Amintiri din România socialistă/Încheiere

←←Cap. 5 Falimentul Amintiri din România socialistă de Gheorghe Rafael Ștefănescu
Încheiere


Încheiere

Deși mulți regretă "vremurile bune", când sistemul comunist era în perioada de înflorire, mijloacele de existență ale individului fiind asigurate de la naștere până la moarte, de fapt este vorba de un proces istoric, ce s-a întins pe aproape o jumătate de secol și a cărui mecanisme au dus, în mod inexorabil, la faliment.

Criza generală a economiei socialiste, care a dus până la urmă la prăbușirea sistemului în țările blocului sovietic, a fost mult amplificată - în România - de centralizarea excesivă (cu toate consecințele negative) și de marile greșeli din perioada conducerii lui Ceaușescu. În momentul prăbușirii regimului, dezastrul a fost complet: economia distrusă, visteria goală, resursele naturale în curs de epuizare, mediul poluat și poate lucrul cel mai grav - schimbarea mentalității oamenilor.

Generațiile crescute sub regimul comunist au pierdut spiritul inițiativei individuale, în schimb mulți s-au obișnuit cu asigurarea mijloacelor de existență de către stat, "munca" formală, corupția și hoția.

După cum reiese din fragmentele autobiografice ale acestei scrieri, deși defavorizat ca "origine socială", au fost mulți ani când n-am dus-o deloc rău în România Socialistă și mi-au trebuit decenii până când am început să înțeleg amploarea dezastrului. economic și social. Astăzi, când România are unul din nivelele de desvoltare economico-sociale dintre cele mai joase din Europa, mă consider un optimist moderat.

Calea spinoasă a trecerii de la o economie distrusă, la o alta, de tip nou, este dureroasă și lungă (o epocă istorică), presupunând și solicitând multe jertfe.

Deși se fac și acum greșeli, direcția generală de dezvoltare mi se pare bună. Sper ca generațiile tinere să-și schimbe mentalitatea spre una pozitivă, să se extindă masa celor cu inițiativă individuală, străduința de perfecționare și progres, ca hărnicia și talentul lor să fie valorificate.

Notă bibliografică:[modifică]

Majoritatea datelor istorice s-au extras prin internet din - Ronald D. Bachman. A Country Study: Romania. Federal Research Division, Library of Congress, 1989.

SFÂRȘIT

▲ Începutul paginii.