Amor

Amor de Panait Cerna

'Convorbiri literare, XLI, nr. 3, aprilie 1907

I

Amor, drag copil cu toane,
Se-abătu și pe la noi
Două aripi diafane
Fâlfâiau pe umeri goi...

Raza lunei visătoare
Din argint îi țese straie,
...De ce fug din cale-i, oare,
Mândrele, numai văpaie?

Mai sfioase, mai șirete,
Își duc mâinile la față,
Dar, prin degete, cu sete,
Îl privesc, arzând de viață...

Numai o frumoasă, care
Pătimise pe-al lui rug,
Ocolea fără crezare.
Dulcele lui vicleșug:

"Cel ce-a pus puteri în tine,
Să aprinzi în inimi dorul,
De-ți lua, copile, zborul
Și-ți da ochi era mai bine..."

Râde El:Răutăcioasă!
Mă rănește vorba-ți grea
Ai noroc că ești frumoasă;
Altfel, zău, m-aș mânia!

Dar... ca-n veci să nu-ți învie
Zâmbetul cel nemilos,
Răzbunarea mea să fie:
Să-ntâlnești pe Făt-Frumos...

II

Și, deodată, ea tresare,
Fața ei răsfrânge foc
Un voinic în drum îi sare
Ș-o cuprinde de mijloc.

Mai de voie, mai cu sila,
Ea-l urmează pe cărări
De-a lui calde aiurări
Biruită-i iar copila.

Se trezesc săruturi mii,
Și se zbat la gura-i mică:
Gingași pui de turturică
Prinși la cuibul lor, de vii.

...Plâng de drag, își spun pe nume,
Lacomi sufletele-și sorb
Și se-nalță peste lume,
Binecuvântând pe orb...

III

Însă zeul nestatornic
Lângă ei viclean se plimbă...
Pune mâinile pe ornic
Și răpede-a vremii limbă.

Și pe când ei se răsfață
În puterea lui măiastră,
El, suflând pe a lor față,
Îi aduce-n lumea noastră.

Zboară-apoi râzând, pribeagul,
Altora să-și ducă para
A! De mi-ai călca tu pragul,
Cum ți-aș smulge aripioara!...