În exil/Teroriștii

Sari la navigare Sari la căutare
Lasciate ogni sperantia voi ch'entrate În exil de Zamfir C. Arbore
Teroriștii
Propaganda în armata rusească


XIX.

TERORIȘTII

Ieșind din iadul înohisorei celulare, condamnații politici, adică aceia dintre ei cari n’au înebunit sau n’au perit de oftică sau alte boale, sunt expediați în ocnele Siberiei, și mai cu seamă în minele închisoarei de la Kara. Acolo îi aștepta moartea sigură, căci acolo totul e combinat în așa mod, în cât organismul cel mai puternic se va sdrobi de împrejurările imposibile pentru traiul omului.

Până vor sosi condamnații politici la destinație, lunga cale spre ocnele Siberiei va fi semănată cu cadavrele lor. O cale de 8000 kilometre; în lanțuri e fie-care, făcând pe zi câte 25 de kilometre. Acești nenorociți vor face lungul lor drum în curgere de luni întregi, pășind prin noroi, trecând valuri, prin apă până la brâu, sub ploaie și ninsoare, dormind în drum în niște temnițe umede, murdare, abia hrăniți, abia îmbrăcați, tifosul, febra tifoidă, catarul de stomach și de căile respiratoare — în curând vor decima șirurile lungi ale victimelor despotismului muscălesc.

Și suspinele acestor victime, lacrimele lor — din fundul ocnelor, din chiliile solitare ale temnițelor, din pustietățile țărei Iacuților, vor striga răsbunare !

Și la acest strigăt vor răspunde tovarășii celor căzuți.

Precum a văzut deja cetitorul, mișcarea socialistă s’a început în imperiul rus cu propaganda liniștită și loială a ideilor umanitare. Începând la 1872, imediat după conspirațiunea Neciaeff, această mișcare purcedând din Zürich a trecut la Petersburg, și de acolo s’a revărsat peste imperiul întreg.

Îmbrăcați în suman țărănesc, cu toiagul în mână, cu desagi plini de cărți pentru popor pe umeri, tineri și tinere, proseliți ai socialismului apusean au mers în popor pentru a ’l lumina și a ’l chema să se ridice în contra impilatorilor săi. Mișcarea aceasta «în popor» creștea mereu, și pe la 1874 a îmbrățișat imperiul întreg.

Guvernul muscălesc speriat de ea s’a năpustit asupra propagandiștilor utopiști a iubirei și frățirei cu toată rigoarea legilor sale draconiene. In curând toate temnițele statului s’au umplut cu propagandiști.

Perzînd terenul prin sate, din causa perse-cuțiunilor guvernului, propagandiștii se întorc în orașe, unde urmează propaganda lor printre muncitorime, dar în curend și aci ocârmuirea îi arestează, și propaganda se închide.

Aceia din socialiști, cari au rămas în libertate văd neputința de a urma cu propaganda, din altă parte din fundul temnițelor le vin mereu știrile cele mai groasnice. Guvernul despotic, de frica socialiștilor pacinici, și-a perdut capul — el chinuește, ucide pe cei arestați.

Să meargă înainte pe calea unei propagande pacinice a ideilor? Era cu neputință; să înduri cu supunere chinurile și persecuțiunile din partea guvernului, era peste firea omului.

Era firesc, era logic, să arăți acestui guvern semi-sălbatic, că cei cari știu iubi, știu de asemenea și să urască!

Și iată că în ziua de 24 Ianuarie 1878, un glonț a isbit drept în piept pe prefectul poliției din Petersburg, generalul Trepoff. Acest glonte de revolver a fost un avis prealabil guvernului despotic.

Din acest moment s’a produs o mișcare în sînul partidului nihilist. Fruntașii partidului se convinseseră, că este absolut cu neputință de a lucra pe o cale pacînică într’un stat absolutist, că înainte de a se deda activităței puraminte culturale în sînul poporului, e necesar să revendici cel puțin drepturile constituționale.

Dar a nădăjdui că un autocrat va da de bună voie Constituțiunea — e o copilărie. Trebue deci să silești pe despot să abdice de prerogativele puterei absolutiste.

O dată această convingere pătrunsă în conștiința fruntașilor, ea a fost în curând împărtășită de partidul întreg.

Propaganda socialistă în popor a fost desființată, răspândirea cărților în popor prin pătura cultă a societăței a încetat; toate sforțările partidului s’au îndreptat asupra unui singur punct—asupra ocârmuirei.

Organisațiunea federalistă a grupurilor s’a topit încetul cu încetul, pentru a forma un partid monolit, menit a da piept cu organisațiunea centralistă a statului.

În vîrful imperiului rusesc stă Țarul.

În vîrful partidului nihilist s’a pus un Comitet executiv.

Țarul e absolut, și Comitetul executiv va fi absolut.

Țarul condamnă la moarte, și Comitetul executiv va condamna la moarte.

Care pe care?

Și iată, ca printr’o mișcare a baghetei miraculoase, apar pe câmpul de luptă niște figuri sombre, înzestrate cu o energie și cu un caracter fără seamăn în istorie. Acești oameni execută hotărârea comitetului executiv — apoi dispar de pe scenă.

Guvernul vede cu oroare cum cad, loviți ziua ’namiază mare, în mijlocul orașului, pe stradele cele mai frecuentate, fruntașii săi: în Petersburg moare, lovit de un pumnal drept în inimă, amicul Țarului, general șef al gendarmilor imperiului, Mezentzeff, pentru că a îndrăsnit să desbrace până la pele pe doue fete arestate; Ia Charcoff, cade mort prințul Krapotkin, guvernatorul general, pentru că a ordonat să fie chinuiți condamnații politici în temnița celulară la Charcoff, cade ucis generalul Heiking, pentru că a torturat pe arestanții politici, la Odesa moare ucis generalul Strelnicoff, pentru că a batjocorit pe niște femei arestate, moare Niconoff, Reinștein, mor o droaie de spioni...

Ca răspuns la aceste acte de răsbunare, Țarul proclamă stare de asediu și dă puteri discreționare guvernatorilor. De la un capăt al imperiului până la altul se înalță spânzurătorile.

— Moarte pentru moarte! proclamă din partea sa comitetul executiv — și condamnă la moarte pe Țar.

În ziua de 2 Aprilie 1877 Solovieff trage cinci focuri în contra autocratului, si nu-l nimerește.

La 5 Februarie sare în aier palatul de iarnă, ucizând 10 păzitori și rănind 58 alți oameni, dar Țarul rămâne neatins.

In fine, în ziua groasnică de 1 Martie 1881 autocratul cade sfîșieat de o bombă.

Aceste acte de răsbunare au consumat forțele partidului, tot ce a fost în sînul său mai fanatic — a perit.

Și astăzi în vastul imperiu al Țarilor domnește o tăcere de mormânt, o liniște lugubră, semnul unei fortuni viitoare.