Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Avvacum

←Naum

DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE AVVACUM

Sofonia→

CAP 1

Plângerea prorocului pentru fărădelegile Iudei. Pedeapsa lui Dumnezeu prin haldeii năvălitori.

1. Vederea carea au văzut Avvacum prorocul.

2. Până când, Doamne, voiu striga și nu vei asculta? Striga-voiu cătră tine, având strâmbătate, și nu vei mântui?

3. Pentru căci ai arătat mie dureri și osteneale, a privi chinuire și necurăție den preajma mea? Să făcu judecată, și judecătoriul ia judecată.

4. Pentru aceaea s’au răsipit leagea și nu să scoate la săvârșit judecata, căci cel necurat biruiaște asupra direptului; pentru aceaea va ieși judecată îndărătnică.

5. Vedeți, hulitorii și priviți, și vă minunați minuni, și vă stingeți, pentru că lucru eu lucrez, în zilele voastre, care nu veți creade de-l va neștine povesti!

6. Pentru că, iată, eu rădic pre haldei, limba cea amară și strigătoare, ceaea ce mearge pre lățimile pământului, ca să moștenească de tot sălașuri nu ale lui.

7. Înfricoșat și luminat iaste, de la el judecata lui iaste, și luarea lui dentru ei va ieși.

8. Și vor sări mai tare decât pardoșii caii lor, și mai iuți decât lupii arăpimei. Vor încăleca călăreții lui și să vor porni de departe, și vor zbura ca vulturul pohtitoriu ca să mănânce.

9. Concenirea la necurați va veni, stând împotrivă cu obrazele lor den preajmă, și va aduna ca năsipul robimea.

10. Și el întru împăraț să va desfăta, și tiranii – jucării lui, și el la toată tăria să va batjocuri, și va pune lut, și va birui lui.

11. Atuncea va premeni duhul și va treace și va ieși; aceasta e vârtutea Dumnezeului mieu.

12. Au nu tu, de ’nceput, Domnul Dumnezeu cel Sfânt al mieu? Și nu vom muri, Doamne! La judecată ai pus pre el, și mă zidi a mustra învățătura lui.

13. Curat e ochiul, ca să nu vază reale, și a prăvi preste cei răi nu va putea. Pentru ce prăvești preste cei hulitori? Tăcea-vei când înghite cel necurat pre cel dirept?

14. Și vei face pre oameni ca pre peștii mării și ca jâganiile, neavând povățuitoriu?

15. Concenirea cu undița au zmult, și-l trase pre el cu mreaja, și-l adună pre el cu nevoadele lui. Pentru aceasta veseli-se-va și să va bucura inema lui.

16. Pentru aceasta jârtvui-va nevodului său și va tămâia mrejii lui, căci cu eale îngrășa partea lui și mâncările lui alease.

17. Pentru aceaea pune-va împrejurul lui mreaja lui și pururea va ucide limbi, nu să va milostivi?

CAP 2

Videnia prorocului despre realele viitoare și pedeapsa haldeilor pentru păgânătatea lor.

1. Pre straja mea voiu sta și mă voiu sui pre piatră și voiu socoti a vedea ce va grăi întru mine și ce voiu răspunde asupra mustrării meale.

2. Și răspunse cătră mine Domnul și zise: „Scrie vedeare și aiave pre tablă, pentru ca să gonească cela ce le va citi aceastea!

3. Căci încă vedeare la vreame, și va răsări la săvârșit și nu în deșărt. De va întârzia, așteaptă-l pre el, căci viind va veni, și nu va zăbăvi.

4. De să va feri, nu binevoiaște sufletul mieu întru el, iară cel dirept al mieu den credință va trăi.

5. Iară cel ce să măreaște pre sine cu gândul, și hulitoriu om, sămețu iaste, nemică nu va săvârși, carele au lărgit ca iadul sufletul lui, și acesta e ca moartea nesăturându-se; și va aduna cătră el toate limbile și va priimi cătră el toate năroadele.

6. Nu aceastea toate pildă asupra lui vor lua și întrebare spre povestirea lui? Și vor grăi: ‘Vai cela ce-ș înmulțeaște lui ceale ce nu sânt ale lui – până când? – și îngreuind lanțul lui îngreuiat!’

7. Că fără veaste să vor scula cei ce-l mușcă pre el; și să vor trezvi cei ce hiclenesc pre tine și vei fi în jaf lor.

8. Pentru căci tu ai robit limbi multe, prăda-te-vor toți cei rămaș ai nărodului, pentru sângiurile oamenilor și necurăția pământului, și a cetății, și a tuturor celor ce lăcuiesc întru ea.

9. Ca cela ce lăcomeaște lăcomie rea casei lui, ca șă-ș puie întru înălțime cuibul lui, ca să să acopere den mânile răutăților.

10. Sfătuit-ai rușine casei tale, săvârșiș năroade multe și păcătui sufletul tău.

11. Pentru căci piatră den păreate va striga și gândac den lemn va răspunde aceastea:

12. ‘Vai cela ce zideaște cetate cu sânge și-ș găteaște cetate cu strâmbătate!’

13. Au nu sânt aceastea de la Domnul Atotțiitoriul? Și să sfârșiră noroade multe cu foc și limbi multe leșinară.

14. Căci să va împlea pământul a cunoaște mărirea Domnului, ca o apă multă a acoperi de tot preste mare.

15. Ca cel ce adapă pre aproapele său în turnare vicleană și-l îmbată ca să privească la peșterile lor.

16. Săturare de necinste den mărire bea și tu, și te mișcă, și te clăteaște; încunjură asupra ta păharul direaptei Domnului și să adună necinste asupra mărirei tale.

17. Pentru căci necurăția Livanului te va acoperi pre tine și chinul hiarălor te va înspăima, pentru sângiurile oamenilor, și necurăția pământului, și ale cetății, și ale tuturor celor ce lăcuiesc întru ea.

18. Ce foloseaște cioplitura, căci o au cioplit pre ea? Zidiră pre ea, topire, nălucire mincinoasă, căci nădejduiaște cela ce au zidit pre zidirea lui, ca să facă chipuri surde.

19. Vai de cela ce zice lemnului: „Trezveaște-te, scoală-te!“ și pietrii: „Înalță-te!“ Și aceasta iaste nălucire, și aceasta iaste bătătură de auru și de argint, și tot duhul nu iaste întru el.

20. Iară Domnul – în beseareca cea sfântă a lui; teamă-se de cătră fața lui tot pământul!

CAP 3

Rugăciunea și cântarea prorocului Avvacum pentru mântuirea norodului.

1. Rugăciunea lui Avvacum prorocul, cu cântare: Doamne, auziiu auzul tău și mă înfricoșaiu; Doamne, socotiiu faptele tale și mă spământaiu. În mijlocul a doao viețuitoare te vei cunoaște, apropiindu-se anii te vei mai cunoaște, sosind vreamea te vei arăta când să va turbura sufletul mieu, cu urgie de milă îț vei aduce aminte.

2. Dumnezeu de la Theman va veni și Cel Sfânt den munte umbros, des (schimbare de viersu). Acoperi ceriurile bunătatea lui, și de lauda lui plin e pământul!

3. Și strălucirea lui ca lumina va fi, coarne întru mânile lui, și puse îndrăgire inima vârtutei lui!

4. Înaintea feații lui va mearge cuvânt, și va ieși la câmpi, dendărătul lui.

5. Stătu, și să clăti pământul. Privi, și să topiră limbile. Zdrumicară-să munții cu silă, topiră-să măguri veacinice, de îmblete veacinice.

6. Pentru trude, văzut-am, sălașurile arapilor spăima-să-vor, și corturile pământului Madiamului.

7. Nu întru râuri să te urgisești, Doamne! Au întru râuri iaste mânia ta? Au în mare pornirea ta? Că vei încăleca pre caii tăi, și încălecarea ta e mântuire;

8. Încordând, vei întinde arcul tău preste buzdugane, zice Domnul. Râurilor să va sparge pământul,

9. Vedea-te-vor și să vor durea noroadele, răsipindu apele meargerile; deade bezna glasul ei, înălțimea nălucirii ei să rădică.

10. Soarele și luna stătu întru rânduiala ei; întru lumină zvârliturile tale vor mearge spre lumina fulgerului armelor tale.

11. Cu înfricoșarea vei împuțina pământul și cu mânia vei pogorî limbi.

12. Ieșiș spre mântuirea norodului tău, ca să mântuiești pre cei unși ai tăi, pus-ai la capetele celor fără de leage moarte, rădicași legături până la grumazi desăvârșit.

13. Tăiași întru spământare capetele celor sâlnici, cutremura-să-vor întru ea, deșchide-vor frânele lor, ca săracul cela ce mănâncă pre ascuns.

14. Și suiși la mare caii tăi, turburând ape multe.

15. Păziiu și să spământă inima mea de cătră glasul rugii buzelor meale; și întră cutremur la oasele meale, și, dedesuptul mieu, să turbură avutul mieu. Odihni-mă-voiu, în ziua necazului mieu, ca să mă suiu eu la norodul nemerniciei meale.

16. Pentru căci smochinul nu va rodi, și nu vor fi roade în vii; minți-va lucrul maslinei, și câmpii nu vor face mâncare. Sfârșiră-se de la mâncare oi și nu vor fi boi pre iasle.

17. Iară eu întru Domnul mă voiu bucura, veseli-mă-voiu spre Dumnezău, Mântuitoriul mieu.

18. Domnul Dumnezăul mieu, tăria mea; și va rândui picioarele meale spre săvârșire, și pre ceale înalte mă suie pre mine, ca să biruiesc eu cu câ’tarea lui!

▲ Începutul paginii.