În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XXVIII. Pregătiri de asediu

 

Peste vreo doua săptămâni, spre sfârșitul lui ianuarie, într-o zi când fulgi mari de zăpadă brăzdau tot cerul într-o rețea mișcătoare, Natalia Chirilovna Voronin, abia sărită din sanie, se repezi pe scările caselor din Năpădeni, și, prin irupțiune năprasnică în iatacul Smărăgdiții, o surprinse în fața oglinzii, cu un număr al revistei ilustrate în mână.

Deși Smaragdița a închis repede paginile revistei și cu un gest indiferent a aruncat jurnalul, Natalia Chirilovna, abonată și ea la „Niva“, și-a putut da seama că astfel a fost dosit portretul împărătesei Eugenia.

— A-a-a! — a surâs ea la aerul vinovat al Smaragdiții. — Tocmai despre el vreau să-ți vorbesc. M-a rugat foarte mult să vin împreună cu el într-o zi la Năpădeni.

Smaragdița cu gestul obicinuit. — semn de perplexitate — a dus degetul la tâmpla stângă și s-a trădat astfel încă o dată.

Deși nu se pronunțase niciun nume, ea n-a lăsat nicio îndoială că a înțeles despre ce și despre cine este vorba.

Îmbujorată, ea abia putu îngăima:

— Dar cum vrei să vie? Egor Stepanovici nu poate vorbi rusește, iar el nu știe moldovenește!

Natalia Chirilovna, respirând aerul rece, fără măcar să se dezbrace, acoperită de roua fulgilor topiți, a apucat pe „tușica“ și a început s-o sărute răspicând:

— Obrăjelul!.. altul! Fruntea! Năsucul! Bărbia!.. Ochișorii. Unul!.. Altul!.. Așaaa, ștrengărițo! Ce copil ești! S-a și apucat să învețe moldovenește, și nu trebuie să știe mult ca să stea de vorbă cu moș Iorgu. Poate și acum juca pe moldovenește pichetul și écarté, zău. Ha-ha-ha-ha! — și iar sărutări: — Lasă-mă pe mine, știu eu pe moș Iorgu, am să pun la cale totul.

— Dar...

— Taci, tușică, taci, Dusia dragă. Ce, să ne oftigim noi aici, tot gospodărie și gospodărie! Slava Domnului, ai și pe Margareta Jozefovna, pe Zoița, pe jupâneasa Marghioala și pe manca, și pe dădaca, și pe Gafița, și pe dracu, și pe lacu! Și odată ești tânără în viață! Și veacul femeii e scurt! Eu am douăzeci și opt de ani, și acuși, acuși, trec peste pragul blăstămat al celor treizeci de ani. Nici tu, cu cei optsprezece ani ai tăi, n-ai cine știe cât până să sari peste acest prag!

* * *

Contele Przewicki a început, în curând, să frecventeze destul de des Năpădenii; și a găsit, în adevăr, chiar și mijlocul de a conversa cu Iorgu Răutu, într-un fel de limbaj convențional în care contele, spre a fi mai accesibil pentru conu Iorgu, schilodea cu nemiluita limba rusă, iar acesta, din aceleași motive și cu aceeași sârguință, maltrata limba moldovenească: de altfel, vocabularul ce le era necesar pentru schimbul de idei nu trecea cu mult peste vreo doua-trei duzini de cuvinte.

Iorgu Răutu se simțea măgulit de atențiunile acestui mare aristocrat, conte autentic, care manifesta multă considerație pentru boierul moldovean și știa să aprecieze gospodăria lui, grajdul lui, ca și iscusința lui la pichet si écarté.

Smaragda Theodorovna nu-și analiza stările sufletești. Ea se simțea atrasă de acest tânăr manierat și bine crescut, care a cunoscut saloane de elită și Curțile tuturor marilor capitale din Europa; care știa nu numai să povestească tribulațiunile și episoadele dramatice ale vieții sale agitate, dar să și discute, în formă ușoară și plăcută, chestiuni de modă și de literatură, dezvelindu-și cu acest prilej sentimente înalte și delicate; el reușea chiar să facă și pe Smărăndița să-și biruiască timiditatea și să-și expună naivele sale aprecieri și reminiscențele literare, acumulate în anii de pension.

Smaragdița se mira ea însăși și se bucura că-și poate astfel dovedi inteligența ei suplă și vie și un real umor și talent de expunere, cu toată lipsa ei de cultură și de cunoștința mai rafinată a limbii.

După asemenea conversațiuni, de cele mai multe ori foarte scurte, Smărăgdița se simțea mai înviorată, mai veselă; starea sănătății ei, fără doar și poate, se îmbunătățea; înflorea în fiecare zi mai mult; părea tot mai frumoasă și chiar mai tânără decât cei optsprezece ani pe care îi număra. Nimeni n-ar mai fi putut crede că e soție și mamă de doi copii.

Si totuși, din adâncimile nescrutate și „refulate“ ale conștiinței sale, se ridica o surdă protestare — un sentiment nedeslușit, reprimat îndată, de vinovăție!

Nu i se putea reproșa nimic ca mamă. Își îngrijea copiii, îi iubea pasionat, mai cu seamă pe Sonia.

Când, prinsă în viitoarea îndatoririlor ei mondene, se despărțea de ei măcar pentru câteva ceasuri, nicio clipă nu-și uita îndatoririle ei de mamă.

Ca soție?..

Dată fiind deosebirea de vârstă, ea nu-și putea lua asupră-și răspunderea pentru căsnicia cu Iorgu.

Doctorul îi ușura cugetul.

Și chiar Egor Stepanovici — suflet bun, cu toate pornirile lui, adesea neînfrânate și grosiere — ținea mult la Smărăgdița și, bucurându-se din inimă de rezultatele tratamentului prescris de medicul casei, el nu uita stavila pe care acesta i-o impusese...

Absorbit de grijile gospodăriei, simțindu-se întotdeauna de prisos și stânjenit în saloane, Iorgu Răutu, în afară de participarea la vânători, evita alte petreceri mondene. Dar Smărăndița, recunoscută după balul din Vântura ca o stea a elitei sociale locale, era solicitată de toate saloanele boierești din județul S***, și chiar de peste hotarele lui.

De cele mai multe ori ea era însoțită, în lipsa lui Iorgu Răutu, de Natalia Chirilovna Voronin, și adesea luată sub aripa doamnelor Cazara, Brezó și a altor cucoane din înalta aristocrație basarabeană.

Contele Wladislaw Przewicki era și el aproape întotdeauna nelipsit din saloanele S***-ciene.

Foarte repede el ajunse răsfățatul acestor saloane; mamele cu fete de măritat îl alintau, îl supravegheau și-l urmăreau cu cel mai viu interes; frumusețile recunoscute ale județului își risipeau farmecele în fața lui; inimile fecioarelor romantice zvâcneau de nădejde la apariția lui.

Contele se strecura prin mrejele, tuturor solicitărilor cu multă eleganță și grație, fără să poată fi învinuit de vreo lipsă de tact. Dar, în același timp, dânsul știa să facă pe Smaragda Theodorovna Răutu să simtă în fiecare moment că o distinge dintre toate.

Astfel a trecut iarna.

Primăvara, cu începutul muncilor agricole, cu închiderea sezonului de vânătoare, curma și seria balurilor și a recepțiunilor mondene.

În anul acela mai cu seama — urmând să se întrunească la Chișinău pe la jumătatea lui mai adunarea trienală a nobilimii provinciale pentru alegerea de mareșal — magnații basarabeni, cu familiile lor s-au și grăbit să se concentreze în capitală, în vederea unui nou „turnir“ între cele două lagăre ale boierimii din „gubernie“.

Soții Răutu, rugați cu insistență de Stephan Gheorghevici Cazara și chiar de șeful partidului „moldove-nesc“, domnul Chiril Chiriacovici Leon, se pregăteau și ei de drum.