Sari la conținut

Aquarele/Magdalena

Aquarele (1896)
de Traian Demetrescu
Magdalena
45122Aquarele — Magdalena1896Traian Demetrescu
MAGDALENA


Cînd jalea vîntuluĭ tomnatic
Prin desfrunzițiĭ arborĭ trece,
Tu te gîndeștĭ la balurĭ, doamnă,—
Eu mă gîndesc la soba rece!…

Cînd primiĭ fluturĭ de zăpadă
Plutesc în zarea albicioasă,
Tu te gîndeștĭ la rochiĭ scumpe,—
Eu mă gîndesc că’s zdrențuroasă…

Și cînd în nopțile de iarnă
Cînțĭ la clavirul tău, visînd,
Tu te gîndeștĭ că eștĭ iubită,—
Eu mă gîndesc c’o să mă vînd…