Balcic (Ion Pillat, 1940)/Pe țărm

 

Pe țărmul Mării Negre, când în toamnă
Și în amurg se pârguiește rodul
Luminii pentru tine, suflet, aprig
Spălat de vreme și rotund ca piatra
Rostogolită lung. Pe plajă singur,
Privind în larg, ce cauți? Pentru care
Serbări sosit în ceasul cel din urmă?
Tu, păstrător de strămoșești priveliști,
Tu, paznic credincios al altor datini,
Tu, preot la altarele uitate.
Oprit aici pe un nisip cu spuma
Amarelor milenii și cu vântul
Din veacuri neîncepute peste dânsul.
Oprit aici: în spate purtând țara
Cu vai pustii și stepe și gorgane,
Cu pietre’n slove și mai vechi săpate,
Cu vulturi mari, gheboși de-atâta strajă,
Pleșuvi de-atât surghiun pe țărmul lumii.
Oprit aici: în față cu lumina
Amurgului și-a toamnei peste ape
Întărâtate, îmbulzind sălbatec
Năvalnica lor haită. Singur numai
Cu tine, suflet, urnă de argilă.
În golul tău mai tremură cenușa
De zei păgâni când valul ce se sparge
Pe țărm pierdut îmi strigă lung: Thalassa!