Aquarele/Nostalgii de antichitate

 

NOSTALGIĬ DE ANTICHITATE

In nopțile de vară, cu limpezĭ zărĭ de-argint,
Las orele sub visurĭ noslalgicĭ de se curmă:
Trăesc în alte vremurĭ, cu veacurĭ multe ’n urmă,—
Sînt dragul uneĭ fete frumoase din Corint.

Cînd zilele’s senine colind pe sub arcade,
Admir statuĭ și temple, nu simt cum zboară clipa;
Salut c’un gest molatic pe cetățeanu-Antipa,
Ce ’nșiră unor tinerĭ prietenĭ lungĭ tirade…

Nu sînt urît, pe semne, am ochĭ duioșĭ, statură
Subțire, mlădioasă, și dințiĭ meĭ sînt perle,
Căcĭ azĭ o curtezană, cu ochĭ ca două stele,
Privit-a lung la mine c’un zîmbet cald pe gură.

Aseară întîlnit-am, plimbîndu-mă a lene
Sub bolta fremătoasă a unor vechĭ olivĭ,
O ceată de nemernicĭ, bogațĭ și guralivĭ,
Rîzînd de înțeleptul în zdrențe—Diogene!

Iar Cinicul privindu-ĭ, clipind ușor din gene,
I-a risipit c’o vorbă, cum risipeștĭ gunoiul
Cu o suflare,—’n cale’ĭ rostogolind butoiul,
S’a dus grăbit s’asculte vorbind pe Antisithene.

La un banchet, dăunăzĭ, ca de-obiceĭ, femeea
Dădea prilej de sfadă; Laïs era cu noĭ,
Și-avea drept s’o sărute pe umeriĭ săĭ goĭ,
Cine știa să spuĭe un vers din Odiseea!

.................
.................
Dar nopțile de vară sînt scurte… Mă trezesc,
Căcĭ visurile mele nostalgice se curmă…
Și din acele vremurĭ, cu veacurĭ multe ’n urmă,
In vremile de astăzĭ revin,—și mă ’ngrozesc!