Baia Mare de altădată/Capitolul 5. Sărbători în comunism

Baia Mare de altădată de Dorin Ștef Capitolul 5. Sărbători în comunism

26 ianuarie. Aniversarea lui Ceaușescu

26 ianuarie era sărbătorită cu mare fast în țara noastră și, implicit, în Maramureș. Era sărbătoarea "părintelui poporului", Nicolae Ceaușescu. În timp ce dictatorul petrecea cu membrii camarilei sale, oamenii de rând erau obligați să organizeze manifestări culturale, închinate "marelui conducător". Toate evenimentele nu făceau altceva decât să hrănească tot mai mult cultul personalității dictatorului comunist.

"Pe vremea aceea, 26 ianuarie era precum o a doua zi națională și trebuia sărbătorită ca atare. Conducătorii forurilor județene primeau dispoziții să organizeze diferite manifestări închinate dictatorului. Atunci participam din inerție la evenimente. Acum, îmi dau seama cât de penibil a fost regimul comunist", povestește Marian N.

"Șoimii patriei și pionerii erau crescuți de mici în spiritul adulării conducătorului. De ziua lui Ceaușescu, aceștia intonau cu patos cântece patriotice pentru cel pe care eram nevoiți să îl considerăm părintele spiritual al neamului. Nu se făceau ore obișnuite la școală, din cauza acestor activități. Nici autoritățile nu aveau program normal de lucru. Sfatul popular organiza un fel de conferință în cinstea dictatorului", relatează Dumitru M.

"Programul TV, și așa scurt, de aproximativ trei ore pe zi, era, în ziua de 26 ianuarie, dedicat în totalitate lui Ceaușescu. Erau aduse osanale, mulțumiri partidului și liderului, care ne duce pe calea propășirii comunismului. Minciuni și aberații. Dar acestea dădeau bine în ochii președintelui, al cărui orgoliu trebuia hrănit, pentru că așa prevedea sistemul. Programul începea cu știri despre ziua «iluminatului» conducător, despre vizitele pe care acestea le-a primit în timpul dimineții, despre ce lideri l-au felicitat etc. După aceea, întreg programul conținea imagini cu șeful statului, în care îi erau scoase în evidență calitățile și i se aduceau laude. Aceste producții avea un puternic rol persuasiv. În acest fel, poporul era «pus sub papuc»", își amintește Mircea M. (Cătălin Ioan ȚINEGHE)

Poeții proletcultiști au jucat un rol important. Iată cum sunau câteva versuri închinate lui Ceaușescu, publicate în ziarul maramureșean "Pentru Socialism": "Prin glasul celui care Partidu-ntruchipează / Credință României ca patrioți jurăm / În Era Ceaușescu o patrie cutează / Căci spre izbînzi supreme stegarul îl urmăm. / Ianuarie-și înalță urările la zori / Întreaga națiune unită și stăpînă / Cîrmaciului-i urează: «Mulți ani biruitori!»"

Titulatura completă, sub care era adresat de presa vremii, era: "tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forțelor armate". Deseori se adăugau și apelative precum "genialul cârmaci", "cel mai iubit fiu al poporului român", "personalitate excepțională a lumii contemporane" etc. Paginile ziarelor locale din acea vreme erau umplute până la refuz de laude și elogii nesfârșite, care mergeau uneori până la penibil. "Înflăcărat patriot și revoluționar, eminent conducător de partid și de stat, ctitor al patriei socialiste libere și suverane, militant de frunte al mișcării comuniste, tovarășul Nicolae Ceaușescu întruchipează, în personalitatea sa de excepție, cele mai de seamă virtuți ale poporului român, situîndu-se la loc de cinste în pleiada iluștrilor bărbați ai neamului, care, în multimilenara istorie națională, și-au pus însemnele geniului lor creator asupra destinelor poporului", preciza ziarului "Pentru Socialism" din 26 ianuarie 1985.

Pregătirile pentru aniversarea lui Ceaușescu începeau încă de pe 24 ianuarie. Asta pentru că propaganda vremii îl punea în legătură pe fostul dictator cu marile evenimente din istoria națională. În cazul de față - Unirea Principatelor. Activiștii de partid aveau grijă ca din fiecare unitate comercială, școală, hală industrială sau instituție să fie trimise felicitări în București.

Ziua de 26 ianuarie era însă specială pentru toată lumea, în uzine și fabrici se derulau diferite programe dedicate evenimentului, în școli nu se țineau ore normale pentru că șoimii patriei se adunau în coruri și intonau cântece de laudă la adresa "tăticului" lor. Fiecare unitate comercială pregătea pentru Ceaușescu, de ziua lui, câte ceva special, în funcție de profilul producției. De exemplu, fabricile de textile pregăteau covoarele de cea mai bună calitate pe care le puteau face; industria mobilei executa cele mai bune piese de mobilier, numai și numai din lemn masiv. Asta în condițiile în care românii de rând nu găseau pe piață decât mobilier din PAL. "Îmi aduc aminte că de la noi de la mină trebuia să facem rost de cele mai frumoase casete cu flori de mină, care se trimiteau lui Ceaușescu", mărturisește băimăreanului Dumitru Pop.

Din Maramureș, i se trimiteau și busturi sculptate și pe urmă aurite, alături de alte plăcuțe din aur, înscrise cu mesaje de elogiere și felicitare. "Lucram la Institutul chimic din Baia Mare și au venit, la un moment dat, cu un bust al lui Ceaușescu, aurit, la secția rafinare de la Cuprom. Această piesă trebuia să o curățăm cu praf de calc. Altă dată au venit anumiți activiștii și cereau anumite soluții chimice pentru a putea scrie pe plăcuțe aurite dedicate lui Ceaușescu. Despre aceste lucruri știau foarte puțini oameni și nu prea era bine și voie să spui. Erau făcute așa, mai la secret", povestește băimăreanca Ana Pop.

De ziua lui Ceaușescu, programul TV nu se prelungea, însă era umplut doar cu muzică populară, cântece patriotice și momente poetice dedicate "fiului iubit la absolut". Programul începea cu știri despre ziua "iluminatului" conducător, despre vizitele pe care acesta le-a primit în timpul dimineții, despre ce lideri l-au felicitat etc. (Ionuț HOROBA)

Flori și mărțișoare pentru "femeile socialiste"

În vremuri de dominație comunistă, românii tratau cu un respect aparte tradiționalele sărbători și obiceuri legate de începutul lunii martie și, implicit, al primăverii. Cu aceste ocazii, tovarășii se întreceau în a oferi "femeilor socialiste" flori, mărțișoare sau alte atenții. De fapt, comuniștii au impus același sens zilei de 1 Martie, tocmai ca să șteargă din memoria colectivă tradițiile spirituale moștenite din străbuni și care nu erau în concordanță cu "omul nou, comunist", promovat de ideologiile vremii.

În ajunul zilei de Mărțișor, înainte de ’89, străzile din Baia Mare se umpleau de comercianți care ofereau mărțișoare spre vânzare. Era printre puținele prilejuri în care regimul comunist tolera comerțul ambulant. De aici domnii aveau ocazia să aleagă câte un mic obiect, la care era atașat tradiționalul șnur roșu și alb, pentru a-l oferi doamnelor. Majoritatea mărțișoarelor era confecționată dintr-un soi de tablă, care înfățișa, de regulă, figuri biomorfe, inspirate din natura primăverii. "De obicei, la modă erau mărțișoarele sub formă de ghiocei, copăcei, însă erau căutate și cele sub formă de potcoavă aurită, pentru că se spunea că poartă noroc", povestește băimăreanul Dumitru Pop.

Acesta își mai amintește că, dacă voiai ceva mai deosebit, mai sofisticat, puteai să vizitezi Galeria de Artă de pe bulevardul București, unde puteai găsi mărțișoare create de artiști. "Aici găseai ceva mai special, mai artistic, însă într-adevăr puțin mai scumpe decât pe stradă", a mai spus Dumitru Pop.

Pe lângă tradiționalul mărțișor, femeile mai primeau din partea bărbaților și un cadou mai special. Alături de o floare sau cine știe ce produs cosmetic (un săpun, șampon de păr etc.), luxul în materie de cadouri pentru o femeie îl constituiau aparatele electrocasnice. Acestea se găseau foarte greu și erau destul de piperate ca preț, tocmai de aceea femeia care avea norocul să primească un astfel de dar se putea considera norocoasă. "Era lucru mare să fi putut cumpăra un mixer sau chiar un fier de călcat. Se găseau destul de greu și nici oferta nu era prea variată sau bogată. Eram obișnuiți să ne mulțumim cu puțin și din asta ne construiam luxul sau lucrurile speciale", a mărturisit băimăreanca Ana Pop.

De 1 Martie sau mai degrabă de 8 Martie, unele întreprinderi din Baia Mare ofereau femeilor chiar și câte un faimos "loz în plic", alături de o floare. "La întreprinderea unde lucram, maistrul de pe secție aduna de la toți bărbații câte zece lei, bani cu care ne cumpăra tuturor femeilor care lucram acolo câte un loz în plic, însoțit de o floare naturală", își amintește Maria Pop.

În ziua cu pricina, femeile lucrau până la ora 10.00, după care erau convocate în ședință de către șeful întreprinderii, care le felicita și le înmâna darurile menționate mai sus. După acest moment, erau învoite de la muncă, fiind înlocuite de colegii lor, bărbații.

Alt lucru interesant, care se petrecea în perioada comunistă de 8 Martie, era faptul că toate restaurantele din Baia Mare erau deschise doar pentru femei. Bărbații puteau intra în aceste localuri doar dacă erau însoțiți de o doamnă. "Se simțea altfel Ziua Femeii atunci. Parcă erai un pic mai respectată de cei din jur. Chiar dacă sărbătoreai ziua de 8 Martie prin muncă, nu te simțeai jignită, ba dimpotrivă, aveai mult respect din partea șefilor care erau bărbați", povestește băimăreanca Ana Pop. (Ionuț HOROBA)

Paștile erau sărbătorite în secret

Dacă sărbătoarea Crăciunului era una pe care autoritățile comuniste o recunoșteau (însă nu pentru însemnătatea creștinească), Paștile erau cu totul trecute în dizgrație de către mai marii comuniști.

În timpul comunismului, Învierea Domnului era un secret știut de toată lumea. Sărbătoarea se afla, evident, în afara programului oficial, iar în presă nu se sufla un cuvânt despre aceasta. Calendarul bisericesc era singura sursă de informare asupra datei Sărbătorii Pascale. De Sfintele Sărbători, comuniștii inventau diverse acțiuni pentru a scoate lumea la muncă, programau activități sportive sau culturale ("Daciada" sau "Cântarea României"). Manifestările sportive, care în perioada comunistă aveau loc cu precădere duminica, se desfășurau fără a ține cont de sărbătoarea religioasă.

Nomenclaturiștii sărbătoreau în felul lor, mai cu fereală. Oamenii simpli nu aveau probleme în a merge la Biserică și a ieși din case, în Duminica Paștelui, îmbrăcați de sărbătoare. "Cu toate că aveam program de lucru non-stop în uzină, reușeam să mă strecor în așa fel, încât în Săptămâna Mare să pot participa și la Slujba Deniilor de joia seara și la cea a Prohodului Domnului, care se ține în Vinerea Mare. De obicei, lucram la foc continuu ca să ne facem norma și astfel șefu’ să ne poată lăsa acasă", a mărturisit băimăreanca Ana Pop.

Pe vremea fostului regim televiziunea transmitea programe care elogiau comunismul. "Prin anii ’60, îmi aduc aminte că au transmis la televizor, în noaptea de Înviere, filmul artistic «Lenin în octombrie»", își amintește băimăreanca Ana Pop. La sfârșitul anilor ’80, ziua de Paști era marcată de omniprezența prim-secretarului general, Televiziunea Română dedicându-i emisiuni de genul: "Țara mea de azi - Epoca Ceaușescu - Omagiul țării, Conducătorului Iubit". (Ionuț HOROBA)

„Pentru popor, Sâmbăta Mare era zi normală de lucru. Pentru îndeplinirea planului se lucra chiar duminica, indiferent de sărbătoare. Se intra chiar în schimbul III, dacă situația o cerea, mai ales în unitățile și întreprinderile «cu foc continuu», cum ar fi minele ori combinatul. Cel puțin teoretic, deoarece, practic, toată lumea dorea să meargă acasă, la familii, pentru a lua parte la slujba de Înviere și la masa tradițională de Paști. În cele mai multe întreprinderi, se stătea circa jumătate de oră, după care se mergea acasă. Unitățile cu probleme la realizarea planului erau nevoite să recupereze orele pierdute și, în acest fel, șefii nu aveau nimic împotriva acestei practici. Cei care, totuși, munceau duminica erau plătiți dublu ori primeau ulterior zile libere. Erau, însă, cu toții conștienți că e sărbătoare și încercau să fie alături de familii și prieteni", își amintește Vasile T.

"De obicei, în ziua de Paști, se mergea la biserică, la Liturghie. După aceea, amiaza era consacrată familiei. Masa, împreună cu familia reunită, constituia unul din cele mai importante momente ale anului. După-amiaza, dacă vremea era frumoasă, se mergea în parc. Aleile erau împânzite cu oameni îmbrăcați elegant, după moda vremii, copiii mâncau vată de zahăr și așteptau să fie «îmbarcați» în trenuleț. Usturoiul sau Crinul erau pline ochi. Începea sezonul înghețatei, odată cu încălzirea vremii, astfel că prăjiturile erau trecute pe «locul doi» în preferințele micuților. Dacă vremea era nefavorabilă, se stătea acasă, în mijlocul familiei", povestește Ioan T.

"În a doua zi de Paști, se vizitau doamnele și domnișoarele, rude sau prietene. Potrivit obiceiului, se mergea la «stropit». Tradiția «lociorlelii» cu apă din fântână a fost înlocuită cu cea a stropirii cu parfum. Prietenii se întâlneau la o sarma, la un cornuleț și la un pahar de vin roșu de casă", relatează Vasile T. (Cătălin Ioan ȚINEGHE)

1 Mai, ziua muncii

"Râde iară primavara, peste câmpuri, peste plai, / Veselia umple țara, c-a venit Întâi de Mai!" Acesta era hitul epocii de aur, fredonat mai de voie, mai de nevoie, de toți românii. 1 Mai nu e sărbătoare comunistă, deși așa a rămas în memoria românilor. Propaganda socialistă exagerată a transformat-o în acest fel. Originile "Zilei Muncii" sunt cu totul altele. În memoria victimelor revoltei din Chicago (Piața Heymarket), la 1 mai 1889 Congresul Interanționalei Socialiste a decretat ziua ca fiind una de sărbătoare. Ideea s-a propagat extrem de repede. După 1945, sărbătoarea zilei de 1 Mai s-a derulat diferit la stânga și la dreapta Cortinei de Fier. Dacă în vest fiecare sărbătorea după pofta inimii, în țările socialiste oamenii erau nevoiți să ia parte la parade, cu diferite pancarte, steaguri.

"Eram liberi de la locurile de muncă. La fel, copiii erau liberi de la școală. Și de 1 Mai, și de 2 Mai. În întâi era Ziua Muncii, iar imediat Ziua Tineretului. Era un fel de «minivacanță de primăvară»". Nu primeam liber de multe ori de Crăciun ori de Paști, dar când era vorba de vreo sărbătoare susținută de regim, orice activitate înceta. În acele momente, nu mai conta faptul că era un plan de lucru ce trebuia îndeplinit. Nu mai conta cincinalul. Nu mai conta decât proslăvirea regimului, a partidului și a conducătorului. Se derulau diferite parade, la care luau parte coloane de muncitori îmbrăcați în ținute festive. Îndoctrinarea a fost atât de puternică încât nimeni nu vedea nimic greșit la aceste parade", își aduce aminte Viorel M. "Muncitorii au pornit / Și-ntr-un glas s-au înfrățit! / Și ei azi sărbătoresc / Unu Mai muncitoresc. / Înfrățiți azi cu țăranii, / Muncitorii-n joc și cânt, / Prăznui-vor în toți anii / Libertatea pe pământ. / Peste mări și peste țări, / Se adună pe cărări, / Lumea toată în alai, / Pentru al nostru Întîi de Mai". (Versurile: Maria Ranteș, muzica: Ciprian Porumbescu.) (Cătălin Ioan ȚINEGHE)

Încă de pe la mijlocul lunii aprilie, comitetul de partid de la combinatul Phoenix din Baia Mare intra în febra pregătirii defilării. Se cumpăra pânză roșie, galbenă și albastră și se confecționau zeci de steaguri roșii, care reprezentau culoarea partidului comunist, simbolizând sângele vărsat de clasa muncitoare în lupta pentru libertate. Tâmplarii de întreținere înrămau portretele tovarășului și ale tovarășei, care apoi erau date muncitorilor să le poarte în timpul defilării. În ziua sărbătorii, muncitorii erau aliniați în fața combinatului de unde porneau împreună cu carele alegorice, reprezentând laboranți chimiști sau muncitori în fața cuptorului cu plumb topit, către Piața Libertății, actuala Millennium, iar de acolo spre tribuna înălțată în Centrul Nou, vizavi de Statuia Minerului.

O întâmplare, care era să se lase cu închisoare, a rămas memorabilă. În coloană, un muncitor purta portretul Elenei Ceaușescu. Un altul, din spatele său îi tot punea piedică, în timp ce coborau pe strada Gheorghe Șincai. Nervos, cel din față se întoarce și-i șoptește printre dinți. „Auzi, măi, de-mi mai pui o singură piedică, îți trag una cu curva asta-n cap, de te pupă mă-ta rece.” Un ins de pe margine se bagă repede în vorbă. „Ce-ai spus tovarășe?” „A, nimic, doar că piedica se pune la o curvă, nu mie,” a replicat omul cu portretul. „Să rămână cum zici, că, dacă e cum am înțeles eu, s-ar putea să-ți arunc pită cu praștia în temniță la Tăuți sau la Gherla.” Noroc că incidentul s-a stins instantaneu, dar celui cu portretul i-au cam curs șiroaie reci de transpirație pe șira spinării.

Neparticiparea la defilare se pedepsea cu absență nemotivată. (Dragomir IGNAT)

După defilare, angajații de la unitățile economice se duceau în locurile amenajate pentru distracție. Minele aveau cabanele lor. Fiecare angajat primea un bon, pe baza căruia primea câțiva mici, un grătar și patru beri.

Distracția nu se limita doar la atât. Formațiile artistice prezentau programe artistice și amatorii de sport puteau să se ducă să arunce bilele după popice la Clubul Săsar, de pe strada Victoriei.

Viorel Țura, fost angajat la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) Maramureș (timp de 25 de ani), spune că și de 2 Mai erau activități. Acestea vizau însă tinerii, dat fiind faptul că era Ziua Internațională a Tineretului. Anterior acestei zile, se desfășurau concursuri la nivel de comună sau oraș, finala desfășurându-se în 2 mai. „Erau concursuri de orientare turistică, acțiuni complexe care cuprindeau drumeție, montare-demontare cort, excursii pe Igniș sau la Creasta Cocoșului”, spune fostul ghid BTT. În aceste acțiuni erau angrenați tineri care făceau parte din organizațiile Uniunii Tineretului Comunist din fiecare localitate. „Se făcea și o masă la final. Ziua erau concursuri, seara era distracție, se făcea discotecă, foc de tabără...”, spune Viorel Țura. (Ioan BUDA ȚEȚU)

1 Iunie, ziua copilului

La fel ca alte sărbători, și ziua de 1 Iunie, dedicată copiilor de pe întreg mapamondul, era un bun prilej pentru conducerea comunistă a României, de a elogia realizările mărețe ale regimului.

Nu exista școală, grădiniță sau altă instituție școlară unde șoimii și pionierii patriei să nu participe activ la tot soiul de serbări, unde erau intonate cântece specifice acelor timpuri, în care lait motivul era același: partidul și Ceaușescu.

Șoimii, ca și pionierii, purtau uniformele specifice, călcate și apretate de mămici. La 1 Iunie erau sărbătoriți copiii de grădiniță și cei din clasele I-IV. Ei primeau diverse premii de Ziua Internațională a Copilului, când se desfășurau activități în curtea școlii sau în centrul orașului - de la cărți la plastilină, acuarele pentru cei mai mici și diplome pentru elevii mai mari. "Fiecare întreprindere oferea cadouri copiilor. Se dădea chiar și o anumită sumă de bani. Cheltuielile erau suportate din fondul special de cotizații al sindicatelor. Apoi, existau magazine care aveau oferte speciale la haine sau elemente vestimentare pentru cei mici. Puteai să cumperi chiar și la jumătate de preț față de altă perioadă a anului", povestește băimăreanca Ana Pop.

Nu exista an în care Casa de Cultură din Baia Mare să nu găzduiască, cu ocazia zilei de 1 Iunie, o serbare sau un spectacol în care copiii dădeau diverse reprezentații, îndrumați de educatorii sau învățătorii de la instituțiile în care studiau. În legătură cu o astfel de manifestare, cotidianul local maramureșean "Pentru Socialism" conseamna: "Marți, în sala Casei de cultură a sindicatelor din Baia Mare, am asistat la un fermecător dans al florilor. Micii artiști, dovedind reale calități, fac parte din cercul de balet organizat de această prestigioasă instituție de cultură. Programul consacrat zilei de 1 Iunie a încîntat și răsplătit strădaniile părinților. Plini de candoare, frumoși sau expansivi, întreprinzători sau meditativi, copiii exprimă, de fapt, ce avem mai bun în noi înșine". (cotidianul "Pentru Socialism", din 1 iunie, 1972).

În această zi, se făceau vizite la casele de copii școlari, unde se împărțeau cadouri. De asemenea, erau organizate expoziții cu articole dedicate copiilor. În Baia Mare, de obicei magazinul "Romarta" desfășura o astfel de manifestare, concretizată printr-o expoziției cu vânzare care cuprindea articole executate de către comisiile de femei. Printre exponate se puteau găsi rochițe, fustițe, pantaloni, pernițe brodate, goblenuri, milieuri, coșulețe din nuiele etc.

Ceaușescu voia cu orice preț ca populația țării să crească foarte repede într-un timp foarte scurt, lucru care ar fi dus, în opinia fostului dictator, și la creșterea puterii ca stat. Pe 1 octombrie 1966, Ceaușescu a dat decretul 770, prin care interzicea tuturor femeilor să întrerupă sarcinile, cu câteva excepții: dacă sarcina punea în pericol viața femeii, dacă unul dintre părinți suferea de o boală transmisibilă ereditar sau dacă mama prezenta invalidități grave, dacă femeia avea peste 45 de ani sau născuse deja patru copii ori dacă sarcina era urmarea unui viol sau incest.

În toate discursurile legate de generațiile tinere, Ceaușescu vorbea și accentua faptul că partidul și statul comunist "înconjoară cu cea mai caldă dragoste și grijă părintească copiii patriei". "Datorită politicii de înaltă răspundere pentru vigoarea națiunii, pentru dăinuirea poporului român, populația țării a crescut față de anul 1965 cu peste 4 milioane de oameni", remarca Nicolae Ceaușescu într-unul din discursurile sale.

Aberantul decret a adus numeroase drame printre femeile din România, care erau oricând expuse și în pericol să fie arestate dacă erau prinse că făceau un avort. În 1985 a fost interzisă și vânzarea de anticoncepționale în farmacii. (Ionuț HOROBA)

23 August, ziua națională

Din punct de vedere istoric, 23 august 1944 a fost ziua când Regele Mihai îl destituia pe mareșalul Antonescu și ordona arestarea lui. Apoi, în cursul serii, la ora 20:20, proclama la radio părăsirea Axei și trecerea României alături de Aliați. Timp de patru decenii, 23 August a devenit, însă, treptat, o sărbătoare a revoluției socialiste.

Băimărenii își amintesc că se făceau pregătiri pentru această zi, chiar și cu trei săptămâni înainte. "Eram scoși câte două - trei ore pe zi obligatoriu să facem repetiții pentru 23 August. Se bloca accesul mașinilor pe anumite străzi și băteam pas de defilare până ne venea acru", povestește băimăreanul Florin Hossu. (Ionuț HOROBA)

“La întreprinderea unde lucram, totul era organizat meticulos. Se făceau tabele, se stabileau tovarășii care să poarte tablourile Elenei Ceaușescu și ale lui Nicolae Ceaușescu, iar prezența era obligatorie. Ne adunam toți la uzine și, îmbrăcați de sărbătoare, defilam spre Centrul Vechi, zona Cinematografului «Minerul». În rândul din față, erau cei care duceau tablourile, iar restul angajaților aveau stegulețe și pancarte. Și îmi mai amintesc că toți bărbații se înghesuiau să prindă tablourile lui Nicolae Ceaușescu. Tablourile Elenei produceau oroare în rândul nostru. Știam doar că nu o iubim, că nu ne place, că ea conduce totul, chiar și pe «tovarășul iubit». Coloanele de manifestanți ajungeau, ordonate, la locul de întâlnire din Centrul Vechi. Apoi, se cobora către platoul București, unde era ridicată și scena oficială. De aici ne vorbeau mai-marii județului. Totul era perfect organizat, nu se creau busculade, iar per ansamblu era un moment frumos. Întâi defilau cadrele din armată, apoi elevii, școlarii, iar la final fiecare întreprindere. Singurele lucruri care se scandau erau «Ceaușescu! PCR!». Manifestările începeau în jurul orei 10.00 dimineața și durau până la amiază, la orele 13.00 - 14.00. Așa am trăit mai bine de douăzeci de ani, așa am crezut că este oriunde în lume. Totul ni se părea normal, era un curs al vieții pe care nu-l discutam. Era interesant să mergi în grupuri compacte de la serviciu, să mărșăluiești pe stradă, să faci paradă. Și era frumos finalul, când toți ne strângeam la mici și bere, iar câteva ore petreceam între noi. Erau activități sportive, era muzică, era veselie. Nu aveam grija zilei de mâine, puteam să ne bucurăm de ceea ce avem. Așa a fost să fie...”, își amintește Valeriu Berci. (Amalia Babici)

Toamna Băimăreană / Ziua Recoltei

La sfârșit de septembrie avea loc "Toamna Băimăreană" sau "Ziua Recoltei". Sarbatoarea era așteptată mai ales pentru faptul că oamenii de la oraș puteau să-și facă aprovizionările cu legume și fructe necesare pentru murături, gemuri etc.

"Toamna Băimăreană" ținea de obicei trei zile, iar festivitățile de deschidere aveau loc de cele mai multe ori duminica. Platoul din fața Casei de Cultură era locul unde, în acordurile muzicii fanfarelor metalurgiștilor și minerilor, se adunau băimărenii cu pancarte și steaguri tricolore. După ce se intonau cântece specific comuniste cum ar fi: "E scris pe tricolor unire" și "Mândră zi a libertății", liderii comuniști ai județului țineau discursuri propagandiste. "La festivități au fost prezenți tovarășul Gheorghe Blaj, prim-secretar al Comitetului județean Maramureș al PCR, președintele Consiliului popular județean, membri ai Biroului Comitetului județean de partid, ai organelor municipale de partid de stat, invitați din județ și din țară", consemnează cotidianul "Pentru Socialism", 25 septembrie, 1976.

După festivitatea de deschidere, "Toamna Băimăreană" continua cu parada portului popular atât din județ, cât și din țară. Traseul pe care se făceau aceste parade era dinspre Centrul Vechi până pe Platoul București. După manifestările stradale, lumea se aduna în sala de spectacole a Casei de Cultură, unde lua parte la un concert oferit de mai multe formații corale care interpretau cântece patriotice. Manifestările cultural-artistice continuau pe parcursul întregii săptămâni de la inaugurare. Mai aveau loc expoziții și vernisaje de pictură sau sculptură. Nu lipseau nici lansările de carte, care erau prezentate de critici de renume cum ar fi Mircea Zaciu sau Laurențiu Ulici. De asemenea, se prezentau piese de teatru și aveau loc concerte ale interpreților de muzică ușoară în vogă la acea vreme. "Din program, reținem pentru azi și mâine, de la orele 17.00 și 20.00, la Casa de Cultură a sindicatelor, spectacolul "Varietăți ’76", în organizarea Asociației oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale, cu formația vocal-instrumentală "Romanticii" și cu concursul cântăreței Narghita și al solistului de muzică ușoară Dan Spătaru", relatează ziarul "Pentru Socialism", 25 septembrie, 1976.

Dincolo de programele cultural-artistice, băimărenii așteptau "Toamna Băimăreană" în special pentru produsele agricole specifice sezonului. "Era cam singura ocazie din an când puteai să găsești legume și fructe la discreție, proaspete și de calitate. Erau și foarte ieftine. Gospodinele își puteau umple cămările, veneau agricultorii și din Satu Mare cu legume și fructe", povestește băimăreanca Lucica Pop.

Prin anii ’80, "Toamna Băimăreană" a cuprins în program și o expoziție de plante denumită: "Expo Flora". (Ionuț HOROBA)

Moș Nicolae

Chiar dacă în zilele noastre Moș Nicolae s-a modernizat, părinții noștri își aduc aminte cu zâmbetul pe buze de acele vremuri, când nuielușa și dulciurile erau principalele ingrediente din ghetuțele proaspăt lustruite.

"Moș Nicolae venea și pe vremea noastră, dar era mai discret, cu arome de bomboane tăvălite în cacao și cu câte o jucărioară. Oferta de jucării nu era foarte bogată, așa că noi, copiii, ne bucuram de orice primeam. Pe vremuri, copiii primeau de Moș Nicolae și de la Moș Crăciun lucruri de care aveau strictă nevoie, cum ar fi o pereche de cizmulițe sau o căciuliță ș.a. Azi, copiii fac nazuri dacă primesc ceva ce nu le este pe plac. Îmi aduc aminte că, prin anii ’60, primeam de la sindicatul unde lucra tata un pachețel ce conținea două-trei bomboane, turtă dulce, o portocală și o jucărioară. Era o bucurie extraordinară, mai ales că portocalele pe vremea aceea nu erau la discreție, ci era ceva ce mâncai o dată în an", a mărturisit Elvira C. În urmă cu aproape o jumătate de secol, oferta lui Moș Nicolae nu era foarte variată, dar era savurată mult mai intens de către copiii de atunci.

"Pe vremea copilăriei mele, bananele și portocalele erau o raritate. Nu stăteau la discreție în fructiere. Prima banană am mâncat-o când eram la liceu; până atunci, am văzut-o doar în fotografii. După ce au trecut ceva ani și am avut-o pe fiica noastră, îmi aduc aminte că, de sărbători, în drum spre socri, care erau în sudul țării, am trecut prin București și am reușit să cumpărăm câteva banane verzi. Știu că am stat la coadă pentru câteva banane. Nu se găseau mereu, ci doar sporadic. Le-am ținut câteva zile, sus, pe dulap, învelite în ziare, până s-au copt și au fost bune de mâncat. Ce mai primeam de Moș Nicolae sau de Crăciun erau pungulițele cu smochine, pe care părinții le găseau doar la oraș", a mărturisit M. Stancu. (Alina ANDREICA)

Daruri pentru ștabii din București

Circula o vorbă înainte de evenimentele din ’89, care suna cam așa: "Bucureștenii sunt de două categorii. Prima, când te duci pe la ei să le duci, iar a doua, când vin ei pe la tine să le dai."

De sărbătorile de Crăciun și de Paști, din Maramureș porneau spre capitală adevărate caravane încărcate cu horincă, porci sau miei tranșați, caltaboș, cârnat, brânză telemea, urdă etc. Din zona Aiudului și din Moldova se duceau vinurile. Astfel, protipendada capitalei avea masa de sărbători deosebit de bogată. Un convoi din zona minieră Maramureș plecase într-un an, de Paști, spre capitală, încărcat cu miei, brânză, urdă, inclusiv ceapă și usturoi verde. Numai că în Sibiu șoferii sunt trași pe dreapta și se trece la controlul mărfii transportate. Neavând forme legale pentru ea, milițienii o confiscă și unul face remarca: "Bunătățile astea vor ajunge la tovarășul prim-secretar Nicu Ceaușescu, că, dacă tot nu merge la biserică, precis va ieși cu apropiații la o serbare câmpenească."

Problema cu directorii din ministere trebuia însă rezolvată, așa că șoferii s-au întors la Centrala minelor din Baia Mare. S-a făcut o nouă colectă de pe la directorii de mine din zonă și cel de-al doilea transport s-a făcut pe la Târgu-Mureș, Brașov, iar produsele au ajuns la destinatarii din București.

Ar mai fi de spus un cuvânt despre felul în care se făcea colecta. Se aplica un fel de sistem piramidal. Directorii de mine îi chemau la ei pe șefii de schimb, maiștri și ingineri, și le cereau cantitățile de produse pentru minister. Aceștia apelau la minerii de la țară, care aduceau marfa cerută. Pentru că nimeni nu era dispus să scoată bani din buzunarul propriu pentru a o plăti, cei care o aduceau erau trecuți la sfârșitul lunii la prime în bani sau li se dădeau mai multe zile libere pentru a-și lucra pământul. (Dragomir IGNAT)

Sărbătoarea Crăciunului

Crăciunul era lipsit de culoare pentru băimăreni. Nu existau lumini colorate ori brăduți împodobiți în centrul orașului. Oamenii erau nevoiți să lucreze chiar și în ajunul sărbătorii până seara târziu. Uneori, nu erau liberi nici în ziua de Crăciun.

"În 24 seara, iluminatul stradal nu era deosebit. Luminile erau slabe, difuze, oamenii erau la lucru până seara târziu. Se lucra inclusiv pe schimbul 3. Țin minte că am nimerit într-un an «pe noapte». Am mers până la întreprindere la 10 seara, dar șefii nu aveau nici ei chef să lucreze în sfânta noapte de Crăciun, așa că ne-au pontat pe toți, am colindat împreună și într-o jumătate de oră eram deja spre casă. Cei care erau liberi în 24 și 25 erau nevoiți să recupereze în sâmbăta ce urma. În întreprinderile unde era «foc continuu» se muncea și în 25, în prima zi de Crăciun.

Pe masa de Crăciun erau produse tradiționale: cârnați, caltaboș, jumări, mămăligă, răcituri, sarmale. Cozonacii și prăjiturile erau făcute acasă. Țuică sau vin cumpăram de obicei de la rudele pe care le mai aveam pe la țară. Bere, mai greu - nu prea se găsea. Lumea era mult mai veselă atunci. Toți știau că e vremea colindelor. Se căutau rudele mult mai des decât acum. La oraș nu erau prea multe tradiții. Era colindul clasic. În rest, nimic. În ziua de Crăciun, se obișnuia să se meargă la biserică, după care se sărbătorea în familie, cu rudele apropiate. Din 26 decembrie se mergea din nou la lucru. (Cătălin ȚINEGHE)

Noaptea de revelion

Marile restaurante din Baia Mare erau gazdele perfecte pentru un Revelion de vis. "Dacă de Crăciun adevărata atmosferă de sărbătoare era în mediul rural, de Anul Nou agitația se muta la oraș. În Baia Mare, spre exemplu, restaurantele și cantinele erau luate cu asalt de către doritorii de distracție. Nu costa mult. Era un preț accesibil fiecăruia. Astfel, organizatorii își amortizau investiția, poate chiar câștigau ceva. De cele mai multe ori, luam parte la manifestările de Revelion de la Casa Armatei.

La ora 22.00 era deschiderea oficială a Revelionului. Organizatorii evenimentului aveau grijă să orneze cât mai frumos spațiul. Mese frumos aranjate, ghirlande... Sala în care avea loc manifestarea arăta impresionant. Exista permanent, de-a lungul petrecerii, un program artistic. Personalitățile locale erau angrenate în manifestare, pentru ca participanții să fie cât mai bine dispuși și mulțumiți. Existau formații ce întrețineau atmosfera. Preponderent era muzică populară, dar erau preferate și romanțele, blues-urile, muzica ușoară. În plus, erau invitate trupe de dans și estradă. Textele erau formulate conform temelor. Nu se făceau, evident, glume politice.

Preparatele culinare erau tradiționale: sarmale, chiftele, mămăliguță. Se consumau vin și horincă de cazan. Bere, mai puțin. Erau invitați colindători din toate colțurile țării, cu Moșii, Capra sau Ursul.

Înainte de ora 24.00, se oprea muzica. Era ascultat mesajul conducătorului statului. Românii erau nevoiți să asculte cuvintele rostite de Ceaușescu, chiar dacă în mare parte discursul era același. La miezul nopții, era anunțat cu surle și trâmbițe de fanfară Noul An. În marile orașe se trăgeau 12 salve de artilerie. Se foloseau și atunci artificiile, dar foarte rar. Se aruncau petarde și pocnitori, dar acelea nu erau periculoase. Erau mici, inofensive. Singurul lor scop era să facă zgomot.

Distracția se încheia în jurul orei 5.00, cu bine-cunoscuta «Periniță». Acest obicei era văzut ca o «înfrățire». Se făcea în localuri la final de manifestare, dar și programul TV din noaptea de Anul Nou se încheia cu «Perinița». Toată lumea dansa în cerc și cel aflat în centru alegea pe cineva, cu care se săruta pe obraz, în genunchi, pe o periniță.

"Cei care stăteau acasă se delectau cu programul TV, deoarece acesta era singurul lucru atractiv posibil în această situație. Era program de varietăți cu marii actori ai țării: Stela și Arșinel, Muraru și Lăzărescu și multe romanțe interpretate de cântăreți de muzică populară și ușoară", conchide Ioan V. (Cătălin Ioan ȚINEGHE)