Agonie cu maci

 

Moartea e pendula ce în cadență bate
cuiele secundei în ora de-agonie –
numai tu, femeie, cu părut tău de noapte,
îmi speli sufletul greu cu rana încă vie.

Cugetul apostat l-am zugrăvit pe zid,
pe tencuiala-am aninat un triptic păgân,
și niciun semn între noi, ci veșnicul vid
ca-n macii buzelor tale curat să rămân.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.