În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XXVII. Vârtejul

Salt la: navigare, căutare
Capitolul XXVI. Spicuiri În preajma revoluției. Volumul I. Prolog. Smaragda Theodorovna de Constantin Stere
Capitolul XXVII. Vârtejul
Capitolul XXVIII. Pregătiri de asediu


Smărăndița, eschivându-se fără să dea brațul contelui Przewicki, aproape fugea spre capătul sălii, unde Iorgu Răutu, ridicat în picioare, întrecea cu un cap pe cei mai înalți dintre oaspeți; dar în drum a fost prinsă de Paulina Andreievna:

Ei, cum ai petrecut, ma chère Mignon? Nu-i așa că Przewicki e foarte drăguț? Este dintr-o mare familie, și bine crescut, dar a avut oarecari nenorociri, care l-au aruncat între urșii noștri moldoveni. Ce ți-a vorbit? Ți-a cerut să-i acorzi cadrilul? O! Ai să vezi cum conduce, cu el parcă-ți cresc aripi.

* * *

Orchestra a intonat un vals. Perechile alunecau în viforul dansului pe parchetul lustruit.

Smărăndița, nici ea nu știa cum, fără să poată schimba două vorbe cu Iorgu Răutu, s-a trezit în brațele contelui Przewicki. Stânjenită de această atingere, rușinată de torsul ei dezvelit, deasupra căruia se înclina grațios capul cavalerului, ea parcă nici nu atingea pământul, dusă ca o petală de uraganul delicios; și, răpită de vârtej, i se părea că toate candelabrele se aprind și se topesc în cercuri și dungi de foc.

Când orchestra se opri, ea fu silită, ca să nu cadă jos, amețită, să dea brațul contelui, care avu prevederea de a o duce spre scaunul pe care luase loc Natalia Chirilovna — veselă, strălucitoare și delicioasă, exuberantă de viață, zburdalnică, binevoitoare și... complice!

Tot restul serii Smărăndița nu avu o clipă de odihnă. Vag simțea ea trebuința de ocrotire a soțului ei, dar în neștire trecea, ca o somnambulă din brațe în brațe, simțindu-se strânsă de un frac sau de o uniformă galonată.

După un vals urmă o „polcă“, o mazurcă, un cadril și iar un vals. Și parcă tot mai des se pleca asupra torsului ei dezvelit profilul elegant al contelui polonez.

La „cotilion“ Smaragdița se găsi în primele rânduri cu Wladislaw Przewicki, care diriguia figurile acestui dans complicat.

„Messieurs, balancez vos dames! Les dames á droite, les messieurs á gauche. Les dames restent sur place, les messieurs en avant! La chaîne! Tournez, messieurs!“ — și o ghirlandă de perechi urma pe Przewicki cu Smărăndița, din salon în salon, până la terasa din dos, invada sălile laterale, unde domnii mai în vârstă și cucoanele resemnate se războiau la cărți.

Smărăgdița abia putea zări o clipă, ca o umbră întunecată figura masivă a lui Iorgu Răutu așezată la ,,préférence“, apoi viforul o răpea mai departe.

„Messieurs, tournez! Chaîne de dame! Les messieurs á genoux, les dames en cercle!“.

* * *

Balul s-a isprăvit, spre dimineață.

Când dincolo de Nistru, peste câmpia albă a Podoliei, întinsă până la marginea orizontului, s-au aprins zorile, și zăpada a fost însângerată de primele raze de soare, invitații din împrejurimi au plecat direct pe acasă, fără să mai stea la odihnă. Și soții Voronin au preferat două ceasuri de drum de sanie până la Onițcani ospitalității din Vântura, în haosul dimineții de după un bal prea frecventat.

Când Natalia Chirilovna și-a comunicat intențiunea soților Răutu, Smărăndița, încă sub impresiunea viforului răpitor, a insistat să plece și ea.

* * *

Sania luneca de pe o cupolă pe alta a acestei regiuni de coline virginale.

În văi nuanțate de tonuri albastre, coamele apăreau aprinse de soarele ridicat peste orizont.

Aerul rece și înviorător parcă alunga oboseala Smărăndiții, care, învelită în blănurile ei, lipită de Natalița, retrăia impresiunile negrăite ale nopții.

Dar la Onițcani, unde urma să se despartă de Voronești, Smaragdița deodată se simți prinsă de o oboseală mortală. Palidă, fără niciun pic de sânge în obraz, ea întrebă cu timiditate pe Iorgu, dacă n-ar putea rămânea puțin, pentru odihnă, la Natalița.

Conacul din Onițcani, deși comod și cu gust mobilat, nu avea multe încăperi. Totuși Natalița, dându-și seama de starea sufletească a „mătușicăi“ începu, după obiceiul ei, să trepideze de bucurie.

— Da! Rămânem numai noi, cucoanele, să ne odihnim! — hotărî ea fără drept de apel.— Iar boierii să fie buni să plece singuri la Năpădeni, iar noi — ha-ha-ha! Venim numai mâine dimineața! Margareta Jozefovna se va îngriji până atunci de copii. Și Tolea,— se uită ea cu înțeles la domnul Voronin, — va ține de urât lui moș Iorgu.

Tinerele femei rămase singure, Smărăndița, fără să știe pentru ce, nu și-a putut reține un plâns de copil; și a plâns mult, mult, în brațele Nataliței. Apoi, ca după o descărcare nervoasă, a adormit tot ca un copil; și prin somn surâdea, din când în când suspinând ușor.

Natalița îi dezmierda în tăcere, domol, brațul ce i-l aruncase după gât.