu hrăni acolo, pentru că încă cinci ani foamete va fi pre pământ, ca să nu te surpi tu, și feciorii tăi, și toate ale tale’.
12. Iată, ochii voștri văd, și ochii lui Veniamin, fratele mieu, că gura mea grăiaște cătră voi.
13. Spuneți dară tătâne-mieu toată slava mea de la Eghipet și câte ați văzut, și grăbind aduceți pre tată-mieu aici“.
14. Și căzând pre grumazii lui Veniamin, fratelui său, au plâns pre dânsul, și Veniamin au plâns pre grumazii lui.
15. Și sărutând pre toți frații lui, au plâns pre dânșii. Și după aceastea, au grăit frații lui cătră dânsul.
16. Și să înțelease glasul în casa lui Farao, zicând: „Au venit frații lui Iosif“. Și să bucură Farao și toată curtea lui.
17. Și zise Farao cătră Iosif: „Zi fraților tăi: ‘Aceasta faceți: umpleți povările voastre și meargeți la pământul Hanaan.
18. Și luând pre tatăl vostru și avuturile voastre, veniți la mine și voiu da voao den toate bunătățile Eghipetului și veți mânca mădua pământului’.
19. Și tu porânceaște aceastea: să ia ei cară din pământul Eghipetului, copiilor voștri și fămeilor voastre; și luund pre tatăl vostru, veniți.
20. Și nu pregetați cu ochii de vasele voastre, pentru că toate bunătățile Eghipetului vor fi voao“.
21. Și făcură așa feciorii lu Israil. Și deade lor Iosif cară, după cum zise Farao, împăratul Eghipetului, și deade lor hrană pre cale.
22. Și tuturor le-au dat haine îndoite, iară lui Veniamin i-au dat trei sute de galbeni de aur și cinci haine în fealiuri.
23. Și tătâni-său – ca aceastea, și zeace măgari ce ridica de toate bunătățile Eghipetului, și zeace mâșcoi ce râdica pâinea tătâni-său pre cale.
24. Și trimise Iosif pre frații lui și se duseră; și zise lor: „Nu vă scârbiți pre cale“.
25. Și să suiră de la Eghipet și veniră la pământul Hanaan, cătră Iacov, tatăl lor.
26. Și spuseră lui, zicând că: „Fiiul tău Iosif trăiaște, și el domneaște tot pământul Eghipetului“. Și să ciudi întru cuget Iacov, pentru că nu-i credea pre ei.
27. Și grăiră lui toate cuvintele ce se-au grăit de Iosif, câte au zis lor, și văzând carăle ceale ce-au trimis Iosif ca să ia pre dânsul, să adăogea duhul lui Iacov, tatălui lor. Și zise Israil:
28. „Mare iaste mie de încă trăiaște fiiul mieu Iosif! Mergând, voiu vedea pre dânsul mai nainte de ce voiu muri“.
CAP 46
[modifică]
1. Și sculându-se Israil, el și toate ale lui, au venit la Fântâna Jurământului și au făcut jirtvă Dumnezeului tătâni-său, lui Isaac.
2. Și zise Dumnezeu lui Israil, în videnia nopții, zicând: „Iacove, Iacove!“ El zise: „Ce iaste?“
3. Și el zise lui: „Eu sânt Dumnezeul părinților tăi, nu te teame a te pogorî la Eghipet, pentru că întru limbă mare te voiu face acolo.
4. Și eu mă voiu pogorî cu tine la Eghipet și eu te voiu sui desăvârșit, și Iosif îș va pune mânile lui pre ochii tăi“.
5. Și să sculă Iacov de la Fântâna Jurământului, și luoară fiii lui Israil pre tată-său, și unealtele, și muierile lor, pren carăle ce au trimis Iosif să-l rădice pre dânsul. Și luându-ș avearea lor,
6. Și toată agonisita ce au agonisit în pământul lui Hanaan, întrară la Eghipet Iacov și toată seminția lui cu dânsul.
7. Feciorii și feciorii feciorilor lui, cu dânsul, și featele lui și featele featelor lui și toată seminția lui au adus la Eghipet. Și aceastea-s numele fiilor lui Israil ce au întrat la Eghipet împreună cu Iacov, tatăl lor.
8. Aceștea sânt feciorii lui: cel dentâiu născut lui Iacov, Ruvim.
9. Și feciorii lui Ruvim: Enoh și Falus, Asron și Harmi.
10. Și feciorii lui Simeon: Iemuil, și Iamin, și Aod, și Iahim, și Saar, și Savl, feciorul hananiteanii.
11. Și feciorii lui Levi: Ghirson, Cath și Merari.
12. Și feciorii Iudei: Ir, și Anan, și Silon, și Fares, și Zara; și muri Ir și Anan în pământul Hanaan. Și făcură feciorii lui Fares: Asron și Iemuil.
13. Și feciorii lui Isahar: Thola, și Fua, și Iasuv, și Zamvron.
14. Și feciorii lui Zavolon: Sered, și Alon, și Eil.
15. Aceștea sânt feciorii Liei, carei au născut lu Iacov, în Mesopotamia Asiriei, și pre Dana, fata lui; toate sufletele, feți și feate, 33.
16. Și feciorii lui Gad: Safon, și Anghis și Sanis, și Thosovan, și Aidis, și Oridis, și Areilis.
17. Și feciorii lui Asir: Emna, Iesua, și Ieul, și Varia, și Sara, frații lor. Și feciorii lui Varia: Hovor și Melhil.
18. Aceștea-s feciorii Zelfii, care au dat Lavan Liei, featei lui, care au născut pre aceștea lui Iacov, 16 suflete.
19. Și feciorii Rahilei, fămeii lui Iacov: Iosif și Veniamin.
20. Și să făcură feciorii lui Iosif în pământul Eghipetului, carii au născut lui Asinetha, fata lui Pentefri, preotul Iliu Polios, pre Manasi și pe Efraim.
21. Și se făcură feciorii lui Manasi, pre carii au născut lui țiitoarea Sira, pre Mahir; și Mahir au născut pre Galaad; și feciorii lui Efraim, fratele lui Manasi: Sutalaam și Taam; și feciorii lui Sutalaam: Edem.
22. Și feciorii lui Veniamin: Vala și Hovor și Asfil. Și fură feciorii lui Vala: Ghira și Nueman, și Inhim, și Ros, și Mamfin, și Ofilim. Și Ghira au născut pre Arad.
23. Aceștea-s feciorii Rahilii, ce au născut lui Iacov, toate sufletile, 18.
24. Și feciorii lui Dan: Asom; și feciorii lui Nefthalim: Asil, și Goini, și Isahar, și Silim.
25. Aceștea-s feciorii Valii, carea au datu-o Lavan Rahilei, featei lui, care au născut pre aceștea lui Iacov, toate sufletele, 7.
26. Și toate sufletile ce au întrat cu Iacov în Eghipet, ceia ce au ieșit den coapsele lui, afară den muierile feciorilor lui Iacov, toate sufletile, 66.
27. Și feciorii lui Iosif ce s’au născut lui în pământul Eghipetului, toate sufletele casii lui Iacov, ceale ce au întrat cu Iacov în Eghipet, suflete 70 și 5.
28. Și pre Iuda l-au trimis înaintea lui cătră Iosif, să întimpine pre dânsul la Cetatea Iroilor, în pământul Ramesi.
29. Și înhămând Iosif carăle lui, să sui întru timpinarea lui Israil, tătâne-său, la Cetatea Iroilor și, ivindu-se lui, au căzut pre grumazii lui și au plânsu cu plângere multă.
30. Și zise Israil cătră Iosif: „Voiu muri de acum, de vreame ce am văzut obrazul tău, că încă trăiești tu“.
31. Și zise Iosif cătră frații lui: „Suindu-mă, voiu spune lui Farao și voiu zice lui cum frații miei și casa tătâne-mieu au fost în pământul Hanaan, și acum au venit cătră mine.
32. Și oamenii sânt păstori, pentru că era oameni ce să hrănescu cu dobitocul, și dobitocul, și boii, și toate ale lor le-au adus.
33. Deci de va chema pre voi Farao și vă va zice voao: ‘Ce iaste lucrul vostru?’,
34. Să ziceț: ‘Oameni hrănaci sântem cu dobitocul, slugile tale, den copilărie până acum, și noi și părinții noștri’, pentru ca să lăcuiț în pământul Ghesem al Araviei, căci că urâciune iaste la eghipteani tot păstoriul oilor“.
CAP 47
[modifică]
1. Și mergând Iosif, au spus lui Farao zicând: „Tată-mieu și frații miei, și dobitocul, și boii lor, și toate ale lor au venit den pământul Hanaan și, iată, sânt în pământul Ghesem“.
2. Și den frații lui au luat cinci oameni, și-i puse pre dânșii înaintea lui Farao. Și zise Farao fraților lui Iosif: „Ce iaste lucrul vostru?“
3. Și ei ziseră lui Farao: „Păstori de oi, robii tăi, și noi și părinții noștri, den copilărie până acum“. Și ziseră lui Farao:
4. „Am venit ca să ne sălășluim pre pământ, pentru că nu iaste pășune dobitoacelor slugilor tale, că să întări foametea în pământul Hanaan. Acum dară vom lăcui, slugile tale, în pământul Ghesem“.
5. Și zise Farao lui Iosif zicând: „Tată-tău și frații tăi au venit cătră tine.
6. Iată, pământul Eghipetului înaintea ta iaste, pământul cel bun lăcuiaște pre tată-tău și pre frații tăi. Lăcuiască în pământul Ghesem; iară de știi cum sânt întru ei oameni tari, pune-i pre dânșii mai mari peste dobitoacele meale!“
7. Și aduse Iosif pre Iacov, tată-său, înlăuntru, și-l puse pre dânsul înaintea lui Farao.
8. Și blagoslovi Iacov pre Farao; și zise Farao lui Iacov: „Câți ani ai zilelor vieții tale?“
9. Și zise Iacov cătră Farao: „Zilele anilor vieții meale care nemernicescu, 130 de ani. Mici și reale s’au făcut zilele anilor vieții meale, n’au ajunsu la zilele anilor vieții părinților miei, care zile au lăcuit“.
10. Și blagoslovind Iacov pre Farao, au ieșit de la dânsul.
11. Și lăcui Iosif pre tată-său și pre frații lui și le deade lor țineare în pământul Eghipetului, în pământul cel mai bun, în pământul Ramesi, după cum porunci Farao.
12. Și le măsura grâu Iosif tătâne-său, și fraților lui, și a toată casa tătâne-său, grâu după trupuri.
13. Și grâu nu era în tot pământul, pentru că să întări foametea foarte și lipsi pământul Eghipetului și pământul lui Hanaan de foamete.
14. Și adună Iosif tot argintul ce s’au aflat în pământul Eghipetului și în pământul Hanaan, pentru grâul carele cumpăra, și le măsura grâu lor. Și aduse Iosif tot argintul în casa lui Farao.
15. Și lipsi tot argintul den pământul Eghipetului și den pământul Hanaan, și veniră toț eghipteanii cătră Iosif, zicând: „Dă-ne noao pâine! Și pentru ce murim înaintea ta? Pentru că lipsi argintul nostru“.
16. Și zise lor Iosif: „Aduceț dobitocul vostru și voiu da voao pâine pentru dobitocul vostru, de au lipsit argintul“.
17. Și au adus dobitocul lor cătră Iosif și le deade lor Iosif pâine pentru cai, și pentru oi, și pentru boi, și pentru măgari; și-i hrăni pre dânșii cu pâine, pentru toate dobitoacele lor, întru anul acela.
18. Și trecu anul acela, și veniră la el al doilea an și ziseră lui: „Ca să nu ne surpăm de la domnul nostru că se-au lipsit argintul, și unealtele, și dobitoacele, cătră tine domnul, și n’au rămas noao înaintea domnului nostru, fără numai trupul nostru și pământul nostru,
19. Decii pentru ca să nu murim, înaintea ta, și pământul să să pustiiască, ia pre noi și pământul nostru, pentru pâine, și vom fi noi și pământul nostru robi lui Farao. Dă-ne sămânță ca să sămănăm și să trăim și să nu murim, și pământul nu să va pustii“.
20. Și au luat Iosif tot pământul eghipteanilor, lui Farao, pentru că au vândut eghipteanii pământul lor lui Farao, că cuprinse pre ei foametea; și fu pământul lui Farao.
21. Și norodul îl robi luiș să-i fie robi, den marginile hotarălor Eghipetului până în margine,
22. Afară den pământul popilor numai nu le-au luat Iosif, pentru că în dar au dat dare popilor lui Farao, și mânca darea care au dat lor Farao, pentru aceaea nu ș’au vândut pământul lor.
23. Și zise Iosif tuturor eghipteanilor: „Iată, v’am luat pre voi și pământul vostru astăzi lui Farao; luați-vă sămânță și sămănaț pământul.
24. Și vor fi roadele lui, și veț da a cincea parte lui Farao, iară ceale patru părți vor fi voao întru sămințile pământului și de mâncat voao și tuturor câț sânt în casele voastre“.
25. Și ziseră: „Mântuitu-ne-au pre noi! Aflat-am har înaintea domnului nostru, și vom fi robi lui Farao“.
26. Și puse lor Iosif întru poruncă până în ziua de astăzi pre pământul Eghipetului a da a cincea lui Farao, afară den pământul popilor numai nu era lui Farao.
27. Și lăcui Israil în Eghipet, pre pământul Ghesem, și să moșteniră pre el, și crescură, și să înmulțiră foarte.
28. Și mai trăi Iacov în pământul Eghipetului 17 ani. Și fură zilele lui Iacov, anii vieții lui, 140 și 7 de ani.
29. Și să apropiară zilele lui Israil a muri și au chemat pre feciorul lui, Iosif, și zise lui: „De am aflat har înaintea ta, pune mâna ta pre coapsa mea și vei face pre mine milă și adevăr, ca să nu mă îngropi în Eghipet,
30. Ce voiu dormi cu părinții miei, și mă vei rădica den Eghipet și mă vei îngropa la mormântul lor“. Și el zise: „Eu voiu face după cuvântul tău“.
31. Și zise lui: „Jură-te mie!“ Și jură lui și să închină Israil pre marginea toiagului lui.
CAP 48
[modifică]
1. Și fu după cuvintele aceastea, și să porunci lui Iosif că: „Tată-tău să dodeiaște!“ Și luând pre amândoi fiii lui, pre Manasi și pre Efraim, au venit cătră Iacov.
2. Și să spuse lui Iacov, zicând: „Iată, fiiul tău Iosif vine cătră tine“. Și întărindu-se Israil, șăzu pre pat.
3. Și zise Iacov lui Iosif: „Dumnezăul mieu mi s’au arătat în Luza, în pământul Hanaan, și mă blagoslovi
4. Și-m zise: ‘Iată, eu te voiu creaște și te voiu înmulți și te voiu face întru adunare de limbi, și-ț voiu da ție pământul acesta, și semenției tale după tine, în țineare veacinică’.
5. Acum dară, acești doi feciori ce ți se-au făcut ție în pământul Eghipetului, mai nainte de ce am venit eu la Eghipet, ai miei sânt; Efrem și Manasi, ca Ruvim și Simeon vor fi mie.
6. Iară nepoții care vei naște de acuma ai tăi vor fi, pre numele fraților lor se vor chema întru sorții lor.
7. Iară eu când veniiam den Mesopotamia Asiriei, au murit Rahil, mumă-ta, în pământul Hanaan, apropiindu-mă la locul alergăturii cailor, după pământul lui Havratha a veni la Efratha, și am îngropat pre dânsa în calea alergăturii cailor, aceasta iaste Vithleem“.
8. Și văzând Israil feciorii lui Iosif, zise: „Cine-ț sânt aceștea?“
9. Și zise Iosif tătâni-său: „Fii-m sânt, care mi’au dat Dumnezău aicea“. Și zise Iacov: „Adu-mi-i aproape pre ei, pentru ca să blagoslovesc pre ei“.
10. Și ochii lui Israil să îngreuiasă la vedeare, de bătrâneațe, și nu putea să vază. Și-i apropiară pre ei cătră dânsul, și-i sărută pre dânșii, și-i îmbrățișă pre ei.
11. Și zise Israil cătră Iosif: „Iată, de fața ta nu mă lipsiiu și, iată, îm arătă Dumnezău și sămânța ta“.
12. Și scoase pre dânșii Iosif den genunchile lui, și să închinară lui cu fața la pământ.
13. Și luând Iosif pre amândoi feciorii lui, pre Efrem în direapta, și în stânga lui Israil, iară pre Manasi în stânga, și în direapta lui Israil, apropie-i pre ei de dânsul.
14. Și întinzând Israil mâna cea direaptă, au pusu-o pre capul lui Efrem, și acesta era cel mai tânăr, și cea stângă pre capul lui Manasi, schimbându-ș mâinile.
15. Blagoslovi pre ei și zise: „Dumnezău, căruia bineplăcură părinții miei înaintea lui, Avraam și Isaac, Dumnezăul cela ce mă hrăneaște den tinireațile meale până în ziua de astăzi,
16. Îngerul cela ce mă mântuiaște den toate realele să blagoslovească copiii aceștea, și să să cheame pre ei numele mieu și numele părinților miei, Avraam și Isaac, și să să înmulțască în mulțime multă pre pământ“.
17. Și văzând Iosif cum au pus tată-său mâna cea direaptă pre capul lui Efrem, îi păru lui greu și să apucă de mâna tătâni-său să o ia de pre capul lui Efrem pre capul lui Manasi.
18. Și zise Iosif tătâni-său: „Nu așa, tată, pentru că acesta iaste cel dentâi născut; pune direapta ta pre capul lui“.
19. Și nu vru, ce zise:. „Știu fiiule, știu! Și acesta va fi în norod, și acesta să va înălța, iară fratele lui cel mai tânăr mai mare decât el va fi, și seminția lui va fi întru mulțime de limbi“.
20. Și blagoslovi pre dânșii în ziua aceaea, zicând: „Întru voi să va blagoslovi Israil, zicând: ‘Facă-te pre tine Dumnezeu ca pre Efrem și ca pre Manasi!’“ Și puse pre Efrem înaintea lui Manasi.
21. Și zise Israil lui Iosif: „Iată, eu moriu, și va fi Dumnezeu cu voi și va întoarce pre voi Dumnezău den pământul acesta la pământul părinților voștri.
22. Iară eu îț dau ție Sichima aleasă, mai sus de frații tăi, care am luat den mânile amoreilor, cu sabia mea și cu arcul“.
CAP 49
[modifică]
1. Și chemă Iacov pre feciorii lui și zise lor: „Adunați-vă, pentru ca să vă spuiu eu voao ce va timpina pre voi în zilele ceale de apoi.
2. Adunați-vă, și ascultați pre mine, fiii lui Iacov! Ascultați pentru tată-vostru.
3. Ruvim, întâi născut al mieu, tu, vârtutea mea și începătura fiilor miei, silniceaște a te purta și silniceaște obraznic te semețiș; ca apa să nu herbi,
4. Pentru că te suiș pre patul tătâni-tău, atuncea ai pângărit așternutul unde te-ai suit.
5. Simeon și Levi – frați, au săvârșit strâmbătatea aleagerii lor.
6. La sfatul lor să nu vie sufletul mieu, și pre adunarea lor să nu să razime ficații miei, că, întru mânia lor, au omorât oameni și, întru pohta lor, au tăiat vinele taurului.
7. Blestemată mânia lor, pentru că iaste obraznică, și urgia lor, căce s’au întărit; împărți-voiu pre dânșii în Iacov și voiu sămăna pre dânșii în Israil.
8. Iudo, pre tine vor lăuda frații tăi. Mânile tale – pre umerile vrăjmașilor tăi. Închina-ți-se-vor ție feciorii tătâni-tău.
9. Puiul leului, Iudo, den vlăstari, fiiul mieu, te suiș! Culcându-se, dormi ca un leu, și ca puiul de leu; cine va scula pre el?
10. Nu va lipsi stăpânitori den Iuda, și povățitori den coapsa lui, până vor veni ceale ce-i zac lui, și el – nădeajdea limbilor.
11. Legând la vie mânzul său și la cârceiu mânzul măgăriții lui, va spăla cu vin îmbrăcămintea sa și cu sângele strugurului învălitura lui.
12. Veaseli ochii lui de vin și mai albi denții lui decât laptele.
13. Zavulon lângă mare va lăcui, și el lângă adăpostul vaselor, și se va întinde până la Sidon.
14. Isahar binele au pohtit, odihnindu-se întru mijlocul sorților.
15. Și văzând odihna cum iaste bună și pământul cum iaste gras, ș’au supus umărul său a osteni, și să făcu om plugariu.
16. Dan va judeca nărodul lui, și ca o rudă în Israil.
17. Și să făcu lui Dan șarpe pre cale, șezând pre cărare, mușcând călcâiu de cal, și va cădea călărețul în ceale de apoi.
18. Mântuirea așteptând, a Domnului.
19. Gad ispită îl va ispiti pre el, și el va ispiti pre el după urmă.
20. Asir, grasă e pâinea, și el va da hrană boiarilor.
21. Nethalim, rădăcină lăsată, crescând întru naștere, frumuseațe.
22. Iosif, fiiu crescut, râvnit fiiul mieu cel mai tânăr, cătră mine te întoarce.
23. Cătră carele sfătuind suduia și să ținea întru el domni săgetăturilor.
24. Și să fărâmară cu tărie arcele lor și să slăbănogiră vinele brațelor mânilor lor, pren mâna putearnicului Iacov; de-acolo cela ce au întărit pe Israil, de la Dumnezău tatăl tău.
25. Și ajută ție Dumnezăul mieu și te blagoslovi cu blagoslovenia ceriului de sus, și blagoslovenia pământului care are toate, pentru blagoslovenia țițelor și zgăului.
26. Blagoslovenia tătâne-tău și a mumei tale să preaîntări, pre blagoslovenia a munți întăriț și pre blagoslovenii de țermuri veacinice; carele vor fi pre capul lui Iosif, și pre creaștetul cărora au povățuit frații.
27. Veniamin, lup hrăpitoriu, demineața va mânca încă, și în seară va mântui mâncarea“.
28. Toți aceștea, fiii lui Iacov, 12. Și aceastea au grăit lor tatăl lor, și blagoslovi pre ei; pre fieștecarele după blagoslovenia lui blagoslovi pre ei.
29. Și zise lor: „Eu mă voiu adaoge cătră al mieu nărod, îngropați-mă cu părinții miei în peștera care iaste întru țarina lui Efron Heteul,
30. În peștira cea îndoită, ce iaste în prejma Mamvriei, în pământul Hanaan, care au câștigat Avraam peștira de la Efron Heteul, întru câștigare de mormânt.
31. Acolo au îngropat pre Avraam și pre Sarra, fămeaia lui; și acolo au îngropat pre Isaac și pre Reveca, fămeaia lui; și acolo au îngropat pre Lia.
32. Întru avearea țarinii și a peștirii ce iaste întru dânsa, de la feciorii lui Het“.
33. Și părăsi Iacov învățând pre feciorii lui; și râdicând Iacov picioarele pre pat, răposă și să adaose cătră nărodul lui.
CAP 50
[modifică]
1. Și căzând Iosif pre fața tătâne-său, plânse amar pre dânsul, și-l sărută pre el.
2. Și porunci Iosif slugilor sale, celor ce era îngropători, ca să îngroape pre tată-său; și îngropară îngropătorii pe Israil.
3. Și să pliniră lui 40 de zile, pentru că așa să numără zilele îngropării, și plânse pre el Eghipetul 70 de zile.
4. Și după ce au trecut zilele plângerii, au grăit Iosif domnilor lui Farao, zicând: „De am aflat har înaintea voastră, grăiț întru urechile lui Farao, zicând
5. Că tată-mieu m’au jurat mai nainte de moartea lui, zicând: ‘În groapa ce mi’am săpat mie în pământul Hanaan, acolo să mă îngropi’; acum dară să mă suiu să îngrop pre tată-miu și mă voiu întoarce“.
6. Și zise lui Farao dupe zisele lui Iosif, și zise Farao lui Iosif: „Suie-te și îngroapă pre tată-tău, dupe cum te-au jurat!“
7. Și să sui Iosif să îngroape pre tată-său, și să suiră împreună cu el toate slugile lui Farao, și cei bătrâni ai casei lui, și toți bătrânii Eghipetului,
8. Și toată casa lui Iosif, și frații lui, și toată casa tătâni-său, și rudenia; și oile și boii le-au lăsat în pământul Ghesem.
9. Și să suiră cu el cară și călăreți și să făcu tabără mare foarte.
10. Și mearseră la aria lui Atad, care iaste decindea de Iordan, și plânseră pre el plângere mare și tare foarte; și făcu plângerea tătâni-său șapte zile.
11. Și văzură lăcuitorii pământului Hanaan plângerea la aria lui Atad și ziseră: „Plângere mare iaste aceasta eghipteanilor“, pentru aceaea au numit numele locului aceluia Plângerea Eghipetului, carele iaste decindea de Iordan.
12. Și făcură lui așa feciorii lui, după cum porunci lor: și luară pre dânsul feciorii lui la pământul lui Hanaan și-l îngropară pre dânsul în peștera cea îndoită, care au câștigat Avraam, peșteră întru ocină de mormânt de la Efron Heteul, în preajma Mamvriei.
13. Și să întoarse Iosif la Eghipet, el și frații lui, și toți câți se-au suit cu el, să îngroape pre tatăl lui.
14. Și văzând frații lui Iosif că au murit tatăl lor, ziseră: „Cândai să nu-ș aducă aminte de rău noao Iosif, și răsplătire ne va da noao toate realele câte i-am făcut lui“
15. Și mergând la Iosif ziseră: „Tată-tău te-au jurat mai nainte de moarte, zicând:
16. ‘Așa ziceți lui Iosif: ‘Lasă lor strâmbătatea și greșala lor, că reale ție au arătat; și acum priimeaște nedereptatea slugilor Dumnezăului tătâni-tău’“. Și plânse Iosif, grăind ei cătră dânsul.
17. Și venind cătră dânsul, ziseră: „Iată, noi – robii tăi“.
18. Și zise lor Iosif: „Nu vă teamereți, pentru că al lui Dumnezău sânt eu.
19. Voi aț vrut împotriva mea întru reale, iară Dumnezău au vrut pentru mine întru bunătăți, pentru ca să se facă ca astăzi ca să se hrănească nărod mult“.
20. Și zise lor: „Nu vă teamereți, eu voiu hrăni pre voi și casele voastre“. Și mângâie pre ei și le grăi lor la inimă.
21. Și lăcui Iosif la Eghipet, el și frații lui și toată casa tatâni-său; și trăi Iosif ani 110.
22. Și văzu Iosif feciorii lui Efraim până a treia seminție; și feciorii lui Mahir, feciorul lui Manasi, născură preste copsele lui Iosif.
23. Și zise Iosif fraților lui, zicând: „Eu moriu, și cu socotință va socoti Dumnezău pre voi și va scoate pre voi din pământul acesta la pământul care au jurat Dumnezău părinților noștri, lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov“.
24. Și jură Iosif pre fiii lui Israil, zicând: „Întru socotință ce va socoti Dumnezău pre voi și să luați oasele meale cu voi de aicea“. Și muri Iosif fiind de ani 110. Și-l îngropară pre el în mormânt la Eghipet.
| ▲ Începutul paginii. |