În pădure

Jump to navigation Jump to search
În pădure
de Alexandru Vlahuță
Publicată în Epoca, an I, nr. 38, 3 ianuarie 1886


Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric,
Și cît îmi pari de sfîntă !... Tu mă uimești, pădure,
Cînd pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric
Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure...
Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric !

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,
Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară !...
Se-ntorc morții din groapă și vremile din cale,
Și iar mă simt copilul nebun de-odinioară,
Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne.
Din vremi renvie basmul, și-mi torn palate iarăși
Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne...
Veniți, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăși,
Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne !

Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte
Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate,
Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte,
I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate,
Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte.

Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă.
Revino, cal năprasnic și știutor de gînduri;
De dorul ce mă arde aprinde-te și ia-mă,
Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus și-n alte rînduri...
Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă...

Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele —
Lăsați potop de frunze aicea să mă-ngroape,
În farmece de visuri și-n pulbere de stele.
Să dorm sub straja voastră, în veci de voi aproape,
Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele !