În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XVII. Diogenul județului

 

— Troglodiți! Înțelegi! Tro-glo-diți! Oameni de peșteră, cu toții! Și ce vrai să faci în caverna asta basarabeană, unde nu poți găsi un om? Înțelegi, un om? — bătea cu pumnul în masă, în fața Nataliei Chirilovna Voronin, domnul Ivan Nicolaevici Telega din Cemeleuți — pe vremuri singurul licențiat în drept din județul S*** — spirit paradoxal și gură rea, fire de cinic și de mizantrop, dar cu porniri de epicurian; prea leneș pentru a face advocatura și prea indolent pentru a intra în magistratură, el prefera să stea pe petecul lui de moșie la Cemeleuți, să citească, să vâneze, să-și exercite funcțiunile de bel esprit necontestat, complectându-și veniturile cu mici sinecure elective ale nobilimii.

Deși foarte urât — foarte brun, cu buze groase, nasul larg, păr încrețit: „un cap de negru“ — el se bucura de simpatiile Nataliei Chirilovna mulțumită intelectualității sale — caz unic în societatea S***-ciană.

Matronele caritabile insinuau chiar că simpatiile acestea ajunseseră foarte departe, de pe când Natalița Renea abia venise de la „institut“; — toată lumea se aștepta atunci la încoronarea acestui roman. Dar Ivan Nicolaevici nu avu curajul de a-și lua răspunderea unei căsătorii, iar Natalia Chirilovna își găsi în căpitanul Voronin un soț mai potrivit pentru firea ei. Au rămas totuși buni prieteni: Natalia Chirilovna avea în el un sfetnic dezinteresat, iar taciturnul Anatol Vasilievici Voronin — un partener comod la jocul de șah.

— Să-mi găsești un singur om! — trăsni încă o dată cu pumnul în masă acest Diogen al județului S***.

Natalia Chirilovna, o blondă rubensiană, cu ochi albaștri râzâtori, zâmbind la aprinderea vechiului ei ad-mirator, îi obiectă:

— Cum? Nu se poate găsi un singur om printre boierii noștri?

— Care boieri? — apucă îndată firul Ivan Nicolaevici.— Cei bătrâni, cari s-au născut pe vremurile Moldovei sau în curând după anexare? Niște boi! Or fi și oameni mai de treabă printre ei, dar boi, fiindcă dacă ei au rămas neatinși de rusificare, apoi nu și-au însușit nici cultura românească, sânt deci ruginiți, inculți, osificați, ca mamuții înghețați din alte epoci geologice; ei trăiesc pe alt tărâm, sau, mai bine zis, sânt în afară de viață, aparținând unei generații condamnate să se stingă, ca și speciile animale învinse în lupta pentru trai.

— Ha-ha-ha-ha-ha! — îl întrerupe Natalia Chirilovna. — Moș Iorgu chiar seamănă cu un mamut, cât e de mare.

— Desigur. De aici doar vine toată nenorocirea Mignonettei dumitale.

— Dar, dragul meu, sânt la noi, slava Domnului, și oameni mai tineri ca mamuții.

— Care? Care? Care? — urlă Negrul. — Măgarii ceia ajunși la maturitate acum după anexare? Adică cei născuți și crescuți în decada a treia sau a patra a acestui veac, tocmai în vremea când cultura moldovenească dispăruse fără să facă loc încă celei rusești? Apoi aceștia sânt în fond și mai primitivi, și mai brutali decât bătrânii; e o generație hibridă, lipsită de orice educație și de orice înălțare sufletească, înglodată în moravuri grosiere și în porniri desfrânate. Sau poate mânjii cu caș încă la gură? Un Vania Tresnea oarecare? Apoi aceștia sânt niște cimpanzei, cari afișează necunoștința limbii moldovenești, dar în realitate nu cunosc bine nici pe cea rusească. Suflete pustiite — deznaționalizați, ei— s-au dobitocit și vegetează acum, străini de lumea de idei care bântuie astăzi toată Rusia. Din aceste elemente este formată elita noastră!

— Dar nu putem trăi, Ivan Nicolaevici, — nu se lăsa bătută Natalia Chirilovna,— nu putem sta ca urșii în pădure, fără societate!

— Societate? — ripostă fugos celălalt.— Dar poate constitui o societate un conglomerat, o simplă juxtapunere de individualități, fără nicio legătură organică dintre elementele ei, fără nicio comunitate sufletească măcar între generațiile succesive? Ce comun au între dânșii astăzi bunicii, părinții și copiii? Nici limbă, nici moravuri, nici mentalitate, nimic! Așa numita „societate“ a județului S*** — adică cele nouăsprezece familii boierești pe care le puteți frecventa — se aseamănă cu un vas cu lichide alăturate, de densitate diferită, între cari nu e cu putință niciun amestec intim, nicio închegare. Prin distrugerea vechiului cadru al vieții de stat și prin infiltrarea elementelor străine de trecutul și de tradițiile țării, boierimea moldovenească, învelită în acest nou strat conducător, a pierdut orice consistență socială, a fost pulverizată. Ea nu mai poate da naștere unei opinii publice, care să impună oarecare norme de conduită morală și socială. Matale știi doară ce se poate petrece aici, în văzul și în știrea tuturor. Destul să pomenesc pe baronul Holstorm, pe Vasile Bartic, pe vestitul Matu — și numele lor e legiune! Și ce norme comune de conduită pot fi, dacă stratificarea de generații duce la diferențierea ca dintre speciile de animale amintite, în ordine succesivă: boii, măgarii și cimpanzeii? Și ce poți găsi dumneata, repet, în această urâciune a pustietății pentru Smărăndița matale: pe un bou i l-a și dat soarta, pe măgari nu-i va primi ea, iar de cimpanzei să o păzească sfântul. Cât pentru un făt frumos de pe alt tărâm, îl va găsi ea singură — sau, mai degrabă, o va găsi el, fără ajutorul matale...

— Dar cum trăiești matale, sălbatecule, în această urâciune a pustiirii? — îl întrebă cochet și malițios Natalia Chirilovna.

— Eu am găsit o zână Cosânzeană, și surâsul ei, din când în când, îmi ajunge,— răspunde galantul „Negrul“, sărutând mâna Nataliei Chirilovna, amândoi mulțumiți unul de altul.

Conversația relatată între cei doi prieteni a fost provocată de Natalia Chirilovna Voronin — nepoată de vară a lui Iorgu Răutu — care, luându-și sarcina de a patrona inițierea în viața mondenă a „tușichii“ sale, cu zece ani mai tânără decât dânsa, a simțit nevoie de un sfat sigur și de o îndrumare sănătoasă în această privință.