Amintiri din România socialistă/Falimentul

Jump to navigation Jump to search
←←Cap. 4 Decăderea Amintiri din România socialistă de Gheorghe Rafael Ștefănescu
Capitolul 5. Falimentul
Încheiere→→


Capitolul 5. Falimentul (Începutul anilor '80 - 1989)

Eu, nemaifiind în România, am scris acest capitol după mărturiile D-lui Ștefan, tehnician constructor, din cartierul Pantelimon.

Pe șantierele capitalei[modifică]

În toată această perioadă am efectuat numeroase lucrări edilitare în capitală.

  • Când s-a construit pasajul din piața Universității, s-a săpat o groapă uriașă.

Sub asfalt, s-a găsit pavaj de granit, sub acesta un pavaj și mai vechi din grinzi de stejar tratate termic, foarte bine conservate, iar și mai adânc - nisip. Tot acest material trebuia transportat la groapa de gunoi, în schimb se aducea nisip cumpărat, după cum era prevăzut în devize. Șoferii basculantelor comercializau materialele excavate, și "aranjau" confirmarea efectuării cursei la groapa de gunoi. Șefii de echipe "se trezeau cu bani în buzunar" de la șoferii basculantelor entuziasmați de chilipir. Deasemenea aveau cont deschis la restaurantul Intercontinental. Eu am refuzat banii și nici la restaurant nu m-am dus. Unul din șoferi m-a apostrofat: "În viața mea n-am văzut un șef mai prost!" Într-o zi, una din basculante a fost depistată de către un milițian în timpul descărcării materialului. Ancheta a dus la identificarea întregii rețele și condamnarea la închisoare a participanților (șoferii 6 luni, șefii de echipe 1,5 ani). Eu, nefiind implicat, nu am fost suspicionat.

  • Șantierele erau despărțite de stradă cu panouri metalice, care trebuiau întreținute, vopsite, spălate. Se demontau ori de câte ori trecea "conducătorul", apoi se remontau. Această operație era deosebit de supărătoare, pierzând ore prețioase, când lucram pe traseul pe unde"Tovarășul" trecea des.
  • La un moment dat am primit ordin să construim un pasaj subteran pentru trecători pe calea Victoriei , lângă numărul 174.

Am săpat, cu pereți mulați, cam jumătate din traseul planificat, când ni s-a ordonat să astupăm săpătura și să abandonăm lucrarea.

  • Concomitent efectuam lucrări de consolidare la hotelul Lido.

Aici am fost puși să zidim 7 ferestre, care erau îndreptate spre biroul numărul 1 (al Tovarășului). De două ori pe zi circulația era oprită, iar noi trebuia să ne retragem în interiorul clădirii și să așteptăm 30-45 minute, până trecea convoiul lui Ceaușescu de la reședință la Comitetul Central și invers. În continuare trebuia să mai așteptăm încă vreo 20-30 minute până trecea convoiul Tovarășei. Atunci am făcut imprudența de a comenta, că eu cu soția ieșim împreună și nu înțeleg de ce Tovarășii merg separat. Urmarea a fost, că am fost invitat, cam de vreo 12 ori, de către doi securiști, în biroul șantierului și pus să copiez pasaje din "Amintirile din copilărie" de I. Creangă, cu litere cursive apoi cu litere de tipar. Fiecare ședință dura 3-4 ore, în care timp bineînțeles se resimțea lipsa mea pe șantier. Aceste "extemporale" se desfășurau fără comentarii sau întrebări, din partea lor sau a mea. Erau și securiști cumsecade și poate chiar ostili regimului. Unul m-a sfătuit să fim atenți ce vorbim și dacă intră unul să ne uităm dacă are mâinile bătătorite de muncă.

  • La începutul anului 1986, începusem construirea unui pod peste calea ferată dublă spre Constanța, la vre-un kilometru de gara Herăstrău.

Lângă șantier, s-a construit exclusiv pentru Ceaușescu, un pasaj denivelat cu barieră, care era încuiată cu lacăt. Dispoziția era, că trebuia să vină un echipaj și să ceară gării Băneasa oprirea circulației feroviare până la trecerea covoiului prezidențial. Tot drumul era supraveheat de securiști înarmați, iar noi trebuia să "înghețăm", nemișcați, până trecea convoiul. Într-o zi, convoiul prezidențial a sosit precipitat, unul din gardă a apostrofat angajatul CFR-ului că nu apucase să oprească circulația. După trecerea unei garnituri cu cisterne dinspre Băneasa, împotriva recomandării ceferistului, pe care l-a înjurat, unul din însoțitori a smuls bariera și s-au angajat să treacă pasajul. În timp ce mașina prezidențială traversa pasajul, se apropia cu viteză, acceleratul din direcția Constanța, care nu putea fi văzut din cauza curbei. Mecanicul locomotivei a observat pericolul și fluiera disperat. Ceaușescu împingea în bordul mașinii, ca să "treacă mai repede", iar mașina a reușit să evite coliziunea "la mustață" (cum se zice în popor). Restul convoiului se oprise la timp, dar toată lumea era palidă. Dupa circa 7 minute s-a întors și partea convoiului care reușise să treacă, s-a oprit circulația feroviară, iar Ceaușescu a traversat pasajul pe jos. Da atunci n-a mai trecut pe acolo, decât peste pod, după ce a fost terminat.

  • În ultima perioadă, efectuam lucrări edilitare și pavaje la "Casa poporului".

Construiam canale, casete pentru rețeau de apă, cabluri, etc. "Tovarășul" vizita șantierele centrului civic în fiecare sâmbătă, uneori și în alte zile ale săptămânii. Planurile se modificau de multe ori, fiind nevoiți să astupăm săpăturile, să refacem pavajul unor lucrări în curs și să începem o altă variantă. La sfârșitul lui octombrie 1989, am primit dispoziție ca barăcile șantierului să se retragă câteva sute de metri. Lucrările s-au sistat. Ne prezentam la lucru, discutam în barăci, unii beau câte o țuică. Eram plătiți cu 60% din salariu. Am făcut liste pentru a trimite în concediu cât mai mulți, dar oamenii vroiau concediu de sărbători. Atunci am avut o propunere periculoasă. Adresându-mă șefului de șantier i-am spus: "Fac pariu cu matale pe o sticlă se whisky, că "Ăsta" nu apucă anul nou". Erau prezenți vreo 7-8 oameni și m-am gândit apoi, că dacă unul din ei mă toarnă, sunt un om terminat. Dar nu s-a întâmplat nimic. Lipsa de activitate a durat până la răsturnarea regimului. Nici azi nu înțeleg care a fost cauza întreruperii lucrărilor. Pe data de 21 decembrie, după terminarea mitingului din Piața Palatului, în timp ce mergeam, s-a oprit lângă mine o mașină cu șeful șantierului care mi-a strigat: "Nea Fănică, s-a terminat! S-a dus dracului!" " Taci D-le, aici e plin de securiști! Ai răbdare, să vedem", i-am răspuns.

În întuneric și în frig[modifică]

Curentul se întrerupea intermitent, ceea ce îmi crea o stare de nervozitate. Lumânări nu se găseau, baterii erau insuficiente. Erau locuri, la țară, unde curentul se livra doar 2 ore din 24. Caloriferele erau aproape reci. Stăteam în casă îmbrăcați cu haine groase. În iarna anului 1984/85, se depusese un strat de gheață, de un deget grosime, pe partea interioară a geamului din dormitor. Am acoperit geamul cu o pătură. Existau apartamente unde temperatura în dormitor era de 5-6 grade. În blocurile din provincie, unii locuitori își instalau în apartamente sobe cu lemne, iar burlanele le scoteau prin perete sau geam. Alții instalau sobe cu motorină și scoteau burlanul prin gura de aerisire din baie. Gazul nu avea presiune. Am scos regulatorul și i-am înlocuit membranele cu un dop de șampanie din plastic în care am făcut o gaură de 4-5 mm. Duzele aragazului le-am lărgit la diametrul de 2 mm. Cuptorul nu se putea folosi deloc. Noaptea, când creștea presiunea, regulatorul începea să vâjâie, și închideam parțial robinetele, ca să nu se întâmple vre-un accident. La intrarea conductei în bloc era o supapă care avea o piesă de bronz, ce închidea gazele când presiunea era mică. Contra cost (se adunau bani dela locatari), se putea aranja neoficial cu meseriașii de la gaze să înlocuiască piesa de bronz cu una de aluminiu care, fiind mai ușoară, permitea livrarea gazelor la bloc chiar dacă presiunea era mai joasă. Televiziunea transmitea două ore pe zi, jumătatea programului fiind ocupat cu sau despre "Tovarășul".

Probleme de aprovizionare[modifică]

Magazinele de alimente aveau rafturile goale. Cozile erau un fenomen generalizat. La carmangerii stăteau în permanență cam 40-60 de persoane. Pensionarii ședeau pe scăunele. Deobicei, carnea care se aducea nu era suficientă pentru numărul de persoane care stăteau înșirați la coadă. Unii pensionari deveniseră profesioniști în a sta la coadă pentru a câștiga bani. Cumpărau carnea cu 37.5 lei kilogramul și o vindeau cu circa 100 lei kilogramul. Se vindeau pachete din plastic cu mazăre, fasole, morcovi, ardei și o bucată de os cu carne (cam 200 grame). Cumpăram câteva pachete pentru a găti o supă de carne. De sărbători se aduceau portocale și banane. Se formau cozi de 100-200 persoane. Se vindeau doar 4-5 portocale și un mănunchi de banane. Lactatele se furnizau în cantități mici, insuficiente. Zahărul era maroniu.

Pe fundul sticlei cu ulei se aduna un strat tulbure de două degete. Pâinea era semicartelată. Se dădea o pâine de persoană, dacă ajungeai devreme. La țară se vindea 1/2 kilogram zahăr și 1/2 kilogram ulei de persoană, pe lună. Pâine nu se dădea deloc. Soluția muncitorului agricol era furtul. Lucrând și soția, rar apucam să cumpărăm ceva. Luam la suprapreț de la pensionari. Uneori reușeam să iau pâine și câteva kilograme de zahăr la suprapreț dela vânzători (prin legături). Mai puteam obține câteva ouă și carne de la țară, făcând troc contra pâine, zahăr și ulei. Fiind în vizită la Gura Humorului, zonă necolectivizată, am reușit să fac rost de 7-8 kg. carne de vițel. Un milițian binevoitor m-a sfătuit să tranșez carnea în bucățele și să o prăjesc, fiindcă pe drum sunt controale, putându-te deferi justiției și condamna la 1,5 ani închisoare pentru speculă. I-am urmat sfatul. Vorba aceea: "Legea este o barieră peste care sar leii, pe sub care trec cățeii și la care se opresc boii". Dacă omul avea nevoie de un pumn de ciment sau ipsos, negăsindu-le în magazin trebuia să la obțină "la negru". Astfel se încuraja furtul.

Problemele circulației și criza de benzină[modifică]

Pe timpul iernii se punea interdicție de circulație asupra autovehicolelor proprietate personală. Autovehicolele de stat puteau circula numai cu autorizație (de exemplu: 50% din parc). Excepție făceau miliția, pompierii, salvarea, oficialitățile. În București se circula alternativ: o zi autovehicolele ce aveau numere cu soț, o zi cele cu numere fără soț. Socrii, bătrâni și bolnavi, locuiau în județul Călărași. Nefiind în stare să mai muncească, deseori le aduceam alimente și mâncare gătită.

Când îi vizitam, trebuia să opresc mașina la limita municipiului București și continuam drumul câțiva kilometri, pe jos. Miliția făcea controale la intrarea în sat. Aveau patru găini, pe care le țineau închise și se chinuiau să le hrănească, de multe ori seara la lumina lămpii. Ne-am hotărît să le tăiem. În timp ce călătoream spre București cu o găină tăiată în portbagaj, am fost oprit de un milițian. "Măi, cei cu sburătoarea asta", m-a apostrofat la controlul portabagajului. Atunci m-am înfuriat și l-am pus la punct cum trebuie să se adreseze unui cetățean, și i-am explicat situația. Până la urmă mi-a permis să plec. Procurarea benzinei era o altă problemă dificilă. În București "se dădea" un rezervor de benzină pe lună (de 50 lei, ceea ce erau aproximativ 55 litri). Se pare că în anumite zone din provincie se primea mult mai puțin (5 litri pe lună). "Coada" la benzinărie era de "o lungime" de trei zile și două nopți sau două zile și trei nopți. Problema o rezolvam trimițând 2 șoferi de basculante de pe șantierul unde lucram, să stea "la coadă" cu 3-4 autoturisme ale personalului șantierului. Desigur, șoferii se pontau, ca fiind la lucru, iar acțiunea era știută de toți de pe șantier. Se mai procura benzină de la conducătorii auto care utilizau mașina puțin. În schimbul statului "la coadă", se putea cumpăra (la suprapreț) jumătate din cantitatea de benzină primită. Erau probleme și cu aprovizionarea cu motorină a utilajelori de pe șantier. Se alocau cantități de motorină mult sub nivelul cerințelor, iar motorina era de calitate proastă, conținea apă și iarna se congela. De multe ori ,din patru utilaje muncea unul. Practic, ne prefăceam că muncim.

Bancuri:[modifică]

  • Jurământul șoimilor patriei:
    Eu șoim al patriei, jur!,
    Să cresc mare și voinic,
    În întuneric și în frig,
    Și să nu mănânc nimic.
  • Jurământul șoimilor patriei (variantă):
    Jur cu mana la buric
    Și cu fundul pe oliță,
    Să cresc mare și voinic,
    La întuneric și la frig,
    Fără să mănânc nimic.
  • Rețetă de supă de pui:
    Apă pui, sare pui, pui nu pui!
  • Invățătoarea întreabă pe Bulă:
    - De ce ai venit la școală cu pantalonii necălcați?
    - Păi, să vedeți, mi-a fost frică.
    - De ce ți-a fost frică?
    - Păi am pus radioul în priză, și l-am auzit vorbind pe tovarășul Ceaușescu. Am pus televizorul în priză și l-am văzut pe tovarășul Ceaușescu ținând o cuvântare. Apoi, mi-a fost frică să pun fierul de călcat în priză!
  • Un prieten, care a participat la construcția metroului din București în calitate de inginer (acum în străinătate), a făcut o comparație plastică între cele două sisteme economice:
    - Sistemul ecomomic capitalist - un camion încărcat, care merge pe o șosea asfaltată, fără greutăți deosebite.
    - Sistemul ecomomic socialist - o căruță supraîncărcată, trasă de două mârțoage, pe un drum desfundat de țară și niște nenorociți care biciuesc caii și se opintesc să urnească căruța din loc.

După răsturnarea regimului[modifică]

După căderea regimului, un prieten din occident mi-a zis: "România are totuși un avantaj, nu are datorii externe!", la care eu i-am răspuns: "Este ca și cum ai fi achitat toate împrumuturile pentru casa pe care ai cumpărat-o, însă…casa a ars!" Bancul cu: "Nicolae Ceaușescu, Conte de Scornicești, Duce…țara de râpă", s-a adeverit! Întradevăr, țara era distrusă: gigantica "industrie socialistă" lucra în pierdere și era necompetitivă, agricultura ineficientă, resursele naturale stoarse, mediul poluat, transporturile și comerțul erau primitive și necivilizate, visteria goala, mentalitatea oamenilor schimbată mult în rău. La început, lichidarea vechilor structuri duce la o înrăutățire a situației economice și sociale. Vechiul sistem este în curs de prăbușire, iar cel nou încă nu i-a preluat toate funcțiile. Apare "criza trecerii de la sistemul socialist la sistemul capitalist". "Ce este mai rău decât comunismul? Ce vine după el!" Deși "criza" poate dura mulți ani, situația se va ameliora pe măsură ce se dezvoltă noul sistem. Această criză a fost deosebit de acută în România, unde economia de piață, "germenele" sistemului capitalist, era practic inexistentă. Închiderea coloșilor industriali a dus la șomaj și importuri de mărfuri occidentale scumpe. Desființarea gospodăriilor colective din agricultură a reintrodus fărămițarea pământului, la niște proprietari care au pierdut deprinderea lucrării acestuia, care nu aveau utilaje agricole moderne, loc de depozitare a produselor, mijloc de comercializare. Magazinele s-au umplut de produse străine scumpe, în contrast cu continuarea scăderii nivelului de trai. Desființarea unor măsuri sociale de pe vremea vechiului regim au accentuat sărăcia. A apărut polarizarea socială, cu o pătura avută și o majoritate săracă. În acest mediu a înflorit, în continuare, corupția, șpaga, hoția. Din fericire, după căderea regimului singura alternativă a României este calea de desvoltare capitalistă și apropierea de țările occidentale. Desigur, greșelile guvernanților pot să întârzie dezvoltarea, însă direcția acesteia mi se pare bună. Trecerea la un nou sistem ecomomico-social este dureroasă și îndelungată. Pentru a schimba mentalitatea oamenilor și a ajunge la un grad de dezvoltare acceptabil este nevoie de o perioadă istorică de o durată apreciabilă. Exemplul cel mai bun este R.D.G., care a plecat de la un nivel de dezvoltare economic superior României și care, prin unirea cu R.F.G., a primit alocații și investiții de sute de miliarde de dolari. Cu toate acestea, până astăzi, pe teritoriul fostei republici comuniste, nivelul de trai este mai mic, șomajul mult mai mare, populația mai nemulțumită. Dimpotrivă, mulți germani din vest, afirmă că ar prefera să se construiască din nou zidul Berlinului, pentru a nu subsidia pe "leneșii" din est.


Comentarii[modifică]

Etapa falimentului se caracterizează prin proasta funcționare și prăbușirea tuturor structurilor: criză financiară, industrie deficitară pe pragul prăbușirii, epuizarea resurselor naturale, agricultură ramasă în urmă și dezorganizată, planificare și conducere ineficiente, cultul personalității, nepotism, parazitismul elitei conducătoare, atitudine antiintelectuală și antitehnică, regresia tehnicii, științei, artei și culturii, ideologie stalinistă rigidă și anacronică, respingerea reformelor, continuarea reprimării populației, politică externă nerealistă. Falimentul sistemului, provoacă suferințe grele populației, datorită lipsurilor în aprovizionarea cu alimente, căldură, apă caldă, gaze, curent electric, problemele transportului, nerespectarea drepturilor omului, etc.

Criza financiară.[modifică]

În 1981, România nu este în stare să plătească nici măcar dobânzile pentru datoria externă - de peste 10 miliarde USD Ulterior, reușește să treacă la o balanță comercială excedentară, prin forțarea exportului, cu prețul "licitării"bunurilor țării, distrugerea accelerată a economiei, provocarea de mari suferințe populației.

Comerțul extern[modifică]

Masivul deficit comercial extern cu țările apusene și împrumuturile din băncile străine, din anii 70, duc la îndatorarea țării. Comerțul cu țările în curs de dezvoltare scade, mai ales din cauza războiului dintre Irak și Iran, oprind aprovizionarea cu petrol iranian. România lărgește comerțul cu Uniunea Sovietică, comerțul cu țările socialiste reprezentând mai mult de jumătate din valoarea totală a comerțului exterior. Vestul acuză România de practici comerciale inacceptabile, opunerea la reforme economice, și încălcări grave ale drepturilor omului. În 1988, Statele Unite suspendă statutul națiunii celei mai favorizate, iar în 1989 Comunitatea Economică Europeană refuză să semneze un nou acord comercial cu România.

Producția industrială[modifică]

Industria grea și constructoare de mașini continuă să fie partea preponderentă. Produsele industriei ușoare constituie numai un sfert din valoarea producției industriale totale. Creșterea producției industriale, sub regimul comunist, este impresionantă. România este printre primele 10 țări din lume în ceea ce privește producția de oțel pe cap de locuitor. Este o mare exportatoare de mașini unelte, locomotive și material rulant, utilaj petrolier, produse petrochimice, etc. S-au făcut pași importanți în desvoltarea industriei aeronautice, construcțiilor navale, automatizare și calculatoare. Din păcate, această uriașă industrie, în amsamblul ei, este deficitară. Chiar înainte de a se construi, multe intreprinderi industriale sunt planificate fără o bază informațională solidă. În multe cazuri nu se prospectează în mod realist sursa de aprovizionare cu materii prime, costul utilajului industrial, cererea pe piață a produsului finit. La aceasta se adaugă tendința gigantomană și alte "sfaturi prețioase" și incompetente ale "Tovarășului" și a "altor tovarăși" din conducere, care modifică în mod abuziv planurile, contrar părerii specialiștilor. O importantă parte a forței de muncă nu are o calificare corespunzătoare, provenind de la țară, mulți fiind navetiști. Motivația de a munci este redusă. Productivitatea muncii este pe ultimul loc în Europa. În ultimul deceniu al regimului, se resimte lipsa forței de muncă. În afara proastei conduceri a unor intreprinderi, trebuie să adăugăm conducerea centralizată, dezastruoasă, a unei economii complexe și diversificate, de către niște birocrați în veșnică rotație, în parte incapabili. Rezultatul: dificultăți de aprovizionare cu materii prime, la care ulterior se adaugă criza de energie, prețuri de cost ridicate ale producției, dificultăți de a găsi piețe de desfacere, unele produse fiind de calitate inferioară, iar altele trebuind valorificate pe piețe deja "saturate". Multe produse se vând pe piețele externe, în pierdere, de dragul dolarilor, statele apusene învinuind România de "dumping". Utilajele industriale, chiar dacă sunt importate din occident, cu restricțiile de import ulterioare și întreținerea proastă, de-a-lungul anilor, devin desuete. După căderea regimului, mulți "mamuți idustriali" falimentari iși închid porțile, devenind "monumente" rugininte ale gigantomaniei și incapabilității conducerii comuniste.

Resursele naturale și poluarea mediului[modifică]

Exploatarea nemiloasă a resurselor naturale și folosirea lor în economia falimentară, duc la spolierea fără rost a bogățiilor naturale ale țării și poluarea mediului. Se apreciază că mai mult de un sfert din pământul arabil suferă de eroziune. iar folosirea chimicalelor a crescut aciditatea solului în multe locuri. Industrializarea intensă și irigarea terenurilor agricole cresc consumul de apă, ajungând la limita rezervelor și creind lipsuri în aprovizionarea cu apă. Din cauza epuizării rapide a combustibililor fosili, se trece la import masiv de gaz metan, petrol, cărbune cocsificabil. Se importă 80% din minereul de fier și, contrar prevederilor privind suficiența rezervelor interne, se continuă importul suplimentar de metale neferoase: cupru, zinc, plumb. În urma activităților industriale, de exploatare a resurselor minerale și folosirea substanțelor chimice în agricultură, pe zone întinse se constată poluarea mediului înconjurător: aerul, apa, solul.

Agricultura[modifică]

Sectorul agricol este mult slăbit, cu țărani fără motivația de a munci. Irigația este îngrădita din cauza lipsei de curent electric și apă. Criza economică, care a împiedicat investițiile pentru modernizarea agriculturii și creșterea centralizării administrative, sunt motive în plus pentru stagnarea sectorului agricol, producția la hectar fiind pe locul 20 în Europa. La mijlocul anilor '80, Ceaușescu recunoaște, că loturile individuale ale membrilor CAP plus țăranii particulari, deși dețin numai 12% din suprafața arabilă, contribuie cu 40-50% din producția națională de carne, lapte, legume și fructe. "Concluzia" este îngrădirea acestui tip de producție și canalizarea forței de muncă agricolă spre "producția socialistă"! Introducerea cotelor obligatorii către stat, care se plătesc cu o treime din prețul pieței, scade și mai mult motivația. Realizarea planului de sistematizare a satelor ar fi erodat mai mult baza de producție agricolă, prin îndepărtarea oricărui stimulent de a produce și înstrăinând și mai mult țărănimea.

Sistematizarea satelor[modifică]

Pe motivul recuperării terenului agricol, Ceaușescu lansează această acțiune, care urma să distrugă satele "neviabile", reprezentând cam jumătate din cele 13.000 de localități rurale. Era vorba de construcția unor blocuri mici, fără canalizare, țăranii fiind deposedați de loturile individuale, întrerupând viața tradițională de la țară. Pe lângă grava disrupție socială și culturală pe care l-ar fi produs, planul necesita o investiție financiară exorbitantă. Deasemenea, ar fi afectat multe așezări străvechi maghiare și germane, ceea ce declanșează protestul acestor minorități, cu ecouri în străinătate. Din fericire, "sistematizarea satelor" a putut fi realizată doar în mică măsură, din lipsă de fonduri.

Programul de austeritate[modifică]

Obsedat de achitarea datoriilor, Ceaușescu impune un program de reducere drastică a importurilor și creșterea maximală a exporturilor, în dauna aprovizionării interne . Restricțiile de import lezează și intrepriderile cu utilaj tehnic modern prin lipsă de piese de schimb, frânarea ținerii pasului cu noutățile tehnice. "Raționalizarea" alimentelor, combustibilului, electricității și a altor produse, produc lipsuri și grele suferințe populației. În fața magazinelor, prost aprovizionate, se constituie lungi cozi. În sectorul energetic se introduce disciplina militară, încălzirea și apa caldă sunt oprite majoritatea timpului, furnizarea curentului electric se face cu întreruperi. Circulația autovehicolelor este mult restrânsă (mai ales iarna). România ajunsese țara cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa.

Politica demografică[modifică]

Deși s-au făcut numeroase înlesniri mamelor și familiilor cu copii, natalitatea este în scădere. Toate măsurile draconice ca: interzicerea avorturilor, a folosirii contraceptivelor, controlul ginecologic al femeilor în întreprinderi, taxele de celibatar, îngreunarea divorțurilor, coborârea vârstei de măritiș la 15 ani, etc., duc doar la o creștere temporară a natalității, scăzând apoi mult sub cifrele planificate. În schimb, crește mortalitatea infantilă și maternă. Condițiile de viață austere descurajează cuplurile, care fac tot posibilul să scape de sarcina nedorită. Avorturile ating cifre foarte ridicate, dintre care un număr important se efectuează cu mijloace empirice, ducând la complicații, cu pierderea vieții multor femei tinere.

Sănătatea poporului[modifică]

Este afectată, din cauza: declinului asistenței medicale, malnutriției, poluării, fumatului excesiv și alcoolismului.

Învățământul[modifică]

Suferă din cauza lipsei de entuziasm a unei importante părți a personalului, greutăți în obținerea revistelor de specialitate străine, lipsa de material didactic, îndoctrinare. Numărul studenților scade, din lipsă de fonduri.

Elita conducătoare[modifică]

În anii '80, din cei peste trei milioane si jumătate de membri ai PCR, 80% sunt de origine muncitorească sau țărănească. Ceaușescu duce o viață de rege neîncoronat, având numeroase palate și castele, când călătorește se iau măsuri de securitate speciale, iar traficul rutier se oprește până când trece convoiul mașinilor de lux. Aproximativ 10.000 de persoane constituie elita politică (nomencalatura centrală). Ceaușescu se înconjoară de oameni care îl preamăresc, instalează membrii propriei sale familii în cele mai importante funcții de partid și de stat. De remarcat că membrii elitei conducătoare locuiesc în locuințe somptuoase, au mașini de lux, paznici, se aprovizionează cu alimente și obiecte de lux din magazine exclusive, au un spital și alte servicii speciale. Acești birocrați, unii needucați, antiintelectuali, antitehnocrați, adversari ai schimbării, sunt direct implicați în scăderea drastică a condițiilor de trai și represiunea culturală.

Cultul personalității și nepotismul[modifică]

Cultul personalității atinge culmi de necrezut. "Geniul din Carpați", care se naște odată la câteva secole, este asemuit lui Ștefan cel Mare, preamărit de poeți, personajul omniprezent al mijloacelor de informație. Fuziunea organelor de partid și de stat permite lui Ceaușescu să controleze, direct, multe din prerogativele Marii Adunări Naționale, a Consiliului de Stat, a Consiliului de Miniștri, a Comitetului de Stat al Planificării și alte organe guvernamentale. Numirea membrilor de familie, în importante poziții de partid și guvernamentale, atinge asemenea proporții, încât observatorii occidentali utilizează termenul de "socialism dinastic". În 1989, cel puțin 27 rude de al lui Ceaușescu, dețin funcții importante în aparatul de partid și de stat. Elena Ceaușescu este numită în Comitetul Central, Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie și alte funcții. Fratele lui Ceaușescu, Ilie, este șeful Consiliului Politic Superior al Armatei, băiatul, Nicu, secretarul Uniunii Tineretului Comunist, ș.a.m.d.

Atitudinea antiintelectuală și antitehnică[modifică]

Campania antiintelectuală, începută încă din anii '70, se manifestă prin criticarea intelectualilor pentru atitudinea lor burgheză și intelectualistă. Procentul intelectualilor din PCR scade simțitor. Mii de intelectuali ocupați în cercetare sau administrație sunt trecuți la munca "productivă". Scriitorii și artiștii sunt acuzați că nu proclamă țelurile și marile înfăptuiri ale socialismului și nu ajută la crearea omului socialist de tip nou. Uniunea scriitorilor epurează membri care nu sunt dedicați ideologiei și patriotismului. Sistemul politic are monopolul informației. Mijolacele de informație în masă sunt puse sub un control strict, vizitele jurnaliștilor în străinătate mult restrânse, iar jurnaliștilor străini deseori li se refuză viza de intrare în țară. Restricția importării documentației științifice și tehnice, reducerea drastică a legăturilor cultural-științifice cu străinătatea, opunerea la introducerea largă a calculatoarelor, sunt numai câteva exemple, care contribuie la rămânerea în urmă și izolarea României.

Politica externă[modifică]

România continuă să-și reafirme politica de independență și neamestec în treburile interne, respingând "Doctrina Brejnev". Ignorează boicotul sovietic al Jocurilor Olimpice din Los Angeles din 1984. Deși adversar declarat al reformelor lui Gorbaciov, Ceaușescu este nevoit, până la urmă, să apeleze la Uniunea Sovietică - care redevine unul din partenerii comerciali importanți ai României.

Securitatatea[modifică]

Serviciile secrete, generos retribuite, nemiloase și eficiente, raportate la numărul populației sunt cele mai mari dintre statele comuniste. Cu violarea drepturilor constituționale, cetățenii pot fi urmăriți, convorbirile telefonice interceptate, agenții de securitate pot pătrunde în locuințe sau birouri și să aresteze pe cei suspectați de necredință față de regim. În plus, Ceaușescu controlează direct trupe de securitate speciale, un fel de "gardă de palat", cu un efectiv de 20.000 ostași. Fiind comandantul suprem al armatei, propovăduie participarea în masă la "războiul întregului popor", ceea ce duce la deprofesionalizarea armatei regulate.

Politica de emigrare[modifică]

La mijlocul anilor '70, Statele Unite, Germania de Vest și Israelul protestează în legătură cu politica de îngrădire progresivă a emigrării. Regimul încearcă să oprească emigrarea cetățenilor productivi prin mijloace variate de intimidare. Cei ce depuseseră cerere de plecare sunt șicanați, trecuți la munca de jos sau demiși, alții - interogați și urmăriți de securitate. Fiind îngrijorat de soarta cetățenilor români de origine germană, cancelarul Helmuth Schmidt vine la București și negociază un plan de cumpărare a aprobărilor de emigrare. Între 1978-1988, emigrează în Germania peste 10.000 persoane anual, contra unei plăți de câteva mii de USD de persoană.

Politica etnică[modifică]

Se duce o campania de asimilare a minorităților. Schimbarea denumirilor maghiare și germane cu denumiri românești, revizuirea cărților de istorie cu ignorarea eroilor minorităților, restrângerea publicațiilor și suspendarea programelor de televiziune în limbile respective, duc la tensionarea relațiilor cu Budapesta. Un mare număr de maghiari părăsec țara, declanșând mari demonstrații împotriva lui Ceaușescu la Budapesta. În 1989, Ungaria depune o plângere oficială la Comisia pentru Drepturile Omului de la Organizația Națiunilor Unite din Geneva, acuzând România de violarea grosolană a drepturilor fundamentale ale omului. Rezoluția Comisiei cheamă la investigarea învinuirilor aduse României.

Nemulțumirea muncitorilor[modifică]

Salariile mici, penalizarea muncitorului pentru neîndeplinirea planului fabricii (ce nu depindea de el), condițiile de lucru neprielnice, lipsa de bunuri de larg consum, au drept rezultat demoralizarea salariaților și o productivitate redusă. Muncitorii mai vechi încep să-și exprime nemulțumirea cu salariile, cerând o legătură mai strânsă cu productivitatea individuală. Se înmulțesc exprimările cu privire la împărțirea inechitabilă a resurselor, vizând condițiile speciale ale elitei conducătoare. În 1977, minerii de pe Valea Jiului declară grevă - din cauza lipsei de aprovizionare cu alimente și pensionare forțată cu alocație redusă. În 1987, la Brașov au loc demonstrații și tulburări, însoțite de arderea portretelor lui Ceaușescu, provocarea de pagube la consiliul popular și sediile partidului, jefuirea alimentelor din magazinele rezervate forurilor conducătoare.

Căderea regimului[modifică]

În noiembrie 1989, la al 14-lea Congres al PCR, Ceaușescu este reales în "unanimitate" ca prim secretar al partidului. Pare că regimul este stabil și că România va rămâne ultima țară comunistă din Europa, dar sub aspectul aparent liniștit, majoritatea populației este potrivnică regimului. Evenimentele din Timișoara vor fi scânteia declanșării revoluției. Răsturnarea regimului, în decembrie 1989, devenise posibilă datorită profundei nemulțumiri a poporului (pe plan intern) și prăbușirii blocului comunist (pe plan extern). Din păcate, eșecul modelului ceaușescian al "societății socialiste multilateral desvoltate", a produs mari suferințe poporului și va afecta multe generații în viitor.

▲ Începutul paginii.