În goană...

 

Înainte! grăbiți mai tare! Am pierdut prea multă vreme! Caravana e departe... grăbiți pasul... și mai iute!

Așa strigă conducătorul seminției rămase-n urma nea­murilor ce strătaie deșertul cu gândul la o țară a făgăduinței. Așa strigă seminția întreagă întîrziată de tîlharii pustiului și rămasă înapoi de neamunle ajunse acu atît de departe!

Cu o supremă încordare a energiei, întîrziații îndoiesc pasul și cadența mersului: în precipitarea pașilor mai poate fi scăparea.

Mersul acuma e în goana mare: unii sunt striviți, unii renunță a mai merge, alții istoviți de oboseală cad în frun­tea rîndurilor și alții le ocupă locurile fruntașe; bătrînii trebuiesc luați in spinare și copiii biciuiți pînă la sînge ca să nu gîndească măcar la răpaos.

În sfîrșit, de departe se arată în zarea binecuvîntată, sclipind corturile caravanei care a tăbărît la umbră verde.

Mai iute, strigă cu mîinile intinse, întîrziații. Încă un avînt! Nu cumva odihnita caravană să-și ridice corturile ca să plece mai departe, și noi să găsim iarăși deșertul acolo unde zărim acuma strălucita tabără a fraților noștri!

Iată icoana adevărată a progresului nostru național. Iată icoana activității intelectluale, morale și materiale a acestui popor.

Smuls din caravana europeană de către ingrozitoare îm­prejurări, mersul lui a fost întîrziat cu patru veacuri.

Cînd și-a putut urma drumul, unde era caravana? Cu patru sute de ani mai departe; patru veacuri pierdute, cari trebuiesc cîștigate într-unul singur.

Și de aci, țin'te goană.

De aci, rezultă această vertiginoasă cursă, această ne­închipuită schimbare de fizionomie socială cu o rapiditate amețitoare, care obosește pe mulți, care strivește pe mai mulți, care lasă înapoi pe atîția, ce renunță a mai merge. Bărbații înainte de vreme bătrîni, tinerii răscopți în floarea vîrstei și copiii biciuiți și storși fără milă, nu cumva să îm­piedice mersul a cărui țintă este o chestiune de viață pentru seminția intreagă, pentru copii din copii.

Atît mai rău pentru acela ce nu poate ține pasul! Vai de acela ce-și pierde rîndul!

Ai ostenit? Dă-te-ntr-o parte să trecem. Nu mai poți? Cazi? Noi trebuie să trecem peste tine. Colo se odihnește caravana; pînă acolo nu poate fi odihnă pentru noi! Ori o ajungem, ori pierim! Și trebuie s-o ajungem!

Astfel, nenorocire aceluia ce nu știe și nu poate urma mersul tutulor. Acel ce pe două trei formule ale zilei lui, crede că se poate rezema un an, rămîne înapoi cu zece; acela care crede că poate hrăni spiritul public astăzi cu cestiuni ce erau la modă acu șapte ani, a rămas înapoi cu un veac. Progresul e fără îndoială datorit energiei, puterii de viață a poporului întreg. Dar precum fracțiunea întîrziată a caravanii are nevoie de conducători și îdemnatori, așa poporul are nevoile de partide politice organizate care să le dirijeze mersul. E o datorie din cale afară de grea și de onorabilă datoria aceluia ce se pune în fruntea po­porului său; el trebuie să-și jertfească întreaga energie pentru accelerarea obligată a mersului.

Desigur un guvern și un partid, în definitiv, nici nu pot face și nu pot distruge progresul unui popor; îl pot însă ajuta și îmbărbăta, precum îl pot și întârzia și împiedica.

Partidul liberal se poate mîndri că totdeauna a ajutat și îmbărbătat înaintarea acestui popor înapoiat, pe cînd partidul conservator totdeauna a căutat să împiedice și s-o întîrzie.

Și astfel partidul nostru fără frică de dezmințire poate promite că va fi totdeauna gata sa îndeplinească cerințele de fiece moment în mersul către caravana, de care sperăm că nu mai suntem azi așa de distanțați.