America și românii din America/Șapte conferințe/7. Culturile
Ⅶ.
Culturile
Aș voi să arăt care sânt deosebirile culturale între: Anglia și America. Ele sânt profunde, cu toate că originea, celor două culturi este aceiași: moștenirea anglo-saxonă.
Francesii sânt iubiți, nu phiar așa de mult, dar sânt iubiți în America, cel puțin pănă în momentul când este vorba să se puie prețuri mari de înlrare pentru produsele fran-cese, cum s’a și făcut acum, ceia ce a cam stricat prietenia. Dar Francesii sânt iubiți în America. Se cetește cartea fran-cesă; dar nu orice. Cartea trebuie să aibă un anume titlu și, dacă titlul este atrăgător, se cetește. De multe ori se schimbă chiar titlul cărții francese, la traducere, în^a-cest scop. Literatura germană se cetește numai- în cercurile gernjane, foarte numeroase. E un foarte mare oraș german în Chicago, și Germani se află în toate părțile. Am întâlnit chiar Germani bănățeni, cu cari am schimbat păreri în ce privește regimul minorităților din România. Arm luat cunoștință de presa germană și am dat și un articol unuia din aceste ziare, care va fi trecut în câteva sute de ziare germane, ce apar în America. Cultura italiană, e prea puțin răspândită. Cea spaniolă este cunoscută în Sud. Din ce în ce mai mult se interesează Sudul, California și părțile vecine, de cultura spaniolă, și aceasta pentru motive de ordine economică. Profesorii spanioli sânt invitați la Universitățile din Mexic, și e vorba acum ca.
și profesorii din Mexic să ție prelegeri în America. Limba spaniolă și literatura spaniolă ar ocupa, prin urmare, rangul al doilea.
In afară de aceste infiltrări culturale, datorite altor rase, totuși basa literaturii americane nu poate fi alta decât cea anglo-saXonă. Insă instituțiile, ca și felul de manifestare ale culturii, sânt adesea foarte deosebite.
Yoiu începe cu instituțiile, pentru a ajunge apoi la mijloacele de cultură: presă, literatură, conferințe. La urmă o 'să încerc o privire generală, arătând ce se desface din însăși expunerea mea și ce linii reiese din presintarea însăși a subiectului.
Încep cu școala.
Școala englesă și cea americană sânt două lucruri foarte «deosebite. Cea d’intăiu este o foarte veche instituție medievală; o instituție, înainte de toate religioasă, o învățătură parohială, de pridvor, precum a fost o bucată de vreme ți școala la noi.
Din cercetările asupra trecutului nostru școlar, știu că școala noastră primară are două origini, la care se face foarte rău că nu se gândește și astăzi. .Noi considerăm astăzi școala ca aparținând „onor. Ministeriului Instrucțiuni” ; dar la început școala nu era așa. In vremea veche erau «dascăli și foști ciobani — și am tipărit un studiu despre «cartea unuia dintre aceștia, Marin Alexandrescu, care a fost cioban în județul Buzău, a ajuns institutorși afost, cred, ți profesor la liceul din Ploești, pe la 1860-70; un om plin de 'pricepere. Odată era școala popei, sau școala învățătorului tocmit de către un sat și pe care alt sat căuta să-l atragă la dânsul, dacă-l știa vrednic. Și era bine dacă se păstra școala în legătură cu Biserica și în legătură cu voința salului, iar nu, ca astăzi, când un sat este silit să primească un învățător pe care nu-l știe ori nu-l vrjea.
In Ardeal, înainte de unire, era obiceiul ca și învățătorul ți preotul să fie numiți de săteni; învățătorul trebuia să cânte și la strană și de aceia învățătorul și preotul nu se certau. Acum numirile vin de la ministeriu: azi dimineață,, a venit la mine un ctitor din Nordul Moldovei, unde a întemeiat o școală model, la zidirea căreia a băgat milioane ț. dar omul vrea să aibă un învățător pe care să-l aprobe el. I-a venit din fundul Bucovinei unul care nu știe românește-Și, atunci, ctitorul a zis: „îmi iau donația înapoi, căci eu n’am făcut școala ca să o dau pe mâna unuia ca acesta”.
In ce privește școala secundară, este și aici desvoltarea? unei instituții culturale medievale. Necontenit se .simfe-lucrul acesta. Una din țerile unde se știe mai bine latinește și grecește este Anglia. Să te ferească Dumnezeu, dacă ai făcu,t o carte privitoare la antichitatea clasică Șau la evul mediu și ai citat ceva în grecește sau latinește, să cazi în mâna unui critic engles! Cea mai mică greșală de limbă ți se observă. Iar discursurile solemne care se țin în Anglia sânt într’o latinească de toată frumuseța. Poți zice că sânt în stare a face aproape impromptu un bun discurs în latinește sau grecește. Știința s’a adaus pe urmă.
Instituțiile nouă se găsesc pe lângă cele vechi. Ar sămăna învățământul în Anglia cu o biserică foarte frumoasă și bătrână, care însă nu se mai poate ținea pe zidurile ei. Nimeni însă nu se gândește s’o înlocuiască, ci o consolidează prin contraforturi. Este ceva analog cu biserica gotică : pentru a-și putea sprijini bolțile, e întărită, prin contraforturi, pe din afară. Nu s’a făcut acolo confusia pe care -am făcui-o noi între școala de tip vechiu și cea de tip nou: bifurcată, trifurcată, nefurcată, casă se joace cu dânsa cei mari. Cu opt clase, cu șapte clase, cu filosofie la basă, cu matematică la basă, ori cu limba latină la basă, după fluctuațiile politice. Noi am făcut din două școli de-tip deosebit una singură. Nu se poate însă o școală de tip-clasic și una de tip modern cu desăvârșire supt același acoperiș. Aceasta se poate pentru o școală elementară, un ghnnasiu de trei-patru clase, care să dea numai cultură generală. Dar nu se poate la un loc două feluri deosebite de învățământ.
In Anglia e altfel. Școala primară este foarte simplă. Acei cari caută în Anglia o școală modernă, în înțelesul nostru, trebuie să recurgă aiurea, și Englesul își și trimete copiii în altă țară pentru a avea învățământul pe care Anglia nu-l are și nu vrea să-l deie.
In această privință două exemple caracteristice. In Anglia sânt persoane care știu bine nemțește; bărbați mult mai puțin decât femei. Am întrebat de ce? Pentru că în unele familii protestante, din motive religioase, fetele sunt trimise să facă studii în Germania. Și, dacă se ieau frumoasele romane englese,— pe. care nu le mai cetim a -cum în epoca lui Marcel Proust—, fie și în excelentele traduceri în limba francesă, ca Jean Eyre al lui Currer Bell, (Miss Nicholls), fata unui paroh, care avea trei fele și toate trei au făcut literatură, se poate vedea viața unei tinere Englese într’un pensionat din Belgia. Este una din poveștile cele mai hazlii, dar și din cele mai sângeroase, cum le știa presinta umorul engles. Școală de vechiu sistem frances, în care se fac elevelor necontenite predici de morală, și directoarea, gătită cu o pălărie teribilă, ca aceia, din vremea când păsări moarte stăteau în capul femeilor, e gata să țină discursuri de simplicitate și să tune împotriva celor ce-și încrețesc părul, ori îl au încrețit de la natură, atunci când „gândul nostru trebuie să se îndrepte numai la suflet”.
De școala primară și din școlile secundare se trece la Universitate cu „Colegiile” ei. Dar Universitatea nu este una singură, este un ansamblu. Colegiile au o viață independentă. Ele, cum spuneam, sânt în legătură cu cutare catedrală, cu patronagiul cutărui arhiepiscop, cu cutare creațiune nobiliară sau regală. Sânt Colegii deosebite, din timpuri deosebite, cu înfățișări deosebite. Ele se asamănă, nu prin felul lor de construcție, adecă nu prin stil, ci prin liniile lor generale: un pătrat de zidiri; în mijloc este curtea, aproape biserica, de multe ori foarte frumoasă, ca Sf. Ioan de la Cambridge, una din cele mai bune biserici gotice târzii, din Anglia. La spate terenuri foarte întinse pentru sporturi.
Mulți râd fără nicio dreptate de învățământul acesta cn-gles și cred că acolo nu se învață cine știe ce lucru mare, că studenții se ocupă toată vremea cu sportul sau cu vâs-litul pe râu. Este adevărat că un timp important este consacrat sporturilor. Dar, dacă pune cineva în comparație timpul pe care-l pierdem noi cascând gura pe Calea Victoriei, cu timpul pe care-l întrebuințează Englesul la sporturi, se vede că Englesul întrebuințează mult mai puțin timp la sporturi decât noi la cealalta „ocupație”. Dacă faci o comparație cu școala din Portugalia, cu Universitatea din Coimbra, de exemplu, unde n’aș zice că nu se învață nimic, dar e un mister pentru mine când se învață, pentru că toată ziua vezi pe străzile Coimbrei studenți îmbrăcați în tradiționalul costum^ medieval, în lungi laibere negre, care, cu cât studentul este mai vechiu, cu atât sânt mai usate, și în mână cu carnete legate cu panglici de colori deosebite, indicând Facultatea și anul de Facultate, preferi sistemul engles, cu „închisorile”, „luto-ratele” și sporturile lui.
Am observai cu foarte multă plăcere sporturile acestea. iEste-o deosebire între sportul engles și sportul nostru, spor- tul latin în general. La noi sportul îl facem cu o căutare de efect, cu o pasiune a biruinții, cu o dorință de a ieși la iveala. Și acestea sânt elemente rele. Sportul engles este sănătos. Acolo într’adevăr sânt și întreceri mari de sporturi: tramvaie speciale culeg lumea de pe străzile Londrei și mii de oameni se adună la locul unde se face întrecerea. Dar de obiceiu este un exercițiu de camaraderie, tot ce poate fi mai amabil, mai prietenos, mai fără de grijă, fără lumea care se uită.
învățământul se dă în Colegii. Fiecare Colegiu are veniturile sale, care sânt une ori foarte mari, capitalisate în cursul secolelor. Niciodată unui guvern engles, fie și cel mai sărac, cel mai cărpănos, nu i-ar trece prin minte că ar putea să îmbogățească finanțele Statului sechestrând averile instituțiilor de cultură. Aceasta nu se poate închipui. .§i aceasta s’a .întâmplat la noi cu Acadejmia Română și cu «pitalele. Sau să ia Statul din venitul unui Colegiu pentru finanțele lui, cum e cașul cu Institutul Sud-Est European, pe care l-am. creat eu și care, din 700.000 de lei venit pe an, dă Statului 100.000 pe fiecare an, supt formă de „cifra de afaceri’, pentru că avem prăvălii închiriate, din care întreținem Institutul.
Colegiile englese au deci venitul și administrația lor speciale și-și păstrează întreaga autonomie.Toate împreună formează un organism, dar nu prea strâns. Se poate întâmpla — la Cambridge de exemplu — ca fetele să fie admise în Universitate, dar nu în Colegii, care sânt numai pentru barbați, pe când la Oxford fetele sânt primite. Nu există în toată Anglia un singur sistem de învățământ cum e la noi acela care se schimbă de la o dată la alta.
Prin urmare, un amestec al Statului, care să decidă caracterul Universității, este un lucru imposibil în Anglia. Numai în Statele continentale, latine și germane, lucrul se face curent, și e foarte rău.
Așa dar o Universitate are un regim; alța un altul; o Universitate e mai mult pentru, latinește și grecește, alta admite o proporție mare de științe.
Dacă aș fi întrebat care este Universitatea mai prețuită In Anglia astăzi: Cambridge sau Oxford, aș răspunde că nîu se poate face o comparație. La Cambridge se dă o mai mare atenție știinților, pe câtă vreme la Oxford e mai mult o tradiție greco-latină. In toate însă, coloarea medievală. Scările de acum sunt scările de la 1500; odăile de astăzi sânt împodobite cu portrete de atunci. Nimeni nu Îndrăznește să schimbe rostul construcției. îmbrăcămintea studenților este îmbrăcămintea evului mediu: un fel de căcililiță neagră, o haină lungă de aceiași coloare.
In Anglia și profesorii merg la cursuri purtând uniforma și căciulița, care este deosebită la Cambridge și la Oxford: la Cambridge o pălăriuță pusă pe ureche, ca pe-vremea lui Francisc I-iu, la Oxford un fel de cască de ulan. Trebuie ca fiecare profesor, ca și fiecare student, când merge la curs, să poarte un fel de pelerină, Iar, când cineva e numit doctor, poartă o haină roșie, de o singură, coloare Ja Cambridge, cu un fel de paramente la Oxford.
Și la Londra este o Universitate, dar nu e așa de prețuită ca acelea din provincie, mult mai vechi. Universitatea, din Londra se apropie întru câtva de programul Universităților continentale. Dar principalul scop e să presinte manifestațiile de originalitate științifică.
Universitățile acestea fabrică singure clasa dominantă din Anglia și dau acestei clase dominante, care se succedă la guvern, supt deosebite firme, un fel de unitate de gândire. Nimic mai rău decât atunci când clasa dominantă,, împărțită în mai multe partide, nu permite înțelegerea de la om la om și încă mai puțin de la o grupare la altă grupare.
Universitatea americană e cu totul altceva. Ca aparență, nu se deosebește de Universitatea englesă. Sânt clădiri în stil gotic, însă cu totul noi. E tot așa terenul de sport, și sportul joacă și aici un foarte mare rol în viața universitară. In America sânt întreceri, care represintă un. fel de jocuri olimpice. Universitățile din Harvard și Yale se iau, la anume date, la întrecere și o fac scoțând urlete sălbatece. Toată lumea se interesează, care din aceste Universități a biruit. învinsul se duce cu nasul în jos; biruitorul triumfă un an de zile
Ca aparență este același lucru, dar numai ca aparență. Pentru că nici profesorul, nici studentul, nici programul nu sânt acelea din Anglia, și aceasta din următorul motiv: Universitatea americană nu e făcută pentru a continua o clasă dominantă și pentru a păstra tradiția unei foarte vechi culturi. Universitatea americană, este pentru. orice cetățean american. Aceasta nu înseamnă că toate Universitățile din America sânt de o potrivă. Ele nu sânt,, în genere, de Stat, ci particulare. Una, foarte veche, de prin 1770, era copia Universității englese, De atunci s’a schimbat foarte mult. Și Universități se formează în fiecare moment; Un băiat, emigrant român, mi-a pus, în-tr’un rând, cu mândrie de American,. întrebarea: Câte Universități aveți d-voastră? I-am răspuns: Noi avem, pentru o țară de mai puțin de douăzeci de milioane,patru Universități și au ni trebuie mai multe D-voastră vă trebuie, fiindcă aveți o sută douăzeci de milioane de locuitori, cel mult douăzeci de universități compecte.
Răspunsul acesta însă, pentru America nu e bun, fiindcă fiecare Stat trăiește de la sine șl fiindcă în același loc poate sa fie o Universitate a Statului, una a orașului, Una a unei fundațiuni particula^ una a unui Ordin religios, o Universitate albă, o Universitate neagră,—roșie încă nu—: negrii au un oarecare număr de Universități, cu un rector negru, cu un decan negru; în aceste Universități albii nu st duc, precum nici negrii nu se duc la Universitățile albe.
In ce privește deosebirea de rasă, nu vă pot spune totul, dar deosebirea e așa de pronunțată cum nu ni dăm sama. Pe acolo nu se vorbește de numerus clausus, pentru că este și o imposibilitate constituțională și una ideologică; dar cu toate acestea în practică este ceva asămănător: se duce cineva la o Universitate și vrea să se înscrie ca student. I se poate răspunde: îmi pare foarte rău, dar s’au împlinit locurile: nu mai putem să primim pe nimeni; nu mai avem odăi la îndemână. Este un spirit de castă foarte pronunțat. In cutare Universitate merg mai mult burgnesi bogați, într’alta nu se primesc fete, pe când aiurea sânt și băieți și fete.
Am yorbit în altă conferință de luxul extraordinar al acestor Universități. Niciodată studentul din Anglia n’ar putea sâ viseze așa ceva. Ce bogăție de flori, de elemente artistice, împrumutate de la toate civilisațiile! Cu mâncarea o duc ceva mai slab. Americanul mănâncă foarte puțin. Când te va pofti cineva la masă la Universitatea americană, e bine să fi mâncat puțin înainte.
In Universitatea americană, scopul principal este să se creeze un cetățean, și nu o anumită categorie de cetățeni Așa încât cetățeanul acesta nu vine liumai decât pentru examen și pentru titluri; sânt unii cari se mulțumesc că au .avut un an. de Universitate. Căci Univer-iatea este foarte prețuită. Când spune un fabricant de galoși că a fost un an la Universitatea din Princeton, sau când îți spune un fabricant de scaune că a trecut câteva semestre la Universitatea din Yale, acesta constituie totdeauna pentru dânsul un titlu de superioritate. Se întâmplă că face un semestru, se întoarce acasă o bucată de vreme, ajută pe părintele sau la întreprinderea lui și se întoarce din nou la Universitate.
In general, la Universitatea americană ss cere muncă, foarte multă muncă. Munca personală în bibliotecă. N’am văzut în Anglia interiorul bibliotecilor la disposiția studenților; pe când în America, dacă te duci între cărți, găsești mereu studenți și studente. De obiceiu nu sânt pă-rechi, pentru că au. bună cuviință și nu întrebuințează rafturile și culoarele bibliotecei pentru scopuri foarte poetice, dacă voiți, și foarte plăcute, dar care Tiu au nimic a face cu vechile ediții și nici cu tratatele de erudiție. Pe studenții americani îi vezi pregătind lucrări; trebuie să asiste la cursuri, căci, nltfel, sânt poftiți să nu mai vie. Trebuie să facă lucrări în fiecare lună, fiindcă profesorii sânt mulți, așa încât fiecare student are un profesor pe cap; n’are ce face și trebuie să învețe. Studentul nostru este foarte adesea ori necunoscut ca nume profesorului; aceasta nu se poate într’o Universitate americană, unde profesorul știe și numele de bQtez al studentului, cum, de alminteri, și în Anglia se întrebuințează nume de botez, fără „domn”.
(imagine)
Edificiu universitar in Sud.
(imagine)
Clădiri universitare in California.
In Universitățile acestea americane se fabrică prin se-minarii și învățați. Aș putea spune că metoda germană de studiu e mai introdusă |n America decât în Anglia. O bucată de vreme Universitatea americană a imitat foarte de aproape pe Germani. Se observă însă o reacțiune împotriva acestei mecanisări după sistemul german și alte curente pătrund și în America. Mulți profesori francesi vin câte trei luni de zile și exercită o influență serioasă asupra elevilor lor. Dar înainte de războiu se credea că America are datoria să imite școala germană, fără cea mai mică deosebire.
Am vorbit de Universitatea americană, dar nu v’ara vorbit încă de gimnasii și de școlile elementare. Iată, în câteva cuvinte, ce sânt aceste așezăminte de cultură.
Școala secundară americană, de o bucată de vreme încoace, este un instrument de standardisare a națiunii. Trebuie ca fiii tuturor popoarelor să trăiască în aceiași atmosferă, Să învețe același lucru, în aceiași limbă en-glesă, și să se deprindă cu libertatea, puțin obrăznicuță în. unele cașuri, în ce privește copiii, pe care pedagogia americană o recomandă.
Am pomenit de unele școli americane în care sânt vre-o trei mii de copii, din cari o parte fac exerciții ori se joacă, în același timp când ceilalți fac lecții. Deosebirea de vrâstă este foarte mare și deosebirea sufletească enormă între elevi, ceia ce face necesar un fel de conspect al felului de predare și al resultatelor. Sânt rubrici, din cari unele au titluri care pe noi ne-ar speria, dar care față de precocitatea negrilor și altor oameni din Sud se explică. Este o notă specială pentru felul cum băiatul se poartă cu fata și fata cu băiatul. Noi niciodată nu ne-am gândit să dăm o notă Iac conduită cu privire la această materie. Școala are în vedere, înainte de toate, ca și la Universitate-crearea cetățeanului american, standardisat; ea n’are nici» legătură cu trecutul, ci îndreaptă spre drumuri noi.
In ce privește școala elementară, oricine are dreptul să întemeieze o școală religioasă; nimeni nu se supără. Și Românii din America au dreptul acesta; însă elevii sunt luați în același timp de școala elementară americană.
Așa încât nimic mai greu, mai ales pentru pațiile mici—> căci cele mari găsesc mijlocul șă scape de prescripțiile legii americane—decât să se întrețină sentimentul național, cultul patriei, obiceiurile religiei, în cineva care în fiecare moment este atras dincolo.
De alminteri, trebuie să a spunem, școala elementară națională în America este privită cu bănuială și antipatie. Căci desnaționalisarea începe încă din școlile primare. Mi se spunea, la cutare Universitate, de un profesor cu orizonturi largi și cu suflet blând: „Vezi miss cutare; este de origine Rusoaică. Nu știa de loc englezește, iar acum n’ai putea-o deosebi de o Americană, atât de perfect vorbește englezește”. Sentimentul acesta îl putem avea și noi, cdnd vedem că cineva a binevoit să se apropie de nația noastră. Dar Americanii cer, nu apropiere, ci confundare. Și acest resultat îl laudȘ mai mult decât orice altă parte a învățământului lor.
In legătură cu școala este învățământul prin conferințe și discursuri publice. învățământul acesta este foarte răspândit și în Anglia și în America; dar nu în aceiași proporție înlr’o țară și în alta, și nu în fiecare loc tot așa de mult. Depinde de împrejurări.
In Anglia se poate întâmpla să treci d’inaintea unei case și să vezi scris, de mână, un anunț stângaciu, cu ortografie greșită, prin care ești poftit la o conferință de caracter religios. Se găsesc oameni cari vin. Misticismul engles și un fel de curiositate în domeniul religios atrag.
Conferința englesă, ca și cea francesă, este presidată.
A fi president al unei conferințe este ocupația cea mai nenorocită din lume; căci, dacă presidezi o conferință, nu te mai poți da înlături; de multe ori conferențiarul te
«moară, dar d-ta, când presidezi, fiind pus în vederea tuturor, nu poți să dormi, și e o suferință grozavă.
Am ascultat la Londra o conferință a d-lui Beza, cancelarul Legațiunii noastre și acum secretar de Legație, care a vorbit și aici la București. Este un tânăr Macedonean foarte inteligent, care a tipărit și un roman, tradus în englezește.
D. Beza vorbia despre elementele de imaginație populară la Shakespeare și arăta că și noi avem aceleași elemente imaginative. Am uitat să vă spun că pentru a ținea o conferință e bine să te p' ' supt ocrotirea unei societăți. D. Beza vorbia supt ocrotirea Societății de studii shakespeariene. Dacă inviți o mie de oameni, poți să te aștepți, în împrejurări obișnuite, să ai șaptezeci până la o sută de ascultători. Dar sânt conferințe la care nu vin nici unul la sută din cei invitați. Publicul este, de obiceiu, foarte cuviincios. Dacă oratorul e străin, atunci vin represintanții națiunii sale de-l ascultă. La sfârșit, președintele ia cuvântul, la care răspunde conferențiarul. Și publicul are acest drept.
In Anglia mai sânt meetinguri mari în aier liber. Se umple o piață întreagă de ascultători, și oratorul vorbește ce vrea el. Se produc certuri și une ori încăierări.
La Americani, conferințile se țin de obiceiu la Universități, și se observă aici un element foarte interesant. Auditoriul tolerează orice; nu râde, cum în general străinii nu râd de un conferențiar care nu stăpânește limba sau are vre-un defect de vorbă. Eu am ascultat undeva în Europa un om foarte distins, care fusese paralisat în tinereță, și, atunci când începea să vorbească, deschidea gura, când la dreapta, când la stânga, dădea din mâni și din picioare, închidea ochii. La noi ar fi izbucnit sala în râs. Ei bine, a ținut un discurs solemn: s’a trudii acasă, a învățat discursul relativ bine, n’a’ repetat aceiași silabă, însă jocul mânilor, picioarelor și al ochilor, natural, a continuat. In toată sala n’a fost unul care să zimbească. In America este și un alt element foarte interesant: publicul participă, foarte vioiu la ceia- ce i se spune: întinde mânile, face semne din cap. Ori unul, pentru că n’aude, fiind prea în. fund, vine le d-ta și-ți spune: „mai tare, eu nu aud; am plătit conferința, trebuie să o ascult”,
Acum vin la mijloacele de educație care nu fac parte din învățătura oficială sau din învățătura aceasta neoficială, prin conferințe și discursuri publice, despre chestiuni de interes științific, literar, artistic sau general.
Gazeta.
Ca formă, gazeta americană și cea englesă samănă. O formă indescifrabilă pentru noi. Trebuie un obiceiu special ca să-și găsească cineva în gazetă rubrica lui. Dar Englesul sau Americanul îl vezi că ia teancul de foi constituind un număr din New-York Times sau din Daily: News și-l vântură foarte răpede, știind că la pagina cutare, coloana cutare, găsește informația care îl interesează.
In presa englesă, însă, informația aceasta are totdeauna un caracter mult mai serios și, trebuie să o spunem, mult mai decent decâf în presa americană. Discuțiile de principii, articolele de fond., cum le numim noi, sânt mult mai numeroase. Numerele care ies/ Dumineca și care sânt consacrate chestiunilor literare sau artistice sânt făcute cu mult mai multă îngrijire decât la Americani. Gazeta ușoară, vie, nervoasă, care împroașcă spirit, aceia însă nu există, în afară de gazetele TÎe caricaturi sau consacrate humorului.
In America gazeta are alt caracter, de și ca formă, cum am spus, este întocmai ca acea din Anglia.
Orice naționalitate are gazeta ei. Și Românii din America au gazeta lor, foarte frumoasă și foarte bine redactată. In celelalte gazete americane, este foarte greu să se strecoare un articol care să privească o problemă curentă. Articolele nu sânt iscălite. Fabrică cineva un articol și-l oferă, cum oferă și fotografii. Gazeta americană
(imagine)
Clădire din Sudul californian.
(imagine)
Home de studente la Pomona-Claremont.
este foarte ilustrată. Cel d’intăiu lucru care. preocupă pe un reporter este să ia portretele persoanelor cu vază. Dar, dacă ți-a luat portretul, să nu te aștepți că o să ți-l publice gazeta. II publică dacă o interesează, dacă nu, nu publică.
Chiar dacă ai obținea intervenția consulului României -sau a cuiva de la Legație, rugând să-ți puie portretul în ga-.zetă, nu ți-l pune. D-ta, dacă dorești să figurezi într’o gazetă americană, trebuie să fii foarte politicos cu reporterii, persoane cate habar n’au une ori de subiectul pe ca-re-l tratează. Reporterul îți pune întrebări din cele mai neașteptate. Am fost întrebat dacă prefer rochiile lungi sau cele scurte. Am spus: în familie le prefer cât de lungi; pentru rest nu mă pronunț. Trebuie să răspunzi la toate întrebările, căci altfel reporterul se supără, și trebuie să fii curtenitor. Reporterul îți vinde articolul asociațiilor. Șî, atunci, același articol trece la o mulțime de gazete. Omul e proprietar și al fotografiei și al articolului pănă la sfârșit.
In foile americane poți găsi lucrurile cele mai neașteptate. De pildă, dacă divorțează o persoană cunoscută, o să găsești imediat fotografiile pacienților, motivele pentru care s’a făcut divorțul, cuvintele ce și le spuneau soții între dânșii: sau, de pildă, când a plecat ministrul Davilla în concediu s’a spus— ceia ce cred că este adevărat, date fiind înfățișarea, amabilitatea și spiritul d-lui Davilla — că în anumite cercuri feminine din Washington plecarea a fost socotită ca un fel de nenorocire locală, națională. In alt număr de gazetă se spunea că persoanele feminine care apreciau înainte pe ambasadorul Mexicului -au tfecut de partea ministrului României, că România a biruit cu desăvârșire Mexicul.
Numerele de Duminecă sânt și aici bine făcute, unele dintre dânsele foarte frumos ilustrate. Articolele de știință populară sânt admirabil presintate. Numărul de Duminecă este astfel cu totul altfel decât cele din cursul săptămânii.
Informațiunea nu șio capătă însă nimeni în rândul în-tăiu de la gazetă. Sânt alte mijloace, care stau la îndemâna oricui. Poți fi invitat^ astfel, să vorbești zece minute, un șfert de ceas, înaintea unui auditoriu care dejunează, și radio îți comunică imediat discursul. Auditoriul poate fi compus din profesori, dar și din oameni de afaceri, din bancheri.
Căteva cuvinte asupra literaturii celor două țeri.
Literatura englesă din momentul de față este o literatură modernistă, care în poesie merge de la Swinburne la. Masefield.
Este literatura anilor 1890-l900 care continuă pănă astăzi. Literatura aceasta e de un caracter mai curând tehnic; poesia nu e de o largă inspirație, cum era pe vremea romantismului și nici de o extremă delicateță ca pe vremea lui Tennyson. Se cetește însă relativ mult în Anglia. Anglia continuă tradiția romanelor în mai multe volume; lucrări migăloase, compuse din presintarea amănunțită a vieții eroilor, după tiparul lui Dickens, și cu amestecul acela de ironie care deosebește vremea lui Thake-keray. In această apreciere a romanului, este și un element de ordin social. Foarte multe femei nu se mărită,; n’au multă ocupație casnică, și, când femeia ia o operă literară, trebuie să țină o săptămână ori zece zile, iar, ca să fie un roman convenabil, trebuie să aibă măcar două. volume.
Se pare că, de la o bucată de vreme, romanul engles s’a mai supțiat, dar, în același timp, nu mai e nici puterea constructivă a vechilor romancieri.
Literatura americană are alt caracter. Este într’însa și. o inspirație neagră. Negrii îndrăznesc să facă poesie și roman. Sânt apoi școli moderniste care schimbă cu desăvârșire caracterul tradițional al literaturii poetice englese.
In general se poate spune că spiritul și stilul american au mai multă originalitate decât spiritul și stilul engles
Inspirația este dusă mai departe decât în literatura en-glesă. Este o literatură une ori inferioară, dar totdeauna plină de interes, înainte de toate din causa pornirii de a exprima idei noi și de a permite unor sentimente noi să-și găsească Valorificarea în literatură.
Arta americană, comparată cu cea englesă, era o bucată de vreme inferioară. De douăzeci de ani încoace, nu mai este așa, și se constată o mare înflorire de talente artis-tistioe, în America. Vioiciunea în domeniul literar și artistic în America poate fade Anglia geloasă.
In literatura aceasta americană se întâlnește și o mai hotărâtă manieră de a trata chestiunile la ordinea zilei.
De multă vreme în“Europa romanele nu mai servesc la acest scop, pe când în America, unde "atâtea chestiuni: sânt la ordinea zilei, romanul are cu atât mai multă trecere, cu cât presintă probleme curente, probleme tratând viața muncitorească, petrolul, învățământul.
Caracterul local e, apoi, mai puternic în America decât în Anglia. Anglia se înfățișează în figuri generale, pe când, aici, viața de pe malul râului Mississipi nu este viața din alte regiuni. Regiunea pe care o cunoaște romancierul -este aceia pe care o înfățișează.
In literatura englesă, romanele cu cheie sunt rare; în literatura americană, foarte dese. Se cumpără o carte pentru ca să se vadă pe domnul cutare sau cutare înfățișat supt nume deosebit, dar toată viața lor este represintată.
Englesul Cetește din datorie de cultură;. Americanul din curiositate adevărată și dintr’un intens interes pentru lucrurile presintate. Mai mult se fabrică societatea americană prin literatură decât societatea englesă. Literatura este pentru America un mijloc de a pregăti viitorul; în Anglia este înainte de toate imul de a păstra intelectualitatea trecutului.
Va veni o vreme când aceste două civilisații se vor apropia mai strâns, și elementul istoric și tradițional din-tr’una se va uni cu elementul de revoltă șî îndrăzneală din cealaltă. Aceasta va fi, fără îndoială, nu numai pentru rasa anglo-saxonă, sau pentru ceia ce se numește rasa an-glo-șaxonă, dar pentru cultura omenească unul din cele mai mari lucruri. Cum, pe continent, când se va crea sin-tesa în care să între disciplina francesă, adânca analisă germană și sentimentalismul slav, când vor colabora cele țrei mari rase europene: latină, germană și slavă, Europa va avea o astfel de literatură cum n’a existat în lume, de la, marile literaturi ale Greciei și ale Romei.