Apostolul/Fragmentul XV

Apostolul/Fragmentul XV
de Sándor Petőfi

Traducere de Ștefan Octavian Iosif
Poezii, 1897.

Pe rând s-a deșteptat familia. Întâi
Bărbatul, care adormise cel din urmă,
Iar după dânsul, mama și apoi
Băietul ... dar micuțul?
El nu se redeșteaptă, doarme-adânc.
Părinții, frățiorul umbla
În vârful degetelor,
Și vorba lor e șoaptă lină,
Ca să nu-l sperie din somn.

Bun frate, buni părinți,
La ce atâta grijă-n umblet,
La ce atâta șoaptă?
Vorbiți, strigați și tropăiți...
O, nu vă temeți,
Că micul tot nu se deșteaptă,
Că n-aud morții zgomotul...
Micutu-i mort, de foame-i mort!

Ce simte, ce ar fi în stare
Să simță un părinte
Când i-a murit copilul?
Dar când copilul ăsta
S-a prăpădit prin foame,
Copilul frumos, nevinovat!

Când Dumnezeu ar revărsa
Puterea mânei sale drepte
În mâna mea, atuncea poate
Aș îndrăzni descrie și durerea
Ce sfâșia cu mii de gheare inima
Bietei femei?

Lăsați-o dar trântită pe cadavru,
Să plângă, plângă, plângă,
Și geamă-n hohote, să urle!
Și din prăpastia adâncă a durerii sale
Să țipe către cerurile-nalte,
Cu blestem, cu noroiul sufletului ei
Să ponegrească
Pe Dumnezeu!...
Lăsați-o, lăsați-o,
N-o vătămați în sfânta ei turbare!

Bărbatul, cu durere mută,
Stă lângă micul mort, ori poate cine știe?
Cu dureroasă bucurie,
Că micul e scăpat de chin.
Iar băiețașul se uită
Încremenit la frățiorul lui
Și se gândea că și el o să fie
Atât de palid, alb și nemișcat,
Când o muri,
Când n-o mai flămânzi.
Încet, încet
Se perindară orele, și mama,
Bocindu-l pe copilul mort,
A leșinat acolo,
Inima i s-a ușurat,
Și valurile sufletului ei
Nu se mai ridicau spre cer cu furie,
Ci se mișcau încet și lin,
Ca spicele de vânt.
Se deșteptă, luă în brațe mortul
Și-l legănă încetișor.
Șoptea, cântând pe jumătate,
Cum cântă codrul, lin
Într-un amurg de toamnă:

-- Dormi, dormi ușor,
Micuț odor,
Și spune-mi tu
Ce vezi în vis?
Un rai deschis?...
Că încă nu
Dormi în pământ,
Nici în sicriu,
Ci eu te țiu
La piept și-ți cânt.
Te-alint la sân,
Dormi lin, dormi lin,
Comoara mea,
Tu, floare albă,
Tu raza albă,
Ce mi te ia
Negrul pământ.
Ce roșii sunt
Frumoșii nori!
Ard în sărut
De soare-apus...
Eu îți sărut
De mii de ori
Obrajii reci
Și roșii nu-s.
Nici n-or mai fi
În veci de veci!
O, de-ai zâmbi,
O dată doar,
Spre maica ta
Ce plânge-amar...
Viața mea,
Care se duce!
Mormânt cu flori...
O albă cruce...
Tu în mormânt...
Eu pe mormânt...
Cad stropii grei
Deasupra lui...
Nu-i ploaie, nu-i,
Ci lacrămi sunt
Din ochii mei.
Tăcere, voi
Salcâmi uscați
Din țintirim,
Și ascultați
Cum povestim
Noi amândoi.
Te doare capul?
Te doare pieptul?
E greu pământul?
Ți-e drag mormântul?...
Ori e mai bine
În brațe, la mine?
Dormi, dormi ușor,
Pierdut odor,
Și noapte bună...
Visează-mă,
Sufletul meu,
Să fim mereu
Tot împreună!

Tot alintându-l, îl culcă frumos
Și ațipi, alături, lângă el.
Pe când dormea, bărbatul se trudea cu gândul:
De unde ia sicriul?
Cine să-i sape groapa?
Că nu era un ban în toată casa.
Privi o dată prin odaie,
Doar o găsi ceva de preț,
Să poată vinde...
Nimic, nimic nu mai era!

Ce i-a venit în minte, că la gândul asta
Odată s-a îngălbenit
Și s-a cutremurat?
Era inelul de logodnă,
Comoara sufletului sau...
Să-l vândă, trebuia să-l vândă,
Ca să nu-i meargă mititelul
Desculț în groapă?
Să se despartă pe vecie
D-acest odor ce îi era mai scump
Decât lumina ochilor?
Pe care nu l-a putut smulge
Mizeriile atâtor ani?
Să se despartă pe vecie?

I-albise părul grija asta ... totuși
Nu era altă mântuire!

Dar când și-a tras inelul de pe deget
I se părea, așa, că cineva
Îi rupe inima din piept...

Trecutul, viitorul lui
Se sfâșie în două,
Se frânge-n două puntea
Ce-mpreunase vara
Cu iarna vieții lui,
Se prăbușise pragul
Pe care el trecea
De pe pământ în rai!
Dar trebui să se întâmple astfel,
Ca să nu meargă în pământ
Băietul lor desculț.

Frumos îl îngropară
Din lemn de brad era sicriul,
Și giulgiul, de mătase,
Și pe mormânt i-au pus o piatră mare,
Că prețuise mult inelul,
Și-l cheltuiră tot la-ngropăciune,

Nu se-ndura să ia măcar o pâine
Din banii pe inel,
Deși aveau mare nevoie.
Dar pâinea asta ar fi fost
Otravă pentru el, ce l-ar fi omorât,
Și încă mult mai are să trăiască!