Amintiri din România socialistă/Jaful

 

Capitolul 2. „Jaful” (1947 – inceputul anilor '50)

Gospodăria

Noul guvern nu a mai permis arendarea pământului, fiind obligați să-l lucrăm în regie proprie. Spre bucuria mea, curtea s-a umplut cu animale (câte o pereche de cai, boi și vaci; păsări aveam și înainte) și câțiva “muncitori agricoli” salariați, care lucrau pământul arabil, livezile și aveau grijă de gospodărie. Îi însoțeam deseori la munca câmpului și m-am împrietenit mai ales cu unul din ei, Bade Laie, țăran sărac fără pământ, însurat, fără copii, foarte inteligent, destoinic și cu bun simț, care lucrase la noi și înainte. De multe ori îl vizitam acasă, unde își înjghebase o gospodărioară frumușică. M-a impresionat felul cum soția, Nana Veronica, avea grijă de animalele din curte (păsări, purcei, capre, cățel), cu care vorbea ca și cum ar fi copiii ei, iar animalele erau blânde și o ascultau de parcă înțelegeau tot ce spunea.

Jefuiți

Într-o seară, după cină, pe la ora opt, s-a deschis ușa casei noastre și au intrat cinci bandiți, o parte mascați, înarmați cu pistoale și cuțite, au tras perdelele, au legat-o pe mama și pe cei doi bătrâni de scaune. În timp ce bătrânii se văitau și plângeau, mama și cu mine am rămas liniștiți. Șeful bandei m-a luat de mână să-i arăt unde sunt banii și bijuteriile. Ca să-i îmbunez, le-am oferit macheta din alamă, a unui tun din primul război mondial, primit cadou de către tatăl meu dela soldații pe care i-a instruit la mitraliori, dar m-au refuzat. Știind că mama ține valorile în dulap, le-am indicat dulapurile. În continuare, am însoțit tot timpul pe șeful bandei, care părea un om sigur pe sine și liniștit. Timp de 3 ore au cotrobăit și au luat tot ce au vrut: bani, bijuteriile mamei, lenjerie, mașina de cusut, etc. Se pare că veniseră cu un camion, staționat pe un teren viran în spatele grădinii. La urmă au încercat s-o șantajeze pe mama să divulge unde a ascuns eventualele valori care bănuiau că le-ar mai avea, spunându-i că dacă nu va mărturisi, ne vor lua cu ei. Atunci am început să-l rog pe șeful bandei să nu ne omoare. Până la urmă, ne-au încuiat în casă și au plecat. Deși bandiții au fost prinși, după o jumătate de an și torturați de către poliție, majoritatea lucrurilor nu au mai fost recuperate.

Seceta

După doi ani consecutivi de secetă (1945, 1946), anul 1947 a fost marcat de foamete, care a atins în special Moldova. În urma unei acțiuni organizate, copii din Moldova calamitată s-au adăpostit la familii din zonele neafectate. Noi am adăpostit o fetiță din județul Dorohoi. Într-o zi a intrat în curtea noastră un moldovean și a cerut ceva de mâncare. Mama i-a așternut un prosop pe masa din curte, i-a pus în față o oală de lut plină cu lapte bătut, o jumătate de pâine (pâine de țară, coaptă la cuptor, cântărind câteva kilograme), cană, polonic și cuțit, să mănânce pe săturate, și și-a văzut de treburile gospodăriei. Când s-a întors, spre stupefacția dânsei, omul mâncase tot ce ea îi dăduse!

Reforma monetară

În comerț lipseau alimentele de bază. În loc de zahăr mama făcea sirop din sfeclă de zahăr. Ulei se obținea mai ușor din floarea soarelui, sau semințe de dovleac. Portocală am văzut prima dată la vârsta de 12 ani, iar banană - la vârsta de 25. În 1947, se ajunsese la hiperinflație, valoarea banilor deteriorându-se cu repeziciune. Guvernul a realizat prima reformă monetară. Fiecare familie putea să schimbe în lei noi doar o anumită sumă (destul de mică). Au fost oameni care au ars saci cu bani. Imediat după reformă, comerțul a "lâncezit", populația întregii țări dispunând de puține lichidități monetare, iar producătorii se abțineau să aducă marfă la piață, temându-se că vor fi obligați s-o vândă sub valoarea ei reală. Ca să facă față cheltuielilor curente, mama a trimis la piața din Deva vreo două căruțe cu mere (asaltate de cumpărători). În continuare, s-a trecut la înfăptuirea naționalizării principalelor mijloace de producție, a băncilor, imobilelor etc.

Prigoana

Concomitent, s-a pornit prigoana împotriva membrilor partidelor de opoziție și a "exploatatorilor". Arestările (nelegale, fără mandat de arestare) curgeau lanț, fiind reținuți chiar și oameni pentru motive neclare pentru noi. La 30 decembrie 1947 eram în tren în drum spre matușa mea din Arad. O duduie din compartiment a început să se lamenteze că a auzit o veste care nu i-a plăcut: regele a abdicat. Prigoana a continuat cu intermitențe, de-a-lungul întregii epoci de dominație comunistă.

Bancuri

Deși aspru pedepsite, bancurile politice aveau o largă circulație.

• Doi cetățeni conversează:
  - În câte categorii se poate împărți populația României?
  - În trei: cei care au fost la închisoare, cei care sunt la închisoare și cei care vor fi la închisoare.

• Altă conversație:
  - Care sunt cele mai periculoase bancuri politice?
  - Cele de 10/5.
  - Nu înțeleg ce vrei să spui.
  - Adică 10 ani de muncă silnică pentru cel care îl povestește și 5 ani pentru cei care-l ascultă.

• O babă vede o coadă mare și întreabă:
  - Ce se dă?
  - Au sosit ceasuri din URSS.
  - Atunci stau și eu. Pe al meu îl recunosc și dintr-o mie!

Activități culturale și de propagandă

Îmi aduc aminte de sărbătorirea zilei de 7 noiembrie, ziua victoriei "Marii Revoluții Socialiste (bolșevice)" din Rusia. Începând din 1 noiembrie, în fiecare seară era câte un eveniment cultural (de la care eram nelipsit): filme sovietice aduse de “caravană” (cu generator de curent), piese de teatru, tragere la țintă cu armele de vânătoare, retragere cu torțele, etc. Se scandau lozinci: “Ana, Luca și cu Dej, au băgat spaima’n burgezi!”, “Cu Partidul nostru-n frunte, spargem munte după munte!”

Propaganda comunistă lucra din plin. Se expuneau grafice cu creșterile planificate ale producției de curent electric, oțel, etc. Se preamărea eroismul și viața fericită a omului sovietic. Știința și tehnica sovietică erau cele mai avansate din lume, majoritatea oamenilor de știință și a inventatorilor erau ruși.

În schimb, “modul de viață american”, “imperialiștii americani”, “ațâțătorii la război”, erau aspru criticați, defăimați, caricaturizați.

Adevărul este că mulți cetățeni erau nemulțumiți de regim. În special intelectualii și oamenii mai înstăriți, dar și mulți țărani. Se vorbea că va fi război și vor veni americanii.

Aveam un vecin care tocmai își construise o casă nouă. Mama mi-a povestit că i-a declarat că nu i-ar părea rău să-i bombardeze casa nouă și s-o distrugă până-n temelii "numai să vină americanii și să ne scape de comuniști". La acestea s-a adăugat și campania de defăimare a lui Tito, apoi condamnarea "atrocităților" săvârșite de americani în Coreea, sprijinul țărilor frățești și solidaritatea oamenilor muncii cu lupta dreaptă a poporului coreean.

Suferințele mamei

Secretarii de partid care s-au succedat în comună erau oameni simpli, fără prea multă școală, care se străduiau din răsputeri să traducă în viață "ascuțirea continuă a luptei de clasă", propovăduită de către Stalin.

Mama, văduvă vârstnică, bolnavă și fără multă experiență de viață, a fost etichetată chiaburoaică și prigonită fără încetare. I s-au stabilit cote obligatorii către stat (pe prețuri de nimic) mai mari decât recolta, astfel că pentru a face față obligațiilor, era nevoită să cumpere produse pe piața liberă. I s-a expus caricatura la gazeta de perete. I s-au intentat procese pe motive imaginare: că pe truchiul prunilor cresc licheni; că borhotul de la fiertul țuicii scurs intr-o groapă, ar putea, prin infiltrare, infesta apele râului; că a tăinuit cinci hectare de pământ, etc.

Când, la procesul judecat la Deva, mama a arătat că există o concordanță perfectă între ceea ce este înscris la cartea funciară și ceea ce a declarat, procurorul a argumentat, că deși se pare ca actele sunt în regulă, totuși trebuie să fie condamnată, fiindcă este o mare chiaburoaică. A fost condamnată la amenzi grele, încât pentru a acoperi plățile a trebuit să vândă o casă.

Secretarul organizației de bază se comporta ca regele neîncoronat al comunei. Într-o seară, fiind băut, a tras cu pistolul în direcția unui flăcău. Tatăl flăcăului, țăran sărac, care a protestat, a fost condus la postul de miliție (între timp se desființase poliția și jandarmeria) și bătut la sânge de către secretarul de partid și șeful de post. Plângerile lui ulterioare, depuse la Deva, au rămas fără efect.

Suferințele mamei m-au afectat profund, mă intristau și mă revoltau. Simțeam că este o mare nedreptate, dar eram neputincios. Sub influența celor auzite la școală, am început să înțeleg că de fapt țara progresează și regimul vrea să construiască o societate mai dreaptă, așa că încet, încet am început să consider că suntem victimele nevinovate al unui proces pozitiv.

În cele din urmă, mama a fost deposedată de avere, și în anul 1951 a plecat la Arad, la sora dânsei, să învețe croitorie, iar eu - elev în clasa a 7-a - am rămas la internatul școlii din comună. Predarea averii a fost o mare ușurare pentru mama și pentru mine, considerând că de acuma putem intra în "rândul oamenilor", nemaifiind bogați.

Școala

Școala, și mai ales ciclulul doi, a constituit pentru mine un eveniment de primă importanță. Majoritatea profesorilor erau excepționali. Severi dar drepți, cu simț pedagogic, pasionați de materiile pe care le predau, aveau chemare pentru meseria de profesor. De la ei am învățat nu numai simțul datoriei și cum să învățăm, dar și ce este omenia. Profesorul de botanică și zoologie pretindea să avem un caiet cu rezumatele lecțiilor din carte, inclusiv desenele, să facem ierbar și insectar. La fizică și chimie, trebuia să citim lecția care urma să se predea, să aducem materialele necesare și să efectuăm experiențele descrise în carte, în fața clasei. Profesorul de română ne-a îmboldit să facem primele compoziții literare. Până astăzi mai țin minte româna, matematica, fizica, științele biologice, pe care le-am învățat la școala elementară.

Învățam foarte bine și exista o apreciere reciprocă între mine și profesori. M-am împrietenit în special cu profesorul de științe naturale care, deși foarte sever, mă aprecia foarte mult și deseori mă prezenta ca model în fața clasei. Uneori îl vizitam și acasă, să mă ajute la clasificarea vreunei plante adunate pentru ierbar. Dimpotrivă, pe profesorii care nu erau bine pregătiți, și predau materia în mod sec și neatractiv, nu i-am apreciat și nici materiile predate nu le-am însușit temeinic. De exemplu, istoria a început să-mi placă doar mulți ani mai târziu.

La constituirea organizației de pionieri, fiind conștient că din cauza situației sociale nu am șanse să fiu acceptat, nici nu am înaintat cerere de primire. După ce mama nu mai poseda avere, la intervenția profesorului de științe naturale am fost și eu trecut în rândurile organizației, cu o întârziere de doi ani.

Am simțit o bucurie deosebită, m-am prezentat cu cravata roșie legată de gât și cu figura luminată în fața mamei. Simțeam că s-a făcut dreptate și eram hotărît să fac totul pentru construirea noii societăți.

La școală eram un fel de vedetă, fiind primul la învățătură, apreciat de profesori, în același timp în relații foarte bune cu colegii și având mai mulți prieteni. La alegerile organizației de pioneri, a fost propus șef de unitate un coleg (băiat liniștit și la locul lui), care făcuse un curs special pentru ocuparea acestei funcții. La adunarea generală mai mulți s-au opus propunerii și au început să-mi scandeze numele. Până la urma am fost ales în unnimitate, împotriva indicațiilor venite "de sus".

La invitația unui coleg (fiu de țăran sărac lipit pământului), la un sfârșit de săptămână, am mers pe jos la Mada, satul lui natal. Era un sat de munte, la poalele unor stânci majestuoase, printre care râul Geoagiului a săpat chei adânci. Am rămas impresionat de natura sălbatecă și de oamenii de munte săraci, care lucrau pământul și creșteau vitele cu tehnici vechi de secole.

Este interesant că în ciuda tuturor nedreptăților și deformarea realității, la care am fost martor, inclusiv suferințele mamei, eram convins de superioritatea sistemului. Consideram că sacrificiul nostru este un aspect nedrept și dureros, dar neînsemnat față de progresul societății.

Începuse campania pentru lămurirea țăranilor să intre în gospodăria colectivă, dar cu toate eforturile, inclusiv recrutarea cadrelor din învățământ pentru a-i convinge,majoritatea se opuneau ideii colectivizării.

A doua iubire

În timp ce lucram cu un grup de pionieri la confecționarea unei gazete de perete, am colaborat cu mai multe fete. Spre uimirea mea, mai mulți colegi mi-au transmis că una din fete, Lucia, a declarat că mă iubește: îi place cum arăt, cum mă comport, cum gândesc și chiar numele îi pare frumos. Era fiică de profesori, fată frumoasă, drăguță, deșteaptă și voluntară, mai tânără decât mine cu doi ani. Această declarație neașteaptată, a redeșteptat în mine acel sentiment de iubire pură și profundă, cu respingerea ideii contactului fizic. Fiind o iubire mărturisită și reciprocă, deși ne întâlneam rar și ocazional, ne priveam cu fețele zâmbitoare, luminate de afecțiune. Afundându-mi privirea în ochii ei, aceasta mă tulbura și îmi dădea un sentiment de fericire intensă. Mai degrabă ea găsea motive să mă viziteze, deobicei cu o prietenă, invocând probleme pionierești. Această idilă mi-a luminat ultimii doi ani de școală, până când am părăsit comuna.

A doua reforma monetară

În 1952 a avut loc a doua reforma monetară. De data aceasta cetățenii aveau dreptul să schimbe toți banii pe care-i posedau, dar rata de schimb scădea progresiv cu suma. Astfel, familia sorei mele din Cluj, a avut ghinionul ca în ajunul reformei, să vândă casa unde locuiau. Cu banii primiți la reformă, au cumpărat o pereche de pantofi, iar restul i-au folosit pentru traiul de zi cu zi. In continuare au locuit cu chirie.

Arestarea mamei

Dupa plecarea mamei la Arad, am fost chemat la cancelarie, unde mă aștepta șeful postului de miliție, care m-a întrebat unde e mama. I-am răspuns că este la Arad și la cererea lui i-am dat adresa.

La scurt timp, am primit o scrisoare de la mătușa mea, în care îmi comunica că mama a fost arestată, nu se știe pentru ce și nici unde se află. Am fost profund afectat. Știam că nu s-a ocupat de politică, că este perfect corectă și nu are nimic de ascuns. Nemaiavând avere, nu-mi puteam explica motivul arestării. Îmi făceam procese de conștiiță de ce am transmis adresa ei din Arad, ca după aceea să ajung la concluzia că probabil puteam doar să întârzii evenimentul căci, oricum, miliția i-ar fi dat de urmă.

N-am suflat o vorbă nimănui despre arestarea ei. Nu ar fi ajutat la nimic! Acest secret îmi apăsa greu sufletul provocându-mi stări de tristețe, neliniște și insomnie.

A reapărut dupa 3 luni, înălbită și îmbătrânită. Ne-a povestit că majoritatea timpului a fost închisă și anchetată la Zlatna, cerându-i-se să mărturisească unde a ascuns aurul. Săraca, le-a spus că dacă ar fi avut aur, l-ar fi dat și ar fi fost eliberată, așa că, singura ei vină este că a respectat legile statului și nu deține aur.

Comentarii

Evenimente istorice și politice

În 1946 începe războiul rece și campania de defăimare a "imperialiștilor americani" apoi a lui Tito, în contrast cu preamărirea Uniunii Sovietice și a culturii ruse. În februarie 1947 se semnează la Paris tratatul de pace cu aliații, care prevede, printre altele, respectarea drepturilor omului, incluzând drepturile politice, libertatea cuvântului, a religiei, dreptul de asociație, etc., pe care guvernul comunist nu le va aplica niciodată. Planul Marshal, pentru reconstrucția economică a Europei, este refuzat de România, ca de altfel de către toate statele sub dominație sovietică, pe motivul că ar fi amestec în treburile interne.

În urma anunțării planului Marshal, expulzării comuniștilor din guvernele francez și italian, și constituirii blocului de vest, Stalin va institui un control complet asupra Europei de est. Se constituie Cominform-ul, organizație a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, și a partidelor comuniste ale țărilor est europene, Franței și Italiei.

În 1947, în urma secetei, a jafului trupelor de ocupație, a plății despăgubirilor de război și a inflației, pentru prima dată după 100 de ani, Moldova suferă de foamete. În acest an se raportează un excedent de peste 100.000 decese, față de anul 1948. Se primește ajutor umanitar străin, în special alimente (mai ales din partea Statelor Unite). În decembrie, Regele Mihai este forțat să abdice (amenințat de Groza și Gheorghiu-Dej cu greva guvernamentală și război civil).

În 1948 se proclamă Republica Populară Română și se promulgă o constituție de tip sovietic. În acelaș an, se produce ruptura sovieto-iugoslavă și în partidele comuniste din blocul sovietic începe epurarea "titoiștilor", sau acelora care aprobă "calea națională" de construire a comunismului.

În România, servește ca motiv pentru epurarea a 192.000 membri de partid (1949), închiderea, judecarea și mai târziu executarea lui Lucrețiu Pătrășcanu ("deviaționist și prieten al criminalilor de război").

”Jaful”

Reformele monetare

Prin reforma din 1947, statul acaparează practic toți banii din circulație. Măsura aceasta este resimțită în special de către burghezia comercială și industrială, care nu reușise să părăsească țara cu averile, dar sunt loviți toți aceia care posedă bani, în momentul când, pe neașteptate, se anunță reforma. Cum spunea unul din posturile de radio occidentale: “România și-a jefuit propriul popor”. În 1952, se efectuează a doua reformă monetară, care lovește în cei ce posedau numerar la data anunțării reformei. Cei ce dețin banii la CEC, benficiază de o rată de schimb mai bună.

Naționalizarea

În 1948, Marea Adunare Națională votează completarea naționalizării băncilor, societăților industriale, miniere, de transport și asigurare. Se naționalizează și bunurile imobiliare peste o anumită valoare. În 1951 statul controlează 90 % din industrie.

Confiscarea valutei și metalelor prețioase

După legiferarea obligativității predării acestor bunuri, se pornește o campanie de depistare a celor suspectați că ar deține în mod ilegal valută, aur sau bijuterii ce depășesc "necesarul" pentru uz personal. Se folosesc informatori și se efectuează numeroase percheziții și anchetări în stare de arest. Se confiscă și salbele cu “cocoșei” de la gâtul țigăncilor nomade. Impozitarea particularilor Preconizându-se cooperativizarea, se stabilesc impozite grele pentru micii meseriași liber-profesioniști sau micii comercianți. Până să fie forțați să intre în cooperative, vor vărsa sume uriașe în visteria statului. In 1953, numai 14% din magazine mai sunt particulare.

Cote obligatorii din recoltă

Pentru a forța țărănimea să intre în gospodăriile colective, pe lângă alte măsuri, se stabilesc cote obligatorii din recoltă, plătindu-se o contravaloare bănească mult sub prețul pieții. Aceste cote reprezintă majoritatea recoltei și uneori chiar o depășesc. Astfel, statul obține majoritatea produselor agricole, pe prețuri de nimic. La începutul anilor 50, statul deține toată bogăția țării.

Prigoana

În a doua jumătate a anului 1947, se declanșează prigoana împotriva membrilor partidelor de opoziție. Numeroși politicieni sunt arestați sau părăsesc țara. Partidele Național Țărănesc și Național Liberal sunt disolvate, Iuliu Maniu și Ion Mihalache sunt judecați sub acuzația că au complotat împotriva guvernului și condamnați la închisoare pe viață. În 1956 se va anunța că Iuliu Maniu a decedat în închisoare în 1953. La fel sunt epurați, din partid, foștii membri ai partidelor de opoziție care au colaborat la preluarea puterii de către comuniști. Deși constituția acordă drepturi civile, politice și recunoașterea proprietății private, foarte curând autoritățile renunță la separarea juridicului de executiv și se înființeaza Departamentul Securității Statului (Securitatea).

Printr-un act emis in 1949, indivizii considerați periculoși pentru societate, pot fi pedepsiți, chiar dacă abaterile nu sunt definite de către lege ca fiind "criminale". Se introduce sentința capitală pentru crime economice grave. Prigoana se extinde împotriva "exploatatorilor", unor intelectuali, celor suspectați că dețin valută sau difuzează bancuri politice. Prigoana face multe victime și umple inchisorile și taberele de muncă.

Cultura

Se rescrie istoria, accentuându-se marea contribuție a Rusiei și importanța influențelor slave. La școală, se introduce studiul obligatoriu al limbii ruse, se pune accentul pe ideologia comunistă, evidențiindu-se totodată contribuția esențială a Rusiei și Uniunii Sovietice la desvoltarea științei și culturii. Legăturile culturale cu occidentul sunt rupte, scriitorii și artiștii fiind obligați să îmbrățișeze "realismul socialist". Biserica Ortodoxă devine o instituție controlată de stat.

Reforme sociale

După preluarea puterii de către comuniști se efectuează o serie de reforme sociale importante, de care vor beneficia pături largi ale populației.

Invățământul obligatoriu și gratuit

Deschide larg porțile școlilor pentru toți. Partidul Comunist vede educația ca o mare realizare a regimului, factor de importanță capitală pentru crearea omului socialist de tip nou și un mijloc de furnizare a forței de muncă, necesară dezvoltării economiei. Are loc o creștere continuă a numărului cadrelor didactice la toate nivelele de învățământ, cu scăderea ratei elevi/profesor.

Se acordă burse și idemnizații pentru cei ce studiază. Se pune accentul pe primirea preferențială a fiilor de muncitori și țărani în institutele de învățământ mediu și superior. Este nevoie de crearea unei intelectualități noi, devotate cauzei comuniste și ușor de manipulat. Elita intelecualității vechi este eliminată. Mulți iși pierd serviciile, sunt deposedați de avere, închiși, sau chiar uciși. Cei care supraviețuiesc epurării, vor trebui să accepte supunerea și cooperarea cu noul regim.

Lichidarea analfabetismului

În 1945, 27% din populație era analfabetă. Se inițiaza o mare campanie de alfabetizare, analfabetismul fiind oficial "eradicat" în anul 1966.

Asistența medicală gratuită

Constituie un mare progres pentru îmbunătățirea sănătății poporului. Accesibilitatea la asistența medicală este îmbunătățită. Cu timpul, se va pune accentul pe lupta împotriva bolilor infectioase (malaria, poliomielita, sifilisul, tuberculoza), educatia sanitară a populației, scăderea mortalității infantile și creșterea expectanței de viață.

Dreptul la muncă și pensie de vârstă

Aceste drepturi sunt asigurate pe toată durata regimului. Practic, nu există șomaj.

Urbanizarea

În 1948 populația rurală reprezintă 76.6% din totalul locuitorilor țării. Odată cu începerea industrializării, forța de muncă disponibilă de la țară (mai ales tinerii) începe să fie absorbită de intreprinderile în plină dezvoltare din orașe, unde câștigul este mai bun. Aceasta va duce la creșterea populației orașelor, creindu-se aglomerație și probleme de spațiu locativ.

▲ Începutul paginii.